Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 849/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 849/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 16-09-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ nr. 849/2013
Ședința publică din 16 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. I. M.
Judecător A. B.
Judecător A. P.
Grefier D. M. H.
DIICOT – Serviciul Teritorial A. I., prin
Procuror I. F.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații K. T. și B. M., împotriva încheierii penale pronunțată în data de 11 septembrie 2013 de Tribunalul Hunedoara, în dosar nr._ 13.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații recurenți K. T. și B. M., aflați în stare de arest în Penitenciarul Aiud, asistați de avocat B. A., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța pune în vedere părților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Apărătorul inculpaților și reprezentantul D.I.I.C.O.T. învederează ca nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat B. A., apărător desemnat din oficiu pentru inculpații recurenți K. T. și B. M., solicită în principal admiterea recursurilor, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpaților.
În subsidiar solicită luarea față de inculpați a unei măsuri preventive mai puțin restrictive, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea.
În susținerea recursurilor, învederează că temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu mai subzistă, precum și că nu sunt întrunite condițiile art. 160 lit. b, alin. 2 Cod procedură penală. Mai arată că nu există probe la dosar din care să rezulte că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Mai precizează că doar în situația analizării celorlalte măsuri, mai puțin severe, se poate lua față de inculpați măsura arestării preventive.
Astfel că se impune lăsarea acestora în libertate pentru buna desfășurare a procesului.
Reprezentantul D.I.I.C.O.T. solicită respingerea recursurilor inculpaților ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale atacate.
Mai susține că, raportat la gravitatea faptelor, la modalitatea de săvârșire a acestora, la vârsta fragedă a părților vătămate precum și la stadiul procedurilor se justifică menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților pentru buna desfășurare a procesului penal.
Inculpatul K. T., având ultimul cuvânt învederează că lasă soluția la aprecierea instanței
Inculpatul B. M., având ultimul cuvânt învederează că lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față:
În deliberare, constată:
Prin încheierea din 11.09.2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr._ 13, în temeiul art. 160/b alin. 3 și art. 300/2 CPP, s-a menținut măsura arestării preventive luate față de inculpații:
- K. T., zis „G.”, fiul natural al A., născut la data de 24.04.1962 în orașul Ardud, jud.Satu-M., domiciliat in Hunedoara, ..18, posesor al C.I. ..D. nr._, CNP_, arestat preventiv în Penitenciarul Aiud,
- B. M., zis „M. Tîncu”, fiul lui C. și G., născut la data de 28.03.1972 în mun.Hunedoara, jud.Hunedoara, domiciliat în Hunedoara, ..CM2, . C.I. ..D. nr._, CNP_, arestat preventiv în Penitenciarul Aiud și
- P. F.-R., fiul lui F. și V., născut la data de 03.06.1991 în mun.Hunedoara, jud.Hunedoara, domiciliat în Hunedoara, ., ., posesor al C.I. ..D. nr._, CNP_, arestat preventiv în Penitenciarul Aiud.
În motivare, instanța de fond a reținut următoarele:
Arestarea preventivă a inculpaților s-a dispus prin încheierea penală nr. 23/26.04.2013 a Tribunalului Hunedoara, definitivă prin încheierea penală nr.56/30.04.2013 a Curții de Apel A. I., pentru temeiul reglementat de dispozițiile art.148 al.1 lit.f) C.pr.pen., potrivit căruia măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art.143 C.pr.pen., iar inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin rechizitoriul nr.16 D/P/2013 din data de 17.05.2013 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional nestructurat, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori, prev. de art.8 din Legea nr.39/2003 și ped. de art.323 C.pen. și trafic de minori, prev. de art.13 al.1 și 3 teza I raportat la art.12 al.2 lit.a) din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen.
Măsura arestării preventive a inculpaților a fost menținută, în procedura reglementată de textul art.3001 C.pr.pen., prin încheierea penală din data de 21.05.2013, definitivă prin decizia penală nr.574/23.05.2013 a Curții de Apel A. I., apoi în procedura prevăzută de art.3002 C.pr.pen., prin încheierea penală din data de 10.07.2013, definitivă prin decizia penală nr.731/18.07.2013 a Curții de Apel A. I. și prin încheierea penală din data de 24.07.2013, definitivă prin decizia penală nr.750/29.07.2013 a Curții de Apel A. I..
Tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au modificat, ci subzistă și impun în continuare privarea lor de libertate, măsura fiind proporțională scopului urmărit.
Inculpații sunt acuzați de săvârșirea unei infracțiuni grave, de trafic de minori, în condiții de criminalitate organizată, împrejurare care presupune o anumită coeziune și sprijin între membrii grupului infracțional nestructurat.
Conform art.143 C.pr.pen., măsurile preventive se pot lua dacă sunt probe sau indicii temeinice că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Indiciile temeinice sunt considerate de textul art.681 C.pr.pen. ca existând atunci când, din datele existente în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
La soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpaților s-a apreciat că, din probațiunea administrată de organele judiciare de anchetă, rezultă date ce pot fi considerate indicii temeinice în sensul că inculpații ar fi săvârșit faptele de care sunt acuzați.
Infracțiunile de comiterea cărora sunt acuzați inculpații sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (de la 7 la 18 ani) și interzicerea unor drepturi, infracțiuni avute în vedere la soluționarea propunerii de arestare preventivă.
Pericolul concret pentru ordinea publică, pe care l-ar genera lăsarea inculpaților în libertate, nu s-a diminuat de la data arestării lor, raportat la modalitatea în care acuzarea reține că ar fi fost comise presupusele fapte infracționale, dar și raportat la natura și consecințele prezumtivelor fapte infracționale asupra evoluției psihice, morale și sociale a victimelor minore.
Potrivit dispozițiilor art.139 al.1 și 2 C.pr.pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă sau se revocă – din oficiu sau la cerere – atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, ori atunci când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive.
Raportat la aceste criterii și la circumstanțele factuale ale cauzei, s-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au modificat, ci subzistă și impun în continuare privarea lor de libertate, raportat la împrejurarea că nu au intervenit elemente noi care să conducă la altă concluzie decât cea a menținerii măsurii arestării preventive.
Durata arestării preventive nu este una excesivă – raportat la complexitatea cauzei și la legitimitatea scopului urmărit prin arestare – și nici nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în textul art.140 C.pr.pen., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text ce nu are incidență în cauză.
Menținerea măsurii arestării preventive este impusă de rațiuni plauzibile ce țin atât de gradul de pericol social concret al faptelor de comiterea cărora sunt acuzați inculpații, de natura faptelor și de modalitatea în care se pretinde că au fost comise, cât și de consecințele asupra sănătății fizice și psihice a victimelor prezumtivelor fapte infracționale, victime aflate la vârsta minoratului.
De asemenea, s-a apreciat că rațiunile de utilitate procedurală, astfel cum sunt ele reglementate prin raportare la scopurile prevăzute de dispozițiile art.136 C.pr.pen., impun, în continuare, privarea inculpaților de libertate.
Evaluând interesele personale ale inculpaților și interesul public al bunei administrări a justiției, instanțele trebuie să acorde prioritate celui din urmă, stabilit cu valoare de principiu în jurisprudența CEDO.
Critica inculpatului B. M., exprimată prin apărătorul ales, în sensul că nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea stării de arest, s-a considerat că nu poate fi primită, atâta timp cât legea procesual penală, în textul art.160b al.3, nu condiționează menținerea măsurii arestării preventive de incidența unor noi temeiuri.
Nici împrejurarea că victimele minore, în marea lor majoritate, nu s-au constituit părți civile, conform voinței reprezentanților legali, nu a putut conduce, prin ea însăși, la concluzia că pericolul concret pentru ordinea publică a inculpaților și a faptelor acestora ar fi dispărut, astfel cum pretinde inculpatul P. F..
S-a apreciat că în cauză, natura și gravitatea acuzațiilor – de criminalitate organizată – ce planează asupra inculpaților, impun concluzia că privarea acestora de libertate este necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, oportună și proporțională scopului urmărit, iar eliberarea acestora, chiar subsumată unor obligații sau garanții, ar provoca o reală tulburare a ordinii publice.
Î. acestei hotărâri, au declarat recurs în termen inculpații K. T. și B. M., solicitând prin apărător ales revocarea măsurii arestării lor preventive, cu motivația că temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu mai subzistă, precum și că nu sunt întrunite condițiile art. 160 lit. b, alin. 2 Cod procedură penală. S-a mai susținut că nu există probe la dosar din care să rezulte că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, în conformitate cu art. 385/6 alin. 3 Cod pr. pen., Curtea constată că recursurile inculpaților sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În cauză subzistă temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia față de inculpații recurenți K. T. și B. M..
Astfel, există probe și indicii temeinice care atestă presupunerea că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, respectiv infracțiunile de constituire a unui grup infracțional nestructurat, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori, prev. de art.8 din Legea nr.39/2003 și ped. de art.323 C.pen. și trafic de minori, prev. de art.13 al.1 și 3 teza I raportat la art.12 al.2 lit.a) din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 C.pen.
În acest sens, sunt relevante: procesele – verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, procesele - verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, declarațiile părților vătămate și ale martorilor, declarațiile inculpaților în care aceștia recunosc parțial, respectiv integral comiterea faptelor.
Ținând seama de împrejurările comiterii faptelor la care se referă probele și indiciile temeinice menționate (în baza unei înțelegeri prealabile, de mai multe persoane împreună), de modalitatea se săvârșire, de urmările produse (exploatarea sexuală a unor persoane minore), Curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților K. T. și B. M. ar genera o stare de insecuritate în rândul societății, prezentând pericol concret pentru ordinea publică.
Și teza primară a art. 148 lit. f C.P.P. subzistă, întrucât pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății sunt mai mari de 4 ani.
Curtea apreciază că în cauză nu a fost depășit termenul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive, așa cum este prevăzut de art. 6 alin. 1 CEDO (inculpații fiind reținuți și apoi arestați preventiv cu începere din 25.04.2013), raportat la obiectul și complexitatea cauzei, la numărul inculpaților și multitudinea actelor infracționale, la necesitatea administrării unei probațiuni vaste, implicând audierea mai multor martori și administrarea de probe în apărare.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că în mod legal și temeinic a dispus instanța de fond menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților K. T. și B. M., această măsură și durata ei fiind proporțională cu scopul urmărit – prevenirea săvârșirii altor infracțiuni și protejarea drepturilor și libertăților persoanelor.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b și art. 141 C.p.p, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații K. T. și B. M., împotriva încheierii penale pronunțată în data de 11 septembrie 2012 de Tribunalul Hunedoara, în dosar nr._ 13.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul K. T. la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul B. M. la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații K. T. și B. M., împotriva încheierii penale pronunțată în data de 11 septembrie 2012 de Tribunalul Hunedoara, în dosar nr._ 13.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul K. T. la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul B. M. la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, S. I. M. A. B. A. P.
Grefier,
H. D.
REDACTAT M.I.S./TEHN. D.H.
18.09.13
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 629/2013.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 140/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
