Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 448/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 448/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 26-03-2012 în dosarul nr. 448/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 448/2012

Ședința publică de la 26 Martie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. I. P.

Judecător E. B.

Judecător M. F. F.

Grefier L. A.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:

M. C. - procuror.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpații S. G. și H. O. împotriva sentinței penale nr. 1788/2011 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr.­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­_ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent S. G., asistat de avocat H. C., în substituirea av. B. H., apărătorul desemnat din oficiu, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

La întrebarea instanței cu privire la faptul dacă dorește să dea declarație în cauză, inculpatul – recurent arată că nu dorește să uzeze de dreptul de a da declarații precizând că își menține declarațiile date anterior în cauză.

La întrebarea instanței inculpatul S. G. arată că își menține recursul formulat în cauză. Învederează instanței faptul că este nemulțumit de pedeapsa aplicată. Precizează că mergea la săpat pentru a căuta fier vechi iar la momentul când l-a luat Poliția era la Centrul de Colectare.

Inculpatul recurent prezintă instanței spre vedere o rezoluție a parchetului prin care, pentru alte persoane s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza prev. art. 10 lit. c și d C.proc pen. Arată că a recunoscut faptele la fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu al inculpaților recurenți solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței penale atacate și procedând la rejudecarea cauzei reducerea cuantumului pedepsei și aplicarea unei pedepse cu suspendare. Arată ca inculpatul a recunoscut faptele. Solicită ca instanța să aibă în vedere și concluzii privind achitarea inculpaților.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului formulat ca nefondat. Se arată că instanța de fond la aplicarea pedepsei a avut în vedere și împrejurările săvârșirii faptei. Totodată se arată că inculpatul S. G. este un fenomen cu privire la sustragerile de fier vechi.

Inculpatul S. G., având ultimul cuvânt, solicită aplicarea unei pedepse cu suspendare.

CURTEA DE APEL,

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1788/07.12.2011 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosarul nr._ s-a dispus condamnarea inculpaților:

1. S. G., fiul lui A. și V., născut la data de 21.11.1960 în O. M., jud. A., cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație, domiciliat în O. M., ., jud. A., CNP_, la pedeapsa de:

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a, g și i C.pen și cu aplicarea Art. 41 alin. 2 Cpen și Art. 320 ind. 1 CPP

- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire prev. și ped. de Art. 221 alin. 1 Cpen, cu aplicarea Art. 320 ind. 1 CPP

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice ped și prev. de Art. 321 alin. 1 CP cu aplicarea Art. 320 ind. 1 CPP.

În baza art. 33, 34 și 36 Cpen s-a dispus contopirea pedepselor de 2 ani și 6 luni, 8 luni și 1 an închisoare, în pedeapsa cea mai grea urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b C.pen. pe durata stabilită de art.71 C.pen.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cpen s-a dispus confiscarea specială a sumei de 23,2 lei de la inculpatul S. G..

2. H. O., fiul lui A. și R., născut la data de 25.06.1967 în O. M., jud. A., cetățean român, studii generale, fără ocupație, necăsătorit, 2 copii minori, stagiu militar satisfăcut, domiciliat în O. M., .. 3, jud. A., recidivist, la pedeapsa de:

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a și i C.pen, cu aplicarea Art. 37 lit. b Cpen și art. 320 ind. 1 CPP

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b C.pen. pe durata stabilită de art.71 C.pen.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cpen s-a dispus confiscarea specială a sumei de 23,2 lei de la inculpatul H. O..

3. D. S., fiul lui A. și A., născut la data de 30.11.1983 în O. M., jud. A., cetățean român, fără studii, fără stagiu militar îndeplinit, fără ocupație, recidivist, necăsătorit cu domiciliul în O. M., .. 7, jud. A., CNP_, la pedeapsa de:

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g și i C.pen, cu aplicarea Art. 37 lit. b Cpen și Art. 320 ind. 1 CPP

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și i C.pen, cu aplicarea Art. 37 lit. b Cpen și Art. 320 ind. 1 CPP

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. g C.pen, cu aplicarea Art. 37 lit. b Cpen și Art. 320 ind. 1 CPP

- 2 ani închisoare săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev și ped de Art. 192 alin. 2 Cpen, cu aplicarea Art. 37 lit. b Cpen și Art. 320 ind. 1 Cpp

În baza art. 33, 34 și 36 Cpen s-a dispus contopirea pedepselor de 2 ani și 6 luni, 2 ani și 6 luni și 2 ani și 6 luni și 2 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

A fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b C.pen. în condițiile și pe durata stabilită de art.71 C.pen.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cpen s-a dispus confiscarea specială a sumei de 23,2 lei de la inculpatul D. S..

4. D. I. S., fiul lui I. și S., născut la data de 19.01.1990 în O. M., jud. A., cetățean român, studii: 6 clase, fără ocupație, necăsătorit, cu antecedente penale domiciliat în O. M., ., jud. A., CNP_, la pedeapsa de:

- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a și i Cpen, cu aplicarea art. 320 ind. 1 CPP

În baza art. 81 Cpen s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6luni stabilit conform dispozițiilor Art. 82 alin. 1 Cpen precum și a pedepsei accesorii.

În baza art. 359 CPP s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cpen privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b C.pen. pe durata stabilită de art.71 C.pen.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cpen s-a dispus confiscarea specială a sumei de 23,2 lei de la inculpatul D. I. S..

5. ȘIMON V., fiul lui G. și M., născut la data de 26.03.1971 în O. M., jud. A., cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație, căsătorit, domiciliat în O. M., ., jud. A., recidivist, CNP_ la pedeapsa de:

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a și i C.pen, cu aplicarea Art. 37 lit. a Cpen și art. 320 ind. 1 CPP

În baza art. 61 Cpen a fost revocat liberării condiționate în ceea ce privește pedeapsa de 8 ani aplicată prin SP nr. 1466/2003 și dispune contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 840 de zile din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin SP nr. 1466/2003 a Jud. Aiud cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni aplicată prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b C.pen. pe durata stabilită de art.71 C.pen.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cpen s-a dispus confiscarea specială a sumei de 23,2 lei de la inculpatul Șimon V..

6. S. A., fiul lui V. și I., născut la data de 17.11.1980 în O. M., jud. A., cetățean român, studii 6 clase, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în O. M., ., recidivist, CNP_ la pedeapsa de:

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a și i C.pen, cu aplicarea Art. 37 lit. b Cpen și art. 320 ind. 1 CPP

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b C.pen. pe durata stabilită de art.71 C.pen.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cpen s-a dispus confiscarea specială a sumei de 23,2 lei de la inculpatul S. A..

În baza art. 346 CPP raportat la dispozițiile art. 14 CPP s-a luat act că părțile vătămate . SA, . O. M. și H. D. C. V. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 346 CPP raportat la dispozițiile Art. 14 CPP și Art. 998 – 999 C.Civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă ., cu sediul în O. M., .. 41, jud. A. și pe cale de consecință a fost obligat inculpatul S. G. să plătească în favoarea acesteia suma de 250 de lei cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art.191 al.2 și 3 Cod pr.penală a fost obligat inculpatul S. G. la plata sumei de 633,3 lei, inculpatul S. A. să plătească suma de 633,3 lei, inculpatul H. O. să plătească suma de 633,3 lei, inculpatul D. S. să plătească suma de 633,3, inculpatul Șimon V. să plătească suma de 633,3 lei și pe inculpatul D. I. S. să plătească suma de 633,3 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 08.09.2009 în jurul orei 07: 30 inculpații S. G. și H. O., în timp ce se deplasau cu căruța în zona „Batale", aparținând S.C. G. U. S.A. O. M., au hotărât să sustragă țeava metalică din rețeaua de evacuare a reziduurilor, în scopul valorificării la un centru de colectare a fierului vechi. În acest sens au tăiat trei bucăți de țeava, cu o greutate totală de 760 kg, pe care au încărcat-o în căruțe și în aceeași zi au fost surprinși de poliție în timp ce transportau țeava sustrasă la centrul de colectare a fierului vechi. Țeava sustrasă, a cărei valoare a fost apreciată la 1.915 lei a fost restituită părții vătămate care a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.

La data de 26.09.2009 în jurul orei 13:00, inculpatul S. G. s-a deplasat în zona „Batale", aparținând S.C. G. U. S.A. O. M. și a sustras o țeava metalică, fiind din nou surprins de poliție în apropierea centrului de colectare a fierului vechi aparținând S.C. „Recimat" S.A. Țeava a cărei valoare a fost apreciată la 201 euro a fost ridicată și predată părții vătămate, care a declarat că nu se mai constituie parte civilă în cauză, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.

La data de 08.09.2009 pe timp de zi inculpatul Șimon G. a sustras de la S.C. G. U. S.A. O. M., trei bucăți de tablă de 60 kg în valoare de 151 lei. Inculpatul a fost depistat de un echipaj de poliție și materialul sustras a fost restituit părții vătămate care a declarat că nu se mai constituie parte civilă în cauză.

În zorii zilei de 26.10.2009, ora 6:30, inculpații S. G. și D. S., împreună cu Șimon R. s-au deplasat cu o căruță până pe malul râului M. cu intenția de a sustrage fier vechi. De aici Șimon R. și inculpatul D. S. au pătruns în incinta S.C. G. U. S.A. O. M. de unde au sustras și au transportat cu un cărucior de mănă fier vechi până la căruța unde îi aștepta S. G.. În apropierea benzinăriei F. Oil, Șimon R. a coborât din căruță, moment în care cei trei au fost observați de angajații S.C. G. U. S.A. O. M..

În curtea centrului de colectare a fierului vechi S.C. Remat O. M. au fost surprinși inculpații G. și D. S. de către martorul Vigh Sigismund, angajat al societății păgubite. Până la venirea poliției, inculpatul D. S. l-a amenințat pe martorul Vigh Sigismund că îl lovește cu o cărămidă.

Cele 620 kg de fier vechi sustrase apreciate la 310 lei, au fost restituite părții vătămate, care a declarat că nu se mai constituie parte civilă în cauză.

La data de 03.11.2009 în jurul orei 13:00 inculpații D. S., S. A., S. V. și D. I. S. au pătruns prin escaladarea gardului în curtea centrului de colectare a fierului vechi .. O. M. de unde au sustras cantitatea de 300 kg deșeu fier vechi, pe care l-au transportat și l-au ascuns în câmpul de sonde.

Ulterior cei trei inculpați i-au solicitat inculpatului S. G. să-i ajute să transporte fierul cu atelajul său. S. G. a acceptat și cu ajutorul inculpatului D. S. cei cinci au încărcat fierul și l-au transportat la centrul de colectare a fierului vechi S.C. Remat S.A. O. M. unde au fost surprinși de poliție.

Fierul sustras în valoare de aproximativ 150 lei a fost ridicat și restituit părții vătămate, care a declarat că nu se mai constituie parte civilă. Pentru fierul predat inculpații au primit suma de 116 lei pe care au împărțit-o în mod egal.

În noaptea de 08/09.01.2010 inculpatul D. S. a intrat pe poarta care nu era închisă în curtea locuinței aparținând părții vătămate H. D. C. V. și a sustras o bicicletă de tip Mountain Bike de culoare roșie în valoare de aproximativ 200 lei. Inculpatul a fost surprins de Poliție pe . sustrasă a fost ridicată și predată părții vătămate care a declarat că nu se mai constituie parte civilă în cauză.

La data 12.02.2010 în timp ce se afla în barul S.C. E. C. S.R.L. și consuma băuturi alcoolice, inculpatul S. G. a avut o discuție cu concubina sa, S. R., după care aceasta din urmă a luat telefonul mobil al inculpatului și a plecat. Imediat după aceasta inculpatul a răsturnat masa la care se afla fiind sparte două scrumiere, pahare și o placă de gresie, a trântit la pământ și a rupt două scaune din plastic și a adresat cuvinte injurioase determinând clienții din local să plece. S.C. E. C. S.R.L. a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 250 lei, reprezentând contravaloare bunurilor distruse.

Starea de fapt relatată a fost reținută coroborând declarațiile inculpaților cu procese verbale de constatare a infracțiunilor flagrante; dovadă ridicare-predare 3 conducte metalice din data de 08.09.2009; dovezi ridicare predare țevi metalice 760 kg și țevi din tablă 60 kg din data de 08.09.2009; notă de cântărire; dovadă ridicare predare țeava metalică din data de 26.09.2009; dovadă ridicare-predare 620 kg fier vechi din data de 26.10.2009; notă de cântărire; dovadă ridicare predare 300 kg fier vechi din data de 04.11.2009; dovadă ridicare predare bicicletă din data de 09.01.2010; declarațiile martorilor B. T. V., Vigh Sigismund M., S. V., O. C. A., L. I. și P. D..

Audiați în faza de urmărire penală inculpații au recunoscut și regretat săvârșirea faptelor.

S-a reținut că în drept, faptele inculpatului S. G. care, la data de 08.09.2009 în jurul orei 07:30, împreună cu H. O., au scos din pământ și au tăiat o țeava metalică de 760 kg din zona „Batale", aparținând .. O. M., pe care au dus-o la un centru de colectare a fierului vechi (pct. 1), la data de 26.09.2009 în jurul orei 13:00, a sustras tot din zona „Batale", aparținând .. O. M. o țeava metalică, a cărei valoare a fost apreciată la 201 euro (pct. 2), în zorii zilei de 26.10.2009, ora 6:30, împreună cu Șimon R. și D. S. s-a deplasat cu căruța până în apropierea S.C. G. U. SA. O. M., au sărit gardul și au sustras 620 kg de fier vechi (pct. 4), la data de 03.11.2009 a transportat cu căruța proprietate personală cantitatea de 300 kg deșeu fier vechi sustras de la .. O. M. de către inculpații S. A., Șimon V., D. S., D. I. S., cunoscând că fierul este furat, în schimbul unei sume de bani (pct. 5), și la data 12.02.2010 în timp ce se afla în barul S.C. E. C. SRL. și consuma băuturi alcoolice, a avut o discuție cu concubina sa, după care a răsturnat masa la care se afla, a spart două scrumiere, pahare și o placă de gresie, a trântit la pământ și a rupt două scaune din plastic și a adresat cuvinte injurioase determinând clienții din local să plece. (pct. 7), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, tăinuire și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. și ped. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, g, i C. pen. cu aplic. art. 41 al.2 Cp. (pct. 1, 2, 4), art. 221 al. 1 C. pen. (pct. 5), art. 321 al. 1 C. pen. ( pct. 7), totul cu aplic. art. 33 lit. a C. pen.

Fapta inculpatului H. O. care, la data de 08.09.2009 în jurul orei 07:30 împreună cu S. G., au scos din pământ și au tăiat o țeava metalică de 760 kg din zona „Batale", aparținând .. O. M., pe care au dus-o la un centru de colectare a fierului vechi (pct. 1) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, i C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b C. pen. (pct. 1)

Faptele inculpatului D. S., care în dimineața zilei de 26.10.2009 ora 6:30 împreună cu inculpații S. G. și Șimon R. au sărit gardul și au pătruns în incinta S.C. G. U. S.A. O. și au sustras 620 kg de fier vechi (pct. 4), la data de 03.11.2009 în jurul orei 13:00 împreună cu inculpații S. A., S. V., D. loan S. au pătruns prin escaladarea gardului în curtea centrului de colectare a fierului vechi .. O. M., de unde au sustras cantitatea de 300 kg deșeu fier vechi (pct. 5), în noaptea de 08/09.01.2010 a intrat pe poarta care nu era închisă în curtea locuinței aparținând părții vătămate H. D. C. V. și a sustras o bicicletă de tip Mountain Bike de culoare roșie (pct. 6), întrunesc elementele constitutive a 3 infracțiuni de furt calificat, și violare de domiciliu prev. și ped. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, g, i C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b C. pen. (pct. 4) art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, i C pen. cu aplic. art. 37 lit. b C. pen. (pct. 5), art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. g C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b C. pen. (pct. 6) art. 192 al. 2 C. pen.. cu aplic. art. 37 lit. b C.pen. (pct. 6) totul cu aplic. art. 33 lit. a C. pen.

Fapta inculpatului S. A. care la data de 03.11.2009 în jurul orei 13:00, împreună cu inculpații D. S., Șimon V., D. loan S. au pătruns prin escaladarea gardului în curtea centrului de colectare a fierului vechi .. O. M., de unde au sustras cantitatea de 300 kg deșeu fier vechi (pct. 5), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, i C pen. cu aplic. art. 37 lit. b C. pen. (pct. 5).

Fapta inculpatului Șimon V. care la data de 03.11.2009 în jurul orei 13:00 împreună cu inculpații D. S., S. A., D. loan S. au pătruns prin escaladarea gardului în curtea centrului de colectare a fierului vechi .. O. M., de unde au sustras cantitatea de 300 kg deșeu fier vechi (pct. 5), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, i C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a C.pen. (pct. 5).

Fapta inculpatului D. I. S., care la data de 03.11.2009 în jurul orei 13.00 împreună cu inculpații D. S., S. A., Șimon V. au pătruns prin escaladarea gardului în curtea centrului de colectare a fierului vechi .. O. M., de unde au sustras cantitatea de 300 kg deșeu fier vechi (pct. 5), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, i C. pen. (pct. 5).

La termenul din data de 12.10.2011 și la cel din data de 23.11.2011, instanța le-a adus la cunoștință inculpaților faptul că au posibilitatea să beneficieze de procedura simplificată de judecată, în condițiile Art. 320 ind. 1 CPP astfel cum a fost acesta introdus prin Legea nr. 202/2010. Fiind primit acordul inculpaților în acest sens, instanța a procedat la audierea acestora, constatând ulterior admisibilitatea cererii formulate. Pe cale de consecință, la individualizarea pedepsei instanța a aplicat dispozițiile art. 320 ind. 1 alin. 7 CPP, reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

Procedând la individualizarea pedepsei conform criteriilor prev.de art.72 Cod penal, având în vedere gradul de pericol social al faptei rezultat din modul de comitere și împrejurările în care a fost săvârșită, persoana inculpatului S. G., comportarea sinceră a acestuia în cursul procesului, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, instanța l-a condamnat la pedeapsa de:

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a, g și i C.pen și cu aplicarea Art. 41 alin. 2 Cpen și Art. 320 ind. 1 CPP

- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire prev. și ped. de Art. 221 alin. 1 Cpen, cu aplicarea Art. 320 ind. 1 CPP

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice ped și prev. de Art. 321 alin. 1 CP cu aplicarea Art. 320 ind. 1 CPP.

În baza a t. 33, 34 și 36 Cpen s-a dispus contopirea pedepselor de 2 ani și 6 luni, 8 luni și 1 an închisoare, în pedeapsa cea mai grea urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

A fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b C.pen. pe durata stabilită de art.71 C.pen.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cpen s-a dispus confiscarea specială a sumei de 23,2 lei de la inculpatul S. G., dat fiind că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere faptul că inculpatul a dat dovadă de a lungul timpului de perseverență infracțională, fiind cunoscut cu antecedente penale, iar în ceea ce privește circumstanțele personale ale acestuia instanța a avut în vedere faptul că nu prestează nici o activitate, este cercetat pentru mai multe fapte de furt de materiale feroase și neferoase, iar resursele externe nu oferă condiții certe de îndreptare, astfel că s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate cu executare în regim penitenciar.

În privința inculpatului H. O., instanța l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a și i C.pen, cu aplicarea art. 37 lit. b Cpen și art. 320 ind. 1 CPP.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b C.pen. pe durata stabilită de art.71 C.pen.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cpen s-a dispus confiscarea specială a sumei de 23,2 lei de la inculpatul H. O..

La individualizarea pedepsei instanța a avut in vedere faptul că inculpatul a dat dovadă de a lungul timpului de perseverență infracțională, fiind cunoscut cu antecedente penale, respectiv recidivist, acesta fiind condamnat anterior prin SP nr. 1821/2004 a Jud. Aiud, iar resursele externe nu oferă condiții certe de îndreptare, astfel că a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate cu executare în regim penitenciar.

În ceea ce îl privește pe inculpatul D. S., instanța l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g și i C.pen, cu aplicarea Art. 37 lit. b Cpen și Art. 320 ind. 1 CPP

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și i C.pen, cu aplicarea Art. 37 lit. b Cpen și Art. 320 ind. 1 CPP

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. g C.pen, cu aplicarea Art. 37 lit. b Cpen și Art. 320 ind. 1 CPP

- 2 ani închisoare săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev și ped de Art. 192 alin. 2 Cpen, cu aplicarea Art. 37 lit. b Cpen și Art. 320 ind. 1 Cpp

În baza art. 33, 34 și 36 Cpen a dispus contopirea pedepselor de 2 ani și 6 luni, 2 ani și 6 luni și 2 ani și 6 luni și 2 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b C.pen. în condițiile și pe durata stabilită de art.71 C.pen.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cpen s-a dispus confiscarea specială a sumei de 23,2 lei de la inculpatul D. S.

La individualizarea pedepsei instanța a avut in vedere faptul că inculpatul a dat dovadă de a lungul timpului de perseverență infracțională, fiind cunoscut cu antecedente penale, iar în ceea ce privește circumstanțele personale ale acestuia instanța a avut în vedere faptul că lucrează ocazional, este cunoscut ca săvârșind în mod frecvent furturi de materiale feroase, iar resursele externe nu oferă condiții certe de îndreptare, astfel că a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate cu executare în regim penitenciar.

În ceea ce îl privește pe inculpatul D. I. S., instanța l-a condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a și i Cpen, cu aplicarea art. 320 ind. 1 CPP.

În baza art. 81 Cpen s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni stabilit conform dispozițiilor Art. 82 alin. 1 Cpen precum și a pedepsei accesorii.

În baza art. 359 CPP s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cpen privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit. b C.pen. pe durata stabilită de art.71 C.pen.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cpen s-a dispus confiscarea specială a sumei de 23,2 lei de la inculpatul D. I. S..

La individualizarea pedepsei instanța a avut in vedere faptul că inculpatul deși a fost sancționat în trecut cu amendă administrativă, pentru săvârșirea unor fapte similare, nu a fost niciodată condamnat, astfel că scopul pedepsei poate fi atins și prin modalitatea suspendării condiționate a executării.

În privința inculpatului Șimon V., instanța l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a și i C.pen, cu aplicarea art. 37 lit. a Cpen și art. 320 ind. 1 CPP

În baza art. 61 Cpen a fost revocat beneficiul liberării condiționate în ceea ce privește pedeapsa de 8 ani aplicată prin SP nr. 1466/2003 și s-a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 840 de zile din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin SP nr. 1466/2003 a Jud. Aiud cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni aplicată prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, având în vedere că fapta pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani și 6 luni prin prezenta a fost săvârșită în timpul de pedeapsă rămasă neexecutată din pedeapsa de 8 ani.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b C.pen. pe durata stabilită de art.71 C.pen.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cpen s-a dispus confiscarea specială a sumei de 23,2 lei de la inculpatul Șimon V..

La individualizarea pedepsei instanța a avut in vedere faptul că inculpatul a dat dovadă de a lungul timpului de perseverență infracțională, fiind cunoscut cu antecedente penale, respectiv recidivist postcondamnatoriu, acesta fiind condamnat anterior prin SP nr. 1466/2003 a Jud. Aiud, iar resursele externe nu oferă condiții certe de îndreptare, astfel că s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate cu executare în regim penitenciar.

În privința inculpatului S. A., instanța l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a și i C.pen, cu aplicarea art. 37 lit. b Cpen și art. 320 ind. 1 CPP

S-a intrezis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b C.pen. pe durata stabilită de art.71 C.pen.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cpen s-a dispus confiscarea specială a sumei de 23,2 lei de la inculpatul S. A..

Pentru a se putea antrena răspunderea civilă delictuală, în acord cu dispozițiile Art. 998-999 C. Civ., respectiv răspunderea pentru fapta proprie, este necesar a fi îndeplinite o . condiții în mod cumulativ, cunoscut fiind faptul că latura civilă într-o cauză penală se soluționează după regulile impuse de legislația civilă în vigoare, în materie. Aceste condiții vizează existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs precum și existența vinovăției persoanei care a cauzat prejudiciul. În ceea ce privește ultimele condiții expuse instanța constată că acestea apar îndeplinite ca și o consecință firească a dezlegării date laturii penale a cauzei. În ceea ce privește prima condiție, aceasta la rândul ei este analizată prin prisma mai multor cerințe ce trebuie complinite, și anume: prejudiciul să fie consecința încălcării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, să fie cert, direct și să nu fi fost reparat. Astfel, cu privire la prima cerință, se reține faptul că prejudiciul se naște doar în ipoteza în care un subiect de drept nesocotește drepturile altui subiect, fapt evident în ceea ce îi privește pe inculpați care au pătruns pe proprietatea unei terțe persoane de unde au sustras fier vechi. Instanța constată totodată că partea vătămată . s-a constituit și parte civilă, fiind administrate probe pe latura civilă, respectiv înscrisuri. În privința pretențiilor civile se reține că acestea au fost dovedite și pe cale de consecință:

În baza art. 346 CPP raportat la dispozițiile art. 14 CPP și art. 998 – 999 C.Civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă ., cu sediul în O. M., .. 41, jud. A. și pe cale de consecință obligă pe inculpatul S. G. să plătească în favoarea acesteia suma de 250 de lei cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 346 CPP raportat la dispozițiile art. 14 CPP s-a luat act că părțile vătămate . SA, . O. M. și H. D. C. V. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art.191 al.2 și 3 Cod pr.penală a fost obligat inculpatul S. G. la plata sumei de 633,3 lei, inculpatul S. A. să plătească suma de 633,3 lei, inculpatul H. O. să plătească suma de 633,3 lei, inculpatul D. S. să plătească suma de 633,3, inculpatul Șimon V. să plătească suma de 633,3 lei și pe inculpatul D. I. S. să plătească suma de 633,3 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 2400 RON reprezintă onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul legal, inculpații S. G. și H. O., aducându-i critici de netemeinicie, solicitând reducerea cuantumului pedepselor aplicate și acordarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În subsidiar, s-a solicitat a se avea în vedere și posibilitatea adoptării unei soluții de achitare.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 ind. 6 al. 3 C.pr.pen., Curtea constată următoarele:

Prima instanță a realizat o justă interpretare a probelor administrate în faza de urmărire penală, stabilind corect starea de fapt dedusă judecății și dispozițiile legale aplicabile, aceasta în condițiile în care inculpații au înțeles să uzeze de dispozițiile art. 320 ind. 1 C.pr.pen.

În contextul arătat, solicitarea de achitare a inculpaților recurenți, fără indicarea temeiului de drept, nu poate fi primită, inculpații recunoscând comiterea faptelor reținute în sarcina lor în actul de sesizare și însușindu-și probele administrate în faza de urmărire penală, probe care conduc cu certitudine la stabilirea vinovăției lor.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor aplicate, Curtea constată că s-a dat eficiență în mod corespunzător atât criteriilor generale de individualizare, prev. de art. 72 C.pen., cât și dispozițiilor art. 320 ind. 1 al. 7 C.pr.pen., inculpaților fiindu-le aplicate pedepse cu închisoarea în cuantumul minim prevăzut de lege, redus cu o treime.

Astfel, având în vedere că atitudinea sinceră manifestată de inculpați pe parcursul derulării procedurilor a constituit o cauză de reducere a pedepsei, conform art. 320 ind. 1 al. 7 C.pr.pen., Curtea reține că nu se mai justifică și reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea acestora, deoarece s-ar da o dublă eficiență juridică aceleiași împrejurări.

În consecință, constatând că pedepsele aplicate inculpaților recurenți au fost corect individualizate, raportat la circumstanțele concrete în care au fost comise faptele și la circumstanțele personale ale inculpaților, acestea fiind de natură să asigure realizarea scopului preventiv și coercitiv prev. de art. 52 C.pen., Curtea apreciază nefondate criticile aduse sub acest aspect sentinței atacate.

Curtea consideră însă că în privința inculpatului S. G. pot fi aplicate dispozițiile art. 86 ind. 1 C.pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, având în vedere că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, inculpatul fiind condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, pentru care s-a împlinit însă termenul de reabilitare.

În consecință, dând prevalență ideii de reinserție socială, considerând că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat, comportamentul infracțional putând fi stopat și fără executarea efectivă a pedepsei, Curtea va admite recursul acestuia și va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate, urmând ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 3 C.pen. pe întreaga durată a termenului de încercare.

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C.pen. privind cauzele care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În privința inculpatului H. O., Curtea constată că acesta este recidivist, situație în care prevederile art. 86 ind. 1 C.pen. nu îi sunt aplicabile, motiv pentru care și sub acest aspect criticile formulate în recurs sunt nefondate.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C.pr.pen. Curtea va admite recursul formulat de inculpatul S. G. împotriva sentinței penale nr.1788/2011 pronunțată de Judecătoria Aiud pe care o va casa în parte numai sub aspectul individualizării modalității de executare a pedepselor aplicate și rejudecând în aceste limite:

În baza art.86/1 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului S. G., pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.86/3 Cod penal va obliga inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcere;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art.86/4 Cod penal raportat la art.83, 84 Cod penal se va atrage atenția inculpatului asupra cauzelor ce atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul H. O..

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul recurent H. O. la plata cheltuielilor judiciare, avansate de stat în sumă de 400 lei, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent S. G. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de inculpatul S. G. împotriva sentinței penale nr.1788/2011 pronunțată de Judecătoria Aiud pe care o casează în parte numai sub aspectul individualizării modalității de executare a pedepselor aplicate și rejudecând în aceste limite:

În baza art.86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului S. G., pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.86/3 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcere;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art.86/4 Cod penal raportat la art.83, 84 Cod penal atrage atenția inculpatului asupra cauzelor ce atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul H. O..

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală obligă inculpatul recurent H. O. la plata cheltuielilor judiciare, avansate de stat în sumă de 400 lei, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent S. G. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 26.03.2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. I. P. E. B. M. F. F.

Grefier,

L. A.

Red. M.F.F/tehnored. L.A

2 ex. /11.04.2012

J.F.C. I. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 448/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA