Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1140/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1140/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-11-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
Decizia penală nr. 1140/2013
Ședința publică din 18 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: S. I. M.
Judecător: A. B.
Judecător: A. P.
Grefier: T. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
I. N. - procuror
Conform dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală, ședința a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de P. DE PE L. J. HAȚEG împotriva sentinței penale nr. 53/2013 pronunțată de J. Hațeg în dosar nr. _ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul intimat M. V. S., asistat de av. P. E. L., apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Inculpatul intimat M. V. S. întrebat fiind de către instanță învederează că nu dorește să dea declarație în cauză, precizând că își menține declarațiile date anterior.
Instanța pune în vedere părților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Reprezentantul Parchetului și apărătorul ales al inculpatului intimat învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și arată că suplimentează argumentele privind condamnarea inculpatului.
În susținerea recursului arată că soluția de achitare dispusă de instanța de fond nu are justificare în raport cu actele dosarului, aceasta reprezentând doar punctul de vedere al inculpatului. Precizează că din declarațiile martorilor I. și R. reiese că la momentul audierii martorul M. A. M. nu a fost constrâns și acesta a fost rugat să spună adevărul.
Susține că în mod eronat instanța de fond a acordat valoare probantă declarațiilor martorilor la care s-a confesat inculpatul ulterior săvârșirii faptei și nu declarațiilor polițiștilor care l-au urmărit pe inculpat. Mai relevă că polițiștii nu l-ar fi urmărit pe inculpat dacă nu ar fi constatat ceva ilegal.
Concluzionând, arată că soluția instanței de fond constituie o eroare judiciară și se impune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost cercetat.
Avocat P. E. L., apărătorul ales al inculpatului intimat M. V. S. solicită respingerea recursului Parchetului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată.
Susține că poziția procurorului în sensul că instanța a nu a apelat la prezumția de corectitudine a organelor de urmărire penală nu poate prevala principiului „in dubio pro reo” incident în cauză. Instanța fondului a constatat că în cauză nu există probe directe pentru a se dispune condamnarea inculpatului. Singurii care au văzut incidentul au fost martorii Jurjunescu A. și M. A.. Susține că în mod corect a înlăturat instanța declarațiile martorilor polițiști întrucât acestea au fost date în sprijinul numitului Jurjunescu A..
Sub un alt aspect arată că polițiștii și-au manifestat ura etnică față de inculpat, existând în acest sens mai multe plângeri.
Cu referire la declarația martorului M. A. relevă că este evident că aceasta i-a fost dictată de organul întrucât el nu are o asemenea cultură generală pentru a o redacta.
Mai arată că fapta nu există, în cauză este incident principiul in dubio pro reo și nu a existat nici un flagrant. Numitul Jurjunescu l-a văzut pe inculpat lângă mașină și știa că nu are permis de conducere, că este țigan și îl suspecta că nu poate să-și justifice veniturile.
Inculpatul M. V. S., având ultimul cuvânt arată că nu a comis fapta, ci relevă că a stat doar lângă mașină și a vorbit cu numitul M. A. despre canalizare. Arată că mașina a fost adusă de cumnatul său în acel loc. Susține că polițistul i-a dat cu spray lacrimogen și a dat cu genunchii în cumnatul său.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Prin sentința penala nr. 53/30 aprilie 2013 pronunțată de J.
Hațeg s-au dispus următoarele:
În baza art. 11 pct.2 lit. „a” raportat la art. 10 lit. „a” Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul M. V. S., fiul lui V. și Mie, născut la data de 05.06.1978 în Hațeg, județul Hunedoara, domiciliat în ., . nr.94A, județul Hunedoara, posesor al C.I. . nr._, CNP._, cetățenia română, căsătorit, trei copii minori, studii primare, fără ocupație, fără antecedente penale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev.și ped.de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 - republicată.
În baza art. 192 Cod procedură penală s-a dispus rămânerea in sarcina statului a cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. Hațeg din data de 07.09.2012 din dosar nr. 988/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. V. S., pentru săvârșirea de infracțiuni privind circulația pe drumurile publice (OUG nr. 195/2002).
Instanta a constatat ca prin actul de sesizare, s-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 07.11.2011, în jurul orelor 10.50 agentul de poliție Jurjunescu F. A. din cadrul Postului de Poliție Râu de mori, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat la ieșire din localitatea Râude M., în dreptul Bisericii Ortodoxe din localitate autoturismul marca F. Stylo cu nr.de înmatriculare_ circulând din sens opus și care era condus de către inculpat. Întrucât cunoștea faptul că inculpatul nu deținea la acea dată permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a trecut la urmărirea lui, folosind semnalele acustice și luminoase, motiv pentru care inculpatul a intrat pe drumul care duce la fostul abator, care în prezent se află în proprietatea sa, unde a oprit autoturismul.
Împreună cu inculpatul în autoturism se afla și cumnatul acestuia numitul M. A. M., dar în momentul în care au ajuns lângă fostul abator și inculpatul a oprit, cei doi au coborât din mașină.
Agentul de poliție i-a cerut inculpatului să-i prezinte acte sale și ale autoturismului, precum și permisul de conducere, însă acesta a refuzat categoric să prezinte actele, precum și să urce în mașina de poliție pentru a fi condus la sediul postului de poliție. Deoarece inculpatul a intenționat să plece de la locul faptei, sfidând organul de poliție, acesta a fost nevoit să folosească spray-ul lacrimogen din dotare, pentru a-l opri pe inculpat și a-l conduce la sediul de post din localitate.
Totodată agentul de poliție, a solicitat și ajutor din partea colegilor săi, care au ajuns acolo la scurt timp și au ajutat la conducerea inculpatului și a cumnatului acestuia la sediul de poliție din localitate, unde inculpatul a refuzat să dea orice declarație.
Instanta a retinut ca inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, motivând că autoturismul a fost condus de către cumnatul său M. A. (f.65).
S-a constatat ca in cauză au fost audiați martorii: M. A.-M. (f.66), I. A.-N. (f.67), R. C. (f.68), D. C.-S. (f.69), M. A. (f.71).
Din actele și lucrările dosarului, precum și din probatoriul administrat în cauză, instanța a retinut ca din rechizitoriul Parchetului, rezultă că inculpatul în data de 07.11.2011, în jurul orelor 10,50 ar fi condus autoturismul marca F. Stylo cu nr. de înmatriculare_, fără a deține permis de conducere.
Instanta a constatat ca cel care l-a văzut la volan este chiar șeful de post Jurjunescu F. A., care văzându-l la volan pe inculpat și știind că acesta nu posedă permis de conducere a trecut la urmărirea acestuia, ajungandu-l doar în momentul în care autoturismul era oprit și ocupanții acestuia, inculpatul și cumnatul său, numitul M. A. M., coborâseră din mașină.
S-a retinut ca agentul de poliție i-a cerut inculpatului să-i prezinte actele și permisul de conducere, și întrucât acesta a refuzat și să urce în mașina poliției, intenționând să plece, agentul a folosit sprayul lacrimogen și a mai chemat în ajutor și alți colegi de-ai săi care au ajuns la fața locului în scurt timp și l-au ajutat la conducerea inculpatului și a cumnatului său la sediul poliției, unde inculpatul a refuzat să dea orice declarație.
În rechizitoriul se afirmă că din prima declarație a martorului M. A. M., cumnatul inculpatului rezultă că autoturismul a fost condus de către inculpat, însă ulterior acesta a revenit asupra acestei declarații, motivat de faptul că ar fi fost amenințat de agentul de poliție, susținând că nu inculpatul a condus autoturismul.
Instanta a retinut ca din tot probatoriul administrat în cauză, doar șeful de post și cumnatul inculpatului au văzut cine a condus autoturismul, însă susținerile șefului de post prezentate în referatul de punere în mișcare a acțiunii penale nu poate fi luată în considerare ca probă, iar cumnatul inculpatului a revenit asupra primei declarații, susținând că a fost amenințat de polițist.
Instanța a apreciat ca faptul că în prima declarație a martorului, este înserată și fraza „în tot acest timp dl. Jurjunescu ne-a vorbit pe un ton civilizat avertizându-ne că dacă nu-l urmăm la post va folosi sprayul lacrimogen”, dovedește cu prisosință că lucrurile nu au stat tocmai așa, polițistul nefiind chiar așa de „civilizat”, de aceea a simțit nevoia de a se însera în declarație și această precizare, pentru a fi „acoperit” în situația în care martorul va invoca lipsa de civilizație a polițistului. Instanta a retinut ca nici un martor nu scrie în declarația sa că polițiștii s-au purtat civilizat cu el, dacă nu i se cere în mod expres să scrie acest lucru, fiindcă a se purta civilizat un polițist, este o stare normală de conduită a acestuia și care nu trebuie evidențiată în mod expres în declarație. S-a considerat de catre instanta de fond ca acest lucru se întâmplă doar atunci când polițistul vrea să pre-constituie probe în apărarea sa, în situațiile în care atitudinea lui profesională lasă de dorit, ca în speța de față. Faptul că ceilalți colegi au declarat că martorul nu a fost amenințat de polițist când i s-a luat declarația, întăresc ideea prezentată anterior.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat ca nu există nicio probă directă din care să rezulte că inculpatul a comis fapta reținută în sarcina sa.
Având în vedere că nu s-a dovedit cu certitudine că inculpatul a condus autoturismul, existând serioase dubii cu privire la acest lucru, dubii care profită inculpatului, instanța în baza art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.a Cod procedură penală, a dispus achitarea inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă J. Hațeg, solicitând casarea sentinței atacate și reținând cauza spre rejudecare, modificarea sentinței în sensul condamnării inculpatului M. V. S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
În susținerea recursului s-a arătat că agentul de poliție Jurjunescu F. A. l-a observat pe inculpat la volanul autoturismului marca F. Stylo, cu număr de înmatriculare_, pe raza localității Râu de M. și a trecut la urmărirea autoturismului, reușind să-l ajungă doar după ce acesta a oprit pe un drum care ducea la fostul abator din localitate. S-a arătat că inculpatul era însoțit de martorul M. A. care a fost audiat și în prima declarație a arătat că inculpatul a condus autoturismul, observând momentul în care mașina organelor de poliție i-a urmărit. S-a menționat că ulterior martorul a revenit asupra declarației și a susținut că asupra sa s-au exercitat presiuni de către agentul de poliție, învederând că autoturismul a fost condus până în fața acelui abator de către M. A..
Recurentul a solicitat instanței de recurs a avea în vedere și declarațiile martorilor I. A. N., D. C. și R. C. care au fost prezenți în momentul audierii martorul M. A. și au menționat că acesta nu a fost influențat să declare altceva decât ceea ce a văzut, ba mai mult le-a spus și lor faptul că inculpatul a condus autoturismul în ziua respectivă. S-a menționat că în mod greșit instanța de fond a dat eficiență declarațiilor inculpatului care nu a recunoscut fapta și declarațiilor martorilor M. A. M. și M. A., ambii cumnații inculpatului, aspectul legat de conducerea autoturismului de către M. A. nefiind menționat cu ocazia audierii inițiale de martorul M. A., ci doar la câteva luni după momentul faptei. Din aceste motive s-a apreciat că soluția de achitare a inculpatului M. V. S. pentru inexistența faptei este netemeinică și nelegală, existând suficiente probe pentru condamnarea sa.
Curtea verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu în raport de exigențele impuse de art. 385/6 alin. 3 C.pr.pen., constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul M. V. S. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002.
Sub aspectul stării de fapt, în actul de sesizare, în sarcina inculpatului M. V. S. s-a reținut în esență că, în data de 07.11.2011, în jurul orelor 10.50, inculpatul a condus pe drumurile publice din localitatea Râu de M. autoturismul marca F. Stylo, cu număr de înmatriculare_, fiind observat în trafic de agentul de poliție Jurjunescu F. A. din cadrul Postului de Poliție Râu de M., în dreptul Bisericii Ortodoxe din localitate și întrucât acesta cunoștea faptul că inculpatul nu deținea la acea dată permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a trecut la urmărirea lui, folosind semnalele acustice și luminoase, motiv pentru care inculpatul a intrat pe drumul care duce la fostul abator, unde a oprit autoturismul și a coborât împreună cu martorul M. A..
În urma aprecierii mijloacelor de probă administrate în cauză, instanța de fond a reținut că nu există nicio probă directă din care să rezulte că inculpatul a comis fapta reținută în sarcina sa, dispunând achitarea inculpatului M. V. S., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002.
Procedând la propria interpretare a mijloacelor de probă administrate în ambele faze procesuale, Curtea de Apel apreciază că vinovăția inculpatului rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză, instanța de fond dispunând în mod greșit achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală.
În acest sens, Curtea are în vedere procesul verbal de constatare întocmit de agentul de poliție în data de 07 noiembrie 2011, în care s-a consemnat faptul că în ziua respectivă, în jurul orelor 10.50, în timp ce executa serviciul de supraveghere și control al traficului rutier la ieșirea din localitatea Râu de M. a observat un autoturismul marca F. Stylo, cu nr. de înmatriculare_, la volanul căruia se afla inculpatul M. V. S. despre care agentul cunoștea că nu deține permis de conducere. S-a menționat faptul că agentul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, autoturismul intrând pe o stradă care ducea la fostul abator, iar după ce a oprit din interior a coborât inculpatul care a refuzat să meargă la sediul Poliției din localitate, spunând că pleacă acasă. S-a consemnat că din acest motiv agentul de poliție a folosit spray-ul lacrimogen (fila 4).
Aspectele consemnate în procesul verbal de constatare sunt confirmate de declarația martorului M. A., audiat în data de 07 noiembrie 2011, ora 11.30-11.55. Martorul a confirmat faptul că se afla în autoturismul condus de inculpatul M. V. S., deplasându-se spre fostul abator din localitate și în momentul în care au ajuns în apropierea bisericii ortodoxe din localitate s-au intersectat cu o mașină de poliție care a pornit în urmărirea lor cu semnalele acustice și luminoase pornite. Martorul a învederat faptul că inculpatul a oprit autoturismul, iar din mașina de poliție a coborât șeful de post care s-a prezentat și i-a cerut inculpatului actele, acesta învederând că nu le are la el. Martorul a menționat că inculpatul a refuzat să meargă la postul de poliție și a luat-o pe o cărare care duce spre domiciliul său, motiv pentru care polițistul a folosit spray-ul lacrimogen și ulterior la fața locului au mai venit doi polițiști, fiind conduși amândoi la sediul poliției. Martorul a consemnat faptul că agentul de poliție le-a vorbit civilizat și i-a avertizat că dacă nu-l urmează la sediul postului de poliție va folosi spray-ul lacrimogen (fila 6).
După ce martorul a consemnat personal declarația din data de 07.11.2011 a fost citat pentru data de 18.01.2012 pentru a fi audiat pe formular tipizat, însă a refuzat să dea declarație, astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit de agentul de poliție aflat la fila 7.
Inculpatul M. V. S. a refuzat să dea declarație atât în data de 07 noiembrie 2011, cât și în data de 23 ianuarie 2012, când a fost citat în vederea audierii (fila 11, 12).
Realitatea celor consemnate în procesul verbal de constatare și în declarația martorului M. A.-M. din data de 07 noiembrie 2011 este confirmată și de declarațiile martorilor R. C. și D. C.-S., agenții de poliție care în ziua respectivă au fost chemați telefonic de șeful de post în zona fostului abator din localitatea Râu de M., acesta spunându-le că l-a depistat pe inculpatul M. V. S. conducând fără permis. Ambii martori au menționat că s-au deplasat în locul respectiv și l-au văzut pe inculpatul M. V. S. care acuza dureri la ochi din cauza spray-ului lacrimogen folosit de șeful de post pentru a-l împiedica pe acesta să plece de la fața locului și i-au condus pe cei doi la sediul postului de poliție. Martorii au învederat faptul că inculpatul a refuzat să dea orice declarație, iar șeful de post a procedat la audierea martorului M. A. M..
Martorul R. C. a învederat faptul că M. M. A. a declarat că se afla pe scaunul din dreapta al autoturismului condus de inculpat, iar la semnalul organului de poliție acesta și-a continuat deplasarea după care a închis mașina și a vrut să plece spre domiciliu. Martorul a menționat că M. M. A. nu a fost constrâns în nici un fel scriindu-și personal declarația. De asemenea martorul a declarat că a discutat personal cu martorul care i-a spus că M. V. S. a fost cel care a condus autoturismul (fila 20).
Martorul D. C.-S. a declarat că M. A.-M. a dat declarație de bună-voie cu privire la cele întâmplate fără să fie constrâns în vreun fel, scriindu-și personal declarația, iar din discuțiile pe care le-a purtat personal cu martorul a rezultat că acesta se afla ca pasager în autoturismul condus de inculpatul M. V. S., a menționat că s-au întâlnit cu mașina poliției, inculpatul conducând până în curtea fostului abator unde au coborât amândoi din mașină (fila 21).
Cei doi martori au fost reaudiați în faza cercetării judecătorești și au menținut declarațiile date, arătând că martorul M. A.-M. nu a fost constrâns să declare lucruri pe care nu le-a văzut (filele 68-69).
În afara polițiștilor care s-au deplasat la fața locului, a fost audiat și martorul I. A. N., care se afla în practică la postul de poliție, acesta declarând că a văzut când cei doi agenți de poliție au plecat în urma unui telefon primit și s-au întors împreună cu șeful de post, inculpatul și martorul M. A. M.. Martorul a învederat că a asistat secvențial la audierea martorului M. A. M. și l-a auzit pe polițist când i-a spus să declare ceea ce a văzut, cu mențiunea că acesta l-a ajutat la formularea ideilor, fără ca martorul să aibă obiecțiuni în această privință. Martorul a declarat că declarația a fost semnată la sfârșit de M. M. A. fără obiecții (fila 67).
Curtea constată că inculpatul M. V. S. a refuzat să dea declarație în fața organelor de poliție, fiind de acord să fie audiat de către procuror în data de 19 martie 2012 când a fost chemat la prezentarea materialului de urmărire penale. D. cu această ocazie inculpatul a susținut că se afla împreună cu martorul M. A. – M. lângă abator, iar în apropiere era parcat autoturismul marca F. Stylo, care a fost condus până acolo de cumnatul său M. A. (fila 16).
Față de această poziție a inculpatului, s-au reluat cercetările penale, a fost audiat martorul M. A. care a susținut varianta inculpatului, arătând că el a condus autoturismul până în zona abatorului unde inculpatul deține o casă, după care a plecat la un unchi de-al său în apropiere lipsind 40-45 minute, iar când s-a întors văzând că nu e nimeni acolo l-a sunat pe inculpat care i-a spus că are treabă la poliție. Martorul a menționat că ulterior inculpatul i-a povestit că în timp ce stătea lângă mașină cu M. M. A. a venit șeful de post care fără nici un motiv a dat cu spray și i-a dus pe amândoi la sediul postului de poliție (fila 26).
În această fază de reluare a cercetărilor, martorul M. A. M. a consimțit să dea declarație pe formular tipizat și a revenit asupra celor declarate inițial în data de 07 noiembrie 2013, confirmând cele susținute de inculpat în data de 19 martie 2012 și de fratele său M. A..
În cursul cercetării judecătorești inculpatul, martorii M. A. M. și M. A. și-au menținut declarațiile date cu ocazia reluării cercetărilor penale.
Curtea apreciază ca neverosimilă apărarea formulată de inculpatul M. V. A., susținută de martorul M. A. M. cu ocazia reaudierii și de martorul M. A., prin raportare la restul mijloacelor de probă administrate expuse în cuprinsul considerentelor prezentei decizii, respectiv procesul verbal de constatare, declarația martorului M. A. din data de 07 noiembrie 2011, declarațiile martorilor R. C., D. C.-S., I. A. N..
În situația în care autoturismul marca F. ar fi fost condus de martorul M. A. în data de 07 noiembrie 2011, atât inculpatul, cât și martorul M. A. – M. ar fi avut tot interesul să comunice acest lucru organelor de poliție, fie la momentul la care mașina poliției a ajuns în locul în care era oprit autoturismul marca F. fie în momentul în care au fost conduși la sediul postului de poliție sau ulterior când au fost citați în vederea audierii în luna ianuarie 2012. Faptul că această variantă a fost expusă de inculpat și confirmată de cei doi martori doar după patru luni de la momentul incidentului, relevă că nu corespunde adevărului și că această apărare a fost pregătită de inculpat împreună cu martorii M. A. și M. A. M., care sunt cumnații inculpatului și au avut tot interesul să-l ajute să scape de răspundere penală.
Din aceste motive Curtea apreciază că se impune înlăturarea declarațiilor inculpatului și ale celor doi martori, urmând a se acorda valoare probatorie declarației inițiale date de martorul M. A.-M., care se coroborează cu declarațiile martorilor R. C., D. C.-S., I. A. N..
Susținerea martorului M. A.-M. referitoare la faptul că a fost amenințat la momentul primei audieri, nu poate fi avută în vedere, atâta timp cât cei trei martori prezenți în sediul postului de poliție, au învederat că martorul nu a fost constrâns să declare că inculpatul a condus autoturismul. În afara celor consemnate de martor în declarația olografă, atât martorul R. C., cât și martorul D. C. –S. au menționat că au discutat personal cu M. A. – M. care le-au spus că inculpatul a condus autoturismul, când s-au intersectat cu mașina poliției, care a plecat în urmărirea lor. De asemenea, martorul M. A. a declarat în fața instanței de fond că nici inculpatul și nici fratele său M. A. M. nu i-au spus după ce au venit de la sediul postului de poliție că ar fi fost obligați să dea anumite declarații.
Nu poate fi împărtășit punctul de vedere al instanței de fond, referitor la faptul că lucrătorul de poliție și-a preconstituit probe în apărarea sa prin faptul că în cuprinsul declarației martorului M. A.-M. s-a consemnat că polițistul care a pornit în urmărirea autoturismului condus de inculpat s-a purtat civilizat și că din aceste motive declarația inițială a martorului se impune a fi înlăturată.
Concluzionând, Curtea de Apel apreciază că din mijloacele de probă expuse anterior rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că, în data de 07 noiembrie 2011, în jurul orelor 10.50, inculpatul M. V. S. a condus pe drumurile publice din localitatea Râu de M. autoturismul marca F. Stylo, cu număr de înmatriculare_ .
Faptul că inculpatul nu poseda permis de conducere rezultă din adresa nr. 2689/21.11.2011 (fila 14).
Din aceste motive, Curtea de Apel apreciază ca fiind dovedită vinovăția inculpatului M. V. S. în săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a avea permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002, urmând ca în urma casării sentinței instanței de fond să pronunțe o hotărâre de condamnare a acestuia.
Sub aspectul încadrării juridice, Curtea constată că, în drept: fapta inculpatului M. V. S., care în data de 07 noiembrie 2011, în jurul orelor 10.50, a condus pe drumurile publice din localitatea Râu de M. autoturismul marca F. Stylo, cu număr de înmatriculare_, fără a deține permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere de drumurile publice a unui autovehicul fără a avea permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002.
La individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea are în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute în OUG nr. 195/2002 – pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani, împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, gradul de pericol social al acesteia, persoana inculpatului. Se va reține la stabilirea pedepsei faptul că inculpatul nu a recunoscut comiterea infracțiunii, având o atitudine necorespunzătoare încă de la momentul în care a fost surprins în trafic de organele de poliție, refuzând să oprească imediat autoturismul și ulterior să se deplaseze la sediul postului de poliție, motiv pentru care a fost necesară imobilizarea sa și intervenția altor agenți de poliție.
Raportat la aceste elemente de individualizare, Curtea va aplica inculpatului M. V. S. pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002, apreciată ca fiind suficientă pentru atingerea scopului sancționator și preventiv prevăzut de art. 52 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 1 Cod penal se va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II - a, b Cod penal. Instanța nu va interzice inculpatului exercițiul dreptului de a alege, ci doar pe cel al dreptului de a fi ales, având în vedere exigențele CEDO, reflectate în Hotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și Pîrcalab împotriva României, că nu se impune interzicerea „ope legis” a drepturilor electorale, acest lucru trebuind să fie dispus în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia. Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală sau vreo gravitate specială, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Exercițiul dreptului de a fi ales și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat se impune a fi interzis deoarece inculpatul, nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru cetățeni și nu ar fi demn să fie ales în autoritățile publice, să ocupe funcții publice sau să ocupe funcții implicând exercițiul autorității de stat.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal, referitoare la cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată, la faptul că în privința condamnării anterioare a intervenit reabilitarea de drept a inculpatului, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, scopul acesteia putând fi atins și fără executare efectivă în regim de detenție.
Față de cele de mai sus, în baza art._ pct. 2 lit. d Cod procedură penală, raportat la art. 385 indice 6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea va admite recursul declarat de P. DE PE L. J. HAȚEG împotriva sentinței penale nr. 53/30.04.2013, pronunțată de J. Hațeg în dosarul nr._, pe care o va casa integral și, rejudecând:
Va dispune condamnarea inculpatului M. V. S. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002.
Se va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal pe durata și în condițiile prev. de art. 71 alin. 2 din Codul penal.
În baza art. 81 alin. 1 și art. 82 alin. 1 din Codul penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 1 an și 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal, se va dispune ca pe durata termenului de încercare să fie suspendată și executarea pedepsei accesorii.
Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal cu referire la revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.
În baza art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 680 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în faza de urmărire penală și în faza de judecată în primă instanță.
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
Se va acorda onorariul parțial apărătorului din oficiu al inculpatului în recurs, în sumă de 50 lei, care, în conformitate cu art. 189 alin. 1 din Codul de procedură penală, se va avansa din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. DE PE L. J. HAȚEG împotriva sentinței penale nr. 53/30.04.2013, pronunțată de J. Hațeg în dosarul nr._, pe care o casează integral și, rejudecând:
Condamnă pe inculpatul M. V. S. – fiul lui V. și Mie, născut la data de 05.06.1978 în Hațeg, județul Hunedoara, cu domiciliul în ., nr. 94A, județul Hunedoara, cetățean român, căsătorit, studii primare, fără ocupație, CNP_ – la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002.
Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal pe durata și în condițiile prev. de art. 71 alin. 2 din Codul penal.
În baza art. 81 alin. 1 și art. 82 alin. 1 din Codul penal, suspendă condiționat executarea pedepsei principale de 1 an și 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal, pe durat termenului de încercare se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal cu referire la revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.
În baza art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 680 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în faza de urmărire penală și în faza de judecată în primă instanță.
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Acordă onorariul parțial apărătorului din oficiu al inculpatului în recurs, în sumă de 50 lei, care, în conformitate cu art. 189 alin. 1 din Codul de procedură penală, se va avansa din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. I. M. A. B. A. P.
GREFIER,
T. C.
Red. PA
Tehnored. CT 2 ex/21 noiembrie 2013
J.F. O. M. S.
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1069/2013. Curtea de Apel ALBA... | Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... → |
|---|
