ICCJ. Decizia nr. 5189/2003. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5189/2003
Dosar nr. 5157/2002
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 276 din 28 martie 2002, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul P.N.;
- în baza art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
- în baza art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A fost dedusă prevenţia de la 11 mai 1999, la 21 iunie 1999.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului.
Inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. M.T. S.R.L. Bucureşti la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile:
1. Echivalentul în lei al sumei de 350 dolari S.U.A. şi 400.000 lei către R.P.F.
2. Suma de 4.374.800 lei către B.I.L.
3. Echivalentul în lei al sumei de 500 dolari S.U.A. către E.C.
4. Echivalentul în lei al sumei de 1.100 mărci germane către G.R.G.
5. Echivalentul în lei al sumei de 1.100 mărci germane către M.F.
6. Echivalentul în lei al sumei de 700 dolari S.U.A. către I.C.
7. Echivalentul în lei al sumei de 1000 dolari S.U.A. către M.D.
8. Echivalentul în lei al sumei de 700 dolari S.U.A. către D.M.
9. Suma de 6.489.900 lei către P.V.
10. Echivalentul în lei al sumei de 800 dolari S.U.A. către C.R.I.
11. Echivalentul în lei al sumei de 650 dolari S.U.A. către U.V.
12. Echivalentul în lei al sumei de 650 dolari S.U.A. către M.M.
13. Echivalentul în lei al sumei de 400 dolari S.U.A. către G.V.
14. Echivalentul în lei al sumei de 400 dolari S.U.A. către M.G.
15. Echivalentul în lei al sumei de 400 dolari S.U.A. către D.V.
16. Echivalentul în lei al sumei de 300 mărci germane către Z.D.
17. Echivalentul în lei al sumei de 1.100 dolari S.U.A. către S.C.
18. Echivalentul în lei al sumei de 7.000 dolari S.,U.A. către S.O.M.
19. Echivalentul în lei al sumei de 15.000 dolari S.U.A. către H.E.
20. Echivalentul în lei al sumei de 4.000 dolari S.U.A. către S.C.
21. Echivalentul în lei al sumei de 11.000 mărci germane şi 10.000.000 lei către S.I.V.
22. Echivalentul în lei al sumei de 700 mărci germane către Ş.M.
23. S-a luat act că partea vătămată T.G.I. nu s-a constituit parte civilă.
24. Suma de 5.329.600 lei către B.G.
25. Suma de 5.329.600 lei către S.M.
26. Echivalentul în lei al sumei de 6.000 dolari S.U.A. către N.F.
27. Echivalentul în lei al sumei de 1.000 mărci germane către S.M.
Inculpatul a mai fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că inculpatul P.N. a lucrat în calitate de colaborator al S.C. M.T. S.R.L. Bucureşti, al cărei asociat unic este tatăl său, P.F., având ca obiect de activitate şi servicii de uz intern şi extern.
La începutul anului 1999 inculpatul a dat mai multe anunţuri în ziarul R.L., informând cetăţenii că facilitează obţinerea de vize Schengen, organizează excursii în străinătate şi locuri de muncă, oferind un număr de telefon la care să fie contactat.
Urmare acestui anunţ, la punctul de lucru al societăţii din Bucureşti, s-au prezentat mai multe persoane pentru a beneficia de serviciile oferite de inculpat.
Cum aceste servicii nu erau gratuite, inculpatul le-a pretins solicitanţilor diferite sume de bani, precum şi paşapoartele, promiţându-le că, în anumite termene, le va obţine vizele necesare.
S-a reţinut, astfel, că la 21 februarie 1999, inculpatul a încasat, contra chitanţă, sumele de 350 dolari S.U.A. şi 400.000 lei de la partea vătămată R.P.F., promiţându-i că în 30 zile îi va obţine viză „bussines” pentru Italia.
La termenul sorocit, inculpatul nu a mai fost de găsit, având toate telefoanele închise, astfel că partea vătămată se constituie parte civilă cu sumele susmenţionate.
Inculpatul a procedat în condiţii şi cu urmări similare şi cu părţile vătămate: B.I.L., de la care a încasat suma de 3.374.000 lei; E.C., de la care a încasat suma de 6.150.000 lei; G.G.R., de la care a încasat suma de 8.450.000 lei; M.F., de la care a încasat suma de 8.450.000 lei; I.C., de la care a încasat suma de 9.160.900 lei; M.D., de la care a încasat suma de 2000 mărci germane; S.M., de la care a încasat suma de 1000 dolari S.U.A.; D.M., de la care a încasat suma de 8.040.200 lei; P.V., de la care a încasat suma de 2.563.000 lei şi 3.926.000 lei; C.R.I., de la care a încasat suma de 9.355.000 lei; U.V. şi M.Şt.M., de la care a încasat câte 9.750.000 lei; D.V. şi G.V., de la care a încasat câte 5.326.000 lei; M.G., de la care a încasat suma de 5.149.000 lei; Z.D., de la care a încasat suma de 300 mărci germane; S.C., de la care a încasat suma de 1.100 dolari S.U.A.
Cu părţile vătămate inculpatul a încheiat chitanţe prin care se consemnau sumele primite ca fiind avans taxe excursie.
Ascultat în cadrul urmăririi penale, inculpatul a precizat că nu se ocupa personal de obţinerea vizelor ci apela la numiţii S.A. şi B.M., fără să poată indica adresele acestora. Efectuându-se verificări prin Direcţia de Evidenţă a Populaţiei, aceste persoane nu au putut fi identificate, fiind necunoscute în baza de date.
În stabilirea vinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune s-a avut în vedere şi împrejurarea că, deşi potrivit uzanţelor ambasadelor, pentru obţinerea vizei Schengen se solicită un set de acte (invitaţii, copii acte de proprietate, ale contractelor de muncă etc.) inculpatul nu a cerut părţilor vătămate să prezinte astfel de documente.
Osebit, s-a mai reţinut că activitatea infracţională a inculpatului s-a manifestat încă din anul 1997, însă prin mijloace diferite decât cele în legătură cu vizele, respectiv prin obţinerea unor împrumuturi în baza unor garanţii nereale.
Conform plângerilor aflate la dosar, la data de 22 octombrie 1997, inculpatul a determinat-o pe partea vătămată S.O.M. să-l împrumute cu suma de 4000 dolari S.U.A. şi, potrivit contractului, cu scadenţa la 1 mai 1998. La data de 14 septembrie 1998, deşi inculpatul nu restituise împrumutul anterior, garantat generic cu bunurile sale, obţine un alt împrumut, în sumă de 3.000 dolari S.U.A. de la aceeaşi parte vătămată, pe care a convins-o că numai astfel va putea, printr-o investiţie avantajoasă, să îi restituie şi împrumutul anterior.
Mai concret încă, aşa cum rezultă şi din chitanţa întocmită cu această ocazie, inculpatul a garantat restituirea împrumutului cu imobilul din str. Aviatorilor, al cărui proprietar este.
În realitate imobilul a fost cumpărat în condiţiile Legii nr. 112/1995 şi care nu putea fi înstrăinat.
La data de 1 mai 1998 cu acelaşi imobil inculpatul a garantat şi împrumutul sumei de 15.000 dolari S.U.A. făcut de la partea vătămată H.E., conform contractului scris încheiat.
La data de 14 septembrie 1998, inculpatul a obţinut un împrumut în sumă de 4.000 dolari S.U.A. de la partea vătămată S.C., garantând rambursarea cu acelaşi imobil, conform chitanţei.
Inculpatul P.N. a împrumutat la data de 28 ianuarie 1998 suma de 50.094.000 lei de la partea vătămată S.I.V., garantând restituirea acestuia, conform contractului, cu bunurile şi veniturile sale.
În sfârşit, la 5 octombrie 1998 inculpatul a primit de la partea vătămată N.F. suma de 3000 dolari S.U.A. pentru a-i obţine viza de Italia. Speculând urgenţa deplasării părţii vătămate, inculpatul i-a mai cerut 3.000 dolari, evident fără să–şi fi îndeplinit obligaţia şi fără să restituie vreo sumă.
Raportând faptelor dispoziţiile legale de încriminare, instanţa a reţinut că actele de înşelăciune prin promisiunea obţinerii vizelor realizează conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., iar cele de obţinere a unor împrumuturi precedate de încheierea unor convenţii, realizează conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., fiind aplicabile în ambele cazuri şi dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a criticat-o pentru greşita individualizare a pedepsei, care este insuficientă pentru realizarea funcţiilor şi scopului acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen. şi greşita schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., pentru o parte dintre faptele săvârşite, precum şi de către inculpat care, în principal, a solicitat achitarea pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor, neavând intenţia să înşele părţile vătămate, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 581 din 12 septembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză, constatând că existenţa faptelor şi vinovăţia inculpatului sunt temeinic stabilite, iar încadrarea juridică este legală.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a criticat-o pentru greşita individualizare a pedepsei, apreciată ca insuficientă şi nelegala obligare a inculpatului la despăgubiri civile către B.G. şi S.M., care nu au în proces calitatea de părţi civile, precum şi de către inculpat, care a solicitat achitarea, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor, deoarece nu a intenţionat înşelarea părţilor vătămate, iar împrumuturile făcute sunt fapte civile, neprevăzute de legea penală.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile declarate sunt întemeiate pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Situaţia de fapt a fost corect stabilită pe baza mijloacelor de probă legal şi complet administrate.
Sunt, astfel, depuse la dosar statutul S.C. M.T. S.R.L., din care rezultă că P.F., tatăl inculpatului P.N., este asociat unic şi administrator al societăţii, chitanţele şi, după caz, cererile de înscriere pentru excursii ale părţilor vătămate, înscrisul atestând condiţiile generale de participare la excursii, cu menţiunea că în cazul neacordării vizei suma specificată, chitanţei se restituie integral, plângerile părţilor vătămate, chitanţelor şi contractelor pentru împrumuturi cu menţionarea garanţiei imobiliare, procesele verbale de investigare ale organului de poliţie din care rezultă că încă din primăvara anului 1999 inculpatul nu mai locuia la domiciliul la care era căutat de mai multe persoane înşelate.
Inculpatul a mai recunoscut primirea sumelor de bani, precizând că anumite disfuncţii au împiedicat obţinerea vizelor promise, însă neputând să prezinte cazuri de efectuare a prestaţiilor asumate decât pe cel al unei singure persoane, iar în privinţa împrumuturilor, califică faptele, ca fiind de natură civilă.
Recunoaşte însă că nu a restituit niciuna dintre sumele încasate.
În raport cu modalităţile faptice reţinute, se constată că inculpatul a urmărit, prin inducerea în eroare a celor păgubiţi, să obţină foloase materiale injuste şi în toate cazurile activitatea infracţională realizându-se cu prilejul încheierii unor convenţii.
Faptul că prestările de servicii pe care şi le-a asumat inculpatul, constând în organizarea de excursii, nu s-au materializat într-o altă formă scrisă decât în cererea adresată de solicitant societăţii reprezentate de inculpat, nu înlătură caracterizarea activităţii acestuia ca fiind săvârşită cu prilejul încheierii unui contract, nefiind de esenţa unei astfel de convenţii forma scrisă.
În consecinţă, încadrarea juridică dată de instanţe actelor de înşelăciune comise de inculpat în legătură cu organizarea excursiilor, în dispoziţiile art. 215 alin. (1) C. pen., este greşită, faptele realizând conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Cum însă procurorul nu a invocat prin recurs acest caz de casare, iar instanţa nu este îndreptăţită să-l ia în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3), teza a II–a C. proc. pen., întrucât este în defavoarea inculpatului (aşa cum se va vedea, pedeapsa pentru această infracţiunea ar fi exceptată de la graţiere), hotărârea nu poate fi îndreptată.
Curtea, însă, în baza textului de lege sus-menţionat, va lua în considerare din oficiu cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., constatând că pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este graţiată prin art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Este întemeiată critica din recursul parchetului referitoare la greşita obligare a inculpatului la despăgubiri civile către B.G. şi S.M., constatând că prin actul de sesizare a instanţei nu au fost reţinute, nici ca acte materiale ale infracţiunii continuate, nici ca fapte distincte, infracţiuni în sarcina inculpatului în paguba acestor persoane.
Pentru aceste motive atât recursul parchetului, cât şi cel al inculpatului vor fi admise şi, casând hotărârile pronunţate, se va adopta soluţia legală.
Critica formulată de parchet privind greşita individualizare a pedepsei, solicitând majorarea acesteia, nu este întemeiată.
La stabilirea pedepsei instanţele au avut în vedere limitele speciale legale ale acesteia, gradul ridicat de pericol social al faptelor, împrejurările comiterii acestora şi persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, dar nici nu a depus stăruinţă pentru recuperarea pagubelor cauzate.
Aşa fiind, pedeapsa de 5 ani închisoare, de executat prin privare de libertate, este şi suficientă şi necesară realizării funcţiilor de constrângere şi reeducare ale sancţiunii şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Nici critica formulată de inculpat, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nu este întemeiată.
Aşa cum s-a arătat, intenţia inculpatului de a-i înşela pe cei care au încheiat convenţii pentru excursii în străinătate, este temeinic stabilită, rezultând din nesolicitarea documentaţiei prealabile necesare de la persoanele vătămate, neefectuarea niciunui demers pentru prestarea serviciului asumat, închiderea punctului de lucru şi dispariţia inculpatului, care nu a mai putut fi găsit.
Împrumuturile făcute de inculpat nu sunt simple fapte civile, care să antreneze răspunderea civilă întrucât, pentru obţinerea lor, făptuitorul a indus în eroare părţile vătămate prin prezentarea unor garanţii care nu existau în realitate.
Apartamentul din Bucureşti, str. Aviatorilor, cu care inculpatul a garantat mai multe împrumuturi a fost dobândit de acesta prin cumpărare în condiţiile Legii nr. 112/1995, la data de 8 mai 1997.
Ori, potrivit art. 9 alin. ultim din legea sus-menţionată, apartamentele dobândite în condiţiile acestei lei nu pot fi înstrăinate timp de 10 ani de la data cumpărării.
Aşa cum rezultă din declaraţiile persoanelor vătămate, acestea nu ar fi acceptat să-l împrumute pe inculpat dacă ar fi cunoscut că garanţia nu poate fi valorificată.
Faţă de cele ce preced, recursurile declarate în cauză vor fi admise numai pentru motivele arătate în considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul P.N. împotriva deciziei penale nr. 581/ A din 12 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 276 din 28 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cu privire la pedepse şi la soluţionarea laturii civile.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în pedepsele componente de:
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b), aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 din acelaşi cod.
În baza art. 1 şi 7 din Legea nr. 543/2002 constată graţiată condiţionat pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Înlătură dispoziţia de obligare a inculpatului P.N., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.T. SRL Bucureşti la plata despăgubirilor civile către B.G. şi S.M.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5187/2003. Penal. Extrădare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 51/2003. Penal → |
|---|
