ICCJ. Decizia nr. 5969/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5969/2003
Dosar nr.3264/2003
Şedinţa publică din 17 decembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 65/ P din 15 mai 2003 a Tribunalului Caraş-Severin, au fost condamnaţi inculpaţii:
- E.C. şi
- M.O. la pedepse de câte 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. (modificat prin Legea nr. 169/2002).
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 noiembrie 2002, la zi.
În temeiul dispoziţiilor art. 14 lit. b) C. proc. pen., combinat cu art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 C. civ., inculpaţii au fost obligaţi să plătească în solidar părţii civile H.C.I., suma de 16.000.000 lei reprezentând daune materiale, precum şi suma de 8.000 Euro sau echivalentul ei în lei la data executării sentinţei reprezentând daune morale.
S-a respins cererea părţii civile privind obligarea inculpaţilor la plata sumei de 200 Euro cu titlu de cheltuieli judiciare, ca nedovedită.
S-a dispus acordarea onorariului pentru apărătorul din oficiu în faza urmăririi penale şi obligarea inculpaţilor la câte 750.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Prin aceeaşi hotărâre judecătorească, a fost condamnat şi inculpatul C.L.A., coautor la săvârşirea aceleiaşi fapte penale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 22 octombrie 2002, partea vătămată H.C.I., taximetrist, i-a transportat pe cei trei inculpaţi din localitatea Deva în localitatea Moldova Nouă încasând pentru cursa efectuată preţul de 2.000.000 lei.
Inculpaţii au luat hotărârea ca pe drumul de întoarcere să-l deposedeze pe taximetrist de banii şi bunurile pe care le avea asupra sa.
Inculpatul M.O., care se afla în taxi împreună cu C.L., i-au cerut părţii vătămate să oprească autoturismul, în spatele acestuia circulând inculpatul E.C., la volanul unei alte maşini.
Inculpaţii au pretins părţii vătămate să le dea banii şi, la refuzul acesteia, au lovit-o. Victima a încercat să scape prin fugă, dar a fost ajunsă din urmă de E.C. şi M.O. care au lovit-o cu pumnii şi picioarele; apoi, inculpatul E.C. a ameninţat-o cu un pistol tip brichetă pentru a o determina să le dea banii. Inculpatul M.O. a sustras din buzunarul hainei părţii vătămate suma de 130 Euro şi 1.300.000 lei, iar inculpatul E.C. i-a luat inelul de pe deget.
Cel de-al treilea făptuitor, a sustras din autoturismul victimei radiocasetofonul, un aparat - calculator pentru maşină, un neon, o haină din stofă şi roata de rezervă.
Inculpatul E.C. a împins victima în râpa din apropiere.
Pe drum, inculpaţii au valorificat bunurile sustrase.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 333/ A din 22 octombrie 2002 al Serviciului Judeţean de Medicină legală Caraş-Severin rezultă că victima a suferit leziuni care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, proces-verbal de cercetare la faţa locului, acte medico-legale, declaraţiile martorilor V.L.O., B.I., T.M., G.I., procese-verbale de confruntare, proces-verbal de recunoaştere din grup, planşe fotografice, procese-verbale de reconstituire, dovezi de predare-primire, declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 239 din 23 iunie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii E.C. şi M.O.
Inculpatul E.C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Inculpatul M.O. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa în infracţiunea de furt calificat, deoarece nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate. În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursurile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că hotărârea de a o deposeda pe partea vătămată de banii şi bunurile pe care le avea asupra sa a fost comună. Inculpaţii au acţionat corelat, conjugându-şi gesturile de ameninţare şi violenţă, precum şi cele de deposedare a victimei în scopul îndeplinirii rezoluţiei infracţionale luate.
Atât inculpatul E.C., cât şi inculpatul M.O. au ameninţat-o şi au lovit-o pe partea vătămată H.C.I., acest fapt rezultând fără dubiu din declaraţiile amănunţite ale victimei, coroborate cu constatările actului medico-legal, cât şi din declaraţiile inculpatului M.O. care a descris agresiunea comună comisă asupra şoferului de taxi şi sustragerea bunurilor acestuia, precum şi din procesele verbale de confruntare a părţii vătămate cu inculpaţii.
Aşa fiind, în cauză se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., pe care instanţele de judecată au reţinut-o în mod corect în sarcina ambilor inculpaţi-recurenţi, neimpunându-se nici achitarea vreunuia dintre aceştia sau schimbarea încadrării juridice.
Pedepsele aplicate inculpaţilor recurenţi reflectă valorificarea tuturor criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţele de judecată având în vedere pericolul social deosebit al faptei săvârşite manifestat prin modul de concepere şi realizare a infracţiunii, abandonarea victimei, dar şi datele referitoare la persoana inculpaţilor care nu au antecedente penale şi şi-au manifestat regretul pentru fapta săvârşită.
Curtea constată că, prin modalitatea de executare şi cuantumul pedepselor stabilite, acestea sunt în măsură să contribuie la reeducarea inculpaţilor şi prevenirea săvârşirii de alte fapte penale.
Pentru aceste motive şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii E.C. şi M.O.
Timpul reţinerii şi al arestării preventive se va deduce din durata pedepselor aplicate de la 1 noiembrie 2002 la 17 decembrie 2003, pentru ambii inculpaţi.
Recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii E.C. şi M.O. împotriva deciziei penale nr. 239/ A din 23 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondate.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 1 noiembrie 2002 la 17 decembrie 2003, pentru ambii inculpaţi.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5966/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 59/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
