ICCJ. Decizia nr. 853/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 853
Dosar nr.3634/2003
Şedinţa publică din 12 februarie 200.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 78 din 28 februarie 2003, Tribunalul Dâmboviţa a condamnat printre alţii şi pe inculpatul G.L.A.şi5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., la 10 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) C. pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-a revocat beneficiul graţierii condiţionate, pentru restul de 223 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 1 an şi 6 luni, aplicată prin sentinţa penală nr. 369 din 5 martie 2002 a Judecătoriei Târgovişte, urmând ca inculpatul să execute 10 ani şi 223 zile închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 23 octombrie 2002, la zi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în seara zilei de 14 octombrie 2002, împreună cu un minor (inculpat în aceeaşi cauză), inculpatul G.L.A., l-a agresat pe V.I., care se deplasa cu o căruţă prin localitate, deposedându-l de atelajul respectiv.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 245 din 21 mai 2003, a respins apelul prin care inculpatul solicita schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.
Împotriva menţionatelor hotărâri, acelaşi inculpat a declarat recurs, reiterând motivele de casare invocate în apel, referitoare la încadrarea juridică şi la individualizarea pedepsei.
Examinând hotărârile atacate, în raport de criticile formulate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, încadrarea juridică în prevederile art. 211 alin. (1) raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) C. pen., fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (procesul verbal şi planşele foto întocmite cu ocazia cercetării locului faptei, declaraţiile constante ale părţii vătămate, raportul de constatare medico-legale, procesele verbale de recunoaştere a inculpaţilor din grup şi declaraţiile martorilor coroborate cu recunoaşterea parţială a inculpatului) rezultă, în adevăr, că cei doi inculpaţi au atacat, pe timp de noapte şi în loc public pe partea vătămată V.I. şi prin acte de violenţă i-au sustras o căruţă cu doi cai, pe care le-au vândut unor persoane rămase neidentificate.
Susţinerile inculpatului în sensul că a intrat în posesia atelajului respectiv fără a exercita acte de violenţă asupra părţii vătămate, nu se confirmă, probele enunţate mai sus dovedind că în urma loviturilor primite,victima a suferit vătămări corporale care au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Referitor la pedeapsa aplicată, se constată că aceasta este just individualizată la stabilirea ei, instanţa de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzută de lege, gradul de pericol social sporit al faptei (comisă prin violenţă, într-un loc public şi c.
participarea unui minor) cât şi persoana inculpatului, care posedă antecedente penale, aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie.
Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct.1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, de la 23 octombrie 2002, la zi.
Onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.L.A. împotriva deciziei penale nr. 245 din 21 mai 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 23 octombrie 2002 la 12 februarie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 850/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 85/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
