Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 741/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 741/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 07-09-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 741/A/2015

Ședința publică de la 07 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. P.

Judecător O. M. P.

Grefier D. M. H.

Prezentul complet a fost constituit potrivit dispozițiilor art. 98 alin. 6 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin: I. N. - procuror

Pe rol se află soluționarea apelului penal formulat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr. 12/10 martie 2015 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Se prezintă avocat P. F., apărător ales al inculpatului intimat M. M. G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța pune în vedere părților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul ales al inculpatului intimat învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând a se dispune majorarea pedepsei aplicate inculpatului la 1 an și 6 luni de zile precum și impunerea față de acesta de a presta muncă în folosul comunității.

Invocă prevederile dispozițiilor art. 93 Cod penal.

Avocat P. F., apărător ales al inculpatului intimat M. M. G. solicită respingerea apelului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată.

În privința prestării muncii neremunerată în folosul comunității, solicită impunerea acestei măsuri la minimul prevăzut de lege.

Arată că prevederile art. 93 alin. 1 Cp sunt facultative, nu obligatorii.

Solicită ca în cazul în care i se vor stabili o . obligații, să nu se aplice inculpatului prevederile art. 93 alin. 2 lit. d Cp, întrucât inculpatul este la muncă în Polonia.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față,

Prin Sentința penală nr. 12/10 martie 2015 pronunțată de J. A. în dosar nr._ în temeiul art. 335 alin 2 CP, art. 396 alin 10 Cpp rap. la art. 5 NCP, pentru săvârșirea a 5 infracțiuni de conducere a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat din data de 02.03.2014, s-a dispus condamnarea inculpatului M. M. G., fiul lui I. și A., născut la data de 08.11.1988, în mun. Sibiu, jud. Sibiu, domiciliat în T., ., jud. Sibiu, fără ocupație, studii 8 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, având CNP_, la pedeapsa de cate 8 luni închisoare pentru fiecare infracțiune .

În temeiul art. 39 lit. b raportat la art. 38 al. 2 N.C.p., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare la care se s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare.

A stabilit pedeapsa rezultanta de 1 an si 4 luni închisoare.

În baza art.67 alin.1 C.pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art.65 alin.1 a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art.91 alin.1 C.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art.92 alin.1 C. pen.

În baza art.93 alin.1 C.pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.94 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art.93 alin.1 C.pen. se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În baza art.93 alin.3 C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primariei orasului Talmaciu .

În baza art.94 alin.3 C.pen. Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligației inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

În baza art. 91 alin. 4 C. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 alin.1, 2, 4 C. pen. în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse sau stabilite de lege ori dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și se va dispune executarea pedepsei.

La data de 02.03.2014, in jurul orei 1,30, inculpatul a fost oprit de lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier in timp ce conducea pe Dc 58, dinspre localitatea Sebesu de Sus, autoturismul marca Mercedes Vito cu nr. de înmatriculare WM_, deși avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat din 24.12.2013.

La data de 15.04.2014, in jurul orelor 23,54, inculpatul a fost oprit de lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier in timp ce conducea pe ., autoturismul marca Mercedes Vito cu nr. de înmatriculare WM_, deși avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat din 24.12.2013. Inițial, inculpatul nu a oprit dar, fiind urmărit de agenții de politie, a fost prins în stația peco Gazprom Vestem, ocazie cu care a declarat ca nu el a condus autoturismul. Din vizionarea casetelor surprinse de camerele de supraveghere din stația peco inculpatul a recunoscut comiterea faptei.

La data de 20.04.2014, in jurul orei 3,15, inculpatul a fost oprit de lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier in timp ce conducea pe ., autoturismul marca Mercedes Vito cu nr. de înmatriculare WM_, deși avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat din 24.12.2013. Inițial, inculpatul nu a oprit dar, fiind urmărit de agenții de politie, a fost prins in dreptul imobilului cu numărul 46 de pe acea . data de 25.04.2014, in jurul orei 19,40, inculpatul a fost oprit de lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier in timp ce conducea pe . Cisnădie, autoturismul marca Mercedes Vito cu nr. de înmatriculare WM_, deși avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat din 24.12.2013.

La data de 06.06.2014, inculpatul a fost oprit de lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier in timp ce conducea pe . T., autoturismul marca Mercedes Vito cu nr. de înmatriculare WM_, deși avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat din 24.12.2013.

Procedându-se la verificarea în evidențele SPCRPCIV, s-a constatat că inculpatul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat din 24.12.2013 (f.47, 53 ).

Martorii asistenți: S. C., P. L. M., M. T., Catanet I. B., filele ( 65-82 dos.) au confirmat prin declarațiile lor aspectele consemnate de organele de poliție în cuprinsul procesele-verbale de constatare a infracțiunilor flagrante.

Inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 din NCPP.

În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: procese verbale de constatare a infracțiunilor, (f.36-46), - declarațiile martorilor S. C., P. L. M., M. T., Catanet I. B., filele ( 65-82 dos.), -adresa nr_/2014 ,_/2014 a SPCRPCIV a Prefecturii Sibiu din care rezultă că inculpatul nu are permis de conducere, declarațiile inculpatului filele 83-105 dosar urmărire penala, fila 152 dosar instanța, - fise istoric abateri rutiere (filele 52,56,57), CD-ul cu imagini din stația peco Gazprom Vestem (fila 60 ), - adrese IPJ Sibiu Serviciul Rutier nr._/SR/2014,_/SR/2014,_/SR/2014.

În drept, faptele inculpatului au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumul public a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat.

În drept, fapta inculpatului M. M. G., care în datele de: 02.03.2014, 15.04.2014, 20.04.2014, 25.04.2014, 06.06.2014, a fost depistat conducând pe drumurile publice din județul Sibiu autoturismul marca Mercedes Vito cu nr. de înmatriculare WM_, având dreptul de a conduce suspendat, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 al.2 NCP, - cinci infracțiuni.

În ceea ce privește latura obiectiva a infracțiunii, elementul material al infracțiunii prev. de art. 335 alin 1 Cp, a constat în punerea în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat. În cauză, elementul material s-a realizat prin aceea că inculpatul deși cunoștea că are dreptul de a conduce suspendat, a condus pe drumurile publice autoturismul menționat mai sus.

În ceea ce privește latura subiectiva a infracțiunii, inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa cu intenție directă, prevăzând rezultatul faptei sale și urmărindu-l având în vedere că acesta a cunoscut faptul că nu deține permis de conducere, și cu toate acestea a condus autovehiculul pe drumurile publice.

La individualizarea și dozarea pedepsei aplicate s-au avut în vedere comportamentul inculpatului în cursul procesului penal de a recunoaște comiterea infracțiunii cu consecința reducerii limitelor pedepsei cu 1/3 potrivit dispozițiilor art. 396 alin. 10 din NCPP, pericolul social al faptei comise .

Pentru fiecare fapta comisă inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de cate 8 luni închisoare.

În temeiul art. 39 lit. b raportat la art. 38 al. 2 N.C.p., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare.

A stabilit pedeapsa rezultanta de 1 an si 4 luni închisoare.

În baza art.67 alin.1 C.pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art.65 alin.1, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art.91 alin.1 C.pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art.92 alin.1 C. pen.

În baza art.93 alin.1 C.pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.94 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art.93 alin.1 C.pen. au fost comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În baza art.93 alin.3 C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul primariei orasului Talmaciu .

În baza art.94 alin.3 C.pen. Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligației inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

În baza art. 91 alin. 4 C. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 alin.1, 2, 4 C. pen. în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse sau stabilite de lege ori dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și se va dispune executarea pedepsei.

Împotriva sentinței a declarat apel P. de pe lângă J. A., criticând sentința pentru următoarele aspecte de nelegalitate: s-a adăugat un spor de pedeapsă nelegal, rezultând o pedeapsă finală nelegală; nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.93 alin.2 C.pen. și nu a stabilit perioada în care condamnatul trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate și sub toate aspectele, Curtea reține următoarele:

În privința legalității aplicării sporului de pedeapsă conform art.39 alin.1 lit.b C.pen, se constată că, urmare contopirii pedepselor de 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare aplicate inculpatului M. M. G., în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare sporul care se adaugă este de 10 luni și 20 zile, rezultând pedeapsa de 1 an 6 luni și 20 zile închisoare.

Sporul a fost stabilit în baza art.39 alin.1 lit.b coroborat cu art.186 alin.2 C.pen., conform căruia în cazul în care limita de pedeapsă este exprimată într-un termen pe luni care nu este divizibil cu fracția de majorare sau reducere ce ar urma să se aplice, fracția se va aplica asupra termenului transformat în zile, după care durata obținută se transformă în luni.

În privința celui de-al doilea aspect criticat, se constată că instanța nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.93 alin.2 C.pen., în sensul că, deși era obligată, a omis să stabilească în sarcina inculpatului una dintre obligațiile prev. de art.93 alin.2 C.pen.

Astfel, în aplicarea dispozițiilor legale imperative, în baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal se va impune inculpatului ca pe durata termenul de supraveghere să respecte următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

Totodată, conform art.93 alin.3 C.pen., instanța trebuia să stabilească perioada în care condamnatul este obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, se va dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere condamnatul să presteze 60 ore muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei T. sau Primăriei A..

Se va desființa sentința și din perspectiva nerespectării dispozițiilor art.404 alin.3 C.pr.pen., în sensul stabilirii a două instituții din comunitate pentru prestarea muncii în folosul comunității, acestea fiind Primăria T. sau Primăria A..

În consecință, în baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen., Curtea va admite apelul formulat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr. 12/10 martie 2015 pronunțată de J. A., pe care o desființează în parte sub aspectul greșitei stabiliri a sporului aplicat în baza art.39 lit. b Cod penal, al omisiunii aplicării dispozițiilor art. 93 alin. 2 Cod penal, al omisiunii stabilirii perioadei pentru care inculpatul trebuie să presteze muncă în folosul comunității și al stabilirii a două instituții din comunitate pentru prestarea muncii în folosul comunității și rejudecând în aceste limite:

În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal va contopi pedepsele de 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare aplicate inculpatului M. M. G., în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare la care adaugă un spor de 10 luni și 20 zile, rezultând pedeapsa de 1 an 6 luni și 20 zile închisoare.

Va menține dispoziția de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an 6 luni și 20 zile închisoare aplicată inculpatului M. M. G..

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal va impune inculpatului ca pe durata termenul de supraveghere să respecte următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal va dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere condamnatul să presteze 60 ore muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei T. sau Primăriei A..

Va menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr. 12/10 martie 2015 pronunțată de J. A., pe care o desființează în parte sub aspectul greșitei stabiliri a sporului aplicat în baza art.39 lit. b Cod penal, al omisiunii aplicării dispozițiilor art. 93 alin. 2 Cod penal, al omisiunii stabilirii perioadei pentru care inculpatul trebuie să presteze muncă în folosul comunității și al stabilirii a două instituții din comunitate pentru prestarea muncii în folosul comunității și rejudecând în aceste limite:

În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopește pedepsele de 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare aplicate inculpatului M. M. G., în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare la care adaugă un spor de 10 luni și 20 zile, rezultând pedeapsa de 1 an 6 luni și 20 zile închisoare.

Menține dispoziția de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an 6 luni și 20 zile închisoare aplicată inculpatului M. M. G..

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatului ca pe durata termenul de supraveghere să respecte următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere condamnatul să presteze 60 ore muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei T. sau Primăriei A..

Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 07 septembrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. P. O. M. P.

GREFIER,

D. M. H.

Red. O.M.P.

Tehnored. D.M.H.

2 ex/28.09.2015

J. Fond N. -P. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 741/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA