Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 838/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 838/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 03-11-2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.838/A/2014

Ședința publică de la 3 noiembrie 2014

PREȘEDINTE A. D. B.

Judecător S. I. M.

Grefier T. C.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. este reprezentat de procuror - I. N.

Pe rol se află soluționarea apelului penal formulat de inculpatul R. I. S. împotriva sentinței penale nr.240/14.08.2014 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar nr. _ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul apelant R. I. S., în stare de arest din Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ A., fiind arestat în altă cauză, asistat de avocat M. A., apărătorul desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Inculpatul R. I. S. învederează instanței că dorește să-și retragă apelul.

Instanța, după ce i-a explicat inculpatului că principala consecință a retragerii apelului o reprezintă rămânerea definitivă a sentinței de primă instanță astfel cum aceasta a fost pronunțată, procedează la consemnarea în declarație atașată la dosar, a manifestării de voință a condamnatului în sensul retragerii apelului.

Instanța pune în vedere participanților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.

Apărătorul inculpatului apelant și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul asupra retragerii apelului.

Avocat M. A., apărătorul inculpatului R. I. S., solicită a se lua act de retragerea apelului.

Reprezentantul parchetului solicită a se lua act de retragerea apelului.

Inculpatul R. I. S., având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de retragerea apelului.

C. DE A.

Asupra manifestării de voință a inculpatului în sensul retragerii apelului, constată:

Prin sentința penală nr. 240/14.08.2014, pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:

A fost condamnat inculpatul R. I. S. la:

- 6 (șase) luni închisoare pentru infracțiunea de furt, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C.pen. din 2009, cu aplic. art. 41 alin. 1 și art. 5 C.pen. din 2009 și art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (persoană vătămată L. D.);

În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 67 alin. 1 C.pen. din 2009, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a și b C.pen. din 2009, pe o perioadă de 2(doi) ani.

În temeiul art. 65 C.pen. din 2009, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a și b C.pen. din 2009, pe durata și în condițiile prev. de art. 65 alin. 3 C.pen. din 2009.

- 8 (opt) luni închisoare pentru infracțiunea de furt, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 C.pen. din 2009, cu aplic. art. 41 alin. 1 și art. 5 C.pen. din 2009 și art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (persoană vătămată D. V.).

În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 67 alin. 1 C.pen. din 2009, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a și b C.pen. din 2009, pe o perioadă de 2(doi) ani.

În temeiul art. 65 C.pen. din 2009, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a și b C.pen. din 2009, pe durata și în condițiile prev. de art. 65 alin. 3 C.pen. din 2009.

În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. din 2009, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 8(opt) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2(două) luni închisoare, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 10(zece) luni închisoare, stabilită ca pedeapsă rezultantă a concursului de infracțiuni.

În temeiul art. 104 alin. 2 C.pen. din 2009 cu raportare la art. 43 alin. 2 C.pen. din 2009, a fost revocată liberarea condiționată a restului de 345 zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 819/2010 pronunțată de Judecătoria Aiud și s-a dispus ca acest rest de pedeapsă să fie executat în continuarea pedepsei din cauză, astfel că inculpatul R. I. S. va executa, în final, pedeapsa de 10(zece) luni și 345 (treisutepatruzecișicinci) zile închisoare - în regim de detenție.

În temeiul art. 72 alin. 1 C.pen. din 2009, s-a dedus din pedeapsa principală de 10(zece) luni și 345 (treisutepatruzecișicinci) zile închisoare, durata reținerii și arestării preventive, în cauză, a inculpatului R. I. S. cu începere de la data de 9 ianuarie 2014 la 21 martie 2014.

În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. din 2009, inculpatul R. I. S. s-a dispus a executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a și b C.pen. din 2009, pe o perioadă de 2(doi) ani, după executarea pedepsei principale și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a și b C.pen. din 2009, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 241 alin. 1 lit. c C.pr.pen., s-a constatat că la data rămânerii definitive a sentințe, încetează de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul R. I. S. la data de 21 martie 2014 în cauză.

În temeiul art. 25 cu raportare la art. 23 C.pr.pen. și art. 1357 C.civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 lei către partea civilă L. D., cu titlu de despăgubiri civile.

S-a constatat că persoana vătămată D. V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Suma de 300 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat s-a dispus a rămâne în sarcina statului și a se plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen, apel inculpatul.

La termenul din 03.11.2014, după ce C. i-a explicat care sunt consecințele retragerii apelului, inculpatul a arătat că înțelege să-și retragă apelul, manifestarea sa de voință fiind consemnată într-o declarație semnată de inculpat.

Văzând dispozițiile art. 415 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage, personal, apelul declarat, fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel, C. va act de retragerea apelului declarat de condamnatul R. I. S. împotriva sentinței penale nr. 240/14.08.2014, pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, apelantul va fi obligat să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta procedură, din care suma de 200 lei, stabilită cf. art. 5 lit. a din Protocolul privind onorariile apărătorilor din oficiu, reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, care, potrivit art. 272 din noul Cod de procedură penală, se va avansa din fondul special destinat al Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Ia act de retragerea apelului declarat de condamnatul R. I. S. împotriva sentinței penale nr. 240/14.08.2014, pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, obligă apelantul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta procedură, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, care se va avansa din fondul special destinat al Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

A. D. B. S. I. M.

GREFIER

T. C.

Red. BA/Tehnored. CT

12.12.2014, 2 ex.

J.F. P. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 838/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA