Braconaj -. Legea 407/2006. Decizia nr. 1195/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 1195/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 12-11-2012 în dosarul nr. 1195/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 1195/2012

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. B.

Judecător A. B.

Judecător A. I. P.

Grefier L. A.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de

Procuror I. N..

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de P. DE PE L. J. HAȚEG împotriva sentinței penale nr. 119/12.09.2012 pronunțată de J. Hațeg în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul ales al inculpaților intimați S. G. și C. C. Ș., d-l av. F. O., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 08.11.2012 J. Hațeg a comunicat adresa prin care P. de pe lângă J. Hațeg a formulat recurs, după care,

La întrebarea instanței apărătorul ales la intimaților inculpați și reprezentantul Ministerului Public arată că nu au alte cereri de formulat.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Parchetului arată că solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, arată că urmărirea penală efectuată în cauză nu are nici un fel de viciu, soluția de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale neavând temei legal.

Apărătorul ales al inculpaților intimați S. G. și C. C. Ș., d-l av. F. O. solicită instanței respingerea recursului formulat de P. de pe lângă J. Hațeg și pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței penale atacate. Arată că potrivit art. 291 din Codul de procedură penală judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este legal îndeplinită. Solicită a se observa că, la soluționarea plângerii împotriva ordonanței procurorului, procedura de citare nu a fost îndeplinită la nici un termen cu inculpatul S. G., devenind incidente prevederile art. 197 alin. 2 Cod procedură penală. Precizează că în urma modificărilor aduse prevederilor art.2781 Cod procedură penală prin Legea 202/2010 Încheierea prin care a fost admisă plângerea nu mai poate fi atacată cu recurs, pe calea recursului s-ar fi putut îndrepta acest viciu de procedură și, în speță, ne aflăm în situația unui vid legislativ astfel că nu există altă cale decât restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.

După dezbateri se prezintă d-l av. S. C., care depune delegație pentru asistența juridică obligatorie a inculpatului C. C. Ș..

CURTEA DE APEL,

Deliberând asupra recursului penal de față,

Constată că prin sentința penală nr. 119/12.09.2012 pronunțată de J. Hațeg în dosarul penal nr._ s-a dispus în baza art.332 alin.2 coroborat cu art.197 Cod Procedură Penală restituirea la P. de pe lângă J. Hațeg a cauzei privind pe inculpații S. G. fiul lui S. și M., născut la data de 27.03.1947 în satul Găgeni, ., domiciliat în com. Densuș, ., jud.Hunedoara, posesor al CI . nr._, eliberat de SPCLP Hațeg, CNP_, studii medii, căsătorit, fără antecedente penale, stagiul militar satisfăcut, pensionar și C. C.-Ș. fiul lui I. și Călăruța, născut la data de 27.12.1979 în orașul Hațeg, jud. Hunedoara, domiciliat în ., nr.261, jud. Hunedoara, posesor al CI ., nr._ eliberată de SPCLP Hațeg, CNP_, studii superioare, căsătorit, fără antecedente penale, stagiul militar satisfăcut, pentru refacerea urmăririi penale.

În baza art.192 pct.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare către stat au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin încheierea din 03.04.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Hațeg a fost admisă plângerea formulată de admisă plângerea formulată de R. Națională a P. – R. prin Direcția Silvică Hunedoara cu sediul în D., .. 10, jud.Hunedoara, împotriva ordonanței nr.911/II/2011 din 31.10.2011 a prim procurorului Parchetului de pe lângă J. Hațeg pe care a desființat-o și s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva numiților S. G. și C. C.-Ș. pentru săvârșirea infracțiunilor de: braconaj, prev. și ped. de art. 41 alin. 1 lit .”a” și „i” și alin. 2 lit.”a” din Legea 407/2006 modificată; uz de armă letală, fără drept, prev. și ped. de art.138 din Legea 295/2004, modificată, raportat la art.279 alin. 1 Cod penal și transportul vânatului dobândit în condițiile art.42, faptă prev. de art. 44 lit.”a” din Legea 407/2006 modificată.

În fapt s-a reținut în sarcina inculpaților că în data de 19.06.2011, în jurul orelor 2330 polițiștii din cadrul I.P.J. Hunedoara – Serviciul Arme, Explorări și Substanțe Periculoase, precum și din cadrul Postului de Poliție al comunei Densuș, au fost sesizați, telefonic, de o persoană a cărei identitate nu era cunoscută, despre faptul că pe raza fondului de vânătoare din zona localităților Peșteana și Breazova, două persoane necunoscute efectuează o acțiune de vânătoare neautorizată.

Cu ocazia deplasării la fața locului, echipa operativă, a identificat în zona terenurilor agricole a localităților susmenționate, un autoturism de teren ce se deplasa către localitatea Breazova din direcția DN68. Acest autoturism a fost oprit de polițiști, în dreptul localității Totești constatându-se că autoturismul este un Mitsubishi cu nr. de înmatriculare_ condus de C. C.-Ș.. Alături de acesta se afla numitul S. G., iar în portbagajul autoturismului s-a identificat un porc mistreț ce prezenta o plagă vizibilă, ce putea fi produsă prin împușcare, iar în autoturism au fost identificate arme, muniție și obiecte destinate vânătorii.

Astfel, s-au găsit un binoclu prevăzut cu sistem de vizualizare pe timpul nopții, cartușe, o armă de vânătoare mixtă marca Blaser calibrul 30 R, ./30R, ./_ prevăzută cu lunetă marca Zeiss Diavari și un reflector marca Heliator prevăzut cu acumulator.

Asupra inculpatului S. G. s-au găsit, în cizma piciorului stâng un număr de cinci cartușe calibrul 5,6 cod 50R, 5 bucăți cartușe calibrul 30R Blaser precum și un tub cartuș de calibrul 30R Blaser, având capsa percutată.

S-a mai reținut că inculpatul C. C.-Ș. este membru vânător și posesor permis de armă, având înscrise în permisul de armă, două arme letale destinate vânătorii, respectiv arma mixtă Blaser calibru 30R și respectiv calibrul 20, cu reductor pentru calibru 5,6 x 50R Magnum, precum și armă de vânătoare cu țevi lise marca Beretta calibrul 12, .-_ .

Parchetul de pe lângă J. Hațeg a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi inculpați de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de braconaj prev. și ped. deart. 41 alin. 1 lit”a” și alin 2 lit.”a” din Legea 407/2006 modificată; uz de armă letală fără drept, prev. și ped. de art. 138 alin Legea 295/2004 modificată, raportat la art. 279 alin. 1 Cod penal; transportul vânatului dobândit în condițiile art.42, faptă prev. de art.44 lit.”a” din Legea 407/2006 modificată, iar inculpatului C. C.-Ș. i s-a aplicat o amendă administrativă în cuantum de 500 lei, iar cu privire la S. G. s-a considerat că faptele nu au fost săvârșite de acesta.

S-a mai apreciat că nu întâmplător cei doi amici, C. C.-Ș. (director de asociația de vânător) și S. G. (instalator) se aflau la ora 2330 aproape de zona în care se găseau mistreții, echipați cu armă de vânătoare, binoclu și reflector, iar în câmp s-au găsit urme ale roților autoturismului, porumb împrăștiat pe sol și urme vizibile de târâre a mistrețului împușcat.

Examinând actele efectuate, cu ocazia judecării plângerii împotriva ordonanței procurorului susmenționate s-a observat că procedura de citare nu a fost îndeplinită la nici un termen cu inculpatul S. G., devenind incidente prevederile art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.

S-a reținut că, în urma modificărilor aduse prevederilor art.2781 Cod procedură penală prin Legea 202/2010 Încheierea prin care a fost admisă plângerea nu mai poate fi atacată cu recurs, pe calea recursului s-ar fi putut îndrepta acest viciu de procedură și, în speță, ne aflăm în situația unui vid legislativ situație în care considerăm că o soluție ar fi aceea de a restitui dosarul Parchetului de pe lângă J. Hațeg, pentru a reface urmărirea penală, cu toate că nu în fața acestuia nu a fost citat inculpatul S. G..

Văzând toate aceste aspecte, în baza art.332 alin.2 coroborat cu art.197 Cod Procedură Penală s-a dispus restituirea cauzei privind pe inculpații S. G. și C. C.-Ș. la P. de pe lângă J. Hațeg.

În baza art.192 pct.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare către stat au rămas în sarcina statului.

Examinând actele efectuate cu ocazia soluționării plângerii împotriva ordonanței procurorului instanța de fond a reținut că procedura de citare nu a fost îndeplinită la nici un termen cu intimatul S. G. astfel că în temeiul art. 197 alin. 2 Cod procedură penală raportat la dispozițiile art. 332 alin. 2 Cod procedură penală a dispus restituirea cauzei la P. pentru refacerea urmăririi penale. La pronunțarea acestei soluții instanța de fond a motivat că în urma modificărilor aduse prevederilor art. 278/1 Cod procedură penală prin Legea nr. 202/2010 Încheierea prin care a fost admisă plângerea nu mai poate fi atacată cu recurs, pe calea recursului s-ar fi putut îndrepta acest viciu de procedură și, în speță, ne aflăm în situația unui vid legislativ situație în care considerăm că o soluție ar fi aceea de a restitui dosarul Parchetului de pe lângă J. Hațeg, pentru a reface urmărirea penală, cu toate că nu în fața acestuia nu a fost citat inculpatul S. G..

Împotriva sentinței pronunțate de instanța a formulat recurs P. de pe lângă J. Hațeg solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la aceiași instanță de fond pentru continuarea judecății.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond a dispus în mod greșit restituirea cauzei la procuror deoarece în procedura plângerii împotriva soluției procurorului prev. de art. 278/1 Cod procedură penală, nu sunt incidente dispozițiile art. 332 alin. 2 Cod procedură penală. Recurentul mai arată că în mod greșit a reținut instanța de fond că actul de sesizare al instanței îl constituie încheierea penală pronunțată la data de 03.04.2012, încheiere prin care s-a soluționat plângerea împotriva soluției, deși potrivit art. 278/1 Cod procedură penală actul de sesizare al instanței îl constituie plângerea persoanei vătămate.

De asemenea, se invocă că prin soluția pronunțată instanța de fond a lipsit de efecte încheierea din 03.04.2012 prin care s-a admis plângerea împotriva soluției procurorului care este o hotărâre definitivă potrivit dispozițiilor art. 278/1 alin. 10 Cod procedură penală.

În final, recurentul arată că în cursul reluării urmăririi penale a fost citat și indicat intimatul S. G. fiind respectate astfel dispozițiile legale privind legala citare a părților.

Curtea analizând sentința atacată potrivit criticilor formulate de recurent precum și analizând cauza din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit art. 385/6 alin. 3, 385/9 alin. 3, 385/14 Cod procedură penală, constată că recursul este fondat.

Astfel, Curtea constată că instanța de fond cu ocazia soluționării plângerii formulate de partea vătămată R. Națională a P. – R. prin Direcția Silvică Hunedoara în contradictoriu cu intimații C. C. Ș. și S. G., nu l-a citat pe intimatul S. G..

Astfel, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect că încheierea din 03.04.2012 a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale privind citarea părților, însă soluția ce se impunea în cauză nu este cea de restituire a cauzei la parchet întrucât actele de urmărire penală au fost efectuate cu citarea părților.

În cauza de față soluția ce se impunea era ca instanța de fond să refacă actele de cercetare judecătorească efectuate în lipsa inculpatului intimat S. G. și să nu dispună restituirea cauzei la parchet.

Față de aceste considerente în baza art. 385/15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală reținând cazul de casare prev. de art. 385/15 pct. 21 Cod procedură penală va admite recursul formulat de P. de pe lângă J. Hațeg împotriva sentinței penale nr. 119/12.09.2012 pronunțată de J. Hațeg în dosarul nr._ .

Va casa integral sentința penală atacată și va trimite cauza spre continuarea judecății la instanța de fond.

Onorariul parțial acordat apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C. C. Ș., în cuantum de 50 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de P. de pe lângă J. Hațeg împotriva sentinței penale nr. 119/12.09.2012 pronunțată de J. Hațeg în dosarul nr._ .

Casează integral sentința penală atacată și trimite cauza spre continuarea judecății la instanța de fond.

Onorariul parțial acordat apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C. C. Ș., în cuantum de 50 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

E. B. A. B. A. I. P.

Grefier,

L. A.

Red. B.E./tehnored. L.A

2 ex. /30.11.2012

J.F.M. C. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Braconaj -. Legea 407/2006. Decizia nr. 1195/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA