Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 416/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 416/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 21-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 416/A/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Judecător A. G. M.
Grefier L. B.
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin:
M. C. - procuror
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă J. C. și inculpatul B. T. S. împotriva sentinței penale 199/2014 pronunțată de J. C. în dosar_ La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant B. T. S. asistat de avocat P. C. în substituirea apărătorul ales, avocat B. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Întrebat fiind inculpatul B. T. S., cu privire la susținerile formulate la termenul de judecată din data de 31.03.2015, acesta arată că nu mai dorește să-și retragă apelul declarat în cauză și precizează că menține declarațiile date în cauză și nu înțelege să formuleze precizări suplimentare.
Întrebate fiind părțile și reprezentanta parchetului arată că nu au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului declarat de P. de pe lângă J. C., desființarea sentinței penale atacate și în rejudecare să se constate că nu s-a indicat temeiurile legale pentru stabilirea cuantumului pedepsei amenzii, considerând că în cauză s-ar fi impus a fi aplicate pedepse cu închisoare, pentru cele două fapte comise de către inculpat și pe cale de consecință solicită a se stabili pentru fiecare dintre infracțiuni câte o pedeapsă de 1 an, având în vedere antecedentele penale ale inculpatului, să se constate că aceste fapte sunt comise în termenul de încercare al pedepsei de 4 luni cu suspendare condiționată precum și în cursul termenului de încercare al pedepsei de 3 ani și 9 luni, care a fost suspendată sub supraveghere, apreciind că pedeapsa rezultantă, în urma constatării și aplicării regulilor de la concurs este de 5 ani și 2 luni.
Avocat P. C., în substituirea apărătorului ales al inculpatului B. T. S. solicită, în baza 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen, admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și în rejudecare menținerea cuantumului pedepsei amenzii aplicată de instanța de fond, considerând că în mod greșit această pedeapsa nu a fost stabilită în conformitate cu disp. art. 61 C. pen.
Arată că ambele infracțiuni reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite pe noul Cod penal și solicită aplicarea disp. art. 396 alin. 10 C. pr.pen. având în vedere că inculpatului în fața instanței de fond a solicitat judecarea pe procedura simplificată.
Apreciază că cele două pedepsele de 4 luni și respectiv cea de 3 ani și 9 luni sunt concurente și pe cale de consecință consideră că se impune contopirea acestora, iar pedeapsa rezultantă să fie adăugată pedepsei amenzii, aplicată pentru cele două infracțiuni deduse judecății.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului declarat de inculpatul B. T. S. doar sub aspectul reținerii disp. art. 396 alin. 10 C. pr. pen.
Având ultimul cuvânt inculpatul B. T. S. solicită menținerea pedepsei amenzii, arătând că regretă săvârșirea faptelor.
C. DE A.
I. Constată că prin sentința penală nr. 199/2014 pronunțată de J. C. în dosar_ a fost condamnat inculpatul B. T. S. - fiul lui T. și T. S., născut la data de 15.04.1988, în or. Abrud, jud. A., domiciliat în or. Abrud, .. jud. A., posesor al CI. ., nr._, C.N.P._, posesor al permisului de conducere ., categoriile A,B,BE,C,CE, eliberat de SRPCIVAlba la data de 10.05.2014, cu vechime din 2006, studii -11 clase, fără ocupație, divorțat, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale,la:
- 1.800 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat faptă prev. de art. 334 (1) cod penal în condițiile art. 5 cod penal, cu aplic. art. 38 al. 1 cod penal.
- 3000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe faptă prev. de art. 336 (1) cod penal în condițiile art. 5 cod penal cu aplic. art. 38 al. 1 cod penal.
În baza art. 44 cod penal, s-a contopit pedeapsa aplicată, cu pedeapsa anterioară stabilită prin sentința penală nr. 215/2012 a Judecătoriei C., de 4 luni închisoare și aplică pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare.
În baza art. 83 cod penal 1969 și art. 15 din legea nr. 187/2012 s-a revocat beneficiul suspendării condiționată a executării pedepsei aplicată prin sentința nr. 99/2013 pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei C., la care a fost condamnat inculpatul la 3 ani și 9 luni închisoare cu suspendare pe timp de 6 ani și 9 luni și s-a dispus executarea acestuia în regim de detenție.
În baza art. 41 cod penal, s-a constatat că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, săvârșite în 21.09.2014, sunt în stare de recidivă postcondamnatorie față de fapta pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 99/2013 a Judecătoriei C. și în termenul de încercare a suspendării executării a două pedepse cu închisoarea.
În baza art. 43 cod penal, inculpatul va executa pedeapsa de 4 luni închisoare la care s-a adaugat pedeapsa neexecutată de 3 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința 99/2013 pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei C., în total inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani și 1 lună închisoare cu executare.
În baza art. 274 al. 1 cod procedură penală, s-a obligat inculpatul să achite în favoarea statului suma de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare
În considerente instanța de fond a reținut următoarele:
În dimineața zilei de 21.09.2014, în jurul orelor 06.30, după ce, în prealabil, consumase o cantitate apreciabilă de alcool, inculpatul B. T. S., s-a urcat la volanul autoturismului marca VW Golf, cu nr. de înmatriculare provizoriu AB-_, proprietatea tatălui său, B. T. și a plecat cu acesta din satul Buninginea spre satul Ciuruleasa, aparținând de ., respectiv pe DN 74.
Ajuns pe raza satului Ciuruleasa, din cauza stării de ebrietate în care se afla, într-o curbă la stânga, la km 35+800 m, în dreptul imobilului cu nr. 28, aparținând lui J. S., inculpatul a pierdut controlul volanului, a acroșat parapeții de protecție de pe partea dreaptă a sensului de mers Buninginea - Ciuruleasa, a ricoșat pe contrasens apoi a părăsit carosabilul și a lovit autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_ și autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, aparținând numitului M. M., care se aflau parcate în afara părții carosabile, într-o parcare neamenajată.
În urma acestei coliziuni a rezultat atât avarierea autoturismului condus de către inculpat cât și a celor două autoturisme menționate mai sus. S-a produs, de asemenea, vătămarea ușoară a numitului C. D., pasager pe scaunul dreapta față, în autoturismul condus de către inculpatul B. T. S..
Datorită faptului că inculpatul B. T. S. prezenta halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest Drager . 0393, aparat care a indicat, conform testului cu nr._, valoarea de 1.27 MG/L testul respirației, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Abrud, unde i s-a recoltat o mostră biologică de sânge la ora 07:30, pe baza căreia s-a stabilit că, la momentul prelevării probei, inculpatul avea o alcoolemie de 2,50 g ‰ (două grame cincizeci la mie), conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 2597/LX/1291, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală A., la data de 23.09.2014.
Procedând la verificarea în baza de date DEPABD - Evidența Auto, a autoturismului marca VW, cu nr. de înmatriculare provizoriu AB_, s-a constatat că acesta avea numerele de înmatriculare expirate, din data de 02.04.2014.
La data de 22.09.2014, numitul C. D. a dat o declarație din care rezultă că nu are nici o pretenție față de B. T. S. și nu înțelege să depună plângere penală împotriva acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de „ vătămare corporală din culpă " faptă prev. și ped. de art. 196 alin. 1 din C. pen.
Starea de fapt reținută de instanță a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă:
1. Declarațiile inculpatului B. T. S.
2. Declarația persoanei vătămate M. M.
3. Declarația martorei T. L.
4. Declarația martorului C. D.
5. Proces-verbal de constatare
6. Proces verbal de cercetare la fața locului
7. Planșă fotogrqfică
8. Test cu aparatul etilotest Drager . 0393
9. Buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. 2597/W 1291
10. Fișă de identificare pentru autovehiculul AB_- baza de date DEPABD - Evidența Auto
11. Adresă - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor A.
12. cazier auto
13. Acte autoturism - nr. AB-_
Mijloacele de probă menționate anterior au fost administrate în cursul urmăriri penale întrucât în faza judecății probele nu au fost contestate conf. art. 374 alin. 7 Cod procedură penală iar părțile nu au solicitat administrarea altor probe.
Audiat inculpatul, la termenul de judecată a declarat că, recunoaște învinuirile ce i se aduc și că solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute de art. 374 al. 4 cod procedură penală, față de această cerere, instanța a procedat la judecarea cauzei în procedură simplificată, cu aplicarea dispozițiilor art. 396 al. 10 cod procedură penală.
Fapta inculpatului B. T. S., constând în conducerea, pe drumurile publice, a autoturismului marca VW, cu numere de înmatriculare expirate din data de 02.04.2014, constituie infracțiunea de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin.l Cp .
De asemenea, fapta inculpatului B. T. S., de a conduce pe drum public, respectiv pe DN 74, autovehicul marca VW, cu nr. de înmatriculare provizoriu AB-_, în condițiile în care, la momentul prelevării mostrelor biologice, avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 2,50 g/l, constituie infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336, alin. 1 Cp.
De reținut că infracțiunile au fost săvârșite în condițiile prevăzute de art. 38 alin. 1 Cp., inculpatul a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, și în termenele de încercare a suspendării executării a două pedepse cu închisoarea, aplicate prin sentința penală nr. 215/2012 aplicabile dispozițiile art. 44 cod penal, privind pluralitatea intermediară și respectiv sentința penală nr. 99/2013 pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei C., în cauză fiind incidente și prevederile art. 41 al 1 cod penal privind starea de recidivă postcondamnatorie.
La individualizarea pedepselor de 1.800 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui vehicul neînmatriculat faptă prev. de art. 334 (1) cod penal și 3000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe faptă prev. de art. 336 (1) cod penal, s-au avut în vedere criteriile generale prev. la art. 74 Cod penal, respectiv: dispozițiile generale ale Codului penal, conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, având o atitudine cooperantă pe tot parcursul procesului, recunoscând fapta, de nivelul de educație, vârstă și situația familială și socială a inculpatului.
Având în vedere faptul că, în cauză sunt operabile dispozițiile art. 44 cod penal, respectiv după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare a inculpatului prin sentința penală nr. 215/2012 pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei C., la 4 luni închisoare cu suspendarea executării acestuia, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, pedeapsa pentru noua infracțiune și pedeapsa anterioară s-au contopit potrivit dispozițiilor de la concursul de infracțiuni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare.
S-a constatat că infracțiunile mai sus menționate au fost comise în interiorul termenului de încercare de 2 ani și 4 luni și respectiv 6 ani și 9 luni, închisoare cu suspendarea executării pedepsei, astfel că potrivit art. 83 Cod penal ( 1969), și art. 15 din legea 187/2012 s-a revocat beneficiul suspendării în ceea ce privește pedeapsa de 3 ani și 9 luni și s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție.
În baza art. 41 cod penal, constatând că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, săvârșite la data de 21.09.2014, sunt în stare de recidivă postcondamnatorie față de fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința nr. 99/2013 a Judecătoriei C..
În baza art. 43 cod penal, urmează ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare la care s-a adăugat pedeapsa rezultată prin contopirea pedepselor potrivit art. 44 al 2 cod penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani și 1 lună.
Potrivit art. 274 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să achite în favoarea statului suma de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cadrul cărora sunt cuprinse și cheltuielile din faza urmăririi penale.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prev. de art. 410 C. pr. pen. P. de pe lângă J. C. și inculpatul B. T. S..
II. 1 P. de pe lângă J. C. cu invocarea unui motiv de nelegalitate.
Se arată că inculpatul a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de condamnarea de 3 ani și 9 luni închisoare dispusă prin sentința penală nr. 99/2013 pronunțată de J. C. și în stare de pluralitate întemeiată față de condamnarea de 4 luni închisoare dispusă prin sentința penală nr. 215/2015 a Judecătoriei C.. Faptele au fost comise în termenul de încercare stabilit pentru aceste condamnări.
Cuantumul amenzilor nu s-a stabilit prin sistemul zilelor amendă, potrivit art. 61 C. pen. și nu au fost corect aplicate prev. art. 39 C. pen. și art. 43 C. pen. privind calculul pedepselor în caz de concurs de infracțiuni și recidivă.
Se consideră neîntemeiată condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii, date fiind antecedentele penale.
Se arată că pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice este necesară:
- condamnarea la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de ,, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat,, prev. de art. 334 alin. 1 C.p.;
- condamnarea la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii dc „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe,, prev. de art. 336 alin.l C.p.;
- aplicarea prev. art. 39 alin. 1 Ut. b privind stabilirea pedepsei în caz de concurs de infracțiuni, pentru inf prev. de art. 334 alin. I C.p. și art. 336 alin.l C.p., cercetate în prezenta cauză:
- revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor și contopirea acestora, pentru infracțiunile concurente, pronunțate în Sen. pen. nr. 215 din 27.11.2012 și Sen. pen. nr. 99 din 20.08.2013:
- în temeiul art. 83 C.p. 1969 și art. 15 din Legea nr. 187/2012 dispunerea executării pedepsei stabilite pentru infracțiunile anterioare concurente alături de pedeapsa rezultantă stabilită pentru infracțiunile concurente, cercetate în prezenta cauză.
II. 2 Inculpatul B. T. S. a formulat apel fără o motivare scrisă. A cerut menținerea cuantumului pedepselor aplicate de instanța de fond. Ambele fapte au fost comise pe noul Cod penal și se solicită aplicarea art. 396 alin. 10 C. pr pen.
III. Examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate și potrivit exigențelor impuse de art. 417și urm. C. pr. pen., C. constată apelul declarat de P. de pe lângă J. C. ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Instanța a reținut corect starea de fapt pe baza probelor administrate în cauză și a stabilit în mod legal și temeinic răspunderea penală a inculpatului.
Inculpatul nu a contestat prin apelul său aceste aspecte ci și-a recunoscut vinovăția cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Sentința conține mai multe aspecte de nelegalitate ce se impun a fi menționate și corectate în prezentul apel.
În primul rând se poate observa că s-a reținut art. 5 C. pen. cu toate că nu se aflăm într-o situație tranzitorie, faptele s-au comis în septembrie 2014 și până în prezent nu s-au aflat în vigoare mai multe legi penale ci doar Codul penal actual. Se impune înlăturarea acestui text de lege.
Cu toate că s-au aplicat două pedepse pentru două infracțiuni, respectiv 1.800 lei amendă penală pentru infracțiunea prev. de art. 334 alin. 1 C. pen. actual și s-a reținut, în ambele cazuri disp. art. 38 alin. 1 C. pen., nu s-a dispus contopirea acestor pedepse. S-a aplicat apoi un tratament juridic față de antecedentele penale considerându-se că s-ar fi aplicat o singură pedeapsă, deși se aplicaseră două.
S-a omis în mod nelegal să se dispună revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei cu privire la pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 215/2012 a Judecătoriei C., deși această pedeapsă a fost implicit considerată ca executabilă cu ocazia contopirilor ulterioare.
C. constată că ambele fapte s-au comis în stare de recidivă față de condamnarea de 3 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 99/2013 și în stare de pluralitate intermediară față de condamnarea de 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr._ a Judecătoriei C..
Ambele condamnări susmenționate s-au dispus cu suspendarea executării pedepsei în condițiile Codului penal anterior și se impune revocarea acestui beneficiu în temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 și art. 83 C. pen. 1969.
Pentru faptele din prezenta cauză opțiunea instanței de a aplica pedepsele cu amenda penală este neîntemeiată. Inculpatul este recidivist, a beneficiat de beneficiul suspendării condiționate pentru două condamnări în trecut. În prezenta cauză a comis două infrațiuni grave, a condus un autoturism având o alcoolemie de 2,50 gr. ‰ și a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale și o vătămare corporală ușoară.
Procedând la reindividualizarea judiciară a pedepselor potrivit art. 74 C. pen., C. apreciază că se impune aplicarea următoarelor pedepse:
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat faptă prev. de art. 334 (1) Cod penal cu aplic. art. 38 al. 1 Cod penal și art. 41 și 44 C. pen.
- 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe faptă prev. de art. 336 (1) cod penal cu aplic. art. 38 al. 1 cod penal și art. 41 și 44 C. pen.
Se impune ca în baza art. 38 și art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. văzând și dispozițiile art. 43 alin. 2 C. pen. să se dispună contopirea celor două pedepse în cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare la care se impune adăugarea unui spor fix de 4 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an și 6 luni închisoare.
Odată cu revocarea beneficiului suspendării condiționate cu privire la pedepsele de 4 luni închisoare și 3 ani și 9 luni închisoare, acestea devin executabile. Pedepsele s-au aplicat pentru fapte concurente în sensul art. 33 C. pen. 1969 astfel că se impun a fi contopite în baza art. 34 C. pen. 1969 în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 9 luni închisoare.
Potrivit art. 15 din Legea 187/2012 se impune aplicarea art. 83 C. pen. 1969 în sensul cumulării aritmetice a pedepsei rezultante de 3 ani și 9 luni închisoare cu pedeapsa de1 an și 6 luni închisoare, pedeapsa fiind de 5 ani și 3 luni închisoare.
Inculpatul a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu în prezenta cauză începând cu data de 24.09.2014 până la 15.01.2015. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. pr. pen. se impune deducerea din pedeapsa aplicată a acestei perioade.
Apelul inculpatului este nefondat.
Cu privire la procedura simplificată prev. de art. 396 alin. 10 C. pr. pen. instanța, în motivare, a apreciat că se impune aplicarea acestui text de lege însă în dispozitivul sentinței nu l-a mai aplicat.
Pentru a se putea aplica procedura simplificată prev. de art. 374 alin. 4 C. pr. pen. președintele completului poate pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata cauzei să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăriri penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa.
La termenul de judecată din data de 17.12.2014 când a fost audiat inculpatul, acestuia nu i s-a pus în vedere că poate să ceară să fie judecat în baza probelor administrate în cursul urmăriri penale și a înscrisurilor prezentate de părți. Acesta nu a cerut în mod expres acest lucru. A solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza înscrisurilor de la dosar, formulare care nu respectă cerințele formale prev. de art. 374 alin. 4 C. pr. pen.
Procedura judecării cauzei în procedura simplificată constituie o excepție de la regulile generale ale procesului penal și trebuie să respecte cerințele formale prevăzute de lege. Pentru aplicarea acestei proceduri era necesar ca inculpatul să-și dea acordul expres de a fi judecat numai pe baza probelor administrate la urmărire penală și a înscrisurilor prezentate de părți.
Inculpatul a făcut referire generală a înscrisurilor de la dosar ceea ce nu poate atrage incidența art. 396 alin. 10 C. pr. pen.
Față de aspectele reținute în baza art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen. se va admite apelul declarat de P. de pe lângă J. C. împotriva sentinței penale 199/2014 pronunțată de J. C. în dosar_
Se va desființa sentința atacată sub aspectul pedepselor aplicate inculpatului B. T. S., a greșitei rețineri a art. 5 C. pen., a tratamentului juridic în raport de antecedentele penale ale inculpatului, precum și a omisiunii de deducere a duratei reținerii, a arestării preventive și a arestării la domiciliu și procedând la o nouă judecată:
Se va aplica inculpatului B. T. S.:
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat faptă prev. de art. 334 (1) Cod penal cu aplic. art. 38 al. 1 Cod penal și art. 41 și 44 C. pen.
- 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe faptă prev. de art. 336 (1) cod penal cu aplic. art. 38 al. 1 cod penal și art. 41 și 44 C. pen.
În baza art. 38 și art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. se va contopi pedepsele aplicate în cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare la care se va adauga sporul fix de 4 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen. 1969 cu aplic. art. 15 din Legea nr. 187/2012 se va dispune revocarea suspendării condiționate cu privire la pedepse de:
- 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 215/2012 a Judecătoriei C., definitivă prin nerecurare la 10.12.2012.
- 3 ani și 9 luni ‚închisoare aplicată prin sentința penală nr. 99/2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizie penală nr. 1223/R/5.12.2013 a Curții de A. A. I..
care devin pedepse executabile.
În baza art. 33 și 34 C. pen. 1969 se va contopi cele două pedepse în pedeapsa mai grea de 3 ani și 9 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen. 1969 pedeapsa rezultantă de 3 ani și 9 luni închisoare se va executa alături de pedeapsa rezultantă aplicată pentru infracțiunile ce fac obiectul prezentei cauze de 1 an i 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 5 ani și 3 luni închisoare.
În baza art. 404 alin. 4 lit. c C. pr. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu începând cu 24.09.2014 până în 15.01.2015.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
În baza art. 421 apct. 1 lit. b C. pr. pen. se va respinge ca nefondat apelul inculpatului B. T. S. declarat împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, iar suma de 75 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă J. C. împotriva sentinței penale 199/2014 pronunțată de J. C. în dosar_
Desființează sentința atacată sub aspectul pedepselor aplicate inculpatului B. T. S., a greșitei rețineri a art. 5 C. pen., a tratamentului juridic în raport de antecedentele penale ale inculpatului, precum și a omisiunii de deducere a duratei reținerii, a arestării preventive și a arestării la domiciliu și procedând la o nouă judecată:
Aplică inculpatului B. T. S.:
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat faptă prev. de art. 334 (1) Cod penal cu aplic. art. 38 al. 1 Cod penal și art. 41 și 44 C. pen.
- 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe faptă prev. de art. 336 (1) cod penal cu aplic. art. 38 al. 1 cod penal și art. 41 și 44 C. pen.
În baza art. 38 și art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. contopește pedepsele aplicate în cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare la care adaugă sporul fix de 4 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen. 1969 cu aplic. art. 15 din Legea nr. 187/2012 dispune revocarea suspendării condiționate cu privire la pedepse de:
- 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 215/2012 a Judecătoriei C., definitivă prin nerecurare la 10.12.2012.
- 3 ani și 9 luni ‚închisoare aplicată prin sentința penală nr. 99/2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizie penală nr. 1223/R/5.12.2013 a Curții de A. A. I..
care devin pedepse executabile.
În baza art. 33 și 34 C. pen. 1969 contopește cele două pedepse în pedeapsa mai grea de 3 ani și 9 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen. 1969 pedeapsa rezultantă de 3 ani și 9 luni închisoare se va executa alături de pedeapsa rezultantă aplicată pentru infracțiunile ce fac obiectul prezentei cauze de 1 an i 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 5 ani și 3 luni închisoare.
În baza art. 404 alin. 4 lit. c C. pr. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu începând cu 24.09.2014 până în 15.01.2015.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge ca nefondat apelul inculpatului B. T. S. declarat împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, iar suma de 75 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21.04.2015.
Președinte, Judecător
D. G. A. G. M.
Grefier
L. B.
Red/tehn M./LB
09.06.2015/2 exp
Jud fond C. Ș. D.
← Spălare de bani. Legea 656/2002 art. 23. Decizia nr. 723/2015.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
---|