ICCJ. Decizia nr. 5965/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5965/2003
Dosar nr.4952/2003
Şedinţa publică din 17 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 57 din 12 martie 2003 a Tribunalului Mehedinţi, inculpatul P.A.P. a fost condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada arestului preventiv de la 19 noiembrie 2002, la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile către partea civilă G.I. în sumă de 50 milioane lei, din care 20 milioane lei reprezintă daune materiale şi 30 milioane lei, daune morale.
În baza art. 191 şi art. 193 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.500.000 lei, din care 300.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei, precum şi la plata cheltuielilor judiciare către partea vătămată în sumă de 1 milion lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 9 februarie 2001, între inculpatul P.A.P. şi partea vătămată G.I. a izbucnit un incident determinat de faptul că victima a refuzat să-i ofere băutură făptuitorului, aflat deja în stare de ebrietate. Inculpatul i-a adus injurii părţii vătămate şi i-a rupt hainele cu care era îmbrăcată, motiv pentru care aceasta s-a deplasat la locuinţa părinţilor inculpatului cărorale-a relatat cele întâmplate.
În timp ce mergea spre casă, pe bicicletă, partea vătămată a trecut prin dreptul locuinţei martorului I.B.M., în faţa căreia se afla partea vătămată care continuase să consume băuturi alcoolice.
Inculpatul a lovit victima din spate, lateral stânga, cu un arac lung de un m. Loviturile au vizat capul victimei, prima fiind evitată de aceasta, dar cea de-a doua şi-a atins obiectivul, determinând dezechilibrarea şi căderea părţii vătămate de pe bicicletă; au urmat alte lovituri la cap şi peste corp, una dintre ele cauzând fracturarea claviculei drepte.
La strigătele martorilor T.G., B.S. şi B.G., inculpatul a încetat agresiunea şi s-a refugiat în curtea casei lui I.B.M.
Din certificatul medico-legal nr. 145 din 15 februarie 2001 şi completarea la acesta ale Serviciului de medicină legală Mehedinţi rezultă că victima a suferit leziuni traumatice care au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale, viaţa nefiindu-i pusă în primejdie.
Mecanismul de producere al leziunilor este prin lovire cu şi de corp dur, iar cele de la nivelul mâinii stângi, cauzate prin lovire din spate lateral-stânga sau din faţă, pot fi considerate leziuni de autoapărare (adresa nr. 1012 din 9 decembrie 2002 a Serviciului de medicină legală Mehedinţi).
Inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului P.A.P. au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, proces-verbal de cercetare la faţa locului şi reconstituire, schiţa locului faptei şi planşe fotografice, acte medico-legale, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 391 din 18 septembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Măsura arestării preventive a fost prelungită, iar detenţia a fost dedusă la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 500.000 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.A.P., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. şi aplicarea unei pedepse la limita minimă prevăzută de lege, a cărei graţiere să se constate în conformitate cu prevederile articolului 1 din Legea nr. 543/2002.
În subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului şi a despăgubirilor civile la care acesta a fost obligat.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Din materialul de urmărire penală administrat în cauză rezultă că instanţele de judecată au reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică temeinică şi legală.
Modalitatea de comitere a faptei, obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor aplicate constituie elemente obiective ce transpun intenţia inculpatului de a-şi ucide victima, rezultat care, chiar dacă nu a fost urmărit, a fost prevăzut şi acceptat de acesta.
Astfel, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în cap, în timp ce aceasta se deplasa pe bicicletă, putând anticipa că, datorită echilibrului fragil al mijlocului de locomoţie, aceasta o să cadă, iar după ce a văzut că victima e la pământ, a continuat să-i aplice lovituri în cap şi peste corp.
Victima s-a apărat cu mâna, dar a suferit un traumatism cranio-cerebral acut cu plagă contuză, fractura cominutivă a claviculei drepte, contuzie forte a feţei dorsale a mâinii stângi, ceea ce demonstrează intensitatea şi numărul mare al leziunilor ce i-au fost aplicate.
Agresiunea a fost iniţiată de inculpat, fără ca victima să-l fi provocat şi a încetat la intervenţia altor persoane.
Pentru aceste argumente, Curtea constată că în cauză nu există temeiuri de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de inculpat, referitor la individualizarea pedepsei, este însă întemeiat.
Aplicând prevederile articolului 72 C. pen., instanţele de judecată nu au dat eficienţa cuvenită criteriilor referitoare la datele şi împrejurările favorabile inculpatului, în măsură să conducă la reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen. şi la stabilirea unei pedepsei sub minimul legal prevăzut de lege.
Curtea consideră că împrejurările legate de vârsta inculpatului P.A.P. de numai 19 ani la data săvârşirii faptei, de starea avansată de ebrietate în care se găsea, precum şi de faptul că, la strigătele martorilor oculari, a încetat de îndată agresiunea, constituie motive care îndreptăţesc aplicarea faţă de acesta a dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
În consecinţă, Curtea urmează să admită recursul declarat de inculpatul P.A.P. şi să caseze Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 57 din 12 martie 2003 a Tribunalului Mehedinţi cu privire la individualizarea pedepsei.
Prin aplicarea prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., Curtea va modifica pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., pe care o va reduce de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani închisoare.
Inculpatul P.A.P. urmează să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani, ca pedeapsă complementară.
Curtea apreciază că această pedeapsă este îndestulătoare pentru coerciţia şi reeducarea inculpatului, asigurându-se realizarea eficientă a prevederilor articolului 52 C. pen.
Curtea constată că modul de rezolvare a laturii civile s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile legale în materie şi cu probele administrate în cauză, neimpunându-se diminuarea cuantumului despăgubirilor materiale şi morale la care a fost obligat inculpatul.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor judecătoreşti vor fi menţinute.
Timpul arestării preventive se va deduce din durata pedepsei aplicate de la 19 noiembrie 2002 la 17 decembrie 2003.
Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 38517 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul A.P.P. împotriva deciziei penale nr. 391 din 18 septembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 57 din 12 martie 2003 a Tribunalului Mehedinţi cu privire la individualizarea pedepsei.
Modifică pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., în sensul că prin aplicarea prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., o reduce de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani închisoare.
Inculpatul A.P.P. urmează să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 19 noiembrie 2002, la 17 decembrie 2003.
Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5963/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | ICCJ. Decizia nr. 5966/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs → |
|---|
