Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 77/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 77/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 29-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 77/A/2015
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. T.
Judecător E. B.
Grefier A. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. A.-I. reprezentat de procuror A. P.
Pe rol judecarea apelului formulat de inculpatul S. C. împotriva sentinței penale nr. 1983 din 27.10.2014 pronunțată de J. D. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul S. C. aflat în stare de arest în P. A. asistat de avocat P. E. în substituire avocat R. F. apărător desemnat din oficiu pentru inculpat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care președintele completului de judecată pune în vedere inculpatului apelant S. C. că are posibilitatea să dea o declarație în fața instanței de apel.
Inculpatul apelant S. C. susține că dorește să dea declarație deoarece dorește să se prevaleze de disp. art. 320/1 Cod procedură penală .
În conformitate cu art. 83 și art.108 alin. 1 și 2 Cod procedură penală inculpatului apelant i-au fost aduse la cunoștință drepturile de care beneficiază în cursul procedurii judiciare precum și dreptul de a nu face nici o declarație, și faptul că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lui.
S-a procedat la luarea unei declarații în acest sens, procesul verbal întocmit în cauză fiind atașat separat la dosar.
Instanța pune în discuția părților cererea formulată de inculpatul apelant S. C. de repunere în termenul de apel.
Apărătorul din oficiu al inculpatului apelant avocat P. E. solicită aplicarea disp. art.411din Noul Cod de procedură penală având în vedere pe lângă aspectele învederate să se constate că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare iar inculpatul și nu a avut posibilitatea de a lua cunoștință de hotărârea de condamnare având în vedere actele de procedură emise de instanța de fond. La data de 10.12.2014 s-a pus în executare mandatul de executare a pedepsei închisorii iar inculpatul a declarat apel la data de 12.12.2014 când a luat efectiv cunoștință de sentință.
Reprezentanta parchetului având cuvântul pe cererea de repunere în termenul de apel solicită admiterea acesteia în cauză fiind incident art.411 alin.1 Cod procedură penală deoarece inculpatul nu a avut cunoștință de hotărârea pronunțată. Este adevărat că la instanța de fond s-a procedat la comunicarea hotărârii doar la ușa instanței și nici la reședința din Italia și nici la domiciliul cunoscut din țară, astfel că apelul declarat în cauză este în termen, inculpatul formulând apel la data la care a luat cunoștință de hotărârea de condamnare.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului declarat în cauză.
Apărătorul din oficiu al inculpatului apelant avocat P. E. având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea apelului și față de inculpat aplicarea pedepsei sub minimul special având în vedere toate aspectele învederate de inculpat având în vedere și poziția de recunoaștere și necontestarea probelor administrate la urmărire penală. Solicită aplicarea unei pedepse reduse față de pedeapsa aplicată de instanța de fond și care este prea mare.
Reprezentanta parchetului având cuvântul pe fondul cauzei solicită respingerea ca nefondat a apelului și menținerea sentinței penale atacate pedepsele aplicate inculpatului sunt bine individualizate, orientate spre minimul prevăzut de lege însă sunt în jumătatea inferioară a limitelor stabilite de lege. Inculpatul a mai fost condamnat pentru alt gen de infracțiuni însă raportat la persistența infracțională a inculpatului solicită respingerea apelului. Pentru aplicarea procedurii simplificate prev. de art.396 alin.10 Cod procedură penală susține că această procedură nu poate fi aplicată în calea de atac a apelului ci doar la primul termen de judecată cu procedură legal îndeplinită.
Inculpatul apelant S. C. în ultimul cuvânt susține că lasă la aprecierea instanței soluția care se va pronunța în cauză.
C. DE A.
Deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1983 din 27.10.2014 pronunțată de J. D. în dosar nr._ a fost condamnat inculpatul S. C. la pedeapsa de:
- 2 ani închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a) și b) V.C.p. în cond. art. 5 N.C.p.;
-6 luni închisoare pentru infracțiunea de uz de fals prev. și ped. de art. 291 V.C.p. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a) și b) V.C.p. în cond. art. 5 N.C.p.
În baza art. 33 lit.a), 34 lit.b) V.C.p. în cond. art. 5 N.C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 61 V.C.p. în cond. art. 5 N.C.p. s-a menținut beneficiul liberării condiționate pentru restul rămas neexecutat de 246 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de J. Baia M. prin s.p. nr. 293/2012.
A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza II lit. b V.C.p. în condițiile art. 71 V.C.p. în cond. art. 5 N.C.p.
A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare, din care stabilește în sarcina MJ și în favoarea Baroului de Avocați D. plata sumei de 200 lei reprezentând onorar pentru apărătorul din oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut și motivat, în esență, că prin rechizitoriu nr. 2807/P/2013 al Parchetului de pe lângă J. D. și înregistrat la această instanță sub nr._ /22.05.2014, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului S. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de: conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. și ped. de art. 335 alin. 1 N.C.p. și uz de fals prev. și ped. de art. 323 N.C.p. cu aplic. art. 33 lit. a V.C.p. în cond. art. 5 N.C.p.
S-a reținut în sarcina inculpatului că, în data de 28.09.2013, a condus pe drumurile publice un autovehicul deși nu poseda permis de conducere și prezentând un act fals.
Din probele administrate cauzei, instanța de fond, reține, în fapt, în data de 28.09.2013, în jurul orelor 16:30, organele de poliție din cadrul Biroului Rutier D. aflați în exercițiul funcțiunii - pe . D. au oprit pentru un control autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare BK 141 YG la volanul căruia se afla inculpatul S. C., întrucât acesta conducea cu viteza de 63 km/h.
Inculpatul S. C. a prezentat pentru control permisul de conducere ., eliberat de IPJ Maramureș.
Fiind verificat în baza de date, s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere, verificările întreprinse de organele de urmărire penală au stabilit că permisul de conducere . prezentat organelor de poliție de către inculpatul S. C. este contrafăcut, fiind realizat cu ajutorul tehnicii de calcul, a unui scanner și a unei imprimante color cu jet de cerneală.
La prima audiere, inculpatul a declarat că a achiziționat acest permis de conducere din Italia, contra sumei de 1.500 Euro, fără să dea alte detalii, pentru ca apoi inculpatul să se sustragă urmăririi penale.
În drept s-a reținut că faptele inculpatului S. C., astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a și b V.C.p. în cond. art. 5 N.C.p. și uz de fals prev. și ped. de art. 291 V.C.p. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a și b V.C.p. în cond. art. 5 N.C.p. și cu aplic. art. 33 lit. a V.C.p.
În baza acestor texte de lege, inculpatul va fi condamnat, instanța ținând cont de dispozițiile Decizia nr. 265/2014 a CCR și apreciind că în speță legea penală mai favorabilă sub aspectul aplicării regulilor privitoare la concursul de infracțiuni este legea veche.
La individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere dispozițiile art. 72 V.C.p. în condițiile art. 5 N.C.p.
Întrucât faptele sunt concurente în condițiile art. 33 lit. a) V.C.p., instanța va contopi pedepsele potrivit art. 34 lit. b V.C.p., iar potrivit art. 61 V.C.p. în cond. art. 5 N.C.p. instanța va menține beneficiul liberării condiționate pentru restul rămas neexecutat de 246 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de J. Baia M. prin s.p. nr. 293/2012.
În condițiile și pe durata prev. de art. 71 V.C.p instanța îl va priva pe inculpat de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cp.
Cât privește cheltuielile judiciare se au în vedere disp. art. 272 – 275 al. 3 NCpp.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel peste termen inculpatul S. C., solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului, motivat de aceea că nu a avut cunoștință de existența hotărârii de condamnare .
În susținerea orală a cererii inculpatul, personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, admiterea apelului și reducerea pedepsei aplicate prin valorificarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. privind procedura recunoașterii vinovăției având în vedere poziția de recunoaștere și necontestarea probelor administrate la urmărire penală.
În apel instanța a procedat la audierea inculpatului, potrivit art. 420 alin. 4 C. pr.pen. – f. 14.
I.Prealabil analizării pe fond a apelului, C. urmează a analiza cererea inculpatului de repunere în termenul de declarare a apelului potrivit art.411 Cod proc. penală.
Astfel, analizând cererea de repunere în termenul de declarare a apelului prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate, C. constată că aceasta este întemeiată pentru cele ce se vor expune.
Prin sentința penală nr.1983 din 27.10.2014 pronunțată de J. D. în dosar nr._ a fost condamnat inculpatul S. C. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea în condițiile art. 33 lit. a) Cod penal anterior comb. cu art. 34 lit. b) Cod penal anterior, a infracțiunilor prev. și ped. de art. 335 alin. 1 Cod penal și uz de fals prev. și ped. de art. 323 Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal și cu privarea inculpatului de exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a) teza a II- a, lit. b Cod penal anterior în condițiile art. 71 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 Cod penal.
S-a reținut, printre altele, în hotărârea de condamnare că inculpatul s-a sustras urmăririi penale și că inculpatul a fost citat la adresa de domiciliu, dar este plecat din țară în loc necunoscut, motiv pentru care procedura s-a realizat prin afișare la ușa instanței.
Instanța de fond, J. D., constatând că hotărârea a rămas definitivă prin neapelare, la data de 11.11.2014 a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.2318/2014 din 11.11.2014.
Împotriva sentinței instanței de fond inculpatul S. C. a formulat apel peste termen, solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului, motivat prin aceea că nu a avut cunoștință de proces și de hotărârea de condamnare, fiind îndeplinite cerințele art. 411 alin.(1) C.pr.pen.
Potrivit art.411 alin.(1)C.pr.pen. apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.
Din economia acestor dispoziții legale rezultă că admiterea unei cererii de repunere în termenul de declarare a apelului este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții . Prima este ca instanță de control judiciar să constate că întârzierea în exercitarea în termen a căii de atac a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare. A doua condiție este ca cererea de apel să fie făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.
Referitor la prima condiție este de precizat că legiuitorul nu a definit ce se înțelege prin ,,cauză temeinică de împiedecare’’ astfel că revine instanței de a aprecia în fiecare caz în parte dacă motivele invocate sunt întemeiate sau nu.
Verificând îndeplinirea cumulativă în cauză a celor două condiții imperative prevăzute de legiuitor, C. constată că acestea sunt îndeplinite, cererea de repunere în termenul de declarare a apelului formulată de inculpat este întemeiată.
Astfel, analizând actele dosarului, C. reține că la data de 28.09.2013 numitul apelant a dat o declarație scrisă organelor de poliție, pentru ca apoi la data de 04.03.2014 a plecat din țară, completând la punctul de frontieră – P.T.F. Nădlac anexa nr.9, declarând ca adresă de contact Via Statione, ./1, Coparo, Ferrara, Italia ( f. 67 ds. u. p.).
Așa cum se reține în sentință, procedura în fața instanței de fond s-a desfășurat în lipsa condamnatului, iar citarea acestuia s-a efectuat prin afișare la ușa instanței. În același mod s-a realizat de către judecătorie și procedura de comunicare atât a minutei sentinței penale, cât și a sentinței penale, astfel cum rezultă din dovezile de comunicarea existenta la dosar - f. 140, 143 ds. jud.
Potrivit înscrisurile aflate la dosar condamnatul a fost arestat la data de 10.12.2014 și depus la P. A. ( f. 170 ds. jud. ) și a formulat prezenta cerere de repunere în termenul de declarare a apelului la data de 12.12.2014, înlăuntrul termenului de 10 zile, prevăzută de art. 411 alin. 1 C.pr.pen.
C., raportat la împrejurarea că numitul condamnat apelant a părăsit țara la data de 04.03.2014, că procedura judiciară la instanța de fond s-a desfășurat în lipsa condamnatului care a fost citat prin afișare la ușa instanței și că a revenit în țară pe data de 10.12.2014, apreciază că este fără echivoc faptul că inculpatul nu a avut cunoștință de hotărârea de condamnare care s-a pronunțat împotriva sa, fapt ce constituie o cauză temeinică de împiedicare a exercitării în termen a apelului.
Așa fiind, C., în baza art.411 alin. 1 C. pr.pen. va admite cererea de repunere în termenul de declarare a apelului formulată de condamnatul S. C. privind sentința penală nr. 1983 din 27.10.2014 pronunțată de J. D. în dosar nr._ .
II. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate de inculpat în apel, precum și din oficiu, dar în limitele prevăzute de art. 417 și art. 418 C. pr.pen., raportat și la art. 5 Cod penal, C. constată că apelul inculpatului apelant nu este fondat urmând a fi respins pentru motivele ce se vor expune în continuare:
1.Prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, C. de apel arată că, la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art.108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres Codul de procedură penală din 1968 (Legea nr. 29/1968), astfel cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului apel este cel reglementat de prevederile art. 408- 425 din noua lege de procedură penală .
2.Consacrând efectul devolutiv al apelului reglementat ca primă cale de atac ordinară, art. 417 stabilește în alineatul (1) că ,, Instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.’’, iar alineatul (2) stabilește că ,, În cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.’’ Rezultă, așadar, că instanța de apel examinează cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, putând invoca din oficiu și motive de ordine publică, cu condiția de a nu crea celui ce a declarat apel o situație mai grea .
3.În baza examenului propriu, în raport de materialul probator administrat în cauză, C. de A. reține că situația de fapt și vinovăția inculpatului S. C. au fost corect reținute, fapta inculpatului care, în data de 28.09.2013, a condus pe drumurile publice un autovehicul deși nu poseda permis de conducere și prezentând un act fals, întrunește atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiuni prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) din Codul penal anterior, cu infracțiunea prevăzută de art. 291 din Codul penal anterior, ambele cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) și b) din Codul penal anterior și cu aplicarea art. 5 din Codul penal .
Examinând cauza din oficiu, C. constată că prima instanță a procedat la o corectă aplicare a legii penale mai favorabile - art. 5 din Codul penal, legea penală veche, sub imperiul căreia au fost comise faptele este mai favorabilă, având în vedere dispozițiile obligatorii ale deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, care precizează că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei nefiind permisă combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive, reținând cu privire la concursul de infracțiuni și starea de recidivă a inculpatului că vechile dispoziții ale codului penal – art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din Codul penal anterior și art. 61 din Codul penal anterior, sunt mai favorabile.
Relativ la solicitarea apelantului inculpat de a i se aplica ,,procedura recunoașterii învinuirii’’, C. reține că o atare cerere este inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 374 comb. cu art. 375 Cod proc.penală.
Astfel, din economia dispozițiilor art. 374 alin. 1 și 2 comb. cu art. 375 alin. 1, 2 din Codul de procedură penală, rezultă că cererea inculpatului de aplicare a procedurii simplificate trebuie să intervină până la începerea cercetării judecătorești, în primă instanță.
În cauză, apelantul inculpat a fost legal citat, procedura desfășurându-se în lipsa acestuia, urmare a faptului că s-a sustras atât urmăririi penale, cât și judecății.
Cum momentul începerii cercetării judecătorești a fost depășit, apelantul inculpat nu mai poate invoca în calea de atac a apelului prevederile art. 374 alin. 1 și 2 comb. cu art. 375 alin. 1, 2 Cod proc.pen., cu consecințele prevăzute în alin. (10) al art. 396 Cod proc.pen. referitoare la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Nu este de neglijat a se preciza că procedura reglementată de art. 374 . și art. 396 alin. 10 C. proc. pen., este una limitată, scopul adoptării ei fiind acela al urgentării procedurii de judecată, care se face pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor în circumstanțiere și conține norme de procedură cu privire la care este aplicabil principiul "tempus regit actum", neavând aplicabilitate principiul "mitior lex". Aceasta înseamnă că legea de procedură penală este numai activă și niciodată retroactivă, adică nu se va aplica în trecut, la acte și raporturi trecute; nu mai poate avea eficiență asupra unui act procesual efectuat anterior intrării ei în vigoare; nu mai poate atinge valabilitatea acestuia; ceea ce s-a făcut sub imperiul legii anterioare nu se mai poate anula prin legea nouă.
Cu privire la pedeapsa aplicată C. reține că aceasta a fost corect individualizată, instanța de fond având în vedere în procesul de individualizare a pedepsei toate criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal anterior.
Gradul de pericol social destul de ridicat al faptelor comise, modalitatea de comitere, respectiv inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere valabil și nu a ezitat să prezinte organelor de poliție un permis de conducere fals, sunt împrejurări ce justifică pedeapsa aplicată atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare.
Este adevărat că inculpatul a recunoscut în fața instanței de apel comiterea faptelor, însă această împrejurare nu poate fi determinantă în stabilirea cuantumului pedepsei și a modalității de executare. Aceasta deoarece în procesul complex al individualizării judiciare, potrivit art. 72 Cod penal anterior nu se poate face abstracție de faptul că inculpatul s-a sustras procedurilor judiciare și a comis faptele deduse prezentei judecăți în stare de recidivă postcondamnatorie, inculpatul suferind mai multe condamnări pentru săvârșirea de fapte penale .
În dezacord cu opinia apelantului inculpat, în mod corect a apreciat instanța de fond că pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată este aptă să contribuie la atingerea finalității prevăzută de art. 52 Cod penal anterior privind scopul preventiv și educativ al pedepsei.
C., în urma propriei analize, apreciază că perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul, impun cu prisosință un regim sancționator mai sever, numai în acest mod putând fi asigurată reeducarea inculpatului și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.
Astfel, C. apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde tuturor exigențelor prevăzute de art. 72 Cod penal anterior, fapt pentru care reține că nu se impune o reindividualizare a pedepsei, în acest mod fiind respectată și funcția de exemplaritate a pedepsei.
Față de considerentele arătate, C. urmează ca în baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală să respingă ca nefondat apelul inculpatului.
Ca o consecință a admiterii cererii de repunere în termenul de declarare a apelului se va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2318/11.11.2014 emis de J. D. în baza sentinței penale nr.1983 din 27.10.2014, cu dispunerea emiterii unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Potrivit art. 422 C. pr.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S. C. perioada executată din data de 10.12.2014 la data de 29.01.2015.
În baza disp. art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală va fi obligat numitul apelant inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite cererea de repunere în termenul de declarare a apelului formulată de inculpatul S. C. .
Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul S. C. împotriva sentinței penale nr. 1983 din 27.10.2014 pronunțată de J. D. în dosar nr._ .
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2318/11.11.2014 emis de J. D. în baza sentinței penale nr.1983 din 27.10.2014 și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S. C. perioada executată din data de 10.12.2014 la data de 29.01.2015.
În baza disp. art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă pe numitul apelant inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.01.2015.
Președinte, Judecător,
S. T. E. B.
Grefier,
A. B.
Red./tehnored.
S.T.2ex/05.02.2015
J.F.P. D.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 87/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
