Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 192/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 192/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 25-03-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 192/A/2014

Ședința publică de la 25 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. M.

Judecător C. M. M.

Grefier D. M.

Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin

M. C. - procuror

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de contestatorul A. A. M. împotriva deciziei penale nr. 1288/20.12.2013 pronunțată de C. de A. A. I. în dosar penal nr._/278/2011.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul A. A. M. aflat în stare de detenție în PNT B. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că cererea prin care contestatorul A. A. M. a solicitat contestația în anulare a fost admisă în principi la termenul anterior

Instanța solicită părților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.

Contestatorul A. A. M. și Reprezentantul Parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Contestatorul A. A. M., arată că nu a putut fi prezent la termenele anterioare, din motive medicale și că avocatul ales nu este prezent. Solicită admiterea contestației, anularea deciziei penale atacate și stabilirea unui termen de rejudecare.

Reprezentanta Ministerului Public, față de actele existente la dosar, solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației care condamnatul contestator A. A. M. din următoarele considerente.

În fața instanței de recurs, inculpatul a fost citat legal. La termenul din 02.10 2013 a existat o cerere de amânare pentru motive medicale, fiind depusă la dosar o adeverință medicală. La următorul termen din 13.11.2013 a fost prezent apărătorul desemnat din oficiu, a lipsit inculpatul fără a fi depusă la dosar o cerere de amânare pentru a-și justifica lipsa. S-a considerat că are termen în cunoștință. La termenul din 18.12.2013 inculpatul lipsește, însă în justificare se depune o adeverință medicală prin care se recomandă repaos fizic și tratament, nefiind vorba de o internare, fapt care nu justifică faptul că acesta nu a încunoștințat instanța de imposibilitatea prezentării.

Contestatorul A. A. M., având ultimul cuvânt, solicită acordare unui termen pentru împăcarea cu persoanele vătămate.

Instanța învederează că acordarea unui termen este strict condiționată de admiterea contestației în anulare.

C. DE A.

I. Constată că prin decizia penală nr. 1288/20.12.2013 pronunțată de C. de A. A. I., în dosar nr._/278/2011 s-a dispus admiterea recursului recursurile declarate de către P. de pe lângă Judecătoria Petroșani și de inculpații F. O. A., Amarandii F. și S. V. G. împotriva sentinței penale nr.41/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr._/278/2011.

S-a casat sentința penală atacată:

1. În ceea ce îl privește pe inculpații F. O. A. și Amarandii F., integral sub aspectul laturii penale și civile și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Judecătoria Petroșani.

2. În ceea ce îi privește soluționarea acțiunilor civile formulate de părțile civile S.C. ,,M. D. C.” S.R.L., S.C. ,,N.” S.R.L. și B. V. C., integral și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Judecătoria Petroșani.

S-a stabilit că ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul este încheierea de ședință din 2 iulie 2012.

3. În ceea ce îl privește pe inculpatul S. V. G., sub aspectul laturii penale în ceea ce privește tehnica juridică de contopire a pedepselor și, procedând la rejudecare în aceste limite:

S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul S. V. G.a fost condamnat prin sentința penalănr.193/30.03.2010, pronunțată de Judecătoria Petroșani, definitivă față de acest inculpat prin neapelare și infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 25/17.01.2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani, definitivă prin decizia penală nr. 63/14.03.2011 a Curții de A. A. I. sunt concurente.

S-a constatat că infracțiunile de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și i C.pen., cu aplic. art. 75 lit. c și art. 37 lit. a C.pen. și art. 74 lit. c și art. 76 lit. d C.pen., săvârșită la 12/13 septembrie 2010 și de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 181 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen., cu aplic. art. 74 lit. c și art. 76 lit. e C.pen. săvârșită la 27 iunie 2010, pentru care inculpatul S. V. G. a fost condamnat în prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunile pentru săvârșirea cărora inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 25/17.01.2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani și prin sentința penală nr.169/13.03.2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani, definitivă față de acest inculpat prin nerecurare.

S-a constatat că prin sentința penală nr.169/13.03.2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 25/17.01.2011 a Judecătoriei Petroșani, rămasă definitivă prin decizia pen. nr. 63/14.03.2011 a Curții de A. A. I..

În baza art.85 Cod penal s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.169/13.03.2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani și descontopește această pedeapsă în elementele ei componente, respectiv:

- 1(un) an închisoare pentru săvârșirea la data de 4.11.2010 a infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i C.pen. cu aplic. art.75 lit.c C.pen. și art.3201 C.pr.pen. și art.74 și 76 lit.c C.pen.

- pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 25/17.01.2011 a Judecătoriei Petroșani

În baza art.39 alin.1 C.pen. și a și a deciziei de recurs în interesul legii nr.42/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a contopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului S. V. G. prin sentința penală nr. 25/17.01.2011 a Judecătoriei Petroșani cu pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i C.pen. cu aplic. art.75 lit.c C.pen. și art.3201c.pr.pen. și art.74 și 76 lit.c C.pen. aplicată prin sentința penală nr.169/13.03.2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani și pedepsele de 2(doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. a, g și i C.pen., cu aplic. art. 75 lit. c și art. 37 lit. a C.pen. și art. 74 lit. c și art. 76 lit. d C.pen. și 4 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 181 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen., cu aplic. art. 74 lit. c și art. 76 lit. e C.pen. pentru care inculpatul S. V. G. a fost condamnat în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pe care o sporește cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a interzis inculpatului exercitarea, pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 Cod penal,a următoarelor drepturi prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal:

- dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice

- dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie implicând exercițiul autorității de stat

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, sub aspectul laturii penale, cu privire la inculpatul S. V. G. și la inculpații C. P.-M., A. A.-M., Diumea S., Hărăianu C. și B. M.-C., precum și sub aspectul laturii civile, soluționarea acțiunilor civile formulate de părțile civile Spitalul de Urgență Petroșani și N. R. V., în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

S-au respins ca nefondate recursurile declarate de inculpații C. P.-M., A. A.-M., Diumea S., Hărăianu C. șiBoboc M.-C., împotriva sentinței penale nr.41/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr._/278/2011.

Au fost obligați inculpații C. P.-M., A. A.-M., Diumea S.,Hărăianu C. și B. M.-C., să plătească fiecare, suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămânând în sarcina acestuia.

S-a dispus ca onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, în cuantum de 400 lei pentru fiecare, să fie avansate din fondurile Ministerului Justiției.

II. Împotriva deciziei a exercitat calea de atac a contestației în anulare condamnatul A. A. M. pe motiv că la termenul la care s-a judecat recursul nu s-a putut prezenta pe motiv că a fost grav bolnav.

A anexat o adeverință medicală eliberată la data de 18.12.2013 din care rezultă că suferă de o afecțiune față de care se recomandă repaus fizic și tratament.

P. încheierea din 11.02.2014 s-a dispus admiterea în principiu a contestației, în temeiul art.431 alin.2 raportat la art.426 lit.c. C. p.p.

III. Examinând prezenta contestație in perspectiva dispozițiilor art.432 C.pr.pen, C. constată că este neîntemeiată.

Cauza a fost înregistrată în recurs la C. de A. A. I. la data de 19.03.2013, suferind mai multe amânări succesive. Inculpatul a avut termen în cunoștință și a cunoscut despre termenul de judecată din 18.12.2013.

Adeverința cu nr._/18.12.2013 atestă existența unor afecțiuni față de care medicul a recomandat repaus fizic și tratament, însă nu atestă că în aceea zi contestatorul ar fi fost în imposibilitate de a se deplasa. În nici un caz mențiunea respectivă nu dovedește că acesta s-a aflat într-o situație în care i-a fost imposibil să încunoștințeze instanța despre imposibilitatea de a se prezenta, așa cum prevede art.426 lit.aC.pr.pen.

Acesta s-a deplasat în ziua respectivă la medic, astfel că putea lua măsuri pentru încunoștințarea instanței despre starea sa, însă nu a făcut-o.

Starea de imposibilitate de a încunoștința instanța trebuie să fie evidențiată ca atare de împrejurări obiective, ceea ce nu e cazul în speță.

În temeiul art.432 C.pr.pen contestația va fi respinsă.

În baza art.275 alin.3 C.pr.pen va obliga contestatorul să achite statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul A. A. M. cu privire la decizia penală nr. 1288/20.12.2013 pronunțată de C. de A. A. I. în dosar penal nr._/278/2011.

Obligă contestatorul să achite statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 25.03.2014.

Președinte, Judecător,

A. G. M. C. M. M.

Grefier,

D. M.

Red. A.M./12.05.2014

Tehn.DM/2ex/12.05.2014

Jud.fond. L. G. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 192/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA