Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 588/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 588/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 09-09-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.588/A/2014
Ședința publică din 09.09.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. G. M.
Judecător: C. M. M.
Grefier: C. B.
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin:
M. C. – procuror
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă J. A. și inculpatul O. A. V. împotriva sentinței penale nr. 8/27.03.2014 pronunțată de J. A. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul inculpat asistat de apărătorul ales Bors Darius, apărătorul ales al persoanelor vătămate intimate B. M. și B. V., avocat S. N. A. persoana vătămată B. M., martorul H. M. N., lipsă fiind partea vătămată B. V. și martorul B. P.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la audierea martorului H. M. N., în condițiile prev. de art. 381 C.pr.pen. declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Avocat S. N. A., apărătorul ales al intimaților –părți civile, arată că martorul B. P. se află în imposibilitate de prezentare, întrucât este plecat în străinătate și nu insistă în audierea acestuia.
Avocat Bors Darius, apărătorul ales al inculpatului O. A. arată că nu insistă în audierea martorului B. P., având în vedere că acesta a fost audiat de instanța de fond și depoziția acestuia există la dosar.
Reprezentanta Ministerului Public, arată că raportat la cele susținute de către apărătorul părților civile, renunță la audierea martorului B. P., însă solicită audierea părți civile B. M., care este prezentă la acest termen de judecată.
Instanța procedează la audierea intimatei-parte civilă B. M., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Avocat S. N. A., apărătorul ales al intimaților –părți civile, depune la dosar dovada imposibilității de deplasare a intimatului –parte civilă B. V., respectiv adeverința medicală nr.3774.
Apărătorii părților și reprezentanta parchetului arată că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public, solicită admiterea apelului formulat de către P. de pe lângă J. A. și desființarea în parte a sentinței penale atacate.
Cu privire la latura civilă solicită să se dispună obligarea inculpatului și la plata daunelor materiale către părțile civile, cel puțin a cuantumului de 5000 euro reprezentând suma de bani pretinsă a fi furată de către inculpat și rezultată din declarațiile părților vătămate, care se coroborează cu cupoanele de pensie de unde rezultă că pensia persoanei vătămate B. V. este în cuantum de 2000 lei. Precizează că s-a confirmat de către partea civilă că alte persoane nu cunoșteau de existența acestei sume de bani, împrejurare față de care nu aveau cum să demonstreze altfel existența acestei sume de bani,însă atâta timp cât se reține de instanță comiterea infracțiunii de tâlhărie în dauna părților civile este inadmisibil a se respinge pretențiile părților civile și a fi obligată partea vătămată să probeze în plus față de ceea ce a declarat.
Referitor la al doilea motiv de apel care vizează netemeinicia hotărârii penale atacate în sensul majorării pedepsei care a fost aplicată inculpatului cu menținerea modalității de executare în regim de detenție, solicită admiterea acestuia, având în vedere faptele extrem de grave pentru care a fost cercetat și condamnat în primă instanță inculpatul, precum și probele existente la dosar de unde rezultă vinovăția acestuia și îl plasează pe inculpat la locul faptei. Menționează că toate apărările pe care le-a făcut în cursul urmării penale și noile apărări sunt răsturnate de aceste probe obiective, inculpatul încercând să își creeze alibi prin martorii propuși cum că ar fi fost plecat în Spania.
Avocat Bors Darius, apărătorul ales al inculpatului apelant O. A. V. solicită admiterea apelului cu consecința achitării inculpatului, în temeiul art.16 lit.c Nc.p.p, având în vedere că din situația reținută în dosar, nu rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului pentru că cele două probe tehnice nu conduc la concluzia că fapta există, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Cu privire la prima probă tehnică în care se găsește un fragment dintr-o amprentă a inculpatului pe o rolă de scotch din aceea încăpere, a fost descoperită de cei care au cercetat cauza după 6 luni de la recoltare. Așadar arată că fapta și recoltarea probei a avut loc în 06 iulie 2010, iar raportul de constatare tehnico-științifică a fost întocmit în 17.01.2011, împrejurare care nu a fost explicată nici de organele de cercetare penală și nici de instanță când a îndepărtat această apărare, fiind o situație care creează dubiu, și care l-a privat pe inculpat de a solicita o nouă recoltare a urmei papilare de pe obiect, întrucât impresiunile papilare nu se pot conserva pentru o perioadă așa lungă.
Arată că proba tehnică cu expertiza ADN descoperit pe niște urme existente înăuntrul unui deget de mănușă chirurgicală, găsit și acela undeva în casă și care la un prim nivel de raport de constatare făcut de organele de cercetare penală consemnează urme de ADN care corespund cu profilul genetic al inculpatului, însă ulterior concluziile raportului de expertiză solicitat de inculpat au fost că nu se poate concluziona că există ADN identic cu profilul genetic al inculpatului pentru că nu există urme de ADN uman. Arată că inculpatului i s-au recoltat probe ADN pentru a i se compara cu cele de pe mănușă de 2 ori, fără să existe o explicație.
Prin urmare arată că la dosar nu există nici o probă certă cu privire la vinovăția inculpatului. Instanța de fond în cazul declarației martorului propus de inculpat concluzionează că aspectele relatate de acesta nu pot veni în dovedirea cu certitudine a faptului că inculpatul nu s-a aflat în țară la data de 5-6.07.2010. Se arată că potrivit art.396 C. pr. pen teza a II-a probele de la dosar nu trebuie să evidențieze cu certitudine nevinovăția inculpatului, ci doar să prezinte o îndoială rezonabilă că acesta a săvârșit fapta. În schimb, în cazul expertizei urmelor ADN, instanța nu mai caută aceeași certitudine, acceptând ca posibilă variantă propusă de acuzare și anume împrejurarea că la prima testare s-a epuizat materialul ADN, fără să aibă în considerare că acesta nu este un lucru cert.
Solicită a se observa că prin rezoluția din 08.03.2011 P. de pe lângă J. A. este solicitat de către poliție să propună judecătoriei arestarea preventivă a inculpatului, pe considerentul că s-a descoperit amprenta, însă P. de pe lângă J. A. a răspuns în sensul că ,, în raport cu materialul probator existenta la dosar se constată că indiciile privind săvârșirea de către învinuit a faptei nu au gradul de certitudine impus pentru luarea acestei măsurii excepționale a măsurii arestării preventive.
În acest context arată că există interacțiune între inculpat și membrii parchetului, existând și o cerere a inculpatului prin care acesta dorește să facă o recunoaștere din grup, având în vedere că parchetul prin rechizitoriu a creat următorul scenariu: respectiv că inculpatul pretextând că dorește să cumpere un autoturism de la părțile vătămate, a vizitat locuința acestora și și-a creat o strategie pentru săvârșirea faptei. Solicită a se observa faptul că instanța de fond a îndepărtat ca nedovedită această parte a raționamentului și arată că din probe nu se poate reține că a existat această strategie preliminară faptei, însă neurmând acest raționament constată că fapta există fără să prezinte circumstanțele certitudinii.
Menționează că din nou fără a exista o temeinicie la J. A. pe parcursul derulării procesului s-a schimbat de 3 ori judecătorii, iar judecătoarea care a pronunțat această sentință a apreciat că inculpatul nu a fost sincer. Solicită a se observa că judecătoarea care a pronunțat sentința nu avea cum să aprecieze dacă inculpatul a fost sau nu sincer în condițiile în care declarația inculpatului a fost luată de către o altă judecătoare.
De asemenea solicită a se observa că starea de fapt nu este completă având în vedere că celălalt autor nu este cunoscut, dosarul rămânând în nelucrare. Arată că nu își poate exercita dreptul prevăzut de codul penal de recunoaștere a vinovăției și de a beneficia de o reducere a pedepsei cu 1/3, întrucât nu poate recunoaște o faptă nereală și nici nu poate da nici un indiciu cu privire la celălalt autor.
Față de toate aceste aspecte pe latură penală solicită achitarea inculpatului, iar pe latură civilă solicită să nu se dispună achitarea sumelor de către inculpat, nu pentru că nu sunt dovedite, ci pentru că nu acesta a săvârșit fapta.
Cu privire la apelul parchetului pune concluzii de respingere a acestuia.
Avocat S. N. A., apărătorul ales al intimaților –părți civile arată că apelul parchetului este întemeiat arătând că infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune complexă, dovedindu-se indubitabil că aceea valiză a fost sustrasă. Cu privire la conținutul valizei arată că într-adevăr nu există foarte multe probe, însă există câțiva martori care arată că părțile civile aveau sume de bani însemnate, iar pe de altă parte există niște cupoane de pensie de unde rezultă că au niște pensii substanțiale, precum și declarațiile părților civile. Solicită a se observa că cu prilejul cercetării la fața locului s-a constatat faptul că lipsește un obiect de formă dreptunghiulară de pe o poliță a acelei măsuțe, unde era așezat televizorul. Prin urmare cu privire la primul punct din apelul parchetului solicită a se constata că există aceste pagube materiale și să se admită apelul, iar cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului apreciază că instanța trebuia să se îndrepte spre maximul special prevăzut de lege având în vedere și faptul că inculpatul nu se află la primul contact cu legea penală, precum și prevederile art.74 C. pen,criteriile generale de individualizare, modul și mijloacele de comitere a acestei infracțiuni .
Cu privire la apelul declarat de către inculpat solicită respingerea acestuia. Raportat la critica inculpatului care vizează probele tehnice arată că la o astfel de infracțiune nu pot să existe probe directe, martori oculari. Apreciază că aceste probe tehnice sunt relevante în această cauză, obiectele ridicate de la fața locului au ridicate în condiții legale. Arată că faptul că raportul de expertiză criminalistică a fost întocmit după 6 luni nu are nici o relevanță.
Prin urmare având în vedere probele existente nu există nici un dubiu că inculpatul este cel care a săvârșit fapta. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public, cu privire la apelul inculpatului solicită respingerea acestuia și să se constate că în mod corect a fost reținută vinovăția inculpatului, indiferent de îndoiala pe care a avut-o procurorul de la P. de pe lângă J. A. în momentul când i s-a propus de către poliție să întocmească propunerea de arestare preventivă. Cu privire la probele pe care inculpatul le consideră viciată arată că acestea nu au fost contestate în privința metodelor de prelevare, a metodelor folosite în vederea examinării acestora și formulării concluziilor respective, iar faptul că acel raport de constatare criminalistică a fost depus după 6 luni de zile nu are nici o relevanță în cauză. De altfel arată că experți care au fost solicitați să se pronunțe pe expertiză nu au spus că acele metode și materiale folosite sunt inadecvate sau s-a greșit cu ceva, doar că indiferent când s-ar fi efectuat această expertiză datorită materialului insuficient pentru expertizare, concluziile nu puteau să fie altele decât acelea că nu se putea efectua expertiza datorită celor reținute de experți. Apreciază că aceste probe trebuie luate în considerare și că acestea se coroborează cu declarațiile administrate în cauză.
Avocat Bors Darius, apărătorul ales al inculpatului apelant O. A. V. arată că nu a spus niciodată că expertizele au fost viciate sub aspect tehnic, ci ele aduc urme de îndoială.
Inculpatul apelant O. A. V., având ultimul cuvânt, arată că nu este vinovat de acuzațiile care i se aduc, precizând că este un om asumat și că în cazul în care ar fi săvârșit fapta ar fi recunoscut acest lucru. Precizează că nu a fost niciodată în satul Dealul F..
C. DE A..
I. Constată că prin sentința penală nr.8/2014 pronunțată de J. A., în dosar nr._ s-a respins cererea formulată de persoanele vătămate – părți civile B. M. și B. V., privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul O. A. V., din infracțiunile de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.1969, și tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a), b), alin. 2 ind. 1 lit. a), c) C.pen.1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.1969, în infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a), c), d), f) N.C.pen., cu aplicarea art. 5 N.C.pen.
În baza art. 386 alin. 1 N.C.pr.pen. raportat la art. 3, art. 7 din Lg. nr. 255/2013, a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul O. A.-V., din infracțiunile de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.1969, și tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a), b), alin. 2 ind. 1 lit. a), c) C.pen.1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.1969, în infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. c), d), f) N.C.pen., cu aplicarea art. 5 N.C.pen.
În temeiul art. 233, art. 234 alin. 1 lit. c), d), f) N.C.pen., cu aplicarea art. 5 N.C.pen. a fost condamnat nculpatul O. A.-V., fiul lui C. și E., născut la data de 14.02.1977 în mun. S., jud. S., cetățean român, studii liceale, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în mun. S., ., ., posesor al C.I. . nr._ eliberată de S.P.C.L.E.P. S., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) N.C.pen. raportat la art. 12 alin. 1 din Lg. nr. 187/2012 pe o perioadă de 1 an – ce urmează a fi executată în condițiile art. 68 N.C.pen. (fapta din data de 5/6.07.2010, persoane vătămate B. M., B. V.).
În baza art. 65 alin. 1 N.C.pen. raportat la art. 12 alin. 1 din Lg. nr. 187/2012, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) N.C.pen., în condițiile art. 65 alin. 3 N.C.pen.
Conform art. 72 alin. 1 N.C.pen., deduce din pedeapsa închisorii aplicate, durata reținerii inculpatului pe timp de 24 ore, începând cu data de 07.03.2011 ora 13:50.
În baza art. 19, art. 397 N.C.pr.pen. raportat la art. 998 C.civ.1864:
a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. JUDEȚEN DE URGENȚĂ S., cu sediul în mun. S., .. 2-4, jud. S., și obligă inculpatul la plata în favoarea acesteia a sumei de 1.133,58 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu acordarea îngrijirilor medicale pentru persoanele vătămate B. V. și B. M., plus dobânzi și penalități de întârziere până la stingerea totală a debitului, în conformitate cu art. 313 din Lg. nr. 95/2006;
- a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de persoanele vătămate – părți civile B. M. (CNP_) și B. V. (CNP_), ambii domiciliați în .> Dealu F., nr. 276, jud. S.; obligă inculpatul la plata în favoarea părții civile B. M. a sumei de 8.000 euro, și părții civile B. V. a sumei de 10.000 euro, ambele sume în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlul de daune morale. Respinge, în rest, cererea părților civile, ca neîntemeiată.
În baza art. 404 alin. 4 raportat la art. 162 N.C.pr.pen., s-a dispus restituirea către N. M., domiciliat în .. 14, jud. S. a următoarelor bunuri: 1. bluză sport de culoare bleumarin marca Honny Bird XXL având inscripționat pe parte stângă R. și MA, iar pe partea dreaptă MA, prevăzută cu glugă nedetașabilă; 2. pantofi sport marca SPRINTER cu inscripția TENNIS în exterior, de culoare neagră, cu șireturi; 3. Pantaloni tip bluejeans, marca M. CLAIR de culoare albastră; 4. Pantaloni tip bluejeans marca GOODIES de culoare albastru deschis și curea de culoare maro cu ținte metalice de culoare albă; 5. Bluză tip sport marca X – STAR mărimea M având inscripționat pe spate, cu înscrisuri gri cu alb, inscripția WILD, iar pe partea stângă un alt imprimeu, prevăzută cu fermoar și manșete elastice, cu glugă nedetașabilă căptușită în interior cu blană albă – bunuri ridicate de la acesta de către Poliția orașului A., conform dovezii din data de 08.07.2010 (f.179), aflate în coletele nr. 2 – 6, predate de către parchet Judecătoriei A. – poz. Registru Mijloace de probă nr. 2/2012.
S-a dispus restituirea către persoanele vătămate – părți civile B. M. și B. V. a următoarelor bunuri: 1. căciulă din material textil de culoare maro închis; 2. Pantaloni tip sport de culoare gri – bunuri ridicate de la acestea de organele de cercetare penală, și predate de către parchet Judecătoriei A. – poz. Registru Mijloace de probă nr. 2/2012 – aflate în coletul nr. 1.
S-a dispus restituirea de către B. P., domiciliat în .. 319, jud. S., către părțile civile B. M. și B. V., a sumei de 2.900 lei și 50 euro (în bancnote de: 200 lei x 4 buc.; 100 lei x 18 buc.; 50 lei x 6 buc.; 50 euro x 1 buc.) – sume de bani predate în custodia acestuia de către Poliția orașului A., conform dovezii de predare-primire din data de 06.07.2010 (f.64).
Coletul nr. 1 predat de către parchet Judecătoriei A. – poz. Registru Mijloace de probă nr. 2/2012, conținând:
- P. cu două urme de contact ridicate de pe clanța interioară și de pe clanța exterioară (1 mostră) ușii de acces în încăpere;
- P. conținând mostră substanță brun – roșcată descoperită pe fața pernei de pe podea lângă pat și mobilier, ridicată prin decuparea suportului;
- P. conținând particule de sol recoltate de pe colțul covorului de lângă pat;
- P. conținând rest de țigară marca Winston Blue descoperit în scrumiera de pe măsuța din încăpere pe care se află o urmă de substanță brun – roșcată;
- P. conținând țigaretă marca Winston Blue descoperită pe măsuța din încăpere pe filtrul căreia se observă prezența unei urme de substanță brun – roșcată;
- P. conținând cuțit cu lama zimțată descoperit sub pernele de lângă pat pe care se observă urme de substanță brun – roșcată;
- P. conținând fragment de mănușă tip chirurgicală descoperit sub pernele de pe pat;
- P. conținând două mostre ADN recoltate prin periaj bucal (B. V.);
- P. conținând două mostre ADN recoltate prin periaj bucal (B. M.);
- P. conținând fragment de bandă adezivă (scotch) și fragment mănușă latex chirurgicală;
- P. conținând examinare rolă de bandă adezivă de culoare maro ridicată cu ocazia cercetării la fața locului;
- Fișă de custodie a probei rolă de bandă adezivă de culoare maro,
urmează a fi păstrat în loc special amenajat, în condiții de siguranță, la J. A..
În baza art. 272, 274 alin. 1 N.C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului, a sumei de 6.750 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare (din care 5.700 lei – în faza de urmărire penală, și 1.050 lei la instanță).
În temeiul art. 274 alin. 1 teza ultimă N.C.pr.pen., onorariul parțial cuvenit avocatului desemnat din oficiu (dl. av. Ș. G. R. – delegații pentru asistență judiciară obligatorie nr. 72/2012, nr. 27/2013, nr. 23/2014), în sumă de 400 lei, rămâne în sarcina statului.
S-a dispus înaintarea Inspectoratului General al Poliției Române copia minute și a Raportului de expertiză medico-legală – Examen ADN, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” – Laborator genetică A_ din 20.11.2013 în vederea transmiterii administratorului Sistemului Național de Date Genetice Judiciare în vederea înregistrării, cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. 1 și 3 din Lg. nr. 76/2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 423/P/2010 al Parchetului de pe lângă J. A., înregistrat pe rolul Judecătoriei A. la data de 31.08.2012 sub nr. dosar_, a fost trimis în judecată inculpatul O. A.-V., fiul lui C. și E., născut la data de 14.02.1977 în mun. S., jud. S., cetățean român, studii liceale, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în mun. S., ., ., ., posesor al C.I. . nr._ eliberată de S.P.C.L.E.P. S., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.1969, și tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a), b), alin. 2 ind. 1 lit. a), c) C.pen.1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.1969.
S-a reținut în actul de sesizare al instanței că inculpatul, în noaptea de 5/6.07.2010, împreună cu o persoană neidentificată până în prezent, au pătruns fără drept, având cagule pe față, în locuința persoanelor vătămate B. M. și B. V., situată în loc. Dealu F., nr. 297, jud. S. – faptă ce constituie infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.1969.
De asemenea, același inculpat, în noaptea de 5/6.07.2010, împreună cu o persoană neidentificată până în prezent, purtând cagule pe față, au pătruns prin efracție în locuința persoanelor vătămate B. M. și B. V. situată în loc. Dealu F., nr. 297, jud. S., unde, prin imobilizare și întrebuințare de violențe (cauzându-le leziuni corporale ce au necesitat 16-18 zile, respectiv 30-35 zile de îngrijiri medicale), i-au deposedat de suma de 5.000 euro, bijuterii din aur, acte – faptă ce constituie infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a), b), alin. 2 ind. 1 lit. a), c) C.pen.1969, fiind aplicabile față de inculpat și dispozițiile art. 33 lit. a) C.pen.1969.
În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă:
- Plângerea persoanei vătămate/parte civilă B. V. (f.8);
- Procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (f.9-40);
- Declarațiile persoanelor vătămate/părți civile B. M. și B. V. (f.42-62);
adresa Spitalului C. Județean de Urgență S. privind constituirea de parte civilă (f.63);
- Rapoartele de constatare medico-legală întocmite de Serviciul de Medicină Legală Județean S., privind pe B. M. și B. V. (f.69-72);
- Raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._ C din 17.01.2011 (f.77-80);
- Raportul de constatare tehnico-științifică biocriminalistică ADN nr._ din 18.04.2012 întocmit de IGPR – Institutul Național de Criminalistică – Serviciul de Biocriminalistică (f.88-98);
- Copia anunțului dat de B. M. la ziarul „Tribuna” (f.114);
- Procesul verbal de recunoaștere din grup și planșa foto (f.115-122);
- Declarațiile martorilor E. A. (f.218-222), M. I. (f.223-226), P. C. (f.227-230), C. R. F. (f.231-235), B. P. (f.236-238), B. P. (f.239-240), Ceaca G. (f.242-243), B. N. (f.244-245), E. E. (f.252);
- Declarațiile inculpatului (f.273-285).
Persoanele vătămate – părți civile B. M. și B. V. s-au constituit parte civilă
cu suma de 10.000 euro, reprezentând daune materiale, și 40.000 euro, reprezentând daune morale (f.42-62).
S. C. Județean de Urgență S. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.133,59 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu acordarea îngrijirilor medicale pentru persoanele vătămate (f.63).
Pe parcursul judecății, inculpatul a fost asistat de apărător ales; a negat în mod constant comiterea faptei pentru care a fost cercetat și trimis în judecată. În cadrul cercetării judecătorești, au fost administrate următoarele mijloace de probă:
- declarație inculpat (f.313-314),
- declarație persoană vătămată – parte civilă B. M. (f.315-316),
- declarații martori propuși de parchet: E. A. (f.337-338), M. I.
(f.339), C. R. F. (f.340), B. P. (f.341), B. P. (f.342), E. E. (f.343), B. N. (f.344), P. C. (f.365), Ceaca G. (f.366);
- declarație martor propus de inculpat – M. L. (f.363-364);
- în cadrul ședinței de judecată din data de 14.02.2013, instanța a admis cererea formulată în apărare de către inculpat, și a dispus efectuarea expertizei tehnico-științifice dactiloscopice (de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj – raport depus la filele 462-465 dosar), respectiv efectuarea expertizei tehnico-științifice biocriminalistice ADN (de către Institutul Național de Medicină legală „M. Minovici” București – raport depus la filele 501-504, 508-512 dosar; supliment – filele 529-520, 540). La termenul de judecată din data de 12.03.2014, apărătorul inculpatului a declarat că renunță la audierea martorului propus și încuviințat – P. I. (martor citat, și cu mandat de aducere, pe parcursul cercetării judecătorești);
- s-a procedat la efectuarea referatului de evaluare privind pe inculpat, întocmit de Serviciul de Probațiune d.p.l. Tribunalul S. – depus la felele 396-401 dosar (f.403-405).
- la solicitarea instanței, P. de pe lângă J. A. a înaintat la dosar răspuns (f.526), învederând împrejurarea că dosarul care s-a disjuns față de A.N. din dosarul nr. 423/P/2010 privind pe inculpat, are nr. 479/P/2012 și a fost trecut în evidența pasivă a cauzelor cu A.N. la data de 11.09.2013;
- copia fișei cazierului judiciar privind pe inculpat a fost înaintată de IPJ S., și depusă la fila 555 dosar.
La termenul de judecată din data de 01.11.2012, persoanele vătămate B. M. și B. V. au declarat, prin avocat, că își mențin constituirea de parte civilă formulată în faza de urmărire penală, precizând-o în sensul că solicită obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând: 8.000 euro – daune materiale (din care 5.000 euro – suma sustrasă și 3.000 euro – contravaloarea bijuteriilor), și 42.000 euro – daune morale (și anume câte 21.000 euro pentru fiecare parte civilă). La data de 05.03.2014, instanța a pus în vedere persoanelor civile ca în situația în care dețin și alte înscrisuri în dovedirea pretențiilor pe latura civilă, în afara celor existente, să le depună la dosar. S-au înaintat, la data de 12.03.2014, cupoanele de pensii (f.572,573).
La data de 12.03.2014:
- inculpatul a formulat cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată, cu respectarea art. 5 N.C.pen., în infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. c), d), f) N.C.pen.;
- persoanele vătămate – părți civile au formulat cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a), c), d), f) N.C.pen., cu aplicarea art. 5 N.C.pen.
Cererile au fost puse în discuție la același termen de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Persoanele vătămate – părți civile B. M. și B. V. domiciliază în com. Merghindeal, .. 297, jud. S.. Despre aceștia se cunoștea în comunitate că dețin în locuință sume mari de bani, în valută, precum și bijuterii – chiar ei lăudându-se în localitate în acest sens (declarație E. A. – f.220,338; M. I. – f.224,339; P. C. – f.228; C. R. F. – f.232,340; B. P. – f.341).
În toamna anului 2009, persoanele vătămate au dat sub formă de împrumut, suma de 2.000 euro, nepoatei N. A. (plecată din țară de mai mult timp, dar care a revenit periodic la locuința ei din Dealu F., jud. S.). Aceasta le-a lăsat, cu titlul de garanție, un autoturism marca F., pe care persoanele vătămate îl țineau în curtea locuinței. Întrucât nepoata N. A. nu a restituit împrumutul, persoanele vătămate au publicat în ziarul „Tribuna Sibiului” un anunț de vânzare a autoturismului F. (cerere de publicitate din data de 12.04.2010 – fila 114), în speranța că își vor recupera suma de bani împrumutată și nerestituită de nepoata lor.
Potrivit declarațiilor persoanelor vătămate, urmare a anunțului publicat în ziar, cu aproximativ o lună înainte de comiterea faptei din 5/6.07.2010 (pentru care a fost cercetat și trimis în judecată inculpatul) s-au prezentat la domiciliul acestora două persoane (bărbați) interesate de cumpărarea autoturismului F., însă nu s-a ajuns la o înțelegere. Aceste două persoane au intrat doar în curtea domiciliului persoanelor vătămate, fără a intra și în casă.
Apoi, în noaptea de 5/6.07.2010, în jurul orelor 03:00, organele de poliție au fost sesizate de către Serviciul de Urgență 112 cu privire la faptul că două persoane necunoscute au pătruns prin efracție în locuința persoanelor vătămate B. M. și B. V., și după ce i-au agresat pe cei doi soți, au sustras o geantă cu acte, bijuterii din aur și suma de 5.000 euro. Un echipaj SMURD a transportat la spital victimele pentru acordarea de ajutor calificat, și ulterior, s-a stabilit că au suferit mai multe leziuni, în special la nivelul capului, ce necesită 16-18 zile de îngrijiri medicale – B. M. (raport de constatare medico-legală nr. 348/II/a/51 întocmit la data de 13.08.2010 de Serviciul de Medicină Legală Județean S. – f. 69-70), și 30-35 de zile îngrijiri medicale – B. V. (raport de constatare medico-legală nr. 349/II/a/52 întocmit la data de 13.08.2010 de Serviciul de Medicină Legală Județean S. – f. 71-72).
Cu ocazia cercetării la fața locului, s-au descoperit, fixat și ridicat mai multe probe și mijloace materiale de probă – proces verbal de cercetare la fața locului, filele 9-12. S-a stabilit că persoanele care au pătruns în noaptea de 5/6.07.2010, orele 03:00 în locuința persoanelor vătămate, au forțat ușa de acces în imobil care era asigurată cu un cârlig din fier; au fost agresate persoanele vătămate; au fost identificate urme de sânge pe diverse obiecte din încăpere.
S-au ridicat de la fața locului mai multe obiecte, printre care un cuțit cu lama zimțată găsit sub pernele de lângă pat și corpul de mobilier, un fragment de mănușă chirurgicală cu 4 degete, găsită sub pernele de lângă pat și corpul de mobilier (conținând celule epiteliale), un fragment de mănușă chirurgicală (posibil un deget) ridicat de sub pernele de pe pat, o rolă de bandă adezivă ridicată de sub pat (de pe care s-a ridicat o urmă papilară), un fragment de bandă adezivă descoperit în interiorul încăperii pe covor în fața unui fotoliu (obiecte despre care persoanele vătămate afirmă că nu le aparțin).
Potrivit declarațiilor persoanelor vătămate (B. M. – f.43,45,50; B. V. – f.59 verso), la data de 20.01.2011 li s-a prezentat, de către organele de poliție, fotografia inculpatului; B. V. nu l-a recunoscut, dar arată că soția lui „crede” că inculpatul a fost unul dintre cei care s-au prezentat la domiciliul lor, cu o lună înainte de comiterea faptei, pentru cumpărarea autoturismului F.. În schimb, B. M. îl recunoaște pe inculpat ca fiind una dintre persoanele interesate de cumpărarea autoturismului.
Instanța a menționat faptul că s-a dispus începerea urmării penale față de inculpat, în ce privește infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a), b), alin. 2 ind. 1 lit. a), c) C.pen.1969, prin rezoluția din data de 07.03.2011 (f.5), confirmată de procuror prin rezoluția din data de 08.03.2011 (f.4).
(Prin ordonanța din data de 15.06.2012 a Parchetului de pe lângă J. A. (f.3), s-au extins cercetările în cauză față de inculpat cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.1969. S-a dispus începerea urmăririi penale pentru această infracțiune; s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a), b) și alin. 2 ind. 1 lit. a), c) C.pen.1969, în infracțiunile de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a), b) și alin. 2 ind. 1 lit. a), c) C.pen.1969 și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.1969).
În ce privește recunoașterea după planșele foto, nu s-a procedat la întocmirea procesului verbal prev. de art. 224 alin. 2 C.pr.pen.1968 (în vigoare la data de 20.01.2011).
La data de 25.06.2012 (proces verbal + planșe foto, filele 115-122), cu ocazia efectuării recunoașterii din grup, persoana vătămată B. M. l-a indicat pe inculpat ca fiind cel care s-a prezentat la domiciliul său, interesat de achiziționarea autoturismului F..
Față de acest prim aspect, instanța a reținut că, în ce privește prezentarea și recunoașterea din fotografie a inculpatului de către persoana vătămată B. M., aceasta s-a efectuat fără întocmirea de către organele de urmărire penală a unui proces verbal (+ planșe foto) din care să rezulte că, pe lângă fotografia inculpatului, au fost prezentate și alte fotografii vizând alte persoane, astfel ca recunoașterea să se facă fără dubiu cu privire la inculpat. De asemenea, nu au fost audiate persoanele vătămate (înainte de efectuarea procedurii de recunoaștere după fotografie), cu privire la semnalmentele persoanelor care s-au prezentat interesate de cumpărarea autoturismului. Faptul că la data de 20.01.2011 s-a prezentat persoanelor vătămate fotografia inculpatului (iar nu mai multe fotografii, din care să fi fost identificată doar cea a inculpatului), raportat la împrejurarea că de la data comiterii faptei (5/6.07.2010 plus cel puțin o lună anterior) și până la recunoașterea după fotografie, au trecut aproximativ 7 luni, în condițiile în care B. V. (deși a fost de față) nu l-a putut recunoaște pe inculpat, iar B. M. – în vârstă de 69 de ani, este totuși o persoană în vârstă pentru care trecerea a 7 luni de zile ar putea afecta capacitatea memoriei vizuale, și apoi, nu mai puțin – față de susținerea avocatului inculpatului, potrivit căreia strabismul pronunțat de care suferă inculpatul ar fi fost un prim indiciu pe care B. M. cel puțin, ar fi trebuie să îl observe, rețină și menționeze organelor de cercetare penală, determină un dubiu în ce privește recunoașterea din grup efectuată de persoana vătămată B. M. – recunoaștere efectuată la data de 25.06.2012 – după trecerea a 2 ani de la comiterea faptei. Tocmai faptul că, anterior, le-a fost prezentată doar fotografia inculpatului, ar fi putut influența persoana vătămată, astfel încât B. M. să aibă certitudinea, în opinia ei, că inculpatul este cel care i-a vizitat interesată de cumpărarea autoturismului.
Dubiul astfel creat și care profită inculpatului, determină instanța să nu ia în considerare împrejurarea că inculpatul s-ar fi prezentat la domiciliul persoanelor vătămate, cu aproximativ o lună înainte de data comiterii infracțiunii, ca fiind una dintre persoanele interesate de cumpărarea autoturismului F..
Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 58022C din 17.01.2011 efectuat de IPJ S. – Serviciul de Criminalistică (f.77-84) – fragmentul de urmă papilară ridicat cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei și rămas în evidență după efectuarea comparațiilor dactiloscopice eliminatorii (ridicat de pe rola de bandă adezivă), a fost creat de relieful papilar al degetului arătător de la mâna stângă a inculpatului. Totodată, s-a efectuat raportul de expertiză criminalistică nr. 117/10.07.2013 de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj (f.463-465) prin care s-a concluzionat: urma papilară ridicată de pe rola de bandă adezivă cu ocazia cercetării la fața locului privind tâlhăria comisă asupra persoanelor vătămate a fost creată de degetul arătător de la mâna stângă a inculpatului O. A.-V..
Se mai reține că, potrivit raportului de constatare tehnic-științifică nr._ din 18.04.2012 efectuat de I.G.P.R. – Serviciul de Biocriminalistică (f.88-98) – proba: fragmentul de mănușă chirurgicală din latex descoperit pe podeaua încăperii între pat și un alt corp de mobilier (microurmă notată T_, prezentând celule epiteliale) – genotiparea acestei microurme a pus în evidență, corespunzător markerilor genetici analizați, un profil genetic majoritar identic cu cel al inculpatului. S-a efectuat raportul de expertiză medico-legală examen ADN de către Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” A/_ din data de 20.11.2013 (f.508-512) prin care s-a concluzionat (pct.3) că analiza genetică a urmelor de pe mănușa chirurgicală găsită lângă pat, a urmelor de pe clanță (exterior și interior) și a urmelor de pe fragmentul de bandă adezivă nu a pus în evidență ADN uman, cel mai probabil datorită cantității extrem de mici sau absenței materialului genetic. În cadrul răspunsului înaintat la dosar ulterior (f.529-530), s-a comunicat că analiza genetică a urmelor de pe mănușa chirurgicală nu a pus în evidență ADN uman – întrucât materialul biologic depus în cantități mici pe suprafața obiectului poate fi epuizat atunci când este supus testărilor ADN în scop de identificare, astfel că orice nouă testare poate conduce la un rezultat negativ.
În cauză, au fost audiați martorii: E. A. (f.218-222, 337-338), M. I. (f.223-226, 339) – martori asistenți la cercetarea la fața locului: au observat cârligul de la ușa de acces în locuința persoanelor vătămate rupt; urme de sânge în încăpere; au asistat la ridicarea obiectelor; P. C. (f.227-230,365), C. R. F. (f.231-235,340) - prezenți la locuința persoanelor vătămate imediat după consumarea infracțiunii; au observat urme de sânge pe hainele răvășite din încăpere, obiectele ridicate de organele de cercetare penală; B. P. (f.236-238,341) – nepotul persoanelor vătămate – cunoaște că aceștia au împrumutat nepoatei N. A. suma de 2.000 euro; B. P. (f.239-240,342) – șofer pe autospeciala ambulanță – declară că nici el, nici colegul său (C. R. A. – f.241) cu care a fost de serviciu în noaptea respectivă, nu au lăsat la fața locului și nici nu li s-a rupt vreuna din mănușile chirurgicale din latex folosite; Ceaca G. (f.242-243,366) și B. N. (f.244-245,344) – martori asistenți la efectuarea recunoașterii din grup – ambii declară că inculpatul, imediat după recunoașterea din grup, a arătat că el poartă ochelari și fără ei nu poate citi sau conduce mașina, că nu a fost niciodată în loc. Dealu F.; N. M. (f.246-248) – declară că nepoata persoanelor vătămate, numita N. A. (G.), i-a propus să tâlhărească victimele; N. Victorița (f.249-251) – soția lui N. M.; E. E. (f.252,343), Țiglar I. (f.253-254), S. I. (f.255-258) – relatează informații cu privire la N. A. (G.); Țiglar C. (f.259) – unchiul lui Țiglar I. (despre care persoana vătămată B. M. a susținut că i-ar fi recunoscut vocea ca fiind a uneia dintre persoanele care au pătruns în imobil în noaptea comiterii faptei – f.54); N. C. (f.261), C. M. (f.262-263), Sturner Manfred (f.264), P. B. (f.265) – informații cu privire la N. A. (G.), S. M. (f.266), C. D. D. (f.267-268), V. L. V. (f.269), M. C. V. (f.270-271) – informații cu privire la N. A. (G.); M. L. (f.363 – martor propus de inculpat și a cărui declarație urmează a fi analizată mai jos).
Nici unul dintre martorii audiați nu au asistat la comiterea faptei; unii dintre aceștia relatează aspecte legate de momentele imediat ulterioare săvârșirii infracțiunii, alții legate de o eventuală, dar nedovedită până în prezent, legătură a nepoatei persoanelor vătămate cu fapta, precum și aspecte referitoare la situația materială a persoanelor vătămate.
Conform declarațiilor persoanelor vătămate:
B. M. (42-54,315-316) – a arătat că în noaptea de 5/6.07.2010, în timp ce dormea alături de soțul ei, s-a trezit că era bătută pe spate, în pat, iar deasupra ei era o persoană având un cuțit în mână, cu cagulă pe față, îmbrăcată ca un bărbat, dar cu voce mai subțire, ca de femeie, care a întrebat-o „unde sunt banii tu, că dacă nu te omor”. Aceasta era însoțită de o altă persoană îmbrăcată cu haine de culoare închisă și cagulă. A observat că soțul ei era căzut pe podea, plin de sânge în zona capului, și părea inconștient. I-a arătat unde ține banii – o geantă diplomat de culoare galbenă în care se aflau 5.000 euro, în bancnote de 200 euro, 100 euro și 50 euro, mai multe acte (certificat căsătorie, de naștere, contract vânzare-cumpărare imobil casă) și bijuterii din aur (două verighete, 4 inele damă, lănțișor cu medalion, o pereche cercei). Declară persoana vătămată că în încăpere era întuneric, însă aceștia (făptuitorii) au aprins lampa din plafon (f.50 verso). La instanță, persoana vătămată declară că nu a aprins nimeni lumina în cameră; atacatorii aveau doar lumina de la lanternă (f.316). După ce au luat geanta diplomat, cele două persoane au fugit. Soțul ei, B. V., a rămas inconștient, până a venit Salvarea. Arată că a fost lovită la cap, mai ales în zona feței, la mâna stângă, și i-au fost rupți mai mulți dinți, atât în partea superioară, cât și în partea inferioară (aspectul legat de ruperea dinților nu a fost confirmat prin raportul de constatare medico-legală). A mai declarat că banda adezivă de culoare maro, cuțitul cu lama zimțată și mănușile chirurgicale nu le aparțin.
B. V. (f.55-62) – a arătat, printre altele, că făptuitorii aveau cagule pe față, l-au lovit pe el și soția lui; întrucât nu aude prea bine, nu a auzit ce i-au spus agresorii soției sale; pe cap purta o căciulă de culoare neagră.
Ambele persoane vătămate au arătat că nu aveau în casă vreo rolă de bandă adezivă, cuțit cu lama zimțată și mâner negru, și nici mănuși chirurgicale.
În ce privește declarațiile inculpatului:
La audierea de către organele de urmărire penală, din data de 21.05.2012, inculpatul arată că a fost plecat din țară din aprilie 2010 până în octombrie 2010 (f.277); a călătorit cu mașina Dacia L._ în Austria; de asemenea, a fost în Irlanda cu avionul, dar nu poate preciza exact luna; în cursul lunii iulie 2010 a fost plecat din țară, călătorind în mai multe state, reține Spania, Germania, Irlanda; nu poate prezenta înscrisuri cu privire la călătoriile sale; nu își poate explica cum au ajuns amprentele sale la locul comiterii faptei.
La data de 07.03.2010 (probabil este vorba de o eroare de redactare, anul corect fiind 2011), a arătat la audieri (f.283 verso, 284) că în perioada aprilie 2010 – august 2010 a fost plecat din țară, călătorind în mai multe țări, precum Germania, Spania în principal, tranzitând și alte țări; nu deține bilete de călătorie cu diferite mijloace de transport sau alte documente din care să rezulte că a fost plecat din țară în perioada menționată; mai arată că în acea perioadă a fost în vizită la surorile sale C. A. și Vaadt C. care locuiesc în Germania (fără a fi propuse de inculpat spre audiere în calitate de martore).
La instanță, cu ocazia audierii (f.313-314), inculpatul a arătat că în preajma datei de 5 iulie 2010, a fost plecat în Spania, și a făcut demersuri la hotelul unde a fost cazat pentru a aduce probe în dovedirea acestei împrejurări (până la pronunțarea hotărârii, inculpatul nu a prezentat înscrisuri în acest sens). În acea perioadă a participat la mai multe turnee de poker, activitate din care obține un venit suficient pentru a avea un trai decent.
De asemenea, arată că nu a fost niciodată în loc. Dealu F. și nu cunoaște persoanele vătămate.
Instanța a reținut că, deși inculpatul a dat opt declarații în faza de urmărire penală (asistat de avocat), nu a menționat niciodată, astfel cum a făcut la instanță cu ocazia audierii, împrejurarea că în perioada iunie – august 2010 (f.314) a fost plecat în Spania cu trei prieteni, deplasarea făcându-se cu mașina numitului P. I., alături de M. L. și numitul C.. Faptul că inculpatul ar fi călătorit în străinătate alături de alte trei persoane în perioada în care s-a comis infracțiunea, în condițiile în care era cercetat pentru comiterea acesteia – ar fi trebuit să-l determine cu ocazia audierilor în faza de urmărire penală, să menționeze martorii care i-ar fi putut confirma susținerile. Ar fi inexplicabil faptul că inculpatul menționează martorii doar cu ocazia audierii lui de către instanță, pentru prima dată după trecerea a doi ani și patru luni de la data comiterii faptei, respectiv după peste un an și jumătate de la data primei sale audieri din faza de urmărire penală – motiv pentru care instanța apreciază această poziție a inculpatului ca nefiind întrutotul sinceră.
S-a procedat la audierea de către instanță a martorului M. L. (propus de inculpat, f.363-364) care susține că la data de 30.06.2010 a plecat în Spania împreună cu inculpatul și cu o persoană despre care știe că se numește I. (fără a-l menționa pe numitul C. – astfel cum a susținut inculpatul). Declară martorul că după ajungerea în Spania, cel puțin o dată pe săptămână s-a întâlnit cu inculpatul, și astfel știe că acesta s-a întors în țară doar spre sfârșitul lunii august 2010; mai arată că de regulă se întâlnea cu inculpatul în zilele de marți și sâmbătă; nu își amintește exact dacă l-a văzut sau nu pe inculpat în Spania în perioada 4 – 10 iulie 2010, însă consideră că în mod sigur s-au întâlnit, dacă în această perioadă a fost și o zi de sâmbătă, întrucât în fiecare zi de sâmbătă până în luna august s-a întâlnit cu inculpatul (instanța reține împrejurarea că data comiterii faptei – 5/6.07.2010 vizează zilele de luni – marți ale săptămânii).
Analizând declarațiile inculpatului și ale martorului M. L., instanța a reținut:
Inculpatul susține inițial că a fost plecat din țară în perioada aprilie 2010 – octombrie 2010, pentru ca ulterior să afirme că a fost plecat în perioada aprilie 2010 – august 2010; că a plecat în Spania împreună cu trei prieteni – însă martorul M. susține că a plecat la data de 30.06.2010 doar cu inculpatul și cu o persoană pe nume I.; conform opiniei martorului M., inculpatul nu a fost plecat din Spania în perioada 30.06.2010 – sfârșitul lunii august 2010 (date fiind întâlnirile săptămânale) – inculpatul susține că în acea perioadă a călătorit în mai multe state, ca Germania, Irlanda, Spania, Irlanda.
Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că declarația martorului M. L. nu confirmă susținerile inculpatului, și nu pot veni în dovedirea cu certitudine a faptului că acesta (inculpatul) nu s-a aflat în țară la data de 5/6.07.2010. Chiar dacă s-ar lua în considerare ipoteza că inculpatul a fost plecat în Spania și alte state în perioada iulie – august 2010, tocmai urmare a declarațiilor acestuia instanța deduce împrejurarea că inculpatul ar fi putut călători în aceeași perioadă, atât în alte state din Europa, cât și în România, deci și în loc. Dealu F..
De asemenea: conform declarației inculpatului din data de 27.04.2012 dată în fața organelor de urmărire penală (f.278 verso), acesta arată că „obișnuiesc să folosesc mănuși chirurgicale, când mai umblu la mașină ca să nu mă murdăresc. De obicei, când le foloseam, le aruncam. Tot cam acum trei ani foloseam mănuși chirurgicale când îi făceam injecție mamei mele”. Cu toate că inculpatul a arătat că obișnuiește să folosească mănuși chirurgicale, cu ocazia audierii de către instanță (f.314), inculpatul declară că folosirea mănușilor a fost o excepție în perioada respectivă, întrucât în mod excepțional în anul 2010 mama lui a urmat un tratament injectabil, inculpatul făcându-i acesteia injecțiile necesare. Față de aceste declarații, instanța deduce faptul că inculpatul, nu numai că nu are o poziție constantă cu privire la folosirea (sau nu) de către acesta, în mod obișnuit sau excepțional, a mănușilor chirurgicale, dar acesta încearcă să justifice depistarea ADN-ului său pe fragmentul de mănușă chirurgicală descoperit la locul faptei, dorind astfel să se înțeleagă că, neputând fi înlăturată o probă certă astfel descoperită, ar putea fi vorba de o înscenare prin plasarea de probe care să îl incrimineze.
Însă, tocmai declarațiile inculpatului date pe parcursul întregului proces, neconcordante atât în ceea ce privește absența lui din țară la începutul lunii iulie 2010, cât și cu privire la folosirea mănușilor chirurgicale, coroborate cu rapoartele tehnico-științifice și expertiza dactiloscopică prin care s-a stabilit urma papilară ca aparținând inculpatului pe rola scotch și ADN-ul acestuia pe fragmentul de mănușă chirurgicală (obiecte ridicate din locuința persoanelor vătămate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului imediat după comiterea faptei), îl plasează pe acesta la data și locul comiterii infracțiunii. Este adevărat că inculpatul nu este obligat să își dovedească nevinovăția, dar în condițiile în care există probe incontestabile împotriva lui, acesta ar fi avut dreptul de a solicita probe în apărare (art. 83 lit. d teza I C.pr.pen.; art. 72 alin. 1 teza finală C.pr.pen.1968); într-adevăr, nu poate fi dovedit un fapt negativ (împrejurarea că inculpatul nu a fost în țară la data de 5/6.07.2010), însă alibiul invocat nu a determinat convingerea instanței că inculpatul nu poate fi, în mod obiectiv, considerat autor sau participant la săvârșirea infracțiunii de care este acuzat, întrucât la momentul săvârșirii infracțiunii s-ar fi aflat în alt loc decât acela în care a fost comisă infracțiunea, fiind astfel în imposibilitate fizică de a se afla la locul săvârșirii infracțiunii.
În ce privește apărarea inculpatului cu privire la împrejurarea că obiectele (rola scotch și fragmentul de mănușă chirurgicală ridicate din locuința persoanelor vătămate) analizate sunt bunuri mobile, existând îndoială că inculpatul s-ar fi aflat în locuința persoanelor vătămate, se reține că inculpatul a încercat să justifice existența ADN-ului, dar nu a putut să dea nici o relație cu privire la modul în care aceste obiecte au ajuns în locuința persoanelor vătămate. De altfel, declarațiile date de acesta – neconcordante în anumite privințe, astfel cum au fost analizate mai sus, determină convingerea instanței că poziția inculpatului nu a fost sinceră.
Apoi, faptul că raportul de constatare în vederea stabilirii profilului genetic nu este confirmat de expertiza dispusă în cauză – se reține că potrivit răspunsului comunicat de INML (f.529) procedura a fost efectuată de o echipă specializată a poliției, cu respectarea normelor metodologice; deși anterior echipei poliției, la locul faptei au fost prezenți doi vecini și echipajul SMURD, testările genetice ulterioare nu au evidențiat pe corpurile delicte profile ADN care ar putea aparține altor persoane, decât victimei B. M. și inculpatului; analiza genetică a urmelor de pe mănușa chirurgicală nu a pus în evidență ADN uman – întrucât materialul biologic depus în cantități mici pe suprafața obiectului poate fi epuizat atunci când este supus testărilor ADN în scop de identificare, astfel că orice nouă testare poate conduce la un rezultat negativ.
Apărarea formulată cu privire la declarațiile persoanelor vătămate – ca fiind lipsite de constanță – instanța a remarcat într-adevăr, unele inadvertențe (a fost sau nu luminată încăperea, care au fost actele materiale efectuate de către inculpat, ș.a.), dar nu poate omite faptul că este vorba de două persoane în vârstă (68 ani și 70 ani) traumatizate, atât fizic, cât și moral, în urma comiterii faptei prin violență, pe timp de noapte, în timp ce dormeau. Și apoi, aspectele lipsite de constanță nu sunt determinante, astfel încât chiar și înlăturându-le, instanța a reținut cu certitudine participarea inculpatului la comiterea faptei. Această împrejurare a fost avută în vedere la individualizarea pedepsei – raportat la actele materiale efectuate de inculpat, cu respectarea principiului in dubio pro reo..
De asemenea, neidentificarea celuilalt presupus făptuitor nu poate genera îndoială cu privire la comiterea faptei de către inculpat, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, probele certe descoperite în locuința persoanelor vătămate, imediat după comiterea faptei, îl plasează pe inculpat la momentul și locul comiterii infracțiunii.
Iar „incapacitatea acuzării de a identifica bunurile furate” invocată de inculpat, nu determină imposibilitatea instanței de a aprecia în mod corect și obiectiv gradul de gravitate al faptei, urmând a se da eficiență, sub acest aspect, principiului dubiul profită inculpatului.
Față de aceste considerente, instanța a reținut că inculpatul, în noaptea de 5/6.07.2010, împreună cu o persoană neidentificată până în prezent, au pătruns fără drept, prin efracție și purtând cagule, în locuința persoanelor vătămate B. M. și B. V. situată în loc. Dealu F., nr. 297, jud. S., unde, prin întrebuințare de violențe (cauzându-le leziuni corporale ce au necesitat 16-18 zile, respectiv 30-35 zile de îngrijiri medicale), i-au deposedat de o geantă – fapte ce constituie infracțiunile de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.1969. și tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a), b), alin. 2 ind. 1 lit. a), c) C.pen.1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.1969.
Având în vedere cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv:
Inculpatul a formulat cerere de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.1969, și tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a), b), alin. 2 ind. 1 lit. a), c) C.pen.1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.1969, în infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. c), d), f) N.C.pen., cu aplicarea art. 5 N.C.pen.
Se constată că elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, astfel cum erau prevăzute de Vechiul Cod penal (art. 211 alin. 1), au fost preluate și de către Noul Cod penal (art. 233), fiind modificate semnificativ limitele de pedeapsă și fiind prevăzută obligația instanței de judecată de a aplica și în cazul formei tip pedeapsa complementară privind interzicerea unor drepturi. Variantele agravate prev. de art. 211 alin. 2 și alin. 2 ind. 1 au fost preluate, cu modificări, într-o incriminare distinctă (tâlhăria calificată).
Noul Cod penal a renunțat la anumite elemente circumstanțiale agravante prev. de C.pen.1969: săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună va fi încadrată în tâlhărie simplă.
Prin ipoteza reglementată de alin. 1 lit. f) a art. 234 C.pen., legiuitorul a creat o infracțiune complexă care va fi constituită din acțiunea de pătrundere fără drept într-un domiciliu și din săvârșirea unei tâlhării. Prin urmare, în această situație urmează să fie reținută numai săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 234 alin. 1 lit. f) C.pen., fără ca această infracțiune să intre în concurs cu infracțiunea de violare de domiciliu.
Luând în considerare prev. art. 5 alin. 1 C.pen., în speță, fapta reținută în sarcina inculpatului, calificată drept concurs de infracțiuni potrivit legii vechi și infracțiune complexă conform legii noi (tâlhăria comisă prin violare de domiciliu) – legea mai favorabilă va fi determinată prin compararea pedepsei rezultante obținute în urma aplicării regimului concursului de infracțiuni prev. de C.pen.1969 cu pedeapsa principală prev. de N.C.pen.
Având în vedere limitele de pedeapsă, Noul Cod penal constituie legea penală mai favorabilă. Conform art. 233 C.pen. – furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Art. 234 C.pen. prevede: - (1) Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări: (…) c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită; d) în timpul nopții; (…) f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Față de aceste aspecte, având în vedere și prev. art. 5 alin. 1 C.pen., instanța a găsit cererea formulată de inculpat legală, astfel încât a dmis-o și a dispus în acest sens.
Persoanele vătămate – părți civile au formulat cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. a), c), d), f) N.C.pen., cu aplicarea art. 5 N.C.pen., întrucât s-a folosit de către făptuitori un spray paralizant (conform declarației persoanei vătămate B. M. – f. 315). Instanța a reținut că nu s-a dovedit folosirea unui astfel de spray, iar în ce privește cuțitul cu lamă zimțată găsit în locuința persoanelor vătămate și despre care acestea afirmă că nu le aparține, nu există certitudine că a fost adus și folosit la comiterea faptei de către agresori. În consecință, instanța a respins cererea persoanelor vătămate privind schimbarea încadrării juridice a faptei.
Față de cele ce preced, instanța a reținut că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost cercetat și trimis în judecată, respectiv tâlhărie calificată, art. 233, art. 234 alin. 1 lit. c), d), f) N.C.pen.
Sub aspect obiectiv, acțiunea principală corespunzătoare furtului, s-a realizat prin deposedarea persoanelor vătămate de geanta diplomat și însușirea acestui bun de către inculpat. Deși cu ocazia efectuării percheziției la domiciliul inculpatului nu s-au găsit bunuri aparținând persoanelor vătămate (f.133-135), se reține că, potrivit procesului verbal de cercetare la fața locului (f.10) pe raftul de unde persoanele vătămate susțin că s-a aflat geanta diplomat sustrasă „raftul este gol are dimensiunile de aprox. 45 x 55 cm și pe acesta sunt depuneri de praf, cu excepția unei zone de aprox. 35 x 45 cm, ceea ce indică că anterior efectuării cercetării la fața locului, în zona respectivă s-a aflat un obiect cu dimensiunile arătate. Din acest loc se reclamă lipsa unei serviete de culoare galbenă ce conține …”.
Acțiunea secundară a fost realizată prin exercitarea de violențe fizice asupra persoanelor vătămate, constatate prin certificatele medico-legale întocmite, fără ca viața acestora să fie pusă în primejdie. Comiterea infracțiunii a avut loc pe timp de noapte, făptuitorii folosind cagule, după ce au pătruns fără drept, prin efracție, în locuința părților vătămate.
Sub aspect subiectiv, fapta a fost comisă cu intenție directă, prev. de art. 16 alin. 1, 3 lit. a) C.pen., inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale, și urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a dispus, în temeiul art. 233, art. 234 alin. 1 lit. c), d), f) N.C.pen., cu aplicarea art. 5 N.C.pen. condamnarea inculpatului O. A.-V., fiul lui C. și E., născut la data de 14.02.1977 în mun. S., jud. S., cetățean român, studii liceale, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în mun. S., ., ., posesor al C.I. . nr._ eliberată de S.P.C.L.E.P. S., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) N.C.pen. raportat la art. 12 alin. 1 din Lg. nr. 187/2012 pe o perioadă de 1 an – ce urmează a fi executată în condițiile art. 68 N.C.pen.
La stabilirea cuantumului pedepsei, a avut în vedere criteriile generale de individualizare a acesteia prev. de art. 74 C.pen., luând în considerare și raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul S. (f.396). Astfel, pe de o parte, infracțiunea a fost comisă asupra a două persoane în vârstă, prin agresiune fizică, în locuința acestora și pe timp de noapte, în scopul sustragerii de bani și bunuri strânse de acestea pe parcursul vieții; inculpatul este înregistrat cu antecedente penale (fals privind identitatea, furt calificat, trafic de influență – pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare).
Pe de altă parte, se au în vedere: conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, care deși nu a recunoscut comiterea faptei, s-a prezentat în fața organelor judiciare; din anul 2001, când a fost eliberat condiționat, și până la data comiterii infracțiunii, nu a mai fost cercetat în alte dosare penale; este o persoană totuși tânără (37 ani) și își dorește întemeierea unei familii, întrucât susține că îi plac copiii foarte mult – fapt ce l-ar determina să devină mai responsabil; nu există relatări care să infirme faptul că ar fi o persoană nonviolentă (instanța concluzionând că infracțiunea comisă cu violență fizică este o „ieșire” necontrolată a acestuia); autocaracterizându-se, a afirmat (f.398) printre altele, că este mult prea naiv și credul, fapt ce i-a adus multe necazuri; caracterizat de vecini ca fiind o persoană respectuoasă, care își ține cuvântul dat, însă uneori se pripește în hotărâri; mama inculpatului îl descrie ca fiind o persoană tăcută, marcată de frustrări; membrii familiei inculpatului sunt respectați de vecini și apreciați, etc.
Astfel, pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare a fost apreciată de către instanță ca fiind corespunzătoare stării de pericol create pentru valoarea ocrotită, raportat la natura și gravitatea rezultatului produs.
În baza art. 65 alin. 1 N.C.pen. raportat la art. 12 alin. 1 din Lg. nr. 187/2012, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) N.C.pen., în condițiile art. 65 alin. 3 N.C.pen.
În ceea ce privește pedeapsele complementare și accesorii aplícate inculpatului, instanța a reținut că natura faptei săvârșite de acesta, împrejurările în care ea a fost săvârșită, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, conduc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și lit. b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Prin ordonanța din data de 07.03.2011 (f.287), P. de pe lângă J. A. a dispus reținerea inculpatului pe timp de 24 ore, astfel că, potrivit art. 72 alin. 1 N.C.pen., instanța va dispune deducerea din pedeapsa închisorii aplicate, a duratei reținerii inculpatului pe timp de 24 ore, începând cu data de 07.03.2011 ora 13:50.
S. C. Județean de Urgență S. a înaintat la dosar (f.63) adresa nr. 5342/16.05.2012, prin care declară că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 1.133,58 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu acordarea îngrijirilor medicale pentru persoanele vătămate, plus dobânzi și penalități de întârziere până la stingerea totală a debitului (613,34 lei – pentru B. V.; 520,24 lei – pentru B. M.). Apreciind că sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale a inculpatului, în baza art. 19, art. 397 N.C.pr.pen. raportat la art. 998 C.civ.1864, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. JUDEȚEN DE URGENȚĂ S., și a obligat inculpatul la plata în favoarea acesteia a sumei de 1.133,58 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu acordarea îngrijirilor medicale pentru persoanele vătămate B. V. și B. M., plus dobânzi și penalități de întârziere până la stingerea totală a debitului, în conformitate cu art. 313 din Lg. nr. 95/2006.
În ce privește constituirea de parte civilă a persoanelor vătămate B. V. și B. M.: la termenul de judecată din data de 01.11.2012, persoanele vătămate B. M. și B. V. au declarat, prin avocat, că își mențin constituirea de parte civilă formulată în faza de urmărire penală, precizând-o în sensul că solicită obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând: 8.000 euro – daune materiale (din care 5.000 euro – suma sustrasă și 3.000 euro – contravaloarea bijuteriilor), și 42.000 euro – daune morale (și anume câte 21.000 euro pentru fiecare parte civilă). La data de 05.03.2014, instanța a pus în vedere persoanelor civile ca în situația în care dețin și alte înscrisuri în dovedirea pretențiilor pe latura civilă, în afara celor existente, să le depună la dosar. S-au înaintat, la data de 12.03.2014, cupoanele de pensii (f.572,573).
Raportat la despăgubirile materiale solicitate, deși din analiza probatoriului, anterior efectuată, rezultă că a fost sustrasă, de către inculpat, geanta diplomat, din locuința persoanelor vătămate, totuși acestea nu au făcut dovada cuantumului sumei sustrase sau a contravalorii bijuteriilor despre care susțin că se aflau în aceasta, alături de alte acte (certificate căsătorie, naștere, contract vânzare-cumpărare imobil). Martorii audiați au relatat faptul că părțile civile țineau în locuință sume importante de bani, însă din nici o probă nu rezultă cu exactitate cuantumul acesteia (cu atât mai mult cu cât, se pare, aceștia au mai dat sub formă de împrumut, importante sume de bani). Deși art. 1169 C.civ.1864 prevede că cel ce face o propunere înaintea judecății trebui să o dovedească, părțile civile nu au depus la dosar, în afara cupoanelor de pensii, alte dovezi din care să rezulte suma de bani sau contravaloarea bijuteriilor sustrase.
Raportat la daunele morale solicitate, instanța a apreciat că este justificată acordarea acestora ca pretium doloris, în compensarea suferințelor de natură fizică și morală inerente agresiunii pe care le-au încercat victimele faptului ilicit; acestea au suferit mai multe leziuni, în special la nivelul capului, ce au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale – B. M. (raport de constatare medico-legală nr. 348/II/a/51 întocmit la data de 13.08.2010 de Serviciul de Medicină Legală Județean S. – f. 69-70), și 30-35 de zile îngrijiri medicale – B. V. (raport de constatare medico-legală nr. 349/II/a/52 întocmit la data de 13.08.2010 de Serviciul de Medicină Legală Județean S. – f. 71-72). Instanța a apreciat că obligarea inculpatului la plata sumei de 8.000 euro pentru B. M., și 10.000 euro pentru B. V., cu titlul de daune morale este suficientă și echitabilă pentru repararea prejudiciului nepatrimonial încercat de victime, pentru a le acoperi suferința generată de violența fizică și psihică exercitată asupra lor, fără a reprezenta pentru aceștia, în același timp, o sursă de îmbogățire fără just temei.
În consecință, în baza art. 19, art. 397 N.C.pr.pen. raportat la art. 998 C.civ.1864, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de persoanele vătămate – părți civile și va obliga inculpatul la plata în favoarea părții civile B. M. a sumei de 8.000 euro, și părții civile B. V. a sumei de 10.000 euro, ambele sume în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlul de daune morale. Va respinge, în rest, cererea părților civile, ca neîntemeiată.
Pe parcursul urmăririi penale, au fost efectuate cercetări și cu privire la numitul N. M. (f.164-179), fără a se lua ori dispune măsuri sau soluții față de acesta; cu această ocazie i-au fost ridicate de la domiciliu cinci articole de îmbrăcăminte – dovada din data de 08.07.2010 (f.179). În consecință, având în vedere că în cauză nu mai sunt necesare verificări asupra acestor obiecte, instanța, în baza art. 404 alin. 4 raportat la art. 162 N.C.pr.pen., va dispune restituirea către N. M. a următoarelor bunuri: 1. bluză sport de culoare bleumarin marca Honny Bird XXL având inscripționat pe parte stângă R. și MA, iar pe partea dreaptă MA, prevăzută cu glugă nedetașabilă; 2. pantofi sport marca SPRINTER cu inscripția TENNIS în exterior, de culoare neagră, cu șireturi; 3. Pantaloni tip bluejeans, marca M. CLAIR de culoare albastră; 4. Pantaloni tip bluejeans marca GOODIES de culoare albastru deschis și curea de culoare maro cu ținte metalice de culoare albă; 5. Bluză tip sport marca X – STAR mărimea M având inscripționat pe spate, cu înscrisuri gri cu alb, inscripția WILD, iar pe partea stângă un alt imprimeu, prevăzută cu fermoar și manșete elastice, cu glugă nedetașabilă căptușită în interior cu blană albă – bunuri ridicate de la acesta de către Poliția orașului A., aflate în coletele nr. 2 – 6, predate de către parchet Judecătoriei A. – poz. Registru Mijloace de probă nr. 2/2012.
De asemenea, întrucât nu mai sunt necesare cauzei, a dispus restituirea către persoanele vătămate – părți civile B. M. și B. V. a următoarelor bunuri ce le aparțin: 1. căciulă din material textil de culoare maro închis; 2. Pantaloni tip sport de culoare gri – bunuri ridicate de la acestea de organele de cercetare penală, și predate de către parchet Judecătoriei A. – poz. Registru Mijloace de probă nr. 2/2012 – aflate în coletul nr. 1.
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului la domiciliul persoanelor vătămate, a fost descoperită suma de 2.900 lei și 50 euro, predată conform dovezii din data de 06.07.2010 (f.64) spre păstrare numitului B. P.. Instanța va dispune restituirea de către B. P., domiciliat în com. Merghindeal, .. 319, jud. S., către părțile civile B. M. și B. V., a sumei de 2.900 lei și 50 euro (în bancnote de: 200 lei x 4 buc.; 100 lei x 18 buc.; 50 lei x 6 buc.; 50 euro x 1 buc.).
Totodată, în ce privește coletul nr. 1 predat de către parchet Judecătoriei A. – poz. Registru Mijloace de probă nr. 2/2012, conținând:
- P. cu două urme de contact ridicate de pe clanța interioară și de pe clanța exterioară (1 mostră) ușii de acces în încăpere;
- P. conținând mostră substanță brun – roșcată descoperită pe fața pernei de pe podea lângă pat și mobilier, ridicată prin decuparea suportului;
- P. conținând particule de sol recoltate de pe colțul covorului de lângă pat;
- P. conținând rest de țigară marca Winston Blue descoperit în scrumiera de pe măsuța din încăpere pe care se află o urmă de substanță brun – roșcată;
- P. conținând țigaretă marca Winston Blue descoperită pe măsuța din încăpere pe filtrul căreia se observă prezența unei urme de substanță brun – roșcată;
- P. conținând cuțit cu lama zimțată descoperit sub pernele de lângă pat pe care se observă urme de substanță brun – roșcată;
- P. conținând fragment de mănușă tip chirurgicală descoperit sub pernele de pe pat;
- P. conținând două mostre ADN recoltate prin periaj bucal (B. V.);
- P. conținând două mostre ADN recoltate prin periaj bucal (B. M.);
- P. conținând fragment de bandă adezivă (scotch) și fragment mănușă latex chirurgicală;
- P. conținând examinare rolă de bandă adezivă de culoare maro ridicată cu ocazia cercetării la fața locului;
- Fișă de custodie a probei rolă de bandă adezivă de culoare maro,
instanța urmează a dispune păstrarea acestuia în loc special amenajat, în condiții de siguranță, la J. A..
În baza art. 272, 274 alin. 1 N.C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului, a sumei de 6.750 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare (din care 5.700 lei – în faza de urmărire penală, și 1.050 lei la instanță).
În temeiul art. 274 alin. 1 teza ultimă N.C.pr.pen., onorariul parțial cuvenit avocatului desemnat din oficiu (dl. av. Ș. G. R. – delegații pentru asistență judiciară obligatorie nr. 72/2012, nr. 27/2013, nr. 23/2014), în sumă de 400 lei, a rămas în sarcina statului.
Cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. 1 și 3 din Lg. nr. 76/2008, a dispus înaintarea Inspectoratului General al Poliției Române copia minutei și a Raportului de expertiză medico-legală – Examen ADN, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” – Laborator genetică A_ din 20.11.2013 în vederea transmiterii administratorului Sistemului Național de Date Genetice Judiciare în vederea înregistrării.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prev. de art. 410 C. pr. pen. P. de pe lângă J. A. și inculpatul O. A. V.
Prin apelul Parchetului de pe lângă J. A. se apreciază că hotărârea este nelegală și netemeinică.
Se arată că în mod greșit s-a respins cererea de acordare de daune materiale a părților civile B. M. și B. V.. Probele confirmă că soții B. țineau în casă sume mari de bani, cumpărau valută și aveau de asemenea aur în locuință.
Se mai invocă faptul că pedeapsa aplicată inculpatului a fost prea blândă în condițiile în care este vorba despre o faptă gravă împotriva a două persoane în vârstă ( 72 ani, respective 74 de ani) pe timp de noapte, prin efracție în condițiile în care inculpatul și cealaltă persoană purtau cagule pe față și prin violențele comise au cauzat părților civile leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
Prin apelul său inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art.16 lit.c C. pr.pen.
În motivarea apelului se arată ca hotărârea atacată nu analizează si nu răspunde la apărările formulate, apărări ce vizează împrejurări care generează dubiu asupra calității probelor: raport de constatare, raport de expertiza dactiloscopică, raport de constatare în vederea stabilirii profilului genetic.
Raportul de constatare tehnico-științifică_ C ( a fost întocmit la 17.01.2011, iar urma papilara s-a ridicat la 6.07.2010, după 6 luni, fapt care atrage o îndoială rezonabilă asupra acestei probe.
Pentru raportul de constatare întocmit în vederea stabilirii profilului genetic s-au recoltat de la inculpat în două rânduri urme de material genetic, ceea ce indică faptul că s-a acționat cu superficialitate. Expertiza de specialitate nu a confirmat existența AND uman. Instanța nu a explicat de ce a considerat că AND-ul din microurma analizată a fost epuizat cu ocazia primei testări.
Se mai invocă faptul că bunurile de pe care s-au recoltat urma papilară și urma AND sunt bunuri mobile care nu aparțin părților vătămate si nici nu au existat în gospodăria acestora înainte de 06.07.2010, putând fi aduse din altă parte. Deci nu se poate concluziona dincolo de orice îndoială rezonabilă că îl plasează pe inculpat la locul faptei.
Se susține că probele au fost analizate discriminatoriu din punct de vedere al gradului de certitudine pe care trebuie sa îl prezinte, în defavoarea inculpatului.
În fine, se mai arată că hotărârea conține în expunerea ei, teze contradictorii sub aspectul laturii obiective a infracțiunii.
Dosarul disjuns cu privire la celălalt autor a fost lăsat în nelucrare. Starea de fapt nu poate fi stabilită corect fără o soluție pronunțată și în acel dosar, întrucât nu se poate stabili gravitatea contribuției inculpatului. Nu se poate stabili implicarea exactă a inculpatului. Nu există probe că inculpatul a lovit părțile civile.
III. Examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate și potrivit exigențelor impuse de art. 417și urm. C. pr. pen., C. constată fondate apelurile pentru următoarele considerente:
În primul rând trebuie evidențiat faptul că instanța a reținut în mod corect starea de fapt pe baza probelor administrate în cauză și a stabilit în mod legal și temeinic răspunderea penală a inculpatului.
Criticile cu privire la aspectele de probațiune aduse de inculpat sunt nefondate.
Instanța a analizat în mod judicios probele administrate în cauză și a manifestat o incontestabilă obiectivitate cu ocazia acestei analize.
Din acest punct de vedere este relevantă analizarea procurorului de recunoaștere după planșele foto care a determinat concluzia bazată pe o stare de dubiu, că nu se impune reținerea împrejurării că inculpatul s-ar fi prezentat la domiciliul părților vătămate cu aproximativ o lună înainte de data comiterii infracțiunii, ca persoană interesată de cumpărarea autoturismului F..
Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr._ C din 17.01.2011 efectuat de IPJ S.- Serviciul de Criminalistică s-a concluzionat fără dubiu că acel fragment de urmă papilară ridicat cu ocazia investigării locului faptei a fost creat de relieful papilar al degetului arătător de la mâna stângă a inculpatului O. A. V.. Aspectul a fost confirmat de expertiza efectuată de Laboratorul Interjudețean de Expertiză Criminalistică Cluj. În cuprinsul raportului de constatare, respectiv al expertizei, nu se menționează vreun aspect de dubiu al concluziilor trase privitoare la urma papilară ridicată de pe rola de banda adeziva ridicată de la locuința persoanelor vătămate. În aceste condiții nici instanța nu avea motive să rețină vreun dubiu în acest sens.
Cu privire la raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 18.04.2012 efectuat de IGPR – Serviciul Criminalistica se poate constata de asemenea că nu conține elemente de dubiu în ce privește concluziile, arătându-se foarte clar că microurmele de pe acel fragment de mănușă chirurgicală au un profil genetic majoritar identic cu cel al inculpatului. Împrejurarea că a existat o cantitate mică de material genetic care s-a epuizat cu ocazia primei testări ADN este una de natura obiectivă și nu afectează concluziile raportului de constatare tehnico-științifică. Nici în această privință nu au existat motive care să determine instanța să rețină o stare de dubiu. În raport de criticile inculpatului apelant C. reține că instanța nu avea motive sa creadă că microurma nu a existat niciodată câtă vreme raportul de constatare a confirmat existența ei și s-a procedat la genotipare.
Instanța a reținut în mod temeinic pe baza actelor de la dosar că raportul de constatare tehnico-științifică prin care s-a stabilit profilul genetic al microurmei ridicată s-a realizat cu respectarea normelor metodologice. Inculpatul nu a adus argumente fondate prin care să conteste procedura de cercetare la fața locului și să explice motivul pentru care a existat vreo îndoială că acele bunuri mobile - rola de bandă adezivă și mănușa chirurgicală - se aflau în locuința persoanelor vătămate.
În mod temeinic a fost înlăturată apărarea formulată de inculpat în sensul că la data comiterii faptei ar fi fost plecat în străinătate, pe baza unei analize minuțioase a declarațiilor acestuia și ale martorilor. Cu privire la această apărare a fost audiat în cursul procedurii apelului și martorul H. M. N., declarația acestuia nefiind de natură să confirme că inculpatul fost plecat in străinătate la data faptei. Martorul face referire la o intenție a inculpatului de a pleca din țară în perioada 2-3 iulie pana pe 14 iulie, pe care i-a mărturisit-o când l-a invitat într-o excursie la mare. Martorul nu cunoaște dacă inculpatul a plecat sau nu efectiv din țară.
Existența celor două probe științifice coroborate cu lipsa unui alibi credibil au permis instanței să concluzioneze în mod justificat că în noaptea din 5/6. 07.2010 inculpatul împreună cu o persoana neidentificată a pătruns fără drept, prin efracție si purtând cagule în locuința părților vătămate pe care le-a agresat și au sustras bunuri din locuință.
Apelul procurorului este fondat în ceea ce privește atât latura civilă cât și cea penală. Aprecierile instanței cu privire la inexistența prejudiciului de ordin material sunt eronate. Astfel, în cuprinsul hotărârii atacate s-a reținut că s-a sustras o geantă diplomat cu ocazia comiterii faptei, însă părțile civile nu au făcut dovada cuantumului sumei sustrase și a contravalorii bijuteriilor sustrase. Martorii audiați în cauza cu privire la aceste aspecte – E. A., P. C., C. R. F., N. M., N. Victorița A. și M. I. – au confirmat faptul că părțile civile cumpărau valută, dețineau în casă sume mari de bani și dețineau și aur. Cu ocazia cercetării la fața locului, pe raftul pe care s-a susținut că s-a aflata geanta diplomat avea depuneri de praf cu excepția unei zone de 35×45 cm fapt care atestă că în locul respectiv s-a aflat un obiect cu acele dimensiuni.
Toate aceste elemente faptice evidențiate de mijloacele de probă menționate indică faptul că s-a sustras o geantă diplomat cu o sumă importantă de bani în ea și o cantitate de bijuterii de aur.
Stabilirea cuantumului prejudiciului se poate face, de principiu, prin orice mijloc de probă. În condițiile în care inculpatul a negat comiterea faptei stabilirea valorii prejudiciului material se poate face doar pe baza declarațiilor părților civile.
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului părțile civile au reclamat furtul unei serviete ce conținea acte, bijuterii din aur și suma de 5000 euro ( fila 10 dos. urm. penală). Cercetarea la fața locului s-a efectuat la data de 06.07.2010.
Partea civilă B. V. a menționat în declarația dată la urmărirea penală că li s-a sustras cantitatea totală de 80 gr. de aur ( fila 58-59 dos. urm. penală).
C. urmează să rețină că valoarea prejudiciului material constă în 5000 de euro și 80 gr. aur. Inculpatul urmează a fi obligat să achite părților civile suma de 5000 euro și cantitatea de 80 grame aur sau contravaloarea în moneda națională la data executării obligației.
Apelul procurorului este fondat și în privința laturii penale. În condițiile în care limitele speciale de pedeapsă pentru infracțiunea prev de art.233,234 alin.1 lit. c, d și f C. pen sunt de la 3 ani închisoare la 10 ani închisoare, pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare este mult prea redusă în raport de criteriile de individualizare prev de art.74 C. pen actual. În concret s-a comis o faptă extrem de gravă de tâlhărie de către inculpat și o altă persoană, ambii mascați, cu întrebuințarea unor violențe grave care au provocat persoanelor vătămate leziuni care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale. S-au sustras bani și bunuri adunate de-a lungul timpului de către părțile civile. Atitudinea inculpatului a fost constant nesinceră pe parcursul procesului, acesta negându-și vinovăția.
Se impune majorarea pedepsei la 4 ani închisoare.
Apelul inculpatului este fondat sub aspectul cuantumului daunelor morale.
Așa cum s-a arătat în practica judiciară a instanței supreme ,, Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. În cazul infracțiunilor contra persoanei, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale – în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogățire fără just temei - trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.” ( ICCJ, Secția penală, decizia nr.2617 din 9 iulie 2009).
C. apreciază că sumele acordate cu titlu de daune materiale sunt exagerat de mari. Este incontestabil că acțiunile violente exercitate împotriva părților civile au cauzat leziuni vindecabile în 16-18 zile de îngrijiri medicale în cazul părții civile B. M. și 30-35 zile de îngrijiri medicale în cazul părții civile B. V..
O evaluare realistă a cuantumului daunelor morale, în acord cu tendințele practicii judiciare contemporane implică un cuantum mai redus, de 2000 euro în cazul părții civile B. M. și 3000 euro în cazul părții civile B. V..
Pentru considerentele arătate în baza art.421 pct.2 lit.a C.pr. pen va admite apelurile declarate de P. de pe lângă J. A. și inculpatul O. A. V. împotriva sentinței penale nr. 8/27.03.2014, pronunțată de J. A. în dosar nr._ /2014.
Se va desființa sentința penală atacată sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate și a modului de soluționare a acțiunii civile formulate de părțile civile B. M. și B. V. și rejudecând cauza în aceste limite:
Va majora pedeapsa principală aplicată inculpatului apelant O. A. V. pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 alin. 1 lit. c,d și f C.pen. de la 3 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare.
Va admite în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile B. M. și B. V. și în consecință:
Va obliga inculpatul să achite părților civile suma de 5.000 euro sau echivalentul în moneda națională la data executării obligației și să restituie acestora cantitatea de 80 grame aur sau contravaloarea acesteia în moneda națională la data executării obligației.
Va reduce cuantumul daunelor morale pe care a fost obligat inculpatul să le plătească părților civile B. M. și B. V. la sumele de:
- părții civile B. M. inculpatul îi va achita suma de 2.000 euro sau echivalentul în moneda națională la data executării obligației;
- părții civile B. V. inculpatul îi va achita suma de 3.000 euro sau echivalentul în moneda națională la data executării obligației.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial acordat apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de P. de pe lângă J. A. și inculpatul O. A. V. împotriva sentinței penale nr. 8/27.03.2014, pronunțată de J. A. în dosar nr._ /2014.
Desființează sentința penală atacată sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate și a modului de soluționare a acțiunii civile formulate de părțile civile B. M. și B. V. și rejudecând cauza în aceste limite:
1. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului apelant O. A. V. pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 alin. 1 lit. c,d și f C.pen. de la 3 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare.
- Admite în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile B. M. și B. V. și în consecință:
Obligă inculpatul să achite părților civile suma de 5.000 euro sau echivalentul în moneda națională la data executării obligației și să restituie acestora cantitatea de 80 grame aur sau contravaloarea acesteia în moneda națională la data executării obligației.
Reduce cuantumul daunelor morale pe care a fost obligat inculpatul să le plătească părților civile B. M. și B. V. la sumele de:
- părții civile B. M. inculpatul îi va achita suma de 2.000 euro sau echivalentul în moneda națională la data executării obligației;
- părții civile B. V. inculpatul îi va achita suma de 3.000 euro sau echivalentul în moneda națională la data executării obligației.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
- În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial acordat apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09.09.2014.
Președinte, Judecător,
A. G. M. C. M. M.
Grefier,
C. B.
Red.M.
Tehnored.BC/2 ex/08.12.2014
Jud. f.D. S. C..
← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p..... → |
---|