ICCJ. Decizia nr. 59/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 59.
Dosar nr.5571/2003
Şedinţa publică din30 ianuarie 20042003
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 888 din 13 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul D.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21)lit. a), b) C.pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 17 iulie 2003, la zi.
Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească suma de 5.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă P.I.N.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, la data de 13 iulie 2003, minorul P.I.N. a fost acostat pe stradă de două persoane, printre careşi inculpatul D.C. care l-audus într-un locmai retras şi sub ameninţarea unui cuţit i-au cerut lănţişorul cu o cruciuliţă şi întrucât victima le-a solicitat restituirea bunului, aceasta a fost lovită cu pumnul în faţă.
După sustragerea lănţişorului, inculpatul i-a cerut victimei şi bicicleta cu care se deplasase la cumpărături şi la refuzul acesteia a lovit-o cu pumnul în cap, cauzându-i dezechilibrarea şi căderea. În continuare, partea vătămată a fost ameninţată cu cuţitul, impunându-i-se să plece din locul respectiv, ceea ce minorul a şi făcut.
Bicicleta a fost vândută de agresoricu suma de 1.000.000 lei pe care au împărţit-o în mod egal.
Ulterior, la datade 17 iulie 2003, inculpatul a fost identificat de partea vătămată şi mama sa,fiind sesizate organele de poliţie care l-au reţinut pe autor (referitor la cel de al doilea participant la infracţiunea de tâlhărie, numitul M., cauza a fost disjunsă în vederea indentificării şi cercetării acestuia).
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii părţii vătămate, procesului-verbal de depistare, procesului-verbal de conducere în teren, planşelor foto, probe coroborate cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 679/A din 12 noiembrie 2003, a respins apelul formulat deinculpat împotriva sentinţei penale nr. 888 din 13octombrie 2003, apel ce a vizat netemeinicia hotărârii instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, criticând-o tot pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei aplicate.
Recursul nu este fondat.
Instanţele, de fond şi de apel, au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului , încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în textul de lege menţionat.
Referitor la individualizarea pedepsei, aspect sub care hotărârile au fost criticate de inculpat, Curtea constată că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de pericolul social concret al faptei săvârşite şi de datele ce caracterizează persoana făptuitorului, comiterea infracţiunii în condiţiile de loc şi de timp arătate (într-un loc public, de două persoane împreună, sub ameninţarea unui cuţit).
Consecinţele acestei fapte (nu numai materiale, dar şi urmările psihice suferite de un copil în vârstă de 14 ani) relevă un pericol social ridicat.
Cu privire la persoana inculpatului, din probele administrate rezultă că acesta are antecedente penale, fiind condamnat în minorat la pedepse privative de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tâlhărie.
Împrejurarea că inculpatul a fost sincer, a recunoscutinfracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, nu poate constitui un motiv pentru recunoaşterea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C.pen., instanţele reţinând acest aspect ca un element ce a determinat aplicarea pedepsei minime prevăzute de textul sancţionator.
În raport de considerentele expuse, pedeapsa aplicată în cuantumul stabilit, apare ca bine dozată, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) C.proc.pen.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 679/A din 12 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Compută prevenţia de la 17 iulie 2003 la 30 ianuarie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi30 ianuarie2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5969/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5975/2003. Penal. Art.239 alin.2,3 c.pen.... → |
|---|
