Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Decizia nr. 222/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 222/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 25-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 222/A/2015
Ședința publică de la 25 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător S. T.
Grefier A. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. A.-I. reprezentat de procuror A. P.
Pe rol judecarea apelului declarat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr.1767/19.11.2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul intimat T. C. I. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care întrebat fiind de către președintele completului de judecată dacă a achitat amenda, intimat T. C. I. susține că nu a achitat amenda.
Președintele completului de judecată întreabă intimatul dacă într-un termen de 6 săptămâni poate să achite amenda.
Intimat T. C. I. susține că este de acord să plătească amenda dar dorește să i se stabilească plata în rate deoarece nu are loc de muncă și nu o poate achita integral la acest moment.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu se opune încuviințării cererii formulate de către inculpat dacă acesta încearcă să achite amenda într-un termen rezonabil.
C., față de împrejurarea că deși intimatul arată că este de acord să achite amenda, nu are posibilități materiale să o achite integral nici măcar la un termen ulterior de 6 săptămâni pe care curtea i l-a pus în vedere constată că nu mai sunt alte cereri de formulat,excepții de invocat, chestiuni prealabile constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul solicită admiterea apelului declarat de parchet, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza admiterea cererii Biroului Federal de Justiție din Germania privind recunoașterea și punerea în executare a deciziei nr. SV 3300 – EV 283/13 – F_/16.09.2013 definitivă la data de 02.10.2013, emisă de Oficiul central al Vămilor Schweinfurt SG F, prin care s-a aplicat intimatului T. C. I. sancțiunea pecuniară de 425 Euro.
Apreciază nelegală hotărârea instanței de fond deoarece aceasta în mod nelegal și netemeinic a invocat lipsa dublei incriminări a faptei pentru care intimatul a fost sancționat și nu există nici un motiv de nerecunoaștere a hotărârii autorităților germane și care să fie prevăzut de art.241 din Legea nr. 302/2004. Dubla incriminare putea fi invocată doar dacă fapta pentru care intimatul a fost sancționat ar fi constituit infracțiune ori aceasta este contravenție așa cum au arătat și autoritățile germane iar potrivit art.233 alin. 1 lit.c din Legea nr.302/2004 sunt supuse procedurii de recunoaștere și hotărârile care au fost luate de către o autoritate, alta decât cea judiciară pentru o faptă care potrivit legislației statului emitent constituie o încălcare a normelor legale.
În Germania fapta intimatului constituie contravenție și legal a fost sancționat și având în vedere art.233 și următoarele din Legea nr.302/2004 hotărârea trebuia recunoscută de autoritățile române. Nu există nici un motiv de refuz și pe cale de consecință solicită recunoașterea hotărârii de sancționare emisă de Oficiul Central al Vămilor de către care intimatul a fost sancționat și să se dispună obligarea la plata amenzii aplicate, la cursul în lei de la data pronunțării hotărârii.
Inculpatul intimat T. C. I. în ultimul cuvânt susține că este de acord cu plata amenzii.
Instanța reține cauza în pronunțare.
C. DE A.
Deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 17.06.2014 sub nr._, BIROUL FEDERAL DE JUSTIȚIE DIN GERMANIA Adenauerallee 99 – 103,_, Bonn, Germania, a solicitat recunoașterea și punerea în executare a deciziei nr. SV 3300 – EV 283/13 – F_/16.09.2013 definitivă la data de 02.10.2013, emisă de Oficiul central al Vămilor Schweinfurt SG F, prin care s-a aplicat intimatului T. C. I., domiciliat în Ocna M., .. 5 județul A., sancțiunea pecuniară de 425 Euro.
S-a anexat la cerere Certificatul prevăzut în prevăzut la articolul 4 din Decizia Cadru 2005/214/JAI a Consiliului privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare (filele 11-22) și hotărârea autorităților germane tradusă în limba română (filele 35-36).
J. A. prin sentința penală atacată a respins cererea formulată de către BIROUL FEDERAL DE JUSTIȚIE DIN GERMANIA Adenauerallee 99 – 103,_, Bonn, Germania, privind recunoașterea și punerea în executare a deciziei nr. SV 3300 – EV 283/13 – F_/16.09.2013 definitivă la data de 02.10.2013, emisă de Oficiul central al Vămilor Schweinfurt SG F, prin care s-a aplicat intimatului T. C. I., domiciliat în Ocna M., .. 5 județul A., sancțiunea pecuniară de 425 Euro.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin hotărârea nr. SV 3300 – EV 283/13 – F_/16.09.2013 definitivă la data de 02.10.2013, emisă de Oficiul central al Vămilor Schweinfurt SG F autoritățile germane au aplicat intimatului T. C. I., domiciliat în Ocna M., .. 5 județul A., sancțiunea pecuniară de 425 Euro reținându-se că în perioada 12.12.2012 – 25.06.2013 a lucrat pentru firma M. Services GmbH, din Frankfurt pe Main ca sortator de pachete fără a deține un permis de muncă, acționând cel puțin în mod parțial cu premeditare, întrucât cunoștea faptul că are nevoie de un permis pentru a exercita o activitate în calitate de salariat în Germania.
Fapta săvârșită constituie contravenție potrivit legislației germane, respectiv „exercitarea unei activități în calitate de salariat fără permis de muncă” conform paragrafului 284 alin 1 prop 1 SGB III – Codul Social vol III.
Decizia – cadru 2005/214/JAI a Consiliului privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare a fost transpusă în legislația română prin Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală– art. 233-247.
Instanța de fond a reținut că fapta săvârșită de intimat nu face parte dintre infracțiunile care, potrivit art. 239 din lg. 302/2004, dacă sunt pedepsite în statul emitent, astfel cum sunt definite de legislația statului emitent, dau loc, conform prevederilor deciziei-cadru și fără a fi necesară verificarea dublei incriminări a faptei, la recunoașterea și executarea hotărârilor, constatând că fapta este reglementată ca și contravenție în legislația română .
Analizând posibilitatea înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii față de dispozițiile art. 244 din Legea nr. 302/2004 modificată „dacă executarea unei hotărâri nu este posibilă, fie total, fie parțial, autoritatea judiciară română de executare poate dispune înlocuirea amenzii, în condițiile art. 63 sau 64 din Codul penal”, raportat la noile prevederi ale Codului penal (care nu reiau, în ce privește înlocuirea amenzii penale, dispozițiile Cod penal din 1969 care condiționau înlocuirea de necesitatea prevederii pedepsei alternative a închisorii; prin urmare neexecutarea amenzii penale poate determina înlocuirea zilelor amendă cu închisoarea, chiar dacă în textul de lege care incriminează fapta este prevăzută doar pedeapsa amenzii) ,instanța de fond a concluzionat că în prezent nu mai este posibilă aplicarea prevederilor art. 244 prin raportare la art. 63, 64 din Cod penal actual și că, dacă ar recunoaște hotărârea autorităților germane, s-ar putea ajunge la situația în care s-ar putea dispune înlocuirea pedepsei amenzii aplicate intimatei cu pedeapsa închisorii.
Prin urmare a constatat instanța de fond că nu este îndeplinită condiția dublei incriminări, fapta nefiind prevăzută ca infracțiune în legislația română.
Împotriva sentinței a formulat apel P. de pe lângă J. A. solicitând admiterea apelului desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza să se admită cererea Biroului Federal de Justiție din Germania privind recunoașterea și punerea în executare a deciziei nr. SV 3300 – EV 283/13 – F_/16.09.2013 definitivă la data de 02.10.2013, emisă de Oficiul central al Vămilor Schweinfurt SG F, prin care s-a aplicat intimatului T. C. I. sancțiunea pecuniară de 425 Euro.
Prin cererea formulată de Biroul Federal de Justiție din Germania, s-a solicitat autorităților judiciare române competente să recunoască și să pună în executare hotărârea nr S.V. 3300 . EV283/13 - F100103/16.09.2013, definitivă la 02.10.2013, emisă de Oficiul Central Al Vămilor Scweinfurt SG F, prin care s-a dispus sancționarea cu amendă contravențională de 425 euro a intimatului T. C. I., cetățean român care a lucrat pe teritoriul german fără permis de muncă, în postul de sortator pachete, pe perioada 12.12._13 pentru firma „M. Services GmbH Frankfurt-pe-Main, acționând cel puțin parțial cu premeditare, deoarece cunoștea că are nevoie de un astfel de permis, faptă ce constituie contravenția prev. de art. 248 alin. 1 prop. 1 SGB III - Codul Social vol. III. G..
În motivarea apelului se relevă că instanta de judecată în mod nelegal si netemeinic a invocat lipsa dublei incriminări a infracțiunii pentru care a fost sancționat intimatul pe teritoriul statului german.
Astfel, deși reține că fapta prevăzută săvârșită de intimat reprezintă contravenție, instanța de fond arată în motivarea hotărârii sale că infracțiunea pedepsită prin decizia autorității competente germane nu ar îndeplini condiția dublei incriminări,încălcând dispozițiile art. 233 alin. 1 lit. c din Legea nr. 302/2004,potrivit căruia sunt supuse procedurii de recunoaștere și hotărârile (definite ca „o hotărâre definitivă pronunțată... de către o autoritate administrativă ) atunci când hotărârea a fost luată de [lit. c]- o autoritate..., alta decât una judiciară, în legătură cu o faptă care, potrivit legislației statului emitent, constituie o încălcare a normelor legale... dacă persoana fizică sau juridică sancționată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de către o autoritate judiciară competentă și în materie penală.
Prin urmare arată apelantul dispozițiile art. 244 rap. la art. 63 sau 64 C. pen. nu sunt aplicabile în speța de față iar din înscrisurile înaintate de organul competent german rezultă că intimatul a avut posibilitatea să conteste la o instanță cu competențe penale sancțiunea aplicată, a fost informat în prealabil de această posibilitate, fără însă a face acest lucru.
De asemenea se arată că în mod greșit instanța a respins cererea de recunoaștere, având în vedere lipsa oricărui alt motiv de nerecunoaștere, expres prevăzut de lege întrucât din examinarea motivelor de nerecunoaștere prevăzute de art. 241 din Legea nr. 302/2004, coroborat cu prevederile art. 239 din aceeași lege, se observă că prevederea dublei incriminări este cerută doar în cazul recunoașterii hotărârilor de condamnare la anumite infracțiuni, ceea ce nu este cazul în speță,
Pe de altă parte, având în vedere că fapta pentru care a fost sancționat intimatul este o contravenție aplicabilă resortisanților români, adoptată printr-o reglementare opozabilă României ca urmare a adoptării sub rezervă a tratatelor aderare la Uniunea Europeană de către statele membre în speță Germania, aceasta nu este supusă condiției dublei incriminări. Astfel, potrivit anexei 7, pct. 1 (4) și urm din L. nr. 157 I/2005, Germania poate impune cetățenilor români restricții la angajare pe teritoriul său pentru 7 ani de la data aderării, restricții care erau în vigoare la data comiterii faptei și erau cunoscute de către intimat. Mai mult, alin. (6) din Anexa 7 mai sus citată, vorbește expres despre permisele de muncă pe care statele membre le pot impune cetățenilor români, pe o perioadă ulterioară aderării la Uniunea Europeană.
C. de apel analizând sentința atacată potrivit art. 417,420 Cod procedură penală constată că apelul declarat de P. de pe lângă J. A. este fondat, sentința atacată fiind pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale.
În fapt autoritățile germane au solicitat instanței de judecată române recunoașterea și executarea hotărârii nr. SV 3300 – EV 283/13 – F_/16.09.2013 definitivă la data de 02.10.2013, emisă de Oficiul central al Vămilor Schweinfurt SG F prin care s-a aplicat intimatului T. C. I., o sancțiune pecuniară cu amendă în cuantum de 425 euro, pentru comiterea unei contravenției constând în prestarea de muncă în perioada 12 12_13 pentru firma M. Services GmbH într-o localitate din Germania,fără a deține permis de muncă, faptă care constituie contravenție potrivit art.404 alin.2nr.4 și alin.3 SGBIII(Codul social III)coroborate cu parag.65,35,și 17 OWiG(legea privind contravențiile).
Potrivit art.233 alin.(1) din Legea nr. 302/2004 republicată, prin hotărâre se înțelege, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi încheiere, sentință, decizie, ordonanță, rezoluție sau proces-verbal de constatare, o hotărâre definitivă pronunțată de un organ de urmărire penală, o instanță, precum și de alte autorități care, potrivit legii, sunt considerate ca fiind judiciare ori de către o autoritate administrativă, prin care o persoană fizică sau juridică a fost obligată la plata unei sancțiuni pecuniare, atunci când hotărârea a fost luată de:
c) o autoritate, alta decât una judiciară, în legătură cu o faptă care, potrivit legislației statului emitent, constituie o încălcare a normelor legale, dacă persoana fizică sau juridică sancționată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de către o autoritate judiciară competentă și în materie penală;
Concluzionând instanța de apel reține că în sensul prezenței dispozițiilor legale incidente în cauză, prin hotărâre se înțelege o hotărâre definitivă prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară, cum este cazul în speță, dacă hotărârea a fost luată de o autoritate, alta decât una judiciară și care potrivit disp. art. 233 alin. (1) litc din Legea nr. 302/2004 republicată, dau loc la recunoașterea și executarea hotărârii dacă persoana fizică sau juridică sancționată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de către o autoritate judiciară competentă și în materie penală.
De asemenea C. de apel reține că în cauză nu este incident nici unul din motivele de nerecunoaștere prevăzut de art. 241 din Legea nr.302/2004 conform căreia autoritățile judiciare române de executare pot refuza să recunoască și să execute o hotărâre.
Potrivit textului menționat în afara cazului prevăzut la art. 239 alin. (2), autoritatea judiciară română de executare poate refuza să recunoască și să execute hotărârea și dacă se stabilește că:
a) împotriva persoanei condamnate și pentru aceleași fapte s-a pronunțat o hotărâre în România sau în orice alt stat decât statul emitent și, în cel din urmă caz, hotărârea a fost executată;
b) executarea hotărârii este prescrisă conform legii române, iar hotărârea se referă la fapte care intră în competența instanțelor române;
c) hotărârea se referă la fapte care:
(i) sunt considerate de legea română ca fiind comise integral sau parțial pe teritoriul României ori într-un loc considerat ca atare; sau
(ii) au fost comise în afara teritoriului statului emitent, iar legea română nu permite urmărirea acelorași infracțiuni atunci când sunt comise în afara teritoriului României;
d) există imunitate conform legii române, ceea ce face imposibilă executarea hotărârii;
e) hotărârea a fost pronunțată referitor la o persoană fizică care, conform legii române, dată fiind vârsta acesteia, nu ar fi trebuit să răspundă penal pentru faptele cu privire la care s-a pronunțat hotărârea;
f) conform certificatului prevăzut în anexa nr. 3, persoana fizică sau juridică sancționată:
(i) în cazul unei proceduri scrise, nu a fost informată personal sau printr-un reprezentant competent potrivit legii aceluiași stat, cu privire la dreptul său de a ataca hotărârea luată împotriva sa și la termenul în care poate fi exercitată calea de atac, în conformitate cu legea statului emitent; sau
(ii) în cazul unei proceduri orale, nu s-a prezentat personal, în afară de cazul în care autoritatea emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:
- aceasta a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau
- aceasta, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau
- după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac;
(iii) nu s-a prezentat personal, în afară de cazul în care autoritatea emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent, deși i s-au adus la cunoștință în mod expres procedurile inițiate împotriva sa și posibilitatea de a se prezenta personal, aceasta a renunțat în mod expres la dreptul la o procedură orală și a indicat că nu contestă cauza;
g) pedeapsa pecuniară este mai mică de 70 euro sau decât echivalentul în lei al acestei sume.
Din verificarea cauzei rezultă că în cauză nu operează nici unul din motivele limitativ enumerate de lege pentru refuzare a executării hotărârii emise de autoritățile germane, după cum în cauză nu se poate reține nici incidența art. 244 întrucât în cauză nu există nici o dovadă care să probeze imposibilitatea totală sau parțială de executare a sancțiunii amenzii aplicate petentului .
De altfel potrivit art. 241 alin (3) în cazurile de refuz menționate la alin. (1) și alin. (2) lit. b) și f) din textul art. 244 din Legea 302/2004 înainte de a decide nerecunoașterea și neexecutarea, totală sau parțială, a unei hotărâri, autoritatea judiciară română de executare are obligația de a se consulta cu autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace adecvate, și, dacă este cazul, de a solicita acesteia furnizarea oricăror informații fără întârziere, astfel că legea oferă garanții în ce privește efectivitatea executării sancțiunilor aplicate de statele membre. De asemenea în cauză contravenția reținută este sancționată și în legislația română respectiv în art.260 alin1 lit.e din Legea nr 53/2003, astfel că nu se poate invoca ca temei al respingerii cererii de recunoaștere nici cerința dublei incriminări.
Față de considerentele mai sus expuse în temeiul art. 421 pct.2 lit.a Cod procedură penală se va admite apelul declarat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr.1767/19.11.2014 pronunțată de J. A. pe care o desființează și procedând la o nouă judecată admite cererea formulată de către BIROUL FEDERAL DE JUSTIȚIE DIN GERMANIA Adenauerallee 99 – 103,_, Bonn, Germania, privind recunoașterea și punerea în executare a deciziei nr. SV 3300 – EV 283/13 – F_/16.09.2013 definitivă la data de 02.10.2013, emisă de Oficiul central al Vămilor Schweinfurt SG F, prin care s-a aplicat intimatului T. C. I., domiciliat în Ocna M., .. 5 județul A., sancțiunea pecuniară de 425 Euro.
Va obliga intimatul la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 425 Euro.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod pr pen și art. 246 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr.1767/19.11.2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ pe care o desființează și procedând la o nouă judecată:
Admite cererea formulată de către BIROUL FEDERAL DE JUSTIȚIE DIN GERMANIA Adenauerallee 99 – 103,_, Bonn, Germania, privind recunoașterea și punerea în executare a deciziei nr. SV 3300 – EV 283/13 – F_/16.09.2013 definitivă la data de 02.10.2013, emisă de Oficiul central al Vămilor Schweinfurt SG F, prin care s-a aplicat intimatului T. C. I., domiciliat în Ocna M., .. 5 județul A., sancțiunea pecuniară de 425 Euro.
Obligă intimatul la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 425 Euro.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod pr pen și art. 246 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2015.
Președinte, Judecător,
E. B. S. T.
Grefier,
A. B.
Red./tehnored.E.B.
2ex/23.03.2015
J.F.V. M.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 71/2015. Curtea... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 238/2015. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
