Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 378/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 378/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 16-06-2014
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 378/2014
Ședința publică de la 16 Iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. D. B.
Grefier: D. M. H.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă C. de A. A. I.
reprezentat de I. N. – procuror
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de inculpatul M. H. R. împotriva încheierii penale din data de 02.06.2014, pronunțată de T. S. în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul contestator M. H. R., personal și asistat de domnul avocat B. L., apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în vedere participanților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Apărătorul ales al inculpatului contestator și reprezentantul Ministerului Public învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Domnul avocat B. L., apărător ales al inculpatul contestator M. H. R., solicită admiterea contestației, desființarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu o altă măsură mai puțin restrictivă.
Arată că și la instanța de fond s-a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu grevată în principal pe schimbarea temeiurilor și a diminuării pericolului concret. Arată că faptele inculpatului sunt reduse ca și gravitate față de faptele coinculpaților din dosar.
Precizează că mijloacele de subzistență ale inculpatului și ale concubinei acestuia sunt aproape de zero. Arată că, concubina inculpatului a muncit un timp în Germania apoi a fost operată.
Menționează că au trecut 2 luni de zile de când inculpatul se află sub imperiul măsurii arestului la domiciliu, timp în care nu s-a întâmplat nimic care să conducă la ideea în sensul în care inculpatul ar îngreuna cercetarea judecătorească.
Mai arată că inculpatul a respectat obligațiile impuse, a avut o bună conduită.
Arată că la data de 25 iunie 2014 există termen de fond, termen care corespunde totodată cu termenul pentru soluționarea contestației împotriva încheierii de cameră preliminară pe rolul Curții de A. A. I. în dosar nr._ 14/a5.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației și a se menține ca legă și temeinică sentințe penală atacată. Menționează că gravitatea măsurilor preventive respectă o proporționalitate cu gravitatea faptelor.
Domnul avocat B. L., apărător ales al inculpatul contestator M. H. R., în replică, precizează că inculpatului îi sunt imputate doar 4 fapte iar coinculpații din dosar au 70 de fapte, față de aceștia dispunându-se înlocuirea măsurii arestării preventive, apreciind că pericolul concret s-a mai diminuat.
Inculpatul contestator M. H. R. având cuvântul, solicită înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.
Precizează că a respectat toate obligațiile impuse și le va respecta în continuare.
Asupra contestației de față,
C. DE A.,
Deliberând, constată:
La data de 10.02.2014 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului S., sub dosar nr._, propunerea formulată de P. de pe lângă T. S. și prin care se solicita luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M. H. R..
Prin încheierea penală nr.5/CC/10.02.2013 pronunțată de T. S. a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă T. S. și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. H. R., pe o durată de 29 de zile, de la 10.02.2014 la 10.03.2014 inclusiv.
A fost respinsă cererea inculpatului de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu.
În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a constatat că prin propunerea înregistrată la data de 10.02.2014 sub dosarul nr._, P. de pe lângă T. S. a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile față de inculpatul M. H. R. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 al. 1 și 2 C.p. ( în forma pretinderii și primirii) raportat la art. 7 al. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.(4 fapte în concurs real).
În motivarea propunerii de arestare preventivă s-a arătat că inculpatul M. H. R., în perioada 23.11._13, împreună cu inculpatul D. I. – M., în calitate de agenți de poliție în cadrul Poliției Mun. S. - Biroului de Ordine Publică, pe timpul executării serviciului de patrulare cu autospeciala MAI_ au oprit pe raza mun. S. autovehicule în trafic și invocat în mod nereal încălcarea de către conducătorii acestora a unor norme la regimul circulației de drumurile publice, determinând acele persoane oprite în trafic să le ofere sume de bani în lei și valută pentru a nu fi sancționate, fie pretinzând în mod direct anumite sume de bani pentru a nu se aplica sancțiunea contravențională.
S-a apreciat că inculpatul se află în situația prev. de art. 223 alin 2 din Cod pr. pen. iar comiterea faptelor rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză și din valorificarea imaginilor video și audio pentru care a existat autorizație emisă de T. S..
S-a arătat că din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul M. H. R. conform prevederilor art. 223 alin 2 cod pr pen,a săvârșit cu intenție infracțiunile mai sus menționate respectiv patru infracțiuni de corupție, pentru care legea prev. de pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, s-a apreciat că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică. Materialul probator strâns până in acest moment, s-a arătat că reflectă în mod indubitabil starea de pericol concret pentru ordinea publică, în condițiile în care inculpatul și-a premeditat faptele, a stabilit împreună cu celălalt participant doar anumite locuri din oraș în care să oprească autoturismele în trafic, au invocat în mod nereal că s-a depășit viteza regulamentară, deși nu aveau la mașina instituției aparatura necesară, au mizat de asemenea pe impactul pe care îl produc persoanelor, conducători auto din alte localități, din altă țară, sau mai mult, fiind șoferi profesioniști își pierdeau locul de muncă și mijloacele de subzistență.
S-a mai arătat că urma o negociere între cei doi agenți și șoferul autoturismului, până la momentul la care acesta se oferea să le dea o anumită sumă de bani, care dacă inculpații D. I.-M. și M. H. R. o găseau insuficientă era refuzată inițial după care se continua negocierea până la momentul la care cei doi apreciau că suma oferită este suficientă, moment la care i se permitea șoferului să-și continue călătoria.
S-a mai arătat că în condițiile în care șoferul oprit în trafic nu înțelegea din gesturile și atitudinea inculpaților D. I.-M. și M. H. R. că pentru a nu fi sancționat contravențional se impune să le ofere o sumă de bani, cei doi pretindeau în mod direct suma de bani, nu înainte ca aceștia să-și fi luat măsurile de precauție în sensul opririi telefoanelor mobile și scoaterii bateriei.
Din vizualizarea imaginilor captate de camerele de filmat instalate în interiorul mașinii cu care inculpații D. I.-M. și M. H. R. efectuau patrularea, s-a arătat că se poate observa că sumele cerute și primite de la persoanele oprite în trafic erau ulterior împărțite în mod egal între cei doi învinuiți.
S-a arătat totodată că este adevărat ca măsura arestării preventive este cea mai severa măsură preventivă și ea trebuie luată numai în mod justificat și pentru motive temeinice, însă împrejurările prezentei cauze pot constitui unul din aceste cazuri temeinic justificate.
S-a mai arătat că în prezenta cauza, gravitatea deosebita a faptelor reținute în sarcina inculpatului M. H. R. poate fi suficientă pentru a contura aprecierea că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, probele care dovedesc acest fapt fiind chiar indiciile temeinice reținute și analizate mai sus iar existența si persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, măsura arestării preventive fiind astfel conformă cu scopul instituit de art. 5 din Convenție.
În ceea ce privește condiția pericolului concret pentru ordine publică, s-a apreciat că și aceasta este îndeplinită și rezultă din analiza probelor existente la dosar, raportat la faptul că inculpatul M. H. R. în calitatea pe care o are, de persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii, a comis fapte prevăzute de legea penală, folosindu-se tocmai de această calitate.
S-a arătat că starea de pericol pentru ordinea publică în cazul din speță, presupune o rezonanță socială a unor fapte grave atât în rândul comunității sociale asupra căreia și-au exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea justiției este afectată de acuzații de corupție tot mai frecvente, în legătură cu care se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă a organelor judiciare.
La aprecierea acestei din urmă condiții s-a avut în vedere că sintagma ,,pericol pentru ordinea publică”, desemnează o stare - și nu un fapt - ce ar putea periclita în viitor normala desfășurare a unui segment din relațiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv cele privind libertatea morală a persoanei. Această stare de pericol s-a arătat că se deduce din datele existente în cauză, astfel cum au fost prezentate, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale.
S-a arătat de asemenea că gravitatea faptelor și limitele de pedeapsă prevăzute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului social pentru ordinea publică, iar la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere doar date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, date care în speță sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, în lipsa luării măsurii arestării preventive.
S-a mai arătat că măsurile luate împotriva persoanelor care sunt acuzate și față de care există indicii rezonabile că au comis infracțiuni de corupție trebuie să se reflecte nu doar din punct de vedere penal măsura/sancțiunea, dar trebuie să reflecte și mesajul social transmis prin intermediul sistemului judiciar.
Având in vedere densitatea faptelor pe termen scurt și faptul că nu a fost prelucrat până în acest moment tot materialul probator administrat în baza autorizațiilor de interceptare și înregistrare audio - video, s-a arătat că lăsarea în liberate a inculpatului ar putea îngreuna cercetările în cauză.
De asemenea, s-a apreciat că la acest moment se impune măsura arestării preventive pentru a nu afecta buna desfășurare a activității de urmărire penală, existând riscul ca inculpatul, fiind lăsat liber să influențeze aflarea adevărului să îngreuneze audierea persoanelor neidentificate până la acest moment, iar lăsarea în liberate ar genera o stare de insecuritate în rândul societății, prezentând pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, din probatoriul administrat până în prezent în cursul urmăririi penale, s-a apreciat că sunt indicii temeinice care conturează bănuiala rezonabilă în sensul art. 5 pet. 1 lit. c din CEDO, că inculpatul M. H. R. a săvârșit 4 (patru) infracțiuni de luare de mită art. 289 alin. 1 și 2 Cod penal (în forma pretinderii și primirii) raportat la art. 7 alin 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin 1 cod penal.
În raport cu revederile art. 5 din CEDO, s-a arătat că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
S-a apreciat de către procuror că în cauză este incident cazul de arestare prevăzut de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, pentru următoarele argumente: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoare mai mare de 5 ani, respectiv are limitele de pedeapsă prevăzute de lege de la 3 la 10 ani și este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Cu privire la înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică s-a motivat că această stare de fapt rezultă din analiza probelor existente la dosar, raportat la faptul că inculpatul in calitatea pe care o are, de persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii, a comis fapte prevăzute de legea penală, folosindu-se tocmai de această calitate.
Analizând propunerea de arestare preventivă formulată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a admis-o pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 223 al. 2 din Noul cod de procedură penală, în cursul urmăririi penale, măsura arestării preventive poate fi luată de judecătorul de drepturi și libertăți dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune prevăzută cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, (iar infracțiunea de luare de mită este o astfel de infracțiune) și pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine inculpatul, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Condiția privind cuantumul pedepsei prevăzute de lege fiind îndeplinită, urmează a analiza instanța condiția privind necesitatea privării de libertate a inculpatului prin prisma suspiciunii rezonabile că acesta a comis faptele imputate și dacă această condiție este îndeplinită, urmează a analiza dacă arestarea preventivă este absolut necesară înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În fapt, conform actelor din dosar, împotriva inculpatului M. H. R. s-a dispus la data de 10.02.2014 extinderea urmăririi penale pentru comiterea a patru infracțiuni concurente de luare de mită (începerea urmăririi penale pentru același gen de fapte fiind inițial dispusă față de inculpații D. I. M. și B. R. G.).
La aceeași dată, împotriva inculpatului M. H. R. s-a pus în mișcare acțiunea penală prin ordonanța procurorului pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 al. 1 și 2 C.p. ( în forma pretinderii și primirii) raportat la art. 7 al. 1 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a C.p.(4 fapte în concurs real – fila 356 dosar u.p.).Acesta este bănuit că într-o perioadă de două zile, împreună cu inculpatul D. I. M., ambii agenți de poliție în cadrul Poliției Mun. S. - Biroului de Ordine Publică, pe timpul executării serviciului de patrulare, au oprit pe raza municipiului S. mai multe autoturisme și au invocat în mod nereal încălcarea de către conducătorii auto a unor norme la regimul circulației pe drumurile publice, determinând acele persoane oprite în trafic să le ofere sume de bani pentru a nu fi sancționate, fie pretinzând și primind în mod direct anumite sume de bani pentru a nu se aplica sancțiunea contravențională
Analizând probele administrate până la acel moment al urmăririi penale a apreciat instanța, că ele conduc la suspiciunea mai mult decât rezonabilă a comiterii de către inculpat a faptelor de corupție reținute în sarcina sa în propunerea de arestare preventivă.
Concludente în acest sens s-a considerat că sunt înregistrările ambientale video și audio efectuate în cauză, procesele verbale de recunoaștere după planșele fotografice, procesele-verbale de redare în formă scrisă a dialogului ambiental precum și declarațiile persoanelor audiate.
Gravitatea faptelor imputate, pericolul social deosebit al acestora, rezultă în opinia instanței, nu numai din pericolul social generic al acestor infracțiuni, dar cu precădere din numărul infracțiunilor concurente de luare de mită imputate inculpatului, ca fiind comise de acesta într-un interval foarte scurt, respectiv două zile, în 23 și 24 noiembrie 2013.
Acuzația comiterii a patru fapte de luare de mită în doar două zile, denotă un obicei, o repetabilitate a unui comportament prohibit de legea penală, în condițiile în care inculpatul lucra în cadrul unui organ de aplicare a legii. Mai mult, inculpatul, uzând în mod legal de dreptul „la tăcere”, a format totuși convingerea instanței, cu ocazia acordării cuvântului pe fondul propunerii de arestare preventivă, că nici în situația actuală, în care indiciile de vinovăție sunt mai mult decât rezonabile, acesta nu a înțeles gravitatea acuzațiilor aduse, încercând să se disculpe prin a arăta că faptele sesizate nu intrau în atribuțiile sale de serviciu, în sensul că nu avea atribuții în sensul opririi vehiculelor în trafic.
Inculpatul M. H. R. este bănuit că a acționat împreună cu un alt agent de poliție - D. I. M., care de asemenea se află în stare de arest preventiv fiind bănuit de comiterea aceluiași gen de infracțiuni de corupție, aspect ce în opinia instanței, sporește gradul de pericol social al faptelor imputate inculpatului M..
Datorită acestor considerente, instanța a apreciat cu ocazia analizei privind posibilitatea luării unei măsuri preventive alternative, mai blânde, că, cel puțin la acest moment procesual este inoportună luarea măsurii mai puțin restrictive a arestului la domiciliu, așa cum a solicitat apărătorul ales al inculpatului.
A mai avut în vedere instanța cu ocazia stabilirii măsurii preventive ce urmează a fi aplicată, scopul măsurilor preventive, așa cum sunt ele prevăzute la art. 202 Cod procedură penală, respectiv buna desfășurare a procesului penal, a împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărire penală precum și prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.
În opinia instanței, buna desfășurare a procesului penal la acest moment procesual impune plasarea temporară în stare de arest preventiv a inculpatului.
Pe de altă parte, lipsa antecedentelor penale, starea de sănătate a partenerei actuale de viață a inculpatului (despre care s-a arătat că a suferit recent o operație de apendicită, stare de fapt doar afirmată, dar nedovedită printr-un act medical depus la dosar) sau vechimea în profesie a inculpatului nu constituie motive care să justifice la acel moment luarea altei măsuri preventive.
În plus, s-a impus a fi menționată și rezonanța negativă a acestor fapte în rândul comunității, scăderea încrederii populației în activitatea organelor de aplicare a legii. În acest sens, tribunalul apreciază că reacția autorităților judiciare trebuie să fie fermă pentru a da un semnal societății civile că astfel de manifestări nu rămân fără consecințe, dar și pentru crearea unui climat de siguranță cetățenilor onești, de bună credință, de încredere a acestora în organele de poliție.
Măsura arestării preventive în prezenta cauză este în concordanță și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
În accepțiunea Curții interesul bunei desfășurări a anchetei penale, interesul public, prevalează interesului personal al inculpatului, astfel că se impune plasarea în detenție provizorie a acestuia.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că propunerea Parchetului de pe lângă T. S. este întemeiată, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 202 alin. (1), (3) și (4) lit. e) C. proc. pen., art. 223 alin. (2) C. proc. pen., art. 226 C. proc. pen., dar și în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a admis propunerea formulată și a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. H. R. pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 10.02.2014 și până la data de 10.03.2014, inclusiv.
Împotriva încheierii penale pronunțată de T. S. a formulat contestație inculpatul M. H. R., contestație care a fost respinsă ca nefondată prin Decizia penală nr.11/14.02.2014 pronunțată de C. de A. A. I..
La data de 4.03.2014 s-a înregistrat la T. S. sub dosar nr._ propunerea formulată de P. de pe lângă T. S., prin care se solicita prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului M. H. R..
Prin încheierea penală nr.7/CC/5.03.2014 pronunțată de T. S. a fost admisă propunerea formulată de Ministerului Public – P. de pe lângă T. S. și în consecință în baza art. 234 și urm. C. proc. pen. a fost prelungită durata măsurii arestării preventive a inculpatului M. H. R. pe o perioadă de 10 de zile, de la data de 11.03.2014 și până la data de 20.03.2014 inclusiv.
A fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de către inculpat, prin apărător ales.
În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Analizând propunerea Ministerului Public în raport cu actele și lucrările dosarului dar și cu dispozițiile legale menționate, s-a apreciat că aceasta este întemeiată, întrucât temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive subzistă și există temeiuri noi care justifică prelungirea acestei măsuri, rolul prelungirii măsurii arestării preventive fiind și acela de a permite clarificarea sau dimpotrivă înlăturarea anumitor suspiciuni cu privire la numărul faptelor săvârșite, modalitatea de săvârșire, contribuția inculpatului la activitatea infracțională și implicit strângerea/prelucrarea întregului material probator.
De asemenea, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că s-a reușit finalizarea materialului probator pentru care s-a dispus autorizație de instanța de judecată, s-a reușit identificarea tuturor faptelor comise de inculpații arestați în cauză, au fost audiați mai mulți martori și suspecți de comiterea infracțiunii de dare de mită, s-a reușit identificarea unui număr de 11 persoane suspecte în comiterea infracțiunii de darea mită și un martor, urmând a fi audiați, s-a reușit finalizarea și redarea în integralitate a convorbirilor telefonice purtate de inculpați care au relevanță în cauză, s-au efectuat adrese la instituțiile abilitate pentru a se identifica proprietarul mașinilor oprite în trafic.
Materialului probator strâns până la acel moment, reflecta în mod indubitabil starea de pericol concret pentru ordinea publică, în condițiile în care inculpatul și-a premeditat faptele, stabilind împreună cu celălalt participant doar anumite locuri din oraș în care să oprească autoturismele în trafic, invocând în mod nereal că s-a depășit viteza regulamentară, deși nu aveau la mașina instituției aparatura necesară și mizând de asemenea pe impactul pe care îl produc persoanelor, conducători auto din alte localități, din altă țară, cu atât mai mult cu cât mulți dintre aceștia fiind șoferi profesioniști își pierdeau locul de muncă și mijloacele de subzistență.
Din vizualizarea imaginilor captate de camerele de filmat instalate în interiorul mașinii cu care inculpații D. I.-M. și M. H. R. efectuau patrularea, s-a arătat că se poate observa că sumele cerute și primite de la persoanele oprite în trafic erau ulterior împărțite în mod egal între cei doi învinuiți.
Este adevărat că măsura arestării preventive este cea mai severă măsură preventivă și ea trebuie luată numai în mod justificat și pentru motive temeinice, însă împrejurările prezentei cauze pot constitui unul din aceste cazuri temeinic justificate.
In prezenta cauză, s-a aprecuat că gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina inculpatului M. H. R. poate fi suficientă pentru a contura aprecierea că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, probele care dovedesc acest fapt fiind chiar indiciile temeinice reținute și analizate mai sus, iar existența si persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, măsura arestării preventive fiind astfel conformă cu scopul instituit de art. 5 din Convenție.
În ceea ce privește condiția pericolului concret pentru ordine publică, și aceasta este îndeplinită și rezultă din analiza probelor existente la dosar, raportat la faptul că inculpatul M. H. R. în calitatea pe care o are, de persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii, a comis fapte prevăzute de legea penală, folosindu-se tocmai de această calitate.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul acestuia presupune o rezonanță socială a unor fapte grave atât în rândul comunității sociale asupra căreia și-au exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea justiției este afectată de acuzații de corupție tot mai frecvente, în legătură cu care se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă a organelor judiciare.
La aprecierea acestei din urmă condiții se are în vedere că sintagma „pericol pentru ordinea publică,, desemnează o stare - și nu un fapt - ce ar putea periclita în viitor normala desfășurare a unui segment din relațiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv cele privind libertatea morală a persoanei. Această stare de pericol se deduce din datele existente în cauză, astfel cum au fost prezentate, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale.
Cu siguranță gravitatea faptelor și limitele de pedeapsă prevăzute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului social pentru ordinea publică, iar la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere doar date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, date care în speță sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității, în lipsa luării măsurii arestării preventive.
La acel moment existau probe și indicii temeinice din care rezulta suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea și la acest moment nu a fost invocată nici o cauză care să împiedice exercitarea acțiunii penale.
Este adevărat că măsura arestării este cea mai aspră măsură preventivă, dar față de perioada scurtă supusă cercetării în care au fost săvârșite faptele, măsura este proporțională cu gravitatea acuzației și contribuie la realizarea scopului urmărit.
De asemenea, se constată că prelungirea măsurii arestării preventive este necesară în vederea finalizării actelor de urmărire penală, respectiv finalizarea cercetărilor prin audierea suspecților pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită precum și a martorilor citați în vederea audierii, iar lăsarea în liberate a inculpatului ar putea îngreuna cercetările în cauză, existând riscul ca acesta să influențeze aflarea adevărului și să îngreuneze audierea persoanelor neidentificate până la acest moment.
Din probatoriul administrat până la acel moment, judecătorul de drepturi și libertăți apreciat că sunt indicii temeinice care conturează bănuiala rezonabilă în sensul art. 5 pct. 1 lit. c din CEDO că inculpatul M. H. R. a săvârșit un număr de 4 (patru) infracțiuni de luare de mită într-o perioadă relativ scurtă de 2 luni de zile în care a fost monitorizat.
În raport de prevederile art. 5 din CEDO măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Față de cele de mai sus, judecătorul de drepturi și libertăți a constatat întemeiată propunerea Parchetului de pe lângă T. S., astfel că aceasta a fost admisă și, în baza art. 234 și urm. C. proc. pen., s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului M. H. R. pentru o perioadă de 10 de zile, începând cu data de 11.03.2014 până la data de 20.03.2014, inclusiv, având în vedere faptul că în perioada celor 10 zile urmează să fie soluționat dosarul și întocmit rechizitoriu în cauză.
În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsura mai puțin restrictivă, respectiv controlul judiciar sau arestul la domiciliu formulată de către inculpat, prin apărător ales, judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că aceasta este neîntemeiată, sens în care urmează a fi respinsă, motivat de faptul că față de perioada scurtă supusă cercetării în care au fost săvârșite faptele, măsura este proporțională cu gravitatea acuzației și contribuie la realizarea scopului urmărit. Măsura arestului la domiciliu la acest moment este lipsită de substanță ca urmare a inexistenței logisticii necesare, ceea ce ar duce la o punere în libertate efectivă și doar atât, deși suntem în prezența unei măsuri preventive, iar de la luarea măsurii arestării preventive și până la acest moment nu au intervenit elemente noi care să justifice înlocuirea acestei măsuri.
Sub dosar nr._ 14 s-a înregistrat la T. S. rechizitoriul emis la data de 12.03.2014 de către P. de pe lângă T. S. și prin care au fost trimiși în judecată inculpații D. I. M., B. R. G. și M. H. R., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art.289 alin.1 și 2 Cod penal raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal privind legea penală mai favorabilă.
Potrivit dispozițiilor art. 207 alin.2 C.pr.pen., în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
La data de 17 martie 2014 judecătorul de cameră preliminară, în baza art.348 alin.2 raportat la art.207 alin.2 C.pr.pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații D. I. M., B. R. G. și M. H. R., măsură care a fost menținută pe o perioadă de 30 de zile. Au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a acesteia cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, formulate de către inculpații, prin apărători aleși.
Încheierea penală a rămas definitivă prin Decizia penală nr.93/20.03.2014 pronunțată de C. de A. A. I. prin respingerea ca neîntemeiate a contestațiilor formulate de inculpații B. R. G. și M. H. R..
La termenul din 10 aprilie 2014 măsura arestării preventive luată față de inculpații D. I. M., B. R. G. și M. H. R. a fost din nou menținută și au fost respinse cererile de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a acesteia cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
Împotriva acestei încheieri a declarat contestație inculpatul M. H. R., prin apărător ales, iar prin Decizia penală nr.186/15.04.2014 a fost admisă contestația formulată de acesta, a fost desființată încheierea penală atacată cu privire la dispoziția de menținere a arestării preventive și, în baza art. 242 alin.2 C.pr.pen. și art. 218 C.pr.pen. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile începând cu data de 15.04.2014 și până la data de 14.05.2014.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M. H. R. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.2/UP/2014 emis de T. S., dacă nu este arestat preventiv în altă cauză, în vederea executării măsurii preventive a arestului la domiciliu.
În baza art. 221 alin.1 C.pr.pen. s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul din localitatea Săliște, . nr. 37, jud. S..
În baza art. 221 alin. 2 C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, s-a stabilit că inculpatul are următoarele obligații:
a) să se prezinte în fața judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu ceilalți doi inculpați judecați în cauză.
Conform art. 221 alin. 4 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Potrivit art. 221 alin. 5 C.pr.pen., s-a stabilit că pe durata arestului la domiciliu, inculpatul poate părăsi imobilul de domiciliu din localitatea Săliște, . nr. 37, jud. S. pentru a se prezenta în fața organelor judiciare, la chemarea acestora.
S-a mai dispus ca Biroul de supraveghere judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție S. prin Poliția Orașului Săliște să supravegheze respectarea măsurii arestului la domiciliu și a obligațiilor impuse inculpatului M. H. R..
Au fost menținute restul dispozițiilor încheierii atacate.
Pentru a pronunța această soluție s-a arătat, cu privire la criticile legate de probațiunea administrată, că existența unor temeiuri faptice și juridice a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin încheierea de arestare.
Cu ocazia verificării periodice a măsurii la care face referire art. 207 alin.6 C.pr.pen., se analizează dacă temeiurile inițiale subzistă ori au încetat, aspecte care pot rezulta din împrejurări ulterioare față de ultima soluție de menținere. În speță s-a menționat că temeiurile faptice subzistă așa cum au fost reținute.
Cu privire la posibilitatea înlocuirii măsurii s-a reținut că potrivit art. 242 alin.2 C.pr.pen. măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și conduitei procesuale a infractorului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin.1 C.pr.pen.
S-a susținut că textul legal permite o evaluare din partea instanței în tot cursul procesului a împrejurărilor cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului în vederea stabilirii oportunității de a înlocui o măsură preventivă cu alta.
Din această perspectivă s-a apreciat că este întemeiată contestația formulată, măsura arestării preventive putând fi înlocuită cu măsura arestării la domiciliu, care, la acel moment procesual, era adecvată și suficientă în raport de scopul prevăzut de art. 202 alin. 1 C.pr.pen. inculpatul a executat măsura arestului preventiv dispusă în cauză, începând cu 20.12.2013. urmărirea penală s-a finalizat, în prezent cauza este în faza de cameră preliminară.
S-a mai arătat că spre deosebire de ceilalți doi inculpați, în sarcina contestatorului s-au reținut doar patru fapte de luare de mită. Acesta nu are antecedente penale și nu a avut o conduită procesuală care să afecteze buna desfășurare a procesului. Formularea unor apărări, inclusiv invocarea de excepții (cu excepția situației de rea credință, care nu a rezultat în speță) nu pot fi asimilate cu o conduită procesuală culpabilă.
Totodată s-a mai reținut că inculpatul nu are antecedente penale și are o vârstă relativ tânără. Este indiscutabilă rezonanța socială negativă a faptei reținută în mod corect de către instanță. Într-adevăr, astfel de fapte afectează prestigiul instituției din care face parte inculpatul și implicit al actelor de autoritate publică pe care la îndeplinește. Gravitatea faptelor impun o măsură privativă de libertate, însă la acest moment, văzând și poziția procurorului, instanța a apreciat că măsura arestului la domiciliu este de natură să răspundă scopului prevăzut de art. 202 alin.1 C.pr.pen.
Inculpații D. I. M. și B. R. G. au formulat la data de 17 aprilie 2014 cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, cereri care au fost respinse prin încheierea penală din data de 23 aprilie 2014 . Împotriva acestei încheieri au promovat contestație ambii inculpați, contestații care au fost respinse prin Decizia penală nr.243/28.04.2014 pronunțată de C. de A. A. I..
La termenul de judecată din data de data de 5 mai 2014 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului S. a dispus, în baza art. 348 C.pr.pen. raportat la art. 207 alin.6 C.pr.pen., menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpații D. I.-M. și B. R.-G. și menținerea măsurii arestului la domiciliu luată față de inculpatul M. H. R..
Au fost respinse cererile înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulate de către inculpații D. I. M. și B. R. G., prin apărători aleși, precum și cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, formulată de către inculpatul M. H. R., prin apărător ales.
În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei încheieri au declarat contestație inculpații D. I. M., B. R. G. și M. H. R..
Prin Decizia penală nr. 283/13.05.2014 pronunțată de C. de A. A. I. în dosarul nr._ 14 a fost admisă contestația formulată de inculpații D. I. M. și B. R. G. împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară la data de 05.05.2014 în dosarul nr._ 14 al Tribunalului S..
A fost desființată încheierea penală atacată cu privire la dispoziția de menținere a arestării preventive dispusă față de inculpații D. I. M. și B. R. G. și a fost înlăturată această dispoziție.
În baza art. 242 alin.2 C.pr.pen. și art. 218 C.pr.pen. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13.05.2014 și până la data de 11.06.2014, față de inculpații D. I. M. și B. R. G.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților D. I. M. și B. R. G.
În baza art. 221 alin.1 C.pr.pen. s-a impus inculpaților obligația de a nu părăsi imobilele din localitatea S., ., . pentru inculpatul D. I. M., respectiv municipiul S., ., județul S. pentru inculpatul B. R. G..
În baza art. 221 alin. 2 C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, s-a stabilit că inculpații au următoarele obligații:
a) să se prezinte în fața judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori sunt chemați;
b) să nu comunice cu ceilalți doi inculpați judecați în cauză.
În baza art. 221 alin. 4 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
În baza art. 221 alin. 5 C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, s-a stabilit că inculpații pot părăsi imobilele din localitatea S., ., . pentru inculpatul D. I. M., respectiv municipiul S., ., județul S. pentru inculpatul B. R. G. pentru a se prezenta în fața organelor judiciare, la chemarea acestora.
S-a mai dispus ca Biroul de supraveghere judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție S. prin Poliția Municipiului S. să supravegheze respectarea măsurii arestului la domiciliu și a obligațiilor impuse inculpaților.
Au fost menținute restul dispozițiilor încheierii atacate.
A fost respinsă contestația formulată de inculpatul M. H. R. împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară la data de 05.05.2014 în dosarul nr._ 14 al Tribunalului S..
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cotă procentuală, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Onorariul parțial al apărătorului din oficiu pentru inculpații D. I. M. și B. R. G. în sumă totală de 50 lei a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.
La acest termen de judecată s-a pus în discuția părților verificarea măsurii arestului la domiciliu, luată față de inculpații D. I. M., B. R. G. și M. H. R., de către C. de A. A. I., având în vedere și prevederile art.207 alin.6 C.pr.pen. care stabilesc că „în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea …. măsurii arestului la domiciliu….”.
Cu privire la inculpații D. I. M. și B. R., este de menționat faptul că prin Decizia penală nr.283/13.05.2014 C. de A. A. I. a apreciat și în consecință a dispus a fi înlocuită măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, începând cu data de 13.05.2014 și până la data de 11.06.2014, fiind impusă în sarcina inculpaților respectarea anumitor obligații.
Dosarul nr._ 14/a4, în care a fost pronunțată Decizia penală nr.283/13.05.2014 nu a fost încă restituit de către C. de A. A. I., pentru a se putea observa motivele care au condus la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
Având însă în vedere dispozițiile instanței ierarhic superioare judecătorul de cameră preliminară a menținut măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
Se are în vedere și faptul că de la data când s-a dispus luarea acestei măsuri împotriva inculpaților a trecut o perioadă de timp foarte scurtă, aproximativ 2 săptămâni, timp în care temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii nu s-au modificat pentru a se putea proceda la luarea unei alte măsuri și mai puțin restrictive în ceea ce îi privește pe inculpați.
Referitor la inculpatul Mârză H. R., C. de A. A. I. a apreciat că este mai oportun a se lua împotriva acestuia măsura arestului la domiciliu, pentru considerentele expuse în Decizia penală nr.186/15.04.2014, și prin care a fost admisă contestația formulată de acesta, a fost desființată încheierea penală atacată cu privire la dispoziția de menținere a arestării preventive și, în baza art. 242 alin.2 C.pr.pen. și art. 218 C.pr.pen. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile începând cu data de 15.04.2014 și până la data de 14.05.2014. Această măsură a arestului la domiciliu a fost ulterior menținută de către judecătorul de cameră preliminară pe o perioadă de 30 de zile, încheierea rămânând definitivă prin respingerea contestației formulată de inculpat.
Întrucât de la momentul înlocuirii măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, în ceea ce îl privește pe inculpatul Mârză H. R., nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării acestei din urmă măsuri, judecătorul de cameră preliminară, având în vedere și considerentele Deciziei penale nr. 186/15.04.2014 pronunțată de C. de apel A. I., se va menține măsura luată pe o perioadă de 28 de zile.
Se mai apreciază că și în prezent inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică având în vedere că din materialul probator administrat până în acest moment, în faza de urmărire penală, rezultă existența unor indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit fapte incriminate de legea penală și care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, avându-se în vedere natura și gravitatea faptelor imputate (infracțiuni de corupție), circumstanțele concrete bănuite de săvârșire a acestora, de
scopul pretins a fi urmărit (obținerea ilicită de bani), de elementele ce caracterizează persoanele inculpaților (care au fost agenți de poliție, sunt tineri, nu au antecedente penale).
În speță, existența pericolului public rezultă din însuși pericolul social al infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații, avându-se în vedere și reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni și posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca fiind autori. Se mai au în vedere natura faptelor de care sunt acuzați inculpații, respectiv infracțiuni de corupție, a căror gravitate rezultă din modalitatea și mijloacele în care se presupune că ar fi fost comise faptele, calitatea profesională pe care o aveau aceștia la momentul săvârșirii presupuselor fapte, sens în care se apreciază că menținerea măsurii arestului la domiciliu luată împotriva inculpaților este de natură să contribuie la o bună desfășurare a procesului penal.
În cea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, formulată de inculpatul B. R. G., cât și în ceea ce privește cererea de înlocuirea măsurii arestului la domiciliu formulată de inculpatul M. H. R., judecătorul de cameră preliminară constată că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive nu s-au modificat și nici nu au intervenit elemente noi care să justifice înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă și mai puțin restrictivă, sens în care va respinge cererile formulate.
La pronunțarea acestei soluții se au în vedere și dispozițiilor art. 242 alin. 1 și 2 C.p.p. care prevăd că măsura preventivă luată se înlocuiește cu o măsură preventivă mai ușoară, ( în speță fiind vorba de înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar), în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, precum și dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia, iar în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei personale a inculpaților se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 C.p.p., aceasta putând fi revocată din oficiu sau la cerere.
Astfel, se apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru înlocuirea măsurii arestului la domiciliu întrucât că temerile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și în prezent.
Este de menționat că măsura controlului judiciar se poate dispune dacă măsura preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut de lege, dar aceasta este o măsură facultativă și nu obligatorie pentru instanță, legea statuând în mod explicit că „judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanța de judecată, în cursul judecății, poate dispune”, și, în speță, se apreciază că nu au încetat temeiurile care au determinat-o și nici nu au apărut alte temeiuri noi din care rezultă necesitatea luării unei alte măsuri preventive și mai ușoare.
Prezenta cauză se află în fază incipientă, nefiind încă administrate nici un fel de probe, deși urmărirea penală este finalizată și a fost emis rechizitoriul iar inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art.289 alin.1 și 2 Cod penal raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal privind legea penală mai favorabilă.
Având în vedere cele expuse anterior, în temeiul art. 348 C.pr.pen. raportat la art. 207 alin.6 C.pr.pen. a fost menținută măsura arestului la domiciliu luată față de inculpații D. I. M., B. R. G. și M. H. R., au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive
Împotriva acestei soluții a declarat, în termen, contestație inculpatul M. H. R..
Inculpatul nu și-a motivat în scris contestația dar, prezent fiind în fața judecătorului de cameră preliminară din cadrul curții de apel, personal și prin apărător ales, a solicitat desființarea încheierii și a se dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, cu motivarea consemnată, pe larg, în partea introductivă a prezentei decizii.
Reprezentantul parchetului și-a exprimat poziția în sensul respingerii contestației.
Analizând încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul tribunalului prin prisma motivelor invocate și a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel reține următoarele:
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului a procedat în mod just când, în aplicarea dispozițiilor art. 348 și art. 207 alin. 6 din noul Cod de procedură penală, a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului M. H. R. se mențin.
Deși este adevărat că presupusa activitate infracțională a inculpatului M. nu este atât de bogată precum cea a celorlalți doi inculpați din cauză, D. și B., nu este mai puțin adevărat că faptele inculpatului, care a formulat prezenta contestație și pentru care există probe care fac să fie rezonabilă presupunerea săvârșirii lor (asupra acestor probe nu se va reveni aici, toate argumentele din încheierea atacată și din încheierile anterioare referitoare la acest aspect păstrându-și pe deplin validitate, necontestată, de altfel, de inculpat), sunt și ele de o gravitate ridicată mai ales prin prisma calității de polițist a inculpatului, calitate de care s-a folosit pervertind atribuțiile de apărare a legii în sensul contrar de încălcare flagrantă a ei, nefiind preocupat de a descoperii faptele penale sau contravenționale eventual săvârșite de participanții la trafic ci doar de a negocia cu aceștia obținerea de foloase materiale în schimbul nesancționării unor astfel de fapte.
Ca și judecătorul de cameră preliminară din cadrul tribunalului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel apreciază că la acest moment procesual, în care nu a început încă judecata în primă instanță, măsura arestului la domiciliu este cea mai în măsură să asigure scopurile prevăzute de art. 202 alin. 1 din noul Cod penal și este, în același timp, perfect proporțională cu gravitatea acuzației, în acord cu dispozițiile alin. 3 al aceluiași articol.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel nu poate împărtăși argumentul inculpatului în sensul că trecerea unei perioade de timp de câteva luni de zile de la descoperirea faptelor poate să constituie o împrejurare care să diminueze într-o asemenea măsură pericolul social al lăsării în libertate a inculpatului încât să ducă la înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. În sprijinul acestei concluzii judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel aduce
- argumentul referitor la periculozitatea unor fapte de corupție în rândul polițiștilor, care se află în prima linie a luptei cu infracționalitatea și care, prin aceasta, trebuie să dea dovadă de o înaltă onestitate și
- argumentul legat de necesitatea unei reacții ferme de combatere a unor astfel fapte.
La acest moment procesual nu poate avea însemnătatea unei împrejurări care să aibă valența prevăzută de art. 242 alin. 2 din noul Cod de procedură penală nici situația economică a familiei inculpatului, deoarece interesul general al desfășurării procesului penal în cele mai bune condiții și al apărării ordinii sociale are o mai mare greutate decât interesul particular al inculpatului în a-și asigura un anume standard de viață.
Pentru toate aceste considerente, văzând și disp. art. 4251 alin. 7 lit. b din noul Cod de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul M. H. R. împotriva încheierii penale din data de 02.06.2014, pronunțată de T. S. în dosarul nr._ 14.
În baza art. 275 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, inculpatul contestator va fi obligat să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în prezenta contestație.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul M. H. R. împotriva încheierii penale din data de 02.06.2014, pronunțată de T. S. în dosarul nr._ 14.
În baza art. 275 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul contestator să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în prezenta contestație.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2014.
Președinte, Grefier,
A. D. B. D. M. H.
Red. A.B./Tehnored. D.M.H.
19.06.2014, 2 ex.
J. Fond C. B.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră... → |
|---|
