Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 883/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 883/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-11-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 883/A/2014

Ședința publică de la 18 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. M.

Judecător D. G.

Grefier L. B.

Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin

procuror M. C.

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de inculpatul I. F. împotriva sentinței penale nr. 194/2014 pronunțată de J. Petroșani în dosar penal nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul apelant I. F. asistat de apărătorul ales, avocat Ș. B..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Întrebat fiind, inculpatul I. F. arată că dorește să dea declarații în cauza.

Se procedează la audierea inculpatul I. F., în condițiile prev. de art. 378 C.pr.pen. rap. la art. 107 și urm. C.pr.pen., declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal, atașat separat la dosarul cauzei.

La întrebarea apărătorului ales care era relația dintre inculpat și numitul P. S. D. și dacă acesta avea cunoștință despre împrejurarea schimbării plăcuței de înmatriculare și de modificarea șasiului, instanța a încuviințat doar partea a doua a întrebării.

Reprezentanta Ministerului Public arată că se opune adresării acestei întrebări inculpatului, apreciind că se tinde la o învinovățire a numitului P., față de care s-a dat o soluție în cauză.

Instanța pune în discuția părților cererea în probațiunea formulată de reprezentanta apărării la termenul de judecată din data de 28.10.2014 referitor la audierea în calitate de martor a numitului P. S. D..

Avocat Ș. B., apărătorul ales al inculpatului apelant I. F., având în vedere declarația dată la acest termen de judecată și memoriul depus de inculpat la dosarul cauzei, arată că insistă în audierea în calitate de martor a numitului P. S. D., apreciind că acesta, la momentul opririi în trafic avea cunoștință despre starea mașinii și nu a fost împins de către inculpat să pună în circulație această mașina.

Inculpatul apelant I. F. arată că dorește să depună la dosarul cauzei, în circumstanțiere, inspecția tehnică și verificarea mașinii efectuată de RAR și precizează că numitul P. S. D. avea cunoștință despre starea mașinii.

Avocat Ș. B., apărătorul ales al inculpatului apelant I. F. solicită raportat la precizările acestuia, solicită admiterea probei cu înscrisuri, având ca teză probatorie faptul că mașina oprită în trafic a fost verificată de RAR, de unde rezultă că mașina era în stare bună pentru a circula pe drumurile publice.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererilor în probațiune formulate, având în vedere că în fața instanție de fond inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor referitoare la punerea în circulație a unui autoturism neînmatriculat și cu număr fals și a solicitat judecarea în formă simplificată. Consideră că teza probatorie cu privire la audierea în calitate de martor P. S. D. nu are relevanță raportat la fapta reținută în sarcina inculpatului. Concluzionând, față de atitudinea manifestată de inculpat în fața instanței de fond, și care profită acestuia, solicită respingerea cererilor în probațiune.

Instanța, în deliberare, raportat la cererile în probațiune formulate de inculpatul apelant I. F. personal și prin apărătorul ales al acestuia, din perspectiva motivelor invocate de către inculpat și a tezei probatorii care stă la baza opiniei exprimate în conținutul declarației consemnate la acest termen de judecată, respectiv faptul că ar fi înțeles greșit drepturile pe care le are și vina care i se aduce, constată că în cauză s-a aplicat procedura simplificată reglementată de disp. art. 374 alin. 4 și urm. C. pr. pen., ceea ce nu justifică admisibilitatea cererii sale și pe cale de consecință se va respinge ca neîntemeiată.

Întrebate fiind părțile și reprezentanta parchetului arată că nu au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat Ș. B., apărătorul ales al inculpatului apelant I. F. solicită, având în vedere declarația dată la acest termen de judecată și memoriul justificativ aflat la dosarul cauzei, casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea suplimentării probatoriului și a demonstrării de către inculpat a celor relatate. Apreciază că se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare și raportat la aspectele relatate de inculpat cu privire la apărătorul desemnat din oficiu în fața instanței de fond, care s-a prezentat doar la un termen de judecată iar la următorul s-a prezenta un apărător în substituire, care nu a luat legătura cu inculpatul.

În subsidiar, în condițiile în care se va reține cauza spre rejudecare, solicită aplicarea disp. art. 5 C. pen., considerând ca lege penală mai favorabilă ca fiind legea veche, și având în vedere declarația dată de inculpat, apreciază că se impune achitarea acestuia în baza art. 10 lit. c coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a C .pen. anterior, fapta nefiind săvârșită de către acesta, având în vedere că numitul P. S. D. a fost cel care a pus în circulație autoturismul.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de inculpatul I. F., apreciind că nu au fost aduse nici un fel de justificări pertinente care să impună casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, având în vedere că inculpatul a avut desemnat apărător din oficiu iar din declarația dată la acest termen de judecată rezultă că acesta a avut cunoștință de motivul pentru care este cercetat și și-a asumat declarația dată, atât la urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești.

În ceea ce privește cererea formulată în subsidiar, apreciază că apelul este nefondat, arătând că vinovăția inculpatului a fost dovedită în mod cert și raportat la fișa de cazier a inculpatului, care cuprinde și condamnări la regimul circulației, consideră că instanța de fond în mod corect s-a orientat spre aplicarea unei pedepse cu închisoare.

Având ultimul cuvânt inculpatul apelant I. F. solicită acordarea unui termen de pronunțare pentru a depune la dosarul cauzei inspecția tehnică a mașinii.

Instanța, în deliberarea respinge cererea de acordare a unui termen de pronunțare, formulată de inculpatul apelant I. F. ca inadmisibilă, raportat la momentul procesual.

C. DE A.

Asupra apelului penal de față:

I. Constată că prin sentința penală nr. 194/2014 pronunțată de J. Petroșani în dosar penal nr._ în baza art. 386 al.1 Cod Proc. P., cu aplicarea art. 5 Cod Penal, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev.de art.85 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit.a și b C.penal 1968 și art.864 C.penal 1968 în infracțiunea punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prev de art. 334 al.1 Cod Penal cu aplicarea art. 41 Cod Penal și din infracțiunea de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prev.de art.85 al.2 din OUG 195/2002 art.37 lit.a și b C.penal 1968 și art.864 C.penal 1968 în infracțiunea de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 al.2 Cod Penal cu aplicarea art. 41 Cod Penal.

A fost condamnat inculpatul I. F., fiul M. și G.,născut la data de 24.02.1962 în Lupeni jud. Hunedoara, CNP_,posesor al CI . nr._- SPCLEP Lupeni,cetățenie română,divorțat,are doi copii,studii 13 clase și școala profesională, pensionar, recidivist, domiciliat în Lupeni,. jud.Hunedoara la pedeapsa de:

- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev.de art.85 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit.a și b C.penal 1968 și cu aplicarea art. 396 al.10 Cod Proc. P..

În baza art. 12 al.1 din Legea nr. 187/2012 și a art.71 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin.1 litera a) teza a -II –a și b) Cod penal.

În baza art. 86 ind. 4 Cod penal 1968 s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 674/2011 a Judecătoriei Petroșani definitivă prin decizia penală nr. 514/09.14.2012 a Curții de A. A. I., care s-a adaugat pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, în final inculpatul executând pedeapsa rezultată în urma cumulului aritmetic, de 3 ani și 2 luni închisoare.

- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de art.85 al.2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit.a și b C.penal 1968 și cu aplicarea art. 396 al.10 Cod Proc. P..

În baza art. 12 al.1 din Legea nr. 187/2012 și a art.71 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin.1 litera a) teza a -II –a și b) Cod penal.

În baza art. 86 ind. 4 Cod penal 1968 s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 674/2011 a Judecătoriei Petroșani definitivă prin decizia penală nr. 514/09.14.2012 a Curții de A. A. I., care s-a adaugat pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, în final inculpatul executând pedeapsa rezultată în urma cumulului aritmetic, de 3 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 33-34 Cod Penal 1968, s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 2 luni închisoare. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin.1 litera a) teza a -II –a și b) Cod penal 1968.

În baza art. 118 litb Cod Penal 1968 s-a dispus confiscarea tăbliței de metal de culoare galbenă inscripționată cu .. WFOLXXGBVLSM50919.

În baza art. 274 al.1 CPP s-a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 200 lei, onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei rămânând în sarcina statului.

În considerente instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 28.02.2013,în jurul orelor 10,30, numitul P. S. D. a condus autoutilitara marca „Ford Tranzit”, de culoare galbenă, cu nr. de înmatriculare_, pe drumurile publice din V.. Când a ajuns pe . fost oprit pentru control de către organele de poliție.

S-a procedat la verificarea numărului de identificare existent pe caroserie cu cel înscris în certificatul de înmatriculare constatându-se că . pe caroserie este WFOLXGBVK21211, iar aceasta nu corespunde cu . în certificatul de înmatriculare, respectiv WFOLXXGBVLSM50919. Verificându-se în baza de date s-a constatat că . pe caroserie nu figurează înregistrată. S-a mai constatat că pe . pe caroseria de culoare albă s-a aplicat o tăbliță de metal de culoare galbenă având inscripționată ..WFOLXXGBVLSM50919 și care corespunde cu . în certificatul de înmatriculare, această plăcuță fiind poziționată pe . pe caroserie și prinsă între carenaj prag-dreapta față.

Fiind întrebat despre cele constatate, conducătorul auto a declarat că autoutilitara aparține inculpatului I. F., el fiind doar conducător auto și nu are cunoștință despre situația autovehiculului.

Din cercetări a rezultat că inculpatul I. F. a cumpărat de la numitul M. F.,în cursul lunii octombrie 2010, o autoutilitară marca Ford Tranzit pe care a înmatriculat-o în circulație obținând două seturi de numere provizorii HD_ cu valabilitate în perioada 11.11._10 și HD_ cu valabilitate în perioada 30.12._10.

În cursul lunii martie 2012, inculpatul a mai achiziționat autoutilitara marca Ford Tranzit, cu numărul e înmatriculare_, având aceleași caracteristici cu cea anterioară, cu scopul de a face o recarosare a autoutilitarei cumpărare de la numitul M. F..

Inculpatul nu numai că nu a făcut acest lucru, dar a luat plăcuțele cu numerele de înmatriculare de pe autoutilitara înmatriculată și le-a montat pe cea achiziționată de la numitul M. F.. Mai mult, a desprins și plăcuța cu . șasiu și a montat-o pe prima autoutilitară achiziționată.

Deoarece inculpatului i-a fost anulat permisul de conducere în anul 2011, pentru a conduce autoutilitara când acesta avea nevoie, apela la numitul P. S. D., fără ca acesta din urmă să cunoască faptul că autoutilitara nu este înmatriculată în circulație și are număr fals de înmatriculare.

Din adresa Instituției Prefectului Jud. Hunedoara nr.570 din data de 07.03.2013 rezultă că la data depistării în trafic, respectiv 28.02.2013, autoutilitara Ford Tranzit cu SS WFOLXGBVK21211 nu figura înmatriculată, iar cu numărul de înmatriculare_ a fost înmatriculată autoutilitara Ford Tranzit cu SS WFOLXXGBVLSM50919, la data de 18.12.2007, proprietar MITO EDIL și a fost înstrăinată către I. F. la data de 16.03.2012, iar acesta nu a făcut operațiunea de transfer pe numele său.

Fiind audiat în timpul urmăririi penale,inculpatul a recunoscut comiterea faptei.

Organele de poliție au ridicat de pe autoutilitara Ford Tranzit, cu numărul de înmatriculare_ o tăbliță de metal de culoare galbenă inscripționată cu ..

Având în vedere că făptuitorul P. S. D. nu a avut reprezentarea faptului că autoutilitara nu este înmatriculată în circulație și are număr fals de înmatriculare, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmtriculat prev.de art.85 alin.1 din O.U,G.195/2002, republicată și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prev.de art.85 alin.2 din O.U.G. 195/2002,republicată, sub aspectul laturii subiective, motiv pentru care față de acesta s-a dispus neînceperea urmăririi penale, incidente fiind dispozițiile art.10 lit.d C.pr.penal.

Audiat fiind în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor astfel cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale - fila 86 dosarul instanței.

Analizând ansamblul mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, instanța a reținut aceeași situație de fapt cu cea avută în vedere prin rechizitoriu, dovedită cu procesul-verbal de constatare întocmit de organele de poliție din data de 28.02.2013- fila 5-7 d.u.p, planșe foto - file 8-13 d.u.p., adresa instituției Prefectului jud. Hunedoara nr. 570 din data de 07.03.2013- fila 14 d.u.p., declarațiile inculpatului - fila 30-33 d.u.p., declarația martorului D. V. D. - file 34 d.u.p., declarația olografă a numitului P. S. D. - fila 35 d.u.p.

Astfel, din procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 28.02.2013 încheiat de către lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Mun. V. în prezența martorilor asistenți D. V. și P. G. - fila 5 d.u.p., rezultă că la aceeași dată, a fost oprit pentru un control de rutină în trafic, numitul P. S. D., în timp ce conducea pe drumurile publice autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, iar cu ocazia verificării numărului de identificare existent pe caroseria autovehiculului, s-a constatat că . pe caroserie nu corespunde cu . pe certificatul de înmatriculare, că . pe caroserie nu figurează înregistrată în baza de date și că peste . pe caroseria de culoare albă s-a aplicat o tăbliță de metal de culoare albă pe care era inscripționată o altă . interpelarea organelor de poliție, conducătorul autoutilitarei arătat că nu cunoaște nimic despre cele sesizate de către organele de poliție și că autovehiculul aparține numitului I. F..

Aspectele sesizate de către lucrătorii de poliție au fost fixate și prin planșe fotografice atașate dosarului de urmărire penală la fila 6 și 11.

Audiat fiind de către organele de urmărire penală, inculpatul I. F. a arătat că în data de 16.03.2012 a achiziționat autoutilitara cu nr. de identificare WFOLXXGBVLSM50919 de la ., iar în anul 2010-2011 a achiziționat de la un particular o autoutilitară marca Ford pe care nu a reușit să o înmatriculeze. A mai arătat inculpatul că, întrucât autoutilitara marca Ford Tranzit achiziționată de la . înmatriculată în România cu acte valabile, a luat . șasiu de la aceasta și plăcuțele de înmatriculare și le-a atașat-o pe autoutilitara pentru care nu avea acte de înmatriculare. Întrucât nu posedă permis de conducere, a încredințat spre folosință autoutilitara Ford achiziționată de la . numitului P. D.- filele 30-33 d.u.p.

Din declarația martorului D. V. D. rezultă că în data de 28.02.2013 a fost de față în momentul în care autoutilitara marca Ford a fost oprită în trafic de către organele de poliție, că prezenta o plăcută de metal pe care era inscripționată o . șasiu atașată peste o altă . șasiu, că conducătorul auto a declarat că autovehiculul nu îi aparține- fila 34 d.u.p.

Din declarația olografă a numitului P. S. D. reies aspectele reținute în procesul-verbal încheiat de organele de poliție, arătând că nu cunoaște detalii legale de aspectele sesizate de către organele de poliție- fila 35 d.u.p.

Audiat fiind în mod nemijlocit în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor astfel cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, respectiv că a luat plăcuțele de înmatriculare, respectiv plăcuțele de înmatriculare atașate autoutilitarei achiziționate de la . și le-a atașat autoutilitarei achiziționate de la numitul M. F., solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale - fila 86 dosarul instanței.

Toate aceste mijloace de probă se coroborează cu declarația inculpatului de recunoaștere a săvârșirii infracțiunii și în consecință instanța a constatat că existența faptei și a vinovăției inculpatului au fost pe deplin dovedite.

În drept, fapta inculpatului I. F. de a pune în circulație pe drumurile publice autoutilitara Ford Tranzit care nu figura înmatriculată în circulație, având montate plăcuțele cu nr. de înmatriculate_ de pe un alt autoturism înmatriculat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev.de art.85 al.1 din OUG 195/2002, republicată și punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prev. de art.85 al.2 din OUG 195/2002.republicată, cu aplic.art.33 lit. b Cod penal, atât în ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunilor, inculpatul acționând cu forma de vinovăție a intenției indirecte, față de atingerea adusă regimului circulației pe drumurile publice, acceptând acest rezultat, cât și în ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii.

Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a mai suferit un număr însemnat de condamnări penale, ultima condamnare fiind aceea la 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 674/2011 a Judecătoriei Petroșani, definitivă prin decizia penală nr. 514/09.04.2012, prin care s-a dispus În temeiul art. 86/1 și art. 86/2 și 71 al.5 C.pen. –suspendarea executării pedepsei aplicate și a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani care se va calcula de la data de 03.12.2010- fila 39 d.u.p.

Având în vedere că săvârșirea faptelor deduse judecății a avut loc la data de 28.02.2013, deci în termenul de încercare a suspendării executării pedepsei menționate, instanța a reținut incidența prevederilor art.86 ind 4 Cod penal 1968.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită - circulația pe drumurile publice, natura și gravitatea rezultatului produs, conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, aplicând acestuia o pedeapsă reprezentând minimul pedepsei prevăzute de lege.

De asemenea, având în vedere că inculpatul a săvârșit infracțiunile de care este acuzat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța a reținut în sarcina sa starea concursului de infracțiuni.

În aplicarea art. 5 Cod penal, respectiv legea penală mai favorabilă inculpatului, având în vedere că starea de fapt reținută își găsește corespondentul atât în prevederile art.85 al.1 din OUG 195/2002 respectiv în art.85 al.2 din OUG 195/2002 art.37 lit.a și b C.penal 1968 cât și în prevederile art.334 al.1 Cod Penal actual respectiv de art. 334 al.2 Cod Penal actual.

Analizând în mod global prevederile celor 2 legi penale succesive, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute ce prevederile legale ce corespund în drept stării de fapt reținute (care sunt aceleași în ambele acte normative) și de tratamentul juridic al concursului de infracțiuni prev. de art. 39 Cod penal și cel prevăzut de art. 34 Cod penal 1968 (cel prevăzut de Codul Penal actual fiind indiscutabil mai aspru), a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului o reprezintă Codul Penal 1968.

Pentru acest motiv, în baza art. 386 al.1 Cod Proc. P., cu aplicarea art. 5 Cod Penal, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev.de art.85 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit.a și b C.penal 1968 și art.86 ind 4 C.penal 1968 în infracțiunea punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prev de art. 334 al.1 Cod Penal cu aplicarea art. 41 Cod Penal și din infracțiunea de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prev. de art.85 al.2 din OUG 195/2002 art.37 lit. a și b C. penal 1968 și art.86 ind. 4 C.penal 1968 în infracțiunea de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 al.2 Cod Penal cu aplicarea art. 41 Cod Penal.

Având în vedere că săvârșirea faptelor deduse judecății a avut loc la data de 28.02.2013, deci în termenul de încercare a suspendării executării pedepsei menționate, instanța a reținut incidența prevederilor art.86 ind. 4 Cod penal 1968, precum și al stării de recidivă postcondamnatorie în care se găsește inculpatul.

Inculpatul a executat anterior o pedeapsă de 3 ani, fiind condamnat prin sentința pen. nr.704/09.09.2003 a Judecătoriei Petroșani, iar în data de 27.06.2007 a expirat executarea pedepsei de 6 luni închisoare dispuse prin sentința penală nr. 606/2006 a Judecătoriei Petroșani, așadar față de prevederile art. 135 al.1 lit. a Cod penal 1968, nu s-a împlinit termenul de reabilitare și în consecință instanța a reținut comiterea infracțiunii pentru care este cercetat în prezenta cauză în stare de recidivă post executorie prev.de art.37 alin.1 lit.b c.penal 1968. În ceea ce privește aplicarea tratamentului sancționator al recidivei, instanța a constatat, față de atitudine procesuală a inculpatului, că nu se impune a proceda în sensul art. 39 al.1 și 3 Cod Penal 1968.

În cauză, față de inculpat sunt aplicabile și dispozițiile art.864 din C. penal raportat la sentința penală nr.674/12.12.2011 a Judecătoriei Petroșani.

De asemenea, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 396 alin.10 Cod Procedură Penală, care prevăd că atunci când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Pentru aceste motive, a fost condamnat inculpatul I. F., la pedeapsa de:

- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev.de art.85 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit.a și b C.penal 1968 și cu aplicarea art. 396 al.10 Cod Proc. P..

Față de natura și gradul de pericol social al faptei, făcând aplicarea art. 12 al.1 din Legea 187/2012, instanța a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b) C.pen, apreciind că interzicerea exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe întreaga durată a executării pedepsei închisorii, sunt proporționale cu scopul urmărit și raportat la gravitatea infracțiunii.

În baza art. 86 ind. 4 Cod penal 1968 a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 674/2011 a Judecătoriei Petroșani definitivă prin decizia penală nr. 514/09.14.2012 a Curții de A. A. I., pe care o adaugă pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, în final inculpatul executând pedeapsa rezultată în urma cumulului aritmetic, de 3 ani și 2 luni închisoare.

- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de art.85 al.2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit.a și b C.penal 1968 și cu aplicarea art. 396 al.10 Cod Proc. P..

Față de natura și gradul de pericol social al faptei, făcând aplicarea art. 12 al.1 din Legea 187/2012, instanța a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b) C.pen, apreciind că interzicerea exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe întreaga durată a executării pedepsei închisorii, sunt proporționale cu scopul urmărit și raportat la gravitatea infracțiunii.

În baza art. 86 ind. 4 Cod penal 1968 a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 674/2011 a Judecătoriei Petroșani definitivă prin decizia penală nr. 514/09.14.2012 a Curții de A. A. I., care s-a adaugat pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, în final inculpatul executând pedeapsa rezultată în urma cumulului aritmetic, de 3 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 33-34 Cod Penal 1968, s-a contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 2 luni închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin.1 litera a) teza a -II –a și b) Cod penal 1968.

În baza art. 118 litb Cod Penal 1968 s-a dispus confiscarea tăbliței de metal de culoare galbenă inscripționată cu .. WFOLXXGBVLSM50919.

În baza art. 274 al.1 CPP, reținând culpa procesuală, s-a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 200 lei, onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei rămânând în sarcina statului.

II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prev. de art. 410 C. pr. pen. inculpatul I. F. care solicită, în expunerea orală a motivelor de apel de către apărătorul ales, casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea suplimentării probatoriului raportat la declarația dată de inculpat în fața Curții de A. și a împrejurării invocate de acesta în legătură cu apărătorul desemnat din oficiu în fața instanței de fond, care s-a prezentat doar la un termen de judecată iar la următorul s-a prezenta un apărător în substituire care nu a luat legătura cu inculpatul.

În subsidiar, în condițiile în care se va reține cauza spre rejudecare, solicită aplicarea disp. art. 5 C. pen., considerând ca lege penală mai favorabilă ca fiind legea veche, și având în vedere declarația dată de inculpat, apreciază că se impune achitarea acestuia în baza art. 10 lit. c coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a C.pen. anterior, fapta nefiind săvârșită de către inculpat, având în vedere că numitul P. S. D. a fost cel care a pus în circulație autoturismul.

III. Examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate și potrivit exigențelor impuse de art. 417și urm. C. pr. pen., C. constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:

Analiza efectuată de către instanța de control judiciar are în vedere și disp. art.417 alin.2 C.pr.pen., în sensul că în afara temeiurilor invocate și a cererilor formulate de către apărare, C. a examinat cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

Inculpatul a fost trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunii de punere în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. și punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 85 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rep., torul cu aplicarea art. 33 lit. b, art. 37 lit. a și b și art. 86/4 C. pen. anterior.

C. constată că în soluționarea acestei cauze s-a aplicat procedura simplificată reglementată de art. 396 alin.10 C.pr.pen. în contextul în care, inculpatul a recunoscut în integralitate faptele reținute în actul de sesizare al instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Declarația dată de inculpat în sensul celor anterior menționate a fost consemnată în ședința publică din 16.06.2014 (filele 86-87 dosar fond), în care sunt expuse aspecte ce țin de acuzațiile reținute în sarcina sa ce converg în sensul stării de fapt reținute de către acuzare în rechizitoriu.

În acest context procesual, C. reține împrejurarea că judecătorul fondului a analizat probele administrate în faza de urmărire penală în raport de exigențele impuse de art. 103 alin. 1 și 2 C. pr. pen.

Din această perspectivă starea de fapt este corect reținută în hotărârea apelată și corespunde probelor administrate în faza de urmărire penală.

Împrejurarea că în apel și-a modificat poziția procesuală și a invocat aspecte ce țin de greșita înțelegere a drepturilor comunicate de judecătorul fondului anterior consemnării declarației din 16.06.2014 este irelevantă pentru următoarele împrejurări:

- declarația dată în sensul dispozițiilor art. 375 alin. 1 C.pr.pen., care are la bază dispozițiile art. 374 alin. 4 C.pr.pen. are caracter irevocabil. Acesta înseamnă că modificarea atitudinii procesuale ulterior momentului aplicării acestei proceduri nu produce efecte juridice și pentru motivul că judecătorul fondului a avut obligația pronunțării asupra cererii de aplicare a procedurii specifice recunoașterii învinuirii, aspect materializat în conținutul hotărârii adoptate.

- motivul invocat de inculpat a înțelegerii greșite a drepturilor ce i-au fost aduse la cunoștință de judecătorul fondului este superfluu, neîntemeiat, nejustificat din perspectiva experienței juridice generate de comportamentul infracțional rezultat din fișa de antecedente penale, inculpatul având incidență și anterior acestui moment cu dispozițiile OUG 195/2002 rep. conform sentințelor anterioare (pct. 5 și 6 din fișa de antecedente penale aflată la filele 37-38 d.u.p. coroborat cu hotărârea judecătorească depusă la filele 52-54 dosar fond).

Inculpatul invocă lipsa de apărare la instanța de fond în contextul în care apărătorul său desemnat din oficiu și-a asigurat substituirea la termenul de judecată din 16.06.2014, fără ca el să fi avut cunoștință în timp util de această împrejurare.

Critica este neîntemeiată în contextul în care inculpatul nu a formulat obiecțiuni în acest sens judecătorului fondului și nu rezultă din conținutul sentinței criticate că ar fi solicitat instanței să i se permită să i-a legătura cu avocatul care asigură substituirea apărătorului său desemnat din oficiu.

Analizând critica inculpatului și din perspectiva comportamentului manifestat de inculpat în cursul procedurilor judiciare derulate în fața instanței de fond menționăm următoarele împrejurări:

- în încheierea din 20.01.2014 (fila 57 dosar fond) a fost prezent apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului și s-a constat lipsa inculpatului I. F. iar cauza a fost amânată efect al cererii inculpatului care și-a exprimat dorința de a avea apărător ales (fila 55 dosar fond);

- în încheierea din 24.02.2014 (fila 64 dosar fond) care corespunde celui de-al doilea termen de judecată apărătorul desemnat din oficiu și-a asigurat substituirea și inculpatul a lipsit;

- conform filei 72 dosar fond următoarea încheiere reține derularea procedurii de cameră preliminară, desfășurată fără participarea procurorului și a inculpatului;

- la termenul de judecată stabilit în data de 19.05.2014 au lipsit atât inculpatul cât și apărătorul desemnat din oficiu cu mențiunea că procedura de citare a fost legal îndeplinită conform dovezii aflată la fila 78 dosar fond;

- ultimul termen de judecată a fost în 16.06.2014 când a fost prezent inculpatul, asistat de apărător din oficiu a cărei substituire a fost asigurată prin același apărător menționat inițial la primul termen de judecată.

Din ansamblul elementelor prezentate anterior rezultă faptul că inculpatul avea cunoștință de derularea procedurilor judiciare în legătură cu persoana sa; deși a formulat cerere de amânare inițial pentru a contacta un apărător care să îl asiste în fața instanței nu a materializat acest gest; a fost asistat de apărător desemnat din oficiu pe tot parcursul procedurilor judiciare în raport de exigentele art. 90 lit. c C. pr.pen. și nu și-a manifesta intenția în fața judecătorului fondului de a lua legătura cu apărătorul său la termenul din 16.06.2014 astfel încât nu poate invoca propria turpitudine ca motiv de apel.

Din punct de vedere al exigențelor procesual penale dreptul la apărare al inculpatului a fost asigurat în mod efectiv și nemijlocit.

O altă critică vizează modul de interpretare al art. 5 C. pen. din perspectiva în care a în aprecierea apărării legea penală mai favorabilă inculpatului o reprezintă „codul penal anterior”.

Fără să facă o expunere juridică și logică a sintagmei utilizate anterior, apărătorul ales al inculpatului dovedește necunoașterea conținutului hotărârii criticate în care judecătorul fondului explică care sunt dispozițiile penale mai favorabile inculpatului în raport de modificările legislative intrate în vigoare la data de 01.02.2014.

Încadrarea juridică a inculpatului, ulterioară analizei efectuate în baza art. 5 C. pen. o reprezintă dispozițiile OUG nr. 195/2002, al căror corespondent este identificat în prevederile art. 334 alin. 1 C. pen. actual și 334 alin. 2 C. pen. actual. Această mențiune are la bază obligația pe care o are judecătorul de a verifica dacă faptele de care este acuzat inculpatul nu au fost dezincriminate de legiuitor prin modificările legislative, respectiv prin Legea 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii 286/2009 cu modificările ulterioare.

Analiza efectuată de judecătorul fondului corespunde obligațiilor impuse de Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, publicată în M.Of. Nr.372/20.05.2014, în baza căreia este stabilit și menționat expres la fila 5 în hotărârea criticată că „ legea penală mai favorabilă inculpatului o reprezintă Codul penal 1968”.

La individualizarea judiciară a pedepsei principale și accesorii, judecătorul fondului a reținut și analizat fiecare dintre criteriile generale care au justificat aplicarea cuantumului de câte 8 luni închisoare pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina sa. Rezultanta de 3 ani și 2 luni închisoare are la bază incidența art. 86/4 C. pen. anterior care a impus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 674/2011 a Judecătoriei Petroșani definitivă prin decizia penală nr. 514/09.14.2012 a Curții de A. A. I., care s-a adăugat pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, în final inculpatul executând pedeapsa rezultată în urma cumulului aritmetic, de 3 ani și 2 luni închisoare.

Critica referitoare la incidența disp. art. 10 lit. c raportat la art. 11 alin. 2 lit. a C. pen. anterior reprezintă o încălcarea dispozițiilor Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale ( art. 3 coroborat cu art. 6 alin. 1 și 2) de către persoana solicitantă în contextul în care norma de procedură nouă este de imediată aplicare.

Apreciind că apărarea ar fi dorit să facă referire la nevinovăția inculpatului din perspectiva în care faptele ar fi fost săvârșite de o altă persoană, C. de A. precizează că această apărare nu poate fi primită și nu este fundamentată juridic raportat la împrejurarea recunoașterii vinovăției de către inculpat și a constatării că nu există motive justificate din punct de vedere procesual pentru a restitui cauza în vederea efectuării cercetării judecătorești.

În acest context și în raport de dispozițiile art. 421 pct.1 lit.b C.pr.pen. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul I. F. împotriva sentinței penale nr. 194/16.06.2014 pronunțată de J. Petroșani în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul să achite statului suma de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul I. F. împotriva sentinței penale nr. 194/16.06.2014 pronunțată de J. Petroșani în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul să achite statului suma de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 18.11.2014.

Președinte, Judecător,

C. M. M. D. G.

Grefier

L. B.

Red CM/04.12.2014

Tehn LB/04.12.2014/2 exp.

Jud fond C. A. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 883/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA