ICCJ. Decizia nr. 5069/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5069/2003
Dosar nr. 5029/2003
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Prin încheierea şedinţei din Camera de Consiliu de la 7 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3535/2003, s-a respins cererea de recuzare a judecătorilor S.N. şi N.A., precum şi a procurorului B.D., ca nefondată, formulată de inculpatul C.V.
În motivarea încheierii se reţine că, în cauză nu se regăseşte nici un caz de incompatibilitate invocat de inculpat şi prevăzută de art. 47 – art. 49 C. proc. pen., atât cu privire la cei doi judecători, precum şi la procurorul de şedinţă B.D.
În aceeaşi motivare se mai subliniază că, operaţia juridică a verificării stării de arest preventiv (ce include fie, prelungirea, menţinerea sau revocarea acesteia), în diferitele momente ale procesului penal, e o procedură cu caracter de repetabilitate şi aceasta nu poate fi echivalentă cu o antepronunţare, pentru cei ce o dispun.
Ca atare, judecătorii nu devin incompatibili socotindu-se că deja s-au pronunţat asupra fondului cauzei.
Cu privire la recuzarea procurorului s-a apreciat că, simpla împrejurare că acelaşi procuror a participat în aceeaşi calitate şi la fond şi la recurs, nu poate constitui caz de incompatibilitate, dintre cele limitativ şi expres prevăzute de Codul de procedură penală.
Nemulţumit de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul C.V. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, socotind că evaluarea probelor s-a făcut eronat şi că deci cererea sa de recuzare, trebuia admisă şi nu respinsă, potrivit art. 47 alin. (2) C. proc. pen.
Recursul este fondat.
Verificându-se actele dosarului în ordinea lor cronologică, Curtea reţine că într-adevăr cei doi judecători S.N. şi N.A., nu mai puteau participa la judecarea privindu-l pe inculpatul C.V., aceştia exprimându-şi anterior datei de 7 noiembrie 2003, părerea cu privire la soluţia, care ar putea fi dată în cauză, pe fond.
Astfel, cei doi judecători au făcut parte din completul de judecată, ce pronunţa încheierea nr. 74 din 13 octombrie 2003 şi prin care se resping recursurile inculpaţilor C.V. şi J.D., împotriva încheierii din 10 octombrie 2003 formulată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, ca nefondate.
Prin încheierea din 10 octombrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Anticorupţie Bucureşti, privind pe inculpaţii J.D. şi C.V. şi a dispus arestarea acestora pe o perioadă de 27 zile, de la 12 octombrie 2003 – 7 noiembrie 2003 inclusiv.
În motivarea ambelor încheieri, respectiv din 10 octombrie 2003 şi din 13 octombrie 2003 instanţele reţin, după ce enumeră probele administrate până în acel moment că „sunt suficiente indicii temeinice, că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care sunt cercetaţi”, deşi art. 143 alin. (3) şi art. 148 alin. (1) C. proc. pen., prevăd că, din datele existente în cauză trebuie să rezulte indicii temeinice privind „presupunerea că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta”.
Aşa fiind, cei doi judecători adoptând motivarea potrivit căreia înainte de a fi judecat, despre inculpatul recurent, au reţinut că „a comis infracţiunile pentru care este cercetat”, au devenit incompatibili prin încălcarea dispoziţiilor art. 47 alin. (2) C. proc. pen. Aşa fiind ei nu mai puteau participa la judecarea cauzei la data de 7 noiembrie 2003, „exprimându-şi anterior (încă de la 13 octombrie 2003) părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată”. Deci, nu caracterul de repetabilitate al operaţiei juridice în cadrul verificării legalităţii stării de arest preventiv, al inculpaţilor, atrage incompatibilitatea judecătorilor, ci în cadrul acestei operaţii juridice care într-adevăr şi legal la diferite intervale de timp, se repetă, trebuie avut în vedere ca judecătorii să nu se pronunţe asupra soluţiei ce ar putea fi dată în cauză, pentru că numai astfel devin incompatibili.
Faţă de procurorul de şedinţă nu se constată nici un motiv de incompatibilitate legală prevăzută de art. 49 C. proc. pen.
În limita acestor considerente, încheierea recurată urmează a fi casată după admiterea recursului inculpatului C.V., în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi rejudecând, urmează a se admite doar cererea de recuzare a judecătorilor S.N. şi N.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii din 7 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în dosarul nr. 3535/2003 prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de inculpat.
Casează încheierea menţionată şi rejudecând, admite doar cererea de recuzare a judecătorilor S.N. şi N.A., formulată de inculpatul C.V.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5061/2003. Penal. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 5064/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
