ICCJ. Decizia nr. 6062/2003. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.6062/2003

Dosar nr. 3834/2002

Şedinţa publică din 19 decembrie 2003

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 647 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnata R.V., împotriva sentinţei penale nr. 101/2000 a aceluiaşi tribunal.

S-a reţinut că R.V. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare pentru tâlhărie şi ultraj contra bunelor moravuri şi că motivele de revizuire invocate de aceasta, prin care a învederat că a fost cercetată abuziv şi este nevinovată, nu se încadrează în nici unul din cazurile, prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 504 din 28 august 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de condamnată.

Împotriva acestei decizii, condamnata a declarat recurs, reinterând aceleaşi motive pe care le-a menţionat în cererea introductivă şi în apel.

Recursul condamnatei nu este fondat întrucât instanţele analizând motivele invocate în cererea de revizuire au constatat în mod corect că ele nu se regăsesc, în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.

Pentru ca cercetarea abuzivă să constituie temei de revizuire, este necesar ca ea să fie dovedită în prealabil şi constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau prin ordonanţa procurorului, numai dacă instanţa de judecată sau, după caz, procurorul, n-a putut examina fondul cauzei, situaţiile sus-menţionate se constată, nemijlocit, în procedura de revizuire.

Revizuienta nu a făcut dovada că s-a adresat procurorului sau instanţei de judecată şi aceste organe nu au putut examina fondul cauzei, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen. De asemenea, revizuienta nu a făcut dovada prin hotărâre judecătorească sau ordonanţa procurorului că un membru al completului de judecată, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire o cere.

Totodată, se constată că revizuienta nu a invocat nici un fapt sau împrejurare nouă, necunoscută de instanţele de judecată, ci s-a referit la aceleaşi apărări formulate şi cu ocazia judecării cauzei.

În raport de considerentele expuse se constată că în mod just cererea de revizuire a fost respinsă, motiv pentru care recursul declarat de revizuientă va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenta va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta condamnată R.V., împotriva deciziei penale nr. 504 din 28 august 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenta condamnată să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 decembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6062/2003. Penal