Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 81/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 81/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 12-05-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 81/2015

Ședința publică de la 11 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. P.

Grefier D. M. H.

Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.- ST. A. I. reprezentat prin: I. F. - procuror

Pe rol se află pronunțarea asupra contestației formulate de inculpatul P. O. D. împotriva încheierii penale pronunțată în data de 5 mai 2015 de Tribunalul H. în dosar nr._ 15.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de stabilire a termenului de pronunțare care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA DE APEL

Asupra contestației penale de față,

Prin încheierea penală din data de 5 mai 2015 pronunțată de Tribunalul H. s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 242 al. 1 Cpp au fost respinse cererile de revocare a măsurii preventive a arestului la domiciliu formulate de inculpații P. O. – D., P. S. M. și C. M. C..

În temeiul art. 242 al.2 Cpp a fost respinsă cererea formulată de inculpatul P. O. - D. – fiul V. și D., născut la 03.10.1989 în Lupeni, județul H., domiciliat în Petroșani, ., ., ., județul H., posesor al CI, ., nr._ eliberat la data de 17.10.2013 de SPCLEP Petroșani - CNP-_, pentru înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar.

În temeiul art. 242c al.2 Cpp au fost admise cererile formulate de inculpații P. S. M. și C. M. C. și s-a dispus

1.Înlocuirea măsurii arestării preventive a arestului la domiciliu, luată față de inculpatul P. S. M. – fiul V. I. și A., născut la 24.06.1981 în Petroșani, județul H., domiciliat în Petroșani, ., ., posesor al CI, ., nr._ eliberat la data de 30.10.2014 de SPCLEP Petroșani, CNP-_ prin încheierea penală nr. 56/2014 a Tribunalului H., modificată prin încheierea penală nr. 64/2014 a Curții de Apel A. I. și menținută ulterior, cu măsura preventivă a controlului judiciar.

2. Înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, luată față de inculpata C. M. C. – fiica lui C. și G., născut la 27.03.1992 în V., județul H., domiciliat în V., ., ., ., posesor al CI, ., nr._ eliberat la data de 29.03.2010 de SPCLEP V., CNP-_ prin încheierea penală nr. 56/2014 a Tribunalului H., modificată prin încheierea penală nr. 64/2014 a Curții de Apel A. I. și menținută ulterior, cu măsura preventivă a controlului judiciar

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul H. a reținut următoarele:

Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut că subzistă datele și indiciile temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpații ar fi putut săvârși infracțiunile pentru care sunt judecați în prezent.

Inculpații au fost trimiși în judecată, în stare de arest la domiciliu, procurorul reținând că, din actele dosarului de urmărire penală ar rezulta faptul că aceștia ar fi constituit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și trafic de minori. Acest grup ar fi îndemnat la acte de prostituție, ar fi înlesnit practicarea prostituției și ar obținut foloase materiale ilicite din acte de prostituție practicate de numitele C. C. M. și H. A. M. - minore la data la care se reține că s-ar fi săvârșit faptele, în vara anului 2014. Cu privire la inculpații P. O. – D. și P. S. M. s-a reținut că ar fi îndemnat la prostituție și ar fi înlesnit practicarea prostituției de către inculpata C. M. C. și persoanele vătămate minore, ar fi racolat clienți pentru acestea ori le-ar fi transportat în locurile unde se consumau întâlnirile.

S-a constatat că în cursul urmăririi penale, au fost interceptate mai multe convorbiri telefonice purtate de inculpați între ei sau cu alte persoane, și au fost audiate în calitate de martor mai multe persoane, din convorbirile interceptate și din depozițiile martorilor rezultând presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi putut organiza o . întâlniri între părțile vătămate și diverse persoane, în scopul de a întreține relații sexuale în schimbul unor sume de bani. Acestea au fost avute în vedere de judecătorul de drepturi și libertăți la luarea și apoi la prelungirea arestului la domiciliu iar în faza de judecată nu au intervenit, până la acest moment, probe noi, care să infirme aspectele avute în vedere la luarea măsurii preventive.

Inculpatul P. O. – D. este suspectat și cercetat și de săvârșirea, în aceiași perioadă, a unei fapte de conducere a unui vehicul cu numere false de înmatriculare ( vol.II fila 537 – convorbire telefonică, vol.II fila 544 mesaj SMS cu textul – „Ma prins poliția! asta este pușcărie” ambele din data de 10.11.2014).

Față de împrejurarea că inculpații au fost acuzați de săvârșirea unor infracțiuni care au implicat minori, care s-au desfășurat o perioadă relativ mare de timp și într-o manieră coordonată, instanța a constatat că, și la acest moment, se poate afirma că inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică într-o măsură care impune menținerea unor măsuri preventive față de aceștia. În consecință, cererile de revocarea a măsurii preventive a arestului la domiciliu au fost respinse.

S-a reținut că la termenul din 04.05.2015, inculpații au fost audiați și au formulat apărări, au propus probe în apărare și au contestat probele propuse de procuror, astfel că instanța și-a putut forma o imagine asupra modului în care urmează să se desfășoare procedurile judiciare în continuare.

Cu privire la inculpatul P. O. D., instanța a constatat că, din cuprinsul unor declarații de martori și persoane vătămate, precum și din conținutul unor convorbiri telefonice interceptate în cursul urmăririi penale, rezultă că acesta a manifestat interes constant în acte de încălcare a legii și a manifestat frecvent comportament violent.

În acest sens s-a făcut referire la declarația martorului I. D. G. (vol.3 fila 49) se arată că, la clubul în care P. O. D. și C. M. C. obișnuiau să-și petreacă timpul, inculpatul P. O. D. era cunoscut ca o persoană violentă, motiv pentru care personalul clubului evita să îl servească.

A fost menționată și declarația martorei C. C. M. ( vol.3 fila 40) a afirmat că inculpata C. M. C. era agresată de inculpatul P. O. D. atunci când nu încasa suficienți bani din prostituție.

S-a reținut de asemenea și transcrierea unei convorbiri telefonice aflată în vol.II fila 535, inculpatul P. O. D., după ce folosește cuvinte insultătoare, o amenință pe inculpata Ciociou M. C. cu expresia”…idioată, dacă aud ceva că vorbești aiurea, îți scot dinții ăia din gură”.

În interceptarea unei convorbiri a cărei transcriere se află la vol.II fila 537 inculpatul P. O. D. afirmă față de un prieten căruia i-a relatat că a fost prins de către un polițist conducând un vehicul fără să aibă permis de conducere și cu număr fals de înmatriculare, că respectivul polițist poate să se bucure „ da vede el” – ceea ce nu poate fi interpretat decât amenințare la adresa polițistului.

În interceptarea unei convorbiri a cărei transcriere se află la vol.I fila 407 inculpatul afirmă, discutând cu mama sa despre un incident cu o familie din Petroșani, „jur pe viața mea că-i … cu securea îi crăp pe țiganii ăia …în două.”

În interceptarea unei convorbiri a cărei transcriere se află la vol.I fila 428, inculpatul P. O. D., cu referire la un client al inculpatei C. M. C., arată că, dacă acesta o să o mai contacteze pe inculpată, el o să îi sucească gâtul.

În mesajul SMS consemnat la vol. I fila 135, P. O. D. trimite inculpatei C. M. C., textul „ TE OMOR”.

Într-o convorbire purtată între inculpatul P. O. D. și mama sa, a cărei transcriere se află la vol.I fila 139, P. O. D. declară mamei sale că refuză să muncească întrucât ele este interlop, are „fete la produs” care lucrează pentru el, și, dacă nu obține suficienți bani de la membrii familiei, va pleca să fure în Malta.

De asemenea, după prinderea sa în trafic la volanul unui autovehicul care, se pare, că ar fi avut numere false de înmatriculare, într-o discuție cu mama sa, P. O. D. a afirmat că, pentru a se sustrage de la răspundere, va declara furate plăcuțele de înmatriculare deși acestea fuseseră ridicate de polițist la oprirea în trafic.

Având în vedere că, în mod repetat, inculpatul și-a manifestat explicit disponibilitatea și intenția de a săvârși infracțiuni, acte de violență față de mai multe persoane, de a influența mersul normal al cercetările într-un dosar penal, instanța a apreciat că, față de inculpatul P. O. D., este necesară menținerea arestului la domiciliu, iar măsura controlului judiciar nu poate elimina riscul pe care îl prezintă acesta pentru ordinea publică.

S-a apreciat că inculpatul P. O. D. nu prezintă suficiente garanții pentru a fi plasat sub control judiciar.

Cu privire la inculpatul P. S. M., instanța a constatat că acesta și-a formulat punctul de vedere asupra acuzațiilor aduse prin rechizitoriu și s-a prezentat în fața instanței unde a fost audiat. S-a apreciat că cele 6 luni de când au fost luate față de inculpat măsuri preventive, respectiv arest și arest la domiciliu, interval de timp în care inculpatul a respectat toate obligațiile care i-au fost impuse, au fost suficiente pentru a reduce pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică până la un nivel care să permită înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar.

S-a reținut că nu există date în sensul că inculpatul ar fi predispus să săvârșească infracțiuni sau acte de violență, iar obligațiile ce-i vor fi impuse de instanță, vor asigura bunul mers al procedurilor judiciare.

Inculpatul a realizat venituri din muncă până la arestarea sa, este căsătorit și are un copil minor în întreținere, astfel că măsura controlului judiciar va permite acestuia să obțină, mai ușor, venituri pentru familia sa.

Cu privire la inculpata C. M. C., instanța a constatat că acesta și-a formulat punctul de vedere asupra acuzațiilor aduse prin rechizitoriu și s-a prezentat în fața instanței, unde a fost audiată. Intervalul de timp de 6 luni de când au fost luate față de inculpată măsuri preventive, respectiv arest și arest la domiciliu, interval în care inculpata a respectat toate obligațiile care i-au fost impuse, au fost apreciate ca suficiente pentru a reduce pericolul pe care inculpata îl prezintă pentru ordinea publică până la un nivel care să permită înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar.

Nu există date în sensul că inculpata ar fi predispusă să săvârșească infracțiuni sau acte de violență, iar obligațiile ce-i vor fi impuse de instanță, vor asigura bunul mers al procedurilor judiciare. Persoanele vătămate minore ca s-au aflat în relații directe cu inculpata C. M. C. au părăsit România împreună cu părinții lor astfel că inculpata nu mai poate influența în vreun fel situația acestora.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța a respins cererile de revocare a măsurii preventive a arestului la domiciliu formulate de inculpații P. O. – D., P. S. M. și C. M. C..

În temeiul art. 242 al.2 Cpp a respins cererea formulată de inculpatul P. O. - D. pentru înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar.

În temeiul art. 242c al.2 Cpp, a admis cererile formulate de inculpații P. S. M. și C. M. C. și a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

Î. acestei hotărâri a formulat contestație inculpatul P. O.-D., solicitând prin intermediul apărătorilor aleși prezenți la termenul de judecată din data de 11 mai 2015, desființarea hotărârii și în urma rejudecării să se dispună înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

În susținerea acestei solicitări s-a făcut referire la timpul scurs de la momentul la care inculpatul a fost arestat preventiv și ulterior supus măsurii arestului la domiciliu, apreciindu-se că pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal este suficientă în prezent măsura controlului judiciar. Apărătorii inculpatului au criticat motivarea judecătorului instanței de fond, afirmând că în mod nejustificat acesta a făcut referire la faptul că există riscul ca inculpatul să săvârșească noi infracțiuni, deși până la acest moment, în hotărârile anterioare nu s-a făcut nicio mențiune în acest sens.

S-a făcut referire și la faptul că față de ceilalți doi inculpați, cercetați pentru fapte similare s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, condiții în care ar fi oportun ca și inculpatul să beneficieze de același tratament. A fost depusă copia unei plângeri penale formulată de către inculpat împotriva unui lucrător de poliție pentru infracțiunea de abuz în serviciu, constând în aceea că acesta ar fi încercat să determine o persoană să dea declarații împotriva sa.

Analizând contestația formulată prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie și a motivelor invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

Inculpatul P. O. D. este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de grup infracțional organizat, proxenetism și trafic de minori, în actul de sesizare procurorul reținând în esență în sarcina sa următoarele: inculpatul P. O. D., împreună cu inculpata C. M. C. a inițiat un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și trafic de minori grup ce a activat în perioada iulie-noiembrie 2014; inculpatul P. O. D. împreună cu inculpatul P. M. S., începând cu vara anului 2014 și până în noiembrie 2014, în baza aceleiași rezoluții infracționle au săvârșit acte de îndemn la prostituție, înlesnire a practicării prostituției și obținerea de foloase materiale de pe urma acestor activități practicate de numitele C. C. M. și H. A. M., dar și de numita C. M. C.; inculpatul P. O. D., împreună cu inculpații C. M. și P. M. S., începând cu vara anului 2014 și până în luna noiembrie 2014 au săvârșit acte de recrutare, transportare, îndemn la prostituție față de minorele S. S. A. și O. G. A., în scopul exploatării sexuale și obținerea de foloase materiale de pe urma acestor activități.

Referitor la stadiul procedurilor, Curtea de Apel constată că la termenul de judecată din data de 21 aprilie 2015 au fost audiați inculpații și au fost discutate cererile în probațiune formulate de aceștia, cauza fiind amânată în vederea citării eșalonate a martorilor încuviințați.

Inculpatul P. O. D. a fost arestat preventiv prin încheierea penală nr. 51/4 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul H., pe o perioadă de 30 zile, din data de 4 decembrie până în data de 2 ianuarie 2015. Ulterior s-a formulat propunere de prelungire a măsurii arestării preventive, care a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului H., a cărei încheiere a fost desființată însă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel A. I., care prin încheierea penală nr. 64/30.12.2014 a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Atât judecătorul care a dispus luarea măsurii arestării preventive, cât și cel care a dispus înlocuirea acestei măsuri cu arestul la domiciliu au apreciat că în privința inculpatului P. O. D. sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, fără a fi avut în vedere un alt temei în baza căruia se poate dispune luarea, respectiv menținerea măsurii arestării sau a arestului la domiciliu, cum ar fi cel prevăzut de art. 223 alin. 1 lit. b Cod procedură penală (inculpatul a încercat să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor, expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă), cel prevăzut de art. 223 alin. 1 lit. c Cod procedură penală (inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta) sau cel prevăzut de art. 223 alin. 1 lit. d (există suspiciunea rezonabilă că după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni).

De asemenea, prin încheierile penale din datele de 27 ianuarie 2015, 19 februarie 2015, 14 aprilie 2015, instanța de fond a menținut măsura arestului la domiciliu față de inculpatul P. O. D., având în vedere același temei, prevăzut de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală.

Investită cu cererea inculpatului de revocare, respectiv de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, instanța de fond a făcut referire în cuprinsul motivării hotărârii contestate la anumite declarații sau convorbiri telefonice aflate în dosarul de urmărire penală din care ar reieși „disponibilitatea și intenția de a săvârși infracțiuni, acte de violență față de mai multe persoane, de a influența mersul normal al cercetărilor într-un dosar penal”, lăsând să se înțeleagă că menținerea măsurii arestului la domiciliu ar fi oportună și pentru împiedicarea inculpatului să săvârșească alte infracțiuni sau pentru a-l împiedica să influențeze buna desfășurare a procesului penal.

Curtea de apel apreciază că folosirea de către inculpat a unor expresii nepotrivite cu ocazia purtării unor discuții telefonice, în absența unor alte date concrete care să releve caracterul violent, predispoziția acestuia în săvârșirea unor fapte antisociale sau intenția sa de a zădărnici buna desfășurare a procesului penal, nu este suficientă pentru a se reține că ordinea publică sau derularea procedurilor ar fi afectată prin plasarea sa sub control judiciar.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat faptul că orice menținere sub arest preventiv a unui acuzat trebuie să fie justificată în mod corespunzător de autorități (cauza Tărau c. României), nefiind suficientă invocarea în mod abstract a pericolului de a împiedica buna derulare a procesului penal, în absența unor probe faptice din care să rezulte că acuzatul ar încerca să acționeze în acest sens. S-a stabilit de asemenea că nu poate fi invocată în abstract tulburarea ordinii publice, motiv care poate fi luat în calcul potrivit art. 5 în circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune. Tulburarea ordinii publice nu poate fi considerată relevantă și suficientă decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea deținutului ar tulbura cu adevărat ordinea publică (cauza Scundeanu c. României).

Inculpatul P. O. D. a respectat obligațiile care i-au fost impuse cu ocazia luării măsurii arestului la domiciliu, inclusiv aceea referitoare la interdicția de a lua legătura cu persoanele vătămate sau membrii de familie ai acestora, cu coinculpații din prezenta cauză sau cu martorii. Menținerea măsurii arestului la domiciliu o perioadă de aproximativ 6 luni în privința inculpatului a fost necesară și suficientă pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică. Curtea apreciază însă că la acest moment procesual menținerea acestei măsuri nu se mai impune, fiind suficientă pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal măsura preventivă restrictivă de drepturi, respectiv controlul judiciar, măsură care a fost luată și față de ceilalți inculpați, trimiși în judecată pentru infracțiuni similare.

Concluzionând, Curtea de Apel apreciază că la acest moment procesual, față de timpul scurs de la luarea măsurii arestului la domiciliu și raportat la circumstanțele cauzei și conduita inculpatului P. O.-D., măsura controlului judiciar, cu stabilirea în sarcina acestuia a obligațiilor prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 lit. a, d Cod procedură penală este suficientă pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

Raportat la cele de mai sus, Curtea de Apel va admite contestația formulată de inculpatul P. O.-D., împotriva încheierii penale pronunțată de Tribunalul H. în data de 5 mai 2015, în dosar nr._ 15, pe care o va desființa în parte, doar în privința soluției pronunțate asupra cererii formulată de inculpatul P. O. D., de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar și, rejudecând în aceste limite:

În baza art. 206 alin. 7 Cod procedură penală, raportat la art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală se va înlocui măsura arestului la domiciliu luată față de inculpatul P. O. D., fiul V. și D., născut la 03.10.1989 în Lupeni, județul H., domiciliat în Petroșani, ., ., ., județul H., posesor al CI, ., nr._ eliberat la data de 17.10.2013 de SPCLEP Petroșani - CNP-_, prin încheierea penală nr. 64/30.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosar nr._, cu măsura preventivă a controlului judiciar, începând cu data de 12 mai 2015.

În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală impune inculpatului P. O.-D., respectarea următoarelor obligații, pe durata măsurii:

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată instanța cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiește inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligații:

a) să nu depășească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar;

d) să nu se apropie de ceilalți participanți la comiterea infracțiunilor, de martorii din prezenta cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.

În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În baza art. 215 alin. 4 Cod procedură penală dispune ca supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze de organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiește inculpatul.

În baza art. 215 alin. 5 Cod procedură penală dispune comunicarea copiei minutei încheierii inculpatului, unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește inculpatul, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, Poliției de Frontieră, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligațiilor care îi revin.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestația formulată de inculpatul P. O.-D., împotriva încheierii penale pronunțată de Tribunalul H. în data de 5 mai 2015, în dosar nr._ 15, pe care o desființează în parte, doar în privința soluției pronunțate asupra cererii formulată de inculpatul P. O.-D., de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar și, rejudecând în aceste limite:

În baza art. 206 alin. 7 Cod procedură penală, raportat la art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală înlocuiește măsura arestului la domiciliu luată față de inculpatul P. O. D., fiul V. și D., născut la 03.10.1989 în Lupeni, județul H., domiciliat în Petroșani, ., ., ., județul H., posesor al CI, ., nr._ eliberat la data de 17.10.2013 de SPCLEP Petroșani - CNP-_, prin încheierea penală nr. 64/30.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosar nr._, cu măsura preventivă a controlului judiciar, începând cu data de 12 mai 2015.

În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală impune inculpatului P. O.-D., respectarea următoarelor obligații, pe durata măsurii:

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată instanța cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiește inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligații:

a) să nu depășească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar;

d) să nu se apropie de ceilalți participanți la comiterea infracțiunilor, de martorii din prezenta cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.

În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În baza art. 215 alin. 4 Cod procedură penală dispune ca supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze de organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiește inculpatul.

În baza art. 215 alin. 5 Cod procedură penală dispune comunicarea copiei minutei încheierii inculpatului, unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește inculpatul, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, Poliției de Frontieră, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligațiilor care îi revin.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 mai 2015

Președinte, Grefier,

A. P. D. M. H.

Red. P.A

Tehnored. D.M.H.

2 ex/14 mai 2015

J. Fond S. I. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 81/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA