Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 100/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 100/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 03-02-2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.100/2014
Sedința publică din 3 februarie 2014
Președinte: A. P. - judecător
S. T. - judecător
A. B. - judecător
T. C. - grefier
D.- S. T. A. I. reprezentat prin:
I. F. - procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de D. – ST A. I. împotriva încheierii penale nr.14/30.01.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații intimați D. G. și J. M., în stare de arest din Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ A., asistați de avocații Baco M. și V. N., apărători aleși.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Avocat V. N., apărătorul ales al inculpaților intimați depune la dosar un set de acte în circumstanțiere.
Inculpații intimați D. G. și J. M. întrebați fiind de către instanță învederează că nu doresc să dea declarații în cauză precizând că își mențin declarațiile date în fața organelor de urmărire penală.
Instanța pune în vedere părților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Reprezentantul D.- ST A. și apărătorii inculpaților intimați învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul D.- S. T. A. I. solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând:
- în principal a se respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații D. G. și J. M. ca netemeinice;
- în subsidiar a se respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar ca inadmisibile.
În susținerea recursului critică soluția instanței de fond întrucât aceasta este netemeinică argumentele acesteia nefiind bazate pe actele dosarului.
Precizează că cererile de liberare provizorie au fost soluționate de instanța de fond în lipsa dosarului de urmărire penală care s-a aflat la sediul D.- ST A. și în care s-au efectuat lucrări în vederea întocmirii referatului privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților. În lipsa dosarului s-au apreciat suficiente aspectele invocate în apărare.
Susține că prin decizia pronunțată în Recursul în interesul legii s-a statuat că liberarea provizorie sub control judiciar prevăzută în vechiul Cod de procedură penală nu se mai menține în noua reglementare, astfel că revocarea acesteia pe viitor nu ar mai avea bază reală. Liberarea provizorie sub control judiciar nu este enumerată în măsurile preventive din noul Cod de procedură penală.
Mai relevă că soluția instanței de fond este nejustificată în raport de activitatea infracțională concretă, de interceptările convorbirilor telefonice redate în procesele verbale atașate la dosar. Susține că inculpatul J. M. a fost oprit în trafic, iar asupra sa s-au găsit 800 grame bijuterii ambalate în 5 pachete ascunse, disimulate în spații special create în autoturism.
Cât privește derularea urmăririi penale în cauză, precizează că în fiecare zi s-au efectuat audieri ale inculpaților și alte acte de cercetare penală, fiind vorba de o cauză complexă.
Avocat V. N., apărătorul ales al inculpaților intimați D. G. și J. Marius precizează, sub un prim aspect că judecătorul fondului în mod corect a apreciat, în raport de gradul de pericol social pe care îl prezintă inculpații, că se impune liberarea provizorie sub control judiciar a acestora, potrivit dispozițiilor de art.160/2 al.3 din Codul de procedură penală. Susține că inculpații au colaborat cu organele judiciare și au recunoscut și regretat faptele.
În sarcina inculpatului J. M. se reține că în autoturismul acestuia au fost ascunse bijuterii, însă el se află la prima confruntare cu legea penală, nu este recidivist, este o persoană integrată în societate și respectată în comunitate. Arată că aceeași acuzare a fost reținută și în sarcina altor persoane din același dosar, însă aceștia sunt cercetați în stare de libertate.
Învederează că inculpatul J. M. este arestat de 2 luni, timp suficient pentru a atrage atenția acestuia asupra faptelor comise și pentru a satisface opinia publică.
Referitor la susținerea reprezentantului D. în sensul că măsura liberării provizorii sub control judiciar luată față de inculpați nu mai este valabilă invocă dispozițiile art.17 al.2 din Legea nr.255/2012 și relevă că instanța de recurs are posibilitatea de a face aplicarea dispozițiilor art.202 din Noul Cod de procedură penală.
Sub acest aspect solicită admiterea recursului D.- ST A. I. și a se înlocui liberarea provizorie sub control judiciar cu o altă măsură preventivă, echivalentă, prevăzută de noul Cod de procedură penală, respectiv cea prev. de art.202 al.2 lit.d din noul Cod de procedură penală ori măsura controlului judiciar sau pe cauțiune, cu obligațiile prev. de art.216 din noul Cod de procedură penală.
Avocat M. Baco, apărătorul ales al inculpaților D. G. și J. M. solicită:
- în principal respingerea recursului D. ca inadmisibil întrucât în prezent instituția liberării provizorii sub control judiciar nu mai este prevăzută de noul Cod de procedură penală, iar dispozițiile acestuia sunt de imediată aplicare;
- în subsidiar solicită înlocuirea măsurii preventive cu măsura prev. de art.202 al.4 lit. b din noul Cod de procedură penală și cu obligațiile aferente.
Raportat la situația de fapt învederează că inculpații au fost cooperanți, din procesele verbale aflate la dosar reies doar 2-3 fapte materiale, iar prin declarațiile date, inculpații au dat dovadă de cooperare cu organele judiciare, indicând și alte persoane care au săvârșit asemenea fapte. Totodată, susține că lăsarea în libertate a inculpaților nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Precizează că inculpații nu dețin societăți comerciale, aceștia cumpărând bijuterii vechi pe care le-au revândut ulterior.
Relevă că nu există riscul ca inculpații să încerce determinarea sau influențarea părților din dosar, respectiv de a lua legătura cu martorii întrucât aceștia au fost sinceri și au dat declarații în sprijinirea organelor judiciare.
Reprezentantul D. - ST A. cu privire la excepția inadmisibilității prezentului recurs arată că dispozițiile art.17 al.2 din Legea nr.255/2012 prevăd expres soluțiile acestei căi de atac.
Cu referire la cererea de înlocuire a măsurii preventive instituite față de inculpați arată că aceasta este inadmisibilă instanța.
Inculpatul D. G., având ultimul cuvânt precizează că își menține declarațiile date în cauză, recunoaște fapta și o regretă. Arată că a dat mai multe declarații și a indicat cantitatea de bijuterii vândute precum și persoanele, astfel că nu se poate reține că ar influența urmărirea penală. Mai arată că a depus la dosar acte justificative din care rezultă că are un loc de muncă stabil și un băiat de 3 ani.
Inculpatul J. M., având ultimul cuvânt învederează că își menține declarațiile date și regretă fapta. Arată că are familie și un copil minor în întreținere, precum și un domiciliu stabil.
Precizează că soția sa este cadru medical, fiind nevoită să presteze ore de gardă, iar copilul său în tot acest timp se află în grija vecinilor. Mai susține că se află în arest de 56 de zile.
Solicită respingerea recursului D. și punerea sa în libertate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Prin încheierea penală nr. 14/30 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul A. în baza art. 160 ind.8a alin. 2 Cod procedură penală a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpații:
- D. G., fiul lui Edmund și G., născut la data de 05 Iul 1981 în Mun. B. Jud. B., cu domiciliul în Mun. B. / BV, . . . C.I. . nr._, eliberată la data de 07 Feb 2006 de către SPCLEP B., CNP_,
- J. M., fiul lui C. și V., născut la data de 15 Aug 1974 în ., cu dom. în .)/BV, ., posesor al C.I. . nr._, CNP_, ambii aflați în Arestul IPJ A..
S-a dispus punerea în libertate provizorie a inculpatului D. G. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 67/2013 și a inculpatului J. M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 68/2013 din 12.12.2013 ambele emise în baza Încheierii nr. 36/2013 a Tribunalului A. în dosar penal nr._, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu sunt arestați în altă cauză.
În baza art. 160/2 alin. 3 Cod procedură penală inculpații D. G. și J. M. au fost obligați ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligații:
a) să nu depășească limita teritorială a țării decât în condițiile stabilite de instanță;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanță, respectiv Poliția Municipiului B. pentru inculpatul D. G. și Postul de Poliție al comunei Hărman, jud. B. pentru inculpatul J. M., conform programelor de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
d) să nu își schimbe locuințele fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art.160/2 alin.3/1 Cod procedură penală a fost impusă inculpaților D. G. și J. M. obligația de a nu comunica direct sau indirect cu niciuna dintre persoanele cercetate în aceeași cauză.
În baza art. 160/2 alin. 3/2 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 160/10 Cod procedură penală privind revocarea liberării provizorii.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar_, inculpații D. G. și J. M., prin apărător ales, au solicitat liberarea lor provizorie sub control judiciar.
În motivarea cererii s-a arătat că sunt întrunite cerințele art. 162 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală întrucât pedeapsa aplicabilă pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați este sub limita de 18 ani, iar în dosarul cauzei nu există date din care să rezulte necesitatea menținerii inculpaților în stare de arest preventiv, în scopul împiedicării lor să săvârșească noi infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului. Totodată, s-a menționat că liberarea provizorie sub control judiciar constituie un beneficiu acordat de lege inculpatului aflat în stare de arest preventiv cu privire la care există suficiente garanții că pus în libertate, nu se va sustrage urmăririi penale și nu va mai comite noi infracțiuni; s-a susținut că cei doi inculpați pot fi liberați provizoriu sub control judiciar fără a fi pusă în pericol buna desfășurare a procesului penal, întrucât au recunoscut săvârșirea faptelor și au dat declarații detaliate, nu există date privind necesitatea împiedicării inculpaților să săvârșească noi fapte penale și totodată se justifică liberarea provizorie în virtutea principiului egalității de tratament juridic prin raportarea la inculpatul Zecheriu R. care are situația juridică identică și cu toate acestea nu a fost privat de libertate.
Examinând cererea dedusă judecății, prin prisma dispozițiilor art. 160 ind. 2 alin. 1, 2, Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că cererea este întemeiată.
S-a reținut că inculpații D. și J. au fost arestați preventiv prin Încheierea nr. 36/11 decembrie 2013 a Tribunalului A., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la contrabandă, prevăzută de art. 26 Cod penal rap. la art. 270 alin. 2 lit. a rap. la art. 274 teza 2 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea 86/2006, comercializarea pe teritoriul României, a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, prev. de art. 296 ind. 1 pct.1 teza 2 din Legea 571/2003 pedepsite de lege cu închisoarea până la 15 ani și infracțiunea de sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea 39/2003, infracțiunea pentru care pedeapsa nu poate fi mai mare decât cea pentru infracțiunea scop ( conform Deciziei VII/2009 a ÎCCJ pronunțate în R.I.L).
Prin urmare, s-a apreciat îndeplinită condiția cerută de art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală, privind limita maximă de pedeapsă este îndeplinită.
Referitor la art. 160 ind. 2 alin. 2 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că este îndeplinită de asemenea și condiția negativă prevăzută de textul legii întrucât nu există date din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica pe cei doi inculpați să săvârșească alte infracțiuni și nici date că aceștia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influența unor părți, martori sau experți, alterarea mijloacelor de probă, sau prin alte asemenea fapte.
În acest sens Tribunalul a avut în vedere că textul legal prevede să existe date, în concret, și nu ipotetic.
Tribunalul a avut în vedere obiectul cererii deduse judecății și incidența dispozițiilor Deciziei XVII/2011 a Î.C.C.J. pronunțate în R.I.L., decizie prin care s-a stabilit că: instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului sau inculpatului.
Examinând situația inculpaților D. G. și J. M. prin prisma dispozițiilor deciziei susmenționate, Tribunalul a apreciat că buna desfășurare a procesului penal nu ar fi împiedicată de punerea inculpaților în libertate sub control judiciar, existând garanții cu privire la prezentarea lor la procesul penal în toate etapele sale și la adoptarea unei conduite procesuale corecte, prin instituirea obligațiilor prevăzute de art. 160 ind. 2 al. 3 Cod procedură penală.
Pe lângă toate acestea, Tribunalul a avut în vedere și prevederile art. 136 alin. 2 Cod procedură penală potrivit cărora scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar și a apreciat că în raport de persoana fiecărui inculpat, de lipsa antecedentelor penale și situația familială, se justifică liberarea provizorie sub control judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D. – S. T. A., solicitând casarea încheierii atacate și rejudecând să se dispună respingerea cererilor de liberare sub control judiciar.
În susținerea solicitării s-a arătat că față de inculpați se desfășoară acte de urmărire penală astfel: față de inculpatul D. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de: sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea 39/2003; complicitate la contrabandă, prev. de art. 26 rap. la art. 270 alin. 2 lit. a rap. la art. 274 teza 2 (două sau mai multe persoane împreună) din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p.; contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 rap la art. 274 din Legea 86/2006 (colectarea, deținerea, transportul, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bijuteriilor din aur de proveniență turcească); comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile suspuse marcării, fără a fi marcate prev. de art. 296/1 lit. l teza 2 din Legea 571/2003, cu aplicarea art. 33 lit. b C.p., referitor la elementul material al infracțiunii de contrabandă; totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.; față de inculpatul J. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de: sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea 39/2003; complicitate la contrabandă, prev. de art. 26 rap. la art. 270 alin. 2 lit. a rap. la art. 274 teza 2 (două sau mai multe persoane împreună) din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p.; contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 rap la art. 274 din Legea 86/2006 (colectarea, deținerea, transportul, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bijuteriilor din aur de proveniență turcească); comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile suspuse marcării, fără a fi marcate prev. de art. 296/1 lit. l teza 2 din Legea 571/2003, cu aplicarea art. 33 lit. b C.p., referitor la elementul material al infracțiunii de contrabandă; totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p..
A fost expusă starea de fapt care a reieșit până la acest moment în privința activității infracționale pretins a fi desfășurată de cei doi inculpați și restul persoanelor cercetate în dosarul nr. 23D/P/2013 al D. – S. T. A.:
S-a arătat că în cursul anului 2013, până în prezent, (cu data constituirii în anii anteriori, aspect ce urmează să se stabilească ulterior prin probațiune), în jud. C. s-a constituit o grupare infracțională organizată, având ca scop săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă cu bijuterii din aur aduse din Turcia. Această grupare, a fost constituită la inițiativa numitului Balkan Sedat, cetățean turc, care deține o firmă de transport internațional de persoane cu autocare, pe ruta Turcia-România și România-alte țări din Europa (ex. Germania), respectiv . C..
S-a menționat că această grupare organizată satisfăcea necesitatea marilor societăți comerciale din Europa care comercializau cantități foarte mari de bijuterii din aur „la negru” – nefiscalizat, crescându-le profitul astfel și ilegal obținut, precum și vânzările realizate, prin posibilitatea vânzării gramului de aur la un preț mai mic și cu profit mai mare, dar, satisfăcea și necesitățile bijutierilor turci care aveau nevoie de piață de desfacere nefiscalizată și aur declasat, pentru topire și reutilizare în procesul de fabricație a noilor modele de bijuterii. În acest ultim sens, prin casele de amanet și/sau magazinele de comercializare a bijuteriilor noi, se desfășura ilegal și o intensă activitate de achiziție a unor cantități de aur declasat (rupturi, bijuterii vechi – uzate sau demodate, etc.) care erau date la schimb pentru achiziția de bijuterii noi sau chiar vândute de către persoane fizice către aceste magazine, la un preț cuprins între 78 și 85 lei/gram și care erau ulterior revândute și colectate centralizat, topite eventual și remise către bijutierii turci prin folosirea aceleiași rețele de contrabandiști.
Prin urmare, pe lângă activitatea de aducere a bijuteriilor noi din Turcia, pe bază de comandă dată membrilor grupării de către reprezentanții firmelor beneficiare pentru a fi transmise în Turcia diverșilor producători, ori direct de către clienții beneficiari către bijutierii din Turcia, pentru a fi trimise lor ulterior prin membrii rețelei de contrabandiști, se desfășura și o activitate inversă, de colectare a bijuteriilor declasate, topirea lor eventuală și ilicită, precum și transportul lor în Turcia, la schimb pentru bijuterii noi sau contra cost, urmând a fi folosite în procesul de producție de către bijutierii turci. Această activitate, așa cum am arătat și cum s-a probat în cauză, era derulată nu numai pe teritoriul României, ci și pe teritoriul altor state europene (Serbia, Polonia, Ucraina, Austria, Italia, Ungaria, Germania, ș.a.).
Pentru bijuteriile transportate din și în Turcia, se foloseau denumirile conspirate de „fiare (bijuterii declasate, aur topit), baclavale, țuică, sau pur și simplu nu se pomenea nimic despre nici o marfă, ci se stabileau doar întâlniri între contrabandiștii transportatori și clienți, la „locul cunoscut” sau „unde ne-am văzut ultima dată”, folosindu-se doar expresii de genul „ai ceva pentru noi?”, „venim mâine la un ceai”, etc.
Prin aceeași rețea, clienții și bijutierii turci, trimiteau și sumele de bani aferente tranzacțiilor efectuate, folosindu-se denumirea conspirată „hârtii”, „verzi” – USD, „mari sau albaștrii” – euro și „din ăia mici” – lei. Aceste tranzacții se derulau constant, cu titlu de ocupație, regulat și pe bază de încredere, știindu-se datele exacte de sosire a mărfii și folosindu-se de multe ori expresia ai pierdut sau nu „cursa” ori „autobuzul”, cu referire la transportul mărfurilor în și din Turcia. Încrederea necesară unor astfel de tranzacții nefiscalizate și privind sume de bani și valori uriașe (ex. 20 kg. de aur la un singur transport intern), mergea până acolo încât rețeaua de contrabandiști ascundea clienților capturile de bijuterii efectuate conspirat și legendat de către autorități, în cauză, pentru a nu pierde încrederea acestora ori a beneficiarilor din Turcia sau celelalte țări europene, contrabandiștii transportatori acceptând practic să suporte ei întreaga pagubă.
Mai mult, aceștia au investit în autovehicule modificate în Turcia (așa cum există date), cărora li s-au creat spații speciale disimulate și cu acces electronic codat, atât pentru autocarele firmei VARDAR TURIZM, cât și pentru autovehiculele folosite în România și celelalte țări din Europa pentru distribuția mărfii, ex.: autoturismul VW PASSAT cu nr._, spațiu disimulat sub cotiera de lângă frâna de mână, în jos spre șasiu, pe lângă cutia de viteză; autoturismul RENAULT MEGANE cu nr._, spațiu disimulat în bord, spre motor, pe locul instalației de aer condiționat și airbag; ș.a..
Aceste spații se deschideau codat, numai cu contactul pus și apăsarea unei succesiuni de butoane ale autoturismului cu alte destinații (ex. ștergătorul de parbriz). Dacă nu procedai în acest mod secret, spațiile respective nu se deschideau, nefiind constituite din fabricație cu o astfel de destinație, iar un eventual control al autorităților statului, pentru a le descoperii, trebuia practic să procedeze la distrugerea anumitor componente ale mașinii, ex. toată consola de sub cotieră, sau instalația de airbag ori aer condiționat, aspect pe care reprezentanții autorităților statului nu și-l puteau asuma, la un control efectuat în mod obișnuit, chiar minuțios, fapt cunoscut de autorii acestor infracțiuni. Astfel de aspecte, s-au produs și cu ocazia verificărilor efectuate în cauză, când RENAULT MEGANE a fost oprit în trafic la S. și nu s-au găsit spațiile disimulate și bijuteriile din ele, sau VW PASSAT care a fost oprit de două ori, în frontiera Româno-Ungară și Româno-Sârbă, dar nu au fost identificate spațiile disimulate folosite, deșii în toate cazurile existau de pe supravegherile autorizate efectuate (interceptări și filaje), date că existau bijuterii în autovehicule, iar contrabandiștii au distribuit anterior cât și ulterior clienților marfa de contrabandă adusă din Turcia.
Din acest motiv, a fost necesară intervenția calificată, cu mijloace tehnice deosebite, rare și scumpe (tehnică specializată), dar și cu risc suplimentar de deconspirare, întrucât nu se încadrau în rutină, pentru descoperirea compartimentelor ascunse unde se disimula marfa (ex. chiar spargerea consolei de lângă frâna de mână, pentru a se ajunge la spațiul amenajat pentru ascunderea coletelor).
Tot astfel, coletele cu bijuterii trimise pe comandă din Turcia, erau pregătite în pachete învelite în bandă scotch, special concepute pentru a intra în compartimentele disimulate în mașini, dar și repartizate pe clienți, personalizat pentru fiecare dintre aceștia (cantități și tipuri de marfă comandată), folosindu-se însă pentru fiecare beneficiar coduri formate probabil din inițiale ale numelui și localității, ex. AVSA, MPV, PXVA, RXVA, CH ORADEA, MB, GA, A. B., SMPV, MAO, MGC, M., MBA, MIBV, STA, STN, S., SIC, VIKO, VB, etc.. Aceste coduri, erau folosite și de bijutierii turci care trimiteau bijuteriile și pentru aceștia, când primeau aurul declasat, fiind utilizate pentru a asigura identificarea destinatarului, dar și pentru a garanta și îngreuna foarte mult posibilitatea lor de identificare de către terți sau autorități, mai ales că marea majoritate dintre persoanele implicate foloseau cartele pre-plătite și nu abonamente.
Marea majoritate a contrabandiștilor, clienții de naționalitate turcă, dar și unii clienți români, vorbeau în limba turcă, aspect de natură a îngreuna foarte mult obținerea de informații operative din supravegherile efectuate de autorități, fiind necesară traducerea, aspect ce făcea de multe ori neoperativă, informația obținută, care era primită de autorități după consumarea transporturilor, ce erau oricum transmise codat. De la domiciliul numitei S. G., concubina inculpatului Balkan Sedat au fost ridicate agende cu evidența operațiunior efectuate și înscrisuri cu numerele de telefon și numele beneficiarilor cărora le erau atribuite coduri de identificare pe care le foloseau membrii grupării în convorbirile dintre aceștia.
Aceste codificări și mijloace tehnice folosite, fac dovada, încă o dată, a existenței unei grupări organizate (pe ierarhii – Balkan Sedat fiind șeful rețelei, subalterni direcți C. D., Mielo, Balkan Onur și ulterior șoferii transportatori) și specializate, care deținea un sistem prestabilit de obținerea a profitului (transportatorii pentru România și Europa având spre exemplu stabilit un fel de salar pentru activitățile efectuate, iar șoferii de autocar erau angajați la . – firmă paravan), precum și o existență funcțională în timp ce urmează a fi stabilită concret întrucât depășește perioada supravegherii din cursul anului 2013, cu practici (proceduri – mod de a acționa) prestabilite și o recunoaștere națională și internațională extinsă.
S-a arătat că această grupare de contrabandiști era formată din: BALKAN SEDAT – șeful grupării și administratorul . C.. Acesta avea legăturile formate în Turcia cu diverși bijutieri din Istambul și aducea marfa prin autocarele deținute, în spații ascunse, special construite pentru disimularea mărfii. Aceste autocare (cu nr._ ,_ ,_, 34.VRD.10, 34.VRD.22, 34.DF.1693 și 34.EG.1556), înmatriculate în România sau Turcia, veneau în și din Turcia ori România încărcate cu bijuterii din aur, noi ori declasate și sume de bani aferente tranzacțiilor efectuate, iar după debarcarea călătorilor la C., se deplasau la o locație izolată de lângă C., numită de membrii grupării „AEROPORT” și situată administrativ în ., jud. C., în zona fostei Ferme & Martie, care aparține ., societate administrată de numitul I. FETIN. Aici marfa era scoasă din compartimentele ascunse ale autocarelor și preluată de Balkan Sedat, C. D., C. M., C. G., P. I. D., O. Victoraș, Birol Facic și dusă la diverse locații, în special domiciliile susnumiților pentru a fi sortată și distribuită.
Șoferii de autocare, Kenan B., S. O., Birol Fakic care aduceau marfa din Turcia în România și care, parcau autocarele în incinta ., la „AEROPORT”, de unde bijuteriile erau preluate de Balkan Sedat, C. D., C. M., C. G., P. I. D., O. Victoraș, Bagîș Nidal și Birol Fakic. Acesta din urma efectua curse cu autocarul nr._ pe ruta România Germania, ocazie cu care pe traseu distribuia și colecta bijuterii din aur, atât în România cât și în străinătate, în țările europene parcurse.
C. D., C. M., C. G., P. I. D., O. Victoraș, Birol Fakic, Bagîș Nidal preluau marfa de la „Aeroport” și după sortare, o transportau prin țară sau spațiul european, cu mașinile modificate puse la dispoziție de Balkan Sedat, cu scopul de a o distribui clienților conform listelor întocmite pe coduri și numere de telefon furnizate din Turcia, încasând totodată banii reprezentând prețul mărfii și colectând bijuteriile declasate adunate de clienți, la schimb.
S-a arătat că ceilalți inculpați peste 70 la număr erau clienții din România care comandau bijuteriile și le vindeau „la negru” prin magazinele de bijuterii deținute de firmele controlate de ei, dar colectau totodată și aur declasat, pe care-l trimiteau în Turcia, la schimb și în același mod, respectiv pe aceeași filieră. Unii clienți (SENEL SERTAC, NIAZI MERT zis A., P. G. M. zis C., AKSU KENAN, R. ZEKI de la TROY – persoană neidentificată până în prezent), au început să distribuie și ei bijuterii de contrabandă, către alți clienți care nu aveau o legătură directă, sau pe baza unor relații de colaborare, rudenie ori amiciție, operațiune dezvoltată pentru profit și pe același concept, respectiv, distribuția de bijuterii noi și colectarea de bijuterii declasate. Mai mult există date că SENEL SERTAC și SAGCAN ABDUL KADIR zis „S.”, dețin spații unde topesc aurul declasat și-l transformă în lingouri sau bare, ușor de transportat și cu o altă valoare decât rupturile.
S-a menționat că numitul Mielo, inculpații Balkan Necat, Balkan Onur, D. G., J. M., Sagcan Abdulkadir zis „S.”, erau cei care se ocupau de colectarea aurului declasat de la diverși clienți, persoane fizice și juridice. Mielo și Balkan Onur erau angajați ai lui Balkan Sedat la ., punctul de lucru din București și derulau această activitate ilegală pentru Balkan Sedat, la sediul punctului de lucru, unde marfa era adusă de diverși colectori ca: D. G., J. M., ș.a.. Ulterior, marfa era preluată de Balkan Sedat direct sau prin intermediari și dusă la C., unde era sortată și încărcată în autocare pentru a fi dusă în Turcia diverșilor destinatari, bijutieri.
Această grupare se adresa clienților potenți financiar, care vehiculau ilegal (la negru), sume importante de bani și cantități mari de bijuterii prin firmele folosite, care dețineau multe puncte de lucru (magazine) în diferite județe, asigurându-le astfel acestora avantaje financiare ilegale deosebite. Acești clienți erau cei care comandau constant marfă din Turcia (bijuterii) și colectau direct sau prin intermediari bijuterii declasate pentru a fi duse în Turcia, dar prezentau și garanții pentru efectuarea plății mărfurilor comandate, toată relația bazându-se pe încredere, în condițiile în care intervenția autorităților sau justiției era exclusă datorită ilicitului operațiunilor derulate. Comercianții mici, nu erau beneficiari, decât ocazionali, ai unei astfel de grupări infracționale, aceștia fiind de obicei, cei care achiziționau bijuteriile la mâna a doua, de la marii comercianți sau se duceau și aduceau diferite cantități de bijuterii din Turcia, personal, cantități pe care le disimulau în bagaje sau asupra mai multor persoane. În cauză au fost identificate și astfel de persoane, dar care aduceau marfă tot pentru bijutierii mari și în baza relațiilor acestora (ex. R. „Zechi” de la Troy pentru Aksu Kenan și membrii familiei sale - Ozdemir).
Avantajul clienților cu magazine de bijuterii, prin folosirea acestei rețele, consta așa cum am mai arătat, în evitarea formalităților de export/import din Turcia în România și invers, neplata taxelor vamale și accizei, nedeclarare mărfurilor către autorități (neînregistrarea în evidențele contabile ale societăților folosite ori înregistrarea la prețuri nereale folosindu-se documente false de achiziție, cu prețuri nereale, cu scopul de reducere a profitului înregistrat și neplata impozitului pe profit și TVA-ului, nemarcarea), dar și posibilitatea vânzării lor „la negru”, autoritățile fiscale ale statului neavând un control asupra intrării sau ieșirii lor din România sau spațiul comunitar european, întrucât nu figurau înregistrate nicăieri.
Printre clienții acestei grupări infracționale specializată pe contrabandă cu bijuterii din aur, au fost identificați până în prezent societățile comerciale și persoanele precizate anterior, urmând să fie identificate și alte persoane fizice și juridice implicate.
S-a arătat că primul segment de activitate al grupării l-a constituit achiziționarea de bijuterii noi din Turcia în România.
Bijuteriile noi ce erau comandate de clienți direct la diverși bijutieri din Turcia, sau prin intermediul membrilor grupării, fiind aduse de către aceștia din urmă, din Turcia, în spațiile ascunse, confecționate special în autocarele firmei Vardar Turizm, care deținea puncte de lucru în Turcia și România, cu nr._ ,_ ,_, 34.VRD.10, 34.VRD.22, 34.DF.1693 și 34.EG.1556,. Aceste autocare erau parcate, după debarcarea călătorilor, în spațiul folosit și numit de membrii rețelei „AEROPORT”, situat administrativ lângă C., ., F.N., aparținând numitul I. FETIN, administrator la ..
De aici bijuteriile erau scoase din autocare de numiții Balkan Sedat, C. D., C. M., C. G., P. I. D., O. Victoraș, Birol Facic și duse în alte spații, chiar la domiciliile susnumiților unde erau depozitate, sortate, introduse în autoturismele puse la dispoziția membrilor grupării de numitul Balkan Sedat, respectiv autoturismele: VW Passat cu nr._ utilizat de P. I. D., Renault Megane cu nr._ utilizat de C. G., F. cu nr._ utilizat de C. G., Citroen cu nr._ folosit de Balkan Sedat, VW GLOF cu nr._ utilizat de Balkan Sedat, AUDI cu nr._ utilizat de Balkan Sedat, Ford cu nr._ utilizat de O. Victoraș, Mercedes cu nr._ utilizat de O. Victoraș, SEAT cu nr._ utilizat de Bagîs Nidal și Skoda cu nr._ utilizat de C. D..
Ulterior, aceste pachete constituite special, funcție de comanda clientului și individualizate pe coduri și numere de telefon pentru fiecare beneficiar în parte, pe liste, erau distribuite de C. D., C. M., C. G. (, P. I. D., Birol Fakic și O. Victoraș, în România și străinătate (Ungaria, Austria, Germania, Polonia, Serbia, Ucraina, ș.a.), ocazie cu care susnumiții adunau și sumele de bani aferente, precum și cantitățile de aur declasat colectate și date la schimb de către clienți. Până în prezent au fost identificați clienții precizați anterior, urmând ca ulterior, pe baza datelor obținute din anchetă să fie identificați și alți clienți. În acest sens, urmează a se analiza datele stocate pe GPS–uri, telefoane, sisteme informatice și înscrisurile ridicate, cu ocazia opririlor în trafic și respectiv de la perchezițiile domiciliare efectuate.
De vânzarea bijuteriilor de contrabandă, provenite pe această filieră din Turcia, se ocupau și numiții Senel Sertak, Niazi Mert zis A. și P. G. M. zis „C.”, care achiziționau în nume propriu cantități mari de bijuterii din Turcia, inclusiv de la membrii grupării conduse de Balkan Sedat, pe care le vindea ulterior, evident „la negru” sau cu întocmirea unor documente justificative false, care de obicei erau ulterior distruse (ex. avize de însoțirea mărfii), bijuterii de contrabandă, către diferiți clienți ca: Ș. C. - Beiuș, Oradea, . SRL Satu M., . SRL Ploiești, . Fălticeni, . V., . 2003 SRL Pitești, ș.a.
Al doilea segment de activitate a grupării viza colectarea de bijuterii declasate din România și trimiterea lor în Turcia. S-a arătat că pe acest segment bijuteriile declasate erau achiziționate de clienții grupării, precizați anterior (deținătorii de magazine cu bijuterii sau case de amanet din România) direct de la persoanele fizice care cumpărau bijuterii noi și dădeau la schimb bijuterii declasate (vechi, rupte, uzate, demodate, etc.), ori pur și simplu vindeau astfel de cantități de aur cu sume cuprinse între 78 și 85 lei/gram.
S-a menționat că în aceste împrejurări cei care erau plasați în ultima linie de activitate a grupării dobândeau un rol principal în derularea activităților ilicite. Aceste cantități de aur, erau colectate de numiții C. D., C. M., C. G., P. I. D., Birol Facic și O. Victoraș cu ocazia distribuirii de bijuterii noi către clienți, sau chiar de către diferite persoane fizice intermediare ca: D. G., J. M., care le duceau la punctul de lucru al . din București, unde erau primite de MIELO – persoană neidentificată până în prezent și Balkan Onur, angajați ai societății și colaboratori ai lui Balkan Sedat.
Cu astfel de activități se ocupau însă și numiții Senel Sertak, Niazi Mert Zis A., P. G. M. zis „C.”, R. – pers. neidentificată până în prezent și Sagcan Abdul Kadir zis „S.”, care pe lângă activitățile de achizițiile de aur nou, bijuterii de contrabandă din Turcia, așa cum am arătat deja la punctul anterior, topeau cantitățile de aur declasat achiziționate, sau îl împachetau în forma în care era și îl predau membrilor grupării pentru a fi dus în Turcia, către diverși clienți pentru astfel de produse, în general cei care și livrau bijuteriile noi (la schimb).
Sugestive în acest sens, sunt convorbirile telefonice interceptate autorizat, dintre Sagcan Abdul Kadir zis „S.” și membrii grupării, dintre D. G., R. - pers. neidentificată până în prezent și J. M., precum și ale numiților Senel Sertak, Niazi A. și P. G. M. zis „C.”, care achiziționează intensiv aur declasat, pe care-l predau grupării pentru a fi dus în Turcia, la schimb sau contra cost.
Cantitățile de bijuterii declasate sau aur topit, era transportate de către Balkan Sedat cu autocarele firmei Vardar, în Turcia, în același mod, respectiv în spațiile ascunse, confecționate special în autocarele firmei pe care o controla. Aceste cantități de aur erau colectate de Mielo și Balkan Onur la punctul de lucru al . din București, sau erau predate numiților C. D., C. M., C. G., P. I. D., Birol Facic și O. Victoraș, pentru a-i fi înmânate lui Balkan Sedat, în scopul transportării lor în Turcia. Aceste cantități de aur, erau sortate și aranjate în autocare, la locul de parcate, folosit numit de susnumiți și numit de ei „Aeroport”, situat administrativ lângă C., ., fără număr, aparținând numitul I. Fetin, înainte de îmbarcarea călătorilor.
Cu privire la aceste aspecte, a fost oprit în trafic, în mod conspirat, numitul J. M., care se deplasa pe ruta B. – București, pentru a preda numiților Mielo și Balkan Onur, cantitățile de bijuterii declasate adunate de el, D. G., ocazie cu care s-a constatat că acesta avea în autoturismul marca Renault Modus, cu nr._, cantitatea de 5 pachete tip sul de bijuterii declasate, de aproximativ 800 grame, acestea fiind învelite în scotch, toate purtând mențiunea IM5 și având atașate bilețele cu gramajul și mențiunea 14 karate. J. M. a declarat că bijuteriile îi aparțin, sunt declasate și le-a achiziționat personal de la diverse persoane fizice, cu intenția de a le vinde în București.
Așa cum am arătat deja, această activitate era generatoare de profituri ilegale și nefiscalizate, întrucât aurul declasat era cumpărat la prețuri mult mai mici decât cel cu care era vândut în Turcia, iar multe persoane fizice îl dădeau la schimb, pentru achiziția de bijuterii noi, efectuată în magazinele deținute de clienții grupării, pe bază de comandă din catalog, sau din marfa expusă în magazin, crescându-le astfel vânzările.
Dimensiunea prejudiciilor cauzate și valorii mărfii provenite din contrabandă, urmează a fi stabilită în continuare, prin probațiune și verificări de specialitate financiar – contabile, împreună cu reprezentanții Direcției Antifraudă, ANAF și ANPC, fiind însă foarte importantă activitatea de identificare a tuturor clienților grupării, din care unii nu au putut fi stabiliți cert până în prezent, identificări de persoane fizice și juridice care trebuie efectuată și care duce la stabilirea cât mai exactă a dimensiunii valorilor transportate și prejudiciile cauzate.
Întreaga cantitate de bijuterii din aur provine din Turcia, fiind adusă ilegal de membrii grupării și a fost vândută „la negru”, fără întocmirea de documente justificative, fiind practic înlocuite în magazine, în mod repetat, cantitățile de aur înregistrate și vândute cu cantități noi de bijuterii din aur (modele noi) aduse din Turcia, înregistrarea vânzărilor reale efectuată fiind foarte mult diminuată.
Referitor la cererile de liberare sub control judiciar formulate de inculpați, recurentul a arătat că aceștia au investit Tribunalul A. și la data de 20.12.2013 cu cereri similare invocând aceleași motive pentru care au solicitat inițial instanțelor respingerea propunerii de arestare preventivă, cereri care au fost admise de Tribunalul A., dar în urma admiterii recursului declarat de D. soluția a fost modificată de Curtea de Apel Alba Iulia.
S-a menționat că la data de 15 ianuarie 2014 inculpații au formulat noi cereri de liberare, care au fost respinse de Tribunalul A., soluție menținută prin respingerea recursurilor promovate de inculpați.
Recurentul a învederat că în data de 29 ianuarie 2014 inculpații au solicitat din nou Tribunalul A. liberarea provizorie sub control judiciar, iar judecătorul fondului păstrând identitatea de rațiune și analiză a cererilor, ca și în cazul cererilor soluționate la data de 23.12.2013 din dosarul penal nr._ a reținut că „din actele dosarului de urmărire penală rezultă că inculpații..”, fără a observa adresa D. S. T. A. I. de la fila 12 din dosarul instanței.
Recurentul a menționat că Tribunalul A. a apreciat în mod neîntemeiat că sunt întrunite condițiile pentru a se dispune liberarea sub control judiciar, fără a verifica în concret actele care au făcut rezonabile atât inculparea lor, cât și măsura preventivă dispusă în scopul prevăzut de art. 136 Cod procedură penală.
S-a menționat că față de cei doi inculpați s-a reținut de cele două instanțe ca fiind incidente dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală și s-a apreciat că inculpații prezintă și la acest moment pericol pentru ordinea publică, justificat în primul rând de rezonanța socială negativă indusă în rândul opiniei publice, de faptul că autorii unor fapte de o gravitate deosebită, prin care s-au cauzat prejudicii foarte mari sunt judecați în stare de libertate. S-a arătat că infracțiunile săvârșite de inculpați s-au comis pe o perioadă îndelungată de timp, iar lăsarea inculpaților în libertate la acest moment este de natură să încurajeze alte persoane să comită asemenea fapte, fiind totodată prezumat riscul ca lăsarea în libertate a inculpaților să influențeze derularea procedurilor penale.
Recurentul a învederat că în piramida activității infracționale clienții ocupă ultima linie, însă aceasta nu înseamnă că sunt cu activitatea cea mai puțin importantă întrucât fără o piață de desfacere sigură, activitatea celor din vârful piramidei ar fi fost inutilă. S-a arătat că în cel de-al doilea segment de activitate al grupării cei care erau plasați în ultima linie și cei care colectau aurul pentru a-l trimite în Turcia, dobândeau un rol principal în derularea activității ilicite, aceștia fiind de această dată primii care furnizau cantitățile de aur ce erau trimise în Turcia pentru confecționarea noilor bijuterii, activitatea celor doi inculpați fiind desfășurată lunar, iar uneori chiar de două ori într-o lună. S-a menționat că scopul pentru care s-a luat această măsură preventivă a fost acela de a se asigura buna desfășurare a urmăririi penale în vederea identificării tuturor persoanelor care au fost implicate în acest gen de activități.
În finalul expunerii motivelor de recurs, s-a arătat că față de natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, împrejurările în care acestea au fost săvârșite și de stadiul procedurilor judiciare derulate în cauză până la acest moment nu au apărut suficiente elemente potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsura adecvată scopului pentru care s-a dispus măsura arestării preventive. S-a apreciat că situația personală a fiecărui inculpat a fost evaluată și la momentul arestării preventive, dar ceea ce trebuie să primeze este interesul general și valorile sociale ce au fost vătămate prin faptele comise de cei doi inculpați și nu interesul personal al fiecăruia.
Apărătorul inculpaților, avocat V. N., a solicitat respingerea recursului formulat de D. – S. T. A. și menținerea soluției instanței de fond. În subsidiar a solicitat ca în cazul în care instanța de recurs apreciază că este necesară luarea unei măsuri preventive față de inculpați să dispună luarea măsurii prevăzute de art. 202 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, respectiv controlul judiciar.
Apărătorul inculpaților, avocat M. Baco, a invocat excepția inadmisibilității recursului formulat de D. – S. T. A., inadmisibil întrucât în prezent instituția liberării provizorii sub control judiciar nu mai este prevăzută de Noul Cod de procedură penală, iar dispozițiile acestuia sunt de imediată aplicare.
În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii preventive cu măsura prev. de art.202 al. 4 lit. b din noul Cod de procedură penală și cu obligațiile aferente.
Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3856 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea reține următoarele:
Având în vedere că unul dintre apărătorii inculpaților a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de D. – S. T. A., Curtea va analiza cu prioritate acest aspect.
Calea de atac dedusă judecății în prezentul dosar a fost declarată împotriva încheierii nr. 14/30.01.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ . Potrivit dispozițiilor art. 160 indice 9 alin. 1 Cod procedură penală împotriva încheierii prin care s-a admis sau s-a respins cererea de liberare provizorie se poate face recurs de către inculpat sau de către procuror, în termen de 24 de ore. Pentru procuror termenul de recurs curge de la pronunțare, ceea ce înseamnă că în speța concretă termenul de recurs se împlinea pentru procuror în data de 31 ianuarie 2014, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură penală.
D. – S. T. A. a declarat recurs în data de 30 ianuarie 2014. Astfel, la data de 01 februarie 2014, când a intrat în vigoare Noul Cod de procedură penală, recursul declarat de D., era un recurs „în curs de judecată”, în sensul prevăzut de art. 17 alin. 2 din LPA nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva încheierilor din cursul urmăririi penale privitoare la măsurile preventive, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit regulilor prevăzute de legea veche.
În aceste condiții, nu se poate aprecia că recursul declarat de D. – S. T. A. este inadmisibil, astfel cum a invocat apărătorul inculpatului, excepția inadmisibilității urmând a fi respinsă.
Referitor la soluția pronunțată de instanța de fond în privința cererilor de liberare sub control judiciar, Curtea constată că s-a apreciat în mod întemeiat că sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune punerea în libertate a inculpaților, cu stabilirea în sarcina acestora a obligațiilor prevăzute de art. 160 indice 2 alin. 3 și alin. 3 indice 1 lit. c Cod procedură penală.
Recurentul a făcut referire în motivele de recurs la faptul că instanța de fond a soluționat cererea fără a consulta dosarul de urmărire penală, însă Curtea reține că s-au făcut demersuri de către președintele completului pentru acvirarea dosarului, însă D. – S. T. A. a refuzat să-l trimită cu motivarea că dosarul le era necesar pentru a pregăti propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive care urma să fie înregistrată pe rolul Tribunalului A. în data de 3 februarie 2014.
De altfel, Curtea constată că la dosarul nr._, instanța de fond a dispus acvirarea celorlalte dosare în care s-au soluționat propunerile de arestare, respectiv prelungire a arestării, având posibilitatea să analizeze motivele pentru care s-a luat, respectiv s-a prelungit măsura arestării preventive și să aprecieze dacă este oportună sau nu punerea în libertate a inculpaților în condițiile art. 160 indice 1 și urm. Cod procedură penală.
Hotărârea instanței de fond este criticabilă, însă sub aspectul motivării, care urmează a fi suplinită însă prin prezenta decizie. Este întemeiată susținerea recurentului referitoare la faptul că, în situația în care se constată că în privința inculpaților nu există date din cele prevăzute de art. 160 indice 2 Cod procedură penală, nu se va dispune în mod automat liberarea sub control judiciar, ci se impune o apreciere a oportunității lăsării în libertate a inculpaților.
Curtea constată că prin decizia ICCJ nr. 17/2011, care produce efecte obligatorii, s-a statuat că ulterior admiterii în principiu – care presupune doar analiza condițiilor de formă, soluționarea cererii de liberare provizorie presupune analizarea condiției pozitive prevăzute la alin. 1 al art. 160 indice 2 Cod procedură penală, a condiției negative prevăzute de dispozițiile art. 160 indice 2 alin. 2 Cod procedură penală și oportunitatea liberării prin raportare implicită la temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și la necesitatea de a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Condiția pozitivă prevăzută de dispozițiile art. 160 indice 2 alin. 1 Cod procedură penală se referă la cuantumul pedepsei închisorii pentru infracțiunea comisă și la forma de vinovăție cu care aceasta a fost comisă. În această privință, textul legal prevede că liberarea se poate acorda în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
În cauza de față inculpații D. G. și J. M., sunt cercetați pentru sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea 39/2003; complicitate la contrabandă, prev. de art. 26 rap. la art. 270 alin. 2 lit. a rap. la art. 274 teza 2 (două sau mai multe persoane împreună) din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p.; contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 rap la art. 274 din Legea 86/2006 (colectarea, deținerea, transportul, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bijuteriilor din aur de proveniență turcească); comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile suspuse marcării, fără a fi marcate prev. de art. 296/1 lit. l teza 2 din Legea 571/2003, cu aplicarea art. 33 lit. b C.p.
Deși inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani, condiția prevăzută de lege este îndeplinită, având în vedere interpretarea pe care ÎCCJ a statuat-o prin Decizia nr. VII/09 februarie 2009 cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 160 indice 2 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că cererile de liberare sub control judiciar sau pe cauțiune sunt admisibile în ipoteza săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat nu depășește 18 ani. Inculpații sunt cercetați pentru contrabandă și comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile suspuse marcării, fără a fi marcate, pentru care legea prevede un maxim al pedepsei închisorii de 7 ani, respectiv de 4 ani, sub limita prevăzută de art. 160 indice 2 alin. 1 Cod procedură penală.
Sub aspectul condiției negative prevăzute de dispozițiile art. 160 indice 2 alin. 2 Cod procedură penală, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că în privința inculpaților actele de urmărire penală nu au relevat existența datelor din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica să săvârșească alte infracțiuni sau că aceștia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
Curtea apreciază ca neîntemeiată susținerea recurentului, care în motivele de recurs a arătat că „lăsarea inculpaților în libertate la acest moment este de natură să încurajeze alte persoane să comită asemenea fapte, fiind totodată prezumat riscul ca lăsarea în libertate a inculpaților să influențeze derularea procedurilor penale”. Riscul de influențare a procedurilor penale nu se prezumă, ci așa cum prevede textul legal, presupune existența unor date în acest sens, care pot să rezulte din conduita inculpaților anterior luării măsurii arestării sau chiar ulterior acestui moment, când prin intermediul altor persoane ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Or, în privința celor doi inculpați nu au fost relevate astfel de conduite care să justifice concluzia neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 160 indice 2 alin. 2 Cod procedură penală.
Astfel cum s-a menționat anterior, îndeplinirea condiției negative nu înseamnă că se impune admiterea cererii de liberare provizorie, instanța având obligația să continue examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie, cu verificarea prealabilă a subzistenței temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, deoarece pentru a se putea dispune liberarea provizorie este obligatoriu ca măsura arestării preventive să fi fost legal luată și prelungită, în caz contrar fiind incidente în cauză dispozițiile art. 139 Cod procedură penală referitoare la revocarea măsurii arestării.
În această privință, Curtea constată că măsura arestării preventivă a fost luată și prelungită în mod legal față de inculpații D. G. și J. M., fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, precum și temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală. Instanța care a dispus arestarea preventivă a inculpaților a apreciat că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin prisma modului și mijloacelor de comitere a faptelor, a gravității lor, a lipsei de garanție că lăsați în libertate nu vor afecta buna desfășurare a procesului penal, prin prezența lor la organul de cercetare penală.
Actele de urmărire penală au relevat existența indiciilor temeinice referitoare la implicarea inculpaților în presupusa activitate infracțională, desfășurată de persoanele cercetate în dosarul nr. 23D/P/2013 al D. – S. T. A. I.. Din actele de urmărire penală și din expunerea stării de fapt de către D. – S. T. A. I., rezultă că inculpații D. G. și J. M. nu au fost cei care au inițiat presupusa activitate infracțională, aceștia făcând parte dintre persoanele care colectau bijuterii de la persoane fizice sau juridice din țară și le predau la punctul de lucru al . din București, unde erau primite de MIELO și Balkan Onur, angajați ai societății și colaboratori ai lui Balkan Sedat – persoana despre care există indicii că ar fi inițiat constituirea grupării infracționale.
Inculpații au recunoscut cu ocazia audierilor comiterea faptelor pentru care sunt cercetați, au oferit detalii în legătură cu persoanele la care au predat bijuteriile colectate, contribuind implicit la lămurirea cauzei în cursul anchetei penale.
Contribuția inculpaților la derularea activității infracționale a fost apreciată în mod corect ca substanțială pentru a justifica luarea măsurii arestării preventive și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive, fiind stabilit inclusiv în jurisprudența CEDO că în cauze complexe, având ca obiect activități de crimă organizată, păstrarea suspecților în detenție cel puțin în faza de început a anchetei este necesară pentru a împiedica perturbarea acesteia și pentru a asigura efectuarea în condiții optime a investigațiilor penale.
Însă după trecerea unei perioade de timp de la data luării măsurii arestării preventive, detenția provizorie nu mai poate fi menținută exclusiv în considerarea naturii infracțiunilor și a impactului lor asupra ordinii publice.
În motivele de recurs s-a menționat că pericolul concret pentru ordinea publică pe care inculpații îl prezintă la acest moment, este justificat în primul rând de rezonanța socială negativă indusă în rândul opiniei publice. Curtea apreciază că reacția opiniei publice nu poate să justifice în mod determinant privarea de libertate. A accepta contrariul, ar echivala cu a considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menținută în stare de arest până la pronunțarea unei hotărâri pe fond de către instanța de judecată, fără posibilitatea liberării acesteia în cursul procedurii.
Având în vedere presupusa participație a inculpaților D. G. și J. M., aceștia nefăcând parte din persoanele aflate în vârful piramidei activităților grupării, raportat la atitudinea de cooperare a acestora cu organele de urmărire penală, la faptul că au fost privați de libertate din data de 11.12.2013, precum și la aspectele care caracterizează persoana fiecărui inculpat, în acord cu instanța de fond, Curtea constată ca măsura liberării provizorii este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal.
Referitor la datele care circumstanțiază persoana inculpaților, Curtea constată că inculpatul D. G. este o persoană integrată în societate, care are un domiciliu și loc de muncă stabil, este căsătorit și are în întreținere un copil minor. Inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală și din înscrisurile depuse în circumstanțiere la dosar reiese că este cunoscut ca o persoană cu un comportament corespunzător în societate.
În privința inculpatului J. M., din înscrisurile depuse în probațiune reiese că este o persoană integrată social, care a fost preocupată de obținerea veniturilor în mod licit (copia carnetului de muncă), este căsătorit și are în întreținere un copil minor. Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și este cunoscut în comunitatea în care trăiește ca având o conduită corespunzătoare.
Trebuie avut în vedere că măsura liberării provizorii este o măsură restrictivă de drepturi care, prin . obligații stabilite în sarcina inculpaților, asigură scopul măsurii arestării preventive, respectiv buna desfășurare a urmăririi penale, fiind asigurată prezența inculpaților ori de câte ori se va considera necesar de către organul de anchetă, supravegherea comportamentului acestora de organele desemnate cu supravegherea, posibilitatea desfășurării actelor de urmărire penală fără a exista riscul influențării derulării anchetei, inculpaților fiindu-le impusă obligația prevăzută de art. 160 indice 2 alin. 3 lit. c Cod procedură penală.
Raportat la cele de mai sus, în baza art. 385 indice 15 alin. 1, pct. 1 lit. d Cod procedură penală aplicabil cf. art. 17 alin. 2 din Lg. 255/2013 pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de D. – ST A. I. împotriva încheierii penale nr. 14/30.01.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, aplicabil cf. art. 17 alin. 2 din Lg. 255/2013 pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția de inadmisibilitate a recursului, invocată de domnul avocat Baco M., apărătorul inculpaților intimați D. G. și J. M..
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală din 1968, aplicabil cf. art. 17 alin. 2 din Lg. 255/2013 pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de D. – ST A. I. împotriva încheierii penale nr. 14/30.01.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, aplicabil cf. art. 17 alin. 2 din Lg. 255/2013 pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. P. S. T. A. B.
GREFIER,
T. C.
Red. PA
Tehnored. CT 2 ex/5 februarie 2014
J.F. G. I.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 238/2014. Curtea de... | Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr.... → |
|---|
