Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 953/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 953/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 02-10-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 953/2013
Ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. C.
Judecător: A. L.
Judecător: M. E. C.
Grefier: I. M.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, reprezentat de:
Procuror: A. F.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr. 401/29.03.2013 pronunțată de J. A. în dosarul penal nr._ .
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26.09.2013, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.10.2013, încheierea de ședință din data de 26.09.2013 făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față,
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 401/29.03.2013 pronunțată de J. A. în dosar nr._ inculpatul C. M. I. a fost condamnat la 3 luni închisoare pentru săv. infracțiunii prev. art. 108 alin.1 lit. c din Legea nr. 46/2008 rep. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal și a art. 320¹ alin.7 C.pr. pen..
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b C.pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art.71 C.pen.
În baza art. 81 alin.1 și art.71 alin.5 din Codul penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și accesorii aplicate, pe o durată de 2 ani și 3 luni, care constituie termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 al.1 din Codul penal.
În baza art. 359 din Codul de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 din Codul penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate.
În baza art. 118 alin.1 lit. b și alin. 4 C.pen. a fost confiscat de la martorul C. A. motofierăstrăul fără marcă și . la tăierea arborilor, depus la Camera de corpuri delicte a I.P.J. A. conform dovezii . nr._.
În baza art. 14, art. 16¹ alin.3 Cod proc. pen. rap. la art. 346 Cod proc. pen. coroborat cu art. 998-999 cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă T. V., domiciliat în com. Unirea, ., jud. A. și inculpatul a fost obligat la despăgubiri materiale în cuantum de 935,26 lei, către partea civilă.
În baza art. 14 Cod proc. pen. rap. la art. 346 Cod proc. pen. coroborat cu art. 998-999 Cod civil, art. 105 alin.3 coroborat cu art. 33 alin.2 lit. e din Legea nr. 46/2008 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de Statul Român prin A.N.A.F., reprezentat de Direcția G. a Finanțelor P. A., cu sediul în A.-I., ., jud. A. și inculpatul a fost obligat la despăgubiri materiale în cuantum de 935,26 lei + TVA 24%, către partea civilă.
În baza art. 191 alin. 1 Cod proc. pen. inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 40 lei.
Determinând vinovăția inculpatului în limitele infracțiunii expuse în actul de sesizare, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În cursul lunii septembrie 2011, inculpatul C. M. I. s-a deplasat împreună cu fratele său C. A. în pădurea satului D. din . numit Gruișor, de unde, cu o drujbă proprietatea fratelui său, inculpatul a tăiat de pe picior un număr de 5 arbori esență gorun, nemarcați. Ulterior, ajutat de fratele său, inculpatul a transportat materialul lemnos la domiciliul său.
Înainte de a se deplasa în pădure, inculpatul a discutat cu numitul T. V., care credea că este proprietar al pădurii, iar acesta i-a permis să taie arbori, însă i-a atras atenția că nu sunt marcați.
Prejudiciul cauzat prin această tăiere neautorizată a arborilor a fost calculat de către Ocolul Silvic A. la suma de 1870,52 lei cu TVA 24%, valoare ce depășește de 20,34 ori prețul metrului cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.
Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută în considerarea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale: procesul- verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente; adresa nr. 5261/08.12.2011 a Ocolului Silvic A. și anexele acesteia, din care i că prejudiciul cauzat prin tăierea ilegală de arbori depășește de 20,34 ori valoare metru cub de masă lemnoasă pe picior, care la data constatării faptei era de 91,76 le valoarea totală a prejudiciului fiind de 1870,52 lei; declarațiile martorilor T. V., C. A., M. A. I., M. G. I., declarațiiile martorilor asistenți la cercetarea la fața locului M. F. și Jelade O. V.; dovadă de ridicare și respectiv dovadă . nr._, privind depunerea la Camera de Corpuri Delicte din cadrul IPJ A., a drujbei folosite la comiterea faptei, coroborate cu declarațiile inculpatului date atât în fața procurorului, cât și în fața instanței, prin care acesta a recunoscut integral săvârșirea infracțiunii, înțelegând să se prevaleze de disp. art. 320/1 C.pr.penală vizând procedura simplificată întemeiată pe pledoaria de vinovăție (f. 18-22 dup; 14 dosar fond).
În drept, fapta inculpatului săvârșită în împrejurările descrise mai sus a fost calificată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 108 alin. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008 în condițiile art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen. și cu reținerea dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. a, 76 lit. d Cod penal.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, prima instanță a reținut următoarele:
Prin adresa nr._/22.02.2013, D.G.F.P. A. a arătat că se constituie parte civilă cu prejudiciul cauzat bugetului consolidat stabilit prin rechizitoriu (fl. 6).
La rândul său, partea vătămată T. V. a declarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă împotriva inculpatului cu suma echivalentă prejudiciului creat, astfel cum a fost comunicat de către Ocolul Silvic A..
Odată cu declarația de recunoaștere a faptei, inculpatul a arătat că este de acord să plătească părții vătămate T. V. suma de 1870, 52 lei (fl. 14).
În conformitate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 46/2008, administratorul fondului forestier proprietate publică a statului și proprietarii de păduri au obligația să înființeze fondul de conservare și regenerare a pădurilor, care se constituie, printer alte resurse, și din 50% din cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse fondului forestier proprietate privată (lit. e), astfel că doar 50% din despăgubiri îi revin proprietarului pădurii.
Acest fond se află la dispoziția și în contul administratorului sau al prestatorului de servicii silvice.
Cum însă Ocolul Silvic A., în calitate de prestator de servicii silvice pentru pădurile proprietate privată, a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză, în considerarea deciziei nr. 2/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesului legii, dar și a dispozițiilor art. 14 Cod proc. pen. rap. la art. 346 Cod proc. pen. coroborat cu art. 998-999 Cod civil, art. 105 alin.3 coroborat cu art. 33 alin.2 lit. e din Legea nr. 46/2008, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de Statul Român prin A.N.A.F., reprezentat de Direcția G. a Finanțelor P. A., și inculpatul a fost obligat la despăgubiri materiale în cuantum de 935,26 lei + TVA 24%, către partea civilă.
În baza art. 14, art 16¹ alin.3 și 346 C.pr. pen. raportat la art. 998-999 C.Civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă T. V., domiciliat în com. Unirea, ., jud. A. și inculpatul a fost obligat la despăgubiri materiale în cuantum de 935,26 lei, către partea civilă.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termenul legal prev. de art. 385/3 C.pr.penală P. de pe lângă J. A., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte, dezvoltate în memoriul scris depus la dosar la filele 9-10:
1.În mod nelegal instanța de judecată a dispus confiscarea drujbei folosită la comiterea faptei de la martorul C. A.
În actul de sesizare al instanței s-a reținut faptul că martorul nu a cunoscut caracterul ilegal al tăierii arborilor de către inculpat, astfel încât nu a avut reprezentarea săvârșirii de către acesta din urmă a unei infracțiuni.
Ca atare sancțiunea confiscării de la martorul C. A. a motofierăstrăului nu se circumscrie textului de lege prev. de art. 118 lit. b Cod penal, întrucât acest martor nu a cunoscut scopul folosirii bunului.
2. În mod nejustificat instanța de judecată a făcut aplicarea art. 74 lit. a Cod penal coroborat cu art. 76 lit. d Cod penal, având drept consecință aplicarea față de inculpat a unei pedepse de doar 3 luni
Simplul fapt că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale nu este în opinia parchetului în măsură să formeze convingerea că inculpatul a avut o conduită bună în societate anterior comiterii faptei, aceste aspecte impunându-se a fi dovedite prin administrarea de probe.
Acest motiv de recurs nu a mai fost susținut de către reprezentantul Parchetului cu ocazia dezbaterilor.
3. În mod nelegal și netemeinic instanța de judecată a emis încheiere de îndreptare a erorii materiale înlăturând din temeiul de drept al confiscării dispozițiile art. 118 alin. 4 Cod penal
În cauză eroarea este una de drept și nu o eroare materială, constând în aceea că temeiul de drept al confiscării se cuvenea a fi cel prevăzut de art. 118 alin. 1 lit. b combinat cu alin. 3 al aceluiași articol din Codul penal, iar persoana de la care urma a fi făcută confiscarea era inculpatul și nu martorul.
4.În mod nelegal instanța de judecată nu a dispus restituirea drujbei către martorul C. A.
Astfel, potrivit art. 357 alin. 2 lit. e C.pr.pen. coroborat cu art. 109 C.pr.pen. instanța ar fi trebuit să dispună restituirea drujbei ridicate de la martorul C. A., deoarece acesta din urmă nu a comis nico faptă prevăzută de legea penal, după cum imperativ cere art. 111 alin. 2 Cod penal coroborat cu art. 118 Cod penal.
5. În mod nelegal instanța de judecată a omis punerea în discuție și schimbarea încadrării juridice a faptei potrivit art. 334 C.pr.pen., din art. 108 alin. 1 lit. c Cod silvic în art. 108 alin. 1 lit. a Cod silvic cu art. 13 Cod penal, având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 12/2008 dată de Secțiile Unite ale ÎCCJ într-un recurs în interesul legii.
Astfel, calculul prejudiciului comis prin tăierea ilegală a arborilor s-a făcut în funcție de prevederile Ordinului nr. 1343/2010 emis de Ministerul Mediului și al Pădurilor care prevedea la acea dată un preț mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior de 71 lei ( la care se adaugă TVA de 24 %).
Întrucât la acest moment conform Ordinului nr. 3283/23.08.2012 prețul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este de 85 lei ( la care se adaugă TVA de 24 %), instanța se impunea să observe că acest aspect influențează asupra încadrării juridice date faptei săvârșită de către inculpat și care primește o calificare ce prevede o sancțiune mai blândă.
Curtea a pus în vedere inculpatului posibilitatea de a fi ascultat în fața sa, însă nu a dorit să facă precizări suplimentare.
Curtea a făcut propriile verificări în raport cu solicitările pachetului privind prețul unui metru cub de masă lemnoasă la acest moment, constatând că acesta nu s-a schimbat ulterior emiterii Ordinului 3283/23.08.2012 (85 lei la care se adaugă TVA de 24 %).
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele statuate de art. 385/6 alin.3 Cod procedură penală Curtea constată următoarele:
1.Instanța fondului a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale: procesul- verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente; adresa nr. 5261/08.12.2011 a Ocolului Silvic A. și anexele acesteia, din care i că prejudiciul cauzat prin tăierea ilegală de arbori depășește de 20,34 ori valoare metru cub de masă lemnoasă pe picior, care la data constatării faptei era de 91,76 le valoarea totală a prejudiciului fiind de 1870,52 lei; declarațiile martorilor T. V., C. A., M. A. I., M. G. I., declarațiiile martorilor asistenți la cercetarea la fața locului M. F. și Jelade O. V.; dovadă de ridicare și respectiv dovadă . nr._, privind depunerea la Camera de Corpuri Delicte din cadrul IPJ A., a drujbei folosite la comiterea faptei, coroborate cu declarațiile inculpatului date atât în fața procurorului, cât și în fața instanței, prin care acesta a recunoscut integral săvârșirea infracțiunii, înțelegând să se prevaleze de disp. art. 320/1 C.pr.penală vizând procedura simplificată întemeiată pe pledoaria de vinovăție (f. 18-22 dup; 14 dosar fond).
2. Curtea arată că prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosar, în conformitate cu cerințele impuse de art. 63 al. 2 Cod procedură penală, stabilind în mod clar și neechivoc vinovăția inculpatului în limitele stării factuale expuse în actul de sesizare.
3. Curtea va reține la rândul său sub raportul bazei factuale că în luna septembrie 2011, inculpatul C. M. I. a tăiat fără drept 5 arbori nemarcați de esență gorun din pădurea proprietatea numitului T. V., situată în locul numit Gruișor, pe raza Comunei Unirea, ., cauzând la acel moment prin tăiere un prejudiciu ce depășea de 20, 34 ori prețul unui metru cub de masă lemnoasă la data constatării faptei.
4.Realizând propriul demers analitic în raport cu critica adusă sub aspectul calificării juridice a faptei, Curtea constată că la momentul judecării cauzei de către prima instanță intervenise Ordinul nr. 3283/23.08.2012 emis de Ministerului Mediului și al Pădurilor conform căruia prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este de 85 lei la care se adaugă TVA de 24 %.
În aceste circumstanțe jurisdicția inferioară trebuia să constate intervenția unei dispoziții mai favorabile care, în urma raportării prejudiciului total de 1870, 52 lei la prețul nou de 105, 4 lei/ mc masă lemnoasă pe picior depășește de doar 17, 74 ori valoarea unui metru cub de masă lemnoasă, oferind o altă perspectivă asupra calificării juridice a faptei săvârșite de către inculpat, aceasta circumscriindu-se dispozițiilor art. 108 alin. 1 lit. a din Codul silvic.
5. Referitor la critica adusă reținerii greșite de către instanța de fond a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a Cod penal, Curtea, în urma examinării efective și concrete a elementelor ce definesc persoana inculpatului, consideră că în mod corect prima instanță a dat eficiență acestui text de lege.
Analiza coroborată a actelor de la dosar demonstrează faptul că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală și are o conduită socială corespunzătoare, astfel încât aceste aspecte pot fi valorificate în sensul stabilirii unei sancțiuni penale mai blânde, bineînțeles proporționale criteriile generale de individualizare impuse de art. 72 Cod penal.
Curtea precizează că raportat la noua încadrare juridică a faptei, pedeapsa aplicată în modalitatea prevăzută mai sus corespunde exigențelor impuse de art. 108 alin. 1 lit. a din Codul silvic raportat la art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen. și art. 74 lit. a, 76 lit. e Cod penal.
6. Vizând critica expusă la punctul 1 din motivele de recurs, Curtea o apreciază ca întemeiată, în mod nelegal jurisdicția inferioară dispunând confiscarea de la martorul C. A. a motofierăstrăului utilizat la tăierea ilegală de arbori, atâta timp cât s-a demonstrat că acest martor a cunoscut scopul folosirii drujbei de către inculpat. În aceste circumstanțe în cauză nu sunt întrunite dispozițiile art. 118 alin. 1 lit. b și nici ale art. 118 alin. 4 Cod penal cu privire la martorul C. A..
7.În ce-l privește pe acest martor, instanța se impunea să facă aplicarea dispozițiilor art. 109 C.pr.pen., în sensul restituirii drujbei ridicate.
8.Curtea reține că în mod nelegal instanța fondului a încercat să suplinească o greșeală de judecată prin adoptarea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale, în sensul înlăturării din dispozitivul hotărârii a dispozițiilor prevăzute la alin. 4 a art. 118 Cod penal reținute alături de dispozițiile art. 118 alin. 1 lit. b Cod penal.
Instanța fondului a reținut greșit dispozițiile alin. 4 ale art. 118 Cod penal, dispoziții care nu-i puteau fi aplicate martorului C. A., această deficiență nu putea fi înlăturată pe calea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale, întrucât situația dată nu se circumscrie dispozițiilor art. 195 C.pr.pen..
9.Instanța se impunea să facă aplicarea dispozițiilor art. 118 alin. 3 Cod penal și să dispună în baza acestui text de lege confiscarea de la inculpat a echivalentului în bani a motofierăstrăului.
10.Față de cele ce preced, Curtea, constatând că hotărârea atacată se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385/9 pct.17/2 C.pr.penală, în conformitate cu dispozițiile art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală va admite recursul declarat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr.401/29.03.2013 pronunțată de J. A. în dosar penal nr.205/29.03.2013.
Va casa sentința penală atacată numai sub aspectele:
-calificării juridice a faptei săvârșite de către inculpatul C. M. I.
-confiscării de la martorul C. A. a motofierăstrăului folosit la tăierea arborilor
-nerestituirii către martorul C. A. a motofierăstrăului folosit la tăierea arborilor
precum și în totalitate încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 06.06.2013 și procedând la rejudecare în aceste limite:
Va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul C. M. I. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.108 al.1 lit. „c” din Legea nr.46/2008 cu reținerea dispozițiilor art. 74 al.1 lit.”a”, 76 lit.”d” C.penal în infracțiunea prevăzută de art.108 al.1 lit. ”a” din Legea 46/2008 cu aplicarea art.13 C.pen. și reținerea dispozițiilor art. 74 al.1 lit.”a”, 76 lit.”e” C.penal, ambele în condițiile art.320/1 c.pr.pen.
Va înlătura dispozițiile art.118 al.1 lit. „b” C.pen. privind confiscarea specială de la martorul C. A. a motofierăstrăului și va dispune restituirea acestui bun către martor.
În baza art. 118 al.1 lit.”b”, al.3 Cpen. Va dispune confiscarea de la inculpatul C. M. I. a contravalorii motofierăstrăului corp delict.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 192 al.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P. de pe lângă J. A. împotriva sentinței penale nr.401/29.03.2013 pronunțată de J. A. în dosar penal nr.205/29.03.2013.
Casează sentința penală atacată numai sub aspectele:
-calificării juridice a faptei săvârșite de către inculpatul C. M. I.
-confiscării de la martorul C. A. a motofierăstrăului folosit la tăierea arborilor
-nerestituirii către martorul C. A. a motofierăstrăului folosit la tăierea arborilor
precum și în totalitate încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 06.06.2013 și procedând la rejudecare în aceste limite:
Dispune schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul C. M. I. din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.108 al.1 lit. „c” din Legea nr.46/2008 cu reținerea dispozițiilor art. 74 al.1 lit.”a”, 76 lit.”d” C.penal în infracțiunea prevăzută de art.108 al.1 lit. ”a” din Legea 46/2008 cu aplicarea art.13 C.pen. și reținerea dispozițiilor art. 74 al.1 lit.”a”, 76 lit.”e” C.penal, ambele în condițiile art.320/1 c.pr.pen.
Înlătură dispozițiile art.118 al.1 lit. „b” C.pen. privind confiscarea specială de la martorul C. A. a motofierăstrăului și dispune restituirea acestui bun către martor.
În baza art. 118 al.1 lit.”b”, al.3 Cpen. dispune confiscarea de la inculpatul C. M. I. a contravalorii motofierăstrăului corp delict.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 192 al.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu în cotă procentuală, în cuantum de 50 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 02.10.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. C. A. L. M. E. C.
Grefier,
I. M.
Red. MEC
Dact. IM/2 ex./07.10.2013
Jud. fond A. D. S.
← Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 128/2014. Curtea... | Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 942/2013. Curtea de Apel... → |
---|