Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 43/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 43/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 26-02-2013

Dosar nr. _

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 43/A/2013

Ședința publică de la 26 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. G.

Judecător L. C.

Grefier I.-M. M.

D. – ST – A. I.

I. F. - procuror

Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu dispozițiile art. 95 și următorii din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de Ministerul Public P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. – Biroul Teritorial S. și inculpatul F. E. împotriva sentinței penale nr. 151/2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul F. E. din PNT Aiud în stare de arest preventiv asistat de apărătorul ales I. M. și avocat M. A. pentru partea civilă ., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Întrebat fiind, inculpatul F. E. arată că a declarat apel deoarece dorește micșorarea pedepsei, își menține declarațiile date până în acest moment în cauză și regretă fapta.

Întrebate fiind părțile și reprezentanta parchetului, arată că nu au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta D. – ST- A. I. solicită admiterea apelului declarat în cauză de D., desființarea sentinței penale atacate în ceea ce privește latura civilă. Arată că aceasta trebuie soluționată de către instanța de fond. S-a soluționat în mod greșit latura penală a cauzei, avându-se în vedere solidaritatea inculpatului față de ceilalți inculpați, se impunea disjungerea ei.

Avocat I. M., apărător ales al inculpatului F. E. arată că este de acord cu apelul parchetului. Solicită reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului. Solicită înlăturarea sportului aplicat pedepsei. O pedeapsă mai mică ajută la reeducarea inculpatului.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de inculpat ca nefundat, pedeapsa a fost corect individualizată, s-a avut în vedere și starea de recidivă postexecutorie care reiese din fișa de cazier judiciar.

Avocat I. M., apărător ales al inculpatului F. E. arată că pedeapsa de 8 ani aplicată este mult prea mare.

Avocat M. A. pentru partea civilă . solicită respingerea apelului declarat de parchet ca nefundat. Arată că în ceea ce privește presupusa solidaritate a inculpatului cu ceilalți inculpați, arată că inculpatul F. E. a recunoscut fapta iar cu privire la ceilalți inculpați subzistă prezumția de nevinovăție. A.. 5 al art. 320 ind. 1 C. pr. pen. prevede că latura civilă poate fi disjunsă dacă se administrează probe. S-au administrat probe pentru soluționarea laturii civile și nu se aduc critici pentru societatea pe care o reprezintă. Arată că lasă la aprecierea instanței apelul declarat de inculpat. Nu se poate vorbi despre o naivitate a inculpatului.

Având ultimul cuvânt, inculpatul F. E. solicită reducerea pedepsei.

CURTEA DE APEL

Asupra apelurilor penale de față.

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 151/2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._ s-a dispus respingerea cererii de schimbare de încadrare juridică din trei infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al.1,2,3 și 5 C.p. cu aplicarea art. 33 lit.a C.p. într-o singură infracțiune de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al.1,2,3 și 5 C.p. cu aplicarea art.75 lit.a, art. 41,42 C.p. și cu art. 37 b C.p..

S-a reținut la încadrarea juridică a infracțiunilor deduse judecății art. 37 lit.b C.p. și art. 18 din legea 508/2004.

În baza art.8 din Legea 39/2003 comb. cu art. 37 lit.b C.p. și art. 3201 C.p.p. și cu reținerea art. 18 din legea 508/2004 a fost condamnat inculpatul F. E., fiul lui E. si M., născut la data de 17.02.1986, în S., jud. S., cu dom. în S., ., ., CNP_,

- la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire grup organizat nestructurat.

În baza art. 215 al.1,2,3 și 5 C.p. comb. cu art. 37 lit.b C.p. și art. 3201 C.p.p. și cu reținerea art. 18 din legea 508/2004 a fost condamnat același inculpat

- la o pedeapsă de 5 închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna . I. SA .

În temeiul art. 65 alin.2 C.p. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c C.p. pe o perioadă de 2 ani, ca și pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 215 al.1,2,3 și 5 C.p. comb. cu art. 37 lit.b C.p. și art. 3201 C.p.p. și cu reținerea art. 18 din legea 508/2004 a fost condamnat același inculpat

- la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna . I. SA.

În temeiul art. 65 alin.2 C.p. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c C.p. pe o perioadă de 3 ani, ca și pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 215 al.1,2,3 și 5 C.p. comb. cu art. 37 lit.b C.p. și art. 3201 C.p.p. și cu reținerea art. 18 din legea 508/2004 a fost condamnat același inculpat

- la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna . I. SA .

În temeiul art. 65 alin.2 C.p. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c C.p. pe o perioadă de 2 ani, ca și pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a C.p. și art. 34 C.p. s-au contopit pedepsele de 4 ani închisoare, 5 ani închisoare, 6 ani și 6 luni închisoare și 5 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului F. E., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 6 luni închisoare sporită la 8 ani închisoare; contopește pedepsele complementare de 2 ani, 3 ani și 2 ani de interzicere a drepturilor civile urmând ca inculpatul să execute pedeapsa complementară cea mai grea de 3 ani a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c C.p., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C.p. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c C.p. C.p.

În baza art. 350 C.p.p. menține starea de arest a inculpatului F. E., iar în baza art.88 C.penal deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 8 iunie 2012 la zi.

În baza art. 14,346 C.p.p. raportat la art.998 și următoarele din C.civ., s-a admis acțiunile civile așa cum au fost formulate și în consecință îl obligă pe inculpat să plătească cu titlu de despăgubiri civile:

- către partea civilă . I. SA reprezentată de S. Țuca Z. & Asociații cu sediul în București, .. 4-8, America House, . 8, sector 1 suma de 1.757.396,21 lei;

- către partea civilă . I. SA cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură în București .. 40-44, Partea A, etaj 1 sector 1 suma de 4.838.726 lei ( reprezentând capital neachitat din contractul de leasing nr. 2738/10 iunie 2008), cu penalități la data plății precum și suma de 2.178.533 lei (reprezentând capital neachitat din contractul de leasing nr. 2739/10 iunie 2008) cu penalități la data plății.

În baza art. 191 C.p.p. a obligat inculpatul să plătească statului suma de 1800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 600 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Constată că prin rechizitoriul D. A. I. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților R. C. zis „D.", fiul lui C. si L., născut la data de 08.07.1977, în loc. Poiana Sibiului, jud. S., domiciliat în S., ., ., ., fără forme legale în mun. S., ., jud. S., CNP_ ; A. A. A., fiul lui A. A. si S., născut la data de 11.07.1978, în Damasc, Siria, cu reședința in București, .. 100, .. 24, CNP_; F. E., fiul lui E. si M., născut la data de 17.02.1986, în S., jud. S., cu dom. în S., ., ., jud. S., CNP_; D. P. zis „P.", fiul lui M. si P., născut la data de 09.10.1980, în loc. S., jud. S., domiciliat în mun. S., .. 8, jud. S., CNP_; M. A., fiul lui I. si V., născut la data de 03.03.1975, în B., jud. B., domiciliat în B., ., ., ., CNP_; L. G. N., fiul lui N. si I., născut la data de 14.04.1976, în București, domiciliat în București, .. 1, ., etaj 1, ., fără forme legale în București, .. 2, .. D, ., CNP_.

Procurorul a reținut că în vara anului 2009 inculpații R. C., A. A. A., F. E., D. P. au luat rezoluția infracțională de a constitui o grupare infracțională având ca scop obținerea ilegală de venituri prin săvârșirea de înșelăciuni în dauna unor firme de leasing, procedând la preluarea unor firme cu datorii și care aveau utilaje și mașini de valoare semnificativă luate în leasing și apoi, înainte ca aceste cesiuni să fie înregistrate la ORC și fără aducerea la cunoștință a proprietarilor utilajelor a transmiterii acțiunilor sociale către persoane interpuse să le scoată din țară și să obțină din vânzarea acestor bunuri sume importante de bani.

Astfel au procedat cu preluarea firmei . SRL de la inculpații M. A. și L. G. ( asociații acesteia) de către inculpatul F. E. și apoi trecerea peste graniță a șapte autovehicule ( 5 Volvo și 2 autopompe) și a unei stații de betoane pe care le-au vândut cel mai probabil în Siria, zona liberă Damasc.

Pentru preluarea firmei inculpatul F. E. a primit suma de 750 euro din cei 3.000 euro achitați de inculpații R. C. și A. A. A., diferența fiind încasată de cei care l-au pus în legătură pe inculpatul F. E. cu membrii grupării infracționale.

Inculpații M. A. și L. G. au convenit ca pentru preluarea datoriei firmei și predarea efectivă a utilajelor inculpaților R. C. și A. A. A. să primească suma de 220.000 euro.

A precizat procurorul că ulterior faptelor descrise mai sus s-a format o altă grupare criminală din care fac parte și unii din inculpații trimiși în acest dosar în judecată, dar pentru faptul că inculpații R. C., F. E. și M. A. s-au sustras urmării penale, din acel dosar nr. 97/D/P/2010 al D. A. I., a fost disjunsă această cauză. S-a menționat că „modus operandi” a fost același, dar că s-au diversificat metodele de acțiune a grupării infracționale.

La percheziția efectuată la domiciliul inculpatului L. G., anchetatorii au găsit cannabis ( aproximativ 5,64 grame) precum și 2 țigarete ce conțin aceiași substanță.

Inculpații au fost trimiși în judecată pentru următoarele infracțiuni: R. C. zis „D.", pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional nestructurat prev. de art. 8 din L. nr. 39/2003, complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 rap. la art. 215 al. 1,2,3,5 CP. (în dauna . I. SA - 5 autovehicule Volvo), complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 rap. la art. 215 al. 1,2,3,5 CP. (în dauna . I. SA - 2 autopompe), participație improprie la uz de fals, prev. de art. 31 al. 2 rap. la art. 291 Cp., cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp., toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.; A. A. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional nestructurat prev. de art. 8 din L. nr. 39/2003., complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 rap. la art. 215 al. 1,2,3,5 CP. (în dauna . I. SA - 5 autovehicule Volvo), complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 rap. la art. 215 al. 1,2,3,5 CP. (în dauna . I. SA - 2 autopompe), participație improprie la uz de fals, prev. de art. 31 al. 2 rap. la art. 291 Cp. cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp., toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.; F. E., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional nestructurat prev. de art. 8 din L. nr. 39/2003., înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al. 1,2,3,5 CP. (în dauna . I. SA - 5 autovehicule Volvo), înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al. 1,2,3,5 CP. (în dauna . I. SA - 2 autopompe), înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al. 1,2,3,5 CP. (în dauna . I. SA - stația de betoane), toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.p., D. P. zis „P.", pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional nestructurat prev. de art. 8 din L. nr. 39/2003., complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 rap. la art. 215 al. 1,2,3,5 CP. (în dauna . I. SA - 5 autovehicule Volvo), complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 rap. la art. 215 al. 1,2,3,5 CP. (în dauna SG F. L. România I. SA - 2 autopompe), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.; M. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinirea unui grup infracțional nestructurat prev. de art. 8 din L. nr. 39/2003, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al. 1,2,3,5 CP. (în dauna . I. SA - 5 autovehicule marca Volovo), înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al. 1,2,3,5 CP. (în dauna . I. SA - 2 autopompe), înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al. 1,2,3,5 CP. (în dauna . I. SA - stația de betoane), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.; L. G. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinirea unui grup infracțional nestructurat prev. de art. 8 din L. nr. 39/2003, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al. 1,2,3,5 CP. (în dauna . I. SA - 5 autovehicule marca Volvo), înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al. 1,2,3,5 CP. (în dauna . I. SA - 2 autopompe), înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al. 1,2,3,5 CP. (în dauna . I. SA - stația de betoane), procurarea, cumpărarea, deținerea și oferirea de droguri de mare risc (cocaină), prev. de art. 2 al. 2 din L. nr. 143/2000, procurarea, cumpărarea, deținerea și oferirea de droguri de risc (cannabis), prev. de art. 2 al. 1 din L. nr. 143/2000, procurarea, cumpărarea și deținerea de droguri de mare risc (cocaină) în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 al. 2 din L. nr. 143/2000, procurarea, cumpărarea și deținerea de droguri de risc (cannabis) în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 al. 1 din L. nr. 143/2000, punerea la dispoziție cu știință și tolerarea consumului de droguri în locuința folosită, prev. de art. 5 din L. nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cp..

Procurorul a propus în dovedirea activității infracționale a inculpaților următoarele mijloace de probă: procesul verbal de percheziție domiciliară întocmit în 17.05.2012 la locuința inculpatului L. G. din București, ..2, ., . sector 6, din care reies cantitățile de droguri și folia cu urme de cocaină găsite la locuința acestuia. De asemenea la locuința sa au fost găsite și 4 ștampile inscripționate cu date și denumirea . SRL. Vol.1 filele 90-93; procesul verbal de percheziție informatică efectuată asupra sistemelor informatice ridicate de la locuința inculpatului L. G., din care reiese că pe acestea au fost găsite 13 fișiere imagine reprezentând diverse documente financiar - contabile ca: facturi emise de . SRL, plan de rambursare a contractului de leasing financiar, alte facturi și contracte de leasing încheiate pe societăți folosite de inculpatul L. G.. CD-ul cu raportul ENCASE - vol. I filele 102-122; plângerea formulată de . I. SA și înscrisurile anexate, respectiv contractul de leasing financiar nr. V. 1827/VTC/AC din 03.03.2008 privind finanțarea achiziției celor 5 (cinci) autovehicule marca Volvo, graficele de rambursare, date tehnice, notificare de reziliere a contractului, situația detaliată a penalizărilor pentru ratele restante, precum și constituirea de parte civilă și capitalul restant - vol. I filele 130-171; adresele . I. SA din care reiese prejudiciul cauzat aferent capitalului restant și constituirea de parte civilă - vol. I filele 177 -181; dosarul 448/P/2011 al parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, privind oprirea în trafic de către Poliția de Frontieră G. a celor 7 autovehicule achiziționate de membrii grupării de la L. G. și M. A. în 07.08.2009, dosar conexat la prezenta cauză a D., Serviciul Teritorial A. I.. In acest dosar se află următoarele probe: declarația inculpatului L. G. din care reiese că s-au achitat în jur de trei rate pentru contractele de leasing încheiate precum și că M. A. i-a comunicat că a găsit pe cineva căruia să-i cesioneze firma cu suma de 220.000 Euro; declarația inculpatului M. A. din care reiese că din cauza situației financiare a societății pe care o administrau s-au hotărât împreună cu L. G. să cesioneze societatea către inculpatul R. C. și F. E., pentru suma de 220.000 Euro, precum și că urmau să se întâlnească la București pentru a notifica firmele de leasing, dar nu au mai făcut acest lucru, aspect evident nereal și cert nerealizat; procesul verbal de ridicare de la M. A. a documentelor de cesiune și contractelor de leasing financiar nr. V. 1827/VTC/AC/2008 și 2739/2008; declarația inculpatului R. C., din care reiese că A. A. A. i-a cerut să-i găsească o persoană pentru a prelua prin cesiune o societate și 1-a găsit și i 1-a prezentat pe inculpatul F. E., după care i-a găsit șoferi pentru transportul autovehiculelor, declarație nesinceră cu privire la primele aspecte relatate; declarațiile martorilor U. I., I. G., D. T., P. Iulică I. și D. I., șoferi folosiți pentru transportul autovehiculelor în cauză spre graniță, declarații inițiale, parțial nesincere și formulate conform solicitărilor inc. R. C. de la acea dată; procesul verbal din 07.08.2009 încheiat de organele Poliției de Frontieră G., din care reiese împrejurarea că cele 7 autovehicule aparținând . SRL au fost prezentate la punctul de frontieră G. pentru a fi scoase din țară cu documente false, respectiv împuterniciri de pe numele firmelor de leasing, întocmite pe numele șoferilor; planșele fotografice cu autovehiculele și seriile acestora, precum și împuternicirile prezentate; adresa V. Int. România I. SA din octombrie 2009, din care reiese că societate nu a emis împuterniciri pentru ieșirea din țară a autovehiculelor, precum și că, contractul de leasing a fost reziliat; adresa nr._ din 21.08.2009 din care reiese că . SA nu a emis împuternicirile în cauză, iar contractul de leasing a fost reziliat; declarațiile șoferilor N. G. Severian, I. G., U. I., D. M., D. I., D. T. și P. Iulică I., parțial nesincere, din care reiese că au fost contactați telefonic de M. A. pentru a deplasa autovehiculele în Bulgaria, cu scopul de a efectua diverse lucrări, precum și împuternicirile întocmite în fals pe numele fiecărui șofer. Aceste declarații au fost formulate inițial la îndrumarea inc. R. C.. Vol. I, filele 186-344; adresele de la D.G.F.P. București și B., precum și ale Serviciului de Impozite și Taxe din cadrul Consiliilor Locale București și B., din care reiese că M. A. și L. G. nu dețin bunuri mobile sau imobile pe numele lor - vol. I filele 346-352; procesul verbal și extrasele provenite de la O.R.C., din care reiese că F. E. singur sau împreună cu alte persoane a preluat prin cesiune, încă 6 alte societăți comerciale - vol. I filele 355 - 369; documentele provenind de la O.R.C., privind istoricul . SRL și documentele întocmite cu ocazia cesiunii societății către F. E., inclusiv contractul de cesiune din 11.08.2009, declarația notarială a lui F. E. din 24.08.2009 din care reiese că îndeplinește condițiile pentru deținerea și exercitarea calității de asociat unic și administrator al societății, precum și specimenul de semnătură - vol. I filele 370 - 423; înscrisuri (print - screen) privind prețurile de vânzare ale unor mașini de tipul celor ce constituie obiectul material al infracțiunilor comise, din care se constată că valoarea pe piață a acestora este mult mai mare decât valoarea plătită de inculpații Racean C. și A. A. A. asociaților . SRL. vol. 1, filele 438 - 443; caziere și forme de trimitere în judecată în lipsă întocmite pentru M. A., R. C., A. A. A. - vol. I, filele 444 -518; declarațiile inculpatului R. C., din care reiese că primele sunt nesincere, pentru ca în final, acesta recunoaște faptele așa cum ele au fost descrise în rechizitoriu, mai puțin participarea inculpatului D. P. a cărui implicare, acesta a încercat să o diminueze. Inculpatul R. C. a solicitat aplicarea disp. art. 18 din Legea 508/2004 privind reducerea la jumătate a limitelor pedepselor prevăzute de lege. Vol.2, filele 1-53; declarațiile repetate ale inculpatului D. P., care recunoaște parțial comiterea faptelor, respectiv faptul că îl cunoaște pe F. E. de mai mult timp, precum și că în vara lui 2009, la solicitarea lui R. C. 1-a dus pe F. E. la București. Inculpatul D. P., a arătat că 1-a condus pe F. E. la un bar de pe cheiul Dâmboviței, peste drum de căminele studențești din Regie, unde 1-a lăsat să discute cu niște persoane străine, iar el a stat la altă masă, după care s-a întâlnit cu R. C.. Inculpatul D. P. susține că a aflat pe drumul de întoarcere spre S., de la F. E., că acesta urma să preia o firmă. Aceste afirmații se coroborează parțial cu afirmațiile inculpaților F. E., L. G. și ale martorilor Ștefanescu C., C. D. și G. I., din care reiese că întâlnirea de pe cheiul Dâmboviței a avut loc, dar acolo s-a semnat cesiunea din 11.08.2009; în locul lui F. E. vorbea cel care-1 însoțea, respectiv inculpatul D. P.. Vol.2 filele 54 - 69; declarațiile inculpatului F. E. și procesele verbale de recunoaștere după fotografie, din care reiese că F. E. recunoaște comiterea faptelor așa cum ele au fost reținute în rechizitoriu, inclusiv faptul că a fost dus la București, în mod repetat de către D. P., care i-a dat și haine pentru a fi prezentabil, precum și faptul că acesta lucra cu R. C.; tot inculpatul D. P. a vorbit în numele lui cu reprezentanții . SRL, în vederea preluării societății prin cesiune, cu ocazia întâlnirii cu reprezentanții societății din barul de pe malul Dâmboviței. Vol.2 filele 70 - 104; procesul verbal din 24.05.2011, din care reiese că inc. F. E. a fost cazat la hotelul „Crowne Plaza București", în perioada 23. 08 - 24.08.2009. Vol. 2, filele 105, 106; adresa apărătorului T. I., ales pentru inculpatul M. A., prin care acesta a depus la dosar mai multe print-screen - uri cu oferte de prestări servicii realizabile cu utilajele . și prezentarea societății. Procesele verbale întocmite de organele de poliție din care reiese că M. A. nu locuiește la domiciliu, că a fost încarcerat de autoritățile germane pentru infracțiuni informatice și eliberat la începutul anului 2012, după care a plecat în Canada. Vol. 2, filele 107 -136; declarațiile repetate ale inculpatului L. G., din care reiese că acesta recunoaște săvârșirea infracțiunilor de procurare, cumpărare, deținere și oferire de droguri de risc - cannabis, nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor similare privind drogurile de mare risc - cocaină și susține că a cesionat societatea la presiunile lui M. A. care deținea capitalul majoritar și care a negociat practic cesiunea societății cu membrii grupării. Inculpatul L. G. nu recunoaște că ar fi avut cunoștință despre împrejurarea că cel care a preluat societatea era interesat doar de achiziția efectivă a celor 7 autovehicule, pentru care au și plătit 220.000 Euro, suma din care el a primit 20.000 Euro. Procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere și planșa fotografică din care reiese că inculpatul L. G. i-a recunoscut pe D. P. și R. C., despre primul susținând că seamănă cu F. E.. Vol.2, filele 137 - 168; adresa nr. 1756/P/2009 din 27.09.2012, din care rezultă că P. de pe lângă Tribunalul București a înaintat D., Serviciul Teritorial A. I., un număr de 5 DVD-uri cu înregistrările convorbirilor telefonice ale inculpatului L. G., din vara anului 2009, convorbiri înregistrate în baza autorizațiilor emise de Tribunalul București. Vol.2, filele 169 - 170; procesele verbale de transcriere a interceptărilor convorbirilor telefonice realizate în vara anului 2009, în baza autorizațiilor emise de Tribunalul București, din care reiese împrejurarea că M. A. a fost cel care a inițiat cesiunea . către F. E., că acesta a discutat termenii și condițiile cesiunii și a primit banii pentru cele 7 (șapte) autovehicule, dar că, L. G. a fost informat și a avut cunoștință despre împrejurarea că cei care preluau firma erau interesați doar de cele 7 autovehicule, că suma de 220.000 Euro era plătită doar pentru acestea, că predarea autovehiculelor s-a făcut înainte cu câteva zile de cesiune, că L. G. și-a dat acordul pentru vânzarea autovehiculelor și încasarea sumelor de bani înainte de cesiune, respectiv în 06.08.2009 la ora 10.35,58, că L. G. a luat legătura cu avocatul Ștefanescu C. pentru a redacta cesiunea, că i-a solicitat acestuia expres să consemneze că firma urma să fie predată cu datorii, să nu scrie sumele de bani primite, că vor încerca să mai scoată din societate sumele de bani ce vor fi încasate de la clienți și o rambursare de TVA, că urmau să încerce să scoată terenul pe care era montată stația din societate, că M. A. nu 1-a forțat pe L. G. să cesioneze firma, ci din contră, i-a spus că poate să nu-și cesioneze părțile sale sociale, însă L. G. a vrut să cesioneze pentru a câștiga și el bani din vânzarea autovehiculelor, că neînțelegerile dintre aceștia priveau doar împărțirea banilor primiți, iar L. G. a fost de acord cu cesiunea și a scos de pe firmă toate activele acesteia, că banii au fost primiți doar pentru utilaje - aspect ce reiese expres din convorbirile telefonice purtate în 07.08.2009 ora 18.59 când deja utilajele erau vândute și predate, precum și că scopul real al cesiunii a fost acela de a scăpa de datoriile către firmele de leasing și de obținere a unor sume de bani în mod ilegal - convorbirea din 10.08.2009 ora 11.38 sume ce au fost luate de asociați. Toate convorbirile purtate sunt în același sens și relevă faptul cert că cesiunea a fost de formală, că L. G. și M. A. au știut că, pe cei care au achiziționat firma prin cesiune îi interesează doar autovehiculele și au plătit doar pentru acestea, urmând ca firmele de leasing să fie prejudiciate. Din convorbirea din 11.08.2009 ora 14.52 reiese că L. G. spune celui care a redactat cesiunea - Ștefanescu C., că totul trebuie făcut în favoarea lor și că pot face o modificare a contractului deja redactat. Sugestive sunt în acest sens convorbirile din: 06.08.2009 ora 10.35 când L. G. își dă acordul pentru aducerea mașinilor de la Cluj și predarea lor către membrii grupării; 06.08.2009 ora 15,26 când L. G. este de acord și află că mașinile sunt predate membrilor grupării; 07.08.2009 ora 10,35 când L. G. îl întreabă pe M. A. dacă „... au venit oamenii aseară? Au dat cașcavalul?"; 07.08.2009 ora 13.03.300 când L.G și M.A. se înțeleg ca „Știi cum facem? Rămânem în firmă până se încasează facturile" și TVA-ul, susnumiții având „... nevoie de bani, d-aia dacă am făcut chestia asta, așa că am zis haide să luăm banii ca să-mi plătesc și eu ..."; 07.08.2009 ora 16.28.34 când, în cadrul discuțiilor pentru împărțirea sumei de 220.000 Euro primită, M. A. îi propune lui L. G. să „ le dau banii înapoi la oameni, uite, mă-ntâlnesc cu ei și le dau banii înapoi la oameni..." la care L.G. răspunde „Da mă bine, OK, deci nu dai banii ăia, deci nu dai banii ăia"; 07.08.2009 ora 18.59.24 din care reiese că suma de 220.000 Euro primită este pentru utilaje „ ...noi ne facem socoteala pentru utilaje B.. Că am vândut utilajele" la care L.G. răspunde că „... OK dacă vrea utilajele dă-le mă utilajele auzi nu e o problemă", iar M.A. spune „Nu mă, e înțelegerea la utilaje"; 10.08.2009 ora 11.38.50 când M.A. îi spune lui L.G. „... bă colegu uite putem vinde și, și cu ăle, cu datoriile alea. L.G. Știu, dar nu știu dacă putem să le scoatem mașinile”. M.A. Ba poți să le scoți, n-ai nici o treabă, facem o de aia la note, mi-a zis omu ..."; Vol.2 filele 175-261; înscrisuri depuse de L. G. în probațiune, scoase de pe internet cu oferte de serviciu lansate de ., prezentarea firmei și a utilajelor folosite, reclame ș.a. astfel de înscrisuri. Vol.2; raportul de constatare tehnico - științifică nr._/22.05.2012 întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, din care reiese că substanțele găsite la percheziție la locuința lui L. G. reprezintă cannabis și cocaină. Vol.2, filele 306-314; procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice ale învinuitului L. G., din aprilie - mai 2012, din care reiese că acesta folosește adresa de e-mail al . SRL, precum și că acesta cumpăra, deținea, consuma și oferea droguri unor cunoștințe, la locuința sa. Vol.2, filele 321 -353; adresa Activ Lichidator IMPURL nr. 3691/10.08.2012, din care reiese că în calitate de administrator judiciar al . SRL - radiată ca urmare a închiderii procedurii falimentului (16.02.2012); au fost solicitate actele societății de la F. E., dar acestea nu au fost primite, fiind găsite de către organele de urmărire penală la contabila ., martora I. D., de la care au fost ridicate. Vol. 2, filele 356 - 383; declarațiile martorilor P. Iulică I., N. G. Severian, D. T., I. G. și U. I. - șoferi ai celor 7 autovehicule identificați la scoaterea acestora din țară, din care rezultă că primii doi martori au fost identificați de R. C., iar următorii, de către A. A. A., acesta din urmă fiind cel care a plătit șoferii cu câte 100 Euro. Planșele fotografice prezentate pentru recunoaștere. Vol. 3, filele 1-30; declarațiile martorului Ștefanescu C. din care reiese că, la solicitarea lui L. G. a întocmit actul de cesiune al . SRL către F. E., precum și că s-a întâlnit cu inculpatul F. E. de 2 ori în 11.08.2009 și 24.08.2009, iar F. E. era însoțit de o persoană pe care nu o cunoaște și care a vorbit în locul lui F. E.. Martorul a identificat ca fiind F. E., persoana de la poziția nr. 4 din planșa fotografică prezentată, poziție la care se afla de fapt inculpatul D. P.. Procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere din care reiese că din mai multe persoane prezentate, martorul Ștefanescu C. 1-a identificat pe inculpatul D. P. ca fiind inculpatul F. E., menționând „după fizionomie cred că persoana recunoscută este F. E.". Aceste aspecte relevă faptul că D. P. a mai fost văzut de Ștefanescu C., singurele ocazii fiind cele privind cesiunea, aspect confirmat chiar de D. P. în declarația formulată, când recunoaște că a fost la întâlnirea de pe cheiul Dâmboviței, peste drum de căminele studențești din Regie. Vol. 3, filele 31-48; declarațiile martorilor cu identitate protejată Mohamed A. și Ibrahim Ahmed, precum și planșele fotografice anexate, din care reiese că A., R. și D. se ocupau în vara lui 2009 de fapte de genul acesta, precum și că F. E. a fost identificat de D. P. și prezentat pentru a prelua societatea. Martorul a arătat și implicarea lui A. și R. C. în săvârșirea faptelor, iar declarațiile acestora se coroborează cu cele ale lui F. E. și a celorlalte probe administrate în cauză, susținând starea de fapt reținută. Vol. 3, filele 59 - 68; declarațiile martorilor G. I. și C. D., din care a rezultat că D. P. la solicitarea lui R. C. i 1-a prezentat acestuia și la dus pe inculpatul F. E. la București pentru preluarea firmei prin cesiune, precum și că D. P. a plecat cu F. E. pentru perfectarea cesiunii, după care banii primiți, 3000 Euro au fost împărțiți. Tot din declarațiile acestora rezultă că F. E. și D. P. au acționat deliberat, sub coordonarea lui R. C.. Vol. 3, filele 69 - 72; declarația martorei M. N. Marisa, care relevă aspecte care confirmă stare de fapt, precum și că L. G. a fost de acord cu cesiunea. Vol. 3, filele 73 - 75; declarația martorei I. D. - contabilă la ., din care reiese că în 1.10.1009 a reziliat contractul de conducere a evidenței contabile cu L. G., pentru . SRL, la solicitarea acestuia, precum și că în septembrie 2009, L. G. a mai venit la ea cu facturi, spunând inițial că documentele contabile ale firmei le va lua el. Martora mai arată că ulterior, L. G. i-a spus să trimită documentele contabile prin poștă lui F. E., dar nu a mai insistat și nu a făcut-o. De asemenea din declarația martorei reiese că, M. A. și L. G. au făcut o cerere de rambursare de TVA care însă nu a fost admisă, iar notele explicative ale lui L. G., în calitate de administrator, cu privire la acest control, au fost formulate de acesta, așa cum reiese și din documentele depuse la dosar, în septembrie 2009, după cesiune. Vol. 3, filele 76 - 81; Rechizitoriul 97D/P/2010 al D., Serviciul Teritorial A. I., din care reies faptele ulterioare săvârșite de R. C. împreună cu A. A. și alte persoane constituiți într-o altă grupare. Vol. 3, filele 88 - 136; rechizitoriul nr. 111/P/2010 al DNA, Serviciul Teritorial A. I., din care reies faptele ulterioare săvârșite de R. C. împreună cu D. P. și alte persoane constituiți într-o altă grupare infracțională. Vol. 3, filele 137 - 184; rechizitoriile nr. 4872/P/2010 și 831/P/2001 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria S., din care reiese că F. E. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni la legea circulației și respectiv înșelăciune în convenții și uz de fals. Vol.3, filele 185 - 209; înscrisuri interesând cauza, ridicate de la contabila I. D.; Contracte de leasing, dispoziție control DGFP București sector 6 și note explicative ale inculpatul L. G. din septembrie 2009 (pag. 396 - 447) - la acest control inculpatul L. G. se comporta în septembrie 2009, după cesiunea firmei din 11.08.2009, ca un administrator real al societății, declarații fiscale, Vol. 3 filele 210-471; dosarul nr. 3759/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, conexat la dosarul D., Serviciul Teritorial A. I., în care se află: plângerea penală formulată de ., contractele de leasing financiar nr. 2738/2008 și 2739/2008 împreună cu anexele și graficele de rambursare, inclusiv notificarea de reziliere, copii după împuternicirile false, aparent formulate în numele șoferilor care au încercat să scoată cele 7 autovehicule din țară prin Vama G., precum și alte înscrisuri anexă depuse de .. Vol. 4, filele 1-191; adresa de la DGFP S., privind declarațiile - formularul 394, tranzacțiile comerciale efectuate de . SRL și către această societate, din care reiese că pe această societate s-au înregistrat activități comerciale și după data cesiunii (11.08.2009). Factura nr. 25/27.08.2009 prin care . SRL a vândut către . o stație de sortare și un excavator, factura_/25.08.2009 din care rezultă că . facturat către . servicii în valoare de 3094 lei; factura nr._/31.08.2009 din care reiese că . a vândut beton către .; chitanța nr. 412 din 26.08.2009 din care reiese că . a primit o sumă de bani de la . SRL. Vol. 4, filele 192 - 280; declarația numitului C. C. - executor judecătoresc și documentele anexă depuse, prin care s-a încercat executarea silită a . pentru sumele datorate către .. Vol. 4, filele 281 - 367; adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă S. nr. 2680/13.08.2012, din care reiese că L. G. figurează ca salariat al . SRL în perioada 15.06._09 și după cesiunea din 11.08.2009. Vol. 4, fila 372; adresa Raiffeisen Bank și CD-ul aferent, din care reiese că după cesiunea din 11.08.2009 au mai existat tranzacții prin conturile . SRL. Vol. 4, filele 374-400; înscrisuri și documente contabile depuse la dosar de avocatul I. T. pentru inculpatul M. A.. Vol. 5, ș.a..

În ceea ce privește latura civilă . SA s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.757.396,21 lei, reprezentând valoarea facturilor neachitate aferente ratelor de leasing neplătite de către . SRL, și care rezultă din clauzele contractului de leasing nr. V. 1827/VTC/AC din 03.03.2008 încheiat.

.. I. SA s-a constitut parte civilă în cauză cu suma de 4.838.726 lei, reprezentând valoarea facturilor neachitate aferente ratelor de leasing neplătite de către . SRL și care rezultă din clauzele contractului de leasing nr. 2738/10.06.2008 încheiat. .. I. SA s-a constituit parte civilă în cauză și cu suma de 2.178.533 lei, reprezentând valoarea facturilor neachitate aferente ratelor de leasing neplătite de către . SRL, rezultând din clauzele contractului de leasing nr. 2739/10.06.2008 încheiat.

Cu privire la măsurile preventive dispuse în dosar, s-a constatat că D. A. I. a propus arestarea inculpaților R. C., A. A. A., F. E. și M. A., iar prin încheierea penală nr. 18/ 18 mai 2012 a Tribunalului A. s-a dispus arestarea celor patru inculpați, din care primii trei și pentru faptul că s-au sustras de la urmărirea penală; prin încheierea penală nr. 38/2012 Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul inculpatului R. C. și rejudecând s-a respins față de acesta propunerea de arestare preventivă, și s-a dispus punerea sa în libertate, menținându-se dispoziția privind arestarea în lipsă a inculpaților A. A. A., F. E. și M. A..

După sesizarea Tribunalului S. cu rechizitoriul D. A. I., la data de 29.10.2012, la primul termen de judecată fixat pentru 31.10.2012 s-a verificat măsura arestării preventive a inculpatului F. E., conform art. 300 ind. 1 C.p.p., măsură care a fost menținută ca fiind legală și temeinică.

Inculpatul F. E. a fost predat autorităților române la 8.iunie 2012 ca urmare a prinderii și încarcerării sale cu mandatul european de arestare emis de autoritățile române.

Tot astfel s-a întâmplat și cu inculpatul M. A. care a fost prins și încarcerat imediat ce a intrat în țară, iar instanța a procedat la identificarea lui, apoi la verificarea măsurii arestării preventive conform art. 300 ind. 1 al. 3 C.p.p., la data de 28 noiembrie 2012, dată la care s-a menținut măsura arestării dispuse față de acesta ca, fiind legală și temeinică.

Inculpatul F. E. a declarat la momentul la care s-a procedat la verificarea măsurii arestării preventive conform. art. 300 ind. 1 C.p.p. ( 31.10.2012 – fila 46 dosar) că înțelege ca, la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, să uzeze de prevederile art. 320 ind. 1 C.p.p. referitoare la recunoașterea vinovăției.

Inculpatul M. A. s-a prevalat de dreptul la tăcere la momentul la care s-a procedat la identificarea sa, și menținerea arestării hotărând a da declarație în prezența apărătorului său ales, la momentul la care a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive, respectiv la data de13.12.2012 ( fila 179 dosar).

Instanța a solicitat cazierele tuturor inculpaților, a luat act de constituirile de părți civile, a desemnat apărători din oficiu pentru inculpații arestați în lipsă și a dispus efectuarea unui referat de evaluare în ceea ce-l privește pe inculpatul F. E., care a declarat că înțelege să uzeze de procedura simplificată.

La termenul din 28 decembrie 2012, constatând că în ceea ce îl privește pe inculpatul F. E., acesta era asistat de apăsător ales și procedura era legal îndeplinită, iar constituirile de părți civile formulate în termen, instanța l-a întrebat pe inculpat, dacă solicită ca judecata sa să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, și dacă și le însușește. Față de răspunsul său afirmativ s-a procedat la audierea sa, declarația sa, fiind atașată la fila 109 dosar.

În această declarație, inculpatul F. E. a susținut că își însușește întregul material de urmărire penală, că menține declarațiile date anterior în cauză și să dorește să beneficieze de dispozițiile art. 320 ind. 1 C.p.p..

Din cuprinsul acestei declarații date în fața instanței de judecată reiese că inculpatul i-a cunoscut pe coinculpații M. A. și L. G. prin intermediul inculpaților R. C. și D. P.. Inculpatul a precizat că aceștia l-au întrebat dacă dorește să preia o firmă cu datorii, sens în care a efectuat trei drumuri la București, unde l-a cunoscut pe un cetățean arab, inculpatul A. A. A.. A semnat actele de cesionare a firmei . SRL de la inculpații M. A. și L. G., pentru care a primit o sumă de bani. A recunoscut că nu este o persoană care să cunoască lumea afacerilor, de aceea a semnat actele la îndemnul inculpaților D. P. și R. C. și nu a solicitat și nici nu a primit vreun act contabil al firmei sau ștampilele societății de la inculpații M. A. și L. G., juristul care a întocmit actele, spunându-i că i le va trimite într-o lună de zile, însă acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.

A știut că va prelua utilajele luate în leasing pe această firmă, însă a realizat câte utilaje și autovehicule a preluat efectiv, abia atunci când au venit recuperatorii din partea unei părți civile, la el acasă în S.. Din suma convenită inițial de 3000 euro, pe care inculpatul D. P. și martorii C. D. și G. I. i-au promis-o pentru preluarea datoriilor firmei . SRL, inculpatul F. E. a primit doar suma de 750 euro, diferența fiind încasată de cei trei menționați mai sus. A menținut declarația dată la urmărire penală în care i-a recunoscut pe coinculpați după planșele foto, iar despre inculpatul L. G. a susținut că în ziua preluării firmei, acesta s-ar fi adresat inculpaților prezenți la tranzacționarea societății (R. și A.) „să nu încerce să scoată mașinile din țară, că cu el nu este loc” ( fila 110 dosar).

Față de această precizare a inculpatului F. E., instanța a reținut că inculpatul a avut în mod cert reprezentarea că a semnat pentru preluarea mai multor vehicule și nu doar pentru unul singur, cum a susținut nesincer în declarațiile anterioare, fiind evident că la semnarea actelor de cesiune l-a auzit pe inculpatul L. G. adresându-se celorlalți inculpați că sunt în discuție mai multe mașini și nu doar una singură și cu toate acestea, nu a reacționat în nici un fel, astfel că instanța va înlătura ca neadevărată această susținere din declarația inculpatului F. E. că a știut că preia un singur vehicul.

A mai arătat inculpatul F. E. că pe inculpatul A. A. A. l-a văzut de două ori la București și că inculpatul D. P. i-a procurat haine pentru ca să le pară prezentabil administratorilor firmelor din București. Acesta l-a însoțit la București în două rânduri și cu certitudine a fost prezent atunci când au fost semnate actele de cesiune.

Față de conținutul declarației dată de inculpatul F. E. și atașată la fila 110 dosar și față de susținerile acestuia, constatând că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 320 ind.1 C.p.p. instanța a admis cererea inculpatului și a dispus judecarea acestuia conform procedurii simplificate aduse de Legea 202/2010, procedând la disjungerea cauzei în ceea ce-i privește pe ceilalți coinculpați din dosar. S-a acordat termen în cauza disjunsă pentru 21 ianuarie 2013, și s-a procedat la judecarea cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul F. E. în procedură simplificată.

S-a pus din oficiu în discuția părților și a apărării cereri de schimbare de încadrare juridică a infracțiunilor deduse judecății (din concurs de infracțiuni prev. de art. 215 al.1,2,3 și 5 C.p. cu aplicarea art. 33 lit.a C.p. în infracțiunea continuată prev. de art. 215 al.1,2,3 și 5 C.p. cu aplicarea art. 41,42 C.p.) precum și pentru completarea încadrării juridice a infracțiunilor deduse judecății (art. 18 din legea 508/2004; art. 37 lit.b C.p. și art. 75 lit.a C.p.) și pentru că nu s-a solicitat amânarea cauzei, s-a luat act de poziția părților și de concluziile formulate odată cu judecarea pe fond a cauzei.

Asupra cauzei privind pe inculpatul F. E. instanța a reținut următoarea stare de fapt:

În vara anului 2009, lunile iulie-august, inculpații R. C., A. A. A., F. E. și D. P., persoane care nu aveau o sursă constantă și legală de venit, au luat rezoluția infracțională de a se constitui într-o grupare infracțională, având ca scop obținerea ilegală de venituri prin săvârșirea de infracțiuni.

Pentru realizarea acestui scop infracțional erau preluate prin cesiune societăți comerciale care utilizau autovehicule în leasing (autobasculante, malaxoare pentru beton – „cife”, pompe pentru beton etc.) și care societăți prezentau datorii către diverse persoane fizice și/sau juridice, în special către firmele de leasing proprietare a utilajelor astfel deținute. Aceste societăți erau identificate, fie personal de către membrii grupării (fie prin intermediul altor persoane) și erau preluate ulterior de la asociații inițiali, prin cesiune și trecute pe numele unor persoane sărace, fără loc de muncă, fără o ocupație constantă și fără venituri, așa cum este și inculpatul F. E..

Tot pentru a-i scăpa de datorii pe administratorii de drept și contra unor sume de bani, inculpatul F. E. a preluat singur, sau împreună cu alte persoane (spre exemplu cu C. D. cu care este coinculpat în alt dosar) și alte șase societăți comerciale cum sunt: ., ., ., ., ., ., dar care nu fac obiectul cauzei.

Inculpatul F. E. nu urma să administreze efectiv societățile preluate, fiind folosit de către ceilalți membrii ai grupării, pentru preluarea datoriilor și pentru a obține beneficii materiale mari prin acțiuni ce reprezentau practic scopul infracțional al constituirii acestei grupări.

Toate aceste activități infracționale, ( identificarea firmelor utilizatoare ale utilajelor și autovehiculelor luate în leasing, preluarea acestor societăți prin cesiune, primirea autovehiculelor de la utilizatori și transportul acestora în Bulgaria, în baza unor acte false, precum și vinderea lor ilegală, în țări ca Siria și Irak), reprezenta scopul real al membrilor grupării, principalele beneficii fiind realizate de inculpații A. A. A. și R. C.. A. A. A. este finanțatorul și beneficiarul principal al acestor operațiuni ilicite, existând însă indicii că sumele de bani folosite proveneau și de la fratele acestuia Mouhanad, fără însă ca acesta să fie trimis în judecată până la acest moment.

Inculpatul D. P. a fost folosit de inculpații R. C. și A. A. A., pentru identificarea inculpatului F. E., pentru pregătirea și determinarea acestuia în vederea săvârșirii faptelor, respectiv: îmbrăcarea acestuia pentru preluarea firmei .”SRL, cu haine mai bune pentru a fi prezentabil, promisiunea și oferirea unor sume de bani, transportul repetat la București pentru a se întâlni cu inculpații R. C. și A. A. A., însoțirea inculpatului F. E. la discuțiile purtate cu inculpații M. A. și L. G., asociații . SRL, etc.

Întrucât mașinile achiziționate, nu erau dobândite în proprietate de către membrii grupării, fiind luate în leasing acestea nu puteau fi înmatriculate pe numele lor, actele originale de proprietate fiind întocmite pe numele proprietarilor de drept, respectiv al firmelor de leasing. Astfel, pentru că din România nu putea fi trecută legal peste graniță o mașină care nu era condusă de proprietarul său de drept, sau de un reprezentant împuternicit al acestuia, membrii grupării au obținut împuterniciri false, provenind aparent de la firmele de leasing și întocmite în fals pe numele șoferilor care urmau să conducă mașinile peste graniță, împuterniciri care erau însoțite uneori pentru a da o mai mare credibilitate și de contracte de muncă fictive.

Deoarece pentru accesul în Turcia și ulterior spre țările arabe, era și este necesară pentru cetățenii români obținerea unei vize de intrare, șoferii transportau mașinile până într-o parcare situată în Bulgaria, la granița cu Turcia, unde Mouhanad – fratele lui A., le prelua. Din acest loc, mașinile erau conduse de șoferii turci sau arabi, aduși de Mouhanad, care nu aveau nevoie de viză pentru . autovehiculele erau transportate în zona liberă Damasc.

Șoferii identificați și folosiți de membrii grupării pe teritoriul țării, până în Bulgaria, au fost martorii N. Ghe. Severian, U. I. și P. I. I. (identificați de inc. R. C. zis D.), și respectiv martorii I. G., D. I., D. T. și D. M. (identificați de A. A. A.).

Se pare că șoferii N. Ghe. Severian și P. I. I., au înțeles ce fapte penale săvârșeau inculpații și au acționat în continuare în cunoștință de cauză, fiind mereu la dispoziția inculpaților R. C-tin. și A. A. A., sprijinind grupurile infracționale ulterioare constituite de aceștia. Astfel, martorii N. G. Severian și P. I. I. au și fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor fapte ulterioare, de același gen, comise împreună cu R. C., A. A. A., Hassan Saleh, frații G. și alte persoane, prin Rechizitoriul D., Serviciul Teritorial A. I. nr. 97/D/P/2010.

Inculpatul R. C. și A. A. A., au fost trimiși în judecată împreună cu alte persoane, cu care au format un alt grup infracțional, respectiv împreună cu G. C., D. V., Hassan Saleh, ș.a., grup constituit pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, dar prin utilizarea unor metode infracționale mai extinse și adaptate la o scară mult mai mare. Practic, faptele reținute în prezenta cauză, săvârșite împreună cu F. E. și D. P., sunt primele infracțiuni de acest gen, comise într-o ordine cronologică.

La începutul lunii august 2009, inculpații F. E., D. P., R. C. și A. A. A., au stabilit în mod repetat, legături infracționale cu inculpații L. G. și M. A., administratori ai . SRL București, împreună cu care au indus în eroare firmele de leasing . I. SA și . Int. SA, de la care . SRL prin inculpații L. G. și M. A. au obținut finanțare anterior pentru a utiliza în leasing un număr de 7 autovehicule (3 autobasculante 8x4, 2 malaxoare pentru beton – cife și 2 pompe pentru beton).

Astfel, inculpații R. C. și A. A. A., au luat în mod repetat legătura cu inc. M. A. căruia i-au propus să-i cumpere cele 7 (șapte) autovehicule, pentru suma de 220.000 euro.

Inculpații M. A. și L. G., în calitate de administratori ai . SRL, au achiziționat anterior, în sistem leasing următoarele utilaje:

- în martie 2008, de la . I. SA, prin încheierea contractului de finanțare în leasing nr. VFS1827/VTC/AC din 03.03.2008, un număr de 5 autovehicule marca „VOLVO”, respectiv 2 malaxoare pentru beton – cife, cu numerele de înmatriculare_ și_ și 3 autobasculante 8x4 cu nr. de înmatriculare_ ,_ și_ ;

- în iunie 2008, de la . Int. SA, prin încheierea contractului de finanțare în leasing nr. 2738/10.06.2008, un număr de 2 autovehicule – pompe pentru beton, una marca „Volvo” și una marca „Renault”, cu numerele de înmatriculare_ și_ ;

- în iunie 2008, de la ., prin încheierea contractului de finanțare în leasing nr. 2739/10.06.2008, o stație pentru beton marca „Aristotelis”.

Inculpații R. C. și A. A. A. au cumpărat prin intermediul inculpatului F. E. de la inculpații L. G. și M. A. – administratori ai . SRL, doar cele 7 autovehicule luate în leasing de la părțile civile, pentru suma totală de 220.000 EURO, valoare care este mult mai mică decât valoarea de piață a bunurilor, urmând ca ulterior scoaterii din țară a acestora, în țările arabe prin Bulgaria și Turcia, inculpații L. G. și M. A. să cesioneze . SRL, către inculpatul F. E..

Inculpatul F. E., a fost identificat și recrutat de inculpatul D. P. și de martorii C. D. și G. I., care la solicitarea inc. R. C., a fost dus în teri rânduri la București în vederea preluării . SRL prin cesiune; inculpatul D. P. l-a însoțit pe inculpatul F. E. în 11.08.2009 și 24.08.2009 la întâlnirile cu reprezentanții societății ce urma a fi preluate, când au fost semnate cesiunea și celelalte acte necesare în fața notarului. Inculpatul D. P. a vorbit în locul inculpatului F. E. cu reprezentanții firmei și a primit suma de 3.000 Euro alături de F. E. pentru preluarea . SRL. Inculpatul F. E. a primit 750 euro, diferența fiind încasată de D. P., C. D. și G. I..

Instanța a reținut că inculpatul F. E. s-a asociat cu inculpații D. P., R. C. și cu inculpații L. G. și M. A. și fiind de acord cu primirea unei sume de bani (750 euro) a semnat în mod neadevărat că va prelua firma . SRL, deși a înțeles și a cunoscut că pentru banii încasați urma să preia doar datoriile acestei firme. A înțeles la momentul cesionării firmei . SRL către el, faptul că pe această societate erau mai multe mașini luate în leasing și cu toate că inculpatul L. G. N. i-a atenționat pe inculpații R. C., D. P., A. A. A. că nu trebuie să scoată din țară aceste mașini, a fost de acord cu inducerea în eroare a părților civile și a semnat actele de preluare a datoriilor societății administrate de cei doi inculpați M. A. și L. G. N., precum și de preluare a tuturor vehiculelor și utilajelor din contractele de leasing nr.2738 și 2739 din 10.06.2008 aparținând . precum și pe cele aparținând ., așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar semnate de inculpat.

Actele de cesiune au fost semnate la data de 11.08.2009, iar utilajele și vehiculele au fost predate de inculpații L. G. N. și M. A. la data de 6.08.2009; la data de 7.08.2009 s-a încercat fără succes de către inculpații R. C. și A. A. A. să fie scoase din țară cele 7 vehicule prin vama G., utilizând pe conducătorii auto audiați în calitate de martori în dosar ( N. G., I. G., U. I., D. M., D. T., P. Iulică).

A rezultat din probele de la dosar că la data de 7.08.2009 s-a încheiat un proces verbal încheiat de organele Poliției de Frontieră G., din care reiese împrejurarea că cele 7 autovehicule aparținând . SRL au fost prezentate la punctul de frontieră G. pentru a fi scoase din țară cu documente false, respectiv cu împuterniciri false din partea firmelor de leasing, întocmite pe numele șoferilor Rezultă din adresa V. Int. România I. SA din octombrie 2009, că societate nu a emis împuterniciri pentru ieșirea din țară a acestor autovehicule.

Din declarația inculpatului M. A. (fila 179 dosar) a rezultat că autovehiculele în discuție valorau peste 1.600.000 euro și inculpații M. A. și L. G. au fost de acord a le preda inculpatului F. E. și grupării infracționale constituite pentru suma de 220.000 euro, din care, în realitate au primit o sumă mult mai mică. Mai reiese apoi din declarația acestuia și din probele dosarului faptul că ulterior, aceste autovehicule și utilaje, inclusiv stația de betoane, au fost ridicate de gruparea infracțională, până la momentul cesionării firmei și că au fost scoase din țară, așa cum inculpatul a aflat ulterior. A confirmat inculpatul M. A. împrejurarea că inculpatul F. E. nu a primit niciodată actele și ștampilele societății, împrejurare susținută și de contabila . SRL, martora I. D. (vol. F. 137-184 dosar urmărire penală). Din această împrejurare instanța a tras concluzia că inculpatul F. Emis a preluat fictiv această societate.

A fost dovedit cu actele dosarului că s-a încercat scoaterea din țară a mașinilor înainte de efectuarea operațiunilor la O.R.C. cu acceptul tuturor inculpaților din dosar, astfel că riscul ca firmele de leasing să afle despre tranzacționarea . SRL era minim, la această inducere în eroare contribuind toți inculpații, inclusiv inculpatul F. E..

Acesta s-a deplasat la București s-a întâlnit cu inculpații R. C. și A. A. A., precum și cu inculpații M. A. și L. G. și înainte de 11.08 și 24.08.2009, iar scoaterea vehiculelor și utilajelor s-a încercat (și se pare că s-a și realizat) înaintea acestor date și fără ca cele două părți civile să fie încunoștințate în vreun fel de această operațiune de transfer a contractelor de leasing, deși potrivit contractelor încheiate încunoștințarea părților civile reprezenta o obligație. Ori tocmai prin ascunderea acestei împrejurări, se deduce fără urmă de tăgadă, intenția de înșelăciune.

Că inculpatul F. E. nu era străin de consecințele preluării unor firme cu datorii se poate deduce și din împrejurarea că acesta a preluat încă alte șase firme, împreună cu C. D., așa cum rezultă din probele de la dosar ( vol. 1 fila 355 -369 dosar urmărire penală). Este de asemenea recunoscut de către inculpatul F. E. că la preluarea . SRL, un rol important alături de D. P. și G. I. l-a avut și C. D. ( alături de acesta fiind trimis în judecată și în alte dosare penale).

Martorul Ș. C. ( vol. 3 filele 59-68 dosar) cel care a întocmit actele de cesiune a arătat că s-a întâlnit în București cu inculpatul F. E. precum și cu ceilalți inculpați ai grupării infracționale și că s-a discutat despre preluarea numai a datoriilor firmei.

Din convorbirile telefonice purtate între cei doi asociați au . SRL reiese că inculpatul F. E. și gruparea sa erau interesați a prelua vehiculele și doar pentru acestea plăteau suma convenită, fiindu-le indiferent de TVA-ul de recuperat de către asociați sau de terenul din B. al inculpatului M. A., iar cesiunea ce urma a se realiza era pur fictivă (a se vedea conținutul convorbirilor telefonice din 10.08.2099 și 11.08.2009).

Inculpatul F. E. ( cât și inculpatul R. C.) au sprijinit organele de urmărire penală în derularea cercetărilor, facilitând prin atitudinea lor sinceră identificarea și tragerea la răspundere a participanților la infracțiunile comise, astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 18 din Legea 508/2004 care prevăd reducerea la jumătate a limitelor prevăzute de lege, sens în care se va dispune reținerea la încadrarea faptelor săvârșite aceste dispoziții legale.

La rândul său inculpatul R. C. a relatat împrejurarea că inculpatul F. E. a cunoscut de la început implicarea sa în grupul infracțional, faptul că preluarea firmei era fictivă precum și scopul pentru care urma să fie făcută această cesiune.

Pentru motivele deja arătate, instanța a înlăturat ca nesinceră afirmația că inculpatul F. E. nu ar fi avut reprezentarea numărului exact al vehiculelor preluate, și că ar fi știut că se preia un singur utilaj, câtă vreme, personal l-a auzit pe inculpatul L. G. susținând că sunt în discuție mai multe vehicule. La înlăturarea acestei susțineri, au fost elocvente și documentele scrise de la dosar, respectiv actele de cesiune care au fost semnate personal de către inculpatul F. E. și din care rezultă fără putință de tăgadă toate contractele de leasing preluate, cu toate utilajele identificate. Chiar dacă sub aspectul laturii subiective se poate vorbi de o intenție indirectă, sub aspectul vinovăției, se poate conchide că acesta se face vinovat de toate faptele de înșelăciune reținute în sarcina sa.

Probele aduse de procuror și evidențiate în prezenta hotărâre în preambulul său, au făcut dovada vinovăției inculpatului F. E., pentru toate infracțiunile comise și pentru care a fost trimis în judecată.

S-a reținut la încadrarea juridică a faptelor dispozițiile art. 37 lit.b C.p., întrucât acesta, față de data ultimei sale condamnări la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 159/21.07.2006 a Tribunalului S., definitivă prin decizia penală nr. 278/A/2006 a Curții de Apel A. I. și față de data punerii sale efective în libertate ( 11.03.2009) restul rămas neexecutat de 479 zile din pedeapsa aplicată, s-a împlinit până la data săvârșirii prezentelor infracțiuni. Așa fiind, se vor reține prevederile art. 37 lit.b C.p. la încadrarea juridică a faptelor, alături de dispozițiile art.18 din Legea 508/2004 ( privind reducerea la jumătate a pedepsei aplicate) și alături de cauza de reducere a limitelor pedepsei astfel reduse cu 1/4 potrivit art. 3201 C.p.p. ( privind recunoașterea vinovăției).

Deși instanța din oficiu a pus în discuția părților conform art. 334 C.p.p., recalificarea infracțiunilor de înșelăciune comise de către inculpatul F. E. ( din trei infracțiuni distincte de înșelăciune, aflate în concurs real prev. de art. 215 al.1,2,3 și 5 C.p. cu aplicarea art. 33 lit.a C.p.) într-o singură infracțiune continuată de înșelăciune prev. de art. 215 al.1,2,3 și 5 C.p. cu aplicarea art. 41 al.2 C.p., avându-se în vedere că inculpatul nu le-a săvârșit la intervale de timp diferite, ci având reprezentarea existenței celor două părți vătămate distincte și fiind săvârșite faptele de înșelăciune înainte de a fi condamnat pentru vreuna din ele, se vor reține acestea ,ca fiind comise în condițiile concursului de infracțiuni și nu a unei infracțiuni continuate cu consecința respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice formulate.

Instanța nu a reținut la încadrarea juridică a infracțiunilor de înșelăciune săvârșite de către inculpatul F. E. nici dispozițiile art. 75 lit.a C.p. ( săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună) această agravantă fiind absorbită în condițiile săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în grup organizat nestructurat cu coinculpații din dosar ( art. 8 din Legea 39/2003), astfel că o dublă agravare și incriminare nu se impune.

Faptele inculpatului F. E., care alături de coinculpații R. C., A. A. A., D. P., M. A. și L. G., au constituit o grupare infracțională în vederea comiterii de infracțiuni – înșelăciuni cu consecințe deosebit de grave, au întrunit elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional nestructurat, prev. de art. 8 din L. nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit.b C.p., 3201 C.p.p. și art. 18 din Legea 508/2004;

Faptele inculpatului F. E., alături de coinculpații R. C., A. A. A., D. P. M. A. și L. G., de a induce în eroare . SA, cu prilejul executării contractului de leasing financiar încheiat pentru cele 5 autovehicule marca Volvo (2 malaxoare pentru beton – cifre și 3 autobasculante 8x4), prin preluarea acestora la pachet și la prețuri situate mult sub nivelul pieții, alături de membrii grupării și asociații . SRL, cauzând cu intenție prejudicii . SA de peste 200.000 lei, respectiv 1.757.396,21 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 al. 1,2,3 și 5 C.p. cu aplicarea art. 37 lit.b C.p., 3201 C.p.p. și art. 18 din Legea 508/2004;

Faptele inculpatului F. E., alături de coinculpații R. C., A. A. A., D. P. M. A. și L. G., de a induce în eroare .. I. SA, cu prilejul executării contractelor de leasing financiar nr. 2738 și respectiv 2739/2008 încheiate pentru cele 2 autopompe pentru beton și a stației de betoane, prin preluarea acestora la pachet și la prețuri situate mult sub nivelul pieții, alături de membrii grupării, de la asociații . SRL, prin prezentarea ca adevărată a unei cesiuni fictive cu privire doar la pasivele firmei utilizatoare pe care o administrau asociații, cauzând astfel cu intenție prejudicii .. I. SA de peste 200.000 lei, ( de 4.838.726 lei și respectiv de 2.178.533 lei), au întrunit elementele constitutive a două infracțiuni de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 al. 1,2,3 și 5 C.p..

Pentru motivele enunțare s-au respins cererile de schimbare de încadrare juridică din trei infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al.1,2,3 și 5 C.p. cu aplicarea art. 33 lit.a C.p. într-o singură infracțiune de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al.1,2,3 și 5 C.p. cu aplicarea art.75 lit.a, art. 41,42 C.p..

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului F. E., instanța a avut în vedere: atitudinea sinceră a inculpatului, antecedente penale (a fost condamnat la mai multe pedepse privative de libertate, dintre care una de 3 ani și 6 luni, prin D.P. nr. 278/A/21.11.2006 a Curții de Apel A. I., pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie, a mai fost condamnat pentru săvârșirea altor infracțiuni și s-a pus în mișcarea acțiunea penală față de el pentru săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune), atitudinea de regret a faptelor comise, criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art.52 și 72 C.pen., limitele de pedeapsă pentru fapta săvârșită,reduse conform art. 18 din Legea 508/2004 și art. 3201 C.p.p. modul și mijloacele de săvârșire a faptei (împreună cu mai multe persoane au indus în eroare firmele de leasing), scopul urmărit de inculpat (obținerea de beneficii materiale ilegale) precum și rezultatul produs ( prejudicierea părților civile).

Instanța i-a aplicat inculpatului F. E. următoarele pedepse:

În baza art.8 din Legea 39/2003 comb. cu art. 37 lit.b C.p. și art. 3201 C.p.p. și cu reținerea art. 18 din legea 508/2004 o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire grup organizat nestructurat.

În baza art. 215 al.1,2,3 și 5 C.p. comb. cu art. 37 lit.b C.p. și art. 3201 C.p.p. și cu reținerea art. 18 din legea 508/2004 o pedeapsă de 5 închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna . I. SA, iar în temeiul art. 65 alin.2 C.p. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c C.p. pe o perioadă de 2 ani, ca și pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 215 al.1,2,3 și 5 C.p. comb. cu art. 37 lit.b C.p. și art. 3201 C.p.p. și cu reținerea art. 18 din legea 508/2004 o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna . I. SA, iar în temeiul art. 65 alin.2 C.p. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c C.p. pe o perioadă de 3 ani, ca și pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 215 al.1,2,3 și 5 C.p. comb. cu art. 37 lit.b C.p. și art. 3201 C.p.p. și cu reținerea art. 18 din legea 508/2004 o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în dauna . I. SA, iar în temeiul art. 65 alin.2 C.p. se va interzice inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c C.p. pe o perioadă de 2 ani, ca și pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a C.p. și art. 34 C.p. se vor contopii pedepsele de 4 ani închisoare, 5 ani închisoare, 6 ani și 6 luni închisoare și 5 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului F. E., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 6 luni închisoare sporită la 8 ani închisoare; se vor contopii pedepsele complementare de 2 ani, 3 ani și 2 ani de interzicere a drepturilor civile urmând ca inculpatul să execute pedeapsa complementară cea mai grea de 3 ani a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c C.p., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C.p. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.c C.p. C.p.

În baza art. 350 C.p.p. s-a menținut starea de arest a inculpatului F. E., iar în baza art.88 C. penal se va deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 8 iunie 2012 la zi.

În ceea ce privește latura civilă în baza art. 14,346 C.p.p. raportat la art.998 și următoarele din C.civ., s-u admis acțiunile civile așa cum au fost formulate și dovedite prin actele de la dosar și în consecință instanța îl obligă pe inculpat să plătească cu titlu de despăgubiri civile:

- către partea civilă . I. SA reprezentată de S. Țuca Z. & Asociații cu sediul în București, .. 4-8, America House, . 8, sector 1 suma de 1.757.396,21 lei;

- către partea civilă . I. SA cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură în București .. 40-44, Partea A, etaj 1 sector 1 suma de 4.838.726 lei ( reprezentând capital neachitat din contractul de leasing nr. 2738/10 iunie 2008), cu penalități la data plății precum și suma de 2.178.533 lei (reprezentând capital neachitat din contractul de leasing nr. 2739/10 iunie 2008) cu penalități la data plății.

Chiar dacă în constituirea de parte civilă sumele solicitate sunt altele, pentru că includ și penalitățile și capitalul neachitat într-o sumă unică, instanța a apreciat că indicarea doar a capitalului neachitat din contractele de leasing la care, în faza de executare și după rămânerea definitivă a hotărârii vor putea fi adiționate sumele cu penalități, este oportună în raport de situația acordării lor în suma solicitată de această parte civilă.

Așa fiind, s-a obligat inculpatul la capitalul neachitat din cele două contracte de leasing, urmând a se calcula la acest capital penalitățile datorate la data plății, în faza de executare a hotărârii.

Reținându-se culpa procesuală a inculpatului în baza art. 191 C.p.p. acesta a fost obligat să plătească statului suma de 1800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 600 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au declarat apel D. – Biroul Teritorial S. și inculpatul F. E..

Apelurile au fost declarate în termen.

În motivarea apelului D. – BT S. a criticat sentința penală atacată sub aspectul laturii civile, susținând că în cauză sunt incidente disp. art. 320 ind. 1 alin. 5 C. pr. pen., impunându-se disjungerea cauzei și administrarea de probe în fața instanței pentru justa soluționare a laturii civile.

Inculpatul a criticat sentința penală atacată sub aspectul laturii penale, privind individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, solicitând reducerea pedepsei aplicate.

Examinând motivarea atacată prin prisma cererilor și temeiurilor invocate de apelanți și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit caracterului devolutiv integral, prev. de art. 371 alin. 2 C. pr. pen., instanța de apel apreciază că apelul D. este fondat iar apelul inculpatului F. E., este nefondat, din următoarele considerente:

Judecata în primă instanță a avut loc în procedura simplificată prev. de art. 320 ind. 1 C. pr. pen., inculpatul F. E. declarând personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanție și solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care și le-a însușit.

Din probele administrate în cursul urmării penale rezultă că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat.

Raportat la starea de fapt instanța de fond a făcut o justă încadrare juridică a faptelor și o judicioasă individualizare judiciară a pedepselor.

În cauză, ținând seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, împreună cu mai multe persoane, de prejudiciile cauzate, de împrejurarea că faptele au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie, nu se impune reducerea pedepselor stabilite și reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului cu atât mai mult cu cât inculpatul a beneficiat de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 508/2004.

Critica formulată de D. – BT – S. este întemeiat deoarece pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței și, pe cale de consecință, se impune disjungerea acțiunii civile în condițiile art. 320 ind. 1 alin. 5 C. pr. pen.

În condițiile în care inculpatul F. E. alături de inculpații R. C., A. A. A., A. P., M. A. și L. G. sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional destructurat, care a fost format în scopul inducerii în eroare a . SA și ST F. L. INT I. SA cu ocazia executării unor contracte de leasig financiar, este necesară administrarea de probe sub aspectul laturii civile, pentru a stabili existența răspunderii civile delictuale, vinovăția și solidaritatea coinculpaților, simpla recunoaștere e a unui inculpat nefiind suficientă pentru înlăturarea răspunderii civile delictuale a celorlalți coinculpați.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 379 alin. 1 pct. 2 lit. a C. pr. pen. va admite apelul declarat de D. – Biroul Teritorial S., va desființa sentința penală atacată, numai sub aspectul laturii civile, și procedând la o nouă judecată în aceste limite, în temeiul art. 320 ind. 1 alin. 5 C. pr. pen. dispune disjungerea acțiunii civile, care urmează a fi judecată în dosarul în care coinculpații sunt judecați în procedură obișnuită, nefiind incidente disp. art. 320 ind. 1 C. pr. pen.

În temeiul art. 379 alin. 1 pct. 1 lit. b C. pr. pen. instanța va respinge ca nefondat apelul inculpatului F. E..

În temeiul art. 383 alin. 1 C. pr. pen. rap. la art. 350 alin. 1 C. pr. pen. instanța va menține măsura arestării preventive a inculpatului F. E..

În temeiul art. 383 alin. 2 C. pr. pen. instanța va computa din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și arestării preventive de la 08.06.2012 la 26.02.2013.

Conform art. 192 alin. 2 C. pr. pen. cheltuieli judiciare avansat de stat în apel vor fi suportate de inculpatul apelant F. E..

În numele legii

DECIDE:

Admite apelul declarat de Ministerul Public P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. – Biroul Teritorial S. împotriva sentinței penale nr. 151/2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul_ .

Desființează sentința penală atacată, numai sub aspectul laturii civile, și procedând la o nouă judecată în aceste limite, în temeiul art. 320 ind. 1 alin. 5 C. pr. pen. dispune disjungerea acțiunii civile.

Menține celelalte dispoziții din sentința penală atacată.

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul F. E. împotriva sentinței penale nr. 151/2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul_ .

Compută din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și arestării preventive de la 08.06.2012 la 26.02.2013.

În temeiul art. 350 alin.1 C. pr. pen. menține măsura arestării preventive a inculpatului F. E..

Obligă pe inculpatul apelant la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare avansat de stat în apel, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în cotă procentuală, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 26.02.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

D. G. L. C.

Grefier

I.-M. M.

Red. CL/04.03.2013/ 2 ex

Jud. fond – C. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 43/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA