Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr. 652/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 652/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 22-06-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ ȘI
PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.652/A/2015
Ședința publică din 22 iunie 2015
Președinte: S. I. M.
Judecător M. F. F.
Grefier: T. C.
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin:
procuror: I. N.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă J. D. împotriva sentinței penale nr. 464/27.04.2015 pronunțate de J. D. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă se constată lipsa inculpatului intimat S. Domițian G.. Se prezintă avocat Jorza L., apărătorul ales al inculpatului intimat S. Domițian G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța solicită participanților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul inculpatului intimat învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și procedând la o nouă judecare a se admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă J. D. cu inculpatul S. Domițian G. și a se stabili o pedeapsă de 6 luni.
Apărătorul ales al inculpatului intimat S. Domițian G. solicită admiterea apelului parchetului și a se dispune în temeiul art. 83 alin.1 lit.a Cod penal stabilirea unei pedepse de 6 luni.
C. DE A.
Asupra apelului penal de față:
În deliberare, constată:
Prin sentința penală nr. 464/27.04.2015 pronunțată de J. D. în dosarul nr._, în baza art. 485 alin. 1 lit. a N.C.p.p., s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă C. de A. A. I. cu inculpatul S. DOMIȚIAN G.cercetat în dosarul care face obiectul cauzei penale nr. 108/P/2015.
A fost condamnat inculpatul S. DOMIȚIAN G., fiul lui Domițian și G., născut la data de 25.07.1988 în Lupeni, jud. Hunedoara, cetățean român, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, căsătorit, domiciliat în S., ., cunoscut cu antecedente penale, CNP_, la:
-6 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat prev. și ped. de art. 335 alin. 2 N.C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p.
În baza art. 83 N.C.p., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare pronunțată față de inculpat pe un termen de supraveghere stabilit în cond. art. 84 N.C.p. de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. 1 N.C.p., a fost obligat inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.
S-au pus în vedere inculpatului disp. art. 88 N.C.p.
A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sesizarea înregistrată sub nr._ /8.04.2015, P. de pe lângă C. de A. A. I. a solicitat a se lua act de acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul S. DOMIȚIAN G., fiul lui Domițian și G., născut la data de 25.07.1988 în Lupeni, jud. Hunedoara, cetățean român, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, căsătorit, domiciliat în S., ., ., jud. Hunedoara, cunoscut cu antecedente penale, CNP_, cercetat – în stare de libertate - pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat prev. și ped. de art. 335 alin. 2 N.C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p., infracțiune ce a făcut obiectul urmăririi penale în dosarul nr. 108/P/2015, ce a fost înaintat instanței.
Sesizarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și urm. N.C.p.p.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut - în esență - că în data de 6.12.2013, în jurul orelor 22:50, deși avea permisul de conducere suspendat, inculpatul S. Domițian G.s-a urcat la volanul autoturismului marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare CF 664JV pe care l-a condus pe drumurile publice, fiind oprit în trafic de agenți de poliție din cadrul IPJ Hunedoara – Serviciul Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Vețel, jud. Hunedoara, deoarece avea o defecțiune la sistemul de iluminare, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat prev. și ped. de art. 335 alin. 2 N.C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p.
Totodată s-a precizat că situația de fapt expusă anterior a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces verbal de constatare (f.6), copia Dispoziției nr._/29.11.2013 a Șefului Serviciului Rutier Hunedoara (f.7), copie sentință civilă nr. 3978/2011 a Judecătorie D. (f.9-10), declarație martor (f.27-28), cazier auto și judiciar (f.41-42,47-48), declarațiile și recunoașterea inculpatului (f.29,36-37,39-40,44-45,51,).
De asemenea, acordul încheiat între procuror și inculpatul S. Domițian G.a stabilit felul și cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicate acestuia, respectiv: 6 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat prev. și ped. de art. 335 alin. 2 N.C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p.
D. fiind modalitatea în care s-a comis infracțiunea și având în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, acordul prevede ca în baza art. 83 N.C.p. să se dispună amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare ce urmează a fi pronunțată față de inculpat pe un termen de supraveghere stabilit în cond. art. 84 N.C.p. de 2 ani.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă C. de A. A. I. privind pe inculpatul S. Domițian G., instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile prevăzute de art. 480 – 482 N.C.p.p.
Astfel, analizând materialul probator administrat în faza de urmărire penală, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
În seara zilei de 6.12.2013, inculpatul S. Domițian G.s-a urcat la volanul autoturismului marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare CF 664JV pe care l-a condus pe drumurile publice din județul Hunedoara.
În jurul orelor 22:50, inculpatul a fost oprit în trafic în localitatea Vețel, de către agenți de poliție din cadrul IPJ Hunedoara – Serviciul Rutier, deoarece avea o defecțiune la sistemul de iluminare.
Trecându-se la identificarea inculpatul, s-a verificat totodată dacă el posedă permis de conducere.
Cu această ocazie, s-a stabilit că inculpatul poseda permis de conducere, dar avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru perioada 25.11.2013 – 22.02.2014, fiind sancționat contravențional.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:
-conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat prev. și ped. de art. 335 alin. 2 N.C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p.
Prin urmare, s-a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă:
-suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului;
-legea penală mai favorabilă este Noul Cod penal;
-maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani de închisoare;
-acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă și conține mențiunile prevăzute de art. 482 N.C.p.p.;
-cu ocazia încheierii acestuia, inculpatul a fost asistat de av. ales Jorza L. cu delegația nr._/4.03.2014 din Baroul Hunedoara – D..
Față de aceste considerente și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, în baza art. 485 alin. 1 lit. a N.C.p.p. rap. al art. 396 alin. 2 N.C.p.p., instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă C. de A. A. I. cu inculpatul S. Domițian G.cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de:
-conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat prev. și ped. de art. 335 alin. 2 N.C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p., în dosarul care face obiectul cauzei penale nr. 108/P/2015.
Pe cale de consecință:
L-a condamnat pe inculpatul S. Domițian G. la pedeapsa de:
-6 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat prev. și ped. de art. 335 alin. 2 N.C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p.
Potrivit art. 83 N.C.p. instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare pronunțată față de inculpat pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 N.C.p., de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în considerarea faptului că pedeapsa își va putea atinge scopul și fără executarea ei în regim de detenție.
Conform art. 85 alin. 1 N.C.p. pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.
Potrivit dispozițiilor art. 404 alin. 3 N.C.p.p., instanța a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse, precum și asupra consecințelor în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Totodată, s-a încredințat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara conform dispozițiile art. 85 alin. 1 N.C.p., supravegherea îndeplinirii obligațiilor dispuse în sarcina inculpatului S. Domițian G..
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termenul legal P. de pe lângă J. D., invocând faptul că în mod greșit, instanța de judecată a dispus condamnarea inculpatului S. Domițian G., deoarece alegerea modalității de individualizare judiciară a pedepsei – amânarea aplicării acesteia – nu presupune dispunerea de către instanță a unei soluții de condamnare.
S-a susținut că amânarea aplicării pedepsei este o măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei, constând în amânarea temporară a aplicării pedepsei închisorii de cel mult 2 ani sau a pedepsei amenzii atunci când instanța apreciază, ținând seama de persoana inculpatului, de conduita acestuia înainte și după comiterea infracțiunii, că în raport cu situația personală a acestuia, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru un termen de supraveghere fix de 2 ani.
Această concluzie s-a impus și având în vedere dispozițiile art. 396 alin. 1 și 3 CPP, care enumeră amânarea aplicării pedepsei ca o soluție distinctă de condamnare pe care instanța de judecată o poate aduce în cauza penală cu care este investită, atunci când constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat în condițiile art. 83 – 90 CP.
Soluția de condamnare pronunțată de instanța de judecată produce efecte juridice distincte față de amânarea aplicării pedepsei și din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 114 alin. 1 lit. b din OUG nr. 195/2002, care prevăd faptul că permisul de conducere al titularului se anulează când acesta a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea prev. de art. 335 alin. 2 CP.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu cu raportare la dispozițiile art. 417 alin. 2 CPP, C. de A. constată că apelul declarat de P. de pe lângă J. D. este întemeiat, pentru următoarele considerente:
1. Într-o primă analiză, C. de A. constată că instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt în baza materialului probator, precum și o legală încadrare juridică a faptei.
În mod întemeiat s-a reținut ca stare de fapt că în data de 6.12.2013, în jurul orelor 22:50, deși avea permisul de conducere suspendat, inculpatul S. Domițian G.s-a urcat la volanul autoturismului marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare CF 664JV pe care l-a condus pe drumurile publice, fiind oprit în trafic de agenți de poliție din cadrul IPJ Hunedoara – Serviciul Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Vețel, jud. Hunedoara, deoarece avea o defecțiune la sistemul de iluminare.
În drept, în mod întemeiat s-a reținut că starea de fapt se circumscrie întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat prev. și ped. de art. 335 alin. 2 N.C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p.
2. În propria apreciere a materialului probator, instanța de apel reține că fapta imputată inculpatului, în materialitatea sa, precum și în ce privește latura subiectivă, a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă, administrate în cursul urmăririi penale: proces verbal de constatare (f.6), copia Dispoziției nr._/29.11.2013 a Șefului Serviciului Rutier Hunedoara (f.7), copie sentință civilă nr. 3978/2011 a Judecătorie D. (f.9-10), declarație martor (f.27-28), cazier auto și judiciar (f.41-42,47-48), declarațiile și recunoașterea inculpatului (f.29,36-37,39-40,44-45,51).
Ca atare, în mod întemeiat a reținut instanța de fond că fapta există și a fost săvârșită cu vinovăție de către inculpat.
3. C. de A. reține că de la momentul comiterii faptei și până la momentul judecării definitive a prezentei cauze, a intervenit o succesiune de legi penale în timp, ceea ce impune analiza, identificarea și aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului. În conformitate cu prevederile deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale date în interpretarea art. 5 CP, legea penală mai favorabilă se va aplica în mod global.
Instanța de apel constată că în mod întemeiat s-a reținut ca lege penală mia favorabilă inculpatului, legea penală nouă, aceasta fiind mai favorabilă în ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei, legea nouă permițând pronunțarea unei soluții de amânare a aplicării pedepsei.
4. În propria evaluare a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, cu referire la felul pedepsei, la durata acesteia și la modalitatea de executare, conform art. 74 CP, C. de A. a reținut că pedeapsa stabilită prin acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de inculpat cu parchetul este proporțională cu gravitatea faptei comise și corespunde cerințelor asigurării împlinirii dublului scop – educativ și represiv al sancțiunii.
5. C. de A. apreciază întemeiată critica formulată prin motivele de apel ale Parchetului, constând în aceea că în mod greșit, aplicând prevederile art. 83 CP, instanța a condamnat inculpatul, în loc să stabilească o pedeapsă a cărei aplicare să o amâne, așa cum prevăd dispozițiile art. 83 lit. a și 84 CP.
Este pertinentă observația procurorului că în conținutul art. 396 alin. 1 CPP, legiuitorul enumeră soluțiile apte a fi pronunțate în rezolvarea acțiunii penale, ori amânarea aplicării pedepsei este distinctă de soluția condamnării.
De altfel, consecințele diferenței de tratament juridic al celor două moduri de soluționare a acțiunii penale se răsfrâng și cu referire la art. 90 CP, de vreme ce în situația persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, aceasta nu mai este supusă nici unei decăderi interdicții sau incapacități care ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării și nu s-a descoperit o cauză de anulare.
Ca atare, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a CPP, se va admite apelul declarat de P. de pe lângă J. D. împotriva sentinței penale nr. 464/27.04.2015 pronunțate de J. D. în dosarul nr._ .
Se va desființa în parte sentința penală apelată, în ce privește latura penală a cauzei, cu referire la mențiunea „condamnării” inculpatului S. Domițian G. la pedeapsa de 6 luni închisoare și rejudecând cauza în aceste limite:
Se va înlătura dispoziția de condamnare a inculpatului S. Domițian G. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat, prev. de art. 335 alin. 2 CP, cu apl. art. 5 CP.
În baza art. 83 alin. 1 lit. a CP, se va stabili în privința inculpatului S. Domițian G., pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat, prev. de art. 335 alin. 2 CP, cu apl. art. 5 CP.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă J. D. împotriva sentinței penale nr. 464/27.04.2015 pronunțate de J. D. în dosarul nr._ .
Desființează în parte sentința penală apelată, în ce privește latura penală a cauzei, cu referire la mențiunea „condamnării” inculpatului S. Domițian G. la pedeapsa de 6 luni închisoare și rejudecând cauza în aceste limite:
Înlătură dispoziția de condamnare a inculpatului S. Domițian G. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat, prev. de art. 335 alin. 2 CP, cu apl. art. 5 CP.
În baza art. 83 alin. 1 lit. a CP, stabilește în privința inculpatului S. Domițian G., pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat, prev. de art. 335 alin. 2 CP, cu apl. art. 5 CP.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. I. M. M. F. F.
Încetat activitatea la C. de A.
Semnează președintele completului de judecată,
S. I. M.
GREFIER,
T. C.
Concediu de odihnă
Semnează Grefier,
E. G.
Red.MIS
Tehnored. CT/MIS/ 2 ex/29.07.2015
J.F. P. D.
← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 645/2015. Curtea de... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 106/2015.... → |
---|