Ameninţarea. Art. 193 C.p.. Decizia nr. 973/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 973/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 16-12-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 973/A/2014
Ședința publică de la 16 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Judecător A. G. M.
Grefier L. B.
P. de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin :
A. P. - procuror
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de inculpații B. A. C., C. A., C. N. și C. M. G. împotriva sentinței penale nr. 48/2014 pronunțată de J. Săliște în dosar penal nr._ /2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant B. A. C. asistat de apărătorul ales, avocat B. D. care se prezintă și pentru inculpații apelanți C. A., C. N. și C. M. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se constată că la dosarul cauzei s-a depus din partea apărătorului ales al inculpaților apelanți B. A. C., C. A., C. N. și C. M. G. împuternicire avocațială și motive de apel în scris.
Avocat B. D. precizează că inculpații C. A., C. N. și C. M. G. sunt plecați din țară, și depune la dosarul cauzei dovezi cu privire la această împrejurarea cu referire doar la inculpatul C. A..
Întrebat fiind, inculpatul B. A. C. arată că menține declarațiile date în cauză și nu înțelege să formuleze precizări suplimentare.
Întrebate fiind părțile și reprezentanta parchetului arată că nu au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat B. D. apărătorului ales al inculpaților apelanți B. A. C., C. A., C. N. și C. M. G. solicită admiterea apelurilor, desființarea sentinței pronunțată de instanța de fond și în rejudecare achitarea inculpaților având în vedere că nu există probe la dosarul cauzei din care să rezulte că aceștia au săvârșit fapta cu vinovăție, iar în subsidiar, în măsura în care se va considera că este probată vinovăția inculpaților, solicită reducerea pedepselor aplicate inculpaților.
Solicită a se avea în vedere că întreg materialul probator constă într-o singură probă care se conjugă la cele trei infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea inculpaților în judecată și anume declarația unui martor, minor la data audierii. Apreciază că declarația acestui martor nu poate fi credibilă și se impune înlăturarea acesteia în condițiile în care martorul este prieten cu persoana vătămată, iar prin declarația acestuia a fost dovedită doar infracțiunea de distrugere cu privire doar la inculpatul C. N.. Solicită a se avea în vedere că nici din declarația acestui martor, precum nici din declarația persoanei vătămate nu rezultă săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Arată că la ultimul termen de judecată din fața instanței de fond acuzarea a renunțat la singurul martor care putea stabilii că persoana vătămată are domiciliul, fără forme legale, la locul săvârșirii infracțiunii, în condițiile în care din actele de identitate ale acestuia rezultă că locuiește la alt domiciliu, iar din declarația acestuia rezultă că mama sa locuia la acel domiciliu și raportat la acestea apreciază că D. S. nu are calitatea de persoană vătămată.
De asemenea solicită a se avea în vedere că din probele existente la dosarul cauzei rezultă că inculpații nu au intrat în curtea persoanei vătămate, ci din grădina inculpaților C. au intrat în grădina vecinilor în condițiile în care nu există gard și nici un fel de demarcație, și raportat la aceasta consideră că starea de pericol care creează o astfel de infracțiunea nu există.
Concluzionând solicită admiterea apelurilor declarate de inculpații B. A. C., C. A., C. N. și C. M. G..
Reprezentanta Ministerului Public apreciază că hotărârea pronunțată de J. Săliște este legală și temeinică și în mod corect s-a dispus condamnarea inculpaților pentru infracțiunile deduse judecății.
Apreciază că în mod corect judecătorul fondului a dispus achitarea inculpaților B. A. C., C. N. și C. M. G. în ceea ce privește infracțiunea de distrugere considerând că nu există suficiente probe în dovedirea acesteia, fiind condamnat doar inculpatul C. N..
Consideră că faptele menționate în rechizitoriu au fost dovedite cu declarația persoanei vătămate D. S., precum și cu declarațiile martorilor oculari A. S. și a mamei persoanei vătămate, iar împrejurarea că martorul A. este prieten cu persoana vătămată D. S. nu trebuie să conducă la înlăturarea declarației acestui martor.
Apreciază că declarațiile relevante sunt cele date în faza de urmărire penală, imediat după momentul în care faptele au fost comise de către inculpat.
Concluzionând, față de aspectele arătate, consideră că soluția de condamnare a inculpaților este legală și temeinică.
În ceea ce-l privește pe inculpatul B. A. C. solicită a se avea în vedere că a fost reținut în cauză 24 de ore iar instanța de fond în mod greșit nu a dedus din pedeapsă durata reținerii și raportat la acest aspect solicită admiterea căii de atac al acestui inculpat.
Având ultimul cuvânt inculpatul B. A. C. arată că achiesează la concluziile apărătorului său.
După închiderea dezbaterilor se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpații apelanți B. A. C., C. A., C. N. și C. M. G. O., avocat V. D. care solicită a se lua act de încetarea mandatului sau din oficiu.
C. DE A.
Asupra apelurilor penale de față:
Constată că prin sentința penală nr. 48/2014 pronunțată de J. Săliște în dosar penal nr._ /2013, în baza art. 206 C. pen. actual (art. 193 c. pen. anterior), cu aplicarea art.41 al. 1, corob. cu art. 43 al.2 și art. 77 lit. a,d C. pen. actual (37 lit. a, 75 lit. a,c, c. pen. anterior) a fost condamnat inculpatul B. A. C. (arestat in altă cauză și încarcerat in P. Barcea M. pentru executarea unei pedepse cu închisoarea) fără poreclă, fiul lui I. și E., născut la data de 12.05.1990 in S., jud. S., domiciliat în Dobârca, jud. S., cetățean român, studii 10 clase, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, recidivist, posesor a CI . nr._ elib. de SPCLEP Miercurea Sibiului, CNP_ la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
În baza art. 244 c. pen. actual ( art. 192 al.2 C. pen. anterior) cu aplicarea art.41 al. 1, corob. cu art. 43 al.2 și art. 77 lit. a,d C. pen. actual (37 lit. a, 75 lit. a,c, c. pen. anterior) a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și la art. 19 C. pen. a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prevăzute de art. 217 al.1 C. pen. anterior (art. 253 c. pen. actual).
S-a constatat că faptele pentru care a fost condamnat B. A. C. prin sentința penală nr. 46/2013 definitivă la data de_ și faptele deduse judecății în prezenta cauză, săvârșite la data de 12/13.09.2013 sunt concurente, toate fiind săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie față de fapta pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare prin sentința penală nr.42/2010 a Tribunalului S. definitivă la data de11.06.2010.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1an închisoare, aplicată prin sentința penală nr.46/3.04.2013 pronunțată de J. Săliște și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- pedeapsa de 9 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă calificată prevăzută de dispozițiile art. 208 al.1, 209 al.1 a,g,i, art. 74 al. 1 lit. b, 76 din Codul penal din 1969, și în stare de recidivă postcondamnatorie, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969;pedeapsa de 9 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă calificată prevăzută de dispozițiile art. 208 al.1, 209 al.1 a,g,i, art. 74 al. 1 lit. b, 76 din Codul penal din 1969, și în stare de recidivă postcondamnatorie, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969;
- sporul de 3 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedepsele de câte 9 luni închisoare aplicate prin sent. pen. nr. 46/2013, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care s-a adaugat o treime din restul pedepselor (1/3 din 21 de luni), rezultând pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare (9 luni + 7 luni).
S-a cumulat pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând să execute 4 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 40 alin. (3) C. pen. din pedeapsa aplicată s-a dedus perioada executată începând cu data de 29.10.2013 până la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
S-a dispus anularea MEPI nr. 61/2013 emis în baza sentinței penale nr. 46/2013 și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 206 C. pen. actual (art. 193 c. pen. anterior), cu aplicarea art. 77 lit. a,d C. pen. actual ( 75 lit. a,c, c. pen. anterior) a fost condamnat inculpatul C. N. fără porecla, fiul lui N. si M., născut la data de 28.12.1976 in S., jud. S., domiciliat in Dobârca, nr. 274, jud. S., cetățean roman, studii 4 clase, necăsătorit, situația militară satisfăcută, fără ocupație, fără loc de munca, fără antecedente penale, posesor a C.I. sr. SB nr._ elib. de SPCLEP Miercurea Sibiului, CNP_ la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
În baza art. 244 c. pen. actual ( art. 192 al.2 C. pen. anterior) cu aplicarea art. 77 lit. a,d C. pen. actual (75 lit. a,c, c. pen. anterior) a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 253 c. pen. actual ( art. 217 al.1 C. pen. anterior) a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care s-a adaugat o treime din restul pedepselor (1/3 din 12 de luni), rezultând pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de Probațiune S., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Miercurea Sibiului/Căminului Cultural Miercurea Sibiului pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de la 19.09.2013 la 20.09.2013 pe o durată de 24 de ore.
În baza art. 206 C. pen. actual (art. 193 c. pen. anterior), cu aplicarea art. 77 lit. a,d C. pen. actual (75 lit. a,c, c. pen. anterior) a fost condamnat inculpatul C. A. fără porecla, fiul lui A. si M., născut la data de 28.03.1988 in S., jud. S., domiciliat in Dobârca, nr. 274, jud. S., cetățean roman, studii 8 clase, necăsătorit, ocupația muncitor la ., fără antecedente penale, posesor a C.I. sr. SB nr._ elib. de SPCLEP Miercurea Sibiului CNP_9la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
În baza art. 244 c. pen. actual ( art. 192 al.2 C. pen. anterior) cu aplicarea art. 77 lit. a,d C. pen. actual (75 lit. a,c, c. pen. anterior) a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și la art. 19 C. pen. a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prevăzute de art. 253 c. pen. actual ( art. 217 al.1 C. pen. anterior).
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de Probațiune S., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Miercurea Sibiului/Căminului Cultural Miercurea Sibiului pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 19.09.2013 la 20.09.2014.
În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și la art. 19 C. pen. a fost achitat inculpatul C. M. G., (date prevăzute de art.107 alin. 1 C. proc. pen.) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prevăzute de art.217 al.1 C. pen.
În baza art. 119 C. pen. s-a aplicat inculpatului minor C. M. G. (date prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. pen.) măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână pe o durată de 10 săptămâni cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare ți violare de domiciliu prevăzute de art. 244 c. pen. actual ( art. 192 al.2 C. pen. anterior) și art. 206 C. pen. actual (art. 193 c. pen. anterior), ambele cu aplic. art. 75 lit. a c. pen. actual .
În baza art. 121 alin. (1) lit. a),d) și e) C. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata executării măsurii educative a consemnării la sfârșit de săptămână să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională, să nu se apropie și să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță, să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a consemnării la sfârșit de săptămână.
Au fost respinse pretențiile civile formulate de partea civilă ..
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care câte 127,5 lei în faza de urmărire penală).
În considerente instanța de fond a reținut următoarele:
P. rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă J. Săliște la data de 17.04.2014 în dosarul nr.564/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților B. A. C. (arestat in alta cauza si încarcerat in P. Barcea M. pentru executarea unei pedepse cu închisoarea), C. A., C. N., C. M. G. (minor la data comiterii faptei, devenit intre timp major) ultimii trei in stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu si distrugere prevăzute de art. 193,192 al.1 și 217 al.1 C. pen.
S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că în noaptea de 12/13.09.2013, în jurul orelor 01,30, in timp ce persoana vătămată D. S., angajat al ., însoțită de A. S. I., efectuau serviciul de patrulare, cu ajutorul autovehiculului marca Nissan Patrol 743 aparținând societății, in livada din incinta . cu sediul social in Dobârca, ., jud. S., au constatat existenta suspecta a 8 saci încărcați cu mere si pe inculpații B. A. C., C. A., C. N. si C. M. G., acesta in vârsta de 17 ani si 10 luni, înarmați cu bate si o cazma. Iritați de faptul ca persoana vătămată le-a cerut sa-si justifice prezenta, inculpații au devenit recalcitranți, au adresat cuvinte de amenințare cu exercitarea de acte de violenta persoanei vătămate D. S. si martorului A. S. I., provocându-le o temere serioasa. Persoana vătămată D. S., însoțită de A. S. I., de frica, au abandonat autovehiculul si au fugit pana in curtea imobilului unde locuiește persoana vătămată D. S., situat in Dobârca nr. 354, fiind urmăriți de inculpați. După ce inculpații au pătruns fără a avea consimțământul persoanelor care folosesc imobilul, in curtea imobilului situat in Dobârca nr. 354 jud. S., inculpații au continuat sa amenințe persoana vătămată si au refuzat in mod nejustificat cererea persoanei vătămate de a părăsi curtea imobilului, aceștia plecând de la locul faptei doar când au sesizat prezenta de persoane străine, pe D. S.. Inculpații s-au îndreptat in direcția autovehiculului Nissan Patrol 743 aparținând . si din răzbunare, au lovit cu ajutorul obiectelor contondente in autovehicul, provocând distrugeri in zona parbrizului, lunetei, geamurilor laterale, farurilor, proiectoarelor, capotei, ușa fata dreapta spate, bara spate, prejudiciul fiind estimat la suma de_,00 ron.
Fiind audiați, inculpații nu au recunoscut comiterea faptei.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă:
- declarațiile persoanei vătămate D. S.: filele 35-38;
- declarațiile reprezentantului persoanei vătămate .: filele 43-45;
- constituirea de parte civila a .: fila 57;
- copie după actul de identitate al persoanei vătămate D. S.: fila 50;
- copie contract de vânzare cumpărare nr.4953/17.09.2007 privind imobilul din Dobârca nr. 354: fila 51;
- procura prin care administratorul . ca mandatar pe Neamtiu N. L. pentru a-i reprezenta interesele in proces: fila 52;
- copie contract individual de munca nr._ din 03.02.2003 încheiat intre . si Neamtiu N.: fila 53;
- dovada privind prejudiciul material produs in urma infracțiunii: fila 58;
- ancheta sociala efectuata de reprezentanți din cadrul Primăria orașului Miercurea Sibiului la domiciliul inculpatului C. M. G.: file 116-119;
- foaia matricolă emisă de Grupul Școlar „I. Macelariu” Miercurea Sibiului, o caracterizare eliberată de Liceul Tehnologic „I. Macelariu” Miercurea Sibiului in care figurează abandon școlar pentru absenteism privind inculpatul C. M. G.: 122-127;
- declarațiile martorilor A. S. I. ( a constatat sacii cu mere si i-a surprins pe inculpați la locul comiterii faptei, a confirmat ca inculpații erau înarmați cu bate si o cazma, amenințările adresate, urmare amenințărilor persoana vătămată si martorul au fugit pana in curtea imobilului persoanei vătămate, au fost urmăriți de inculpați, aceștia au pătruns fără drept in curtea persoanei vătămate continuând sa amenințe partea vătămată si refuzând sa părăsească imobilul, au plecat doar când au observat prezenta unei persoane străine, după care inculpații au lovit cu obiectele contondente autovehiculul societății provocând distrugeri); D. S. (mama persoanei vătămate D. S., a declarat ca a fost trezita din somn de gălăgia provocată in curtea imobilului, a constatat prezenta inculpaților recunoscându-l pe C. N., ca aceștia au fugit la momentul când a sosit si a iluminat locul, relatările fiului sau ca a fost amenințat si urmărit pana in curte de inculpați) ; B. I.: (a declarat ca persoana vătămată locuiește la imobilul din Dobârca nr. 354) file 60-70;
- declarațiile inculpaților de negare a comiterii faptelor: filele 75-110;
- fisele de cazier judiciar: filele 131-142.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Săliște la data de18.04.2014 sub nr._ .
P. încheierea de ședință din camera de consiliu din data de13.06.2014, definitivă la data de 1.07.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța a întrebat pe inculpați dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-le la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.; în urma răspunsului negativ al acestora, a procedat la audierea inculpaților C. M. și C. A. în conformitate cu dispozițiile art. 378 C.p.p,, ceilalți doi inculpați optând pentru a face uz de dreptul la tăcere, potrivit art. 83 al.1 lit. a NCPP. Totodată, au fost audiați martorii D. S. (f.67), A. S. (f.71) și D. S. (f.73) declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei. Inculpații nu au formulat cereri în probațiune.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt: în noaptea de 12/13.09.2013, în jurul orelor 01,30, persoana vătămată D. S., angajat al ., însoțită de martorul A. S. I., efectuau serviciul de patrulare, cu ajutorul autovehiculului marca Nissan Patrol 743 aparținând societății ., in livada din incinta fermei ce aparține ., cu sediul social în Dobârca, ., jud. S..
În timpul patrulării cei doi au constatat existența suspectă a 8 saci încărcați cu mere, într-o parcelă de mere. Martorul D. și-a dat seama că a descoperit un furt în desfășurare. Fără să anunțe pe organele de ordine, martorul a ales să încarce sacii în mașină și să continue căutările pentru a găsi calea pe care hoții au pătruns în fermă, dat fiind să ferma este împrejmuită cu un gard care o desparte de gospodăriile învecinate, printre care se află și gospodăria mamei martorului D. S., D. S..
În aceste circumstanțe D. S. și A. S. I. au observat că poarta care duce în grădina gospodăriei familiei D., învecinată cu ferma, este ruptă, ca și lacătul care asigura închiderea porții. Cei doi au oprit mașina, lăsând motorul pornit și farurile și proiectoarele aprinse, și au intrat în grădină pentru a căuta hoții, suspectând că aceștia încearcă să fugă pe acolo. După ce s-au îndepărtat de mașină, au auzit că cineva se apropie de mașină și începe să o lovească. Ambii martori au identificat această persoană ca fiind C. N., a cărui prezență la locul incidentului este relatată și de martora D. S., mama martorului D. S. (f.64 dos. urm. pen.,72 dos. instanță).
După ce a lovit mașina inculpatul C. N. a început să se apropie de cei doi martori - care se aflau deja în grădina gospodăriei ce aparține familiei D. – păstrând asupra sa obiectul contondent folosit la lovirea mașinii și care ulterior a fost identificat ca fiind o bâtă, potrivit declarațiilor celor doi martori.
Ulterior, la scurt timp, s-au alăturat inculpatului C. N. și ceilalți trei inculpați (B. A. C., C. A. si C. M. G., acesta in vârsta de 17 ani si 10 luni), care au ieșit din porumbul cultivat în grădina gospodăriei, și aceștia fiind înarmați cu bâte și hârlețe.
Prezența celor patru, înarmați așa cum s-a arătat mai sus, modul în care s-au comportat, superioritatea lor numerică („…inculpații aveau în mână bâte. Cei patru veneau către noi puși pe scandal. Ne-a fost teamă să ne oprim să vorbim să nu ne lovească” – spune martorul A. - f.72 dos. instanță; „….m-am simțit amenințat prin faptul că cei patru au pătruns în timpul nopții având asupra lor hârlețe și bâte, au rupt poarta de la grădina mamei mele, au lovit și distrus mașina în care mă aflam” – f.68 dos. instanță – spune martorul D.) au fost de natură a provoca celor doi o temere serioasă, urmare căreia s-au refugiat în curtea imobilului unde locuiește persoana vătămată D. S., situat in Dobârca nr. 354 (așa cum confirmă și martorul B. I. – f.67 dos. urm. pen.), fiind urmăriți de inculpații.
Martorul D. le-a cerut să părăsească grădina, dar aceștia au refuzat in mod nejustificat cererea acestuia, până când în curte a ieșit D. S. care a și aprins lumina. Martora a declarat că a auzit gălăgie afară în timp ce dormea și a ieșit să vadă ce se întâmplă, găsind în curte pe fiul ei – D. S. și pe martorul A. care i-au povestit că au fost urmăriți de cei patru inculpați care intenționau să-i bată (f.63 dos. urm. pen., 73-74 dos. instanță)
Ulterior inculpații s-au îndreptat in direcția autovehiculului Nissan Patrol 743 aparținând . rămas în incinta fermei si din răzbunare, au lovit cu ajutorul obiectelor contondente in autovehicul, provocând distrugeri in zona parbrizului, lunetei, geamurilor laterale, farurilor, proiectoarelor, capotei, ușa față dreapta spate, bara spate, prejudiciul fiind estimat la suma de_,00 ron (f.58 dos. urm. pen.).
Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv: fotografiile efectuate la fața locului (f.17-32), declarațiile martorilor D. S., A. S., D. S., în măsura în care s-au coroborat între ele și cu probele materiale de la dosar (avariile mașinii, bâta și hârlețul găsite la fața locului, poarta ruptă).
Astfel, chiar dacă martorii D. S. și A. S. au revenit asupra celor declarate în faza de urmărire penală (unde au relatat o stare de fapt ușor diferită, în sensul că au afirmat că au fost amenințați cu moartea de cei patru inculpați înarmați cu bâte și hârleți, atunci când i-au găsit în aceeași parcelă de mere unde erau și sacii, motiv pentru care au fugit și s-au refugiat în grădina și apoi în curtea casei numitei D. S.) atât declarațiile date de ei în cursul urmăririi penale, cât și cele date în fața instanței a relatat în egală măsură o stare de fapt în care se regăsesc cele trei infracțiuni pentru care inculpații sunt trimiși în judecată – amenințarea, violarea de domiciliu și distrugerea. Totodată, relatările celor doi martori se coroborează cu relatările martorei D. S..
Pe de altă parte, declarațiile inculpaților care nu au recunoscut săvârșirea faptelor, afirmând că erau la domiciliul numitului C. I., plecat în Spania în prezent, unde inculpatul C. N., fratele gazdei îi invitase la o bere, atunci când, în timpul nopții, martorul D. S. a venit peste ei, înarmat cu o pușcă și amenințându-i, nu sau coroborat cu nicio altă probă din dosar și nici măcar între ele – inculpatul C. A. a afirmat că cei patru au consumat bere în curte, unde erau când a venit D. S. (f. 85 dos. urm. pen., 47 dos. instanță), C. M. (f. 103 dos. urm. pen.); inculpații C. N. (f.95 dos. urm. pen.), B. A. (f.76 dos. urm. pen), C. M. (f.43 dos. judecată) au afirmat că erau în casă când au auzit mișcare în curte și au ieșit afară.
Declarațiile inculpaților au fost contrazise și de declarațiile martorilor D. și A., dar și de declarația numitei D. S., care a găsit pe ceilalți doi martori în curtea sa, speriați de cele întâmplate. Nu s-a dovedit că martorul D. ar fi avut în posesie o armă, pentru a o putea folosi, iar prezența sa în acea noapte, la domiciliul numitului C. I. nu a fost dovedită de nici un alt mijloc de probă. De asemenea, martora D. S. l-a plasat pe inculpatul C. N. la locul faptei, relatând că a auzit din curtea sa vocea acestuia care afirma că trebuie să se înțeleagă bine ca niște buni vecini (f. 64 dos. urm. pen.,73 dos. instanță), ceea ce nu are sens în circumstanțele descrise de inculpați.
În drept, fapta celor patru inculpați constând în aceea că au amenințat pe martorul D. S. (prin gesturi și fapte, toți cei patru inculpați îndreptându-se spre martor pe timp de noapte, cu o atitudine ostilă, înarmați fiind cu contondente, urmărindu-l prin grădina propriei mame până în curte) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare, prevăzute și pedepsite de art. 206 C. pen. actual (art. 193 c. pen. anterior), cu aplicarea art. 77 lit. a,d C. pen. actual, fapta fiind săvârșită de mai mult de trei persoane împreună, majori împreună cu un minor.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 206 C. pen. actual (art. 193 c. pen. anterior), instanța a reținut că elementul material constă în acțiunea de amenințare a victimei (martorul D. S.) cu săvârșirea unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa și a martorului A., astfel încât aceștia doi s-au refugiat în grădina și apoi în curtea martorei D. S., inculpații renunțând la urmărire numai în momentul în care martora D. a ieșit în curte și a aprins lumina. Acțiunea inculpaților, care au urmărit pe martor prin grădină, în superioritate numerică, cu o atitudine ostilă, înarmați fiind cu bâte, realizează elementul material al infracțiunii de amenințare, urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul libertății psihice și morale a martorului D., valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată a rezultat în cauză din starea de teamă, de frică încercată de martorul D. și de prietenul său, care s-au refugiat în curte.
Sub aspectul laturii subiective, inculpații au acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât au prevăzut rezultatul faptelor lor și au urmărit producerea lui prin săvârșirea faptelor.
În drept, fapta inculpaților constând în aceea că toți patru au pătruns fără drept în grădina ce aparține gospodăriei mamei martorului D. S., care locuiește cu mama sa și au refuzat să plece de acolo deși martorul le-a cerut acest lucru întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzute și pedepsite de art. 244 c. pen. actual ( art. 192 al.2 C. pen. anterior) cu aplicarea art. 77 lit. a,d C. pen. actual (art.75 lit. a,c, c. pen. anterior) fapta fiind săvârșită de mai mult de trei persoane împreună, majori împreună cu un minor.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 244 c. pen. actual instanța a reținut că elementul material constă în acțiunea de pătrundere fără drept și refuz de a părăsi grădina atunci când martorul D. a cerut celor patru inculpați să plece și să-l lase în pace. Acțiunea inculpaților, care au intrat fără drept în grădina casei și au refuzat să iasă de acolo deși martorul D. le-a cerut să plece, realizează elementul material al infracțiunii de violare de domiciliu, urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul inviolabilității domiciliului, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din starea de pericol percepută de martorul D., martorul A. și de martora D. S..
Sub aspectul laturii subiective, inculpații au acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât au prevăzut rezultatul faptelor lor și au urmărit producerea lui prin săvârșirea faptelor.
În drept, fapta inculpatului C. N. constând în aceea că prin loviturile date mașinii marca Nissan Patrol 743 prin care a produs acesteia degradări astfel încât aceasta și-a pierdut calitățile inițiale de autovehicul apt de folosință și/sau valorificare, fiind afectate atât componenta estetică, cât și cea funcțională a mașinii întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prevăzute și pedepsite de art. 253 c. pen. actual ( art. 217 al.1 C. pen. anterior).
Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 253 c. pen. actual, instanța a reținut că elementul material constă în acțiunea de degradare a mașinii constând într-o atingere adusă bunului astfel încât acesta și-a pierdut unele dintre calități, concomitent cu reducerea potențialului de utilizare și/sau de valorificare sub aspect comercial, fiind afectate atât estetica, cât i funcționalitatea mașinii. Acțiunea inculpatului, care a aplicat mașinii mai multe lovituri cu un obiect contondent realizează elementul material al infracțiunii de distrugere, urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul valorii patrimoniale a bunurilor aflate în patrimoniul persoanelor, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din schimbarea formei și aspectului bunului, schimbarea capacității sale de utilizare în scopul pentru care a fost creat.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și la art. 19 C. pen. instanța a achitat pe ceilalți inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prevăzute de art. 217 al.1 C. pen. anterior (art. 253 c. pen. actual), în considerarea faptului că din probațiunea administrată nu a rezultat cu certitudine decât că inculpatul C. N. a lovit mașina, referitor la ceilalți inculpați niciunul dintre martori neputând afirma că ar fi văzut când loveau mașina efectiv, ci doar că au auzit că loveau mașina, astfel încât instanța reține a oportună aplicarea principiului in dubio pro reo.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului B. A. C., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța a reținut că pe timp de noapte, înarmat fiind cu obiecte contondente (par/bâtă/hârleț), împreună cu alți trei inculpați majori și unul minor a amenințat pe paznicul livezii, a intrat fără drept în grădina casei acestuia și a refuzat să iasă de acolo atunci când i s-a cerut; inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei, este cetățean român, are studii 10 clase, stagiu militar nesatisfăcut, este necăsătorit, recidivist, fiind anterior condamnat de mai multe ori pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, astfel încât, în prezent este arestat în executarea unui mandat de executare.
Pentru aceste motive în baza art. 206 C. pen. actual (art. 193 c. pen. anterior), cu aplicarea art.41 al. 1, corob. cu art. 43 al.2 și art. 77 lit. a,d C. pen. actual (37 lit. a, 75 lit. a,c, c. pen. anterior) l-a condamnat pe inculpatul B. A. C. (arestat in altă cauză și încarcerat in P. Barcea M. pentru executarea unei pedepse cu închisoarea) la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.
În baza art. 244 c. pen. actual ( art. 192 al.2 C. pen. anterior) cu aplicarea art.41 al. 1, corob. cu art. 43 al.2 și art. 77 lit. a,d C. pen. actual (37 lit. a, 75 lit. a,c, c. pen. anterior) l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.
Raportat la condamnările suferite anterior de inculpatul B. A. C., instanța a constatat că faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 46/2013 definitivă la data de_ și faptele deduse judecății în prezenta cauză, săvârșite la data de 12/13.09.2013 sunt concurente, toate fiind săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie față de fapta pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare prin sentința penală nr.42/2010 a Tribunalului S. definitivă la data de11.06.2010.
Ca urmare, instanța a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr.46/3.04.2013 pronunțată de J. Săliște și a repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- pedeapsa de 9 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă calificată prevăzută de dispozițiile art. 208 al.1, 209 al.1 a,g,i, art. 74 al. 1 lit. b, 76 din Codul penal din 1969, și în stare de recidivă postcondamnatorie, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969;
- pedeapsa de 9 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă calificată prevăzută de dispozițiile art. 208 al.1, 209 al.1 a,g,i, art. 74 al. 1 lit. b, 76 din Codul penal din 1969, și în stare de recidivă postcondamnatorie, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969;
- sporul de 3 luni închisoare.
Apoi, în baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedepsele de câte 9 luni închisoare aplicate prin sent. pen. nr. 46/2013, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care s-a adaugat o treime din restul pedepselor (1/3 din 21 de luni), rezultând pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare (9 luni + 7 luni).
Instanța a cumulat pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, urmând ca în final, inculpatul să execute 4 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 40 alin. (3) C. pen. din pedeapsa aplicată instanța a dedus perioada executată începând cu data de 29.10.2013 până la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Totodată instanța a dispus anularea MEPI nr61/2013 emis în baza sentinței penale nr. 46/2013 și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului C. N., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța a reținut că pe timp de noapte, înarmat fiind cu obiecte contondente (par/bâtă/hârleț), împreună cu alți trei inculpați majori și unul minor a amenințat pe paznicul livezii, a intrat fără drept în grădina casei acestuia și a refuzat să iasă de acolo atunci când i s-a cerut, iar apoi, a lovit cu bâta în mașina părții civile . prejudicii; inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei, este cetățean roman, are studii 4 clase,este necăsătorit, are situația militara satisfăcuta, este fără ocupație, fără loc de munca, fără antecedente penale.
Pentru aceste motive în baza art. 206 C. pen. actual (art. 193 c. pen. anterior), cu aplicarea art. 77 lit. a,d C. pen. actual ( 75 lit. a,c, c. pen. anterior) l-a condamnat pe inculpatul C. N. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.
În baza art. 244 c. pen. actual ( art. 192 al.2 C. pen. anterior) cu aplicarea art. 77 lit. a,d C. pen. actual (75 lit. a,c, c. pen. anterior) l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.
În baza art. 253 c. pen. actual ( art. 217 al.1 C. pen. anterior) l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. instanța a dispus contopirea pedepselor aplicate în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă o treime din restul pedepselor (1/3 din 12 de luni), rezultând pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța a reținut dispozițiile art. 91 C. pen., instanța apreciind că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Instanța a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 1 an și 4 luni închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
Față de aceste considerente, în baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabili un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsuri de supraveghere stabilite de instanță conform legii și s-a impus condamnatului să execute și obligația de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Miercurea Sibiului/Căminului Cultural Miercurea Sibiului pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de la 19.09.2013 la 20.09.2013 pe o durată de 24 de ore.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului C. A., instanța a avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța a reținut că pe timp de noapte, înarmat fiind cu obiecte contondente (par/bâtă/hârleț), împreună cu alți trei inculpați majori și unul minor a amenințat pe paznicul livezii, a intrat fără drept în grădina casei acestuia și a refuzat să iasă de acolo atunci când i s-a cerut; inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei, este cetățean roman, are studii 8 clase, este necăsătorit, ocupația sa este de muncitor la ., cunoscut fără antecedente penale.
Pentru aceste motive în baza 206 C. pen. actual (art. 193 c. pen. anterior), cu aplicarea art. 77 lit. a,d C. pen. actual (75 lit. a,c, c. pen. anterior) l-a condamnat pe inculpatul C. A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.
În baza art. 244 c. pen. actual ( art. 192 al.2 C. pen. anterior) cu aplicarea art. 77 lit. a,d C. pen. actual (75 lit. a,c, c. pen. anterior) l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. instanța s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care s-a adaugat o treime din restul pedepselor (1/3 din 6 de luni), rezultând pedeapsa de 8 luni închisoare (6 luni + 2 luni).
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, apreciind că prin săvârșirea infracțiunii deduse judecății inculpatul s-a dovedit nedemn de a deține o funcție electivă în autoritățile publice sau orice alte funcții publice precum și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța a reținut dispozițiile art. 91 C. pen.. Instanța a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 8 luni închisoare iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.
Față de aceste considerente, în baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere stabilite de lege și, având în vedere faptul că instanța a apreciat că dobândirea unei noi calificări profesionale sau urmarea unui curs de pregătire școlară ar avea un efect benefic asupra viitorului inculpatului, în baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., a impus condamnatului să execute obligația de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Miercurea Sibiului/Căminului Cultural Miercurea Sibiului pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 19.09.2013 la 20.09.2013.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului minor C. M. G., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța a reținut că pe timp de noapte, înarmat fiind cu obiecte contondente (par/bâtă/hârleț), împreună cu alți trei inculpați majori a amenințat pe paznicul livezii, a intrat fără drept în grădina casei acestuia și a refuzat să iasă de acolo atunci când i s-a cerut; inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei, este cetățean roman, studii 8 clase, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, fără loc de munca, fără antecedente penale.
În baza art. 119 C. pen. s-a aplicat inculpatului C. M. G. măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână pe o durată de 10 săptămâni cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și violare de domiciliu prevăzute de art. 244 c. pen. actual (art. 192 al.2 C. pen. anterior) și art. 206 C. pen. actual (art. 193 c. pen. anterior), ambele cu aplic. art. 75 lit. a, c. pen. actual.
În baza art. 121 alin. (1) lit. a),d) și e) C. pen., a impus inculpatului ca pe durata executării măsurii educative a consemnării la sfârșit de săptămână să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională, să nu se apropie și să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță, să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta.
Totodată instanța a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a consemnării la sfârșit de săptămână.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 19.09.2013 la 20.09.2013.
Referitor la latura civilă a cauzei, instanța a constatat că . s-a constituit parte civilă în cauză prin reprezentant N. N., cu suma de 14.152 RON, reprezentând costul estimat de . pentru reparațiile necesitate de mașina avariată de inc. C. N..
Potrivit art. 1.357, al. 1– c. civ. actual, „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.”
Potrivit art. 1381 c. civ. actual, orice prejudiciu dă dreptul la reparație, începând cu ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.
Întinderea reparației este integrală, dacă prin lege nu se prevede altfel, putând fi acordate reparații și pentru un prejudiciu viitor, dacă producerea acestuia este neîndoielnică al.1 și 2.
Existența prejudiciului suferit de partea civilă . este neîndoielnică. Cu toate acestea cuantumul prejudiciului a fost dovedit printr-un înscris cu valoare de deviz estimativ – deci nu cuprinde valoarea prejudiciului, ci valoarea dedusă din oferta de reparație realizată de o unitate de lucru specializată în reparații auto – și deci susceptibilă a fi subiectivă în ceea ce privește reparațiile propuse ca în estimarea prețului acestor reparații. Mai mult, estimarea este realizată la data de 18.09.2013 și are o valabilitate de numai 10 zile (f. 58 dos. urm. penală).
Ca urmare, instanța a respins pretențiile civile formulate de partea civilă ., căreia îi rămâne deschisă calea acțiunii civile în pretenții, în măsura în care va putea face dovada că suma de bani pretinsă reprezintă prejudiciul cert suferit.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații B. A. C., C. A., C. N. și C. M. G..
P. apărătorul ales inculpații apelanți B. A. C., C. A., C. N. și C. M. G. au solicitat admiterea apelurilor, desființarea sentinței atacate și rejudecând, achitarea lor având în vedere că nu există probe la dosarul cauzei din care să rezulte că au săvârșit fapta cu vinovăție, iar în subsidiar, în măsura în care se va considera că este probată vinovăția inculpaților, reducerea pedepselor aplicate.
În motivarea apelurilor se solicită a se avea în vedere că întreg materialul probator constă într-o singură probă care se conjugă la cele trei infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea inculpaților în judecată și anume declarația unui martor, minor la data audierii. Apreciază că declarația acestui martor nu poate fi credibilă și se impune înlăturarea acesteia în condițiile în care martorul este prieten cu persoana vătămată, iar prin declarația acestuia a fost dovedită doar infracțiunea de distrugere cu privire doar la inculpatul C. N..
Se solicită a se avea în vedere că nici din declarația acestui martor, precum nici din declarația persoanei vătămate nu rezultă săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Arată că la ultimul termen de judecată din fața instanței de fond acuzarea a renunțat la singurul martor care putea stabilii că persoana vătămată are domiciliul, fără forme legale, la locul săvârșirii infracțiunii, în condițiile în care din actele de identitate ale acestuia rezultă că locuiește la alt domiciliu, iar din declarația acestuia rezultă că mama sa locuia la acel domiciliu și raportat la acestea apreciază că D. S. nu are calitatea de persoană vătămată.
De asemenea se solicită a se avea în vedere că din probele existente la dosarul cauzei a rezultat că inculpații nu au intrat în curtea persoanei vătămate, ci din grădina inculpaților C. au intrat în grădina vecinilor în condițiile în care nu există gard și nici un fel de demarcație, și raportat la aceasta consideră că starea de pericol care creează o astfel de infracțiunea nu există.
C. de A. examinând sentința penală atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată a fi fondat apelul declarat de inculpatul B. A. C. și nefondate apelurile declarate de inculpații C. A., C. N. și C. M. G., din următoarele considerente:
Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt în cauză.
Astfel, s-a reținut că în noaptea de 12/13.09.2013, în jurul orelor 01,30, persoana vătămată D. S., angajat al ., însoțită de martorul A. S. I., efectuau serviciul de patrulare, cu ajutorul autovehiculului marca Nissan Patrol 743 aparținând societății ., in livada din incinta fermei ce aparține ., cu sediul social în Dobârca, ., jud. S..
În timpul patrulării cei doi au constatat existența suspectă a 8 saci încărcați cu mere, într-o parcelă de mere. Martorul D. și-a dat seama că a descoperit un furt în desfășurare. Fără să anunțe pe organele de ordine, martorul a ales să încarce sacii în mașină și să continue căutările pentru a găsi calea pe care hoții au pătruns în fermă, dat fiind să ferma este împrejmuită cu un gard care o desparte de gospodăriile învecinate, printre care se află și gospodăria mamei martorului D. S., D. S..
În aceste circumstanțe D. S. și A. S. I. au observat că poarta care duce în grădina gospodăriei familiei D., învecinată cu ferma, este ruptă, ca și lacătul care asigura închiderea porții. Cei doi au oprit mașina, lăsând motorul pornit și farurile și proiectoarele aprinse, și au intrat în grădină pentru a căuta hoții, suspectând că aceștia încearcă să fugă pe acolo. După ce s-au îndepărtat de mașină, au auzit că cineva se apropie de mașină și începe să o lovească. Ambii martori au identificat această persoană ca fiind C. N., a cărui prezență la locul incidentului este relatată și de martora D. S., mama martorului D. S. (f.64 dos. urm. pen.,72 dos. instanță).
După ce a lovit mașina inculpatul C. N. a început să se apropie de cei doi martori - care se aflau deja în grădina gospodăriei ce aparține familiei D. – păstrând asupra sa obiectul contondent folosit la lovirea mașinii și care ulterior a fost identificat ca fiind o bâtă, potrivit declarațiilor celor doi martori.
Ulterior, la scurt timp, s-au alăturat inculpatului C. N. și ceilalți trei inculpați (B. A. C., C. A. si C. M. G., acesta in vârsta de 17 ani si 10 luni), care au ieșit din porumbul cultivat în grădina gospodăriei, și aceștia fiind înarmați cu bâte și hârlețe.
Prezența celor patru, înarmați așa cum s-a arătat mai sus, modul în care s-au comportat, superioritatea lor numerică ( f.68 dos. instanță – martorul D.) au fost de natură a provoca celor doi o temere serioasă, urmare căreia s-au refugiat în curtea imobilului unde locuiește persoana vătămată D. S., situat in Dobârca nr. 354 ( cum confirmă și martorul B. I. – f.67 dos. urm. pen.), fiind urmăriți de inculpații.
Martorul D. le-a cerut să părăsească grădina, dar aceștia au refuzat in mod nejustificat cererea acestuia, până când în curte a ieșit D. S. care a și aprins lumina. Martora a declarat că a auzit gălăgie afară în timp ce dormea și a ieșit să vadă ce se întâmplă, găsind în curte pe fiul ei – D. S. și pe martorul A. care i-au povestit că au fost urmăriți de cei patru inculpați care intenționau să-i bată (f.63 dos. urm. pen., 73-74 dos. instanță)
Ulterior inculpații s-au îndreptat in direcția autovehiculului Nissan Patrol 743 aparținând . rămas în incinta fermei si din răzbunare, au lovit cu ajutorul obiectelor contondente in autovehicul, provocând distrugeri in zona parbrizului, lunetei, geamurilor laterale, farurilor, proiectoarelor, capotei, ușa față dreapta spate, bara spate, prejudiciul fiind estimat la suma de 14.152,00 ron. (f.58 dos. urm. pen.).
La fel, instanța de fond a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor reținute și a aplicat în mod corect legea penală mai favorabilă și a individualizat corect pedepsele inculpaților majori și măsura educativă a inculpatului minor.
P. apelurile declarate inculpații au arătat că nu se fac vinovați de săvârșirea faptelor și contestă probele prin care s-a stabilit vinovăția lor, afirmând că acuzarea se bazează doar pe declarația martorului minor A. S..
Examinând probele de la dosar C. constată că întradevăr relevantă în cauză este declarația martorului A. S. I. care a arătat că a constatat prezența sacilor cu mere, că i-a surprins pe inculpați la locul comiterii faptei, a confirmat ca inculpații erau înarmați cu bate si o cazma și a auzit amenințările adresate.
Martorul a mai arătat că urmare a acestor amenințări, împreună cu persoana vătămată a fugit pana in curtea imobilului persoanei vătămate fiind urmăriți de inculpați, că aceștia au pătruns fără drept in curtea persoanei vătămate continuând sa-l amenințe pe acesta si refuzând sa părăsească imobilul. Inculpații au plecat doar când au observat prezenta unei persoane străine, după care inculpații au lovit cu obiectele contondente autovehiculul societății provocând distrugeri).
Martora D. S. (mama persoanei vătămate D. S. ) a declarat ca a fost trezita din somn de gălăgia provocată in curtea imobilului și a constatat prezenta inculpaților recunoscându-l pe C. N. și ca aceștia au fugit la momentul când a sosit si a aprins lumina.
Aceste declarații se coroborează cu relatările persoanei vătămate care a arătat ca a fost amenințat si urmărit pana in curte de inculpați, precum și cu declarația martorului B. I. care a declarat ca persoana vătămată locuiește la imobilul din Dobârca nr. 354) file 60-70.
Din analiza acestor probe rezultă că a fost dovedită vinovăția inculpaților, simpla contestare a declarației martorului A. – contestare nejustificată în mod obiectiv de către inculpați, nefiind suficientă pentru a o înlătura.
Mai mult, declarațiile persoanei vătămate și a martorilor menționați se coroborează și conduc la stabilirea unei clare situații de fapt, în schimb declarațiile inculpaților nu se coroborează și, ca atare, sunt nesincere.
Așa cum s-a arătat, C. apreciază – în raport de solicitarea subsidiară a inculpaților, că instanța de fond a individualizat judicios pedepsele aplicate inculpaților majori și măsura educativă aplicată inculpatului minor, ținând seama de toate criteriile generale de individualizare precum și de circumstanțele personale ale fiecăruia dintre inculpați, pedepsele și măsura educativă neimpunându-se a fi modificate.
C. constată însă a fi fondat apelul declarat de inculpatul B. constatând că instanța de fond a omis să deducă din pedeapsa aplicată acestuia și perioada reținerii, astfel că sub acest aspect apelul inculpatului menționat va fi admis.
Față de cele expuse, C., în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. și art. 421 pct. 1 lit. b C.p., va admite ca fondat apelul declarat de inculpatul B. A. C. și va respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații C. A., C. N. și C. M. G..
În baza art. 275 alin.2 C.pr.penală se vor obliga inculpații C. A., C. N. și C. M. G. să plătească în favoarea statului câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, urmând ca restul cheltuielilor judiciare din apel să rămână în sarcina statului.
Onorariul parțial al apărătorului din oficiu în sumă de 300 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul B. A. C. împotriva sentinței penale nr. 48/2014 pronunțată de J. Săliște în dosar penal nr._ /2013.
Desființează sentința penală atacată sub aspectul omisiunii de a se deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B. A. C. durata reținerii și procedând la o nouă judecată a cauzei în aceste limite:
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B. A. C. durata reținerii de 24 de ore dispusă pentru data de 13.09.2013.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.
Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații C. A., C. N. și C. M. G. împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art. 275 alin.2 C.pr.penală obligă pe inculpații C. A., C. N. și C. M. G. să plătească în favoarea statului câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, urmând ca restul cheltuielilor judiciare din apel să rămână în sarcina statului.
Onorariul parțial al apărătorului din oficiu în sumă de 300 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2014
Președinte, Judecător,
D. G. A. G. M.
Grefier
L. B.
Red/tehn DG/14.01.2015/2 exp.
Jud fond A. D.
← Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 967/2014. Curtea de Apel ALBA... | Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr.... → |
---|