Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 839/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 839/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 12-09-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 839/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. L.
Judecător: M. E. C.
Judecător: L. C.
Grefier: I. M.
D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial A. I., reprezentat de:
Procuror: A. Rasovan
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații M. A. N. și P. C. V. împotriva încheierii penale din data de 09.09.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul penal nr._ 13, încheiere prin care a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpați.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
-inculpatul recurent M. A. N., aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocatul M. R., care se prezintă în substituirea apărătoarei desemnate din oficiu, avocatei H. C.;
-inculpatul recurent P. C. V., aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocatul M. R., care se prezintă în substituirea apărătoarei desemnate din oficiu, avocatei H. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul M. R., care se prezintă pentru inculpații recurenți M. A. N. și P. C. V., în substituirea apărătoarei desemnate din oficiu, avocatei H. C., solicită admiterea recursurilor inculpaților, casarea încheierii penale atacate și punerea inculpaților de îndată în libertate, precizând că nu există probe care să indice că lăsarea inculpaților în libertate ar impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal.
De asemenea, apărătorul susține că se impune cercetarea inculpaților în stare de libertate, raportat la momentul procesual în care se află cauză, fiind finalizată urmărirea penală.
În subsidiar, apărătorul solicită înlocuirea măsurii arestării preventive luate față de inculpați cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă.
Reprezentanta D.I.I.C.O.T. – ului solicită respingerea recursurilor inculpaților ca nefondate și menținerea încheierii penale atacate ca temeinică și legală, întrucât subzistă temeiurile care au determinat luarea față de inculpați a măsurii arestării preventive și se impune menținerea inculpaților în stare privativă de libertate raportat la stadiul procesual.
Inculpatul recurent M. A. N., având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate. De asemenea, inculpatul solicită aplicarea dispozițiilor art. 145 sau art. 145/1 C.pr.pen.. Inculpatul depune un memoriu la dosarul cauzei.
Inculpatul recurent P. C. V., având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puțin restrictivă, respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara, precizând că nu are antecedente penale și are probleme de sănătate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față,
În deliberare, constată că prin încheierea penală din 09 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ 13, în temeiul art. 300/2 raportat la art. 160/b alin.3 C.pr.penală s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților P. C. V. și M. A. N., aflați în Penitenciarul A..
Pentru a dispune astfel, Tribunalul A. a reținut în considerentele încheierii următoarele aspecte de fapt și de drept:
Inculpații P. C. V. și M. A. N. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 87D/P/2012 al DIICOT – Serviciul Teritorial A. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori în forma continuată, prev. de art. 13 alin.1, 2, 3, teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (2 victime fiecare).
S-a reținut în motivarea actului de sesizare că, în perioada iunie 2012-iulie 2012, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații au recrutat, găzduit și transportat pe părțile vătămate minore Z. A. E. și B. N. I. V., le-au amenințat și lovit cu scopul să le determine să practice prostituția în folosul lor, în parcările de la restaurantul Lusch 200, jud. A., I. și Izvorul R., jud. Hunedoara, și Bârzava, jud. A..
Față de inculpați, Tribunalul A. prin încheierea nr. 9/2013 din data de 20.02.2013 a dispus luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 29 zile, reținând incidența art. 148 lit. b și f C.pr.pen..
Instanța a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă referitoare la pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă persoana inculpaților, subzistă și impun în continuare privarea acestora de libertate, în vederea desfășurării normale pe mai departe a procesului penal, acestea nefiind schimbate ori încetate de la data luării măsurii arestării preventive, în sensul revocării ori înlocuirii arestării cu o altă măsură mai puțin restrictivă, conform art. 139 C.pr.pen..
Astfel, din probele administrate în cauză până la acel moment procesual a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, fapte extrem de grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite prin legi speciale, dar și prin legea fundamentală: dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, precum și la libertatea persoanei, iar lăsarea în libertate a acestora ar crea o stare de neliniște și neîncredere în comunitatea din care fac parte, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local.
Pe de altă parte, pericolul pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpaților este redat și de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, respectiv caracterul continuu al faptelor, împrejurarea că părțile vătămate sunt persoane minore, în curs de dezvoltare, precum și de persoana inculpaților, aici având în vedere că inculpatul M. este recidivist, iar inculpatul P., chiar dacă nu are antecedente penale, lipsa acestora nu ar conduce automat la înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate, în contextul gravității faptelor.
În plus, faptele pentru care s-a formulat acuzarea prin emiterea rechizitoriului (aspect care întărește temeiurile inițiale ale arestării, care s-a bazat doar pe un minim de indicii) sunt extrem de grave, fiind acele tipuri de infracțiuni care prin natura lor conduc la ideea creării unui pericol concret pentru ordinea publică prin amploarea fenomenului infracțional pe care-l presupun și dezvoltă fie prin impactul negativ asupra întregii colectivități, fie prin limitele ridicate de pedeapsă stabilite de lege. Or, în prezenta speță, infracțiunea de trafic de minori în forma continuată are în mod evident un asemenea impact negativ în comunitate mai ales în contextul sporirii acestui tip de infracțiuni. În plus, urmările grave asupra dezvoltării fizice și psihice a minorelor victime întăresc pericolul concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpaților, iar limitele de pedeapsă între 10 și 20 de ani sunt evident consistente și denotă faptul că legiuitorul a avut în vedere pericolul social ridicat al acestei infracțiuni generat de valoarea socială importantă ocrotită de lege – libertatea minorilor și bunele moravuri.
În cauză s-a apreciat că subzistă și temeiul prevăzut de art. 148 lit. b C.pr.pen., întrucât din investigațiile efectuate a reieșit că inculpații au încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin adresarea de amenințări și efectuarea de presiuni asupra părții vătămate minore Z. A. E. în vederea retractării plângerii formulate.
Acest aspect a condus la concluzia că părțile vătămate au o stare de temere, care se impune a fi înlăturată prin privarea de libertate a inculpaților, cel puțin până la audierea acestora în fața judecătorului, în interesul aflării adevărului în cauză.
A rezultat, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
În ceea ce privește existența sau inexistența vinovăției inculpaților, aceasta va fi stabilită cu ocazia soluționării fondului cauzei, după administrarea tuturor probelor pertinente, concludente și utile cauzei.
Prezenta instanță nu este în măsură însă, la acest moment, să analizeze mijloacele de probă existente la dosar, ci doar să constate dacă măsura arestării preventive este legală și temeinică, dacă este întemeiată pe motive plauzibile de bănuială și, implicit, dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 148 alin. 1 lit. b și f C.pr.pen.
Totodată, măsura preventivă luată asupra inculpaților corespunde exigențelor CEDO, fiind conformă cu scopurile urmărite de art. 5 al Convenției.
Aspectele legate de contribuția inculpaților la săvârșirea faptelor sunt împrejurări ce pot fi luate în considerare cu ocazia soluționării fondului cauzei, însă în această fază procesuală nu reprezintă motive suficiente pentru a determina lăsarea lor în libertate, necesitatea protejării unui interes de ordin public general al societății primând celui personal al inculpaților.
Susținerile inculpatului M. A. N., expuse în memoriul depus la dosar, nu sunt în măsură să conducă la ideea că indiciile și temeiurile existente la luarea acestei măsuri au dispărut, pentru a se putea dispune lăsarea inculpatului în libertate.
Referitor la posibilitatea luării față de inculpați a unei măsuri neprivative de libertate, s-a reținut, așa cum s-a arătat mai sus, că în acest moment procesual ea nu asigură garanții suficiente pentru ocrotirea ordinii publice și garantarea bunei desfășurări a procedurilor.
Împotriva încheierii au declarat recurs în termenul legal prev. de art. 141 C.pr.penală inculpații P. C. V. și M. A. N., solicitând casarea acesteia și în urma rejudecării, înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara în ce-l privește pe inculpatul M. A. N. și cu măsura de a nu părăsi țara în ce-l privește inculpatul P. C. V..
În expunerea scrisă a motivelor de recurs – memoriul depus la fila 13 din dosar – inculpatul M. A. N. a arătat că detenția preventivă a depășit în ceea ce-l privește perioada rezonabilă acceptată de CEDO, iar lăsarea sa în libertate poate fi supusă unor garanții suficiente care să asigure atât prezența la proces, cât și derularea optimă a procedurilor.
Din actele dosarului nu rezultă că inculpatul intenționează să se sustragă de la urmărire penală sau de la judecată și nici să influențeze părțile din proces.
Inculpatul P. C. V. a arătat că lăsarea sa în libertate este justificată de considerente de ordin personal cu referire specială al situația sa medicală, considerent pentru care solicită înlocuirea măsurii preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii penale atacate în raport cu aspectele critice expuse dar și din oficiu în limitele prev. de art. 385/6 alin.3 C.pr.penală, Curtea constată următoarele:
1. Tribunalul A. a dispus menținerea măsurii arestării preventive în considerarea dispozițiilor art. 160/b alin.3 C.pr.penală apreciind în mod corect raportat la actele și lucrările din dosarul cauzei, că temeiurile care au justificat instituirea arestului preventiv subzistă în continuare și impun privarea de libertate a acestora.
2. Curtea arată că persistența unor suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea de către inc. M. A. N. și P. C. V. a unor infracțiuni grave, de un pericol social ridicat, pericol imprimat atât de vârsta victimelor, cât și de modul și mijloacele concrete în care se presupune că aceștia au acționat (trafic de minori în formă continuată prev. și ped. de art. 1, 2,3 teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal reprezintă motive pertinente și suficiente care justifică continuarea detenției provizorii a acestora.
3. În contextul factual conturat în acest moment și susținut de ansamblul actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei apar ca nejustificate apărările inculpaților în sensul unei durate prelungite a detenției provizorii și care prin trecerea unei perioade de aproximativ 7 luni de zile nu poate fi apreciată ca depășind pragul de rezonabilitate în accepția art. 6 CEDO.
4. Curtea precizează că imperativele realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept justifică la acest moment al procesului penal privarea de libertate și care este indispensabilă pe baza circumstanțelor, circumstanțe evidențiate de complexitatea deosebită a cauzei, de natura acuzațiilor aduse și de impactul negativ generat în cadrul comunității a faptelor pentru care inculpații sunt trimiși în judecată.
5. Curtea arată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar genera lăsarea în libertate a inculpaților este unul real, actual și suficient de puternic pentru un interes fundamental al societății astfel încât măsura preventivă adoptată este proporțională cu scopul urmărit și anume prevenirea săvârșirii altor infracțiuni și protejarea drepturilor și libertăților altor persoane.
6. Aspectele ce conturează baza factuală a cauzei, precum și celelalte date din dosar relevă potențialul violent și agresiv al inculpaților, astfel că luarea în discuție a posibilității instituirii față de aceștia a unor măsuri preventive neprivative de libertate este inoportună la acest moment.
7. Dintr-o altă perspectivă instituirea față de inculpații P. C. și M. A. a unor măsuri preventive mai puțin restrictive nu ar putea fi supusă unor garanții suficiente care să asigure derularea optimă a procedurilor, anumite date ale cauzei reliefând existența unui risc real de influențare a părților vătămate și a martorilor din partea inculpaților.
8. Față de cele ce preced, Curtea arătând că necesitatea ocrotirii unui interes precumpănitor general al societății prevalează protejării celui individual al inculpaților, va respinge ca nefondat, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit.b C.pr.penală recursurile celor 2 inculpați cu consecința obligării lor la cheltuieli judiciare în temeiul art. 192 alin.2 C.pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații: P. C. V. și M. A. N. împotriva încheierii penale din 09.09.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar penal nr._ 13.
În baza art. 192 al.2 C.pr.pen. obligă pe inculpați să plătească statului suma de câte 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de câte 100 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. L. M. E. C. L. C.
Grefier,
I. M.
Red. MEC
Dact. IM/2 ex./13.09.2013
Jud. S. D. - M.
| ← Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Decizia... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 671/2013. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
