CSJ. Decizia nr. 789/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 789/2003
Dosar nr. 4471/2002
Şedinţa publică din 18 februarie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 141 din 14 octombrie 1999, Tribunalul Militar Cluj a dispus achitarea inculpatului civil B.D. în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cu privire la infracţiunea de neprezentare la încorporare, prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, inculpatul a fost chemat şi s-a prezentat la C.M.J. Cluj, pentru a fi repartizat la un agent economic, respectiv Cooperativa „Arta decorativă” Cluj Napoca, în vederea executării serviciului militar alternativ, dar inculpatul a refuzat din motive religioase să se prezinte la agentul economic menţionat.
Inculpatul B.D. a cerut să fie scutit de serviciul militar, deoarece este „ministru ordinat” în cadrul Cultului religios „Martorii lui Iehova” şi consideră că, potrivit art. 6 lit. c) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare este scutit de serviciul militar sau orice altă formă a acesteia.
Tribunalul examinând dispoziţiile cuprinse în art. 354 C. pen., care incriminează fapta de „Neprezentarea la încorporare sau concentrare” în raport cu dispoziţiile de principiu din Constituţie, art. 239, cu cele din Legea nr. 46/1996 referitoare la calitatea de „recrut” (art. 10) şi de „încorporat” (art. 11), precum şi cu cele din Metodologia de punere în aplicare a HG nr. 618/1997 (emisă de Ministerul Apărării Naţionale), a ajuns la concluzia că, toţi executanţii serviciului utilitar alternativ, cum este şi inculpatul, nu au calitatea de încorporat şi nu va putea avea niciodată nici pe cea de concentrat, situaţie în care inculpatul a comis o faptă care nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin Decizia nr. 91 din 16 martie 2000, a admis apelul declarat de Parchetul Militar Cluj, a desfiinţat integral sentinţa şi, în baza art. 354 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 1, art. 6 şi a art. 20 din Legea nr. 46/1996, toţi cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România, serviciul militar fiind obligatoriu pentru toţi bărbaţii, cetăţeni români, care au împlinit vârsta de 20 ani, sunt apţi medical şi nu fac parte din personalul hirotonit sau ordinat al cultelor religioase recunoscute. Totodată, serviciul utilitar alternativ, formă a serviciului militar, va fi executat de cetăţenii români care, din motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, iar neexecutarea acestei obligaţii atrage, după caz, conform art. 21 din HG nr. 618/1997, răspunderea disciplinară, materială sau penală.
Or, cum inculpatul face parte dintr-o organizaţie religioasă, iar nu dintr-un cult recunoscut prin lege, în sensul art. 6 lit. c) din Legea nr. 46/1996, poate beneficia doar de dreptul de a executa serviciul utilitar alternativ, nefiindu-i permis să refuze efectuarea acestei forme a serviciului militar astfel cum a declarat, fapta sa constituind infracţiunea prevăzută de art. 354 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial şi inculpatul B.D.
Prin recursul său, parchetul a criticat ambele hotărâri pronunţate în cauză, în lumina motivelor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 16 C. proc. pen., greşit s-a dispus achitarea inculpatului de prima instanţă, şi de art. 3859 alin. (1) pct. 17, greşita încadrare juridică dată faptei, prin Decizia din apel.
La rândul său, inculpatul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 13, 17 şi 18 C. proc. pen., solicitând, în esenţă, casarea deciziei şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Curtea Militară de Apel, prin Decizia nr. 229 din 14 iunie 2000, a admis recursurile declarate de parchetul militar şi de inculpat, a casat hotărârea instanţei de apel şi în baza art. 354 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe numitul B.D. la un an şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni, potrivit art. 81 şi a art. 82 C. pen.
În temeiul art. 409 şi a art. 410 alin. (1), partea întâi, pct. 3 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare pentru desfiinţarea ambelor decizii, considerând că ele au fost pronunţate cu încălcarea legii, deoarece inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Examinând hotărârile atacate, în raport de cazul de recurs în anulare invocat, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul în anulare fondat, urmând a fi admis.
1. În acest sens, din analiza dispoziţiilor cuprinse în art. 354 C. pen., rezultă că infracţiunea de neprezentarea la încorporare sau concentrare, se poate săvârşi prin două modalităţi normative, şi anume: neprezentarea în faţa autorităţii militare la termenul fixat prin ordinul de chemare şi neprezentarea (ulterioară) la unitatea la care au fost repartizaţi de autoritatea respectivă.
Subiectul activ al acestei infracţiuni putând fi cel încorporat sau concentrat, aşa cum acesta este definit prin dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 46/1996, neprezentarea celor repartizaţi la instituţia publică, regia autonomă sau societatea comercială pentru executarea serviciului utilitar alternativ nu poate fi echivalentă cu o neprezentare la unitatea unde au fost repartizaţi şi care, în accepţiunea art. 354 C. pen., nu poate fi decât o unitate militară, singura care asigură satisfacerea stagiului militar.
„Reglementarea se arată prin recursul în anulare prin art. 4 din Legea nr. 46/1996 a obligativităţii serviciului utilitar alternativ pentru cei care, din motive religioase (cum sunt şi perceptele invocate de adepţii cultului religios „Martorii lui Iehova”) refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, nu poate suplini o normă de trimitere la textul art. 354 alin. (2) C. pen., decât prin încălcarea principiului „nullum crimen sine lege”, analogia fiind inadmisibilă în materie penală”.
În raport cu cele ce preced, Curtea constată că, în mod judicios, Tribunalul Militar Cluj a reţinut că, B.D. a comis o faptă care nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 354 C. pen., nefiind întrunite prin acţiunea sa de a refuza să se prezinte la un angajator pentru executarea serviciului utilitar alternativ.
2. În ceea ce priveşte concluziile formulate de către numitul B.D. în sprijinirea admiterii recursului în anulare declarat în favoarea sa, în sensul schimbării temeiului juridic al achitării din art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a), potrivit căruia „fapta nu există” şi acordarea de despăgubiri materiale în sumă de 6.330.000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată suportate pe parcursul procedurilor judiciare în care a fost condamnat, Curtea constată că acestea nu pot fi primite.
- Sub primul aspect, în vederea asigurării unei practici unitare cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 46/1996, Curtea Supremă de Justiţie, Secţiile unite, prin Decizia nr. VI din 15 octombrie 2001, care a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a statuat că fapta de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar alternativ nu este prevăzută de legea penală.
- Referitor la acordarea de despăgubiri materiale, conform art. 346 alin. final C. proc. pen., „Instanţa penală nu soluţionează acţiunea civilă când pronunţă achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 lit. b)"
- În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând îndeplinite cerinţele cazului de recurs invocat, în baza art. 4141 alin. (1), raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, va casa deciziile atacate şi va menţine sentinţa nr. 141 din 14 octombrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj, care este temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 91 din 16 martie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial şi deciziei nr. 229 din 14 iunie 2000 a Curţii Militare de Apel, privind pe inculpatul B.D.
Casează hotărârile atacate şi menţine sentinţa penală nr. 141 din 14 octombrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 788/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 791/2003. Penal → |
|---|
