Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 130/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 130/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 10-03-2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 130/A/2014

Ședința publică de la 10 Martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. B.

Judecător: A. P.

Grefier: D. M. H.

Ministerul Public - P. de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin: I. N. - procuror

Pe rol se află soluționarea apelului penal formulat de inculpatul P. C. împotriva sentinței penale nr.719/2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul apelant P. C., personal și asistat de doamna avocat C. M., apărător ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Doamna avocat C. M., apărătorul ales al inculpatului apelant P. C., depune la dosar precizări ale motivelor de apel.

La interpelarea instanței, P. C. precizează că dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel.

Instanța procedează la audierea inculpatului apelant P. C. în condițiile art. 107 raportat la art. 378 Cod procedură penală, declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal depus la file 19-20.

Instanța pune în vedere participanților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.

Apărătorul ales al inculpatului apelant și reprezentantul Ministerul Public învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Doamna avocat C. M., apărătorul ales al inculpatului apelant P. C., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, rejudecând, a se dispune, în principal, reindividualizarea pedepsei, dispunând o pedeapsă îndreptată sub minimul special prevăzut de lege sau amenda.

Invocă art. 30 alin. 2 din noul Cod penal.

Critică sentința instanței de fond întrucât nu a dat eficiență circumstanțelor atenuante ale inculpatului.

Precizează că există și un aspect pozitiv, respectiv că între prima condamnare și ce-a dea doua, inculpatul a încercat să intre în legalitate, obținând un permis de conducere iar a doua faptă nu este de gravitatea primeia și nu a produs consecințe grave.

Arată că inculpatul are o familie de întreținut, plătește impozite și dări.

Menționează că sunt aplicabile dispozițiile art. 83 alin. 3 din vechiul Cod penal și se poate reține ca formă de vinovăție culpa.

Mai arată că inculpatul a fost în eroare cu privire la suspendarea condiționată și la termenul de încercare iar acesta îndeplinește condițiile menținerii sub supraveghere a pedepsei.

Reprezentantul Ministerului Public învederează că apelul este admisibil doar în ceea ce privește înlăturarea stării de recidivă.

Inculpatul P. C., având cuvântul, arată că regretă fapta.

C. DE A.

Asupra prezentului apel, constată:

Prin sentința penală nr. 719/12.12.2013, pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 86 al 2 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplic.art.37 lit. a C.pen., art.320 ind.1 C.pen. a fost condamnat inculpatul P. C. la 6 luni închisoare.

În baza art. 83 alin.1 C.pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.29/2012 a Judecătoriei Săliște și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute 1 an și 2 luni închisoare.

În baza art.71 C.pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a și b C.pen.

În baza art.191 alin.1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat,.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul emis de P. de pe lângă Judecătoria Sibiu în dosarul nr.2617/P/2013, înregistrat pe rolul primei instanțe sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului P. C., fiul lui C. și C., născut la data de 12.01.1961 în Bărbătești, jud.V., domiciliat în Sibiu. B. Darius N..V.M., ., ., f.f.l. în Pitești, ., ., ., CNP_, cetățean român, posesor al C.I. ., nr._ studii, operator calculator, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar satisfăcut, recidivist, pentru infracțiunea prevăzută de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002, cu aplic.art.37 lit.a C.pen.

În fapt s-a reținut că la data de 29.04.2013, în jurul orelor 1045, organele de poliție din cadrul Poliției Orașului Cisnădie, aflate în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe raza orașului Cisnădie - D.J. 106 C, au oprit autoturismului marca Seat Cordoba cu numărul de înmatriculare_, al cărui conducător auto a efectuat manevra de depășire a unui alt autovehicul, încălcând marcajul continuu.

S-a mai reținut că polițiștii, în prezența martorului asistent T. C., au procedat la legitimarea și identificarea conducătorului auto, stabilindu-se că acesta este învinuitul P. C.. Solicitându-i-se documentele autoturismului și permisul de conducere, învinuitul a declarat că permisul său de conducere i-a fost reținut de I.P.J. Sibiu - Serviciul Rutier din data de 20.11.2012 și că i s-a eliberat o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere . nr._ din 20.11.2012, fără drept de circulație.

S-a mai reținut că, verificându-se cele declarate de învinuit, organele de poliție au constatat că învinuitul P. C. figurează cu permis de conducere ., valabil pentru categoria "B", emis de I.P.J. Sibiu la data de 26.04.2012. De asemenea s-a mai constatat că prin sentința penală nr. 29 din 19.03.2012 a Judecătoriei Săliște, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 735 din 31.05.2012 a Curții de A. A. I., s-a dispus condamnarea acestuia pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată. Din data de 21.11.2012, permisul de conducere al învinuitului a fost anulat, iar procedura administrativă de anulare i-a fost comunicată și acestuia, conform actelor de la fila 16-18 dosar.

În drept s-a arătat că fapta învinuitului P. C. care, la data de 29.04.2013, în jurul orelor 1045, a condus autoturismul marca Seat Cordoba cu numărul de înmatriculare_, pe drumurile publice (de pe . Cisnădie, județul Sibiu, până pe D.J. 106 C, unde a fost oprit), deși permisul său de conducere i-a fost anulat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din Codul penal.

În cursul urmării penale s-au administrat următoarele probe:

- proces verbal de constatare a infracțiunii, filele 6-7;

- copia C.I. a învinuitului P. C., filele 8-9;

- copia dovezii înlocuitoare a permisului de conducere . nr._ din 20.11.2012, fără drept de circulație, fila 10;

- copie după certificatul de înmatriculare a autoturismului Seat Cordoba cu numărul de înmatriculare_ și polița de asigurare RCA, filele 11-12;

- adresele de la Instituția Prefectului – Județului Sibiu, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din care reiese că învinuitul a fost posesor al unui permis de conducere categoria "B", filele 13-14;

- adresa de la I.P.J. Sibiu - Serviciul Rutier, din care reiese că permisul de conducere a învinuitului i-a fost anulat, fila 15;

- copie după actele întocmite de I.P.J. în procedura de anulare a permisului de conducere, filele 16-18;

- copie după sentința penală nr. 29/2012 a Judecătoriei Săliște și minuta deciziei penale nr. 735/2012, de condamnare a învinuitului, filele 19-22;

- declarațiile martorului T. C., filele 23-24;

- declarațiile învinuitului P. C., filele 26-27;

Judecarea cauzei a avut loc în condițiile art.320 ind.1 C.proc.pen. privitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției.

Inculpatul nu a dorit să dea declarație în fața instanței și a depus la dosar înscrisuri (filele 17-25)

Analizând materialul probator administrat în cauză prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.29/19.03.2012, definitivă prin decizia penală nr.735/31.05.2012 a Curții de A. A.-I. (dosar nr._ ), inculpatul P. C. a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.

În baza acestei sentințe permisul de conducere al inculpatului, cu ., valabil pentru categoria "B", emis de I.P.J. Sibiu la data de 26.04.2012, a fost anulat la data de 21.11.2012, iar procedura administrativă de anulare i-a fost comunicată și acestuia, inculpatul predând permisul de conducere la I.P.J. Sibiu – Serviciul Rutier în data de 20.11.2012.

În data de 29.04.2013, în jurul orei 10.30, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului marca Seat Cordoba cu numărul de înmatriculare_, care era parcat pe . Cisnădie și a intenționat să ajungă la rampa de gunoi a orașului, unde urma să se întâlnească cu un prieten. Pe D.J. 106 C, din cauza faptului că a efectuat o manevră de depășire neregulamentară a unui încărcător frontal condus de martorul T. C., inculpatul a fost oprit de un echipaj de poliție, ocazie cu care s-a constatat că avea permisul de conducere anulat.

Această stare de fapt este dovedită prin următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale:

- procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante (filele6-7);

- declarațiile inculpatului, care recunoaște fapta comisă (filele 26-27);

- copia dovezii înlocuitoare a permisului de conducere . nr._ din 20.11.2012, fără drept de circulație (fila 10);

- copie după certificatul de înmatriculare a autoturismului Seat Cordoba cu numărul de înmatriculare_ și polița de asigurare RCA (filele 11-12);

- adresele de la Instituția Prefectului – Județului Sibiu, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din care reiese că învinuitul a fost posesor al unui permis de conducere categoria "B" (filele 13-14);

- adresa de la I.P.J. Sibiu - Serviciul Rutier, din care reiese că permisul de conducere a învinuitului i-a fost anulat (fila 15);

- copie după actele întocmite de I.P.J. în procedura de anulare a permisului de conducere (filele 16-18);

- copie după sentința penală nr. 29/2012 a Judecătoriei Săliște și minuta deciziei penale nr. 735/2012, de condamnare a învinuitului (filele 19-2);

- declarațiile martorului T. C., care confirmă faptul că, învinuitul P. C. a condus autoturismul marca Seat Cordoba cu numărul de înmatriculare_, pe D.J. 106 C, județul Sibiu, deși avea anulat permisul de conducere (filele 23-24).

Deși inculpatul a uzat de procedura recunoașterii vinovăției, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul acestuia a încercat să conturez, parțial, o altă stare de fapt, susținând că inculpatul s-ar fi urcat la volanul autoturismului pentru că ar fi fost nevoit să transporte muncitorii angajați de el la o un punct de lucru, deoarece șoferul nu a fost disponibil.

Aceste susțineri nu pot fi reținute de instanța de judecată, nefiind dovedite prin nici un mijloc de probă. Mai mult, inculpatul a indicat în cursul urmăririi penale un cu totul alt motiv pentru care a condus autoturismul, așa cum s-a reținut mai sus. Pentru aceleași considerente, nici susținerile soției inculpatului în sensul concluziilor apărătorului, din cuprinsul înscrisului intitulat „Caracterizare” și depus de acesta la fila 25, nu pot fi reținute.

Fapta inculpatului P. C. care, la data de 29.04.2013, în jurul orelor 1045, a condus autoturismul marca Seat Cordoba cu numărul de înmatriculare_, pe drumurile publice (de pe . Cisnădie, județul Sibiu, până pe D.J. 106 C, unde a fost oprit), deși permisul său de conducere fusese anulat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, a conchis prima instanță cu privire la încadrarea în drept.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 C.pen., și anume: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsa fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pedeapsa prevăzută pentru infracțiune este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, limitele reduse conform art.320 ind.1 alin.7 C.proc.pen. fiind de 4 luni și respectiv de 2 ani închisoare sau amenda de la 375 lei la 22.500 lei.

Fapta prezintă un grad mediu de pericol social, inculpatul conducând autoturismul pe drumurile publice, deși avea permisul de conducere anulat de mai puțin de jumătate de an, în urma unei condamnări tot pentru o infracțiune privitoare la siguranța circulației (art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002) și, deși se afla în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.29/2012 a Judecătoriei Săliște, neînțelegând să aprecieze clemența de care a dat dovadă instanța de judecată cu ocazia individualizării modului de executare a acestei pedepse, perseverând, astfel, în activitatea infracțională.

Inculpatul a comis infracțiunea în stare de recidivă postcondamnatorie (art.37 lit.a C.pen.), este căsătorit, a recunoscut comiterea faptei și este apreciat de colaboratori și angajați, precum și de soție, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de acesta la filele 23-25.

Ținând cont de cele expuse mai prima instanță a apreciat că îndreptarea inculpatului se va putea realiza numai prin aplicarea pedepsei închisorii și l-a condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, prin care se va realiza scopul educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art.52 C.pen.

Deoarece infracțiunea a fost comisă în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.29/2012 a Judecătoriei Săliște, prima instanță, în baza art.83 alin.1 C.pen. a revocat această suspendare și a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute 1 an și 2 luni închisoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen, recurs inculpatul, solicitând casarea ei și, în rejudecare, a se proceda la o reindividualizare a pedepsei în sensul reținerii de circumstanțe atenuante, de suspendare a executării pedepsei și de înlăturare a stării de recidivă.

Cu ocazia concluziilor orale, inculpatul a mai solicitat și a se reține eroarea de fapt cu privire la durata termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr. 29/2012 a Judecătoriei Săliște iar în declarația dată în apel a arătat că a crezut că, la expirarea termenului de încercare, permisul de conducere obținut pe parcursul procesului penal soldat cu prima sentință de condamnare și anulat în baza respectivei sentințe a redevenit valabil.

Reprezentantul parchetului și-a exprimat poziția procesuală în sensul admiterii căii de atac doar în ceea ce privește înlăturarea stării de recidivă.

La data de 01.02.2014 s-a produs . noului Cod de procedură penală, astfel că, potrivit art. 10 alin. 2 din Lg. 255/2013 de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, recursul a fost analizat potrivit dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel.

Analizând sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel invocate de inculpat dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, în acord cu dispozițiile art. 417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, curtea reține următoarele:

Cu privire la starea de fapt reținută de prima instanță curtea nu a desprins neregularității, starea de fapt fiind conformă cu cele ce rezultă din ansamblul materialului probatoriu, confirmat, de altfel și de recunoașterea inculpatului.

De asemenea corectă este și încadrarea în drept a faptei în dispozițiile art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, în vigoare la data faptei și la data pronunțării sentinței.

În procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului prima instanță a raționat în mod corect, până la un punct, anume în sensul că nu se impunea reținerea de circumstanțe atenuante.

În contextul săvârșirii faptei în termenul de încercare al unei suspendări condiționate inculpatul a dat dovadă de o nesocotire a regulilor de conviețuire socială și a clemenței autorităților îndrituite să vegheze la respectarea acestor reguli, ceea ce face ca reținerea unei circumstanțe atenuante constând în buna conduită anterioară a inculpatului, prevăzută de art. 74 lit. a din Codul penal din 1969 și sugerată de inculpat prin depunerea de caracterizări, să iasă din discuție. Cât privește atitudinea de recunoașterea a faptei, în prezența altor probe irefutabile de vinovăție, recunoașterea inculpatului nu poate primi o valență mai însemnată decât cea prevăzută de art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală din 1968 (art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală).

De la pronunțarea sentinței și până la judecarea apelului a intervenit . noului Cod penal și a însemnate alte modificări ale dispozițiilor penale din legi speciale.

Infracțiunea comisă de inculpat este, actualmente, prevăzută în dispozițiile art. 335 alin. 2 din noul Cod penal, însă prin aceasta nu a fost adusă nici o modificare a incriminării din legea veche (art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002), nefiind, sub acest aspect, întrunite condițiile de incidență ale art. 5 alin. 1 din noul Cod penal.

Cu privire la condițiile de reținere a stării de recidivă, noul Cod penal reprezintă, în prezenta speță, o lege penală mai favorabilă prin aceea că a ridicat, prin dispozițiile art. 41 alin. 1, durata condamnării reprezentând primul termen al recidivei la închisoarea mai mare de un an, condiție care nu este îndeplinită în speță, inculpatul fiind anterior condamnat la pedeapsa cu închisoarea de 8 luni.

Dată fiind înlăturarea unei cauze importante de agravare a pedepsei, anume starea de recidivă, dar și dat fiind faptul că inculpatul, după ce a comis fapta pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 29/2012 a Judecătoriei Săliște, a reușit la examenul pentru obținerea permisului de conducere, dând, astfel, dovadă că a dobândit unele cunoștințe în domeniul circulației pe drumurile publice, prin aceasta pericolul social al faptei fiind unul redus, C. apreciază că inculpatului îi poate fi aplicată o pedeapsă de o altă natură decât închisoarea, anume amenda penală, această pedeapsă fiind în măsură și ea să asigure dezideratele de prevenție generală și specială în condițiile speței.

Analizând în mod comparativ dispozițiile legilor penale succesive existente de la săvârșirea faptei și până la momentul condamnării definitive, C. constată că dispozițiile art. 63 alin. 3 din Codul penal din 1969 referitoare la cuantumul amenzii penale sunt mai favorabile în prezenta speță față de cele ale art. 61 alin. 2, 3 și 4 lit. c din noul Cod penal, drept pentru care pedeapsa va fi stabilită conform prevederilor din legea veche.

Cu privire la apărarea inculpatului referitoare la modalitatea de executare a pedepsei rezultante, C. reține următoarele:

Potrivit art. 15 alin. 2 din Lg. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod penal, regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la art. 81 din Codul penal din 1969, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de acest din urmă cod.

Cu alte cuvinte, deși s-a produs . noului Cod penal, în materia revocării suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 81 din Codul penal din 1969 s-a menținut regimul sancționator astfel cum acesta era reglementat de art. 83 din același Codul penal din 1969, având drept consecință adiționarea la pedeapsa anterioară a pedepsei aplicate pentru noua infracțiune săvârșită în termenul de încercare.

O nouă suspendare a executării pedepsei nu mai este posibilă în speță atâta timp cât infracțiunea săvârșită de inculpat în termenul de încercare este una intenționată, nefiind, astfel, îndeplinite condițiile de incidență ale art. 83 alin. 3 din Codul penal din 1969. În același sens sunt și regulile stabilite cu valoare de principiu prin decizia nr. 17/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile unite în recurs în interesul legii.

Apărarea inculpatului cu referire la eroarea referitoare la durata termenului de încercare și la eroarea asupra caracterului irevocabil al anulării permisului de conducere nu poate fi nici ea primită atâta timp cât prin dispoziția administrativă de anulare a permisului în baza sentinței nr. 29/2012 a Judecătoriei Săliște, aflată la fila 17 a dosarului de primă instanță, i s-a comunicat inculpatului atât dispoziția de anulare cât și durata termenului de încercare.

Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a din noul Cod de procedură penală, curtea va admite apelul declarat de inculpatul P. C. împotriva sentinței penale nr. 719/12.12.2013, pronunțate de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._, pe care o va desființa numai sub aspectul incidenței legii penale mai favorabile în ceea ce privește starea de recidivă și al individualizării pedepsei aplicate pentru infracțiunea din cauză și, rejudecând în aceste limite:

Va descontopi pedeapsa rezultantă principală de 1 an și 2 luni închisoare în elementele ei componente:

- 6 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 37 a din Codul penal din 1969 și art. 3201 din Codul de procedură penală din 1968;

- 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 29/2012 a Judecătoriei Sibiu.

În aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, va înlătura starea de recidivă postcondamnatorie reținută în sarcina inculpatului cu referire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002.

Cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, îl va condamna pe inculpat, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală (art. 3201 din Codul de procedură penală din 1968), la pedeapsa amenzii penale prev. de art. 63 din Codul penal din 1969, în cuantum de 1.500 lei, cuantum apreciat a răspunde cel mai bine dezideratelor de prevenție generală și specială în condițiile speței.

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, în baza art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, va menține dispoziția de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 29/2012 a Judecătoriei Sibiu și va dispune ca aceasta să se execute alături de pedeapsa de 1.500 lei amendă penală aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute, în final, o pedeapsă rezultantă de 8 luni închisoare și 1.500 lei amendă penală.

C. va menține, în rest, dispozițiile sentinței apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. La acest punct al considerentelor C. arată că dispozițiile privind pedeapsa accesorie aplicată de prima instanță se mențin și ele atâta timp cât pedeapsa privativă de libertate care urmează a se executa a fost aplicată conform dispozițiilor în vigoare la data respectivei condamnări.

În baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, cheltuielile avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul P. C. împotriva sentinței penale nr. 719/12.12.2013, pronunțate de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._, pe care o desființează numai sub aspectul incidenței legii penale mai favorabile în ceea ce privește starea de recidivă și al individualizării pedepsei aplicate pentru infracțiunea din cauză și, rejudecând în aceste limite:

Descontopește pedeapsa rezultantă principală de 1 an și 2 luni închisoare în elementele ei componente:

- 6 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 37 a din Codul penal din 1969 și art. 3201 din Codul de procedură penală din 1968;

- 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 29/2012 a Judecătoriei Sibiu.

În aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, înlătură starea de recidivă postcondamnatorie reținută în sarcina inculpatului cu referire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002.

Cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, condamnă pe inculpat, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală (art. 3201 din Codul de procedură penală din 1968), la pedeapsa amenzii penale prev. de art. 63 din Codul penal din 1969, în cuantum de 1.500 lei.

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, în baza art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, menține dispoziția de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 29/2012 a Judecătoriei Sibiu și dispune ca aceasta să se execute alături de pedeapsa de 1.500 lei amendă penală aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute, în final, o pedeapsă rezultantă de 8 luni închisoare și 1.500 lei amendă penală.

Menține, în rest, dispozițiile sentinței apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2014.

Președinte,Judecător,

A. D. B. A. P.

Grefier,

D. M. H.

Red. A.B./Tehnored. D.M.H.

08.04.2014, 2 ex.

J. Fond A. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 130/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA