Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 83/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 83/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 29-01-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 83/2014
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. L. O.
Judecător A. I. P.
Judecător S. T.
Grefier A. B.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel A.-I. reprezentat de procuror A. P.
Pe rol judecarea recursului formulat de inculpatul K. R. A. împotriva sentinței penale nr. 1924 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după carenefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta parchetului având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de inculpat, menținerea sentinței penale atacate, în mod corect instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev, de art.86 alin.2 din OUG nr.1995/2002, în cauză există probe care dovedesc faptul că inculpatul a condus autoturismul respectiv pe drumurile publice și chiar dacă inculpatul nu a înțeles să declare, la dosar există procesul verbal de la fața locului întocmit de organele de poliție care l-au văzut pe inculpat că a condus autoturismul respectiv, există declarația martorului N. iar permisul de conducere al inculpatului era suspendat. În ce privește revenirea făcută de acest inculpat asupra declarației dată anterior în faza de u.p. pe care a declarat că nu o mai menține pentru că i-a fost dictată de către agenții de poliție aceasta nu a fost susținută de nici o dovadă.
În concluzie solicită respingerea recursului declarat de inculpat.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1924 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosar a fost condamnat inculpatul K. R. A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce, prev. și ped. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, rep.
A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b C.p., în condițiile art. 71 C.p.
În baza art. 36 C.p. s-a constatat că pedeapsa aplicată prin sentință este concurentă cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 1721/2011 pronunțată de Judecătoria D., definitivă la 08.03.2012, conf. deciziei penale nr. 356/2012 a Curții de Apel A. I. și sentința penală nr. 959/2011 pronunțată de Judecătoria D., definitivă la 04.10.2011, conf. deciziei penale nr. 1029/2011 a Curții de Apel A. I. .
În baza art. 85 C.p. a fost anulată suspendarea condiționată a pedepsei de 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1721/2011 pronunțată de Judecătoria D., definitivă la 08.03.2012, conf. deciziei penale nr. 356/2012 a Curții de Apel A. I. și a pedepsei de 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 959/2011 pronunțată de Judecătoria D., definitivă la 04.10.2011, conf. deciziei penale nr. 1029/2011 a Curții de Apel A. I..
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b C.p. a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta sentință cu pedepsele pentru care s-a dispus anularea suspendării condiționate urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art. 85 alin. 3 C.p., rap. la art. 81, 82 și 71 alin. 5 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
Au fost puse în vedere inculpatului disp. art. 83 C.p.
În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria D. a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria D. din 24.01.2013 în dosar nr. 1479/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului K. R. A. cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, prev. și ped. de art. 86/2 din OUG. nr. 195/2002.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, respectiv: declarații martor B. C. F. ( f. 4, 13 dosar up), declarații martor N. M. ( f. 11 dosar up), adresa nr._/RR/PDV/02.06.2011 emisă de I.P.J. Hunedoara (f. 16 dosar up), declarații inculpat ( f. 5,7 dosar up), fișa de cazier judiciar a inculpatului ( f. 9-10 dosar up), instanța a reținut următoarea stare de fapt:
La data de 27.05.2011, Postul de Poliție H. s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 25.05.2011, inculpatul K. R. A. a condus autoturismul marca Opel cu nr._ pe DC129, pe raza localității H., în condițiile în care dreptul acestuia de a conduce era suspendat.
În cursul cercetărilor, a fost audiat martorul B. C. F., acesta declarând că a fost contactat de către inculpat, pentru a-l duce cu autoturismul mai sus menționat la D.. Deoarece martorul se afla, în acel moment, la barul situat lângă magazinul S.C. Actual Plus S.R.L., i-a comunicat inculpatului că nu are cu ce să se deplaseze până la locuința acestuia. La scurt timp, inculpatul a intrat în barul unde se afla martorul și i-a dat acestuia cheile de la mașină, iar la întrebarea martorului – cine a condus autoturismul până în acel loc – inculpatul i-a răspuns că el l-a condus.
De asemenea, martorul N. M. a declarat că l-a văzut pe inculpat când a venit cu autoturismul, în fața barului mai sus menționat, a intrat în bar, iar după aproximativ 10 minute a ieșit și a plecat, împreună cu martorul B. C. F., acesta din urmă conducând mașina.
În declarațiile sale, inculpatul a fost oscilant, inițial declarând că nu a condus autoturismul, apoi, fiind audiat la data de 04.01.2012, a recunoscut că a condus mașina, pentru ca în final, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, să revină la poziția de nerecunoaștere a faptei.
Prin adresa nr._/RR/PDV/02.06.2011 emisă de I.P.J. Hunedoara – Serviciul Rutier, s-a precizat că permisul de conducere al inculpatului a fost reținut la data de 15.05.2009, astfel că, la data de 25.05.2011, acesta nu avea dreptul de a conduce autovehicule.
În drept, fapta inculpatului K. R. A. care, la data de 25.05.2011, a condus autoturismul marca Opel cu nr._ pe DC129, pe raza localității H., în condițiile în care dreptul acestuia de a conduce era suspendat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată.
În faza de urmărire penală, inițial, inculpatul a recunoscut fapta ( a se vedea fila 7 dos.9), apoi a revenit asupra acestei recunoașteri.
În faza de judecată inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. 2 C.p.p., privind dreptul la tăcere.
Analizând declarațiile de martori audiați în cauză instanța a constatat fără echivoc că fapta reținută în sarcina inculpatului a fost comisă de către acesta.
Astfel, martorului B. C. F. declară în data de 27.05.2011, în faza de urmărire penală faptul că, întrebându-l pe inculpat cine a condus autoturismul până la barul situat lângă magazinul . H. acesta i-a spus că el.( fila 4 dos.).
În data de 04.01.2012, la Postul de Poliție H., inculpatul menționează faptul că recunoaște că a condus autoturismul, dar, pe o distanță foarte scurtă, cam 100 m. ( a se vedea filele 7-8 dos.).
Martorul, N. M. declară atât în faza de urmărire penală că l-a văzut pe inculpatul la volanul autoturismului, în momentul în care mașina a frânat în fața magazinului din localitate, apoi, inculpatul a ieșit din autoturism.( fila 11 dos.). Acest martor relatează același lucru și în faza de judecată. ( fila 52 dos. ).
Ulterior, martorul B. C. F. a revenit asupra declarației date, menționând că nu-și mai menține declarația dată în faza de urmărire penală pentru că i-a fost dictată de către agenții de poliție, fără a propune probe în acest sens.( fila 45 dos. fond).
Prin urmare, instanța având în vedere declarația de recunoaștere dată de inculpat, imediat după comiterea faptei, cât și declarația dată inițial de prietenul său, martorul B. C. F. și martorul N. M. ( fila 7 și 11 dos. u.p.) a constatat că inculpatul a condus autoturismul în data de 27.05.2011 și că, declarațiile date ulterior de către martorul B. C. F. sunt nesincere.
În ceea ce privește declarația dată de martora K. M., mama inculpatului, raportat la rudenia existentă, instanța a apreciat-o ca fiind subiectivă.
În apărare, inculpatul a propus audierea martorului A. W. L. M., însă acest martor declară că nu își amintește să-l fi văzut pe inculpat conducând vreun autoturism în data de 25.05.2011 sau, ca el să fi sesizat organele de poliție în sensul că l-ar fi văzut pe inculpat conducând.( fila 62 dos.).
În consecință, fapta comisă de inculpat este probată cu mijloacele de probă menționate, astfel că, s-a reținut fără nici un dubiu vinovăția acestuia, vinovăție recunoscută de către inculpat la data de 04.01.2012.
Pentru considerentele arătate, instanța a pronunțat o soluție de condamnare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii reținute, conf. art. 345 alin. 2 C.p.p.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere prevederile art. 72 C.p., respectiv: prezența antecedentelor penale, atitudinea oscilantă a inculpatului în ceea ce privește recunoașterea faptei, gravitatea faptelor comise de inculpat.
În acest sens, instanța, a condamnat inculpatul K. R. A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având exercitarea dreptului de a conduce suspendat, prev. și ped. de art. 86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicat.
Raportat la pedeapsa aplicată instanța l-a privat pe inculpat de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza II C.p., respectiv de dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și art. 64 lit. b C.p., respectiv dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, în condițiile art. 71 C.p.
Instanța a reținut și că, această faptă, comisă la data de 27.05.2011 este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat cu suspendarea condiționată a executării pedepselor, prin sentința penală nr. 1721/2011 de Judecătoria D., în dosar nr._, definitivă la data de 08.03.2012, conform decizie penale nr. 356/2012 a Curții de Apel A. I., la pedeapsa de 10 luni închisoare, și, sentința penală nr. 959/2011 de Judecătoria D., în dosar nr._, definitivă la data de 04.10.2011, conform decizie penale nr. 1029/2011 a Curții de Apel A. I., la pedeapsa de 2 luni închisoare.
Raportat, la aceste date, în baza art. 85 C.p. instanța a dispus anularea suspendării condiționate a pedepsei de 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1721/2011 pronunțată de Judecătoria D., definitivă la 08.03.2012 și a pedepsei de 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 959/2011 pronunțată de Judecătoria D., definitivă la 04.10.2011, iar, în baza art. 33 lit. a și 34 lit. b C.p. a contopit pedepsele de:
- 1 an închisoare, aplicată prin sentință;
- 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1721/2011 pronunțată de Judecătoria D., definitivă la 08.03.2012;
- 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 959/2011 pronunțată de Judecătoria D., definitivă la 04.10.2011 în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
Având în vedere persoana inculpatului, astfel cum s-a motivat anterior, precum și prev. art. 52 C.p., referitoare la scopul pedepsei, raportat și la gravitatea faptelor comise s-a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și în situația suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate, conform art. 81 C.p.
Astfel, în conformitate cuprevederile art. 85 alin. 3 C.p., rap. la art. 81, 82 și 71 alin. 5 C.p. instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani .
Potrivit disp. art. 83 C.p. a atras atenția inculpatului asupra revocării beneficiului suspendării condiționate în situația săvârșirii unei noi infracțiuni în perioada termenului de încercare.
În baza disp. art. 191 C.p.p a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs în termenul legal, inculpatul K. R. A., solicitând achitarea sa.
Inculpatul nu a motivat calea de atac formulată și nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată acordate de instanța de recurs.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma actelor și lucrărilor existente la dosar, din oficiu, conform art. 385 ind.6 din Codul de procedură penală, Curtea de apel constată că recursul declarat de inculpatul K. R. A. nu este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare :
În primul rând se observă că, sub aspectul stării de fapt, aceasta a fost corect reținută, probatoriul administrat fiind bine interpretat și coroborat.
Astfel, din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză - respectiv declarațiile martorilor B. C. F. și N. M., adresa nr._/SR/PDV/02.06.2011 emisă de I.P.J. Hunedoara –Serviciul Rutier și declarațiile inculpatului – rezultă că în data de 25.05.2011, inculpatul K. R. A. a condus autoturismul marca Opel cu nr._ pe DC129, pe raza localității H., în condițiile în care dreptul acestuia de a conduce era suspendat.
Prin adresa nr._/RR/PDV/02.06.2011 emisă de I.P.J. Hunedoara – Serviciul Rutier, s-a precizat că permisul de conducere al inculpatului a fost reținut la data de 15.05.2009, astfel că, la data de 25.05.2011, acesta nu avea dreptul de a conduce autovehicule.
Inculpatul a declarat în faza de urmărire penală (declarația din 4 ianuarie 2012 ) că a condus autoturismul pe drumurile publice în data de 25.05.2011, însă numai pe o distanță de aproximativ 100 m . La momentul prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a revenit și a declarat că nu recunoaște săvârșirea faptei, iar în fața primei instanțe, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere.
Afirmațiile inculpatului din declarația din 4 ianuarie 2012 sunt confirmate de declarațiile martorilor B. C. F. și N. M. S., date în faza de urmărire penală, prin care aceștia arată că inculpatul a condus autoturismul până la barul în care se afla numitul B. C. M..
Astfel, martorul B. C. F., a declarat că a fost contactat de către inculpat, pentru a-l duce cu autoturismul mai sus menționat la D. și că, deoarece martorul se afla la barul situat lângă magazinul S.C. Actual Plus S.R.L., i-a comunicat inculpatului că nu are cu ce să se deplaseze până la locuința acestuia. Acesta din urmă a intrat în barul unde se afla martorul și i-a dat acestuia cheile de la mașină, iar la întrebarea martorului – cine a condus autoturismul până în acel loc – inculpatul i-a răspuns că el l-a condus.
Martorul N. M. a declarat că l-a văzut pe inculpat când a venit cu autoturismul, în fața barului mai sus menționat, a intrat în bar, iar după aproximativ 10 minute a ieșit și a plecat, împreună cu martorul B. C. F., acesta din urmă conducând mașina.
În aceste împrejurări, Curtea constată că în mod corect prima instanță a înlăturat declarațiile martorei K. M. – mama inculpatului –aceste declarații fiind subiective și necoroborându-se cu cele ale martorilor B. C. F. și N. M. și cu procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 27 mai 2011.
În ceea ce privește declarația dată de martorul B. C. F. în fața primei instanțe, instanța de recurs constată de asemenea că judecătoria a reținut corect cu valoare probatorie declarația acestuia dată în faza de urmărire penală, declarație care se coroborează cu cea dată de inculpat în aceeași fază procesuală și cu declarațiile martorului N. M..
Potrivit art. 63 alin. (2) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, iar faptul că instanța este obligată să verifice legalitatea probelor și să stabilească utilitatea și concludența acestora, pentru reținerea vinovăției inculpatului, numai în cadrul cercetării judecătorești, nu duce automat la concluzia eliminării probelor administrate în faza de urmărire penală.
Având în vedere că legea nu face nicio distincție, în ceea ce privește valoarea probantă, în raport cu faza în care mijloacele de probă au fost administrate, instanța constată că declarațiile date martorul B. C. F. în cursul urmăririi penale reflectă adevărul, coroborându-se cu ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză și, prin urmare declarația dată ulterior de acest martor, apare ca fiind făcută în vederea disculpării inculpatului K. R. A., în contextul în care nu s-a adus nici un argument credibil cu privire la revenirea asupra declarațiilor inițiale, declarații, date la scurt timp după săvârșirea faptei de către inculpat.
Pentru toate aceste motive, Curtea de apel constată că în mod corect prima instanță a reținut existența faptei și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică a faptei săvârșite fiind de asemenea corectă.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 Cod penal și anume dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, ( închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda ), la gradul de pericol social al acesteia, față de natura infracțiunii săvârșite (infracțiune de pericol) cât și de împrejurările de comitere a acesteia, precum și raportat la persoana inculpatului, care nu se află la prima confruntare cu legea penală și a dat dovadă de perseverență în a comite fapte prevăzute de legea penală, instanța de recurs apreciază că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art.72 Cod penal și menită a contribui la realizarea scopului educativ și coercitiv prevăzut de art.52 Cod penal.
Examinând din oficiu hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor art. 385 ind.6 din Codul de procedură penală, Curtea de apel constată că și celelalte dispoziții ale primei instanțe referitoare la reținerea concursului de infracțiuni și la aplicarea dispozițiilor art.85 din Codul penal, la dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante, la aplicarea pedepsei accesorii și la stabilirea cheltuielilor judiciare sunt legale și temeinice.
Pentru toate considerentele ce preced, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b. din Codul de procedură penală recursul inculpatului K. R. A. va fi respins ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul K. R. A. împotriva sentinței penale nr. 1924 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria D..
În baza dispoz. art. 192 alin. 2 cod pr.p. obligă pe numitul recurent inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2014.
Președinte, Judecător, Judecător
L. G. O. A. I. P. S. T.
Grefier,
A. B.
Red./tehnored. A.I.P.
2ex/27.02.2014
J.F.N. D. P.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 90/2014. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
