ICCJ. Decizia nr. 5577/2003. Penal. Contestatie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5577/2003
Dosar nr. 3642/2003
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 209 din 16 mai 2003, Tribunalul Prahova a admis contestaţia la executare formulată în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., de condamnata V.O., împotriva sentinţei penale nr. 23 din 9 februarie 2000 a Tribunalului Vâlcea, modificată prin Decizia penală nr. 113 din 23 mai 2000 a Curţii de Apel Piteşti şi a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
Totodată, a anulat mandatul de executare nr. 26 din 16 iunie 2000, emis de Tribunalul Vâlcea şi a dispus emiterea unui nou mandat, corespunzător dispoziţiilor acestei sentinţe.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a hotărî înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, tribunalul motivează că noua încadrare juridică a infracţiunii de înşelăciune, care ar putea fi aplicată condamnatei, respectiv art. 215 alin. (4) C. pen., nu mai prevede pedeapsa complementară.
Tribunalul nu a fost de acord cu cererea contestatoarei condamnate, de aplicare a legii penale mai favorabile, ca urmare a modificării dispoziţiilor art. 146 C. pen., privind înţelesul termenului de „consecinţe deosebit de grave", prin Legea nr. 456/2001, motivând că, faţă de activitatea infracţională desfăşurată de condamnată, constând într-un număr mare de acte materiale, prin care s-au adus importante prejudicii materiale, nu se impune reducerea pedepsei.
Apelul declarat de contestatoarea condamnată, care a solicitat, în esenţă, să se elimine de la încadrarea juridică a faptei de înşelăciune alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi să se reducă pedeapsa, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 326 din 9 iulie 2003.
Împotriva acestei decizii, condamnata a declarat recurs, reiterând motivul formulat în apel.
Critica este nefondată.
Din dosarul cauzei rezultă că sus-menţionata contestatoare a fost condamnată la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 8 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea.
Potrivit art. 15 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării şi de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei.
În cauză, prima instanţă făcând o analiză judicioasă sub acest aspect, a concluzionat corect că se impune menţinerea pedepsei.
Totodată, este de menţionat şi faptul că inculpata a săvârşit faptele într-o perioadă scurtă de timp (aprilie, iulie 1999), după ce fusese pusă în libertate, pentru motive medicale, într-o altă cauză şi că a cauzat un prejudiciu de peste 250.000.000 lei, rămas în mare parte nerecuperat.
Pentru aceste considerente, recursul este nefondat şi urmează a se respinge, ca atare, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a o obliga pe recurentă la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata V.O., împotriva deciziei penale nr. 326 din 9 iulie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurenta la 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5575/2003. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5579/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
