Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 959/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 959/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 15-10-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI P. CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 959/A/2015
Ședința publică de la 15 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C.
Judecător A. L.
Grefier M. S. Ș.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. este reprezentat de procuror A. F.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de partea civilă Agenția Națională pentru R. M. împotriva sentinței penale nr.58/2015 pronunțată de J. B. în dosar_ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
-intimatul inculpat Ș. I. M., asistat de avocat ales M. P. R..
Lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nefiind alte cereri formulate instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocat ales M. P. R., pentru intimatul Ș. I. M.
solicită respingerea apelului formulat de partea civilă Agenția Națională pentru R. M., menținerea sentinței penale nr.58/2015 pronunțată de J. B. în temeiul art. 421 .pr.pen., depunând concluzii scrise. Arată că apelul vizează o . aspecte care au fost lămurite în fața instanței de fond și raportat la stare, motivele învederate de ANRM nu subzistă. Mai arată că inculpatul a formulat o cerere în fața instanței de fond, pentru a se indica exact prejudiciul (f.77 dosar fond). De asemenea, arată că, procesul s-a judecat în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, ori în această procedură, potrivit dispozițiilor legale, nu se mai pot depune, propune, formula alte cereri, decât înscrisuri.
Reprezentanta Parchetului, apreciază prezentul apel ca fiind nefondat, astfel solicită respingerea, considerând că instanța de fond în mod corect a luat act că prejudiciul cu care partea civilă s-a constituit, a fost acoperit, iar cu referire la celelalte pretenții din motivele scrise, care arată că i s-ar cuveni unui alt organism al statului, care nu are calitate de parte în prezenta cauză, consideră că nu poate face obiectul prezentei spețe.
Intimatul inculpat Ș. I. M., având ultimul cuvânt solicită respingerea apelului.
C. DE A.
Asupra apelului penal de față,
Prin sentința penală nr.58/2015 pronunțată de J. blaj în dosar_ s-a dispus:
Condamnarea inculpatului Ș. I. M., fiul lui I. și E., născut la data de 19.01.1976 în mun.A. I., jud. A., cetățean român, cod numeric personal_, ocupație. Director la ., căsătorit, studii 12 clase, cu antecedente penale, domiciliat în ., jud. A., la 2.700 lei reprezentând 135 zile - amendă x 20 lei/ ziua-amendă, pentru comiterea infracțiunii de executarea de activități miniere fără permis sau licență, prev. și ped. de art. 57 alin. 2 din Legea nr. 85/2003 cu aplic. art. 375 si art.396 alin.10 NCPP și art. 5 NCP.
A fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 N.C.P. cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.
S-a luat act că suma de 2.605 lei cu care s-a constituit parte civilă Agenția Națională pentru resurse minerale a fost achitată în integralitate de inculpatul Ș. I. M., în consecință în baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală și art. 1357 Cod civil, respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională pentru R. M., cu sediul în București, .-38, sector 1.
În temeiul art. 398 și art. 274 alin. 1 NCPP, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
P. a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin rechizitoriul nr. 846/P/2012 al Parchetului de pe lângă J. B. a fost trimis în judecată inculpatul Ș. I. M., cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de executare de activități miniere fără permis sau licență, prev. de art.57 al.2 din Legea 85/2003 în dauna părții vătămate parte civilă Agenția Națională pentru R. M..
Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei B. la data de 09.03.2015, sub nr. P_ .
În actul de sesizare s-a reținut, in esență, ca în cursul lunii august 2012 inculpatul Ș. I. M. și făptuitorul M. C. folosind un excavator marca Case proprietatea celui dintâi au efectuat excavații și au extras nisip din perimetrul M. M. fără a deține permis sau licență pentru activități miniere.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost probată cu următoarele mijloace de probă:
- nota de constatare nr.324/10.08.2012 întocmită de ANRM Compartimentului de Inspecție Teritorială pentru resurse M. A. din care reiese că la 8.08.2012 în urma unui control s-au constatat pe malul drept al râului M. existența unor excavații iar materialul rezultat din decopertare era depozitat pe malurile gropilor create, dimensiunea zonei afectate de lucrări fiind de 2 ha. S-a mai constat existența unui depozit de nisipuri și pietrișuri în lungime de aproximativ 200 metri realizat prin excavarea malului stâng al râului M..
Pe malul drept al râului a fost identificat excavatorul marca Case condus de M. C. care efectua lucrări pentru amenajarea accesului la depozitul de nisipuri și pietrișuri. Acesta nu a putut prezenta nici un document privind activitatea desfășurată, afirmând că utilajul este proprietatea lui STEAU M. I. și el lucrează pentru acesta, f.5 (dos.up.);
- adresa nr._ din 7.10.2014 emisă de ANRM prin care arată că la 8.08.2012 în urma unui control s-a constatat că în perimetrul M.-M. se efectuau activități miniere fără permis sau licență, f.6-7 (dos.up.);
- adresa nr.7610 din 27.06.2013 emisă de ANRM prin care arată că în perimetrul M. M. a fost emis permisul de exploatare nr. 1570/2012 – resursa nisip și pietriș cu perioada de valabilitate 27.09._13 având ca titular pe . iar . a fost titularul permisului de exploatare nr._/2010 perimetrul T. (administrativ în localitatea Sântimbru) resursa nisip și pietriș cu perioada de valabilitate 10.02.2010-9.02.2011, f.8-10 (dos.up.);
- adresa ANRM prin care se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2605 lei, f.11-13 (dos.up.);
- declarațiile inculpatului – prin care arată că în perioada lunii august 2012 a efectuat excavații și a extras nisp din albia râului M. fără a avea permis sau licență, f.14-22 (dos.up.);
- extras din evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului privind . SRL - f.23-25 (dos.up.);
- declarația martorului M. C. din care reiese că la 8.08.2012 a efectuat excavații în perimetrul M. M. și a fost identificat de angajații ANRM cărora le-a spus că excavatorul îi aparține lui Ș. I. M. iar el lucrează pentru acesta - f.26-28 (dos.up.);
- denunțurile formulate de numitul B. N. către IPJ A. prin care arată că în perimetrul M.-M. Ș. I. M. efectuează activități miniere fără permis sau licență - f.29-31 (dos.up.);
- răspunsul Administrației Naționale Apele Române la petiția lui B. N. - f.32-33 (dos.up.);
- răspunsul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului A. la petiția lui B. N. - f.34 (dos.up.);
- sesizarea formulată de Instituția Prefectului A. către IPJ A. - f.37 (dos.up.);
- petiția formulată de B. N. către Instituția Prefectului A. prin care arată că în perimetrul M.-M. Ș. I. M. efectuează activități miniere fără permis sau licență - f.38-39 (dos.up.).
Partea vătămată parte civilă Agenția Națională pentru R. M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.605 lei (filele 11-13) reprezentând contravaloarea tarifelor pentru verificare si aprobare fisa perimetru si pentru eliberare permis de exploatare..
Prin Încheierea din data de 19.05.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea rechizitoriului emis în dosarul nr.846/P/2012 emis de P. de pe lângă J. B., a administrării probelor enumerate mai sus, precum și a tuturor actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul Ș. I. M., cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Executare de activități miniere fără permis sau licență, prev. de art.57 al.2 din Legea 85/2003 în dauna părții vătămate parte civilă Agenția Națională pentru R. M..
În cursul judecății inculpatul, audiat fiind, a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina lui. Totodată, a făcut dovada achitării prejudiciului in suma de 2.605 lei.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În cursul lunii august 2012 inculpatul Ș. I. M. și făptuitorul M. C. folosind un excavator marca Case proprietatea celui dintâi au efectuat excavații și au extras nisip din perimetrul M. M. fără a deține permis sau licență pentru activități miniere.
La data de 8.08.2012 în urma unui control efectuat de reprezentanți din cadrul Compartimentului de Inspecție Teritorială pentru resurse M. A. s-au constatat pe malul drept al râului M. existența unor excavații în terasă între culturile agricole și malul apei într-o zonă cu pășune.
Materialul rezultat din decopertare era depozitat pe malurile gropilor create, dimensiunea zonei afectate de lucrări fiind de 2 ha.
S-a mai constat existența unui depozit de nisipuri și pietrișuri în lungime de aproximativ 200 metri realizat prin excavarea malului stâng al râului M..
Pe malul drept al râului a fost identificat excavatorul marca Case condus de M. C. care efectua lucrări pentru amenajarea accesului la depozitul de nisipuri și pietrișuri. Acesta nu a putut prezenta nici un document privind activitatea desfășurată, afirmând că utilajul este proprietatea lui STEAU M. I. și el lucrează pentru acesta.
Inculpatul Ș. I. M. a declarat că este administrator la . ce are ca obiect de activitate extracția pietrișului și nisipului extracția argilei și a caolinului. Excavatorul marca Case identificat de angajații Agenției Naționale pentru R. M. este proprietatea sa este folosit de el și angajații săi în perimetrele de exploatare unde societatea desfășoară activități.
Inculpatul a recunoscut că în perioada lunii august 2012 atât el cât și M. G. au efectuat excavații și au extras nisip din albia râului M. fără a avea permis sau licență.
Inculpatul a arătat că nu este vinovat de comiterea infracțiunii de Executarea de activități miniere fără permis sau licență prev. de art.57 al.2 din Legea 85/2003 deoarece a efectuat o activitate de sondare pentru a stabili grosimea stratului de balastru, suprafața pe care se află și nu și-a însușit nisipul excavat.
Acesta consideră că nu este necesar să solicite autorizație înainte de a vedea dacă locul respectiv are balastru în calitate și cantitate suficientă pentru exploatare.
Agenția Națională pentru R. M. a comunicat că în perimetrul M. M. a fost emis permisul de exploatare nr. 1570/2012 – resursa nisip și pietriș cu perioada de valabilitate 27.09._13 având ca titular pe .. De asemenea A.N.R.M. a mai arătat că . SRL a fost titularul permisului de exploatare nr._/2010 perimetrul T. (administrativ în localitatea Sântimbru) resursa nisip și pietriș cu perioada de valabilitate 10.02.2010-9.02.2011.
Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv: - nota de constatare nr.324/10.08.2012 întocmită de ANRM Compartimentului de Inspecție Teritorială pentru resurse M. A. din care reiese că la 8.08.2012 în urma unui control s-au constatat pe malul drept al râului M. existența unor excavații iar materialul rezultat din decopertare era depozitat pe malurile gropilor create, dimensiunea zonei afectate de lucrări fiind de 2 ha. S-a mai constat existența unui depozit de nisipuri și pietrișuri în lungime de aproximativ 200 metri realizat prin excavarea malului stâng al râului M.. Pe malul drept al râului a fost identificat excavatorul marca Case condus de M. C. care efectua lucrări pentru amenajarea accesului la depozitul de nisipuri și pietrișuri. Acesta nu a putut prezenta nici un document privind activitatea desfășurată, afirmând că utilajul este proprietatea lui STEAU M. I. și el lucrează pentru acesta, f.5 (dos.up.); - adresa nr._ din 7.10.2014 emisă de ANRM prin care arată că la 8.08.2012 în urma unui control s-a constatat că în perimetrul M.-M. se efectuau activități miniere fără permis sau licență, f.6-7 (dos.up.); - adresa nr.7610 din 27.06.2013 emisă de ANRM prin care arată că în perimetrul M. M. a fost emis permisul de exploatare nr. 1570/2012 – resursa nisip și pietriș cu perioada de valabilitate 27.09._13 având ca titular pe . iar . a fost titularul permisului de exploatare nr._/2010 perimetrul T. (administrativ în localitatea Sântimbru) resursa nisip și pietriș cu perioada de valabilitate 10.02.2010-9.02.2011, f.8-10 (dos.up.); - declarațiile inculpatului – prin care arată că în perioada lunii august 2012 a efectuat excavații și a extras nisp din albia râului M. fără a avea permis sau licență, f.14-22 (dos.up.); - declarația martorului M. C. din care reiese că la 8.08.2012 a efectuat excavații în perimetrul M. M. și a fost identificat de angajații ANRM cărora le-a spus că excavatorul îi aparține lui Ș. I. M. iar el lucrează pentru acesta - f.26-28 (dos.up.); - denunțurile formulate de numitul B. N. către IPJ A. prin care arată că în perimetrul M.-M. Ș. I. M. efectuează activități miniere fără permis sau licență - f.29-31 (dos.up.);
În drept, fapta inculpatului Ș. I. M. constând în aceea că în cursul lunii august 2012 folosind un excavator marca Case a efectuat excavații și au extras nisip din perimetrul M. M. fără a deține permis sau licență pentru activități miniere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de Executare de activități miniere fără permis sau licență, prev. de art.57 al.2 din Legea 85/2003.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii, instanța a reținu că în Legea 85/2003 art.3 pct.1 activitatea minieră este definită ca fiind - ansamblul de lucrări privind prospecțiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea, prepararea/prelucrarea, concentrarea, comercializarea produselor miniere, conservarea și închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere și reabilitare a mediului;
Din textul de lege reiese că existența unei activități miniere nu este condiționată de însușirea produsului minier. Mai mult elementul material al infracțiunii prev. de art.57 al.2 din Legea 85/2003 poate fi realizat atât prin prospecțiune fără permis cât și prin explorare fără licență.
Potrivit Legii 85/2003 „Prospecțiunea se realizează pe bază de permis neexclusiv eliberat în condițiile legii de autoritatea competentă pe baza primirii unei solicitări scrise, pentru un perimetru definit prin coordonate topogeodezice-art.14 al.1 iar „explorarea se realizează pe baza unei licențe exclusive acordate pentru oricare dintre resursele minerale descoperite în perimetru, la cerere, persoanelor juridice române sau străine interesate” –art.15 al.1.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța a constat că infracțiunea dedusă judecății prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit și a apreciat că în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, a condamnat pe inculpatul Ș. I. M., la 2.700 lei reprezentând 135 zile - amendă x 20 lei/ ziua-amendă, pentru comiterea infracțiunii de executarea de activități miniere fără permis sau licență, prev. și ped. de art. 57 alin. 2 din Legea nr. 85/2003 cu aplic. art. 375 si art.396 alin.10 NCPP și art. 5 NCP.
Instanța a apreciat că pedeapsa aplicată este echilibrată și că răspunde în concret principiului proporționalității și nevoilor reeducării.
Partea vătămată parte civilă Agenția Națională pentru R. M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.605 lei (filele 11-13) reprezentând contravaloarea tarifelor pentru verificare si aprobare fisa perimetru si pentru eliberare permis de exploatare..
Având in vedere ca inculpatul a achitat in întregime prejudicial, conform dovezii de la fila 79 dosar, instanța, în baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală și art. 1357 Cod civil, respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională pentru R. M., cu sediul în București, .-38, sector 1.
Împotriva acestei soluții a declarat apel Agenția Națională pentru R. M. solicitând desființarea hotărârii și încuviințarea cererii în probațiune cu expertiza pentru a se putea determina pretențiile civile referitoare la taxa pe activitatea minieră de exploatare, redevența minieră și costul lucrărilor de refacere a mediului.
Deliberând asupra apelului, prin prisma motivelor invocate C. reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Codul de procedură penală constituirea de parte civilă se face până la începerea cercetării judecătorești cu indicarea naturii și întinderii pretențiilor. În consecință persoana care se consideră vătămată prin săvârșirea unei infracțiuni este obligată să facă o evaluare proprie a prejudiciului și să-și formuleze expres pretențiile.
În cauză apelanta a indicat pretențiile pe care le pretinde pentru sine a fiind în cuantum de 2605 lei, sumă ce a și fost achitată de inculpat.
În ceea ce privesc eventualele pretenții pe care le-ar fi putut formula alte autorități ale statului C. reține că, în condițiile în care nu au fost exprimate de acestea în condițiile prevăzute de lege nu există nici un temei pentru casarea hotărâri.
Nu se poate susține că aceste autorități ar fi prejudiciate prin neexercitarea acțiunii civile în cadrul procesului penal deoarece nimic nu le împiedecă pe acestea să formuleze pretenții în fața instanței civile.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 421 alin.1 pct. 1 lit.b din Codul de procedură penală va respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă Agenția Națională pentru R. M. împotriva sentinței penale nr.58/2015 pronunțată de J. B. în dosar_ .
În temeiul art. 275 alin.3 va obliga pe apelanta Agenția Națională pentru R. M. să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art.276 va obliga pe apelanta Agenția Națională pentru R. M. să plătească intimatului inculpat Ș. I. M. suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă Agenția Națională pentru R. M. împotriva sentinței penale nr.58/2015 pronunțată de J. B. în dosar_ .
Obligă pe apelanta Agenția Națională pentru R. M. să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Obligă pe apelanta Agenția Națională pentru R. M. să plătească intimatului inculpat Ș. I. M. suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15 10 2015.
Președinte, Judecător,
L. CorașAlina L.
Grefier,
M. S. Ș.
Red/Tehnored/AL/MSȘ
2ex/30.10.2015
Jud fond /ABB
← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Sentința nr.... → |
---|