Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 106/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 106/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 30-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 106/2015

Ședința publică de la 30 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. M.

Grefier D. M.

Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin:

M. C. - procuror

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de petentul P. L. M. împotriva sentinței penale nr. 52/20.04.2015 pronunțată de T. H. în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că, deși această cauză a suportat amânare la termenul din 9 iunie 2015 la solicitarea contestatorului pentru angajarea unui apărător, la acest termen nu s-au prezentat nici contestatorul nici persoana care să-i acorde asistență juridică.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta Ministerului Public, apreciază cauza în stare de judecată și solicită respingerea contestației. Precizează că în mod corect instanța de fond a constatat că cererea formulată este inadmisibilă având în vedere că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3, 4 și 5 C.pen., limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă fiind de max. 5 ani și pe cale de consecință nu există caz de reducerea pedepsei.

C. DE A.

I. Constată că prin sentința penală nr. 52 din 20.04.2015 T. H. a respins excepția inadmisibilității contestației la executare.

În temeiul art.598 Cpp a respins contestația la executare formulată de condamnatul P. L. M., fiul lui I. și C., născut la data de 15 februarie 1964 în H., județul H., cetățean român, studii superioare, căsătorit, domiciliat în H., ., ., CNP_, cu domiciliul ales în H., ./15, județul H. cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării aplicată prin sentința penală nr. 25/2011, pronunțată de Tribunalului H. în dosar nr._, modificată prin decizia penală nr.59/A/2011 a Curții de A. A. I. pronunțată în dosarul nr._ și rămasă definitivă la 26.04.2011 prin nerecurare.

A fost obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

În considerente instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria D., și cu privire la care această instanță și-a declinat competența în favoarea Tribunalului H., petentul P. L. M. a solicitat instanței să constate intervenția unei legi penale mai favorabile, respectiv Legea nr. 286/2009 – Noul Cod Penal, în vigoare de la 01.02.2014, act normativ care prevede pedepse mai mici pentru infracțiunea de înșelăciune, faptă pentru care petentul a fost condamnat sub imperiul prevederilor Codului penal din 1969, și, în consecință, să reducă pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării, pedeapsă la care petentul a fost condamnat prin aplicată prin sentința penală nr. 25/2011, pronunțată de Tribunalului H. în dosar nr._, modificată prin decizia penală nr.59/A/2011 a Curții de A. A. I. pronunțată în dosarul nr._ și rămasă definitivă la 26.04.2011 prin nerecurare, pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 al.1,2,3,4,5 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal din 1969 și art. 320/1 Cod penal din 1969.

Cu privire la excepția inadmisibilității, aceasta a fost respinsă întrucât petentul nu a solicitat o redozare a pedepsei ci a solicitat diminuarea pedepsei ca urmare a intervenirii unei legi mai favorabile. Conform disp. art. 598 al.1 lit. d C.p.p, contestația la executare este admisibilă în principiu atunci „când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei”. O lege penală mai favorabilă poate cf calificată ca o cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, astfel că cererea formulată de petent se încadrează în situațiile limitativ prevăzute de art. 598 C.p.p, nefiind o cerere inadmisibilă în principiu.

Examinând însă cererea pe fond, instanța a constatat contestația nefondată.

Conform disp. art. 6 al.1 C.pen, „ Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”

Petentul a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 al.1,2,3,4,5 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal din 1969 și art. 320/1 Cod penal din 1969, prin sentința menționată mai sus. Fapta pentru care a fost condamnat petentul sub imperiul Codului penal din 1969 se regăsește în Noul cod penal în prevederile art. 244 al.2, care sancționează infracțiunea de înșelăciune prin folosirea de mijloace frauduloase cu închisoare de la 1 la 5 ani.Cum pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată petentului în baza art. 215 al.1,2,3,4,5 Cod penal din 1969, este mai mică decât maximul de pedeapsă prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare, văzând dispozițiile art. 6 al.1 C.pen, citate mai sus, contestația la a fost respinsă ca nefondată.

II. Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație în termenul prevăzut de art. 597 alin. 7 C. pr. pen. inculpatul P. L. M., invocând aceleași motive care au fost expuse și în fața instanței de fond, conform precizărilor efectuate la fila 5. În speță contestatorul solicită o redozare a pedepsei ce a fost aplicată prin hotărâre definitivă efect al intervenirii unei legi penale mai favorabile, în considerarea disp. art. 598 alin. 1 lit. d C. pr. pen.

III. C. verificând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate și raportat la dispozițiile art. 598 C.pr.pen. coroborat cu art. 597 C.pr.pen. constată contestația nefondată, potrivit art.4251alin.7 pct.1 lit. b C.pr.pen. pentru următoarele considerente:

În contestație persoana condamnată nu s-a prezentat pentru a-și expune punctul de vedere dar din analiza dosarului instanței de fond rezultă împrejurarea că nu este incident cazul de micșorare a pedepsei în sensul art. 598 alin. 1 lit. d C. pr. pen.

Contestatorul a invocat incidența Legii nr. 286/2009 ca lege penală mai favorabilă, ce prevede pentru infracțiunea de înșelăciune pentru care a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, o pedeapsă mai mică decât cea reglementată în norma penală în vigoare la data condamnării sale.

Potrivit disp. art. 6 C. pen. actual „Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.”

În speță, analiza comparativă se efectuează în raport de pedeapsa aplicată inculpatului din perspectiva condiției reglementată de legiuitor în art. 6 alin. 1 C. pen.

Judecătorul instanței de fond a constatat că fapta nu a fost dezincriminată, dar pedeapsa ce a fost aplicată este sub maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită de contestator.

În consecință soluția adoptată în cauză este legală și temeinic motivată, neexistând nicio situație care să justifice desființarea hotărârii instanței de fond.

IV. Pentru aceste motive, va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul P. L. M. împotriva sentinței penale nr. 52 din 20.04.2015 pronunțată de T. H. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va obliga contestatorul să achite statului 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, efectuate cu procedurile judiciare la C. de A..

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul P. L. M. împotriva sentinței penale nr. 52 din 20.04.2015 pronunțată de T. H. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă contestatorul să achite statului 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 30.06.2015.

Președinte, Grefier,

C. M. M. D. M.

Red.tehn./CMM/DM

2ex./08.07.2015

Jud.fond S. I. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 106/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA