Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 128/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 128/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 10-03-2014
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 128/A/2014
Ședința publică de la 10 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B.
Judecător: A. P.
Grefier: D. M. H.
Ministerul Public - P. de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin: I. N. - procuror
Pe rol se află soluționarea apelului penal formulat de P. DE PE L. J. H. împotriva sentinței penale nr. 19/23.01.2014 și a încheierii penale nr. 1/05.02.2014, pronunțate de J. H. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul intimat P. C. F., personal și asistat de domnul avocat B. C., apărător desemnat din oficiu pentru inculpat, lipsă fiind partea civilă ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, inculpatul intimat P. C. F. precizează că își menține declarațiile date anterior în cauză și nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel.
Instanța pune în vedere participanților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Apărătorul ales al inculpatului apelant și reprezentantul Ministerul Public învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului și precizează că se cere anularea acelei încheieri penale nr. 1/2014 prin care s-a rezolvat o problemă de fond și în parte a sentinței penale atacate în sensul reținerii art. 5 Cod penal, ca lege penală mai favorabilă și interzicerea ca pedeapsă accesorie și a dreptului prev. de art. 64 lit. c. Cod penal din 1969.
Domnul avocat B. C., apărătorul ales al inculpatului intimat P. C. F., învederează că nu se impune aplicarea prevederilor art. 64 lit. c Cod penal din 1969.
Inculpatul intimat P. C. F., având cuvântul, arată că regretă și va încerca să achite prejudiciul.
C. DE A.
Asupra apelului de față, constată:
Prin sentința penală nr. 19/23.01.2014, pronunțată de J. H. în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:
A fost condamnat inculpatul P. C. F. la pedeapsa de 1(un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzute de art. 2151 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 al. 7 din Codul de procedură penală.
În baza art. 71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta.
În baza art. 81 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 359 Cod proc. pen. și i s-a pus în vedere inculpatului disp. art. 83 Codul penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. Prin încheierea nr. 1/05.02.2014 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în aliniatul 5 al dispozitivului sentinței și i s-a atras atenția inculpatului și asupra cauzei de revocare a suspendării prevăzute de art. 84 din Codul penal.
În temeiul art. 14 rap la art 346 din Codul de procedură penală, a fost admisă acțiunea civilă a părții civile . și, în consecință, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 15.000 lei despăgubiri civile reprezentând suma sustrasă de inculpat prin infracțiunea dedusă judecății
În baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu care s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă J. H. la data de 28.11.2013 în dosar 1220/P/2013 și înregistrat pe rolul primei instanțe la data de 11.12.2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului P. C. F., fiul lui I. și C., născut la data de 01.10.1989 în H., jud. H., domiciliat în oraș C., ., județul H., având C.N.P._, necăsătorit, studii liceale, fără antecedente penale, fără ocupație, pentru săvârșirea infracțiunii de:
- delapidare prev. și ped. de art. 215 ind 1 alin.1 din Codul penal
În rechizitoriu s-a reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul P. C. F. a fost angajat în calitate de sef secție în cadrul magazinului Penny Market din oraș C. – județul H., aparținând ., fiind încheiat în acest sens contract de muncă între societate și inculpat. Potrivit fișei postului anexă la contractul de muncă, inculpatul avea ca atribuții de serviciu, printre altele, să se asigure de corespondența dintre situația evidențiată după sondarea Kassa și situația încasărilor efectuate până la momentul respectiv; să efectueze încasări care nu țin de competența casierilor la casele de marcat; să asigure managementul personalului, numeralului și a activității de casierie.
Pentru asigurarea managementului numeralului, inculpatul trebuia să preia fondul de casă din trezor (în fapt gestiunea totală a magazinului – păstrată într-un seif la care șeful de secție avea acces) și să îl predea fiecărui casier, precum și să răspundă de păstrarea în siguranță a valorilor din trezor pe perioada turei, semnând de conformitate predare – primire la început de tură și la ieșirea din tură. Inculpatul avea și atribuții pe linie de centralizare a încasărilor zilnice și predarea acestora către firma de transport valori monetare.
La data de 11.05.2013, inculpatul a intrat în tură, conform planificării, pentru intervalul de timp 13:00 – 23:30. În virtutea sarcinilor de serviciu mai sus menționate, inculpatul era singura persoană din unitate care deținea – pe tura respectivă – cheia de acces la seiful cu valori al magazinului. În jurul orelor 18:00, inculpatul a intrat în biroul unde se afla seiful, procedând la deschiderea acestuia, și și-a însușit suma de 15.000 lei din sumele depozitate în seif și care reprezentau contravaloarea încasărilor realizate de magazin, bani pe care i-a introdus într-un săculeț de material textil, cu intenția de a-i folosi pentru achiziția unor bilete de pariuri sportive, având hotărârea să mizeze pe un joc de fotbal ce urma a se disputa în cursul serii, de al cărui rezultat era sigur, pentru ca ulterior să încaseze premiul, să restituie suma luată din gestiune și să păstreze diferența dintre suma mizată și câștig.
Întrucât nu putea să părăsească incinta magazinului pe timpul serviciului, inculpatul l-a contactat telefonic pe martorul Colcier D. E., un prieten mai vechi (care în perioada anterioară mai pariase la pariuri sportive diferite sume de bani, mai mici, pentru inculpat), căruia i-a cerut să se deplaseze la magazinul unde inculpatul lucra. Ajuns la magazin, martorul a primit indicații de la inculpat în sensul de a se deplasa la o unitate de pariuri sportive din orașul C. pentru a paria suma de 15.000 lei pe meciul Girona - Xerex (meci de fotbal din L. spaniolă), meci având o cotă de câștig de 1,25 în cazul unei victorii a echipei Girona. În acest sens, inculpatul a predat martorului Colcier D. E. și suma de 15.000 lei, reprezentând banii însușiți din gestiunea pe care o avea în cadru magazinului unde își desfășura activitatea.
Martorul Colcier D. E. s-a deplasat la unitatea de pariuri sportive Public Bet din C., unde a achitat contravaloarea a 30 de bilete cu o valoare nominală de 500 lei reprezentând pariuri pe meciul indicat de inculpat, pentru fiecare sumă de 500 lei pariată urmând a primi – în caz de realizare a evenimentului sportiv – suma de 595,24 lei (un câștig de 95,24 lei la fiecare 500 lei mizați), bani din care inculpatul urma a acoperi suma delapidată și a-și asigura un câștig. Biletele de pariu au fost depuse în original de inculpat la dosarul cauzei. Cum meciul s-a încheiat cu victoria echipei Xerex, inculpatul s-a văzut în imposibilitatea acoperirii sumei delapidate, moment în care a și sesizat conducerea magazinului, contactând telefonic pe șeful de departament T. L. G. căreia i-a relatat cele petrecute.
Conducerea unității a procedat la întrunirea unei comisii de inventariere, care a verificat gestiunea faptică și scriptică a inculpatului, stabilind un minus în gestiune în valoare de 14.995 lei.
Audiat fiind cu privire la aspectele mai sus prezentate, inculpatul a recunoscut în întregime comiterea faptei, așa cum aceasta a fost mai sus descrisă. În fază de urmărire penală, a solicitat un termen de 2 luni pentru a încerca să achite prejudiciul creat (până la data de 10.09.2013), însă audiat fiind la data de 15.09.2013 de procuror, a menționat că a fost în imposibilitatea acoperirii prejudiciului.
. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 15.000 lei .
În dovedirea situației prezentate în rechizitoriu s-au administrat următoarele mijloace de probă: procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit de ofițerii de poliție ( fila 6); contractul de muncă al inculpatului P. C. F. (fila 8-10); extras din fișa postului inculpatului (fila 11-14); listă de inventariere din data de 11.05.2013 (fila 15); 30 de bilete de pariuri sportive în original (fila 16-45); listing internet privind rezultatul meciului pariat (fila 46); Adresă constituire parte civilă( fila47); declarație martor T. L. G.(fila 49-50); declarație martor P. L. C.(fila 51); declarație martor R. A. ( fila 52); declarație martor O. L. ( fila 53-54); declarație martor Colcier D. E. ( fila 55-56); declarațiile inculpatului ( fila 57-65); fișa de cazier judiciar a inculpatului ( fila 66).
Pe parcursul cercetării judecătorești nu au fost administrate probe noi, ținând seama că inculpatul, prezent în fața instanței, a arătat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 320 ^1 din Codul de procedură penală.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că starea de fapt și de drept prezentată în rechizitoriu se confirmă, în sensul inculpatul P. C. F., în calitate de șef secție în cadrul magazinului Penny Market C. aparținând părții civile ., având atribuții pe linia gestionării sumelor de bani provenind din încasările zilnice ale unității, și-a însușit din gestiune, în data de 11.05.2013, suma de 15.000 lei, bani pe care i-a folosit în interes personal (pentru pariuri sportive).
În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev. și ped. de art. 215 indice 1 alin 1 Cod penal, a mai reținut prima instanță.
Din coroboarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești, cu privire la forma și gradul de vinovăție, prima instanță a reținut că inculpatul a acționat în cazul infracțiunii deduse judecății, cu intenție directă, calificată prin scop, și anume, de- ași însuși sumele sustrase de la partea civilă.
Reținând săvârșirea infracțiunii deduse judecății, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului. La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1 și art. 52Cod Penal.
În conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal prima instanță a avut în vedere, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptelor săvârșite va fi apreciat în baza art. 181 alin. 2 Cod penal, avându-se în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.
În ceea ce privește gradul de pericol social concret al faptelor, determinat prin aplicarea criteriilor prevăzute de art. 181 alin. 2, instanța apreciază că fapta ce face obiectul prezentei cauze prezintă un grad de pericol social mediu, întrucât prejudiciul rezultat din infracțiune seste destul de ridicat și nu a fopst acoperit de inculpat.
Referitor la persoana inculpatului, din extrasul după cazierul judiciar, rezultă că inculpatul nu are antecedente penale, însă simplul fapt că o persoană nu a mai fost condamnată, nu poate constitui circumstanță atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a din Codul penal.
Atitudinea procesuală sinceră a inculpatului care, în declarațiile sale din faza de urmărire penală și din cursul judecății, a recunoscut săvârșirea faptei, nu poate fi reținută ca și circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, întrucât inculpatul știa că dacă nu va depune banii sustrași în seif până la ieșirea din tură, va fi descoperit că a săvârșit fapta. Cu alte cuvinte, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei din proprie inițiativă, ci a recunoscut-o doar în momentul când și-a dat seama că nu va putea justifica în nici un fel lipsa banilor, el fiind singura persoană care avea acces la seif pe tură.
Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și limitele de pedeapsă stabilite de lege, prima instanță l-a consamnat pe inculpat la 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. și ped. de art. 215 indice 1 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 320 indice 1 alin 7 Cod procedură penală. Aplicarea unei pedepse ușor sporită peste minimul special de 8 luni ( rezultat din aplicarea art. 320 indice 1 alin 7 Cod procedură penală), se impune având în vedere că prejudiciul este destul de ridicat (_ lei), iar inculpatul nu l-a reparat nici măcar parțial (n-a plătit nici un leu părții civile din suma sustrasă până în prezent), a mai conchis prima instanță.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, prima instanță a apreciat că, raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, aceasta este nedemn în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b, fiind justificată îndepărtarea acestuia de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității.
Având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, prima instanță a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. c, d și e. De asemenea, instanța apreciază că inculpatul nu este nedemn în exercitarea dreptului de a alege și prin urmare nu va interzice nici dreptul prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a teza a I a.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, prima instanță a apreciat, în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție.
Prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 Cod Penal, respectiv: pedeapsa aplicată inculpatului este de 1 an, așadar o pedeapsă mai mică de 3 ani închisoare; inculpatul nu fost condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar; experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, sunt apreciate de instanță ca fiind suficiente pentru a-l determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.
Având în vedere aceste aspecte, prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 din Codul penal.
Întrucât pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea exercițiului unor drepturi pe durata executării pedepsei, iar instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, prima instanță a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 359 Cod proc. pen, i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și art. 84 C. pen. (acest din urmă articol fiind menționat ca urmare a încheierii denumită de îndreptare a erorii materiale) privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau a neplății despăgubirilor civile.
În privința laturii civile, prima instanță a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză în cursul urmăririi penale cu suma de_ lei reprezentând suma sustrasă de inculpat. Prima instanță a reținut că prin declarațiile date in fața instanței, inculpatul a fost de acord să-i plătească părții civile suma solicitată. Instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1357 din noul cod civil potrivit căruia: ” Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă . În speță, s-a dovedit fapta ilicită a inculpatului sub forma sustragerii sumei de_ lei de la partea civilă. A fost dovedit prejudiciul adus părții civile constând în contravaloarea sumei de bani sustrase, prejudiciu nereparat încă, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs. A fost dovedită și vinovăția inculpatului sub forma intenției.
Prin urmare, în temeiul art. 14 rap la art 346 din Codul de procedură penală, prima instanță a admis acțiunea civilă a părții civile și va obliga inculpatul să-i plătească suma solicitată.
Pentru culpa sa infracțională, și prin aceasta, pentru culpa sa procesuală, potrivit art. 191 alin. 1 Cod proc. pen., prima instanță l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu s-a dispus a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii de îndreptare a erorii materiale a declarat, în termen, recurs P. DE PE L. J. H., solicitând casarea lor și, în rejudecare, a i se interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie și exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. c din Codul penal din 1969.
De asemenea, parchetul a criticat introducerea dispoziției de atragere a atenției inculpatului asupra cazului de revocare a suspendării condiționate prevăzut de art. 84 din Codul penal din 1969 prin intermediul unei încheieri de îndreptare de eroare materială, susținând că respectiva omisiune nu era susceptibilă de a fi suplinită pe această cale procedurală.
P. a mai susținut că, având în vedere că prima instanță s-a orientat spre o pedeapsă cu închisoarea apropiată de limita specială minimă, legea veche este mai favorabilă, neimpunându-se aplicarea dispozițiilor din noul Cod penal.
Inculpatul și-a exprimat poziția procesuală în sensul respingerii căii de atac.
La data de 01.02.2014 a intervenit . noului Cod de procedură penală, drept pentru care, în baza art. 10 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, recursul a fost analizat pe baza dispozițiilor procedurale noi privitoare la apel.
Analizând sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel invocate de parchet dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, în acord cu dispozițiile art. 417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, curtea reține următoarele:
Cu privire la starea de fapt reținută de prima instanță curtea nu a desprins neregularității, starea de fapt fiind conformă cu cele ce rezultă din ansamblul materialului probatoriu, confirmat, de altfel și de recunoașterea inculpatului, care a uzat de procedura simplificată.
De asemenea corectă este și încadrarea în drept a faptei în dispozițiile art. 2151 alin. 1 din Codul penal din 1969, în vigoare la data faptei și la data pronunțării sentinței.
C. constantă că prin . noului Cod penal, la data de 01.02.2014, infracțiunea de delapidare săvârșită de inculpat se găsește incriminată la art. 295, care modifică limitele speciale ale pedepsei principale în sensul că majorează limita minimă de la 1 an la 2 ani și o reduce pe cea maximă de la 15 ani la 7 ani. De asemenea, noul Cod penal prevede și obligativitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi pentru infracțiunea de delapidare.
În acest context, în care limitele de pedeapsă sunt modificate în mod bivalent, în acord cu susținerile parchetului recurent, C. apreciază și ea că, atâta timp cât orientarea primei instanțe a fost în sensul aplicării unei pedepse mai apropiate de limita minimă, legea veche este, în concret, mai favorabilă inculpatului.
Apreciind astfel, C. constată că devin incidente dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, conform cărora pedepsele accesorii și complementare urmează regimul legii identificate ca fiind mai favorabilă în ceea ce privește pedeapsa principală.
Concluzionând în sensul celor proxim mai sus arătate, C. reține că, dată fiind evidenta folosire a atribuțiilor conferite de funcția de gestionar pentru săvârșirea infracțiunii, funcție care are ca temei încrederea ce se investește de către angajator în angajatul său și pe care încrederea inculpatul a înșelat-o în mod flagrant, se impune ca acestuia să-i fie interzis, pe lângă exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal din 1969, exercițiul dreptului de a exercita o funcție de natura celei de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, prev. de art. 64 alin. 1 lit. c din Codul penal din 1969, respectiv funcția de gestionar.
C. împărtășește și critica parchetului referitoare la imposibilitatea înlăturării omisiunii prind atragerea atenției inculpatului asupra cazului de revocare a suspendării condiționate prevăzut de art. 84 din Codul penal din 1969 prin intermediul unei încheieri de îndreptare de eroare materială.
Această procedură este reglementată, atât în vechiul Cod de procedură penală (art. 195) cât și în noul Cod de procedură penală (art. 278) ca un remediu pentru îndreptarea unor greșeli vădit materiale.
Cu privire la înțelesul sintagmei „eroare materială evidentă”, Înalta Curte de Casație și Justiție–Secția Penală, într-o decizie de speță (decizia nr. 1916/25.05.2009), a reținut că „erori materiale evidente sunt doar acele greșeli scriptice, făcute în cazul scrierii numelui sau prenumelui unei persoane (ex.: P. în loc de P.; I. în loc de I.), a unei sume (100 lei în loc de 10 lei), a unor date calendaristice la care se referă actul procedural sau a datei întocmirii actului, evidența erorii traducându-se în lipsa oricărui dubiu cu privire la aceasta, certitudinea ei fiind manifestă, neimpunându-se deliberarea, reaprecierea ori exprimarea unei convingeri”.
Cu alte cuvinte, pe calea procedurii îndreptării de eroare materială evidentă, se pot remedia doar acele greșeli care nu implică o chibzuire, o examinare, o luptă a argumentelor în vederea luării unei hotărâri asupra unei chestiuni oarecare.
Chestiunea, precum în speță, legată de menționarea unei cauze de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, deși nu implică o prea adâncă chibzuire, nu reprezintă, totuși, o eroare materială în accepțiunea mai sus amintită ci, mai degrabă, o omisiune a instanței, care, în ipoteza suspendării condiționate a executării pedepsei, era obligată, cf. art. 359 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, să atragă atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a beneficiului suspendării executării..
O astfel de omisiune nu putea face, însă, nici obiectul unei încheieri de înlăturare a unei omisiuni vădite pe temeiul art. 279 din noul Codul de procedură penală, deoarece respectivul text normativ cuprinde o enumerare limitativă a omisiunilor ce pot fi astfel înlăturate (asupra sumelor pretinse de martori, experți, interpreți, apărători, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii) și între care omisiunea în discuție nu se regăsește.
Singura cale procedurală de înlăturarea a omisiunii primei instanțe este cea a căii de atac, pe care parchetul a exercitat-o și căreia C. îi va da curs.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a din noul Cod de procedură penală, curtea va admite apelul declarat de P. DE PE L. J. H. împotriva sentinței penale nr. 19/23.01.2014 și a încheierii penale nr. 1/05.02.2014, pronunțate de J. H. în dosarul nr._ .
C. va desființa încheierea apelată integral iar sentința apelată numai în ceea ce privește stabilirea conținutului pedepsei accesorii aplicate inculpatului P. C. F. și al omisiunii indicării tuturor cauzelor care pot atrage revocarea suspendării executării pedepsei și, rejudecând în aceste limite:
Va respinge sesizarea din oficiu referitoare la îndreptarea unei erori materiale strecurate în minuta sentinței penale de primă instanță.
Cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, va interzice inculpatului P. C. F., ca pedeapsă accesorie, pe lângă exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal din 1969, exercițiul dreptului de a exercita o funcție de natura celei de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, prev. de art. 64 alin. 1 lit. c din Codul penal din 1969, respectiv funcția de gestionar.
Va atrage atenția inculpatului și asupra dispozițiilor art. 84 din Codul penal din 1969, potrivit cărora, dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.
C. va menține, în rest, dispozițiile sentinței apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în apel, stabilit cf. art. 5 lit. a din Protocolul privind onorariile apărătorilor din oficiu, onorariu ce se va avansa, potrivit art. 272 din noul Cod de procedură penală, din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. DE PE L. J. H. împotriva sentinței penale nr. 19/23.01.2014 și a încheierii penale nr. 1/05.02.2014, pronunțate de J. H. în dosarul nr._ .
Desființează încheierea apelată integral iar sentința apelată numai în ceea ce privește stabilirea conținutului pedepsei accesorii aplicate inculpatului P. C. F. și al omisiunii indicării tuturor cauzelor care pot atrage revocarea suspendării executării pedepsei și, rejudecând în aceste limite:
Respinge sesizarea din oficiu referitoare la îndreptarea unei erori materiale strecurate în minuta sentinței penale de primă instanță.
Cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, interzice inculpatului P. C. F., ca pedeapsă accesorie, pe lângă exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal din 1969, exercițiul dreptului de a exercita o funcție de natura celei de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii, prev. de art. 64 alin. 1 lit. c din Codul penal din 1969, respectiv funcția de gestionar.
Atrage atenția inculpatului și asupra dispozițiilor art. 84 din Codul penal din 1969, potrivit cărora, dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.
Menține, în rest, dispozițiile sentinței apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în apel, onorariu ce se va avansa din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2014.
Președinte, Judecător,
A. D. B. A. P.
Grefier,
D. M. H.
Red. A.B./Tehnored. D.M.H.
08.04.2014, 2 ex.
J. Fond N. I.
| ← Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 131/2014.... | Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... → |
|---|
