Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 198/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 198/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 21-11-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 198/A/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L.
Judecător M. E. C.
Grefier V. C. V.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost reprezentat de
Procuror - A. F.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. de pe lângă T. S. și partea civilă M. – A. prin DGFP S. împotriva sentinței penale nr. 73/03 iunie 2013 pronunțată de T. S..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 14 noiembrie 2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor penale de față;
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 73/03 iunie 2013 pronunțată de T. S. în dosar penal nr._ a fost respinsă cererea privind schimbarea încadrării juridice formulată de Ministerul Public
În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C.pr.pen. a fost achitat inculpatul M. N. (fost T.), fiul lui I. și A., născut la data de 19.06.1975 în R. jud.S., domiciliat în Lindenstr.3,_ B. Soden – Salmuenstr. (Kerbersdorf), Germania, posesor al pașaportului . nr._ eliberat de autoritățile române, cetățean român, studii medii, fără antecedente penale, C.N.P._, pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
În baza art.346 alin.2 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat să plătească Ministerului Finanțelor Publice – A.N.A.F.- prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S. cu sediul în S., ..17, jud.S., suma de 228.658 lei cu majorările legale.
A fost menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța din 8 iulie 2011 asupra cotei de 6/32 din casa de locuit și curte din localitatea R., ..717, jud.S., înscrisă în C.F. R., nr.100.707, nr. top 632, 633.
În baza art.192 alin.1 pct.1 lit.c C.pr.pen. inculpatul a fost obligat să plătească statului 4.500 lei cheltuieli judiciare, onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu a fost plătit din fondurile Ministerului Justiției.
În considerentele sentinței, prima instanță a reținut următoarele aspecte de fapt și de drept:
1. Aspecte de fapt:
S. C. ,,N. A.” SRL R. a fost înființată în cursul anului 2007 și a avut ca administrator pe învinuitul M. N. cu sediul social declarat în comuna R., ., jud. S. și este înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă T. S. sub. nr. J_, cod unic de înregistrare_ și ca principal obiect de activitate – Alte activități anexe transporturilor terestre – cod CAEN 6321.
Pe lângă alte obiecte de activitate societatea desfășura activități de comerț cu autovehicule – cod CAEN 5010. La data de 06.11.2009 învinuitul M. N. a solicitat Oficiului Registrului Comerțului S., dizolvarea/lichidarea persoanei juridice, solicitare care a fost admisă în data de 16.03.2010.
În perioada 02.09._09, S.C.,, N. A.”S.R.L. R. a făcut obiectul unui control tematic inopinat ce a avut ca obiect verificare realității operațiunilor economice, modul de înregistrare în evidența contabilă a achizițiilor/livrărilor intracomunitare de bunuri pentru perioada 01.01._09 în corelație cu documentele de TVA aferente și declarațiile recapitulative 390.
În perioada 01.01._09 S.C.,, N. A.” S.R.L. R. a realizat venituri din comerțul cu autovehicule second hand, achiziționate de la operatorii intracomunitari N. M. A. Germania și Autohaus Menke Gmbh Germania pentru care a aplicat regimul special pentru bunuri second hand prev. de art. 1522 din Legea 571/2003 cu modificările și comp0letările ulterioare ( taxarea din punct de vedere al TVA la marja de profit. Astfel în perioada 01.01._09 societatea a achiziționat intracomunitar un număr de 19 autovehicule ,,second hand”în valoare de 285.246 euro, echivalentul a 1.203.463 lei, valoarea rezultată în urma revânzării acestor autoturisme fiind de 1.227.643 lei.
Din deconturile de TVA depuse de persoana juridică a rezultat că S.C. ,, N. A.” SRL R., în perioada 01.01._09, a comercializat toate autoturismele ,,second hand” achiziționate aplicând regimul special pentru bunurile second hand, în speță cota de 19% a taxei pe valoare adăugată asupra cotei de marjă a profitului.
2. Aspecte privind încadrarea juridică a faptelor reținute în actul de sesizare:
După administrare probelor Ministerul Public a cerut schimbare încadrării juridice din infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea 241/2005, cu aplicare art. 41 la. 2 C.p., în două infracțiuni continuate: de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, prev. de art. 248 rap. la art. 2481 cu aplicare art. 41 al. 2 și 42 C.p. și fals intelectual, prev. de art. 43 din Legea 82/1991, raportat la art. 289 și 41 al. 2 și 42 C.p., ambele infracțiuni aflându-se în concurs real.
Se susține că încadrarea juridică dată prin rechizitoriu este greșită pe considerentul că inculpatul nu a omis să evidențieze în contabilitate importurile de autoturisme, ci dimpotrivă, toate achizițiile intracomunitare au fost evidențiate în contabilitatea firmei, dar în mod abuziv, cu ocazia vânzării bunurilor în România, în loc să aplice în continuare, regimul normal de TVA cu care bunurile au fost importate, a aplicat regimul fiscal special prevăzut pentru bunurile second hand.
S-a mai reținut că inculpatul a avut calitatea de funcționar și că este realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu.
Cu privire la infracțiunea de fals intelectual s-a apreciat că s-a realizat sub forma uni participații improprii, inculpatul determinând-o cu intenție pe martora C. A., care a acționat fără vinovăție să înregistreze facturi redactate necorespunzător sub aspectul TVA.
3. Aprecierile Tribunalului S.:
3.1. În primul rând, cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, normele de incriminare impun un subiect activ calificat, funcționar public sau funcționar, după caz. Se susține, în temeiul unei jurisprudențe mai vechi (decizia penală nr. 6351/2004 a Î.C.C.J.) că asociatul unic, în același timp administrator al unei societăți comerciale, are calitatea de funcționar în sensul art. 147 al. 2 C.p.
Ulterior instanța supremă a renunțat la această viziune ca urmare a unor schimbări legislative, astfel că, printr-o altă decizie de speță (decizia penală nr. 564/2008) nu mai reține calitatea de funcționar a administratorului unei societăți comerciale. O atare soluție a avut în vedere dispozițiile art. 1961 al. 3 din Legea 31/1990, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 82/2007 unde se limitează în mod explicit calitatea de salariat al unei societăți comerciale doar la asociatul unic, fiind exclusă această calitate pentru administrator. Oricum, în speță, nu s-a făcut nici dovada că inculpatul ar fi fost o persoană salariată a firmei în sensul art. 147 al 2 C.p. pentru a se putea susține că are calitatea de funcționar.
Față de lipsa calității cerută subiectului activ este inutil a mai analiza aspectele ce țin, ipotetic, de conținutul infracțiunii ca atare.
3.2. În al doilea rând, cu privire la instigarea ca modalitate de participație improprie, care ar fi fost comisă de inculpat asupra martorei C. AAsineta pentru a săvârși falsul prevăzut de art. 43 din Legea 82/1991 nu se poate reține că el a acționat intenție infracțională din moment ce s-a bazat pe o înțelegere greșită a reglementării normative, împrejurare ce este dovedită și cu concluziile expertizei contabile. Mai mult decât atât, martora ca și contabil specialist, era cea dintâi chemată să cunoască reglementările și să facă o aplicare corectă. Susținerea ei că a acționat așa cum i-a cerut inculpatul este una conjuncturală, primordial nedovedită și apoi pentru a evita eventuale consecințe juridice defavorabile în ceea ce o privește.
4. Referitor la infracțiunea dedusă judecății prev. de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005:
Trebuie precizat că în accepțiunea Tribunalului nu este vorba de o încadrare juridică eronată de natură penală, așa precum s-a arătat, ci eventual, ar putea fi vorba de o altă formă juridică de ilicit.
Infracțiunea la care s-a făcut referire anterior constă în omisiunea evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Or, din probele existente rezultă că inculpatul nu a omis să evidențieze în contabilitate importurile de autoturisme și nici veniturile realizate ci a calculat taxa pe valoare adăugată datorată statului de o manieră eronată, ceea ce ar putea fi o problemă de contencios fiscal.
Ceea ce este incriminat prin textul invocat se rezumă la ascunderea veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale și nicidecum la calcularea eronată a acestora cum este în cauza de față.
Pe de altă parte este de observat că nu este realizat nici elementul subiectiv pentru că infracțiunea prevăzută de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 se săvârșește cu intenție calificată prin scop, și anume scopul sustrageri de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Față de toate acestea soluția ce se impune este de achitare a inculpatului în condițiile art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C.pr.pen. pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
5. Latura civilă a cauzei:
Acțiunea civilă exercitată în cauză de Ministerul Finanțelor – A.N.A.F – Direcția Generală a Finanțelor Publice S., se constată că aceasta este întemeiată deoarece inculpatul datorează o diferență de T.V.A. statului în cuantumul neachitat. Potrivit expertizei contabile, necontestată de părți, suma datorată este de 228.658 lei.
Împotriva sentinței au declarat apel P. de pe lângă T. S. și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice – A. – prin DGFP S. aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
I. P. de pe lângă T. S., motive expuse în memoriul depus la filele 6-8 din dosar:
1. Hotărârea pronunțată în cauză este nelegală sub aspectul respingerii cererii formulată de procurorul de ședință în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor comise de inculpat.
În acest sens se arată potrivit concluziilor scrise de la 01.04.2013 (f. 241-243 din dosar) că faptele comise de inculpat nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005 ci în acelea ale art. 248, raportat la art. 248/1 cod penal privitoare la abuzul în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și fals intelectual prevăzută și pedepsită de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 cod penal, întrucât acesta nu a omis să evidențieze în contabilitate importurile de autoturisme ci dimpotrivă toate achizițiile intracomunitare au fost evidențiate în contabilitatea firmei dar cu ocazia vânzării bunurilor în România în mod abuziv, cu bună știință în loc să aplice în continuare regimul normal de TVA cu care bunurile au fost importate, a aplicat regimul fiscal special prevăzut pentru bunuri second hand.
2. Hotărârea pronunțată în cauză este nelegală în ceea ce privește achitarea inculpatului pentru faptele deduse judecății, instanța făcând o apreciere greșită asupra lipsei caracterului infracțional al faptelor:
Practic, inculpatul M. a combinat în mod nejustificat două regimuri fiscale pentru aceleași bunuri ceea ce este inadmisibil, aspect constatat și de expertul contabil în concluziile expertizei întocmite în cauză.
Împrejurarea că inculpatul cunoștea foarte bine cu ce fel de regim fiscal au fost importate autoturismele este evidentă întrucât furnizorul străin pentru 18 din cele 19 autoturisme este M. A. Germania GmbH adică o societate comercială administrată doar de către inculpat, situație în care nu se poate vorbi despre o eroare în care s-ar fi aflat inculpatul sau de o culpă a acestuia.
Nu pot fi acceptat considerațiile instanței în legătură cu lipsa calității de funcționar cerută subiectului activ al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice întrucât din probele administrate rezultă foarte clar că inculpatul avea atât calitatea de asociat unic al firmei . și pe aceea de administrator, ceea ce face ca el să întrunească toate cerințele legii pentru existența subiectului activ al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
În ce privește participația improprie la infracțiunea de fals la legea contabilității nu poate fi acceptat raționamentul instanței de fond cu privire la pretinsa înțelegere greșită a reglementării în cauză de către inculpat sub aspectul calculării TVA, acesta determinând cu intenție pe martora C. Sinefta să săvârșească fără vinovăție o faptă prevăzută de legea penală.
În opinia Parchetului intenția inculpatului reiese și in raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză arătându-se de către expert că inculpatul nu putea sub nicio formă să aplice în România un regim fiscal diferit de acela cu care bunurile fuseseră importate și că M. N. a combinat în mod nepermis de lege două regimuri de taxare cu consecința prejudicierii bugetului de stat (f. 213 din dosarul instanței).
Chiar dacă s-ar accepta ideea potrivit căreia inculpatul ar fi acționat din culpă (lucru puțin probabil având în vedere împrejurările comiterii faptelor) el se face vinovat cel puțin de săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave, fapte prevăzute și pedepsite în art. 249 alin.1 și 2 cod penal și ca urmare trebuia condamnat.
3. Hotărârea criticată este nelegală și sub aspectul omisiunii de a obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat cu retribuirea apărătorului desemnat di oficiu:
În acest sens se arată că potrivit dispozițiilor art. 192 alin.2 pct. 1 lit.c C.pr.penală în caz de achitare, dacă a fost totuși obligat la repararea pagubei, inculpatul va suporta cheltuieli judiciare avansate de stat, dispozițiile din Coduld e procedură penală nedistingând între categoriile de cheltuieli avansate de stat astfel încât acesta se impunea să fie obligat să achite și onorariul avocatuuli desemnat din oficiu.
La termenul in 14 noiembrie 2013, reprezentantul Parchetului a pus concluzii de respingere a apelului declarat de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. S..
II. Partea civilă Ministerul Finanțelor Publice – A. – prin D. B., reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice S., memoriul depus la dosar la filele 9-10:
În mod greșit instanța fondului a stabilit în sarcina inculpatului obligația la plata sumei de 228.658 lei cu majorările de rigoare, cu titlu de despăgubiri civile, sumă inferioară celei menționate în cererea de constituire de parte civilă în cauză conform căreia ., figurează în evidențele organelor fiscale cu debite în sumă totală de_ lei conform procesul verbal nr. 624/2010 al AIF S..
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate în raport cu aspectele critice expuse cât și din oficiu în limitele prevăzute de art . 371 alin.2 C.pr.penală; Curtea constată următoarele:
1. Instanța fondului a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul probator administrat atât în cursul urmăririi penale: plângerea formulată de DGFP S. (f. 11-17); procesul verbal de control din 29.01.2010 întocmit de DGFP S. (f. 22-36), proces verbal de control din 04.09.2010 întocmit de DGFP S. (f. 44-49), documente contabile aferente ale . (f. 50-55), decizia instanței prin care s-a dispus radierea . (f. 506 dup); ordonanță de aplicare a sechestrului asigurator și procesul verbal de aplicare a sechestrului; declarațiile martorilor M. I., C. A., B. S., B. D. Nicușor, M. A. M., O. M. B., P. V. (f. 553-568 dup) cât și nemijlocit și contradictoriu pe parcursul cercetării judecătorești: declarațiile martorilor M. I., C. A., B. D. Nicușor, B. S., M. A. M., P. V. I. (f. 70-72, 84, 126, 127) adresă emisă de ONRC privind . (f. 120-124), raport de expertiză contabilă întocmit de expert contabil T. C. (f. 206-229).
2. Curtea arată că pria instanță a realizat o evaluare judicioasă a probelor cauzei cu respectarea strictă a cerințelor impuse de art. 63 alin.2 C.pr.penală apreciind în mod corect raportat la ansamblul materialului probator de la dosar că în speță fapta care face obiectul acuzației nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005 în condițiile art. 41 alin.2 cod penal.
3. Curtea va reține la rândul său sub raportul bazei factuale că în perioada 01.01.2009 – 31.07.2009, inculpatul M. N. (fost T.), în calitate de administrator la . R. a efectuat un număr de 19 achiziții intracomunitare de autoturisme „second hand” de la diverși operatori intracomunitari pe care le-a comercializat în România, iar la determinarea taxei pe valoarea adăugată colectată aferentă autoturismelor vândute, societatea nu a aplicat TVA-ul la întreaga valoare a bunului comercializat ci doar la marja de profit realizată prin vânzare, creându-se o diferență de TVA datorată statului în cuantum de 228.658 lei, conform expertizei contabile efectuată în cauză.
4. Referitor la criticile aduse de P. de pe lângă T. S., expuse în memoriul scris depus la dosar la filele 6-8, Curtea le apreciază ca nefondate pentru considerentele ce vor urma:
4.1. După administrarea probelor în cauza de față, pe parcursul cercetării judecătorești Ministerul Public a solicitat instanței schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art . 41 alin.2 cod penal în două infracțiuni continuate de: abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art . 248 raportat la art . 248/1 cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal și fals intelectual prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 41 alin.2 cod penal, susținându-se în acest sens că încadrarea juridică dată prin rechizitoriu este greșită întrucât inculpatul nu a omis să evidențieze în contabilitate importurile de autoturisme ci dimpotrivă toate achizițiile intracomunitare au fost evidențiate în contabilitatea firmei însă în mod abuziv cu ocazia vânzării bunurilor în România în loc să plice în continuare regimul normal de TVA cu care bunurile au fost importate a aplicat regimul fiscal special prevăzut pentru bunurile second hand
A argumentat P. că inculpatul a avut calitatea specială cerută de textul de lege prev. de art. 248 raportat la art. 248/1 cod penal și că este realizat conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu.
Cu privire la infracțiunea de fals intelectual P. a arătat că inculpatul a determinat-o cu intenție pe martora C. A. să înregistreze facturi redactate necorespunzător sub aspectul TVA.
4.2. T. S. a efectuat o analiză amplă a argumentelor expuse de către P. explicând într-o manieră concretă motivele pentru care în cauză schimbarea încadrării juridice nu este justificată de rațiuni plauzibile.
4.3. Trecând peste faptul că P. de pe lângă T. S. și-a asumat deficiențele conținutului actului de sesizare a instanței sub aspectul încadrării juridice dată faptelor ce le reține în sarcina inculpatului M., se apreciază că în vederea evitării unei soluții de achitare P. găsește un subterfugiu prin formularea în fața instanței de fond a cererii de schimbare a încadrării juridice în două infracțiuni care nu se pliază pe starea factuală stabilită în cauză.
4.4. T. S. a arătat în mod concret că în cauză nu există motive pertinente și suficiente pentru a incrimina conduita inculpatului ca fiind una specifică abuzului în serviciu contra intereselor publice întrucât inculpatul nu are calitatea specifică cerută de textul de lege prevăzut de art. 248/1 cod penal nefiind funcționar public în accepția normei de incriminare. Conform deciziei de speță nr. 564/2008 administratorul unei societăți comerciale nu are calitatea de funcționar public.
Atâta timp cât administratorul unei societăți nu poate avea calitatea de salariat și chiar dacă ar fi acceptată această idee în speța de față neexistând nicio dovadă că inculpatul ar fi o persoană salariată a firmei în sensul art. 147 alin.2 Cod penal, pentru a se putea aprecia asupra calității de funcționar al acesteia, schimbarea încadrării juridice propuse de P. apare ca vădit nefondată și lipsită de orice eficiență.
4.5. Referitor la schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de fals prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 în forma participației improprii prev. de art. 31 alin.2 cod penal, Curtea apreciază de asemenea că aceasta este lipsită de orice temei cu atât mai mult cu cât ansamblul probator de la dosar definește conduita inculpatului ca fiind una bazată pe o înțelegere greșită a reglementării normative, împrejurare probată cu concluziile expertizei contabile efectuate în cauză.
Nu se poate reține că inculpatul a acționat cu intenția declarată de a o determina pe contabilă (martora C. A.) să înregistreze facturi redactate necorespunzător sub aspectul TVA.
Dintr-o primă perspectivă, o astfel de intenție nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă cu atât mai mult cu cât societatea a înregistrat în contabilitate facturile întocmite și a plătit TVA însă valoarea acesteia a fost în mod greșit stabilită.
Nu poate fi asimilată unei infracțiuni de fals în accepția art. 43 din Legea nr. 82/1991 maniera greșită de înregistrare în evidența contabilă a achizițiilor/livrărilor intracomunitare de bunuri ce a condus la stabilirea unei valori reduse a TVA-ului decât cel datorat (prin stabilirea taxei pe valoarea adăugată asupra cotei de marjă a profitului, întrucât după cum rezultă din ansamblul probator de la dosar această conduită a inculpatului s-a bazat exclusiv pe o înțelegere greșită a reglementării normative, în speță această conduită neputând fi asimilată unor înregistrări inexacte în accepția normei de incriminare.
5. Față de cele ce preced, Curtea apreciază că în mod corect T. S. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art . 41 alin.2 cod penal în două infracțiuni continuate de: abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art . 248 raportat la art . 248/1 cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal și fals intelectual prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 41 alin.2 cod penal.
6. Referitor la infracțiunea de evaziune fiscală ce a făcut obiectul acuzațiilor Curtea precizează că ceea ce trebuie subliniat din primul moment cu privire la această infracțiunea este faptul că legiuitorul a înțeles să incrimineze ca fapte de evaziune fiscală exclusiv neînregistrarea în documentele financiar contabile a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, această neînregistrare poate fi totală sau parțială dar trebuie să aibă ca scop eludarea sau diminuarea obligațiilor fiscale.
Trebuie observat că legea incriminează doar neînregistrarea operațiunilor comerciale și nu omisiunea de a evidenția alte operațiuni fiscale, financiare sau contabile.
Or, în speța supusă analizei operațiunile comerciale sunt revânzările fiecărui autoturism în parte, operațiuni taxabile sub aspectul TVA și care au fost evidențiate în documentele contabile și în celelalte documente justificative legale ale societății însă taxarea TVA s-a făcut în mod eronat a supra marjei profitului și nu asupra întregului preț de vânzare.
P. urmare atâta vreme cât în contabilitatea societății au fost înregistrate toate operațiunile comerciale efectuate (toate achizițiile comunitare și toate revânzările de autoturisme), dar și toate veniturile realizate) sumele încasate cu titlu de preț) nu suntem în prezența infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.1 lit.b din L. 241/2005 întrucât neevidențierea TVA nu se încadrează în tipicitatea acestei infracțiuni și ca atare faptele analizate nu intră în opinia Curții în sfera ilicitului penal.
Având în vedere motivele de apel expuse în memoriul scris depus la dosar precum și poziția reprezentantului Ministerului Public, care a solicitat respingerea căii de atac promovată de către P. de pe lângă T. S.¸ Curtea nu va mai analiza cauza sub aspectul temeiului juridic al achitării cu atât mai mult cu cât soluția pronunțată de către instanța fondului se sprijină pe argumente plauzibile dovedindu-se eficientă în raport cu necesitatea impunerii unor obligații de plată în sarcina inculpatului, obligații stabilite prin raportul de expertiză contabilă la suma de 228.658 lei reprezentând diferență de TVA cu majorările legale.
7. Vizând critica referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpatului, Curtea constată în urma examinării conținutului minutei și a dispozitivului hotărârii că aceasta este vădit nefondată. În mod eronat P. susține că suma stabilită cu titlu de cheltuieli judiciare nu include onorariul apărătorului din oficiu, simpla lecturare a dispozițiilor hotărârii dovedind contrariul și anume că această sumă a fost inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare la care inculpatul a fost obligat să le plătească în temeiul art.192 alin.1 pct. 1 lit.c C.pr.penală.
8. Vizând criticile aduse de către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin A. referitoare la cuantumul despăgubirilor civile stabilite în sarcina inculpatului Curtea le apreciază ca nefondate.
Relevante în acest sens sunt concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de către expert T. C. și care stabilesc că prejudiciul creat prin fapta inculpatului este unul cert în cuantum de 228.658 lei (f. 225 dosar fond), reprezentând diferență de TVA datorată statului.
În situația în care partea civilă nu a contestat în fața instanței de fond cuantumul despăgubirilor stabilite în raportul de expertiză și nu a oferit explicații suplimentare care să justifice cuantumul sumei solicitate prin constituirea de part civilă, Curtea consideră că în mod corect jurisdicția inferioară a obligat inculpatul la plata acestei sume.
9. Față de cele ce preced, Curtea în te,meiul art. 379 pct. 1 lit.b C.pr.penală va respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă T. S. și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice – A. – prin D. B., reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice S. cu consecința obligării părții civile la cheltuieli judiciare către stat în temeiul art. 192 alin.2 C.pr.penală.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă T. S. și de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice S. împotriva sentinței penale nr.73/03.06.2013 pronunțată de T. S. în dosar penal nr._ .
Obligă partea civilă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul M. N. în cuantum de 200 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. L. M. E. C.
GREFIER,
V. C. V.
Red. ME C.
Tehnored. VV 2 ex/29.11.2013
j.f. C. B.
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1145/2013. Curtea de Apel ALBA... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1153/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
