CSJ. Decizia nr. 4892/2003. Penal. Contopire pedepse. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4892/2003
Dosar nr. 2902/2003
Şedinţa publică din 30 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1143 din 26 noiembrie 2002, condamnatul C.I. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 97/F din 20 decembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Călăraşi şi sentinţa penală nr. 202 din 3 aprilie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
În motivarea cererii, petiţionarul a arătat că infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţele penale menţionate sunt concurente.
În drept, cererea a fost motivată pe dispoziţiile art. 449, lit. a) C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 60/ F din 10 martie 2003, Tribunalul Ialomiţa a respins cererea formulată de condamnat, cu motivarea că infracţiunile pentru care petiţionarul a fost condamnat nu sunt concurente.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, prin Decizia nr. 264/ A din 7 mai 2003 a respins, ca nefondat, apelul declarat de C.I.
Împotriva ultimei hotărâri, condamnatul a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi, după rejudecare, contopirea pedepselor în a căror executare se află.
Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că recursul declarat nu este fondat, pentru următoarele considerente.
Prin sentinţa penală nr. 202 din 3 aprilie 2000, pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1759 din 3 aprilie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie condamnatul C.I. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 176, lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 223 din 21 martie 1994 a Judecătoriei Olteniţa şi s-a dispus executarea ei alături de pedeapsa aplicată în final, condamnatul urmând să execute 10 ani şi 8 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A fost emis mandatul de executare 255/2000.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat acelaşi inculpat la 8 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211, alin. (2) Teza a II–a, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 223/1994 a Judecătoriei Olteniţa şi s-a dispus executarea ei alături de pedeapsa aplicată, respectiv, 8 ani şi 8 luni închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă, în pedeapsa de 7 ani şi 8 luni închisoare, 4 ani şi 2 luni închisoare şi 2 ani închisoare pe care le-a repus astfel în individualitatea lor.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 10 ani şi 8 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b)C. pen., 8 ani şi 8 luni închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ambele aplicate prin sentinţa penală nr. 202/2000, 7 ani şi 8 luni închisoare, 4 ani şi 2 luni închisoare şi 2 ani închisoare având de executat pedeapsa cea mai grea de 10 ani şi 8 luni închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a constatat că din această pedeapsă rezultantă inculpatul a executat o parte, respectiv, de la 4 iulie 1995 la 16 februarie 1999.
Acelaşi inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de la 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu restul de 7 ani şi 18 zile închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) şi b) C. pen., inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 18 zile închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 16 martie 1999 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Faptele pentru care petentul a fost condamnat prin aceeaşi sentinţă au fost săvârşite în luna iunie 1995.
Prin sentinţa penală nr. 97 F din 20 decembrie 2001, pronunţată de Tribunalul Călăraşi acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., cu art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată pentru restul de 438 zile neexecutat din pedeapsa de 10 ani şi 8 luni închisoare dispusă prin Decizia penală nr. 1759/2001 a Curţii Supreme de Justiţie.
În baza art. 36 C. pen., s-a contopit restul de 438 zile din pedeapsa pronunţată prin Decizia penală nr. 1759/2001 a Curţii Supreme de Justiţie cu pedeapsa de 7 ani închisoare, inculpatul având de executat 7 ani închisoare.
A fost menţinută starea de arest şi s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 17 octombrie 2001.
Această sentinţă a fost casată prin Decizia penală nr. 288 din 15 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă s-a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele de 7 ani închisoare şi restul de 438 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 202 din 3 ianuarie 2000 a Tribunalului Bucureşti definitivă prin Decizia penală nr. 1759 din 3 aprilie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie.
A fost majorată pedeapsa aplicată de la 7 ani închisoare la 10 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 211, alin. (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 37, lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată pentru pedeapsa de 7 ani şi 18 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 202 din 3 ianuarie 2000 a Tribunalului Bucureşti secţia I penală definitivă prin Decizia penală nr. 1759 din 3 aprilie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, constatând un rest rămas neexecutat de 4 ani, 9 luni şi 27 zile închisoare pe care le-a contopit cu pedeapsa de 10 ani închisoare, inculpatul având de executat 10 ani închisoare.
Fapta pentru care a fost condamnat la această pedeapsă a fost săvârşită la data de 5 octombrie 2001.
Prin sentinţa penală nr. 1012 din 1 iunie 2001, pronunţată de Judecătoria Slobozia, definitivă prin neapelare, s-a admis cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul C.I. şi s-a dispus punerea sa în libertate pentru restul de pedeapsă de 7 ani şi 18 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2002/2000 a Tribunalului Municipiului Bucureşti secţia I penală (rest 438 zile).
Această sentinţă penală a rămas definitivă la data de 22 octombrie 2002 conform deciziei penale nr. 4450 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie .
De asemenea, din referatul întocmit de Biroul de Evidenţă al Penitenciarului Slobozia rezultă, că, condamnatul se află în executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 97/2001 a Tribunalului Călăraşi, fiind emis mandatul de executare 125 din 6 noiembrie 2002, fiind arestat în executarea acestei pedepse, la 16 octombrie 2001.
Potrivit art. 449 lit. a) C. proc. pen., pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă, la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată pe baza unei alte hotărâri definitive existenţa concursului de infracţiuni.
Conform art. 33 C. pen., concurs de infracţiuni există când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele.
În cauza dedusă judecăţii, nu sunt întrunite condiţiile cerute de dispoziţiile legale invocate mai sus, infracţiunile pentru care a fost condamnat recurentul C.I. nefiind concurente, deoarece sentinţa penală nr. 202 din 3 aprilie 2000 a Tribunalului Municipiului Bucureşti a rămas definitivă la data de 3 aprilie 2001, iar fapta pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 97 F din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Călăraşi definitivă la data de 22 octombrie 2002 prin Decizia penală nr. 4450 s Curţii Supreme de Justiţie, a fost săvârşită la data de 5 octombrie 2001.
Mai mult, aşa cum rezultă din datele comunicate de la locul de deţinere, în prezent condamnatul are de executat o pedeapsă de 10 ani închisoare în baza sentinţei penale nr. 97/2001 a Tribunalului Călăraşi pentru care s-a emis mandatul de executare 125 din 6 noiembrie 2002 de către Tribunalul Călăraşi, fiind arestat la data de 16 octombrie 2001.
Astfel fiind, cum recursul declarat nu este fondat, urmează a fi respins, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 264/ A din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 489/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 49/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
