CSJ. Decizia nr. 925/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
Secţia Penală
Decizia nr.925/2003
Dosar nr.5019/2002
Şedinţa publică din 21 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr.430 din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe inculpatul N.I.
S-au prezentat: intimatul inculpat N.I., aflat în stare de libertate, asistat de avocat G.D., apărător desemnat din oficiu, intimatele părţi responsabile civilmente N.N. şi N.I., precum şi reprezentantul Autorităţii tutelare a Consiliului local Corbii Mari.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a susţinut şi dezvoltat oral motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei şi a solicitat admiterea acestuia aşa cum a fost formulat.
Apărătorul inculpatului a pus concluzii de respingere a recursului declarat, ca nefondat, motivând că pedeapsa aplicată de instanţă a fost legal individualizată.
Intimatele părţi responsabile civilmente au cerut respingerea recursului.
Reprezentantul autorităţii tutelare a depus concluzii scrise.
Inculpatul a arătat că regretă fapta.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.146 din 23 aprilie 2002, Tribunalul Dâmboviţa l-a condamnat pe inculpatul N.I. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În temeiul art.110 C.pen., instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art.350 alin.3 şi 4 C.proc.pen. a dispus punerea, de îndată în libertate a inculpatului.
Conform art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000, instanţa a confiscat cantitatea de 125 gr substanţă pulverulentă ce conţine 0,80 gr heroină.
S-a reţinut că la 15 martie 2002, organele de poliţie au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului N.I., în urma căreia au fost identificate , în spatele unei aplice, aflată pe peretele holului de la intrarea în încăperea destinată băii, într-o nişă, aflată în zona hidroforului – 4 alte asemenea doze, fiecare din pliculeţe fiind lipite şi în interior având o pulbere de culoare gri-cenuşie.
Analiza efectuată de îndată asupra contităţilor găsite a evidenţiat, astfel cum arată raportul nr.109887 din 15 martie 2002 de Laboratorul de analize fizico-chimice şi droguri din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog, că pulberea din cele 10 pliculeţe are o greutate totală de 1,45 grame şi conţine heroină.
În urma probatoriului administrat, tribunalul a reţinut că latura obiectivă a infracţiunii este formată din actele materiale circumscrise consumului de droguri şi, respectiv, deţinerii de droguri, în vederea consumului propriu.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, prin care critica dispunerea executării pedepsei aplicate prin suspendarea condiţionată a executării acesteia, a fost respins ca nefondat, de către Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală prin Decizia nr.430 din 23 septembrie 2002.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, invocând art.385 alin.1 pct.14 C.proc.pen. şi susţinând că pedeapsa aplicată este greşit individualizată, prea blândă în raport cu gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, atât sub aspectul cuantumului stabilit al pedepsei, cât şi a modalităţii de executare.
Alături de gradul social concret al infracţiunii comise de inculpat, parchetul a mai invocat ca argument în sprijinul greşitei individualizări a pedepsei şi frecvenţa mare, la nivelul societăţii, a comiterii unor astfel de infracţiuni, ceea ce ar impune o ripostă fermă faţă de inculpat.
Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri criticate, conform criteriilor de individualizare, prevăzute de art.72 C.pen.
Recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este nefondat.
Este adevărat că, cel puţin în momentul de faţă, infracţiunile având ca obiect material drogurile, sunt frecvente şi necesită o atenţie mai mare, în vederea combaterii, prin aplicarea fermă a legii, în litera şi spiritul ei. Aceasta însă, nu trebuie să ducă la excese, instanţa fiind obligată, în toatesituaţiile să aibă în vedere nu numai gradul de pericol social al faptei ci şi persoana pe care o judecă, împrejurările în care aceasta a comis fapta.
Elementele legate de persoana infractorului se cuvin a fi cercetate şi avute în vedere de instanţe în toate situaţiile, dar mai cu seamă, în cazul infractorilor minori, a căror personalitate nu este încă structurată şi în structurarea căreia, alegerea sancţiunii, chiar pedeapsa, dacă s-a apreciat că alegerea ei este necesară, poate avea o influenţă covârşitoare. De aceea, în cazul infractorilor minori, legiuitorul, prin art.100 C.pen. a privit mainuanţat criteriile de individualizare, printre acestea, alături de gradul de pericol social al faptei săvârşite, fiind enumerate starea fizică a minorului, dezvoltarea intelectuală şi morală a acestuia, comportarea lui, condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi orice elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
În raport de aceste criterii, în funcţie de care se face alegerea sancţiunii, dat fiind faptul că regulat este luarea unei măsuri educative, pedeapsa aplicându-se numai când se apreciază că luarea unei astfel de măsuri, nu este suficientă pentru încadrarea minorului, pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului N.I., nu este de loc blândă şi aceasta, chiar dacă, în conformitate cu art.110 C.pen., i s-a suspendat, condiţionat executarea pedepsei.
Nu trebuie uitat, şi instanţele nu aveau cum să nu ţină seama de faptul că la data comiterii infracţiunii, inculpatul nu împlinise 16 ani, că provinedontr-o familie organizată, serioasă, cu trei copii, că el, personal, este privit în comunitatea locală, ca un element pozitiv în rândul tinerilor, cu o educaţie foarte bună, muncitor, foarte liniştit, motiv ce a determinat membrii colectivului de sprijin al autorităţii tutelare să ceară, chiar lăsarea inculpatului în libertate supravegheată (filele 11,12 din dosarul C.S.J.).
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursului parchetului ca nefondat şi să-l respingă ca atare, în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen., menţinând astfel hotărârea atacată privind pe inculpatul N.I.
Văzând şi reglementarea plăţii onorariului pentru apărarea din oficiu;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr.430 din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, privind peinculpatul N.I.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu asigurată intimatului inculpat N.I., în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 924/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 927/2003. Penal → |
|---|
