Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 14/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 05-02-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ Nr. 14/2013
Ședința publică de la 05 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. Tițian
Grefier L. B.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
M. C. – procuror
Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petenta Obștea Bercești - prin rep. legal N. I. împotriva rezoluției din dosar nr. 795/II/2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se constată că la dosar a fost depus o cerere din partea petentei Obștea Bercești - prin rep. legal N. I., prin care solicită judecare cauzei în lipsa.
Întrebată fiind reprezentanta parchetului arată că nu are cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii formulată de petenta Obștea Bercești - prin rep. legal N. I. , menținerea rezoluției atacate ca legală și temeinică, arătând că nu există indicii temeinice pentru începerea urmăriri penale pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor personale de către F. C. și R. C..
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra plângerii formulate în temeiul dispozițiilor art. 2781alin.8 lit.a Cod procedură penală de către petenta OBȘTEA BERCEȘTI V., reprezentată de N. I., împotriva rezoluției procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel A.-I. dispusă în dosarul penal nr. 410/P/2010 la data de 17.05.2012 și împotriva rezoluției procurorului ierarhic superior, respectiv a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel A.-I.,dispusă în dosarul nr. 795/II/ din 31.08 2012, Curtea reține următoarele:
1.La data de 30.10.2012, în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277 Cod procedură penală, aplicabil conform dispozițiilor art. 2781 alin. (2) Cod procedură penală, petenta au procedat la introducerea plângerii în fața judecătorului împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată, menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Analiza cauzei relevă următoarele:
1.1.Plângerea contra soluțiilor de neurmărire penală vizează nemulțumirea față de modul de soluționare al plângerii penale formulată de petentă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.246 Cod penal de către executorii judecătorești R. C. C. și V. F..
În fapt, petenta a avut un contract de executare silită nr.13 din 21.02.2007 încheiat cu succesiv cu executorul judecătoresc V. F. pentru care a achitat avansul de 500 lei la data de 1.02.2007 acesta s-a obligat să pună în executare sentința nr.21/. obiect plata sumei de_,83 lei și 3000 lei cheltuieli de judecată în favoarea petentei.
Datorită faptului că executarea întârzia, petenta a încercat să ia legătura cu aceasta dar fără succes, așa încât a formulat plângere la Camera executorilor de pe lângă Curtea de Apel A..
Urmare acestui demers a primit la data de 28.11.2008 un răspuns din care rezulta că R. C. C. i-ar fi comunicat un proces verbal la data de 14.08.2007 conform căruia societatea debitoare a intrat în procedura lichidării judiciare.
Petenta a susținut că nu a primit niciodată un asemenea răspuns.
În cauză, prin sentința penală nr.21 din 10.02.2011 a Curții de Apel A. I. s-a admis plângerea contra soluțiilor de neurmărire penală dispuse de procurori față de cei doi executori judecătorești.
P. rezoluțiile supuse prezentului control de legalitate s-a dispus neînceperea urmăririi penale, însă nu s-au administrat probe din care să rezulte dacă executorul judecătoresc R. C. C. care a preluat acel contract de la executorul V. F. după suspendarea activității de către acesta a adus la cunoștința petentei.
De altfel, cu ocazia judecării plângerii prezente apărătorul ales al executorului judecătoresc R. C. C. a arătat că preluarea cabinetului executorului V. F. s-a făcut prin publicitate și a solicitat un termen pentru a face această dovadă(fila nr.37 dosar instanță) însă ulterior nu s-a mai prezentat.
Datorită faptului că cei doi executori judecătorești nu și-au îndeplinit cu rea-credință obligațiile profesionale societatea care datora petentei bani a intrat în lichidare judiciară .
Petenta a fost anunțată de această situație mult prea târziu, respectiv prin adresa nr.119 din 29.11.2008, așa încât a suportat un prejudiciu considerabil.
Așa fiind, se constată că în cauză actele premergătoare nu au fost complet efectuate, așa încât Curtea de Apel constată că în cauză nu au fost verificate aspecte esențiale pentru soluționarea cauzei, respectiv existența și modul de comunicare a procesului verbal din 14.08.2007 și modalitatea de preluare de către B. R. C. a B. V. F..
Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art.387 1 alin.8 lit b Cod procedură penală Curtea va admite plângerea, va desființa rezoluțiile...și va trimite cauza în vederea începerii urmăririi penale față de executorii judecătorești R. C. și V. F..
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta Obștea Bercești – V. prin reprezentant legal N. I. împotriva rezoluției procurorului dispusă în dosarul nr. 410/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și împotriva rezoluției nr. 795/II/2/2012 din 31.08.2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
În baza dispozițiilor art. 2781 alin. 8 lit. b C.p.p. desființează rezoluțiile atacate și trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăriri penale față de făptuitorii F. C. și R. C..
În baza dispozițiilor art. 193 alin 3 C. p. p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 05.02.2013.
Președinte, Grefier
D. Tițian L. B.
Red. Tehn. DT/29.03.2013/ 2 ex
← Falsificarea de valori străine. Art. 284 C.p.. Decizia nr.... | Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 43/2013. Curtea de Apel... → |
---|