Falsificarea de valori străine. Art. 284 C.p.. Decizia nr. 125/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 125/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 29-01-2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 125/2013

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. T.

Judecător A. B.

Judecător M. A. M.

Grefier A. B.

DIICOT S. Teritorial A. reprezentat de procuror I. D. F.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de inculpatul P. C., împotriva sentinței penale nr. 116/18.07.2012, pronunțate de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare se prezintă inculpatul aflat în detenție la Penitenciarul B. M. D., lipsă fiind partea civilă intimată și apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat, avocat C. A..

Față de lipsa apărătorului din oficiu al condamnatului instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ultima strigare se prezintă inculpatul aflat în detenție la Penitenciarul B. M. D., asistat de avocat Varmagă M. în susbtituire avocat C. A. apărător desemnat din oficiu pentru condamnat, lipsă fiind partea civilă intimată C. N..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar au fost înapoiate ambele adrese înaintate către . Satu M. cu mențiunea „destinatar necunoscut”.

Față de cele învederate la referatul cauzei instanța pune în discuția părților revenirea asupra probei încuviințate.

Reprezentanta parchetului susține că instanța a făcut toate demersurile posibile și a fost activă în soluționarea cererii recurentului iar datele comunicate fac imposibilă altă verificare.

Apărătorul desemnat din oficiu avocat Varmaga M. solicită în baza disp. art.364 Cod procedură penală repunerea în termenul de recurs deoarece inculpatul a fost împiedicat de o cauză temeinică pentru a declara recursul în termen.

Curtea deliberând constată că se află în imposibilitatea administrării probei cu înscrisuri încuviințată anterior și revine asupra acesteia.

Inculpatul recurent P. C. solicită suspendarea pentru pedeapsa principală.

Instanța din oficiu invocă excepția tardivității recursului declarat în cauză.

Reprezentanta parchetului solicită raportat la cererea recurentului de repunerea în termenul de recurs respingerea ca nefondată inculpatul nu a făcut dovada imposibilității declarării recursului în termenul prevăzut de lege, iar în baza disp. art.385 rap la art.363 Cod procedură penală solicită să se constate tardivitatea recursului declarat împotriva sentinței penale a Judecătoriei B..

Apărătorul din oficiu al inculpatului având cuvântul solicită repunerea inculpatului în termenul de recurs, inculpatul s-a aflat într-o stare de imposibilitate de a declara recurs în termen și el nu se face vinovat de faptul că nu s-a răspuns solicitărilor de către societatea unde a fost angajat.

Pe fondul cauzei solicită admiterea recursului, rejudecarea cauzei și aplicarea circumstanțelor atenuante cu reducerea pedepsei aplicate inculpatului.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat, instanța de fond corect a cuantificat pedeapsa aplicată inculpatului și nu se impune redozarea acesteia.

Inculpatul recurent P. C. în ultimul cuvânt susține că va face recurs pentru pedeapsa de 1,6 luni.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 116/18.07.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ a fost condamnat inculpatul P. C., fiul lui I. și A., născut la data de 31.05.1976 în Bazna, jud. Sibiu, cetățean român, studii 10 clase, stagiul militar satisfăcut, muncitor calificat la . Maramureș, necăsătorit, fără copii minori, cu antecedente penale, domiciliat în ., jud. Sibiu, fără forme legale în com. Bazna, ., jud. Sibiu, CNP_, la:

- 2 (doi) ani și 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional nestructurat, prev. și ped. de art.8 din Legea nr.39/2003 rap. la art.323 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal,

- 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de monedă străină, prev. și ped. de art.282 alin.1 Cod penal raportat la art.284 Cod penal,

- 2 (doi) ani și 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și punere în circulație de monedă străină falsificată, prev. și ped. de art.282 alin.2 Cod penal rap. la art.284 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal,

- 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin.1 și 2 Cod penal,

- 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune, prev. și ped. de art.25 Cod penal rap. la art.215 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal,

totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și art.3201 Cod procedură penală.

În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal în condițiile art.71 Cod penal.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii inculpatului pentru 24 de ore, începând din data de 19.01.2012 și până în data de 20.01.2012 precum și perioada arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea nr.8/20.01.2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ începând din data de 20.01.2012 până la data punerii în libertate a acestuia, respectiv 23.01.2012, dispusă prin încheierea nr.7/23.01.2012 pronunțată de T. A. în dosar nr._ .

A fost condamnat inculpatul L. I.-D., fiul lui natural și I., născut la data de 16.01.1994 în mun. B., jud. A., cetățean român, studii 6 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în com. Sâncel, ., jud. A., CNP_, la:

- 2 (doi) ani și 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional nestructurat, prev. și ped. de art.8 din Legea nr.39/2003 rap. la art.323 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal,

- 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și punere în circulație de monedă străină falsificată, prev. și ped. de art.282 alin.2 Cod penal rap. la art.284 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal,

- 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art.215 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal,

totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și art.3201 Cod procedură penală.

În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.86¹, 862 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, sub supraveghere, pe o perioadă de 4 ani și 6 luni, ce constituie termen de încercare.

În baza art.863 Cod penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la S. de Probațiune de pe lângă T. A.;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.864 Cod penal.

În baza art.71 alin.2 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza II și art.64 lit.b Cod penal, până la terminarea executării pedepsei.

În baza art.71 alin.5 Cod penal s-a suspendat pe durata suspendării executării pedepsei închisorii executarea pedepselor accesorii.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii inculpatului pentru 24 de ore, începând din data de 19.01.2012 și până în data de 20.01.2012.

A fost condamnat inculpatul P. P.-M., fiul lui P. și S., născut la data de 21.12.1994 în mun. B., jud. A., cetățean român, studii 9 clase, stagiul militar nesatisfăcut, elev la Liceul „T. C.” B., necăsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în com. Sâncel, ., jud. A., CNP_, la:

- 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional nestructurat, prev. și ped. de art.8 din Legea nr.39/2003 rap. la art.323 Cod penal, cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal,

- 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și punere în circulație de monedă străină falsificată, prev. și ped. de art.282 alin.2 Cod penal rap. la art.284 Cod penal, cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal,

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal,

totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și art.3201 Cod procedură penală.

În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare.

În baza art.81 și 110 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 3 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.

În baza art.71 alin.2 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza II și art.64 lit.b Cod penal, după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art.71 alin.5 Cod penal s-a suspendat pe durata suspendării executării pedepsei închisorii executarea pedepselor accesorii.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii inculpatului pentru 24 de ore, începând din data de 19.01.2012 și până în data de 20.01.2012.

În baza art.118 lit.b Cod penal s-a dispus confiscarea specială a imprimantei marca CANON PIXMA MP280 cu .-4907-DB01-01 și a celor două cartușe pentru imprimantă.

În baza art.346 alin.1 Cod procedură penală și art.14 și urm. Cod penal, cu aplicarea art.1357 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă C. N., domiciliat în B., ..19, ., și în consecință a fost obligat inculpatul P. C. să plătească părții civile suma de 110 lei despăgubiri civile.

În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.

S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției în favoarea BCAJ A. - Biroul B. a sumei de 300 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat pentru asigurarea asistenței juridice a inculpatului P. C. în instanță.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

La sfârșitul lunii septembrie 2011 inculpatul P. C. a cumpărat din rețeaua magazinelor Flanco o imprimantă „multifuncțional JET CANON PIXMA MP 250” pe care a dus-o la domiciliul său în localitatea Bazna, jud. Sibiu (filele 29-30).

În cursul lunii decembrie 2011, în preajma sărbătorilor de iarnă, acesta a falsificat cu ajutorul imprimantei câteva bancnote din cupiura de 50 Euro și 20 Euro pe care le-a păstrat asupra sa, cu scopul de a le valorifica ulterior.

În luna ianuarie 2012, inculpatul P. C. a luat legătura cu mai mulți cunoscuți, respectiv cu martorul B. O. R., pe care l-a întrebat dacă nu știe persoane ce au spre vânzare telefoane mobile și prin intermediul acestuia a contactat pe inculpatul minor P. P. M. din localitatea Iclod, jud. A.. Astfel, în cursul lunii ianuarie 2012 inculpatul minor P. P. M. a luat legătura cu inculpatul P. C. care a fost de acord dă-i cumpere niște telefoane, dar în același timp i-a spus că se ocupă și cu falsificarea de bani și dacă acceptă din aceștia pentru plata telefoanelor îi va plăti mai mult.

Conform înțelegerii, în data de 17.01.2012, inculpatul minor P. P. M. a comandat un taxi, condus de partea vătămată C. N., care să-l transporte din localitatea Iclod, jud. A., până la domiciliul inculpatului P. C. din ..

Inculpatul minor P. P. M. a propus inculpatului L. I. D. să-l însoțească până la Bazna, unde avea o afacere, și acesta a fost de acord. Cei doi inculpați s-au deplasat cu taxiul condus de C. N. până la Căminul Cultural din . așteptați de inculpatul P. C., care a plătit prețul transportului cu o bancnotă de 50 de euro seria S_, pe care a scos-o din portmoneu și despre care știa că era falsă.

Partea vătămată C. N. a primit bancnota și a dat rest suma de 110 lei, pe care inculpatul minor P. P. M. i-a luat asupra sa, iar după plecarea taximetristului inculpatul P. C. a spus celor doi inculpați că bancnota a fost falsă, pentru a le întări convingerea că se pot face plăți cu asemenea bancnote.

După acestea, inculpatul P. C. i-a condus acasă, unde a relatat celor doi inculpați că se ocupă de circa doi ani de falsificarea de bani străini și bani românești și că în ziua precedentă a plasat unei persoane suma de 1000 euro (declarațiile inculpaților P. P. M. și L. I. D.).

Inculpatul i-a condus pe aceștia într-o cameră la etaj unde le-a arătat imprimanta marca „CANON” și le-a spus că cu ajutorul acesteia a fotocopiat banii. Cu această ocazie, inculpatul le-a propus inculpaților P. P. M. și L. I. D. să se asocieze și să plaseze bancnotele falsificate de el, urmând ca profitul obținut să fie împărțit între toți trei. După această înțelegere, care reprezintă momentul constituirii grupului, inculpatul P. C. le-a solicitat inculpaților P. P. M. și L. I. D. să-i încarce două cartușe cu cerneală, pentru imprimanta folosită la falsificare, pe care să le aducă a doua zi. De asemenea, inculpatul P. C. le-a dat celor doi inculpați trei bancnote de câte 50 Euro false să le folosească la plata transportului de întoarcere și să le plaseze, iar profitul să fie împărțit între ei. În timp ce se aflau în locuința inculpatului P. C., acesta a fost sunat la telefon de partea vătămată C. N., care i-a spus că banii primiți pentru transport sunt falși și o să reclame fapta la poliție.

Inculpatul P. C. a comandat ulterior un taxi care a venit de la Mediaș la Bazna, taxi condus de martorul H. I., cu care inculpații P. P. M. și L. I. D. s-au deplasat până la Iclod, jud. A.. La urcarea în taxi martorul H. I. le-a cerut celor doi inculpați să-i plătească costul transportului și atunci P. P. M. a cerut de la inculpatul L. I. D. să-i dea o bancnotă de 50 euro, dintre cele trei primite de la inculpatul P. C., despre care cunoșteau că sunt false, și au dat o bancnotă martorului, care la coborâre i-a dat rest suma de 100 lei, bani care au rămas la inculpatul P. P. M., iar cele două bancnote de câte 50 euro au rămas la inculpatul L. I. D..

În aceeași zi, martorul H. I. a constatat că bancnota primită este falsă și a reclamat la Poliția Sâncel fapta inculpaților (fila 67).

La perchezițiile efectuate s-au găsit bancnotele falsificate de inculpatul P. C., precum și imprimanta folosită, iar la domiciliul acestuia s-au găsit și alte tipuri de bancnote, pe care inculpatul a încercat să le distrugă (filele 33-34).

De asemenea, la inculpatul P. P. M. s-au găsit cele două cartușe pentru imprimantă, folosite de inculpatul P. C. la falsificarea bancnotelor și date de acesta pentru reîncărcare, iar asupra inculpatului L. I. D. s-au găsit ascunse într-o șosetă celelalte două bancnote de 50 Euro falsificate.

Din procesul verbal de percheziție a rezultat că toate cele 4 bancnote din cupiura de 50 euro au aceeași serie S_, iar din buletinul de expertiză nr.VIII.1/934/A din 06.02.2012 al BNR rezultă că sunt false și că în baza de date a Băncii Central Europene nu figurează bancnote având caracteristicile menționate (fila 38).

De asemenea, din raportul de constatare tehnico-științifică a IPJ A. – S. Criminalistic, rezultă că cele 4 bancnote sunt contrafăcute (filele 41-47).

S-a arătat că starea de fapt reținută a fost dovedită cu: procesul-verbal de sesizare din oficiu (fila 1), procesul-verbal de percheziție domiciliară (filele 24-27), dovezi de ridicare de bunuri (filele 31-32), planșe cu corpuri delicte – resturi bancnote de 20 și 50 euro rupte (filele 33, 34; 51-52; 63-65), procesele-verbal de prezentare pentru recunoaștere (filele 53-62), declarația martorului H. I. (filele 69-73), declarațiile martorilor B. O., B. M., I. G., D. I. și C. M., din care reiese că în perioada sărbătorilor de iarnă nu au falsificat „în glumă” la domiciliul inculpatului P. C. bancnote de 20 și 50 de euro, așa cum susține în mod neadevărat inculpatul P..

Partea vătămată C. N. s-a constituit parte civilă cu suma de 110 lei, iar partea vătămată H. I. nu s-a constituit parte civilă, întrucât și-a recuperat prejudiciul.

În declarațiile date în instanță (filele 177, 202 și 240) inculpații P. P. M., L. I. D. și P. C. au recunoscut săvârșirea faptelor și au solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit art.320¹ Cod procedură penală, fiind de acord să achite prejudiciul cauzat părții civile C. N..

S-a arătat că probele administrate în faza de urmărire penală confirmă starea de fapt reținută în rechizitoriu și înlătură prezumția de nevinovăție a inculpaților.

S-a reținut că faptele inculpaților care, în cursul anului 2012, după o înțelegere prealabilă, la inițiativa inculpatului P. C., s-au constituit într-o grupare infracțională nestructurată cu scopul de a falsifica și pune în circulație valută constituie infracțiunea prev. de art.8 din Legea nr.39/2003 cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal față de inculpații P. și L. și art.99 și urm. Cod penal față de inculpatul P..

Faptele inculpatului P. C. care, în cursul lunii decembrie 2011, cu ajutorul unei imprimante color, a falsificat bancnote din cupiura 50 euro și 20 euro pe care le-a deținut și pus în circulație în cursul anului 2012, constituie infracțiunile de falsificare de monedă, prev. de art.282 alin.1 Cod penal raportat la art.284 Cod penal și respectiv de deținere și punere în circulație de monedă falsificată, prev. de art.282 alin.2 Cod penal raportat la art.284 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal.

Faptele inculpatului P. C. care la data de 17.01.2012 a indus în eroare pe partea vătămată C. N., căruia i-a plătit o cursă de taxi cu o bancnotă falsă de 50 euro, iar ulterior a instigat pe inculpații P. P. M. și L. I. D. să plătească martorului H. I. o cursă de taxi cu o bancnotă de 50 euro pe care a dat-o acestora, deși cunoștea că este falsă, constituie infracțiunea de înșelăciune, prev. de art.215 alin.1 și 2 Cod penal și instigare la înșelăciune, prev. de art.25 raportat la art.215 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal.

Faptele inculpaților L. I. D. și P. P. M. care în cursul lunii ianuarie 2012 au deținut 3 bancnote false și au pus în circulație o bancnotă de 50 euro falsificată constituie infracțiunea de deținere și punere în circulație de monedă străină falsificată, prev. de art.282 alin.2 Cod penal raportat la art.284 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal pentru inculpatul L. și art.99 și urm. Cod penal pentru inculpatul P..

Faptele inculpaților L. I. D. și P. P. M. care la data de 17.01.2012 au indus în eroare pe martorul H. I., căruia i-au plătit o cursă de taxi cu o bancnotă de 50 euro despre care aveau cunoștință că este falsă, constituie infracțiunea de înșelăciune, prev. de art.215 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c pentru inculpatul L. și art.99 și urm. Cod penal pentru inculpatul P..

Procedând la individualizarea pedepsei în raport cu persoana fiecărui inculpat s-a reținut că inculpatul P. P. M. este minor, elev în clasa a IX, provine dintr-o familie numeroasă, fără venituri permanente, nu a mai fost cercetat pentru alte fapte, iar pe parcursul procesului a recunoscut și regretat faptele comise și a solicitat să beneficieze de prevederile art.320¹ Cod procedură penală. Referitor la acest inculpat s-a reținut că în referatul de evaluare întocmit de S. de Probațiune de pe lângă T. A. se apreciază că evoluția comportamentală a acestuia poate fi influențată în sens pozitiv în condițiile în care acestuia i s-ar institui o supraveghere specializată, concomitent cu obligativitatea finalizării cursurilor de învățământ începute.

Referitor la inculpatul L. I. D. s-a reținut că nu are ocupație, nu posedă antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului, recunoscând și regretând faptele comise și a solicitat să beneficieze de prevederile art.320¹ Cod procedură penală.

Cu privire la inculpatul P. C. s-a reținut că acesta are antecedente penale, fiind cel care a inițiat și determinat pe ceilalți doi inculpați să participe la comiterea infracțiunilor și la colaborarea viitoare, promițând acestora o parte din profitul activităților ilicite din plasarea și valorificarea bancnotelor false, că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea probelor materiale care existau la domiciliul său; acesta a avut inițial o atitudine nesinceră în fața organelor de anchetă, a făcut afirmații contradictorii cu privire la modul în care a comis faptele, a înțeles să folosească persoane interpuse pentru continuarea activității infracționale pentru care apoi să recunoască săvârșirea faptelor, solicitând să beneficieze de prevederile art.320¹ Cod procedură penală.

Din starea de fapt reținută rezultă cu certitudine că inculpații s-au înțeles să colaboreze la comiterea infracțiunilor, scop în care au și primit de la inculpatul P. C. 3 bancnote false pe care să le plaseze și să obțină o parte din profit. În realizarea infracțiunilor, inculpații au mizat pe faptul că persoanele care urmau să primească asemenea bancnote procedează doar la verificarea sumară a acestora și nu pot identifica falsul, cât și pe faptul că aceste persoane, în funcție de zona în care locuiesc și de nivelul de instruire, nu au tangență decât în ocazii mai rare cu astfel de bancnote și nu le cunosc.

Prin comiterea acestor fapte prejudiciile cauzate societății și vătămarea relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea acestor infracțiuni sunt importante și ca atare este imperios necesară descurajarea celor care intenționează să le comită, deoarece acest fel de infracțiuni creează un climat de insecuritate și un pericol major cu consecințe grave privind vătămarea relațiilor sociale ocrotite de lege.

Pe parcursul urmăririi penale inculpații au fost reținuți pentru 24 de ore începând cu data de 19.01.2012 ora 20:32 până la data de 20.01.2012, dată la care s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru cei 3 inculpați la Judecătoria A. I., care în dosar nr._ prin încheierea nr.8/20.01.2012 a admis propunerea de arestare preventivă doar față de inculpatul P. C., iar ulterior T. A. a admis recursul inculpatului și a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Având în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor și împrejurările concrete în care acestea au fost săvârșite s-a dispus condamnarea inculpatului P. C. la o pedeapsă de 2 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional nestructurat, prev. și ped. de art.8 din Legea nr.39/2003 rap. la art.323 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de monedă străină, prev. și ped. de art.282 alin.1 Cod penal raportat la art.284 Cod penal, la o pedeapsă de 2 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și punere în circulație de monedă străină falsificată, prev. și ped. de art.282 alin.2 Cod penal rap. la art.284 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin.1 și 2 Cod penal, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune, prev. și ped. de art.25 Cod penal rap. la art.215 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și art.3201 Cod procedură penală.

Infracțiunile fiind săvârșite în concurs real, în baza art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza II și lit. b Cod penal în condițiile art.71 Cod penal.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii inculpatului pentru 24 de ore, începând din data de 19.01.2012 și până în data de 20.01.2012 precum și perioada arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea nr.8/20.01.2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ începând din data de 20.01.2012 până la data punerii în libertate a acestuia, respectiv 23.01.2012, dispusă prin încheierea nr.7/23.01.2012 pronunțată de T. A. în dosar nr._ .

Pentru aceleași considerente a fost condamnat inculpatul L. I. - D. la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional nestructurat, prev. și ped. de art.8 din Legea nr.39/2003 rap. la art.323 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și punere în circulație de monedă străină falsificată, prev. și ped. de art.282 alin.2 Cod penal rap. la art.284 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și art.3201 Cod procedură penală.

Infracțiunile fiind săvârșite în concurs real, în baza art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

Ca modalitate de executare a pedepsei, apreciind că chiar fără executarea pedepsei inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni, ținând seama de persoana acestuia, de comportamentul său după comiterea faptei și de împrejurarea că nu a mai fost condamnat anterior, în baza art.86¹, 862 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, sub supraveghere, pe o perioadă de 4 ani și 6 luni, ce constituie termen de încercare.

În baza art.863 Cod penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.864 Cod penal, privitoare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în condițiile în care condamnatul nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere stabilite.

În baza art.71 alin.2 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza II și art.64 lit.b Cod penal, până la terminarea executării pedepsei, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal a fost suspendată, pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, executarea pedepselor accesorii.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii inculpatului pentru 24 de ore, începând din data de 19.01.2012 și până în data de 20.01.2012.

Pentru aceleași considerente a fost condamnat inculpatul P. P. M. la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional nestructurat, prev. și ped. de art.8 din Legea nr.39/2003 rap. la art.323 Cod penal, cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal, la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere și punere în circulație de monedă străină falsificată, prev. și ped. de art.282 alin.2 Cod penal rap. la art.284 Cod penal, cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal, la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și art.3201 Cod procedură penală.

Infracțiunile fiind săvârșire în concurs real, în baza art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare.

În baza art.81 și 110 Cod penal, apreciindu-se că scopul procesului penal poate fi atins, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 3 luni și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării pedepsei în cazul săvârșiri unei alte infracțiuni.

În baza art.71 alin.2 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza II și art.64 lit.b Cod penal, după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art.71 alin.5 Cod penal a fost suspendată, pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, executarea pedepselor accesorii.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii inculpatului pentru 24 de ore, începând din data de 19.01.2012 și până în data de 20.01.2012.

În baza art.118 lit.b Cod penal s-a dispus confiscarea specială a imprimantei marca CANON PIXMA MP280 cu .-4907-DB01-01 și a celor două cartușe pentru imprimantă, reprezentând bunuri care au fost folosite la săvârșirea infracțiunii și care aparțin inculpatului P. C..

În baza art.346 alin.1 Cod procedură penală și art.14 și urm. Cod penal, cu aplicarea art.1357 Cod civil, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă C. N. și în consecință a fost obligat inculpatul P. C. să plătească părții civile suma de 110 lei, reprezentând despăgubiri civile.

În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.

S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției în favoarea BCAJ A. - Biroul B. a sumei de 300 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat pentru asigurarea asistenței juridice a inculpatului P. C. în instanță.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpatul P. C., solicitând ca în urma repunerii în termenul de recurs, să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate de prima instanță.

Examinând recursul inculpatului P. C. prin prisma dispozițiilor art. 385 ind. 3 C.pr.pen., cu referire la actele și lucrările dosarului, Curtea constată că acesta a fost tardiv formulat.

Astfel, inculpatul P. C. a fost prezent la termenul la care au avut loc dezbaterile în fața primei instanțe, situație în care, potrivit art. 385 ind. 3 al. 2 rap. la art. 363 al. 3 C.pr.pen., termenul de 10 zile pentru declararea căii de atac curgea de la pronunțare, respectiv de la data de 18.07.2012, împlinindu-se la data de 30.07.2012.

Este adevărat că prima instanță a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii către inculpat, comunicare realizată abia la data de 29.08.2012, conform dovezii de la fila 267 dosar fond, însă aceasta nu prezintă relevanță sub aspectul datei de la care curge termenul de declarare a căii de atac, aceasta fiind stabilită prin lege, chiar dacă a fost indicată greșit de judecător.

Oricum, inculpatul P. C. a formulat recurs la data de 17.09.2012, cu depășirea termenului imperativ stabilit de art. 385 ind. 3 C.pr.pen., chiar și prin raportare la data comunicării de către prima instanță.

Inculpatul a formulat o cerere de repunere în termenul de recurs, arătând că a fost plecat de la domiciliu și astfel a fost în imposibilitate de a uza de dreptul său legal pentru declararea căii de atac în termen.

Analizând condițiile impuse de art. 385 ind. 3 al. 2 rap. la art. 364 C.pr.pen., Curtea reține că cererea inculpatului de recurs a fost formulată în termenul de 10 zile de la începerea executării, însă în speță nu s-a dovedit existența unei cauze temeinice de împiedicare, pentru ca repunerea în termen să fie admisibilă.

Față de aceste considerente, Curtea va respinge cererea formulată de inculpat pentru repunerea în termenul de declarare a recursului, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile legale, și pe cale de consecință, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a C.pr.pen. va respinge ca tardiv recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 116/18.07.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Conform art. 192 al. 2 C.pr.pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respingere ca nefondată cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de inculpatul P. C..

Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul P. C. împotriva sentinței penale nr. 116/18.07.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

În temeiul art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în recurs.

Acordă onorariu apărătorului din oficiu al inculpatului în cuantum de 200 lei, care va fi avansat din fondul special destinat al Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

S. T. A. Băncliă M. A. M.

Grefier,

A. B.

Red.A.B.tehnored.A.B.

2ex/15.02.2013

J.F.C.F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Falsificarea de valori străine. Art. 284 C.p.. Decizia nr. 125/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA