Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 815/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 815/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 10-09-2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 815/2013

Ședința publică de la 10 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. G.

Judecător A. G. M.

Judecător C. M. M.

Grefier L. B.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:

M. C. - procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul Laco A., împotriva sentinței penale nr. 239/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Baies G. C. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent Laco A., avocat J. L..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Întrebate fiind părțile și reprezentanta parchetului arată că nu au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Baies G. C. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent Laco A., avocat J. L. solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și în rejudecare reindividualizarea pedepsie aplicate de instanța de fond și reducerea acesteia sub minimul prevăzut de lege, având în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptei.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului, menținerea sentinței penale atacate ca legală și temeinică, apreciind ca pedeapsa aplicată de instanța de fond este corect individualizată față de fapta săvârșită în stare de recidivă.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față:

Constată că prin sentința penală nr. 239/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria A. I., în baza art.208 alin. 1 și 209 alin.1 lit. a) și g) din Codul penal, alin.3 lit.f Cod penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b) din Codul penal, rap.la art.39 alin.4 Cod penal, în condițiile art.320 ind.1 Cod de pr. penală, a fost condamnat inculpatul LACO A., fiul lui Ș. și M., născut la data de 14.01.1978 în A. I., jud. A., studii medii, domiciliat în A. I., . A, jud. A., cetățean român, CNP:_, la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate C. NAȚIONALĂ DE C. F. C. SA, prin S. Electrificare B., pentru secția CT3 A. I. și pentru Centrul de Electrificare Teiuș.

În temeiul art.71 din Codul penal, s-au interzis acestui inculpat drepturile prevăzute de articolul 64 lit.a) teza II și lit.b) din Codul penal pe durata executării pedepsei.

În baza art.208 alin. 1 și 209 alin.1 lit. a) și g) din Codul penal, alin.3 lit.f Cod penal, în condițiile art.320 ind.1 Cod de pr. penală, a fost condamnat inculpatul C. I. A., fiul lui C. și A., născut la data de 30.04.1985 în D., jud. V., studii medii, domiciliat în A. I., ..5, jud. A., cetățean român, CNP:_, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate C. NAȚIONALĂ DE C. F. C. SA, prin S. Electrificare B., pentru Secția CT3 A. I. și pentru Centrul de Electrificare Teiuș.

În conformitate cu articolul 81 și articolul 82 din Codul penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani și în temeiul art.359 Cod de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului C. I. A. asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 din Codul penal s-au interzis inculpatului C. I. A., drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II a, lit.b, din Codul penal pe durata executării pedepsei, însă interzicerea drepturilor anterior menționate s-a suspendat pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei conform art. 71 alin. 5 Cod penal.

Sub aspectul laturii civile, în baza art.14 Cod de procedură penală, art.346 Cod de procedură penală, s-a luat act de faptul că partea vătămată C. NAȚIONALĂ DE C. F. C. SA, prin sucursala Electrificare B., pentru secția CT3 A. I. și pentru Centrul de Electrificare Teiuș, nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul produs acesteia fiind recuperat.

În baza art.118 alin.1 lit.b) Cod penal, s-a confiscat special cleștele tip „gură de lup”, aparținând inculpatului C. I. A., aflat la Camera de Corpuri Delicte a IPJ A.-dovada ., nr._, din data de 24.10.2012.

În temeiul art.191, alin.1 și 2 din Codul de procedură penală, a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 300 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale, suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul judecății, suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul judecății, sume ce s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției în Favoarea Baroului A..

În considerentele acestei hotărâri instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul emis la data de 15.02.2013 în dosar penal nr. 3708/P/2012 P. de pe lângă Judecătoria A. I. a trimis în judecată pe inculpații:

Laco A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal, coroborat cu art. 209 alin. 1 lit. a și g, alin. 3 lit. f Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și

C. I. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal, coroborat cu art. 209 alin. 1 lit. a și g, alin. 3 lit. f Cod penal.

În actul de sesizare s-a arătat că inculpații C. I. A. și Laco A. în noaptea de 09/10.10.2012, s-au deplasat în zona Pasarelei din cartierul Partoș din A. I., unde cu ajutorul unui clește tip” gură de lup” au secționat 5 cabluri electrice în lungime totală de 750 metri, componente ale instalației de siguranță și dirijare a traficului feroviar, patru dintre acestea nefiind în funcțiune, iar cel de al cincilea făcând parte din comanda de la distanță a separatorilor 2Y,4Y ai Stației A. I., bunuri pe care apoi le-au luat în scopul însușirii fără drept.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv: proces verbal de constatare a infracțiunii(f.8), proces verbal de cercetare la fața locului (f.9), adrese de constituire parte civilă (f.12-15), proces verbal de reconstituire cu suport CD (f.31-32), declarații martor (f.33-37), dovezi de predare primire bunuri (f.38-39), raport de expertiză tehnico științifică (f.43-53), liste cu dovada predării de către inculpatul Laco A. la . a materialului pentru topit (f.54-63), dovezi de predare bunuri la Camera de corpuri delicte a IPJ A. (f.65-67), ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, ordonanța privind obligarea de a nu părăsi localitatea (f.68-80), fișele de cazier judiciar ale inculpaților (f. 81-82; 85-86 și 104-106), declarațiile inculpaților (f.16-30 și 132-133), prin care aceștia recunoscut și regretă fapta săvârșită și sunt de acord să fie judecați pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 09.10.2012 inculpații Laco A. și C. I. A. s-au hotărât să sustragă mai multe cabluri electrice, aflate în apropierea unui tronson de cale ferată, în zona pasarelei din cartierul Partoș mun. A. I., convenind să comită fapta pe timpul nopții.

Pentru punerea în aplicare a rezoluției infracționale cei doi inculpați s-au întâlnit în noaptea de 09/10.10.2012 și s-au deplasat în zona menționată mai sus unde, după ce au ridicat capacul unui canal din beton pentru protecția cablurilor, situat la 1 metru de calea ferată, cu ajutorul unui clește tip” gură de lup” ( aparținând inculpatului C. I. A.) au secționat 5 cabluri electrice în lungime totală de 750 metri, componente ale instalației de siguranță și dirijare a traficului feroviar, patru dintre acestea nefiind în funcțiune, iar cel de al cincilea făcând parte din comanda de la distanță a separatorilor 2Y,4Y ai Stației A. I..

Inculpații au fost prinși în flagrant, de către organele de poliție în apropierea locului săvârșirii infracțiunii, transportând cu o căruță cablurile sustrase, spre un loc ferit, unde intenționau să le ardă învelișul din plastic, pentru a le putea comercializa mai ușor la un centru de colectare fier vechi.

Cablurile au fost ridicate și restituite reprezentanților unității păgubite.

Inculpatul Laco A. a recunoscut comiterea faptei pe parcursul urmăririi penale, inculpatul C. I. A. a recunoscut parțial comiterea faptei, pe parcursul urmăririi penale, încercând să minimalizeze contribuția sa la săvârșirea infracțiunii, precizând că doar la sprijinit pe inculpatul Laco A. la transportarea bunurilor respective, însă în fața instanței ambii inculpați au recunoscut comiterea faptei, solicitând aplicarea art.320 ind.1 Cod de pr. penală.

Prin comiterea faptei, cei doi inculpați au prejudiciat C. Națională de căi ferate C. SA – S. C.R.E.I.R. CF B. Secția CT3 A. I., căreia îi aparțineau 4 din cele 5 cabluri sustrase și C. Națională de căi ferate C. SA – S. C.R.E.I.R. CF B. Secția CE Teiuș, căreia îi aparținea cel de-al cincilea cablu sustras.

În drept: fapta inculpatului Laco A. care, în noaptea de 09/10.10.2012, împreună cu inculpatul C. I. A. s-a deplasat în zona Pasarelei din cartierul Partoș din A. I., unde cu ajutorul unui clește tip” gură de lup” au secționat 5 cabluri electrice în lungime totală de 750 metri, componente ale instalației de siguranță și dirijare a traficului feroviar, patru dintre acestea nefiind în funcțiune, iar cel de al cincilea făcând parte din comanda de la distanță a separatorilor 2Y,4Y ai Stației A. I., bunuri pe care apoi le-au luat în scopul însușirii fără drept întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1 C.pen., 209 alin.1 lit a și g, alin.3 lit. f C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen..

Față de inculpat s-a reținut comiterea faptei în stare de recidivă post executorie întrucât acesta a săvârșit fapta după ce anterior a mai fost condamnat și a executat pedepse privative de libertate mai mari de 6 luni, ultima dată prin sentința penală nr. 891/2005 a Judecătoriei Alba Iulia definitivă prin decizia penală nr. 686/2005 a Curții de Apel A. I..

Fapta inculpatului C. I. A., care în noaptea de 09/10.10.2012, împreună cu inculpatul Laco A. s-a deplasat în zona Pasarelei din cartierul Partoș din A. I., unde cu ajutorul unui clește tip” gură de lup” au secționat 5 cabluri electrice în lungime totală de 750 metri, componente ale instalației de siguranță și dirijare a traficului feroviar, patru dintre acestea nefiind în funcțiune, iar cel de al cincilea făcând parte din comanda de la distanță a separatorilor 2Y,4Y ai Stației A. I., bunuri pe care apoi le-au luat în scopul însușirii fără drept întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1 C.pen., 209 alin.1 lit a și g, alin.3 lit. f C.pen.

La individualizarea pedepselor aplicate fiecărui inculpat instanța a recurs la criteriile furnizate de art. 72 C.pen. ținând astfel cont, pe lângă dispozițiile părții generale și limitele de pedeapsă din partea specială și de gradul de pericol social al faptei săvârșite de inculpați, de persoana făptuitorilor (inculpatul Laco A. fiind condamnat de 15 ori pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și aflându-se în stare de recidivă postexecutorie, iar inculpatul C. I., deși nu a fost condamnat anterior, i s-au aplicat două amenzi administrative) și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, la dozarea pedepselor, instanța a ținut cont și de faptul că inculpații au recunoscut săvârșirea faptei, prin urmare vor beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în temeiul art. 320/1 C.p.p..

Pe cale de consecință, în baza art.208 alin. 1 și 209 alin.1 lit. a) și g) din Codul penal, alin.3 lit.f Cod penal, cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b) din Codul penal, rap. la art.39 alin.4 Cod penal, în condițiile art.320 ind.1 Cod de pr. penală, l-a condamnat pe inculpatul LACO A., la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate C. NAȚIONALĂ DE C. F. C. SA, prin S. Electrificare B., pentru secția CT3 A. I. și pentru Centrul de Electrificare Teiuș.

În temeiul art.71 din Codul penal, s-a interzis acestui inculpat drepturile prevăzute de articolul 64 lit.a) teza II și lit.b) din Codul penal pe durata executării pedepsei.

În baza art.208 alin. 1 și 209 alin.1 lit. a) și g) din Codul penal, alin.3 lit.f Cod penal, în condițiile art.320 ind.1 Cod de pr. penală, l-a condamnat pe inculpatul C. I. A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate C. NAȚIONALĂ DE C. F. C. SA, prin S. Electrificare B., pentru Secția CT3 A. I. și pentru Centrul de Electrificare Teiuș.

În conformitate cu articolul 81 și articolul 82 din Codul penal, față de lipsa antecedentelor penale, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani și în temeiul art.359 Cod de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului C. I. A. asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 din Codul penal, s-au interzis inculpatului C. I. A., drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II a, lit.b, din Codul penal pe durata executării pedepsei, însă interzicerea drepturilor anterior menționate s-a suspendat pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei conform art. 71 alin. 5 Cod penal.

Sub aspectul laturii civile, în baza art.14 Cod de procedură penală, art.346 Cod de procedură penală, s-a luat act de faptul că partea vătămată C. NAȚIONALĂ DE C. F. C. SA, prin sucursala Electrificare B., pentru secția CT3 A. I. și pentru Centrul de Electrificare Teiuș, nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul produs acesteia fiind recuperat.

În baza art.118 alin.1 lit.b) Cod penal, s-a confiscat special cleștele tip „gură de lup”, aparținând inculpatului C. I. A., aflat la Camera de Corpuri Delicte a IPJ A.-dovada ., nr._, din data de 24.10.2012.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul Laco A..

Prin apărătorul desemnat din oficiu inculpatul recurent Laco A. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând reindividualizarea pedepsei aplicate de instanța de fond și reducerea acesteia sub minimul prevăzut de lege, având în vedere că a recunoscut și regretat săvârșirea faptei.

Curtea de Apel examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că recursul declarat de inculpatul Laco A. este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:

Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt, stare de fapt recunoscută și însușită de inculpat, care a solicitat a fi judecat în baza disp. art. 320/1 C.p.p.

Astfel s-a reținut că la data de 09.10.2012 inculpații Laco A. și C. I. A. s-au hotărât să sustragă mai multe cabluri electrice, aflate în apropierea unui tronson de cale ferată, în zona pasarelei din cartierul Partoș mun. A. I., convenind să comită fapta pe timpul nopții.

Pentru punerea în aplicare a rezoluției infracționale cei doi inculpați s-au întâlnit în noaptea de 09/10.10.2012 și s-au deplasat în zona menționată mai sus unde, după ce au ridicat capacul unui canal din beton pentru protecția cablurilor, situat la 1 metru de calea ferată, cu ajutorul unui clește tip” gură de lup” ( aparținând inculpatului C. I. A.) au secționat 5 cabluri electrice în lungime totală de 750 metri, componente ale instalației de siguranță și dirijare a traficului feroviar, patru dintre acestea nefiind în funcțiune, iar cel de al cincilea făcând parte din comanda de la distanță a separatorilor 2Y,4Y ai Stației A. I..

Inculpații au fost prinși în flagrant, de către organele de poliție în apropierea locului săvârșirii infracțiunii, transportând cu o căruță cablurile sustrase, spre un loc ferit, unde intenționau să le ardă învelișul din plastic, pentru a le putea comercializa mai ușor la un centru de colectare fier vechi.

Cablurile au fost ridicate și restituite reprezentanților unității păgubite.

Încadrarea juridică dată faptei săvârșite de către inculpatul recurent este legală.

Inculpatul recurent a criticat sentința penală atacată sub aspectui individualizării pedepsei aplicate, apreciind că pedeapsa de 3 ani închisoare este prea mare în condițiile în care a recunoscut faptele și față de el s-a făcut aplicarea disp. art. 320/1 C.p.p.

Curtea, analizând recursul prin prisma acestor critici constată că instanța de fond a aplicat inculpatului recurent o pedeapsă just individualizată, ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C.p. precum și de persoana și circumstanțele personale ale inculpatului.

Se constată astfel că față de limitele de pedeapsă pentru fapta săvârșită, față de împrejurarea că inculpatul este recidivist postexecutoriu și că a avut anterior 15 condamnări penale pentru fapte similare, chiar și cu reducerea cu o treime a limitelor pedepselor în condițiile art. 320/1, instanța de fond a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special.

Nu se impune o reducere a pedepsei aplicate inculpatului având în vedere condamnările anterioare, săvârșirea unei noi fapte penale în aceste condiții dovedind că pedepsele anterioare nu și-au atins scopul.

Față de cele expuse, Curtea, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.p.p., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Laco A..

În baza art. 192 al. 2 C.p.p. inculpatul recurent va fi obligat să achite statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului de avocați A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Laco A., împotriva sentinței penale nr. 239/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar penal nr._ .

Obligă recurentul să achite statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului de avocați A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 10.09.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

D. G. A. G. M. C. M. M.

Grefier

L. B.

Red/tehn DG/19.09.2013/2 ex

Jud fond S.-P. I. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 815/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA