ICCJ. Decizia nr. 6058/2003. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6058/2003
Dosar nr. 4786/2003
Şedinţa publică din 19 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 131 din 23 mai 2002, Tribunalul Alba a respins contestaţia la executare formulată de petiţionarul condamnat L.I.M., împotriva sentinţei penale nr. 640 din 6 octombrie 1999 a Tribunalului Timiş.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, petiţionarul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 640 din 6 octombrie 1999 a Tribunalului Timiş, la 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 şi art. 209 lit. a), e), g) şi i) şi alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin care s-a produs un prejudiciu de peste 50.000.000 lei.
Pedeapsa a fost sporită la 12 ani şi 6 luni închisoare ca urmare a contopirii cu un rest rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară.
Condamnatul a cerut prin cerere, în raport de modificările aduse art. 146 C. pen., prin OUG nr. 207/2000, reducerea pedepsei, cu procedură prevăzută de art. 458 C. proc. pen.
Respingând contestaţia, instanţa a motivat că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 sau 15 C. pen., referitoare la aplicarea obligatorie sau facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, întrucât nu s-au modificat limitele de pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită, în sensul reducerii lor.
Modificându-se doar cuantumul prejudiciului care trebuie avut în vedere la încadrarea furtului în alin. ultim al art. 209 C. pen., acest criteriu trebuie avut în vedere numai după intrarea în vigoare a ordonanţei.
Apelul condamnatului a fost respins prin Decizia penală nr. 174 din 18 iulie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, instanţa de control judiciar însuşindu-şi interpretarea juridică şi motivarea instanţei de fond.
Prin recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel, condamnatul a solicitat casarea hotărârilor şi reducerea pedepselor.
Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia penală nr. 5333 din 4 decembrie 2002 a admis recursul condamnatului şi a casat hotărârile atacate cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Alba pentru administrarea dovezilor şi evaluarea acestora în aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, conform art. 15 C. pen.
S-a reţinut că este greşită soluţia instanţei de fond de respingere a cererii condamnatului cu motivarea inadmisibilităţii acesteia, soluţie însuşită de asemenea greşit de către instanţa de apel.
În acest s-a arătat că în raport de momentul adoptării OUG nr. 207/2000 şi data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a petentului L.I.M., cererea acestuia se impunea a fi examinată sub aspectul aplicabilităţii prevederilor art. 15 C. pen., după procedura prevăzută de art. 458 C. proc. pen.
Că prevederile art. 15 C. pen., nu presupun, atunci când se constată întrunite condiţiile textului de lege analizat, schimbarea încadrării juridice, ci doar reducerea pedepsei şi nu oricât, ci în limitele expres arătate în textul de lege în discuţie.
În fond, după rejudecare, Tribunalul Alba, prin sentinţa penală nr. 97 din 21 martie 2003, a respins contestaţia la executare formulată, cu motivarea că, întrucât condamnatul la locul de deţinere a avut o comportare necorespunzătoare, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile art. 15 C. pen.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia care, prin Decizia penală nr. 323/ A din 30 septembrie 2003, a respins apelul condamnatului.
Împotriva menţionatelor hotărâri, condamnatul a declarat recurs prin care se susţine, în esenţă, că în mod greşit instanţele au considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 C. pen.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 15 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei.
În speţă, a intervenit o lege nouă, potrivit căreia fapta de furt calificat reţinută în sarcina inculpatului nu se mai consideră că a avut consecinţe deosebit de grave, iar pentru această infracţiune legea nouă prevede o pedeapsă mai uşoară, de la 3 la 15 ani închisoare, faţă de 10 la 20 ani prin legea în baza căreia a fost condamnat.
În atare situaţie, pedeapsa aplicată condamnatului este sub maximul special prevăzut de noua lege.
Ţinându-se seama de pericolul social accentuat pe care îl prezintă inculpatul care este recidivist şi la locul de deţinere a avut o comportare necorespunzătoare, în sensul că la data de 28 octombrie 1999 a evadat, apoi, a fost sancţionat disciplinar şi că acesta prezintă o periculozitate deosebită între deţinuţi, fiind izolat în penitenciar, apare evident că reducerea pedepsei aplicate nu se justifică, impunându-se menţinerea ei.
Astfel fiind, judicios instanţele au respins contestaţia, motiv pentru care recursul condamnatului urmează a fi respins, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul L.I.M. împotriva deciziei penale nr. 323/ A din 30 septembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6054/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6059/2003. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
