Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 49/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 49/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 10-04-2012 în dosarul nr. 49/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE PENALĂ Nr. 49/A/2012

Ședința publică de la 10 Aprilie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M.

Judecător D. G.

Grefier I.-M. M.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:

M. C. – procuror

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de partea civilă K. G. împotriva sentinței penale numărul 3/11.01.2012 pronunțată de Tribunalul S. – secția penală în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Nefiind cereri din partea reprezentantei parchetului, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat declarat de partea civilă și menținerea sentinței penale atacate ca legală și temeinică.

CURTEA DE APEL

Deliberând cu privire la apelul declarat de partea civilă K. G. împotriva sentinței penale numărul 3/11.01.2012 pronunțată de Tribunalul S. – secția penală în dosarul nr._, Curtea constată următoarele:

1. P. sentința penală nr. 3/11.01.2012 pronunțată de Tribunalul S. s-a respins acțiunea civilă a părților civile K. G. domiciliat în Germania,_ B. Wildbad, . și cu domiciliul ales în S., ..8, ., jud.S. (C.N.P._) și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. S., cu sediul în S., Calea Dumbrăvii, nr.17, jud.S., în contradictoriu cu V. M. D. domiciliată în S., ..4, . și V. C. cu domiciliul necunoscut, V. P. cu domiciliul necunoscut și V. A. cu domiciliul necunoscut. Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În considerente instanța a reținut:

P. sentința penală nr.86 din 26 aprilie 2006 a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului V. P. E., în baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g C.pr.pen. ca urmare a decesului făptuitorului.

Conform art.347 C.pr.pen. a fost disjunsă acțiunea civilă iar în baza art.243 alin.5 pct.1 C.pr.civ. s-a suspendat judecarea acțiunii civile până la introducerea în cauză a moștenitorilor inculpatului.

Din considerentele sentinței a reieșit că P. Tribunalului S. a reținut că în cursul anilor 2001-2002, în baza aceleiași rezoluții infracționale, folosindu-se de mijloace frauduloase inculpatul a indus și menținut în eroare partea vătămată K. G. cu prilejul acordării a două împrumuturi în bani, prezentându-io ca adevărate fapte mincinoase, cauzându-i un prejudiciu de 13._ lei (ROL).

Totodată în calitate de asociat și administrator la S.C. Rușchița S. S.R.L. a încasat de la salariați în perioada iulie 2000-aprilie 2002 contribuția pentru pensia suplimentară, contribuția individuală și contribuția către bugetul asigurărilor de șomaj fără a le depune în termen de 15 zile.

Ulterior s-a depus la dosar xerocopia certificatului de deces din care a reieșit că inculpatul a încetat din viață la data de 26 octombrie 2005 în Cluj N..

Procedând la judecarea acțiunii civile, instanța față de pasivitatea părților civile, a făcut demersuri pentru identificarea eventualilor moștenitori ai inculpatului.

În acest sens s-au solicitat relații de la Camera Notarilor Publici A. I., de la Primăria Municipiului Cluj N., de la Primăria Municipiului S., de la Oficiul Registrului Comerțului S., de la Oficiul Registrului Comerțului Cluj N., Direcția G. a Finanțelor P. S. și a fost identificată și audiată soția supraviețuitoare a inculpatului predecedat, numita V. M. D..

De asemenea, au fost identificați copii inculpatului, numiții V. C., V. P. și V. A., ale căror domicilii nu au putut fi stabilite, fiind citați prin publicitate.

Din probele dosarului a rezultat următoarele:

Acțiunea civilă a fost exercitată în cauză de partea civilă K. G. și de Direcția G. a Finanțelor P. S..

K. G. s-a constituit în final, parte civilă cu suma de 579.917 euro,iar Direcția G. a Finanțelor P. S. cu suma de_ lei (ROL).

Ca părți responsabile civilmente au fost citați în cauză S.C. Rușchița S. S.R.L. S. și .. S.. În urma faptului că cele două societăți au fost radiate, potrivit comunicării Oficiului Registrului Comerțului S., în final nu au mai putut avea această calitate.

Pe de altă parte din comunicările Camerei Notarilor Publici A. I. a rezultat că succesiunea defunctului V. P. E. nu s-a dezbătut.

În cauză nu s-au făcut dovezi nici în sensul că vreunul dintre succesibili ar fi acceptat tacit succesiunea.

S-a apreciat că, pentru a obliga pe moștenitori la plata despăgubirilor, este necesar ca la dosar să existe acte din care să rezulte calitatea acestor moștenitori acceptanți și eventual limitele în care succesiunea este acceptată.

În lipsa unor asemenea dovezi acțiunea civilă exercitată în cauză a fost apreciată ca neîntemeiată și a fost respinsă.

2. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 C pr. pen partea civilă K. G. care solicită admiterea pretențiilor civile și obligarea moștenitorilor la plata prejudiciului (fila 3).

Motivele de apel nu au fost dezvoltate de către apelant iar partea apelantă care și-a ales domiciliul procesul în S. nu s-a prezentat în instanță.

3. Curtea verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel și în raport de exigențele art. 371 și următoarele C. pr. pen. constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost investită cu soluționarea laturii civile disjunse din dosarul penal nr. 6177/2004 al Tribunalului S., în care, cu privire la inculpatul V. P. E. trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, s-a dispus încetarea procesului penal prin sentința penală nr. 86/26.04.2006 a aceleiași instanțe, ca efect al decesului inculpatului.

Curtea constată în raport de actele procesuale realizate în cauză că, părțile civile au manifestat o stare de pasivitate, sancționată de către instanța de fond din perspectiva nedepunerii unor documente din care să rezulte calitatea de moștenitori acceptați și limitele acceptării succesiunii. Sub alt aspect, pretențiile civile se impun a fi dovedite, împrejurare care nu rezultă cu certitudine din documentele depuse în dosarul penal.

În considerarea celor anterior menționate în mod corect judecătorul fondului a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă.

În apel, partea civilă nu s-a prezentat, personal sau prin reprezentant și nu a formulat niciun fel de cereri în probațiune.

Față de aceste împrejurări Curtea constată că nu sunt incidente nici unul din motivele de desființare a hotărârii instanței de fond și raportat la disp. art. 379 pct. 1 lit. b C. pr. pen. va respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă K. G. împotriva sentinței penale nr. 3/11.01.2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosar penal nr._ .

În temeiul art. 192 alin. 2 C. pr. pen. va obliga partea civilă apelantă să plătească în favoarea statului 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă K. G. împotriva sentinței penale nr. 3/11.01.2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosar penal nr._ .

Obligă partea civilă apelantă să plătească în favoarea statului 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.04.2012.

Președinte, Judecător,

C. M. D. G.

Grefier

I.-M. M.

RED: C.M./19.04.2012

TEHNORED: I.M./2EX./19.04.2012

Judecător fond - C. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 49/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA