Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Decizia nr. 28/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 15-01-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 28/A/2015
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. E. C.
Judecător: L. C.
Grefier: I. M.
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I., reprezentat de:
Procuror: A. F.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de contestatorul G. P. împotriva sentinței penale nr. 70/CC/02.09.2014 pronunțată de J. D. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul contestator G. P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că s-au primit la dosar prin serviciul de registratură al instanței următoarele înscrisuri:
- din partea Parchetului de pe lângă J. D. ordonanța din 15.11.2013 emisă în dosarul nr. 697/II/2/2013.
- din partea apelantului contestator G. P., prin O.N.G. L. Dreptății Împotriva Corupției și Abuzurilor din România - EU - Filiala Transilvania - D., memoriu penal.
Apelantul G. P. învederează instanței că a lecturat dosarele.
Apelantul G. P. susține că prin lipsa de procedură și a temeiului juridic în instituția procesuală penală nu se poate judeca acest proces, fiindcă având în vedere raportul care se face între art. 98 C.pr.pen. și 198 nu se poate soluționa cauza.
Apelantul G. P. arată că aceste dosare penale fac referire la dosarul nr. 4405, unde există norma de procedură penală a infracțiunii și care trebuia să fie soluționată acolo, în temeiul juridic și al normei procesuale.
Apelantul G. P. arată că a cerut acest lucru și la prima instanță, dar cererea i-a fost respinsă.
De asemenea, apelantul G. P. precizează că a făcut acțiune la Direcția Națională Anticorupție, iar la Direcția Națională Anticorupție există cercetarea lui C. M. de fals.
Apelantul G. P. arată că a făcut plângere la D.N.A. pentru tergiversarea dosarului, întrucât din anul 2011 dosarul a stat pe loc.
Apelantul G. P. arată că din dosar lipsesc file și există o . probleme pentru care acesta nu se poate judeca.
Astfel, apelantul susține că în temeiul art. 361 alin. 5) C.pr.pen. nu se poate judeca dosarul.
Apelantul arată că dosarul trebuie completat cu dosarul nr. 4405, unde dânsul va face trimitere la articolele de lege și la norma de procedură penală.
Apelantul G. P. solicită instanței să observe că a depus la dosar o hârtie pe care a făcut-o la C. de Conturi, de unde rezultă că respectivul primar L. T., este capul și este răspunzător de procedura care s-a făcut pentru acest contract de întreținere, pe falsurile pe care le-a dat și pe actele care s-au dat astfel încât s-a formulat acest contract de întreținere dintre mama sa și numitul C. M..
Apelantul arată că există normă de procedură civilă care spune că este executorie o hotărâre judecătorească din 1974 rămasă definitivă în 1975, cu certificat de moștenitor în 1990.
Instanța îl întreabă pe apelantul G. P. dacă prin cele învederate mai sus dorește să solicite acvirarea dosarului nr. 4405.
Întrebat fiind de către instanță, apelantul G. P. solicită acvirarea dosarului nr. 4405.
Instanța pune în discuție cererea formulată de apelantul G. P. privind acvirarea dosarului nr. 4405.
Reprezentanta Parchetului susține că nu se impune a fi acvirat dosarul solicitat, raportat la obiectul cauzei și la obiectul cauzei soluționate printr-o sentință pe care ulterior inculpatul o atacă cu contestație în anulare. Reprezentanta Parchetului susține că acvirarea dosarului solicitat excede cauzei.
Instanța, deliberând asupra cererii formulate de apelantul G. P. privind acvirarea dosarului nr. 4405, respinge cererea ca nefondată, constatând că pentru lămurirea cauzei nu se impune acvirarea dosarului nr. 4405, având în vedere specificul cauzei de față și faptul că prezenta procedură are obiect limitat constând în soluționarea apelului declarat împotriva unei sentințe prin care petiționarului i s-a respins contestația în anulare formulată împotriva sentinței penale nr. 1309/2014 a Judecătoriei D..
Instanța constată că nu sunt alte cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apelantul G. P. arată că nu știe de ce domnii procurori sunt apărători ai infractorilor. Apelantul arată că nu se poate așa ceva, precizând că dânsul a făcut plângeri și la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație.
Instanța îi pune în vedere apelantului G. P. să pună concluzii în susținerea apelului formulat în cauză, atrăgându-i acestuia atenția să prezinte motivele pentru care dânsul consideră că trebuie admisă contestația în anulare.
Apelantul G. P. arată că temeiul legal al cererii sale îl constituie art. 97 și următoarele din Codul de procedură penală raportat la art. 198 și următoarele din Codul de procedură penală.
Apelantul solicită admiterea apelului și admiterea contestației în anulare împotriva sentinței penale prin care i s-a respins plângerea.
Apelantul arată că raportat la art. 280, 282, actele care s-au format nu pot contura la o soluție și la o hotărâre.
De asemenea, apelantul arată că raportat la art. 6 din CEDO nu se poate acest lucru, fiind o încălcare a legii.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de contestatorul G. P. și menținerea sentinței penale atacate ca fiind temeinică și legală.
Reprezentanta Parchetului arată că prin sentința penală pronunțată de instanța de fond s-a respins o contestație în anulare pe care petentul apelant a formulat-o împotriva sentinței penale nr. 1309/2014, sentință penală prin care s-a soluționat o plângere a petentului împotriva unor soluții de netrimitere în judecată. Reprezentanta Parchetului arată că prin acea sentință penală s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, petentul solicitând trimiterea în judecată a persoanelor față de care a formulat plângere penală. Reprezentanta Parchetului arată că instanța de fond a considerat că plângerea petentului este neîntemeiată și că neînceperea urmăririi penale dispusă față de acele persoane este temeinică și legală.
Reprezentanta Parchetului arată că ulterior împotriva sentinței penale prin care i s-a respins plângerea, petentul a formulat contestație în anulare. Reprezentanta Parchetului precizează că instanța de fond, prin sentința pe care în prezent o atacă petentul cu apel, a respins cererea de contestație în anulare ca nefiind fondată pe niciunul din motivele prevăzute în mod limitativ de art. 426 din noul Cod de procedură penală. Reprezentanta Parchetului arată că, neînscriindu-se motivele petentului în niciunul dintre aceste motive enumerate în textul legii și pe care de altfel inculpatul nici nu le-a invocat, soluția instanței de fond, prin care a fost respinsă contestația în anulare, este temeinică și legală.
Concluzionând, reprezentanta Parchetului susține că prezentul apel este nefondat.
C. DE A.
Asupra apelului penal de față,
În deliberare, constată că prin sentința penală nr.70/CC/209/2014 pronunțată de J. D. în dosar penal nr._ a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul G. P. împotriva sentinței penale nr.1309/2014 a Judecătoriei D..
Contestatorul a fost obligat la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În considerentele hotărârii prima instanță a reținut următoarele:
I.Aspecte privind sesizarea instanței:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._, petentul G. P., cu datele personale la dosarul cauzei a formulat o contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 1309/2014 pronunțată de J. D. în dosar nr._ .
II. Date privind sentința penală supusă contestației:
Prin sentința penală nr. 1309/02.06.2014, pronunțată de J. D. în dosar nr._ a fost respinsă plângerea formulată de petentul G. P., domiciliat în D., .. D7, . împotriva ordonanțelor nr. 844/P/2011 și, respectiv nr. 697/II/2/2013 ale Parchetului de pe lângă J. D. privind pe făptuitorii V. E. - A., domiciliată în com. Brănișca, ., jud. Hunedoara; L. T., domiciliat în ., jud. Hunedoara; R. E., domiciliată în .; C. G. – decedat, cu ultimul domiciliu în ., jud. Hunedoara; C. M., domiciliată în D., .. H, ., jud. Hunedoara și, pe cale de consecință, a fost menținută soluția procurorului.
A fost obligat petentul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
În cuprinsul sentinței penale atacate s-a arătat că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 9299/221/28.11.2013, petentul G. P., a solicitat desființarea ordonanțelor nr. 844/P/2011 și, respectiv nr. 697/II/2/2013 ale Parchetului de pe lângă J. D. privind pe făptuitorii V. E. - A.; L. T.; R. E.; C. G. – decedat; C. M., doara și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei la parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale, apreciind că ei se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de:
-abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped. de art. 246 Cp din 1969 și fals intelectual prev. și ped. de art. 289 Cp din 1969 în sarcina făptuitoarei V. E. – A.;
-abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped. de art. 246 Cp din 1969 în sarcina făptuitorului L. T.;
-neglijență în serviciu prev. și ped. de art. 249 al. 1 Cp din 1969; complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 26 Cp din 1969 rap. la art. 290 al. 1 Cp din 1969 și mărturie mincinoasă prev. și ped. de art. 260 al. 1 Cp din 1969 în sarcina făptuitoarei R. E.;
-fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 al. 1 Cp din 1969 în sarcina făptuitorului C. G.;
-fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 al. 1 Cp din 1969 în sarcina făptuitorului C. M..
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului s-au reținut următoarele:
La data de 16.02.2011, petentul G. P. a depus un memoriu la Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara și la P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în care reclama că nu i-au fost restituite suprafețele de teren la care era îndreptățit și indica persoanele care se fac vinovate.
La P. de pe lângă J. D. dosarul a fost înregistrat sub nr. 844/P/2011.
Cercetările au concluzionat că făptuitorii nu se fac vinovați de fapte de natură penală.
Prin ordonanța nr. 844/P/2011 din data de 15.10.2013, P. de pe lângă J. D. a dispus:
1.Scoaterea de sub urmărire penală a făptuitoarei V. E. – A. pentru infracțiunile de: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped. de art. 246 Cp din 1969 și fals intelectual prev. și ped. de art. 289 Cp din 1969, conform art. 10 al. 1 lit. b/1 Cpp din 1969 cu referire la art. 18/1 Cp din 1969, deoarece fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, motiv pentru care i s-a aplicat acesteia o amendă administrativă în sumă de 300 lei conform art. 91 Cp din 1969.
2.Scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorului L. T. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped. de art. 246 Cp din 1969.
3.Neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea R. E. pentru infracțiunile de: neglijență în serviciu prev. și ped. de art. 249 al. 1 Cp din 1969; complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 26 Cp din 1969 rap. la art. 290 al. 1 Cp din 1969 și mărturie mincinoasă prev. și ped. de art. 260 al. 1 Cp din 1969.
4.Neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul C. G. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 al. 1 Cp din 1969.
5.Neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul C. M. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 al. 1 Cp din 1969, conform art. 11 pct. 1 lit. b Cpp din 1969 rap. la art. 10 lit. d, g, j Cpp din 1969.
Petentul G. P. a fost nemulțumit de această soluție, drept pentru care a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă J. D., care a respins-o ca nefondată prin ordonanța nr. 697/II/2/2013 din data de 15.11.2013.
Petentul, nemulțumit, s-a adresat apoi instanței conform art. 278/1 C.p.p. din 1969.
Reexaminând actele dosarului instanța a apreciat plângerea ca fiind nefondată pentru următoarele motive:
Petentul G. Parteniea depus la Primăria comunei Brănișca, jud. Hunedoara mai multe cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 republ., Legii nr.1/2000, Legii nr. 247/2005.
Comisia locală pentru aplicarea legii funciare de pe lângă Primăria comunei Brănișca a validat-o doar pe mama adoptivă a acestuia - G. M., pe numele căreia s-a emis titlul de proprietate nr._/243/18.11.2004.
Așadar, în perioada 2007 – 2010, petentul a solicitat a i se elibera diverse acte din dosarele întocmite de Comisia locală pentru aplicarea legii funciare de pe lângă Primăria comunei Brănișca, respectiv a i se comunica modul de soluționare a cererilor sale vizând reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri moștenite de la antecesorii săi.
Făptuitorul L. T. – în calitate de primar al comunei Brănișca i-a dat răspuns petentului la cererile sale, însă nu i-a comunicat actele solicitate, dar l-a îndrumat a-și rezolva problemele și nemulțumirile apelând la instanța de judecată.
Așa cum reiese din practica instanțelor, bazată pe literatura de specialitate, pentru a fi în prezența elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped. de art. 246 Cp din 1969, e necesar ca funcționarul public – aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, cu știință, să nu îndeplinească un act sau să-l îndeplinească în mod defectuos, iar prin aceasta să cauzeze o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
Neîndeplinirea unui act ori îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către funcționarul public trebuie să fie săvârșită trebuie să fie săvârșită în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu și să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Prin „vătămarea intereselor legale ale unei persoane” se înțelege atingerea adusă intereselor persoanei, care sunt ocrotite de lege. Sfera acestor interese este extrem de largă; ea include toate posibilitățile de manifestare ale persoanei, în concordanță cu interesele generale ale societății, pe care legea i le recunoaște și garantează. Desigur, pentru ca fapta să atragă răspunderea penală a făptuitorului e obligatoriu ca atingerea adusă intereselor legale ale unei persoane să prezinte o anumită gravitate. În caz contrar, neprezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni, fapta va atrage numai o sancțiune disciplinară sau administrativă.
Pericolul social al infracțiunii rezultă din atingerea (vătămarea) valorilor ocrotite de legea penală ca urmare a săvârșirii ei. Fapta care prezintă pericol social în înțelesul legii penale, conform art. 18 Cp din 1969, este orice acțiune prin care se aduce atingerea uneia dintre valorile arătate în art. 1 Cp din 1969 și pentru sancționarea căreia e necesară aplicarea unei pedepse.
Orice vătămare sau periclitare a valorilor sociale ocrotite prin normele juridice prezintă pericol social, însă pericolul infracțiunii este mai accentuat deoarece lezează în mod grav cele mai importante valori.
Între gradul de pericol al diferitelor infracțiuni există deosebiri în funcție de anumiți factori obiectivi și subiectivi, care țin de faptă, făptuitor sau sunt exteriori faptei. Pericolul social este legal, stabilit prin norma incriminatoare pentru fiecare infracțiune și reflectat în sancțiunea legală prevăzută ca specie și limită.
Pericolul social este și concret, determinat de fapta concretă, de persoana concretă a infractorului și de împrejurările în care aceasta s-a comis. Pericolul social se stabilește de către instanța de judecată ținând seama de criteriile din art. 72 Cp din 1969. Așadar, între infracțiuni există un grad de pericol diferit, care se exprimă în pedeapsa concretă stabilită și aplicată de instanță între limitele legale prevăzute pentru infracțiunea de bază.
Cu toate că o faptă e prevăzută de legea penală, când nu prezintă în concret gradul de pericolul social al unei infracțiuni, nu este considerată ca atare, conform art. 18/1 Cp din 1969. Fapta nu prezintă un asemenea grad de pericol dacă sunt întrunite mai multe condiții: să aducă o atingere minimă valorii apărate de legea penală, iar prin conținutul ei concret să fie în mod vădit lipsită de importanță, condiții ce trebuie întrunite cumulativ.
Astfel, la stabilirea gradului concret de pericolul social s-a făcut o apreciere de ansamblu a faptei, ținându-se seama de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
În speță, s-a apreciat că prin modul în care a acționat făptuitorul L. T., fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost cercetat, nici sub aspectul laturii obiective, nici al celei subiective.
Primăria comunei Brănișca – prin făptuitorul L. T. a răspuns cererilor formulate de petentul G. P., acesta având posibilitatea - în cazul în care era nemulțumit – să se adreseze instanței de contencios administrativ conform Legii nr. 544/2001.
Mai mult, din copiile încheierilor de ședință depuse la dosar a rezultat că Primăria comunei Brănișca a comunicat oficial înscrisurile deținute în dosarul nr._ al Judecătoriei D., ocazie cu care petentul le putea vedea.
Petentul a reclamat-o pe făptuitoarea R. E. – angajată în calitate de agent agricol în cadrul Primăriei comunei Brănișca, pentru că n-ar fi înregistrat cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate ca urmaș al numitului G. D.. Deși pe exemplarul cererii sale a fost inscripționat nr. 192/1991, în evidențele comisiei de fond funciar sub acest număr apare înregistrată cererea numitei G. M. și pe baza ei i s-a reconstituirea dreptului de proprietate acesteia pe întreaga moștenire, deși i-ar fi revenit doar cota de ¼ parte.
Petentul a susținut că cererea despre care face vorbire ar fi fost scrisă și completată cu suprafața de teren necorespunzătoare de către făptuitoarea R. E. și semnată în fals de către făptuitorul C. G..
Totodată, petentul a solicitat cercetarea activității desfășurate de membrii comisiei de fond funciar șu susținând că există indicii cu privire la comiterea infracțiunilor de fals intelectual prev. și ped. de art. 289 Cp din 1969 și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped. de art. 246 Cp din 1969.
Din materialul probator existent la dosarul cauzei a reieșit că faptele la care petentul G. P. face referire s-ar fi petrecut în perioada 1991 – 2005, motiv pentru care a intervenit prescripția răspunderii penale, conform art. 122 al. 1 lit. d Cp din 1969, termenul împlinindu-se cel mai târziu în anul 2010, deci anterior formulării plângerii de către acesta.
Petentul a susținut că făptuitorul C. M. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de: fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 al. 1 Cp din 1969 și uz de fals prev. și ped. de art. 291 Cp din 1969, costând în aceea că, la încheierea contractului de întreținere autentificat sub nr. 1899/2004 la BNP V. E., ar fi depus mai multe înscrisuri false.
Cercetările privind aceste aspecte au făcut obiectul dosarului penal nr. 879/P/2011, iar petentul G. P. – nemulțumit de soluție - a făcut plângere conform art. 278/1 Cpp din 1969, drept pentru care J. D. s-a pronunțat prin sp. nr. 159/4.02.2013, existând autoritate de lucru judecat. Soluția nici de această dată nu a fost pe placul petentului, acesta continuând ..
Petentul a reclamat că făptuitoarea R. E. ar fi făcut declarații mincinoase cu ocazia ascultării sale ca martor în dosarul nr._ al Judecătoriei D..
Infracțiunea de mărturie mincinoasă are ca obiect juridic special relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, care reclamă probitate și sinceritate celor ascultați ca martori, pentru stabilirea adevărului, în cauzele penale, civile, disciplinare sau orice altă cauză în care sunt ascultați martori, sau sunt folosiți experți ori interpreți.
Ca atare, infracțiunea de mărturie mincinoasă nu poate fi săvârșită decât de un martor, expert, interpret.
Martorul este persoana care, având cunoștință de vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau orice altă cauză, este ascultată în acea cauză.
În forma sa tipică, infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. și ped. de art. 260 al 1 Cp din 1969 se realizează, sub aspectul elementului material, prin fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase sau nu spune tot ce știe privitor la împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat.
Afirmațiile sau omisiunile martorului trebuie să se refere la împrejurări esențiale. Sunt esențiale împrejurările care pot servi la stabilirea adevărului și la justa soluționare a cauzei. Dacă afirmațiile sau omisiunile martorului nu s-au referit la împrejurări esențiale, fapte nu constituie infracțiune.
Prin urmare, cerința esențială referitoare la împrejurări esențiale determină conținutul declarației martorului care poate constitui infracțiunea de mărturie mincinoasă, limitându-l la obiectul probei, la ceea ce interesează a fi probat în cercetarea sau în soluționarea cauzei.
În speță, s-a apreciat că nu se conturează elementele constitutive ale acestei infracțiuni în sarcina făptuitoarei R. E.. Ea a fost audiată în calitate de martor în anul 2007 cu privire la fapte care ar fi avut loc în anul 1991, motiv pentru care e posibil să apară mici neconcordanțe în cadrul declarațiilor ei. În nici un caz, nu se poate reține că aceasta ar fi acționat cu intenție ori rea-credință, ținând cont de intervalul lung de timp scurs și că anumite aspecte se pot șterge din memorie.
Instanța a apreciat că având în vedere împrejurările și condițiile concrete ale săvârșirii faptelor pentru care suspecții au fost cercetați, atitudinea sinceră și cooperantă a tuturor, în speță nu s-au dovedit acuzele și susținerile petentului.
Prin urmare, starea de fapt a fost corect și complet reținută, iar soluția juridică adoptată pertinentă și legală.
Față de cele arătate, instanța a respins plângerea petentului ca fiind neîntemeiată conform art. 278/1 alin. 8 lit. a C.p.p. rap. la disp. Legii nr. 255/2013 și, pe cale de consecință, a menținut ca legală și temeinică soluția procurorului.
III. Aprecierile instanței cu privire la contestația în anulare formulată de către contestatorul G. P. :
În considerentele contestației în anulare s-a arătat că în mod greșit, în procedura de cenzurare a soluției de netrimitere în judecată nu a fost făcută aplicația art. 275-277 VC.p.p și implicit, dispozițiile privind restituirea cauzei către alt organ de urmărire penală prev. de art. 323 NC.p.p.
De asemenea, s-a arătat că, în cauză prin încheierea pronunțată în camera de consiliu, la data de 10.12.2013 petentului i-a fost aplicată, în mod ofensiv, o amendă judiciară, cu ocazia soluționării unui incident procedural.
S-a reținut că motivele pentru care poate fi promovată calea de atac a contestației în anulare împotriva vreunei hotărâri judecătorești definitive sunt expuse de legiuitor în cuprinsul art. 426 NC.p.p, iar împrejurările menționate de contestator nu se regăsesc în cuprinsul acestor norme.
Față de acest considerent, a fost respinsă prezenta contestație în anulare .
Împotriva sentinței a declarat apel contestatorul G. P. aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând desființarea acesteia cu consecința admiterii contestației în anulare, astfel cum a fost formulată.
În expunerea scrisă a motivelor de apel precum și în notele depuse ulterior prin ONG L. dreptății împotriva corupției și abuzurilor din România – EU – Filiala Transilvania D., contestatorul G. P. arată că sentința penală atacată pronunțată în dosarul_ nu este motivată în sensul normei procesual penale necuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția.
Se arată că instanța care a soluționat plângerea formulată de către contestator prin sentința penală nr.1309/2014 a Judecătoriei D. nu a efectuat cercetarea judecătorească încălcând astfel dispozițiile legale în materie.
Se susține, de asemenea, că instanța a respins plângerea împotriva ordonanțelor nr.844/P/2011 al Parchetului de pe lângă J. D. și 697/II/2/2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă J. D. fără a efectua minime cercetări în cauză și fără administra probele propuse de către contestator, ajungând la concluzia greșită că faptele reclamate de către acesta nu justifică tragerea la răspundere penală a făptuitorilor V. E. A., L. T., R. E., C. G. și C. M..
Precizează apelantul că instanța fondului nu a dispus citarea în fața sa a făptuitorilor în cauză și nu a procedat la audierea lor nemijlocită pentru a-și forma o convingere clară asupra poziției lor procesuale în raport cu acuzațiile aduse.
În procedura apelului :
- C. a dispus atașarea la dosarul cauzei a dosarului de urmărire penală nr.844/P/2011 al Parchetului de pe lângă J. D. și a dosarului nr. 697/II/2/2013 al aceleiași instituții de parchet.
- Contestatorul a depus la dosarul cauzei o . înscrisuri constând în cupon de pensie (fila 15), corespondența purtată cu C. de Conturi a României (fila 73), adresă emisă de ONG L. dreptății - Centrul Zonal Transilvania D. (fila 74).
Verificând hotărârea atacată pa baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport cu criticile formulate de către contestatorul G. P. și în limitele prev.de art.417 Cod procedură penală, C. constată următoarele :
1.Instanța fondului a respins contestația în anulare formulată de către contestatorul G. P. împotriva sentinței penale nr.1309/2014 a Judecătoriei D. apreciind în mod corect că aceasta nu se circumscrie niciunuia din cazurile expres și limitativ prev. de art.426 Cod procedură penală.
2.C. reține la rândul său că aspectele critice invocate de către contestator cu referire specială la lipsa cercetării judecătorești în cadrul procedurii prev. de art.2781 alin.8 lit.a Cod procedură penală raportat la dispozițiile Legii nr.255/2013 și lipsa considerentelor pe care se sprijină hotărârea atacată (sentința penală nr.1309/2014 a Judecătoriei D.) nu pot fi primite întrucât dispozițiile art.426 Cod procedură penală statuează cu claritate situațiile limitative și concrete în care o hotărâre definitivă poate fi supusă acestei căi extraordinare de atac.
3.C. constată, de asemenea, că instanța fondului a argumentat în mod convingător faptul că judecătorul care a pronunțat sentința atacată nu avea posibilitatea în procedura de cenzurare a soluției de trimitere în judecată să dispună restituirea cauzei către alt organ de urmărire penală, după cum nu avea nici posibilitatea în limitele în care a fost investită să dispună asupra amenzii judiciare aplicate contestatorului la data de 10.12.2013, în această situație contestatorul având la îndemână un alt remediu procesual.
4.Având în vedere că hotărârea dată de instanța fondului este în mod temeinic argumentată și că în urma propriului demers analitic C. constată la rândul său neîntrunirea în speță a disp.art.426 Cod procedură penală, apelul de față urmează a fi respins ca nefundat, potrivit disp.art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, cu consecința obligării contestatorului la cheltuieli judiciare către stat în temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul G. P. împotriva sentinței penale nr. 70/CC/2.09.2014 pronunțată de J. D. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă petentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15.01.2015.
Președinte, Judecător,
M. E. C. L. C.
Grefier,
I. M.
Red. MEC
Tehnored. IM/MP
13.02.2015/ 2 ex.
Jud. fond C.F.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Vătămarea corporală. Art.194 NCP. Decizia nr. 681/2015.... → |
|---|
