Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p.. Decizia nr. 1185/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1185/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 06-11-2012 în dosarul nr. 1185/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.1185/2012
Ședința publică de la 6 noiembrie 2012
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: E. B.
Judecător: A. B.
Judecător: A. I. P.
Grefier: T. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, reprezentat de:
Procuror: I. N.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de inculpata L. R. împotriva sentinței penale nr. 68/2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 06.11.2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față constată:
P. sentința penală nr. 68/28.08.2012, pronunțate de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:
A fost condamnată inculpata L. R. la:
- 6 ( șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 Cod penal;
- 6 ( șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută și pedepsită de art. 288, alin.1 și 2 Cod penal;
- 3 ( trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 291 Cod penal;
În baza art. 33 lit. a Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele și i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 6 (șase) luni închisoare.
În temeiul art.81,82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei, pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni.
I s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 Cod penal .
I s-a interzis inculpatei dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a) teza II Cod penal, pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatei, menționată mai sus, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
A fost respinsî cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă ..
În baza art. 445 Cod procedură penală, a fost declarat fals înscrisul numit „proces verbal”, cu numărul de înregistrare_ la CN CFR SA - Divizia Trafic-Stația B., care a fost anulat în întregime.
În baza art.193 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata la plata sumei de 1500 lei către partea vătămată, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat următoarele:
P. rechizitoriul nr. 541/P/2010 din 07.01.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., înregistrat la prima instanță sub nr._ /17.01.2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei L. R. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută și pedepsită de art. 288, alin.1 și 2 Cod penal și uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a și art.34 C.pen. .
S-a reținut prin rechizitoriu, în esență, că inculpata a întocmit în fals procesul verbal înregistrat la Stația CFR B. sub nr._, după expirarea perioadei de valabilitate a contractului de închiriere nr.81/27.04.2007, încheiat între partea vătămată . B. și CFR SA – Sucursala Regională CF Timișoara și a prezentat în instanță procesul verbal falsificat, în vederea producerii unei consecințe juridice .
Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv: plângerea părții vătămate . B. (f.7-8 d.u.), contractul de închiriere nr.81/27.04.2007 (f.10-16 d.u.), încheierea comercială nr.575/18.05.2010 pronunțată de Tribunalul T. (f.17-19 d.u.), declarațiile martorului B. Gruieț I. L. (f.22-23, 24-25 d.u., f.82 dosar instanță), G. O. (f.96), T. A. D. (f.97), C. I. (f.153), declarațiile inculpatei (f.27, 30, 31 d.u., f.50 dosar instanță), fișa de antecedente penale a inculpatei (f.29 d.u.), celelalte acte și lucrări ale dosarului, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Inculpata L. R., în cursul anilor 2007-2008 a îndeplinit funcția de șef stație CFR B..
În urma unei licitații, între Compania Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Regională CF Timișoara și partea vătămată . B.- reprezentată prin administrator B. Gruieț I. L. a intervenit contractul de închiriere nr.81/27.04.2007, având ca obiect folosința de către societate a unui teren în suprafață de 117 mp, ca depozit de materiale, situat în incinta Stației CFR B..
Conform contractului, termenul închirierii a fost stabilit la un an, începând cu data de 27.04.2007 și până la data de 26.04.2008.
Potrivit articolului 2 din contractul intervenit între părți, predarea–primirea obiectului închirierii se consemnează în procesul verbal, parte integrantă din contract, care se va încheia în termen de 10 zile de la data semnării de către părți a contractului.
În același articol părțile au prevăzut că, în caz de neprezentare a locatarului în termenul de mai sus, contractul se reziliază de drept, locatorul reținând garanția de asigurare ca daune interese.
Rezultă așadar că, chiar dacă în cuprinsul contractului s-a prevăzut că termenul închirierii începea de la data încheierii contractului, 27.04.2007, momentul începerii efective a producerii efectelor contractului de închiriere a fost legat de întocmirea procesului verbal de predare primire a bunului închiriat, în contract prevăzându-se în mod expres că, în caz de neprezentare a locatarului în termenul de 10 zile, contractul se reziliază de drept.
În conformitate cu obligațiile șefului de stație prevăzute în fișa postului inculpatei L. R., rezultă că acesteia îi revenea obligația de a încheia procesul verbal de predare-primire a suprafeței ce face obiectul contractului de închiriere.
În primul rând, se constată că, deși au fost întocmite mai multe procese verbale de către inculpată, nici unul nu poartă semnătura administratoarei societății . B. . Astfel, există un proces verbal – nr._ încheiat la data de 01.05.2007 ( fila 52 dosar), de către inculpată, între șef stație L. R. și . B.- reprezentant Gruieț I. L., cu ocazia predării spațiului, care nu poartă nici o semnătură la rubrica „primit”, un alt proces verbal din data de 14.05.2007 (nr._ ), întocmit în aceeași manieră, numai de către inculpată, iar la rubrica primit apare mențiunea „refuză să semneze”(fila 51).
Apoi, a fost întocmit procesul verbal care poartă numărul de înregistrare la CRF B._, proces verbal care a fost modificat în sensul că la rubrica „încheiat azi”, apare o corectură la data calendaristică, atât la zi, cât și la lună și an, fiind trecut, prin suprascriere, data de 15.07.2007, tot „cu ocazia predării -primirii între șef de stație CFR B. și B. Gruieț I. L. a spațiului în suprafață de 117 mp, cu contract de închiriere 81/27.04.2007, fiind ulterior făcută mențiunea că spațiul a fost ocupat începând cu 01.04.2008, fapt pentru care se face predarea (fila 139) .
Inculpata a mai întocmit o adresă către Divizia patrimoniu (cu numărul_ - fila 140), prin care a adus la cunoștință că din data de 15.07.2007, s-au depozitat câteva materiale în spațiul închiriat cu contract 81/2007 a . B. (nu a funcționat); procesul verbal încheiat nu a fost semnat de reprezentant motivând că va ieși din spațiu (a-și duce materialele), nici la ora actuală nu este eliberat.
Însă, atât procesul verbal cu numărul_, cât și adresa cu conținutul de mai sus, au fost înaintate diviziei patrimoniu numai în luna aprilie 2008, după cum a declarat martorul C. I., și după cum rezultă fără dubiu din copiile depuse de acesta la dosar, în care data transmiterii – aprilie 2008 este clar vizibilă pe ambele înscrisuri.
Ceea ce rezultă cu certitudine din întreg materialul probator este faptul că numita B. Gruieț I. L., care era singura administratoare a societății . B., nu a semnat nici un proces verbal de primire a spațiului și nu a fost contactată de inculpată în acest sens.
Rezultă așadar că, contractul nr. 81/27.04.2007 nu și-a produs niciodată efectele, întrucât nu au fost respectate clauzele contractuale, deoarece nu a avut loc predarea spațiului închiriat, pe baza unui proces verbal, conform art. 2 din contract, stabilindu-se însă că, acest înscris nu a fost niciodată încheiat în mod valabil.
Inculpata L. R. a întocmit în fals procesul verbal, înregistrat la Stația CFR B. sub nr._, după expirarea perioadei de valabilitate a contractului nr. 81/27.04.2007, contract încheiat între partea vătămată . B. și CFR SA – Sucursala Regională CF Timișoara, proces verbal pe care inculpata l-a prezentat în instanță – respectiv în acțiunea în pretenții formulată de CFR SA – SR CF Timișoara împotriva părții vătămate, pentru neplata chiriei, în vederea producerii unei consecințe juridice .
Astfel, în baza acestor înscrisuri întocmite de inculpată, înaintate Diviziei patrimoniu în luna aprilie 2008, CFR SA – SR CF Timișoara a emis la 23.04.2008 factura fiscală nr._, pentru suma de 5046,80 lei, factură care, ulterior, a stat la baza formulării unei cereri de chemare în judecată a pârâtei, pentru neplata chiriei.
Se reține că, în dosarul nr._, al Tribunalului T. – Secția Comercială și de C. Administrativ (dosar care, la data soluționării prezentei cauze, este înregistrat sub nr._ * în apel la Tribunalul T., având termen de judecată la data de 12.06.2012) CFR SA – SR CF Timișoara a chemat în judecată pe . B., pentru neplata chiriei, în sumă de 21.155,63 lei, instanța a solicitat, pe parcursul procesului, prezentarea de către reclamantă a procesului verbal încheiat în vederea predării-primirii obiectului închirierii . Astfel, inculpata, în calitate de șef stație CFR B. a comunicat instanței copia procesului verbal în cauză, proces verbal pe care, însă, inculpata l-a întocmit la data de 08.04.2008, l-a înregistrat cu o dată anterioară, respectiv în anul 2007, specificând la rubrica PRIMIT „refuză să semneze”, inculpata aplicând propria semnătură în cadrul acestei rubrici și a modificat totodată și data încheierii procesului verbal, trecând 15.07.2007 .
În cursul urmăririi penale, în declarațiile date, inculpata a afirmat că a întocmit procesul verbal cu data de 08.04.2008 și din greșeală l-a modificat cu data de 15.07.2007 (f.27 verso d.u., f.30 verso d.u., f.31 verso d.u.) . În cursul judecății, inculpata a arătat că ea nu a modificat cu intenție procesul verbal de predare-primire, a fost o greșeală neintenționată și fără intenție rea; că acel proces verbal a fost încheiat în 15.07.2007 și societatea comercială ., prin reprezentantul ei, d-l T., a refuzat semnarea procesului verbal; că firma era reprezentată prin doamna Gruieț, dar de firmă se ocupa d-l T. I., acesta fiind și cel care a semnat contractul, avea ștampilă și tot el a refuzat semnarea procesului verbal. De asemenea a susținut inculpata că terenul a fost ocupat începând cu data de 15.07.2007 și a fost încheiat primul proces verbal, și s-a refuzat semnarea unui proces verbal, și a revenit cu un alt proces verbal în 14.05.2007; că probabil procesul verbal l-a întocmit în 2008, dar ceea ce s-a dus la Timișoara nu s-a modificat deloc; că s-au emis facturi pentru chirie din 15.07.2007 până în 24.04.2008; că procesul verbal este scris de ea în 2008, dar este înregistrat în 2007 (f.50 dosar instanță) .
Referitor la apărările inculpatei, a constatat prima instanță că acestea nu pot fi reținute; astfel, aceasta a susținut că, în perioada respectivă se ocupa numitul T. (soțul lui B. Gruieț I. L.), care ar fi semnat și contractul de închiriere, fapt care nu poate fi reținut, în condițiile în care, dintr-o simplă comparare a semnăturii de pe contractul de închiriere cu cea de pe declarația dată în instanță de B. Gruieț I. L., rezultă fără dubii că este aceeași semnătură.
Apoi, B. Gruieț I. L. (fila 82) în declarația dată în instanță a arătat că în perioada respectivă, soțul său nu avea calitatea de administrator al societății, a susținut că acesta nu s-a întâlnit și nu a negociat nimic cu inculpata .
În orice ipoteză însă, ceea ce trebuie subliniat este faptul că inculpata, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi trebuit să nu permită părții vătămate să depoziteze vreun material - dacă aceasta ar fi intrat efectiv în posesia spațiului, după cum susține inculpata, aspect nedovedit cu certitudine în cauză, decât după ce reprezentantul legal al societății – respectiv B. Gruieț I. L., cea pe care de altfel a și nominalizat-o în fiecare proces verbal ar fi semnat efectiv procesul verbal de predare primire.
Aceasta în condițiile în care, potrivit articolului 2 din contractul intervenit între părți, predarea–primirea obiectului închirierii se consemnează în procesul verbal, parte integrantă din contract, care se va încheia în termen de 10 zile de la data semnării de către părți a contractului iar, în caz de neprezentare a locatarului în termenul de mai sus, contractul se reziliază de drept, locatorul reținând garanția de asigurare ca daune interese.
Așadar, contractul respectiv a fost reziliat de drept, în condițiile în care nu s-a întocmit procesul verbal de predare primire în termenul prevăzut și nu mai putea produce ulterior acestui moment nici o consecință în plan juridic .
Faptele comise de inculpată, astfel cum au fost mai sus descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută și pedepsită de art. 288, alin.1 și 2 Cod penal și uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 291 Cod penal, texte legale în baza cărora inculpata a fost condamnată cum mai sus s-a arătat.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei, prima instanță a avut în vedere, în condițiile art.72 C.pen, următoarele: limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, împrejurările concrete în care s-au comis infracțiunile reținute mai sus, persoana inculpatei. Astfel, chiar dacă nu are antecedente penale, se reține că acesteia i-au mai fost aplicate sancțiuni administrative (filele34,35 d.u.p), tot pentru fapte legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Constatându-se că în cauză sunt întrunite condițiile legale și apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, în temeiul art.81, 82 Cod penal prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
Pe latura civilă a cauzei, prima instanță constată că partea vătămată . s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 40.000 lei reprezentând despăgubiri civile (f.35 dosar instanță) .
În cauză nu a fost solicitată și administrată nici o probă în sensul celor susținute de partea vătămată, în sensul că, prin faptele inculpatei, i s-a cauzat un prejudiciu, iar în cazul în care acest lucru ar fi fost dovedit, în ce a constat și care a fost întinderea acestui prejudiciu.
Astfel, s-a susținut de către partea vătămată că a fost nevoită să caute un alt spațiu pentru închiriere, însă în cauză nu a fost depus nici un fel de contract în acest sens, pentru a se putea aprecia eventuala întindere a vreunui ipotetic prejudiciu.
În egală măsură, după cum a arătat și reprezentanta legală a părții vătămate în declarația dată în instanță, nici acesta nu a mai căutat-o pe inculpată pentru a încerca lămurirea situației terenului închiriat, pentru a încerca să intre în posesia spațiului.
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 998, 999 din Codul civil (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei) a fost respisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă . .
Împotriva aceste sentințe a declarat, în termen, recurs inculpata, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând a se dispune:
- în principal achitarea în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin.1, 2 Cod penal și uz de fals prev. de art. 291 Cod penal și de abuz în serviciu, prev. de art. 246 Cod penal.
- în subsidiar solicită achitarea în temeiul art. 18/1 Cod penal raportat la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin.1, 2 Cod penal și uz de fals prev. de art. 291 Cod penal.
Motivarea recursului, consemnată în încheierea de ședință din data de 22.10.2012, a fost în sensul că:
Inculpata, la cerere a întocmit procesele verbale de predare – primire spațiu pentru închiriere însă acestea nu au produs consecințe juridice. Procesele verbale încheiate de inculpată au fost depuse ulterior, în dosarul nr._ al Tribunalului T. însă din moment ce nu a fost achitată factura nu se poate ține cont de acestea.
Cât privește infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art.246 Cod penal nu există vătămări, respectiv nu există prejudiciu întrucât nu era de esența procesului verbal de a produce efecte, ci a facturii reprezentând achitarea sumelor de bani. Din declarațiile martorilor G. O. și T. A. (filele 96, 97) rezultă că au fost depozitate materiale lemnoase de către numitul T. în perioada 2007-2008.
În ceea ce privește completarea cu o altă dată a procesului verbal, la indicația martorului C. I., arată că aceasta reprezintă un fals grosolan, evident și nu unul ascuns.
Susține că toată vina s-a reținut a fi a inculpatei deși aceasta a efectuat numeroase demersuri, constând în emiterea de adrese către CFR Timișoara pentru clarificarea situației privind închirierea.
La fila 138 din dosar se află adresa emisă către CFR Timișoara prin care se arată că dețin doar copii ale proceselor verbale nr. 33 și 36 din luna mai 2007 și nu originalele, fapt ce denotă că le-au încurcat printre actele unității.
Cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu arată că nu este realizată latura obiectivă a infracțiunii, respectiv urmarea socialmente periculoasă nu s-a produs.
Cu privire la infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals atestă că, din hotărârea pronunțată de Tribunalul T. nu rezultă că procesele verbale încheiate de inculpată ar fi produs consecințe juridice, respectiv obligarea părții civile la plata chiriei.
Mai susține că inculpata nu a depus procesele verbale în instanță ca să producă efecte juridice, ci juristul unității, care de altfel a precizat că nici nu a citit acele procese verbale. Se pune problema în cauză care ar fi persoana care a utilizat aceste procese verbale.
Analizând prezentul recurs prin prisma motivelor invocate și acelor ce pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea reține că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut o corectă stare de fapt, astfel cum aceasta rezultă din întreg materialul probator al dosarului, căreia i-a dat o justă încadrare juridică, astfel:
Cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale
Curtea se va mărgini la a analiza doar înscrisul proces verbal nr._ (aflat doar în copie, la fila 9 din dosarul de urmărire penală, dar confirmată de inculpată ca fiind conformă cu originalul), la care se referă procurorul care a dispus trimiterea în judecată a inculpatei prin rechizitoriu.
Conform art. 288 alin. 1 din Codul penal falsul material în înscrisuri oficiale constă în falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice.
Din lecturarea textului incriminator se desprinde cu ușurință conținutul constitutiv al infracțiunii ce interesează speța:
Astfel, sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice.
Fapta de fals rezultă din analiza procesului verbal nr._, coroborată cu recunoașterea inculpatei prin declarațiile date în faza de urmărire penală, aflate la filele 28, 31 și 32 din dosarul de urmărire penală.
Falsul care interesează în prezenta speță constă în denaturarea materială a înscrisului (schimbarea datei întocmirii prin suprascriere). Deși respectivul înscris conține și o denaturare intelectuală (consemnarea unor informații neadevărate, neconforme cu realitatea, precum aceea a refuzului reprezentantului părții vătămate de a semna), acest aspect nu interesează analiza de față, nefiind utilă în contextul în care Curtea, în recursul inculpatei, este de plano oprită, conform art. 3858 alin. 1 din Codul de procedură penală, a opera o schimbare de încadrare juridică într-o infracțiune mai gravă sau dintr-o infracțiune în două infracțiuni.
Reliefând în ce constă elementul material al infracțiunii, Curtea va analiza, mai departe, dacă sunt întrunite și celelalte condiții asociate elementului material, anume aceea ca acțiunea de falsificare să se concentreze asupra unui înscris oficial și aceea ca produsul acțiunii de falsificare să fie de natură a produce consecințe juridice.
Cu privire la prima condiție, relevant sub aspectul îndeplinirii acesteia în prezenta speță este conținutul art. 145, al art. 150 alin. 2 din Codul penal și al art. 6 din Statutul SN CFR SA, conform căruia respectiva Societate Națională desfãșoarã activitãți de interes public național, în scopul realizãrii transportului feroviar public și al satisfacerii nevoilor de apărare a țării.
Cu privire la cea de-a doua condiție, Curtea reține că, deși falsul realizat de inculpată este unul neelaborat (suprascrierea directă a unei date peste o alta), prin întărirea acestuia cu indicarea numărului de înregistrare în registrul pe anul 2007 înscrisul astfel falsificat a fost de natură a produce consecințe juridice, faptul că în baza înscrisului instanța civilă învestită cu acțiunea împotriva părții vătămate nu a dispus obligarea la plata unor sume de bani datorându-se vigilenței respectivei instanțe și nu inaptitudinii înscrisului de a produce efecte juridice.
De altfel, este de subliniat că legea nu prevede producerea unei consecințe juridice in concreto ci doar posibilitatea producerii acesteia, interesând, așadar, doar aptitudinea, in abstracto, a înscrisului de a produce respectivele consecințe, cu prisosință existentă în speță prin întărirea datei false a înscrisului cu indicarea numărului de înregistrare în registrul pe anul 2007.
P. cele proxim mai sus arătate, Curtea a răspuns în sensul nereținerii apărărilor inculpatei legate de faptul că înscrisul a fost unul grosolan falsificat și că nu a produs consecințe juridice.
Urmarea imediată a infracțiunii de fals cercetate a constat în crearea unei stări de pericol mai mult decât evidente pentru relațiile sociale referitoare la încrederea ce trebuie să caracterizeze înscrisurile oficiale, legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată rezultând din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpata a săvârșit infracțiunea de fals cu intenție în modalitatea directă, prevăzând rezultatul socialmente periculos al faptei și urmărind producerea lui, falsificând în mod conștient data înscrisului, esențială în procesul civil dintre angajatorul său și partea vătămată prin prisma conținutului art. 2 din contractul respectivelor subiecte de drept și urmărind inducerea în eroare pentru ca partea vătămată să cadă în pretenții.
Nu poate fi reținută apărarea inculpatei în sensul că din greșeală (adică din culpă) a modificat data de pe procesul verbal în discuție (antedatându-l, prin suprascriere) din moment ce numărul de înregistrare, indicat în colțul din stânga sus al procesului verbal, est tot din anul 2007; înregistrarea procesului verbal, întocmit, de fapt, în anul 2008, în registru pe anul 2007 este recunoscută de inculpată în declarația de la fila 50 verso de la prima instanță și de aici rezultă clar intenția frauduloasă a antedatării.
Cu privire la această apărare a inculpatei, Curtea reține și că, la prima instanță (f. 50), inculpata se încurcă în declarații, arătând că data reală este de 17.05.2007 în loc de 08.04.2008, după ce, în faza de urmărire penală (f. 30), declară că data întocmirii este de 08.04.2008 și că data greșită este cea de 17.05.2007. Aceste aspecte denotă că inculpata a întocmit procesul verbal în 08.04.2008 și l-a antedatat cu 17.05.2007 pentru a crea aparența că a intrat în vigoare contractul de închiriere nr. 81/27.04.2007, încheiat între Compania Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Regională CF Timișoara și partea vătămată . B., reprezentată prin administrator B. Gruieț I. L..
Apărarea inculpatei, în sensul că este real faptul folosirii temporare a terenului de către partea vătămată, Curtea nu o va analiza deoarece această apărare ar fi fost utilă doar în cazul în care inculpata ar fi fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.
Cu privire la incidența dispozițiilor alin. 2 ale art. 288 din Codul penal, care reglementează forma agravată a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prin raportare la calitatea specială a făptuitorului de funcționar și la săvârșirea falsului în exercițiul atribuțiilor de serviciu, Curtea apreciază că această incidență este pe deplin dovedită în cauză de atribuțiile de serviciu conținute în fișa postului (f. 36 și 37 din dosarul de urmărire penală), între care și aceea de a urmării, verifica și confirma modul de efectuare a prestațiilor de servicii care au contract cu Div. Patrimoniu TF. Deși redactarea respectivelor atribuții este una greșită din punct de vedere gramatical, ea lasă să se înțeleagă faptul că inculpata avea atribuții în sensul urmăririi, verificării și confirmării modului de efectuare a prestațiilor de servicii în contractele terților cu Div. Patrimoniu TF.
Cu privire la infracțiunea de uz de fals
Conform art. 291 din Codul penal infracțiunea de uz de fals constă în folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de uz de fals constă în folosirea unui înscris oficial (doar acest fel de înscris interesează speța), cunoscând că este fals.
Acțiunea de folosire săvârșită de inculpată a constat în remiterea înscrisului de ea falsificat în modul mai sus arătat către angajatorul său, spre a fi folosit ca probă în instanța civilă. Inculpata a folosit înscrisul în scopul imediat de a crea aparența, față de angajatorul său, că și-a îndeplinit obligațiile decurgând din fișa postului dar și în scopul mediat de a asigura angajatorului câștig de cauză în procesul civil în care acesta era antrenat împotriva părții vătămate.
Toate acestea rezultă din declarațiile petentei, coroborate cu declarația martorei C. I. (f. 153 din dosarul de prima instanță), angajată în cadrul Diviziei Patrimoniu a R. CFR Timișoara, care arată că a primit procesul verbal incriminat prin fax, de la inculpată, în urma discuțiilor purtate cu aceasta.
Condiția asociată elementului material de a se cunoaște că înscrisul folosit este fals, rezultă din faptul că respectivul înscris a fost falsificat de către însăși inculpata, în modul mai sus arătat.
Urmarea imediată a infracțiunii de uz de fals cercetate a constat în crearea unei stări de pericol mai mult decât evidente pentru relațiile sociale referitoare la încrederea ce trebuie să caracterizeze înscrisurile oficiale, legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată rezultând din materialitatea faptei de folosire a înscrisului.
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost comisă de inculpată cu intenția directă caracterizată și de scopul producerii de consecințe juridice, atât a celor imediate, de a crea aparența că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, cât și acelor mediate, aspect ce rezultă din răspunsul ei la interogatoriul din procesul comercial, dat la solicitarea divizei patrimoniu a SNCFR (f. 58 din dosarul de prima instanță).
Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor
Conform art. 246 din Codul penal, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Condiția privitoare la subiectul activ al infracțiunii (unul dintre factorii preexistenți), anume ca acesta să fie funcționar public, rezultă din coroborarea prevederilor art. 145 din Codul penal cu cele ale art. 6 din Statutul SN CFR SA, mai sus redate și cu cele ale art. 147 alin. 1 din Codul penal, conform cărora prin "funcționar public" se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145.
Din punct de vedere al obiectului juridic al infracțiunii cercetate, Curtea reține că respectiva infracțiune, are atât un obiect juridic principal (constând în relațiile sociale născute în jurul valorii sociale a exercitării atribuțiilor de serviciu în condiții de legalitate), cât și un obiect juridic adiacent (constând în relațiile sociale născute în jurul valorii sociale a intereselor legitime ale persoanelor).
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în neîndeplinirea unui act ori în îndeplinirea actului în mod defectuos, prin aceasta cauzându-se o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În prezenta speță, elementul material al respectivei infracțiuni de abuz, constă în
- neîndeplinirea de către inculpată a atribuțiilor de serviciu, în sensul că nu aurmărit și nu a verificat modul de efectuare a prestațiilor în contractele terților cu Div. Patrimoniu TF,
- îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, în sensul că aconfirmat printr-un înscris fals modul de efectuare a prestațiilor în contractele terților cu Div. Patrimoniu TF, a întocmit și alte înscrisuri a căror veridicitate este îndoielnică (proces verbal nr._, de la fila 52 din dosarul de prima instanță; proces verbal nr._, de la fila 52 din dosarul de prima instanță), a operat înregistrări nereale în registrele angajatorului său (f. 141 din dosarul de prima instanță), a răspuns denaturând adevărul la interogatoriul din procesul comercial, dat la solicitarea divizei patrimoniu a SNCFR (f. 58 din dosarul de prima instanță).
Urmarea imediată principală a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în atingerea adusă relațiilor sociale născute în jurul valorii sociale a exercitării atribuțiilor de serviciu în condiții de legalitate, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.
Este de asemenea îndeplinită și cerința esențială a existenței unei urmări imediate adiacente, anume aceea a vătămării intereselor legale ale unei persoane. În prezenta speță, prin acțiunile mai sus descrise și care constituie elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu, s-a vătămat interesul legitim al părții vătămate de a-și vedea resursele materiale și umane protejate de acuzații nefondate în procesele civile.
Pentru toate aceste considerente, Curtea nu poate reține incidența la speță a prevederilor art. 10 lit. a cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cum a solicitat procurorul de ședință și nici incidența prevederilor art. 10 lit. d din Codul de procedură penală cu privire la toate cele trei infracțiuni pentru care s-a pronunțat condamnarea, cum inculpata a solicitat.
Curtea reține și că prima instanță a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatei și a regimului de executare a pedepsei rezultante, dând o potrivită eficiență criteriilor prev. de art. 72 din Codul penal.
Apărarea inculpatei cu referire la neacordarea daunelor solicitate de partea vătămată nu va fi analizată de curte, aceasta fiind lipsită de interes în contextul neacordării daunelor de către prima instanță și al inexistenței unui recurs al părții vătămate.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata L. R. împotriva sentinței penale nr. 68/28.08.2012, pronunțate de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea va obliga inculpata să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
În temeiul art. 5 lit. a și art. 6 din Protocolul privind onorariile apărătorilor din oficiu, Curtea va acorda onorariul parțial avocatului din oficiu al inculpatei în cuantum de 100 lei, care va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata L. R. împotriva sentinței penale nr. 68/28.08.2012, pronunțate de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă inculpata să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Acordă onorariul parțial avocatului din oficiu al inculpatei în cuantum de 100 lei, care va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. B. A. B. A. I. P.
GREFIER
T. C.
Red. BA
Dact.CT 2 ex/26.11.2012
J.F. R. M.
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1025/2012. Curtea... | Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... → |
|---|
