Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p.. Decizia nr. 587/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 587/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 09-09-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALA NR. 587/A/2014

Ședința publică din 09.09.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. G. M.

Judecător: C. M. M.

Grefier: C. B.

Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin

M. C. - procuror

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul V. I. C. împotriva sentinței penale nr. 282/28.05.2009 pronunțată de Judecătoria S. în dosar penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant V. I. C., asistat de avocat T. C., în substituire avocat T. C., apărătorul desemnat din oficiu inculpatului apelant

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

La întrebarea instanței inculpatul apelant arată că își menține cererea de repunere în termenul de apel arătând că legiuitorul a recunoscut ceea ce a invocat el în anul 2009, în expunerea de motive –Titlul proiectului de act normativ -Legea pentru punere în aplicare a Codului de procedură penală, secțiunea 2- pct.2schimbări preconizate, prin care a menținut doar o singură cale ordinară de atac, dând eficiență principiului dublului grad de jurisdicție, prevăzut de articolul 2 a Protocolului 7 la Covenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Practic arată că protocolul și toată Convenția Europeană a Drepturilor Omului, impunea două grade de jurispudență, deci impunea caracterul imperativ al comunicării prevăzut și în N.c.pr. pen.

Prin urmare inculpatul apelant arată că având în vedere cele arătate și situația de fapt expusă în cererea formulată solicită admiterea cererii de repunerea în termenul de apel, fiind incidente dispozițiile art.411 alin.1 C. pr. pen. Solicită aplicarea art.416 C. pr. pen privind efectul suspensiv al apelului, respectiv suspendarea executării în ceea ce privește latura penală, iar în ceea ce privește latura civilă arată că a fost achitat prejudiciul. Depune la dosar o adeverință emisă de Penitenciarul B. M., de unde rezultă că a executat 5 ani și 3 luni din pedeapsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri:

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul - inculpat V. I. C. solicită admiterea apelului, în principal repunerea în termenul de apel întrucât așa cum susține apelantul nu s-ar fi respectat dispozițiile comunicării minutei prin care a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare și emis mandatul de executare nr.1014/03.10.2011, care a rezultat ca urmare a contopirii altor mandate de executare, respectiv 307/2011, 355/2010 și 343/2009, toate în dosarul nr._ a Judecătoriei Aiud, conform sentinței penale nr.282/28.05.2009.

Cu privire la prezentul dosar al Judecătoriei S. arată că au fost depuse concluzii de către apelant care a fost prezent în instanță, fiind amânată pronunțarea din 21.05.2009 la data de 28.05.2009, când apelantul nu a fost prezent. Arată că la finalul sentinței penale nr.282/2009 se menționează dreptul la apel în 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu celelalte părți, însă precizează că petentul nu a fost prezent când s-a făcut efectiv pronunțarea, acesta luând la cunoștință despre această sentință doar în 16.06.2009 când s-a emis mandatul de executare nr.343/2009. Prin urmare arată că petentul în data de 18.06.2009, în termenul legal, a depus apel conform art.364 C. pr. pen.

Reprezentanta Ministerului Public, solicită respingerea apelului. Cu privire la aspectele noi invocate, respectiv N.c.p.pen, arată că acestea nu pot fi reținute, fiind vorba despre norme de procedură penală care sunt de imediată aplicare și nu de norme substanțiale, deci nu de aplicare a unei legi penale mai favorabile. Referitor la cererea de repunere în termen formulată de apelant arată că aceasta a fost soluționată definitiv de către instanță în anul 2009 când au fost invocate aceleași motive. Arată că instanța de fond a procedat în conformitate cu dispozițiile legale de la aceea vreme în mod corect și legal .

Apelantul condamnat V. I. C., având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii și repunerea în termenul de apel, fiind aplicabile dispozițiile art.411 alin.1 C. pr. pen, având în vedere că împiedicarea declarării apelului a fost lipsa comunicării. Mai solicită să se aibă în vedere calitatea pedepsei (personală, dreaptă, adoptabilă, efectivă și moralizatoare, să nu contrazică bunele moravuri, să fie egală pentru toți, să fie remisibilă și reparabilă, adică să permită revenirea pedepsei sau corectarea acesteia, în caz de erori judiciare), cât și principiul liberului acces la justiție consacrat prin art.21 din Constituție, dreptul la un proces echitabil consacrat de art.6 CEDO, Cât și dreptul la un recurs efectiv consacrat și de art.13 CEDO precum și principiul egalității în drepturi prev. de art.14 CEDO.

C. DE A.

I. Constată că prin sentința penală nr.2820/28.05.2009 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ în baza art.290 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul V. I. C., fiul lui V. și F., născut la 14.o1.1971, în S., domiciliat în S., ., cetățean român, administrator la . S., studii medii, CNP 171o_ la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din instigare la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.25 C.pen. rap.la art.215 alin.1, 2, 3 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. în complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.26 C.pen. rap.la art.215 alin.1, 2, 3 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.

În baza art.25 C.pen. rap.la art.215 alin.1, 2, 3 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. a fost condamnat inculpatul V. I. C. la 6 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a C.pen., art.34 alin.1 lit.b C.pen. i s-a aplicat inculpatului V. I. C. pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare sporită la 6 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.71 C.pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a, b C.pen.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de uz de fals prevăzută de art.291 C.pen. în infracțiunea de uz de fals prevăzută de art.291 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. în privința celorlalți inculpați.

În baza art.291 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. a fost condamnat inculpatul C. S. I., fiul lui I. și F., născut la 21.o3.1973 în Dumbrăveni, jud.S., cetățean român, fără antecedente penale, domiciliat în Dumbrăveni, ..2o, CNP 173o_ la 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art.334 C.proc.pen. schimbă încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art.2o C.pen. rap.la art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen., art.215 alin.l, 2 și 3 C.pen.cu aplicarea art.33 lit.a, 34, 41 și 42 Cod penal în tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 2o C.pen. rap.la art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen. și înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen. în privința inculpatului C. S. I..

În baza art. 2o C.pen. rap.la art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen. a fost condamnat inculpatul C. S. I. la 1 an și 6 luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune.

În baza art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen. a fost condamnat inculpatul C. S. I. la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune.

În baza art.33 lit.a C.pen., art.34 alin.1 lit.b C.pen. i s-a aplicat inculpatului C. S. I. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art.291 C.pen. a fost condamnat la câte 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals inculpații:

- C. M. I., fiica lui N. și M., născută la 1o.o8.198o în ., cetățean român, fără antecedente penale, domiciliată în Cisnădie, ., f.f.l. în S., ., jud.S., CNP 28oo81o322o825.

- LEPSA I., fiul lui I. și A., născut la 15.o6.1966, în ., cetățean român, fără antecedente penale, domiciliat în Copșa M., ..17, ., CNP 166o_.

- B. E. M., fiica lui M. și M., născută la 13.12.1975 în S., cetățean român, studii medii, fără antecedente penale, domiciliată în S., ., CNP_;

- S. IONUTA G., fiica lui S. și M., născută la 3.o8.1967 în . Năsăud, cetățean român, studii medii, căsătorită, fără ocupație, fără antecedente penale, domiciliată în Dumbrăveni, . G., nr.71, jud.S., CNP 267o8o326l511.

- C. I., fiul lui I. și A., născut la 27.o3.1968 în Drăgănești – O., jud.O., cetățean român, studii medii, căsătorit, fără antecedente penale, fără ocupație, domiciliat în S., ., ., CNP 168o_.

În baza art.215 alin.1, 2, 3 C.pen. au fost condamnați la câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune inculpații C. M. I., LEPSA I., B. E. M., S. IONUTA G. și C. I..

În baza art.33 lit.a C.pen., art.34 alin.1 lit.b C.pen. i s-a aplicat inculpaților C. M. I., LEPSA I., B. E. M., S. IONUTA G. și C. I. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art.71 C.pen. i s-a interzis inculpaților C. S. I., C. M. I., LEPSA I., B. E. M., S. IONUTA G. și C. I. drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a, b C.pen.

În baza art.86 ind.1 alin.1 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților C. S. I., C. M. I., LEPSA I., B. E. M., S. IONUTA G. și C. I. pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit conform art.86 ind.2 C.pen.

În baza art.86 ind.3 alin.1 C.pen. pe durata termenului de încercare, inculpații C. S. I., C. M. I., LEPSA I., B. E. M., S. IONUTA G. și C. I. trebuie sa se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte în prima zi de luni a fiecărui trimestru la Serviciul de Probațiune de pe lângă T. S..

b. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;

c. să comunice și sa justifice schimbarea locului de munca;

d. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

Datele prevăzute in alin. 1 lit. b), c) si d) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă T. S.

În baza art.359 C.pr.pen. li se atrage atenția inculpaților C. S. I., C. M. I., LEPSA I., B. E. M., S. IONUTA G. și C. I. asupra prevederilor art.83 C.pen. și art.86 ind.4 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art.71 alin.5 C.pen. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaților C. S. I., C. M. I., LEPSA I., B. E. M., S. IONUTA G. și C. I..

În baza art.291 C.pen. cu aplic.art.37 lit.a C.pen. a fost condamnat inculpatul FRUMAN D., fiul lui D. și A., născut la 14.o3.1962 în ., cetățean român, recidivist, domiciliat în ., jud.S., CNP 162o_ la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art.215 alin.1, 2, 3 C.pen. cu aplic.art.37 lit.a C.pen. a fost condamnat inculpatul FRUMAN D. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art.33 lit.a C.pen., art.34 alin.1 lit.b C.pen. i s-a aplicat inculpatului FRUMAN D. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art.61 alin.1 C.pen. a fost revocată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1271/2003 a Judecătoriei S. și contopește restul neexecutat de 1282 de zile cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul FRUMAN D. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită la 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.71 C.pen. i s-a interzis inculpatului FRUMAN D. drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și b C.pen.

În baza art.291 C.pen. cu aplic.art.37 lit.b C.pen. a fost condamnat inculpatul M. I., fiul lui I. și M., născut la 1o.o2.1954 în Cisnădie, jud.S., cetățean român, studii medii, necăsătorit, recidivist, fără ocupație, domiciliat în Cisnădie, ., jud.S., CNP 154o21o3211o6 la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art.215 alin.1, 2, 3 C.pen. cu aplic.art.37 lit.b C.pen. a fost condamnat inculpatul M. I. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art.33 lit.a C.pen., art.34 alin.1 lit.b C.pe i s-a. aplicat inculpatului M. I. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art.71 C.pen. i s-a interzis inculpatului M. I. drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și b C.pen.

În baza art. 118 alin.1 lit.e C.pen. a fost confiscat de la inculpatul V. I. C. suma de 79.300 lei.

În baza art.14 alin.3 lit.a C.proc.pen., art.348 C.pen. s-a dispus anularea adeverințelor și cărților de muncă falsificate de către inculpatul V. I. C. aflate la filele 188-192, 201-205, 214 - 218, 243-247, 255-259, 284-288, 297-301, 329-336, 365-369, 378-382, 406-410, 420-424, 449 bis-452 bis, 461-465, 491-495, 521-523, 535-539, 546-550, 556-560, 570-574, 582-585, 610-614, 637-641, 666-670, 685-689, 718-722, 730, 733, 734, 752-755, 761-763, 769-772, 777 bis-781, 787-791, 818-822, 937-938 din dosarul de urmărire penală.

În baza art. 14, art.346 alin.1 C.proc.pen., art.998, 1003 C.civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă BCR Asigurări S.A., cu sediul în S., . și obligă în solidar inculpații V. I. C. și FRUMAN D. la plata sumei de 989,59 lei plus dobânda de la data de 19.11.2008 până la achitarea integrală a debitului, reprezentând despăgubiri civile.

S-a constatat că BCR S.A. S. a renunțat la pretenții.

S-a constatat că S.C. EOS K.S.I București nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art.191 alin.1, 3 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul V. I. C. la plata sumei de 2100 lei și fiecare din ceilalți inculpați la plata sumei de 750 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul V. I. C. a obținut în cursul anului 2005 în mod legal un credit de nevoi personale de la BCR S.. dându-și seama cât de ușor se puteau obține astfel de credite pentru nevoi persoane, inculpatul a luat hotărârea de a facilita încheierea unor contracte de împrumut pentru diferite persoane, prin emiterea unor cărți de muncă false și a unor adeverințe de venit false, care să ateste în mod mincinos calitatea de angajat și veniturile realizate de aceste persoane, în schimbul unor importante sume de bani.

Astfel, folosind informații de pe internet, din facturi fiscale și din bonuri fiscale, inculpatul V. I. C. a obținut datele de identificare ale ., . S., .”SRL și ..

Deoarece inculpatul V. I. C. era angajatul . S., acesta, folosind certificatul de înmatriculare al acestei societăți la O.R.C., a făcut copii ale acestuia, pe care, prin ștersături și fotocopieri, folosindu-se și de tehnica de calcul, a înscris datele de identificare ale ., . S., .”SRL și ., obținând astfel copii ale unor pretinse certificate originale de înmatriculare ale acestor societăți.

Având aceste din urmă documente, inculpatul s-a deplasat la centrul de confecționare ștampile, situat la parterul magazinului „D.”, unde s-a prezentat ca fiind administratorul acestor societăți și a solicitat și obținut confecționarea de ștampile rotunde cu datele respectivelor societăți.

Inculpatul V. I. C. a folosit același procedeu de falsificare și în cazul mai multor carnete de muncă, acesta ștergând datele privitoare la titular, seriile acestor carnete, făcând fotocopii și combinând seriile, obținând în final alte cărți de muncă, unele având chiar aceeași .>

Inculpatul a emis numeroase adeverințele de salariu falsificate, în care se atesta calitatea de angajat a celorlalți inculpați sau învinuiți la societățile menționate mai sus, veniturile realizate de aceștia, iar pentru a da și mai multă credibilitate acestor documente, inculpatul a trecut numărul său personal de telefon, astfel că în momentul în care funcționarii băncii sunau pentru a verifica veridicitatea datelor înscrise pe adeverințele de salariu, inculpatul răspundea că datele înscrise sunt reale. Pe aceste adeverințe, inculpatul a menționat nume fictive la rubrica „director general” și „director economic”, le semna în fals și aplica ștampila falsificată; datele de stare civilă, funcția, perioada lucrată și venitul realizat de ceilalți inculpați sau învinuiți erau scrise de către învinuita I. I. G., concubina inculpatului V. I. C., la solicitarea acestuia, fără ca învinuita să fi avut reprezentarea faptului că actele erau false.

Folosind aceste documente falsificate, un număr de 31 de persoane au obținut credite bancare sau au încercat obținerea unor astfel de credite, după cum urmează:

1. În data de 26.04.2006, inculpatul V. I. C. s-a întâlnit în târgul Obor cu învinuita R. C. E. și cu soțul acesteia, martorul R. G.. Cei doi i-au spus inculpatului că au nevoie de bani, iar el s-a oferit să-i ajute să îi angajeze și să obțină un credit de la bancă. După câteva zile învinuita R. C. l-a contactat telefonic pe inculpat, s-au întâlnit, iar acesta i-a înmânat o adeverință de salariat și o carte de muncă din care rezulta că învinuita este angajată la . calitate de coafeză și că aceasta ar fi lucrat la mai multe societăți comerciale din mun.S.. În schimbul acestor documente, inculpatul i-a solicitat învinuitei suma de 4000 lei. La data de 28.04.2006, învinuita R. C. E. a solicitat la BCR S. acordarea unui credit în valoare de 4000 euro pentru o perioadă de 10 ani, încheind contractul de credit bancar 784. Din banii obținuți de la bancă, învinuita i-a dat inculpatului doar 2000 lei, iar restul sumei nu i-a mai achitat-o, deoarece inculpatul nu s-a ținut de cuvânt. Învinuita a achitat ulterior ratele bancare.

2.La începutul lunii aprilie 2oo6, prin intermediul numitului Ș. Adolf, învinuiții R. N. și T. Z. din Dumbrăveni, l-au cunoscut pe inculpatul V. I. C., stabilind ca învinuiții să ia credite bancare, din care să îi dea un procent inculpatului. După câteva zile inculpatul V. I. C. le-a înmânat adeverințe de salariu și cărțile de muncă în care era menționat neconform realității că învinuiții erau angajații .. Cei doi învinuiți s-au deplasat la sediul sucursalei din mun.Mediaș a BCR, au depus actele falsificate de inculpat și au solicitat credite bancare, însă, cu ocazia verificărilor efectuate de către inspectorii de credite s-a constatat că documentele prezentate de către cei doi învinuiți erau false, astfel că le-a fost refuzată acordarea acestor credite.

3.Tot la începutul lunii aprilie 2oo6, prin intermediul numitului Ș. Adolf, inculpatul C. S. I. l-a cunoscut pe inculpatul V. I. C., pe carel-a rugat să îl angajeze la o societate de-a sa, astfel încât să poată obține un credit bancar. Inculpatul C. i-a dat inculpatului V. I. C. fotocopii după cartea sa de muncă, iar inculpatul V. I. C. a falsificat o adeverință de salariu și copia carnetului de muncă, rezultând că inculpatul C. S. I. era angajat al .. Inculpatul C. S. I. s-a prezentat cu aceste acte la sucursala BRD Mediaș, unde a solicitat un credit de l9.800 lei (din care, potrivit înțelegerii cu inculpatul V. I. C., trebuia să îi dea acestuia 30%). În urma verificărilor efectuate de BRD S. s-a stabilit că adeverința emisă de . este falsă, motiv pentru care creditul nu a fost aprobat, fapt comunicat inculpatului de martorul S. V., angajat la Biroul Credite al BRD Mediaș.

Deoarece avea nevoie de bani în continuare, inculpatul C. S. I. l-a contactat din nou pe inculpatul V. I. C. și i-a cerut ajutorul pentru a obține un alt credit bancar, sens în care inculpatul a întocmit în fals o adeverință de venit și o copie după cartea de muncă, acte din care rezulta că l acel moment inculpatul C. era angajat al S.C. Nike .. În data de 19.05.2006 inculpatul C. s-a deplasat la sediul BCR S., unde a obținut un credit în valoare de l0.000 lei, pe baza documentelor falsificate de inculpatul V. I. C.. Inculpatul C. S. I. i-a dat inculpatului V. I. C. suma de 3000 lei și a achitat cu foarte mare întârziere ratele datorate băncii.

4. Inculpatul L. I. avea nevoie de bani pentru achitarea facturilor restante la utilități și dorea să ia un credit bancar, astfel că a ajuns să îl cunoască pe inculpatul V. I. C.. Inculpatul V. I. C. i-a cerut actul de identitate, iar a doua zi, în data de 16.05.2006, inculpatul V. I. C. i-a înmânat o adeverință de salariu și o copie după cartea de falsificate de el, din care rezulta că era angajat ca dulgher în cadrul .. Cu aceste acte, inculpatul L. I. s-a prezentat la sediul BCR S., unde a solicitat și obținut acordarea unui credit în valoare de 13.500 lei pe o perioadă de 120 luni. Inculpatul a achitat cu foarte mare întârziere ratele bancare și nu i-a dat inculpatului V. I. C. nicio sumă de bani.

5. In cursul lunii mai 2oo6, inculpații V. I. C. și M. I. s-au întâlnit într-un bar din mun.S., iar cel dintâi i-a spus celui de-al doilea că îl poate angaja la S.C. „Gamiba” și i-a cerut să ia un credit de la bancă, urmând ca de acești bani să beneficieze societatea, care urma să achite ratele. Inculpatul M. I. a fost de acord, i-a înmânat o copie după actul de identitate, pe care inculpatul V. I. C. i-a dat-o inculpatului V. I. C.. Acesta din urmă emis o adeverință de salariu și cartea de muncă false, din care rezulta că M. I. era angajat la . ca fierar betonist. Cu aceste documente, la data de 22.o5.2oo6, inculpatul M. I. s-a prezentat la sediul BCR S., unde a obținut un credit în valoare de l0.400 lei pentru o perioadă de 60 luni. Inculpatul M. I. i-a dat toți banii inculpatului V. I. C., iar acesta i-a dat inculpatului V. I. C. 2.000 lei pentru serviciile prestate. Inculpatul M. I. nu a achitat nicio rată din creditul acordat.

6. La data de 23.05.2006, inculpatul C. V. a obținut de la BCR S., un credit în valoare de 14.000lei pe o perioadă de 120 luni, depunând în acest scop o adeverință de salariu și o copie după cartea de muncă falsificate de V. I. C., din care rezulta că este angajat ca dulgher în cadrul .. Învinuitul C. V. nu a achitat ratele la credit, însă i-a dat inculpatului suma de 2000 lei (în privința acestuia instanța a disjuns cauza).

7.La data de 30.05.2006, inculpata B. E. M. a obținut de la BCR S. un credit în valoare de 14.000 lei pe o perioadă de 120 luni, depunând la dosarul de creditare o adeverință de salariu și o copie după cartea de muncă, din care rezulta că este angajată ca lucrător comercial în cadrul ., ambele documente fiind falsificate prin aceleași metodele de inculpatul V. I. C.. Inculpata B. E. M. nu a achitat nici o rată și i-a dat inculpatului V. I. C. suma de 2000 lei.

8. La data de 1.06.2006 inculpatul Fruman D. s-a întâlnit cu inculpatul V. I. C., căruia i-a spus că are nevoie de bani. Inculpatul V. I. C. s-a oferit să îl ajute și i-a propus să ia un credit bancar, pentru care el urma să îi elibereze acte din care să rezulte că era angajat la S.C. „Gamiba” S.R.L. în baza acestor discuții și folosind adeverința de salariu și o copie după cartea de muncă falsificate de V. I. C. din care rezulta că este angajat ca fierar betonist în cadrul ., la data de 5.06.2006, inculpatul Fruman D. s-a prezentat la sediul BCR S., unde a solicitat și acordarea unui credit în valoare de 15.000 lei pe o perioadă de 120 luni (în baza contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr.1040). Inculpatul Fruman D. nu a plătit nicio rată datorată băncii și nu i-a dat inculpatului vreo sumă de bani.

9. Învinuitul M. N. l-a cunoscut pe inculpatul V. I. C. în Târgul Obor și l-a rugat să îl angajeze la o societate de-a sa. Inculpatul a fost de acord, însă i-a cerut pentru a-i face cartea de muncă suma de 1000 euro. Cum învinuitul nu dispunea de acești bani, inculpatul i-a propus să ia un credit bancar și i-a cerut actul de identitate pentru a-i întocmi documentele necesare obținerii creditului. Inculpatul s-a întâlnit în data de 7.06.2006 cu învinuitul, i-a înmânat actele (adeverință de venit și caret de muncă) din care rezulta (neconform realității) că era angajat ca fierar betonist la S.C. NIKE .., învinuitul obținând cu ajutorul acestora un credit de 15.500 lei de la BCR S.. Din această sumă i-a dat inculpatului V. I. C. 3.500 lei

1o. La data de 9.06.2006, inculpata C. M. I. a obținut de la BCR S., un credit în valoare de 15.000 lei pe o perioadă de 120 luni, depunând în acest scop o adeverință de salariu și o copie după cartea de muncă, din care rezulta că este angajată ca lucrător comercial în cadrul . S., ambele documente fiind falsificate de inculpatul V. I. C.. Inculpata nu a achitat nicio rată din creditul menționat și i-a dat inculpatului V. I. C. suma de 2000 lei.

11.La începutul lunii mai 2oo6, inculpata Ș. I. G. l-a cunoscut pe inculpatul V. I. C., care i-a spus că o va angaja la societatea sa și i-a cerut actele de identitate, comunicându-i totodată faptul că pentru angajare trebuie să îi plătească suma de 5000 lei. Întrucât inculpata nu dispunea de acești bani, inculpatul V. I. C. i-a spus să ia un credit de la bancă, urmând ca el să îi dea toate actele necesare (carte de muncă și adeverința de venit). Inculpata a fost de acord, iar inculpatul a falsificat un carnet de muncă și o adeverință de salariu, acte din care rezulta că inculpata Ș. I. G. este angajată a . în calitate de gestionar. În data de 9.06.2008 inculpata s-a prezentat la data de 9.06.2oo6 la sediul BCR S., unde a solicitat și obținut un credit în valoare de 15.000 lei pentru o perioadă de 120 luni. Imediat după obținerea creditului, aceasta i-a dat inculpatului V. I. C. cei 5000 lei conform înțelegerii. Inculpata Ș. I. G. nu a achitat nici o rată, din creditul acordat.

12.In cursul lunii iunie 2oo6, martora R. M. s-a întâlnit în târgul Obor din S. cu inculpatul V. I. C., care i-a propus să o angajeze la o societate de-a sa, cerându-i cartea de identitate și o sumă bani în acest scop. A doua zi, cei doi s-au întâlnit, iar când martora i-a spus că nu dispune de bani, inculpatul s-a oferit să îi întocmească niște acte și i-a propus să ia un credit bancar, din care să îi dea lui 1000 euro. Inculpatul V. I. C. a falsificat documentele de angajare din care rezulta că învinuita R. M. este angajată a . ca și coafeză. Cu aceste documente false, martora s-a prezentat la sediul BCR S., unde a obținut un credit în valoare totală de 14.000 lei, din care i-a dat 3500 lei inculpatului V. I. C., care o aștepta în fața băncii. Martora a achitat ratele la credit cu întârziere.

13.In cursul lunii iunie 2oo6, în timp ce învinuita C. M. se afla în cofetăria Macul R. din S. l-a cunoscut pe inculpatul V. I. C., despre care aflase de la două persoane de sex feminin din cofetărie că îi poate facilita obținerea unui credit bancar. Inculpatul i-a cerut actul de identitate, după care și-a făcut o fotocopie, și i-a spus că îi va întocmi niște documente din care să rezulte că învinuita era angajată. Inculpatul i-a întocmit învinuitei o adeverință de venit și o carte de muncă false, acte din care reieșea că aceasta fusese angajată la mai multe societăți, iar la acel moment era angajată ca lucrător comercial în cadrul . S.. Folosind aceste acte, învinuita a obținut în data de 15.06.2006 un credit în valoare de 14.000 lei de la BCR S., din care i-a dat inculpatului suma de 2.000 lei. Învinuita C. M. a achitat în mod constant ratele la credit .

14. La data de 16.o6.2oo6, învinuitul S. G. a obținut de la BCR S., un credit în valoare de 14.000 lei pe o perioadă de 120 luni, depunând în vederea obținerii acestuia o adeverință de salariu și o copie după cartea de muncă, din care rezulta că este angajat ca electrician în cadrul . S.. Învinuitul S. G. a achitat cu regularitate ratele la credit și i-a dat inculpatului V. I. C. suma de 2000 lei.

15. Inculpatul V. I. C. și S. G. se cunoșteau de mai multă vreme, iar în cursul lunii iunie 2006 învinuitul i-a cerut inculpatului o sumă de bani împrumut. Inculpatul a afirmat atunci că îl va ajuta să obțină un credit bancar, cerându-i în schimb suma de 2.000 lei C. o sumă de bani, acesta din urmă oferindu-se să-l ajute la obținerea unui credit cu condiția ca o parte din creditul obținut să-i revină lui. Inculpatul V. I. C. a falsificat documentele de angajare, rezultând că învinuitul S. G. este angajat la . ca fierar betonist. Folosind aceste acte false, la data de 16.o6.2oo6, învinuitul S. G. s-a deplasat la sediul BCR S., unde a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.1161, pentru suma de 16.000 lei. După obținerea creditului, învinuitul S. G. i-a dat inculpatului V. I. C., conform înțelegerii, suma de 2ooo lei. Învinuitul S. G. a achitat cu regularitate ratele bancare.

16.Tot în cursul lunii iunie 2oo6, învinuitul C. I. și inculpatul V. I. C. s-au întâlnit în cartierul Terezian din S., și au discutat despre o posibilă angajare a celui din urmă la o societate a celui dintâi. Inculpatul V. I. C. i-a cerut să îi dea carnetul de muncă, iar după câteva zile, când s-au întâlnit, inculpatul V. I. C. i-a propus să ia un credit bancar, inculpatul C. fiind de acord și predându-i cartea de identitate și carnetul de muncă. După câteva zile, în data de 16.06.2007 cei doi s-au întâlnit, inculpatul V. I. C. i-a înmânat adeverința de salariu și cartea de muncă, menționând în acestea că inculpatul C. era angajat la . ca zidar, acte cu care acesta s-a deplasat la sediul BCR S., unde a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.116o, pentru suma de 16.000 lei. A doua zi inculpatul V. I. C. i-a cerut suma de 10.000 lei, motivat de faptul că ar fi avut nevoie de bani pentru achiziționarea unor materiale, bani pe care i-a și primit. Inculpatul C. I. nu a achitat nici o rată din credit.

17.In cursul lunii iunie 2oo6, învinuitul P. P. și inculpatul V. I. C. s-au întâlnit în târgul Obor din S., inculpatul propunându-i învinuitului să îl angajeze la o societate de-a sa și să îi faciliteze obținerea unui credit bancar. Învinuitul a fost de acord, iar inculpatul a întocmit o adeverință de venit falsă și o carte de muncă falsă, din aceste acte rezultând că învinuitul a fost angajat la mai multe societăți și că la acel moment era angajat la . ca fierar betonist. Folosind aceste acte, la data de 19.06.2006, învinuitul P. P. a obținut de la BCR S. un credit de 15.000 lei, bani din care i-a dat inculpatului V. I. C. suma de 5.000 lei reprezentând contravaloarea serviciilor făcute pentru angajare. Învinuitul a achitat constant ratele la creditul bancar.

18. In cursul lunii iunie 2oo6, în timp ce se afla în târgul Obor din S., inculpatul V. I. C. le-a spus învinuiților R. G., R. C. și R. N., cărora le-a spus că îi poate angaja la o societate de-a sa și că, pentru a le face formele de angajare, trebuie să îi dea câte 500 lei (primilor doi) și respectiv 3000 lei (ultimului învinuit). Cum aceștia nu dispuneau de banii solicitați de inculpat, el le-a propus să ia credite bancare și din acestea să îi plătească i-au dat inculpatului copii după actele de identitate și au stabilit ca după câteva zile să se întâlnească în fața sediului BCR S.. Inculpatul a falsificat adeverințe de salariu și cărți de muncă pentru toți cei trei învinuiți, rezultând că învinuitul R. G. era angajat ca zidar în cadrul ., învinuita R. C. era angajată ca lucrător comercial în cadrul ., iar învinuitul R. N. era angajat ca sudor în cadrul aceleiași societăți.

La data de 19.o6.2oo6, învinuitul R. G., folosind documentele false de angajare primite de la V. I. C. și a încheiat contractul de credit bancar la BCR S. pentru suma de 17.000 lei, bani din care i-a dat inculpatului suma de 5.000 lei. Învinuitul R. G. a achitat în mod constant ratele la credit.

19. La data de 21.o6.2oo6, învinuitul R. N. s-a deplasat la sediul BCR S., unde, folosind documentele false de angajare primite de la V. I. C. a încheiat un contract de credit bancar pentru suma de 14.000 lei, din care i-a dat inculpatului suma de 3000 lei. Învinuitul R. G. a achitat în mod constant ratele la credit.

20.La data de 22.o6.2oo6, învinuita R. C. s-a deplasat la BCR S. cu documentele false de angajare primite de la V. I. C. și a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.12o8 pentru suma de 15.000 lei, sumă din care i-a dat inculpatului V. I. C. 4300 lei. Învinuita R. C. a achitat în mod constant ratele la credit.

21. La data de 2o.o6.2oo6, învinuita S. M. a obținut de la BCR S., un credit în valoare de 14.000 lei pe o perioadă de 120 luni, depunând în vederea obținerii creditului o adeverință de salariu și o copie după cartea de muncă falsificate de V. I. C., din care rezulta că este angajată ca lucrător comercial în cadrul . S.. Învinuita S. M. a achitat în mod constant ratele la credit.

22. În cursul lunii iunie 2006, inculpatul V. I. C. și învinuitul M. I. G. s-au întâlnit în târgul Obor din S., inculpatul oferindu-se să îl angajeze la o societate de-a sa și să îi întocmească un carnet de muncă, cerându-i suma de 5000 lei în schimb și propunându-i să ia un credit bancar pentru a-i da banii (inculpatul nefiind de acord ca învinuitul să-și vândă un cal în acest scop). Inculpatul V. I. C. a falsificat o adeverință de salariu și cartea de muncă din care rezulta că învinuitul M. I. era angajat ca dulgher în cadrul .. Cu aceste documente false, în data de 23.06.2006, învinuitul M. I. G. a încheiat la data de 23.06.2006 un contract de credit bancar cu BCR S., obținând un credit de 15.000 lei, Învinuitul i-a dat inculpatului suma de 5.000 lei, iar creditul nu l-a achitat.

23. Învinuitul Drăcos D. nu avea un loc de muncă și a lipit pe un stâlp din apropierea Pieței Cibin din Municipiul S. un anunț în care scria că dorește să fie angajat ca șofer și era trecut numărul său de telefon. Inculpatul V. I. C. i-a telefonat învinuitului în cursul lunii iunie 2006, cei doi s-au întâlnit în zona pieței, iar inculpatul i-a spus că pentru angajare trebuie să îi achite suma de 20.000 lei, iar când învinuitul i-a spsu că nu dispune de acești bani, inculpatul i-a propus să ia un credit bancar, spunându-i că îl va ajuta. Învinuitul i-a înmânat inculpatului actul de identitate, iar după trei zile inculpatul i-a restituit documentul și i-a dat o deverință de venit și o copie a unei cărți de muncă din care rezulta că învinuitul era angajat la . S. în calitate de electrician. Cu aceste documente, învinuitul s-a deplasat în data de 23.06.2006 la BCR S., unde i-a fost aprobat un credit în valoare de 17.500 lei, bani din care acesta i-a dat inculpatului 5.000 lei. Învinuitul a achitat cu regularitate ratele bancare.

24. Învinuita F. M. și inculpatul V. I. C. se cunoșteau de mai multă vreme, iar în cursul lunii iunie 2006, cei doi s-au întâlnit în Târgul Obor, unde inculpatul a întrebat-o dacă nu dorește să ia un credit bancar, oferindu-se să îi întocmească documentele necesare. Învinuita a fost de acord, iar inculpatul a completat (pe formularul ridicat de învinuită de la BCR S.) o adeverință de venit și a contrafăcut o carte de muncă, din aceste documente rezultând că învinuita era angajată la S.C. „R.” S.R.L., spunându-i totodată ca la bancă să declare aceleași date pe care el le menționase în acte. Inculpatul i-a mai spus învinuitei să ia un credit de 100 milioane de lei vechi, din care să îi dea lui 50 milioane de lei vechi. Învinuita, cu ajutorul acestor acte, s-a deplasat la BCR S., la data de 26.06.2006, însă deoarece angajații băncii și-au dat seama că actele depuse de învinuită erau false, au refuzat acordarea creditului și au chemat poliția.

Cu aceeași ocazie a fost reținut de organele de poliție și învinuitul F. G., care intenționa să ridice de la aceeași bancă un credit folosind acte (carte de muncă și adeverință de venit) falsificate tot de inculpatul V. I. C., acte din care rezulta că învinuitul era angajat la .. Învinuitul F. îl cunoscuse pe inculpat prin intermediul învinuitului P. P., și convenise cu inculpatul să ia un credit de 7000 lei, din care să îi dea învinuitului P. P. suma de 5000 lei, pentru a o da inculpatului.

25. În perioada de început a lunii octombrie 2006 inculpatul V. I. C. a fost contactat telefonic de învinuita R. A. care, i-a comunicat faptul că ea și nepoate ei, învinuita H. E., doreau să se angajeze la o societate comercială de-a lui. Inculpatul a fost de acord, astfel că cele două învinuite au venit la S. pentru a discuta condițiile angajării. Inculpatul a vorbit doar cu învinuita H. E., spunându-i că le poate angaja la S.C. „SAN”SRL din Hamba pe amândouă, dar numai începând cu luna noiembrie 2006. Inculpatul a mai afirmat că dacă învinuitele au nevoie rapidă de bani, le poate ajuta să obțină fiecare un credit foarte ușor. Învinuita H. E. a intrat în sediul OTP Bank din S., de unde a obținut actele necesare pentru acordarea creditului, acte pe care i le-a dat martorului C. N., care fusese împreună cu inculpatul (acesta plecase între timp). A doua zi doua zi, învinuita H. E. i-a înmânat martorului C. o copie după buletin și o factura de utilități. Martorul a dus actele inculpatului V. I. C. care a completa adeverința de venit și a contrafăcut o copie după cartea de muncă a învinuitei H., din actele menționate rezultând că învinuita era angajată la . din anul 2002, ca gestionar, ceea ce nu era adevărat. Inculpatul i-a predat aceste acte false martorului C., care le-a înmânat învinuitei H. E., aceasta mergând la OTP Bank S., unde a solicitat un credit bancar în valoare de 13.900, pe care l-a obținut în data de 4.l0.2006. La ieșirea din OTP BANK a fost așteptată de martorul, căruia i-a dat pentru inculpatul V. I. C. suma de 4.000 lei.

Observând cât de ușor a obținut învinuita H. E. creditul, învinuita R. A. i-a telefonat inculpatului V. I. C. și l-a rugat să o ajute să obțină și ea un credit, astfel că inculpatul l-a trimis din nou pe martorul C. N. să ia de la învinuită actele necesare (primite de la bancă), completând neconform realității adeverința de venit și contrafăcând o copie a unei cărți de muncă, acte din care rezulta că învinuita era angajată de câteva luni la .. Hamba. Cu aceste acte, în data de 16.10.2006 învinuita s-a prezentat la sediul OTP Bank,d e unde a solicitat un credit, acesta (în valoare de 13.281 lei), fiindu-i acordat a doua zi. Din acești bani învinuita i-a dat inculpatului V. I. C. suma de 4.000 lei.

În mod similar, inculpatul V. I. C. a falsificat o adeverință de venit și o carte de muncă, din aceste acte rezultând că inculpatul F. V. era angajat ca și conducător auto la .. Hamba (contrar realității), acte cu ajutorul cărora învinuitul a obținut de la OTP Bank S. în data de 11.10.2006 un credit bancar în valoare de 15.359 lei, din care i-a dat inculpatului la ieșirea din bancă suma de 1000 lei. Și în acest caz inculpatul V. I. C. a fost cel care s-a oferit să îl ajute pe învinuit, care avea probleme financiare, să obțină un credit bancar, cerându-i în schimb suma de 2.500 lei.

26. În data de 16.10.2006 inculpatul V. I. C. (care s-a prezentat sub numele de S.) i-a abordat pe învinuiții R. I. și M. I. M., care se aflau la o rotiserie din Piața M. din Municipiul S., propunându-le să îi angajeze la o societate de-a sa sau să le faciliteze obținerea unor credite bancare. Învinuitul M. i-a lăsat inculpatului numărul său de telefon, iar a după ce inculpatul l-a sunat, s-au întâlnit, inculpatul spunându-le că îi va angaja la o societate de-a sa și le va întocmi actele necesare pentru obținerea creditelor. Cei doi învinuiți au luat de la bancă formularele necesare, pe care i le-au înmânat inculpatului împreună cu copii după actele lor de identitate, inculpatul cerându-se câte 1000 lei pentru acest serviciu. În data de 17.10 2006 cei doi învinuiți s-au întâlnit cu inculpatul în Piața M., acesta le-a înmânat adeverințe de venit și cărți de muncă din care rezulta că erau angajați ai S.C.„RASITAL”SRL S. (documentele fiind completate de învinuita I. I. G., concubina inculpatului), învinuiții depunând actele la OTP Bank, de unde au fost anunțați telefonic în data de 23.10.2006 să meargă să își ridice banii. Aceștia s-au dus la bancă în aceeași zi, pentru a ridica banii (creditele fiind în sumă de 13.642 lei, respectiv 14.600 lei), însă au fost reținuți de organele de poliție.

La filele 180-822, 937-938, 941-961 din dosarul de urmărire penală sunt depuse toate actele care au fost depuse de învinuiții și inculpații din prezenta cauză (cu excepția inculpatului V. I. C.) în vederea obținerii creditelor bancare, contractele de credit bancar încheiate de aceștia, precum și graficele de rambursare a creditelor. La filele 188-192, 201-205, 214 - 218, 243-247, 255-259, 284-288, 297-301, 329-336, 365-369, 378-382, 406-410, 420-424, 449 bis-452 bis, 461-465, 491-495, 521-523, 535-539, 546-550, 556-560, 570-574, 582-585, 610-614, 637-641, 666-670, 685-689, 718-722, 730, 733, 734, 752-755, 761-763, 769-772, 777 bis-781, 787-791, 818-822, 937-938 din dosarul de urmărire penală sunt depus adeverințele de venit și cărțile de muncă falsificate de inculpatul V. I. C., caracterul fals al tuturor acestor documente reieșind din declarațiile tuturor inculpaților și învinuiților, precum și din rapoartele de constatare tehnico-științifică efectuate în cursul urmăririi penale (filele 824-832, 840-853). La filele 854-879, 887- 892, 897-926 din dosarul de urmărire penală se află procesele verbale după fotografie a inculpatului V. I. C. către învinuiții R. C., R. G., R. N., T. Z., Drăcos D., R. C., R. N., inculpatul M. I., martorul R. G., inculpatul C. I., învinuitele C. M., R. M., inculpatul Ș. I. G., învinuiții M. N., Tocacs Z..

Inculpatul V. I. C. a recunoscut săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, atât în cursul urmăririi penale (filele 47-56), cât și în fața instanței (filele 469 - 470, 475).

Inculpații Ș. I. G. (filele 58—59, 62-63 dosar de urmărire penală), C. I. (filele 64-65 dosar de urmărire penală), Fruman D. (filele 67-69) au declarat că inculpatul V. I. C. a fost cel care le-a propus să ia credite de la bănci și s-a oferit să le întocmească documentația necesară în vederea obținerii acestora, aspecte cu care ei au fost de acord, iar inculpatul L. I. a declarat că el i-a ceruit inculpatului să îi faciliteze obținerea unui credit, ceea ce acesta a și făcut, întocmindu-i actele false (filele 471-472).

Martorul R. G. (pct.1) a declarat, atât în cursul urmăririi penale (filele 98, 129, 131), cât și în fața instanței (fila 615), că era împreună cu soția sa, învinuita R. C., când s-au întâlnit cu inculpatul în Municipiul S. și i-au spus că au nevoie de bani, acesta oferindu-se să îi angajeze la o societate comercială de-a sa și să le întocmească niște acte cu care să obțină un credit bancar. Martorul a plecat a doua zi la C., iar în lipsa sa învinuita R. C. l-a contactat telefonic pe inculpat, iar acesta a falsificat o adeverință de salariat și o carte de muncă din care rezulta că învinuita este angajată la . calitate de coafeză și că aceasta ar fi lucrat la mai multe societăți comerciale din mun.S.. Învinuita a declarat, aspecte confirmate și de martorul R. G., că inculpatul i-a cerut suma de 4.000 lei pentru ajutorul dat în obținerea creditului, însă a nu i-a dat decât 2000 lei, restul banilor nemaiachitându-i deoarece inculpatul nu a angajat-o așa cum promisese. În plus, martorul R. G. l-a recunoscut pe inculpatul V. I. C. dosar de urmărire penală fotografie la sediul I.P.J. S. (fila 130). Declarațiile martorului sunt în consens cu cele ale învinuitei R. C. E. (filele 880-883)

Învinuitul R. N. și martorul T. Z. (pct.2) au declarat cum inculpatul V. I. C. le-a propus să ia credite bancare, le-a înmânat acte false în acest scop și a pretins sume de bani pentru serviciile prestate (filele 73, 75-76, 101-103 dosar de urmărire penală, fila 618 ).

Inculpatul C. S. I. (pct.3) a declarat pe larg cum i-a solicitat de două ori inculpatului V. I. C. să îi faciliteze obținerea unor credite bancare, cum acesta i-a întocmit adeverințe de venit false și i-a falsificat cartea de muncă, primul credit fiindu-i refuzat de BRD Mediaș (în acest sens fiind și declarațiile martorului S. V. – fila 178 dosar de urmărire penală, fila 614) și cum i-a dat inculpatului V. I. C. suma de 3.000 lei.

În mod similar, și învinuitul M. N. (pct.9) a declarat că inculpatul i-a propus să ia creditul bancar și i-a întocmit actele false necesare în acest scop, plătindu-i suma de 3.500 lei (fila 156 dosar de urmărire penală, fila 617).

Martora R. M. (pct.12), a declarat atât în cursul urmăririi penale (filele 83-85, 114), cât și în fața instanței (fila 616) că inculpatul V. I. C. a fost cel care a abordat-o în Târgul Obor și i-a propus să se angajeze la o societate comercială de-a lui, propunându-i să ia un credit bancar, din care să îi dea suma de 1000 euro pentru a-i întocmi o adeverință de salariu și o carte de muncă.

Și învinuita C. M. (pct.13) a declarat că inculpatul V. I. C. i-a întocmit actele false pentru a obține creditul și că i-a dat acestuia suma de 2.000 lei pentru serviciul prestat (filele 157-160).

Învinuitul S. G. (pct.15) a relatat cum inculpatul i-a propus să ia creditul și i-a întocmit documentele false, primind pentru aceasta suma de 2000 lei (filele 161-163).

La fel, învinuitul P. P. (pct.17) a declarat că inculpatul i-a spus să ia creditul bancar și i-a înmânat actele false necesare, iar el i-a plătit suma de 5.000 lei (filele 166-167)

Învinuiții R. G., R. C. și R. N. (pct.18-20) au relatat pe larg modul în care, la sugestia inculpatului, au luat creditele bancare de la BCR, folosind actele falsificate de acesta și că i-au dat sumele de bani reținute mai sus (filele 112, 168-175).

Învinuitul M. I. G. (pct.22) a declarat (filele 116, 176-177) că inculpatul V. I. C. i-a propus să îl angajeze la o societate de-a sa și să îi întocmească o carte de muncă, cerându-i pentru acest serviciu suma de 5.000 lei, iar deoarece învinuitul nu dispunea de acești bani, inculpatul i-a propus să ia un credit bancar pe baza unei adeverințe de venit și a unei cărți de muncă ce urma să i le înmâneze. Învinuitul a mai declarat că a fost de acord și că i-a dat inculpatului suma de 5000 lei.

Învinuitul Drăcos D. (pct.23) a relatat pe larg modul în care a fost abordat de inculpatul V. I. C., cum acesta s-a oferit să îi întocmească actele necesare obținerii creditului, operațiune pentru care i-a dat suma de 5.000 lei (filele 132-134).

Învinuita F. M. (pct.24) a declarat, la fel, că inculpatul V. I. C. i-a propus să ia creditul bancar, că i-a cerut jumătate din acest credit, că i-a întocmit actele false și a învățat-o ce anume să spună angajaților băncii (filele 135-139). Și învinuitul F. G. a relatat pe larg modul cum inculpatul i-a întocmit actele false, cu ajutorul cărora urma să ia creditul bancar (filele 144-146).

Învinuita H. E. (pct.25) a declarat în cursul urmăririi penale (filele 86-88) că mătușa sa, învinuita R. A., l-a contactat telefonic pe inculpatul V. I. C., pentru a le angaja pe amândouă la o societate comercială de-a lui, fapt cu care acesta a fost de acord, însă le-a propus să ia credite de la bancă, pentru a obține bani înainte de angajare; în acest scop, prin intermediul unui bărbat (identificat ulterior ca fiind martorul C. N.), învinuita H. i-a trimis inculpatului actul de identitate și actele necesare. Acesta din urmă a contrafăcut o adeverință de venit și o copie a cărții de muncă, din acesta acte rezultând că învinuita H. E. este angajată la . din anul 2002, ca gestionar. Cu aceste documente, învinuita s-a deplasat la O.T.P. Bank S., de unde la data de 4.10.2006 a luat un credit de 13.900 de lei, din care i-a dat 4.000 lei martorului C., pentru ca acestea să i-i dea inculpatului V. I. C., drept preț al actelor emise de el. Declarațiile învinuitei H. E. se coroborează cu cele ale învinuitei R. A. (filele 91-96 dosar de urmărire penală), aceasta din urmă confirmând toate susținerile celei dintâi și, relatând în plus cum ea însăși a luat la data de 17.10.2006 un credit de la O.T.P. Bank în valoare de 13.281 lei, folosind o adeverință de venit și o carte de muncă falsificate de inculpatul V. I. C., din care rezulta că era angajata S.C. „SAN” Hamba (acte în posesia cărora a intrat tor prin martorul C. N.). Învinuita R. a mai declarat că i-a dat inculpatului V. I. C., la ieșirea de la bancă, suma de 4.000 lei pentru a-i face formele de angajare.

În mod similar și învinuitul F. V. (pct.25) a declarat (filele 104-106 dosar de urmărire penală) că inculpatul V. I. C. a fost cel care s-a oferit să îl ajute să facă rost de bani prin contractarea unui credit bancar, cerându-i în schimb suma de 2.500 lei și că acesta a falsificat cele două acte necesare obținerii creditului, primind în schimb suma de 1.000 lei.

Învinuiții M. I. M. și R. I. (pct.26) au relatat pe larg (filele 108-111, 117-121) modul cum inculpatul i-a abordat, cum s-a prezentat sub o altă identitate și le-a propus să le faciliteze obținerea de credite bancare, pretinzând suma de 1000 lei de la fiecare pentru serviciile prestate și cum le-a adus actele falsificate. Învinuitul R. I. a și fost confruntat pe parcursul urmăririi penale cu inculpatul V. I. C., procesul - verbal fiind depus la filele 126-127 din dosarul de urmărire penală.

Deși inculpatul M. I. a declarat în cursul urmăririi penale (filele 60-61) că s-a întâlnit cu inculpatul V. I. C., că acesta i-a propus să ia creditul, că i-a înmânat actele false și că la ieșirea din bancă, unde i-a dat toți banii obținuți, în fața instanței inculpatul M. I. a susținut că de fapt inculpatul Fruman D. a fost persoana cu care s-a întâlnit, că acestuia i-a dat cartea de identitate și că acesta a venit cu actele falsificate (filele 473-474), iar pe inculpatul V. I. C. l-a cunoscut la aproximativ după 2 luni de la obținerea creditului, aspecte confirmate de inculpatul V. I. C., care a recunoscut că a falsificat adeverința de salariu și cartea de muncă pentru acesta și că i l-ea înmânat prin intermediul inculpatului Fruman, el primind 1000-2000 lei pentru falsificarea actelor (fila 475). Susținerile inculpatului M. I. din fața instanței nu vor putea fi reținute, deoarece în cursul urmăririi penale a mai dat o declarație (filele 894-895) în cuprinsul căreia a susținut în mod constant că numitul „Cipi” pe care l-a recunoscut după fotografie ca fiind inculpatul V. I. C. (filele 890-892) a fost cel cu care s-a întâlnit, cel care i-a dat actele false și cel căruia i-a înmânat întreaga sumă luată de la bancă. Inculpatul Fruman D. nu a putu fi audiat în fața instanței, deoarece a părăsit România și nu a putut fi localizat.

Inculpatul V. I. C. a susținut însă că le-a cerut celorlalți inculpați și învinuiți sume cuprinse doar între 1000-2000 lei și că nu i-a aparținut lui inițiativa de a falsifica acte pentru ca aceștia să obțină credite bancare, ci că acest lucru i-a fost cerut de ceilalți inculpați și învinuiți (având în vedere poziția inculpatului instanța a reținut că a primit de la fiecare dintre inculpații și învinuiții neaudiați în cauză suma de 2000 lei). Din probele administrate (declarațiile inculpaților, învinuiților și ale martorilor) rezultă însă că inculpatul a pretins sume variind între 1000 și 10.000 lei pentru facilitarea obținerii de credite prin folosirea actelor falsificate de el, iar în marea majoritate a cazurilor (așa cum s-a reținut mai sus) el i-a îndemnat să ia creditele de la bancă și doar uneori s-a întâmplat ca el să fie cel abordat (de pildă în cazul inculpatului L. I.) pentru emiterea documentelor falsificate.

Apărările celorlalți inculpați că nu au avut intenția de a înșela băncile de la care au solicitat și obținut creditele (apărări invocate și de inculpatul V. I. C.) nu pot fi reținute. Astfel, cu toții au avut reprezentarea faptului că actele date de inculpat sunt false, știind clar că nu erau angajați la vreo societate a inculpatului la momentul solicitării creditelor, că nu fuseseră anterior angajații niciuneia din societățile menționate în carnetele de muncă întocmite de inculpatul V. I. C. (căci dacă ar fi fost așa ar fi trebuit ca ei să fi încheiat contracte de muncă cu acesta și ei să îi înmâneze carnetele pentru a înscrie mențiuni privitoare la ultima angajare) și, mai mult, fiind instruiți de inculpatul V. I. C. să declare în fața angajaților băncilor că erau angajați la societățile menționate în actele fabricate de inculpat și că realizau veniturile înscrise în aceste documente. Însăși conduita ulterioară a inculpaților care, deși au beneficiat de banii primiți de la bancă (mai puțin de sumele date inculpatului V. I. C.) nu au plătit ratele datorate, vine să întărească cele reținute mai sus. Apoi, inculpații, C. M. I., B. E. M., FRUMAN D. și C. V. nu au mai fost de găsit la domiciliile lor nici pe parcursul urmăririi penale și nici al judecății, inculpații, C. S. I. și LEPSA I. nu au fost de găsit pe parcursul urmăririi penale, prezentându-se doar în fața instanței, iar inculpații C. I. și S. IONUTA G. au fost audiați doar în cursul urmăririi penale, după care au părăsit țara.

Fapta inculpatului V. I. C. de a întocmi, semna și ștampila cu ștampile false adeverințe de venit și copii certificate pentru conformitate după cărți de muncă în care erau înscrise mențiuni nereale privitoare la calitatea de angajat, la locurile de muncă anterioare și la veniturile realizate de ceilalți 31 de inculpat și învinuiți din cauză (pentru inculpatul C. S. I. 2 adeverințe și 2 cărți de muncă), la diferite intervale de timp, în perioada aprilie – octombrie 2006, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acte pe care aceștia le-au folosit pentru a obține credite bancare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privat prevăzută de art.290 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.

Fapta inculpatului V. I. C. de a-i determina pe inculpații și învinuiții R. C. E., M. I., Fruman D., M. N., Ș. I. G., R. M., S. G., C. I., P. P., R. G., R. C., R. N., M. I. G., Drăcos D., F. M., F. G., R. A., F. V., R. I. și M. M. și de a înlesni celorlalți inculpați și învinuiți, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale obținerea unor credite prin inducerea în eroare a angajaților BCR S., OTP Bank S. și BRD Mediaș, înmânându-le în acest scop adeverințe de venit și cărți de muncă falsificate, în lipsa cărora aceștia nu ar fi obținut creditele solicitate, întrunește elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.25 C.pen. rap.la art.215 alin.1, 2, 3 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.

Deși inculpatul V. I. C. a comis atât acte de instigare, cât și acte de complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune de către ceilalți inculpați și învinuiți, instanța va reține în privința acestuia doar instigarea la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată fiind vorba de o formă mai gravă a participației, care absoarbe forma mai ușoară.

Prin urmare, instanța va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din instigare la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.25 C.pen. rap.la art.215 alin.1, 2, 3 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. în complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.26 C.pen. rap.la art.215 alin.1, 2, 3 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.

Fapta inculpatului C. S. I. de a încerca obținerea unui credit de la BRD Mediaș, folosind adeverința de venit și cartea de muncă falsificate de inculpatul V. I. C., inducând în eroare angajații băncii cu privire la calitatea sa de angajat și la veniturile realizate, încercare eșuată datorită descoperirii caracterului fals ala cestor documente întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 20 C.pen. rap.la art.215 alin.1, 2, 3 C.pen.

Fapta inculpatului C. S. I. de a obține de la BCR S. un credit în valoare de 10.000 lei, folosind adeverința de venit și cartea de muncă falsificate de inculpatul V. I. C. și inducând în eroare angajații băncii cu privire la calitatea sa de angajat și la veniturile realizate, acte în lipsa cărora nu ar fi obținut creditul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 C.pen.

Fapta inculpatului C. S. I., de a folosi, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în lunile aprilie și mai 2006, adeverințe de venit și cărți de muncă falsificate de inculpatul V. I. C. în vederea obținerii de credite bancare de la BRD Mediaș și BRCR S. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzută de art.291 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.

Prin urmare, instanța în baza art.334 C.proc.pen. a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art.2o C.pen. rap.la art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen., art.215 alin.l, 2 și 3 C.pen.cu aplicarea art.33 lit.a, 34, 41 și 42 Cod penal (reținute în rechizitoriu) în tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 2o C.pen. rap.la art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen. și înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2 și 3 C.pen. în privința inculpatului C. S. I..

Faptele inculpaților C. M. I., LEPSA I., B. E. M., S. IONUTA G. și C. I., FRUMAN D. ȘI M. I. de a obține de la BCR S. credite în valoare de peste 10.000 lei, folosind adeverințe de venit și cărți de muncă falsificate de inculpatul V. I. C. și inducând în eroare angajații băncii cu privire la calitatea lor de angajați și la veniturile realizate, acte în lipsa cărora nu ar fi obținut creditul, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 C.pen.

Faptele acelorași 7 inculpați de a folosi adeverințele de venit și cărțile de muncă falsificate de inculpatul V. I. C. în scopul obținerii de credite bancare întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzută de art.291 C.pen.

Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de uz de fals prevăzută de art.291 C.pen. în infracțiunea de uz de fals prevăzută de art.291 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen. în privința acestor 7 inculpați, deoarece deși fiecare dintre aceștia a folosit câte două acte falsificate, acestea au fost depuse simultan, fiind vorba de o unitate naturală de infracțiune și nu de o infracțiune continuată, neexistând intervale de timp între depunerea actelor.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 C.pen., și anume: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsa fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pedeapsa pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 C.pen. este închisoarea de la 3 la 15 ani (respectiv de la 1 an și 6 luni la 7 ani și 6 luni în cazul tentativei). Infracțiunile de înșelăciune comise de inculpați prezintă un grad mediu de pericol social, aceștia obținând prin folosirea de acte falsificate credite bancare destul de mari (peste 10.000 lei), sume pe care nu le-au achitat sau le-au achitat cu mari întârzieri. Pedeapsa pentru infracțiunea de uz de fals este închisoarea de la 3 luni la 2 ani (fiind vorba de înscrisuri sub semnătură privată), toți inculpații folosind atât adeverințe de venit, cât și cărți de muncă falsificate. Niciunul dintre inculpați nu avea loc de muncă, iar inculpații C. S. I., LEPSA I., S. IONUTA G. și C. I. au avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal. Inculpatele C. M. I. și B. E. și au părăsit țara și nu au putut fi audiate în niciuna din fazele procesului penal. Inculpații C. S. I., C. M. I., LEPSA I., B. E. M., S. IONUTA G. și C. I. nu au antecedente penale.

În privința inculpatului V. I. C. instanța a reținut gradul de pericol social deosebit de ridicat al ambelor infracțiuni comise, acestea fiind săvârșite în formă continuată, într-un interval relativ scurt de timp (6 luni) inculpatul falsificând 64 de înscrisuri (adeverințe de venit și cărți de muncă) și facilitând obținerea a 31 de credite (și încercarea de a obține un altul) în cuantumuri ridicate. Inculpatul a racolat nu mai puțin de 20 de persoane pe care le-a convins să obțină credite bancare cu ajutorul lui, urmărind realizarea unor venituri ilicite și a ajutat, în același scop, alte 10 persoane; inculpatul V. I. C. a obținut în această perioadă sume mari de bani de la aproape toți inculpații și învinuiții din cauză, totalizând 79.300 lei. Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, însă nici nu avea cum să conteste săvârșirea lor fiind pus în fața unor evidențe probatorii – declarații ale inculpaților, învinuiților, rapoarte de constatare tehnico - științifică, însă această recunoaștere nu are nicidecum caracterul unui regret, ci a fost făcută cu nonșalanță pe întreg parcursul procesului penal. În plus, din fișa de cazier a acestuia (fila 242) rezultă că nu este la prima confruntare cu legea penală, însă nu est recidivist deoarece s-a împlinit termenul de reabilitare. Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru infracțiuni contra patrimoniului (furt calificat și înșelăciune, prin sentința penală nr.1443/1995 a Judecătoriei S. și sentința penală nr.109/1996 a Judecătoriei T. M., a doua pedeapsă fiind executată în regim de detenție), dar și pentru infracțiuni la legea contabilității și evaziune fiscală (sentința penală nr.339/1997 a Judecătoriei S.).

Inculpatul FRUMAN D., a recunoscut comiterea infracțiunilor în cursul urmăririi penale; a săvârșit infracțiunile ce formează obiectul prezentei cauze au fost săvârșite în perioada liberării condiționate din executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1271/2003 a Judecătoriei S., instanța, în baza art.61 alin.1 C.pen., astfel că se va reține starea de recidivă postcondamnatorie (art.37 lit.a C.pen.). mai trebuie precizat că acest inculpat a fost condamnat de 10 ori la pedeapsa închisorii pentru infracțiuni contra patrimoniului, dovedind perseverență infracțională în materie.

Inculpatul M. I. a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, dar avut o atitudine oscilantă în ce privește contribuția inculpatului V. I. C. la săvârșirea acestora, încercând să îl disculpe și să îl acuze pe inculpatul Fruman D. de comiterea lor. Din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta a săvârșit numeroase infracțiuni de furt calificat, fiind condamnat la pedeapsa închisorii prin 9 sentințe pentru infracțiuni intenționate, în special de furt calificat, condamnări față de care se va reține starea de recidivă postexecutorie (art.37 lit.b), pedepsele fiind executate sau considerate ca executate.

Ținând cont de cele expuse mai sus instanța a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art.52 C.pen. se realizează prin aplicarea unor pedepse de:

- 2 ani închisoare și respectiv de 6 ani închisoare inculpatului V. I. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la infracțiunea de înșelăciune;

- 4 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și respectiv 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, tentativă de înșelăciune și înșelăciune inculpatului C. S. I.;

- 3 luni închisoare și respectiv 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și respectiv înșelăciune inculpaților C. M. I., LEPSA I., B. E. M., S. IONUTA G. și C. I.;

- 6 luni închisoare și respectiv 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și respectiv înșelăciune inculpaților FRUMAN D. și M. I..

În baza art.33 lit.a rap.la art.34 alin.1 lit.b C.pen. se vor contopi pedepsele stabilite pentru fiecare infracțiune și se vor aplica inculpaților pedepsele cele mai grele, după cum urmează:

- 6 ani închisoare sporită la 6 și 6 luni închisoare inculpatului V. I. C. (spor determinat față de cuantumul celor două pedepse pentru infracțiunile concurente);

- 3 ani închisoare inculpaților C. S. I., C. M. I., LEPSA I., B. E. M., S. IONUTA G. și C. I.;

- 4 ani închisoare inculpaților FRUMAN D. și M. I..

În privința inculpatului FRUMAN D., având în vedere faptul că infracțiunile ce formează obiectul prezentei cauze au fost săvârșite în perioada liberării condiționate din executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1271/2003 a Judecătoriei S., instanța, în baza art.61 alin.1 C.pen. a revocat această liberare condiționată și a contopit restul neexecutat de 1282 de zile cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul FRUMAN D. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită la 5 ani și 6 luni închisoare. La stabilirea sporului instanța a avut în vedere atât durata foarte mare a restului neexecutat, de 3 ani și jumătate, precum și faptul că acesta provenea dintr-o pedeapsa aplicată tot pentru infracțiuni contra patrimoniului.

În baza art. 71 C.pen. li s-au interzis tuturor inculpaților drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b C.pen. (dreptul de a fi aleși in autoritățile publice sau in funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), aceștia fiind nedemni să ocupe astfel de funcții pe perioada executării pedepsei.

În baza art.86 ind.1 alin.1 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților C. S. I., C. M. I., LEPSA I., B. E. M., S. IONUTA G. și C. I. pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit conform art.86 ind.2 C.pen., deoarece pedeapsa aplicată este închisoarea 3 ani, inculpații nu a mai fost condamnați anterior, iar instanța apreciază, ținând seama de persoana condamnaților, de comportamentul lor după comiterea faptelor (recunoașterea faptelor, cooperarea cu organele judiciare, achitare parțială a ratelor), că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru aceștia și, chiar fără executarea pedepsei, inculpații nu vor mai săvârși infracțiuni.

În baza art.86 ind.3 alin.1 C.pen. pe durata termenului de încercare, inculpații C. S. I., C. M. I., LEPSA I., B. E. M., S. IONUTA G. și C. I. trebuie sa se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte în prima zi de luni a fiecărui trimestru la Serviciul de Probațiune de pe lângă T. S..

b. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;

c. să comunice și sa justifice schimbarea locului de munca;

d. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

S-a dispus ca datele prevăzute in alin. 1 lit. b), c) si d) să se comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă T. S.

În baza art.359 C.pr.pen. li s-a atras atenția inculpaților C. S. I., C. M. I., LEPSA I., B. E. M., S. IONUTA G. și C. I. asupra prevederilor art.83 C.pen. și art.86 ind.4 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art.71 alin.5 C.pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaților C. S. I., C. M. I., LEPSA I., B. E. M., S. IONUTA G. și C. I..

În baza art. 118 alin.1 lit.e C.pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul V. I. C. suma de 79.300 lei, sumă obținută prin adunarea tuturor sumelor de bani (menționate mai sus), pe care acesta le-a primit de la ceilalți inculpați și de la învinuiții cu privire la care s-a dispus prin rechizitoriu scoaterea de sub urmărire penală.

În baza art.14 alin.3 lit.a C.proc.pen., art.348 C.pen. s-a dispus anularea adeverințelor și cărților de muncă falsificate de către inculpatul V. I. C. aflate la filele 188-192, 201-205, 214 - 218, 243-247, 255-259, 284-288, 297-301, 329-336, 365-369, 378-382, 406-410, 420-424, 449 bis-452 bis, 461-465, 491-495, 521-523, 535-539, 546-550, 556-560, 570-574, 582-585, 610-614, 637-641, 666-670, 685-689, 718-722, 730, 733, 734, 752-755, 761-763, 769-772, 777 bis-781, 787-791, 818-822, 937-938 din dosarul de urmărire penală.

În baza art. 14, art.346 alin.1 C.proc.pen., art.998, 1003 C.civil a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă BCR Asigurări S.A., cu sediul în S., . și vor fi obligați în solidar inculpații V. I. C. și FRUMAN D. la plata sumei de 989,59 lei plus dobânda de la data de 19.11.2008 până la achitarea integrală a debitului, reprezentând despăgubiri civile, pentru partea din credit pe care BCR Asigurări nu a cesionato-o către S.C. EOS KSI (conform art. adresei de la filele 367-368).

S-a constatat că BCR S.A. S. a renunțat la pretenții, în drepturile sale subrogându-se BCR Asigurări S.A. S.

S-a constatat că S.C. EOS K.S.I București (către care BCR Asigurări S.A. S. a cesionat creanțele datorate de inculpați – fila 47) nu s-a constituit parte civilă în cauză, deși instanța a făcut în mod repetat adrese către această societate pentru a comunica eventualele pretenții civile.

În baza art.191 alin.1, 3 C.pr.pen. au fost obligați inculpatul V. I. C. la plata sumei de 2100 lei și fiecare din ceilalți inculpați la plata sumei de 750 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

II. La data de 02.06.2014 s-as înregistrat pe rolul Tribunalului S. cererea formulată de condamnatul V. I. C. prin care a solicitat repunerea în termenul de apel împotriva hotărârii prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare și față de care a fost emis mandatul de executare nr. 1.014 din 03.10.2011 a Judecătoriei Aiud.

În motivarea cererii se arată că mandatul de executare nr. 1014/2011 a Judecătoriei Aiud a rezultat ca urmare a contopirii mandatelor de executare nr. 307/26.01.2011 a Judecătoriei S., respectiv a mandatului nr. 355/2010 a Judecătoriei S. în care a fost contopite și mandatul de executare din data de 09.06.2009 emis conform sentinței penale nr. 282/28.05.2009 a Judecătoriei S. pronunțat în dosarul nr._ al Judecătoriei S..

În acest dosar care a constituit judecarea în fond a cauzei au fost depuse concluzii de către petent care a fost prezent la instanță dar aceasta a amânat pronunțarea din 21-05.2009 la 28.05.2009, când petentul nu a mai fost prezent. La finalul sentinței penale nr. 282/28.05.2009 s-a precizat dreptul la apel în 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu celelalte părți . Această hotărâre a rămas definitivă la data de 09.06.2009 prin neapelare emițându-se mandatul de executare nr. 343/2009 pus în executare la 16.06.2009 când petentul a aflat efectiv de conținutul hotărârii. La data de 18.06.2009 petentul a depus apel conform art. 364 C.pr.pen. prin care a solicitat repunerea în termen, cerere respinsă de către T. S. și C. de A. A. I..

Prezenta cerere formulată invocă art. 407 NCPP și 411 NCPP precum și art. 15 alin. 2 din Constituția României referitoare la legea penală mai favorabilă arătând că au fost încălcate drepturile prev. de art. 6, 13, 14, 17 și 18 din Convenția privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Petentul invocă respectarea principiului liberului acces la justiție, trăsăturile pedepsei, precum și dreptul la un recurs efectiv consacrate de CEDO ceea ce presupun posibilitatea efectivă a acestuia de a se judeca în calea de control judiciar.

Această cerere a fost înaintată pe cale administrativă fiind calificată contestație la executare de către C. de A. la T. S..

Prin sentința penală nr.117/18.06.2014 pronunțată de T. S., în dosar nr._ în baza art. 38 C.p.p. cu referire la art. 47 alin. 1 C.p.p. coroborat cu art. 50 alin. 1 C.p.p. s-a declinat competența privind judecarea cererii de apel formulată de apelantul – inculpat V. I. C., fiul lui V. și F., ns. la data de 14.01.1971, în prezent aflat în Penitenciarul B. M. privind sentința penală nr. 282 din 28.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei S., în favoarea Curții de A. A. I..

În motivarea sentinței penale s-a reținut următoarele:

La data de 18 iunie 2014, petentul a fost prezent la instanță fiind asistat de avocat, care a și luat legătura cu acesta și a precizat că această cerere formulată nu constituie contestație la executare ci prin această cerere solicită repunerea în termenul de apel.

Reprezentantul condamnatului, av. of. S. învederează instanței faptul că având în vedere că nu s-au respectat dispozițiile comunicării minutei prin care a fost condamnat contestatorul, solicită repunerea în termenul de apel ca urmare a solicitării contestatorului. Susține că acesta a recunoscut toate faptele însă apreciază că nu i s-a respectat dreptul de a ataca acea soluție prin care s-a dispus condamnarea sa.

De asemenea, condamnatul V. I. C., având ultimul cuvânt, a solicitat instanței a avea în vedere faptul că în noul cod comunicarea are caracter imperativ, că practic el nu este vinovat de faptul că într-adevăr în anul 2009 nu s-a corelat legislația europeană cu art. 2 din paragraful 17 care prevedea practic caracterul imperativ al comunicării. Susține că este culmea că pe civil comunicarea are caracter imperativ iar pe penal nu. Învederează faptul că într-adevăr a formulat o contestație la executare pentru repunere în termen în anul 2009, care a fost declinată la Judecătoria Aiud, a durat 11 termene, a fost respinsă în noiembrie 2010 din alte cauze. S-a susținut că în data de 16 a fost arestat, în data de 17 și 19 s-a dat drumul la alte dosare pentru fapte în formă continuată, s-au contopit pedepsele, s-a emis mandatul 307/2010 din 26.01.2011 și tot la aceeași dată și mandatul 355/2011. Învederează faptul că art. 13 din C.E.D.O. prevede dreptul la un recurs efectiv, ori el nu a renunțat niciodată la dreptul său la un recurs efectiv și la un apel ca să se poată judeca cauza.

S-a susținut faptul că instanța a rămas în pronunțare pe 13 mai, apoi s-a amânat pronunțarea pe 21 și respectiv 28 mai, a trecut pe la registratură însă i s-a comunicat că i se va comunica acasă. Solicită a se observa că toată lumea a fost la proces iar pe suportul sentinței din dosarul 9036 el este singurul care a primit termen de la pronunțare iar celelalte părți de la comunicare. Apreciază că este vorba de o inechitate în cauză și practic i s-a refuzat dreptul la un proces echitabil.

Față de aceste precizări efectuate de către petent care este îndreptățit în a-și califica cererea formulată atât în fapt cât și în drept instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 411 alin. 1 potrivit cărora asupra apelului declarat după expirarea termenului prevăzut de lege se pronunță instanța de apel care poate constata că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.

III. Examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate și potrivit exigențelor impuse de art. 417și urm. C. pr. pen., C. va respinge apelul pentru următoarele considerente:

La judecarea pe fond a cauzei a cărei hotărâre este criticată în prezent, C. reține că inculpatul Vinerea I. C. a fost prezent la termenul de judecată din 13.05.2009, fapt consemnat în încheierea din ședința publică și aflat la filele 805-808 vol III a dos. pen. nr._ al Judecătoriei S., când instanța a acordat cuvântul în dezbatere pe fond a cauzei, consemnându-se în ultimul alineat al încheierii și poziția manifestată de acest inculpat în cadrul ultimului cuvânt.

Ulterior a fost amânată pronunțarea pentru datele de 21 05.2009 și 28.05.2009, când s-a și pronunțat judecătorul de fond, pronunțând sentința penală nr.282/28.05.2009 .

Deoarece nu s-a exercitat cale de atac în termenul prevăzut de norma procesual penală în vigoare la data pronunțării sentinței, s-a emis mandat de executare nr.343/2009 pus în executare în 16.06.2009.

În data de 18.06.2009 petentul a depus apel solicitând repunere în termen, asupra căreia s-a pronunțat T. S. și C. de A. A. I..

În acest context procesual cererea de repunere în termenul de apel este inadmisibilă, nefiind justificată din perspectiva argumentelor aduse de către inculpat.

C. reiterează împrejurarea faptului că potrivit dispozițiilor art.360 C. pr. pen. în vigoare la data soluționării fondului în care V. I. C. are calitatea de inculpat: ,, copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părților care au lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare”.

Din formularea legiuitorului rezultă necesitatea îndeplinirii cumulative a celor două condiții: lipsa părții atât de la judecată, cât și de la pronunțare.

În speță aceste condiții cumulative nu sunt îndeplinite deoarece inculpatul a fost prezent la judecata pe fond, fapt consemnat în încheierea de ședință din 13.05.2009, când i s-a și acordat ultimul cuvânt pe fondul cauzei.

Este culpa sa procesuală împrejurarea manifestării unei lipse de interes asupra modului în care s-a pronunțat instanța de fond, perspectivă din care cererea de repunere în termenul de apel a fost respinsă de către autoritățile judiciare menționate anterior, ce face inadmisibilă discutarea unei asemenea cererii și la acest moment.

În aceste circumstanțe abordarea fondului este nejustificată din perspectiva circumstanțelor prev de art.411 C pr. pen, instanța de apel constatând că nu există o cauză temeinică de împiedicare a declarării căii de atac și nu este îndeplinită nici condiția cumulativă prevăzută de acest articol, de a declara apel în cel mult 10 zile de la încetarea acestei cauze temeinice

Pentru aceste considerate, în baza art.421 pct.1 lit. a C. pr. pen, va respinge apelul declarat în cauză.

În baza art.275 alin.2 C. pr. pen va obliga apelantul să achite statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul – inculpat V. I. C. împotriva sentinței penale nr. 282/28.05.2008 pronunțată de Judecătoria S. în dosar penal nr._ .

Obligă apelantul să achite statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 09.09.2014.

Președinte, Judecător,

A. G. M. C. M. M.

Grefier,

C. B.

Red.CMM/Tehnored.BC/2ex/08.10.2014

Jud. fond.S. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p.. Decizia nr. 587/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA