CSJ. Decizia nr. 617/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.617/2003
Dosar nr.4600/2002
Sedinţa publică din 7 februarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de partea vătămată C.R.A. şiinculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr.382/A din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
S-a prezentat recurentul inculpat, asistat de apărător din oficiu, avocat T.I., lipsind recurenta parte vătămată.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului şi în rejudecarea cauzei schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 Cod penal.
Totodată, se solicită aplicarea circumstanţelor atenuante şi reducerea pedepsei aplicate.
In recursul părţii vătămate se solicită respingerearecursului ca tardiv.
Procurorul a concluzionat în sensul respingerii recursului inculpatului, ca nefondat, faţă de intenţia indirectă de a ucide partea vătămată.
Inculpatul solicită admiterea recursului, întrucât nu se face vinovat de fapta reţinută.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr.462 din 10 iunie 2002, Tribunalul Timiş, în temeiul art.189 alin.2 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, l-a condamnat pe inculpatul C.N. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
In temeiul prevăzut de art.20 raportat la art.174, 175 lit.c, art.176 lit.e Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, l-a condamnat la 9 ani închisoare.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal, pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
In temeiul art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal, a contopit cele două pedepse principale, urmând a fi executată pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, deci pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal, pe durata prevăzută de art.71 Cod penal şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilorprevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal, pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din durata pedepsei rezultante principale, arestul preventiv din data de 12 mai 2001, la zi.
In temeiul art.14, art.346 Cod procedură penală şi art.998 Cod civil, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 50.000.000 lei despăgubiri civile morale către partea civilă C.R. şi a respins, în rest, ca neîntemeiate, pretenţiile acesteia până la suma de 500 milioane lei despăgubirimorale.
In temeiul art.14, 346 Cod procedură penală şi art.998 Cod civil, l-a obligat pe inculpatla plata sumei de 2.881.528 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul de Obstretică şi Ginecologie Dr.Dumitru Popescu Timişoara şi a sumei de 7.067.493 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic nr.1 Judeţean Timişoara, ambele reprezentând cheltuieli de spitalizare.
In temeiul art.193 Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpat la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată echivalente cu onorariul de avocat către partea civilă C.R., iar în temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală, l-a obligat pe acelaşi inculpat, la plata sumei de 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul şi partea vătămată sunt căsătoritţi de aproximativ 3 ani, iar din relaţiile lor de căsătorie au rezultat doi copii: D.l şi R. La începutul anului 2001, partea vătămată a rămas din nou însărcinată, iar acest fapt, în loc de a constitui un prilej de bucurie pentru cei doi soţi, a adus vrajbă şi certuri între ei, motivele principale constituindu-le geloziainculpatului,neîncrederealuiînsoţiasa, bănuind-o că a rămas însărcinatăcu un alt bărbat şi refuzul acesteia de a-şi întrerupe cursul sarcinii.
Pe fondul acestor discuţii, inculpatul a devenit violent, după ce, în prealabil, a supus-o pe soţia sa unor agresiuni psihice şi fizice, a alungat-o de acasă, astfel că aceasta s-a mutat cu copilul mic în vârstă de 1 an, la mama ei, F.A., pe str.I.Preyer din Timişoara, deşi aceasta avea un trai sărăcăcios, era despărţită de soţ, şi avea în întreţinere mai mulţi copii minori, cărorale asigura hrana cu ajutoare de la o cantină a unei findaţii de caritate.
Susţinerile părţii vătămate precum că inculpatul a exercitat violenţe psihice şi fizice asupra ei, pentru a o determinasă întrerupă legal cursul sarcinii s-au să-şi provoace avort, au fost confirmate de sora acesteia, F.A. şi chiar de inculpat.
Astfel, în declaraţia sa, F.A. a arătat că în cursul luniiaprilie 2001 a locuit o perioadă de timp la sora ei, R.>., şi a asistat cu această ocazie la mai multe discuţii şi certuripe care aceasta le-a avut cu soţul ei, care îi imputa, că nu vrea să întrerupă sarcina. Martora a confirmat, de asemenea, susţinerile părţii vătămate, arătând că din cauza discuţiilor despre avort, inculpatul a lovit-o pe R.A., respectiv că a dat-o cu capul de pereţii de la baie, a ameninţat-o că dacă nu face avort, o omoară, o taie cu cuţitul sau o aruncă în canalul Bega, după care i-a cerut să părăsească locuinţa.
Chiar şi inculpatul a recunoscut în declaraţia sa dată în faţa procurorului, acest incident descris de martoră, recunoscând că i-a cerut soţiei sale să facă avort, bănuind-ocă a rămas însărcinată cu un alt bărbat, iar pentru că aceasta a refuzat să meargă la medic sau căl-a minţit în legătură cu avortul, i-a tras o palmă, iar din cauza loviturii s-a izbit cu capul de perete şi şi-a produs un cucui.
In perioada cât au fost despărţiţi în fapt, inculpatul a vizitat-o pe partea vătămată la locuinţa mamei acesteia şi i-a propus în repetate rânduri, să se reîntoarcă la el, însă partea vătămată l-a refuzat din cauza temerii că va fi din nou supusă unor agresiuni, considerând că relaţiile lor de căsătorit sunt grav şi iremediabilvătămate.
Cu toate acestea, în ziua de 12 mai 2001, inculpatul aademenit-o pe partea vătămată să-i facă o vizită la fosta locuinţă comună din Timişoara, str.1 Decembrienr.110, iar aceasta a avut loc, după cum rezultădin probele de la dosar, după ce în prealabil inculpatul, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orelor prânzului, a însoţit-o pe partea vătămată la cantina unei fundaţii de caritate pentru a ridica porţiile de mâncare pentru fraţii ei, numeroşi, după cum s-a precizat.
Din declaraţiile părţii vătămate rezultă că în jurul orelor prânzului, inculpatul s-a oferit să o conducă cu autoturismul său, fiind şofer la firma„T.T.”,lacantinafundaţieide caritate „T”situată înTimişoara, str.Cluj, iar după ce a ridicat mâncarea, aceasta i-a cerut insistent să mergă până la elacasă, pentru a se schimba de îmbrăcăminte şi pentru a-i arăta, totodată, o piesă de mobilier despre care susţinea că o cumpărase recent.
Partea vătămată a declarat, de asemenea, că a acceptat să meargăcu inculpatulîn locuinţa acesteia din str.1 Decembrie, numai după ce aceasta a asigurat-o că nu i se va întâmpla nimic. De precizat că inculpatul şi partea vătămată înainte de a merge la cantina fundaţieiîn drum spre aceasta, s-au oprit la barul Ciobănaşul, unde lucrează mama acesteia F.A., ocazie cu care i-a adus la cunoştinţă acesteia că merg împreună să ridice porţiile de mâncare. Mama părţii vătămate a susţinut în declaraţia sa că aceasta, când a vizitat-o la servici, avea părul lung până la umeri. Acest aspect este important de precizat, dupăcum se va vedea ulterior, întrucât seara, în jurul orelor 22,00, când s-a reîntors acasă, în stare gravă, partea vătămată avea părul tăiat scurt, neuniform, în scări.
Revenind la declaraţia părţii vătămate, aceasta a susţinut că după ce a ajuns la locuinţa inculpatului, acestaa închis uşa de la intrare cu cheia, pe care şi-a băgat-o în buzunar, după care ar fi afirmat, „aici îţi este moartea”, după care a începutsă consume ţuică, iar apoi i-a reproşat că nua făcut avort şi a lovit-o cu pumnii în abdomen.
Partea vătămată a susţinut în continuare că după ce inculpatul a lovit-o în abdomen, a tras-o cu forţaîn baie şi i-a cerut să se dezbrace şi să facăceva ca să-şi provoace avort, iar la refuzul ei, a lovit-odin nou în abdomen cu pumnul, după care tras-oforţat în dormitor, apus-o pe un fotoliu şi apoi i-a legat măinile la spate cu o curea şi în această poziţie, a lovit-o sistematic, timp de 2 ore, cu pumnii şi genunchii în abdomen, cu intenţia de a-i provoca avort. Tot în perioada respectivă, în timp ce partea vătămată era imobilizată, inculpatul i-a tăiat părul.
Inculpatul a încetat violenţele numai după ce părţii vătămate i s-a făcut rău, leşinândşi începând să sângereze.
In jurul orelor 21,00, inculpatul constatând starea gravă în care se afla partea vătămată, i-a spus acesteia că o duce acasă la mama ei, după care i-a pus un fular pe cap, pentru a nu se vedea că este tunsă, iar după ce a urcat-o în autoturismul său, a chemat prin staţie un coleg de serviciu de la aceeaşi firmă, pe martorul D.I., căruia i-a cerut să o ducă pe partea vătămată pe str.I.Preyer, la mama ei.
Martorul D.I. a susţinut în declaraţia sa, că partea vătămată se simţea rău când a fost urcată în autoturismul său de către inculpat şi a aflatde la aceasta şi de la fraţii ei că inculpatul a supus-ounor agresiuni fizice şi i-a tăiat părul cu cuţitul. In aceeaşi declaraţie, martorul Doană Iulică a arătat că după ce a condus-o pepartea vătămată, mai târziu, în cursul aceleiaşi nopţi, în jurul orelor 24,00, l-a întâlnit pe inculpat şi i-a reproşatacestuiacă a bătut-o peRenate şi i-atăiat părul cu cuţitul, iar inculpatul a recunoscut că s-au certat şi a lovit-o cu pumnul în stomac, confirmând astfel prin declaraţia sa, susţinerile părţii vătămate.
De altfel, chiar cu ocazia confruntării efectuate în cauză între inculpat şi martorul, acesta şi-amenţinut cele susţinute în declaraţia sa, arătând încă o dată în faţa inculpatului şi a avocatului care i-a asigurat asistenţa juridică, faptul că inculpatuli-a recunoscut că a lovit-o cu pumnul în stomac pe soţia sa.
Cu toate aceste date reieşite din probele textimoniale şi în pofida datelor medico-legale care evidenţiazăagresiunea la care a fost supusă partea vătămată, ruptură de splină şi schimozele de la pct.2 din raportul medico-legal, fiind de natură traumatică, produse prin lovire directă cu corp contondent, putând fi pumnul sau genunchiul, sau prin strângere intempestivă cu mâna, iar pierderea sarcinii fiind o consecinţă directă a traumatismului suferit, inculpatula adoptat pe parcursul întregii urmăriri penale o poziţie nesinceră, obstrucţionistă, de intimidare a martorului cu care a fost confruntat.
Apelurile declarate de partea vătămată şi inculpat împotriva acestei sentinţeau fost respinse de către Curtea de Apel, Timişoara-Secţia penală, ca nefondate, prin Decizia nr.382/A din 9 octombrie 2002.
Impotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul C.N., care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporalăgravă, prevăzută de atr.182 Cod penal şi reţinerea de circumstanţe atenunate în favoarea inculpatului dată fiind starea de puternică tulburare în care s-a aflat inculpatul în momentul în care a aflat că partea vătămatăeste însărcinată, iar copilul s-ar putea să nu fie al său, precum şi partea vătămată.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate de inculpat, Curtea constată, că aceasta este temeinică şi legală, recursul fiind nefondat.
Prima instanţă, pe baza probelor legal administrate, a reţinut în mod corect starea de fapt şi a dat faptelor o justă încadrare juridică, reţinândtotodată, în mod corect vinovăţia inculpatului.
De asemenea, în cauză, s-a făcut o justă individualizare a pedepselor, în concordanţă cu criteriile prevăzute în art.72 din Codul penal.
Probele dosarului demonstrează că inculpatul a încercat să suprime viaţa părţii vătămate, lovind-o pe aceasta de mai multe ori, pentru a o determinasă avorteze, lucru rezultat şi din raportul medico-legal care arată că leziunile suferite de partea vătămată i-au pus acesteia, viaţa în primejdie.
Deci, prin comportamentul său, inculpatula acţionat cu intenţia de a ucide deoarece a prevăzut rezultatul faptei sale pe care chiar dacă nu l-a urmărit, i-a acceptat intervenirea.
Rezultă, astfel, că cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art.182 Cod penal, nu poate fi primită.
Dar, neîntemeiată apare şi cererea inculpatuluide a se reţine circumstanţe atenuante deoarece s-ar fi aflat într-oputernică tulburare, întrucât partea vătămată era însărcinată şi nu vroia să facă avort deşi el nu era sigur de paternitateaviitorului copil. Refuzul părţii vătămate de a-şi întrerupe sarcina nu justifica reacţiile inculpatului şi, implicit nu poate duce la constatarea, în favoarea inculpatului, de circumstanţe atenuante.
In raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul de faţă ca nefondat şi să-l respingă, ca atare, în baza art.38515alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
De respins, se impune a fi respins şi recursulpărţii vătămate care este, însă tardiv, aşa cum se poate observa din data introducerii lui, care se situează peste termenul legal de recurs.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive.
Văzând şi regelementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 382/A din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatului de la 12 mai 2001 la 7 februarie 2003.
Respinge ca tardiv, recursul declarat de partea civilă C.R.A. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariulpentruapărareadinoficiu,sevaavansadinfondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte vătămată la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 616/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 620/2003. Penal → |
|---|
