Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 41/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 08-06-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 41/2015
Ședința publică de la 08 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. E. C.
Grefier D. M. H.
M. P. - P. de pe lângă Î. C. de Casație și Justiție - DNA reprezentat prin: M. B. – procuror
Prezentul complet a fost constituit potrivit dispozițiilor art. 98 alin. 6 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești.
Pe rol se află soluționarea contestației formulată de persoana condamnată Căpâlnă D. A. privind formele de executare dispuse în baza sentinței penale nr.201/2013 a Curții de Apel A. - I. modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr.163/A/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata contestatoare Căpâlnă D. A., aflată în stare de deținere în Penitenciarul G., personal și asistat de avocat M. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat M. L., apărătorul ales al inculpatei contestatoare Căpâlnă D. A. depune la dosar un memoriu.
Instanța pune în discuție excepția de necompetență materială a Curții de Apel A. I., privind soluționarea prezentei contestații, potrivit art. 598 alin. 2 Cpp.
Reprezentanta DNA învederează că este de acord cu excepția invocată.
Invocă prevederile art. 598 lit. C Cpp.
Avocat M. L., apărătorul ales al inculpatei contestatoare Căpâlnă D. A. precizează că este de acord cu excepția invocată de către instanță.
Inculpata contestatoare Căpâlnă D. A. având ultimul cuvânt, precizează că este de acord cu excepția invocată și arată că nu s-a făcut nici deducerea pedepsei aplicate.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației penale de față,
În deliberare, constată că prin cererea în contestație înregistrată la această C. sub dosar penal nr._ și precizată ulterior prin înscrisul atașat la fila 10 din dosar, persoana condamnată Căpâlnă D. A. a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței penale nr.201 /11.12.2013 modificată prin decizia penală nr.163/A/2015 a ÎCCJ .
În susținerea cererii persoana condamnată arată că în mod eronat instanța superioară a dispus, odată cu pronunțarea deciziei penale nr.163/A/07.05.2015 computarea duratei executate începând cu 4.10.2013 și până la 11.12.2013 când în realitate se impunea ca această deducere să opereze începând cu data menționată, la zi.
Examinând cererea formulată prin prisma competenței materiale, ca o chestiune ce prevalează analizării motivelor invocate de către persoana condamnată, Curtea reține că este aptă să se pronunțe asupra prezentei contestații la executare, Î. C. de Casație și Justiție.
Potrivit dispozițiilor art. 598 al.2 C.pr.pen. în cazul prevăzut la art. 598 al.1 lit. „c” C.pr.pen. contestația se face la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Astfel aspectele legate de perioada computată se impuneau a fi rezolvate de către jurisdicția superioară, odată cu pronunțarea deciziei penale nr. 163/A/215.
Față de cele ce preced, în temeiul art.50 al.1 C.pr.pen. Curtea va declina competența de soluționare a contestației la executare formulată de persoana condamnată Căpâlnă Daniele A. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În numele legii
Hotărăște:
În baza art. 50 C.pr.pen. raportat la art. 598 al.2 C.pr.pen. declină în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a contestației formulată de persoana condamnată Căpâlnă D. A. privind formele de executare dispuse în baza sentinței penale nr.201/2013 a Curții de Apel A. - I. modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr.163/A/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Onorariul apărătorului din oficiu în cotă procentuală,în cuantum de 25 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 08.06.2015.
Președinte,Grefier,
M. E. C. D. M. H.
-Concediu de odihnă
Hotărârea se semnează de grefier E. G., conf. art. 406, alin. 4, Noul Cod de proc. pen.
Red. M.E.C.
Tehnored.D.M.H.
2 ex/06.07.2015
← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 407/2013. Curtea de Apel ALBA... | Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... → |
---|