Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 29/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 29/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 14-02-2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA ȘI PENTRU
CAUZE CU MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.29/A/2014
Sedința publică din 14 februarie 2014
Președinte: A. P. - judecător
S. I. M. - judecător
T. C. - grefier
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. reprezentat prin:
I. N. - procuror
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul D. C. P. împotriva sentinței penale nr.1734/2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea penală din 03.02.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie.
C. DE A.
Asupra apelului penal de față
Prin sentința penală nr. 1734/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria D. s-au dispus următoarele:
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. 2 C.p. în infracțiunea de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 C.p. formulată de inculpatul D. C. P..
A fost condamnat inculpatul D. C. P., la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. 2 C.p., cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.p.p.
A fost privat inculpat de exercițiul drepturilor civile prev. și ped. de art. 64 lit. a teza II și 64 lit. b C.p. în condițiile art. 71 C.p.
În baza art. 81, 82 și 71 alin. 5 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni.
Au fost puse în vedere inculpatului disp. art. 83 C.p.
În baza art. 14 alin. 5 C.p.p. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 7000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată și civilă A. N., domiciliat în Hunedoara, ., ..
În baza art. 14 alin. 3 lit. b C.p.p. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3571,50 lei despăgubiri civile către partea civilă S. de Urgență Petroșani, cu sediul în Petroșani, ., nr. 137 A, jud. Hunedoara.
În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara din 09.04.2013 în dosar nr. 504/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. C. P. cercetat pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. 2 C.p.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, respectiv: proces verbal de sesizare din oficiu ( f. 1 și 3 dosar up), declarațiile părții vătămate ( f. 5-7, 18 dosar up), certificat medico-legal ( f.9 dosar up), proces verbal de recunoaștere după fotografie ( f. 12-17 dosar u.p.), declarația martorului B. V. C. ( f. 19-20, 47 dosar up), declarațiile inculpatului ( f. 23-24, 48-49 dosar up), constituire de parte civilă a Spitalului de Urgență Petroșani ( f. 32-46 dosar up), instanța a reținut următoarea stare de fapt:
În dimineața zilei de 10.12.2011 D. C. P. a plecat din S. în municipiul Hunedoara la piața de vechituri împreună cu mașina condusă de martorul B. V. Cornelius, motivând față de martor că are ceva probleme de rezolvat în oraș. După circa o oră de stat în piață, inculpatul și-a manifestat dorința de a se întoarce în S. și întrucât nu a mai așteptat pe martor a luat un taximetru condus de către partea vătămată A. N.. Ajunși în S., în momentul în care partea vătămată i-a solicitat inculpatului să plătească cursa, acesta a fugit și fiind urmărit de către A. N., a aruncat cu o piatră spre el, lovindu-l în cap.
Ca urmare a agresiunii suferite, acuzând dureri de cap în data de 13.12.2011 A. N. s-a prezentat la S. din Hunedoara, în urma consultației luându-se măsura transferării sale la S. municipal de Urgență Petroșani unde a fost operat.
Din actul medico-legal rezultă că A. N. a suferit un traumatism cranio-cerebral pentru care au fost necesare 50-55 zile îngrijiri medicale.
Instanța a constatat că inculpatul a recunoscut fapta pe care a comis-o, însă a motivat că dorea să plătească cursa în mod real, dar partea vătămată l-ar fi suspectat că dorește să fugă și că înainte de a-l lovi el ar fi fost lovit la rândul său de către A. N., motiv pentru care a aruncat cu piatra și a fugit fără să-i mai plătească.
În cauză a fost audiat martorul B. V. C. care l-a dus pe inculpat la Hunedoara și care ulterior s-a întâlnit cu inculpatul observând că are un cucui în cap. Inculpatul i-a relatat că ar fi fost lovit de un taximetrist întrucât acesta îl bănuia că vrea să fugă fără să-i plătească cursa (f.51 dosar up).
Instanța a reținut că, în drept, fapta inculpatului D. C. P. de a fi lovit cu o piatră pe partea vătămată A. N., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale, care i-au pus viața în pericol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 al. 2 C.p.
Audiat, în fața instanței, inculpatul a declarat că recunoaște fapta reținută în actul de sesizare a instanței, cunoaște încadrarea juridică și dorește să fie judecat conform actelor și probelor administrate în faza de urmărire penală, respectiv că solicită a fi judecat conform prevederilor art. 320/1 C.p.p.( fila 68 dos.).
Instanța a constatat că fapta comisă de inculpat este probată cu mijloacele de probă menționate, astfel că, s-a reținut fără nici un dubiu vinovăția acestuia, vinovăție recunoscută de către inculpat.
La termenul de judecată din data de 13.11.2013 apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. 2 C.p. în infracțiunea de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 C.p., susținând că numărul de zile de îngrijiri medicale sunt doar de 50-55, conform actului medical.
Asupra acestei cereri, instanța a reținut că raportat la modalitatea de comitere a faptei de către inculpat, respectiv acesta a aruncat cu piatra vizând capul părții vătămate și totodată lovindu-l în cap, acțiunea sa reprezintă o intenție indirectă prin care a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit a acceptat producerea lui, precum și o intenție depășită, specifică infracțiunilor praeterintenționate, prin care s-a pus în primejdie viața victimei, aspect reieșit din actul medico-legal emis de SJML-Hunedoara (fila 9 dos. u.p.). La încadrarea juridică a faptei instanța a avut în vedere acest din urmă element, respectiv punerea în primejdie a vieții, element ce întră în variantele alternative prevăzute în conținutul infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 2 C.p.
S-a avut în vedere că infracțiunea comisă de inculpat este o infracțiune progresivă, la fel ca și infracțiunea de vătămare corporală simplă, însă, în conținutul infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 C.p. nu se regăsesc condițiile alternative prevăzute în disp. art. 182 alin. 2 C.p., printre care și punerea în primejdie a vieții, ci, pentru existența infracțiunii prev. de art. 181 C.p. este suficientă vătămarea corporală și producerea unui anumit nr. de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării.
Instanța a reținut că elementul definitoriu care deosebește cele două infracțiuni analizate îl reprezintă, prin urmare, prezența conținuturilor alternative, în situația infracțiunii prev. de art. 182 alin. 2 C.p.p. și nu numărul de zile de îngrijiri medicale, chiar dacă, în speța de față, numărul necesar de îngrijiri medicale pentru vindecare ar atrage existența infracțiunii prev. de art. 181 C.p.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere prevederile art. 72 C.p., respectiv: lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră a inculpatului din cursul urmăririi penale și a judecății, vârsta inculpatului, precum și gravitatea faptelor comise de inculpat.
În acest sens, instanța, l-a condamnat pe inculpatul D. C. P., la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. 2 C.p., cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.p.p.
Raportat la pedeapsa aplicată instanța l-a privat pe inculpat de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza II C.p., respectiv de dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și art. 64 lit. b C.p., respectiv dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, în condițiile art. 71 C.p.
Având în vedere persoana inculpatului, precum și prev. art. 52 C.p., referitoare la scopul pedepsei, raportat și la gravitatea faptei comise instanța a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și în situația suspendării condiționate a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate, conform art. 81 C.p.
Astfel, în baza art. 81, 82 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni.
În conformitate cu dispozițiile art. 83 C.p. i s-a atras atenția inculpatului asupra revocării beneficiului suspendării condiționate în situația săvârșirii unei noi infracțiuni în perioada termenului de încercare.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat faptul că S. de Urgență Petroșani s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3571,50 lei, depunând acte justificative, iar partea vătămată și civilă A. N. a solicitat suma de 7.000 lei cu titlu de daune morale, arătând că nu mai solicită daune materiale deoarece nu are mijloace de probe.
Raportat la cele menționate anterior, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 1382 C. civ. și art. 14 alin. 3 lit. b C.p.p. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, în raport cu părțile civile, în cadrul procesului penal și anume: existența unei fapte prevăzută de legea penală, existența prejudiciului suferit de părțile civile, ca urmare a săvârșirii de către inculpat a faptei penale, existența unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu, existența vinovăției inculpatului care a creat prejudiciul și manifestarea de voință a părților vătămate de a se constitui parți civile în cauză.
Având în vedere actele doveditoare depuse de către S. de Urgență Petroșani, în baza art. 14 alin. 3 lit. b C.p.p., instanța l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 3571,50 lei cu titlu de despăgubiri civile către Spital, iar în baza art. 14 alin. 5 C.p.p. la plata sumei de 7000 lei, cu titlu de daune morale către partea vătămată și civilă A. N., având în vedere că prin fapta comisă și nr. mare de îngrijiri medicale necesare vindecării i s-a cauzat părții vătămare o puternică suferință fizică și psihică.
În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul D. C., fără a depune în scris motivele.
La termenul de judecată din data de 3 februarie 2014 apărătorul ales al inculpatului a arătat că apelul vizează modul de soluționare de către instanța de fond a cererii de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii. Acesta a expus motivele pentru care apreciază că infracțiunea săvârșită de inculpat se încadrează în dispozițiile art. 181 Cod penal și nu în dispozițiile art. 182 Cod penal, solicitând ca în urma admiterii apelului și desființării hotărârii să se rețină această încadrare juridică.
Apărătorul inculpatului a învederat că apelul nu vizează latura civilă a cauzei și a lăsat la aprecierea instanței aplicarea dispozițiilor privind legea penală mai favorabilă.
Reprezentantul Parchetului a solicitat admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea sentinței penale atacate și procedând la o nouă judecată a se reține că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul se circumscrie dispozițiilor art. 194 lit. e Cod penal. S-a solicitat menținerea pedepsei principale și înlăturarea pedepsei accesorii.
C. verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu în raport de exigențele impuse de art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, constată următoarele:
Inculpatul D. C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal, în dauna părții vătămate A. N..
Cauza a fost soluționată potrivit procedurii de judecată simplificată, având în vedere poziția exprimată de inculpat la termenul de judecată din data de 09 octombrie 2013, când a arătat că recunoaște fapta astfel cum a fost reținută în actul de sesizare și dorește ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
C. constată că mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală au relevat fără dubiu vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, constând în aceea că în data de 10 decembrie 2011, inculpatul D. C. a exercitat acte de agresiune asupra părții vătămate A. N., prin care i-a cauzat leziuni la nivelul capului, care au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale, punându-i totodată în primejdie viața.
Starea de fapt nu a fost contestată de inculpat, însă sub aspectul încadrării juridice a infracțiunii s-a solicitat atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel să se rețină incidența dispozițiilor art. 181 Cod penal, cu motivarea că leziunile suferite de partea vătămată au necesitat mai puțin de 60 zile de îngrijiri medicale.
C. constată că cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă în mod legal și temeinic de către instanța de fond. Din raportul de constatare medico-legală întocmit î data de 20.12.2011 de Serviciul Județean de Medicină Legală Hunedoara rezultă că partea vătămată a fost internată cu diagnosticul „fractură înfundare temporo-parietală dreapta, dilacerare cerebraă temporo-parietală”, cu hematom cortico-subcortical parietal drept. S-a concluzionat că raportat la gravitatea leziunilor suferite viața părții vătămate a fost pusă în primejdie, pentru salvarea ei fiind necesară intervenția neurochirurgicală (fila 9 dosar urmărire penală).
Față de concluziile raportului de constatare medico-legală reiese că fapta inculpatului se încadrează în dispozițiile art. 182 alin. 2 Cod penal: alineatul 1 al acestui articol incriminează fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, iar în alineatul 2 se prevede o variantă agravată a acestei infracțiuni, care se reține atunci când fapta a produs vreuna din următoarele consecințe: pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluțirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieții persoanei.
Din textul legal enunțat reiese în mod cert că sunt incidente dispozițiile art. 182 alin. 2 Cod penal ori de câte ori se produce una din consecințele enumerate, printre care și punerea în primejdie a vieții persoanei, nefiind relevant în această situație numărul de zile de îngrijiri medicale, care poate fi situat sub limita de 60 zile prevăzută la alineatul 1.
Concluzionând, C. constată neîntemeiată critica inculpatului-apelant referitoare la încadrarea juridică reținută de instanța de fond în privința infracțiunii săvârșite în dauna părții vătămate A. N..
În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, C. constată că de la momentul soluționării cauzei de către instanța de fond și până la momentul soluționării prezentei căi de atac, a intrat în vigoare Codul penal, adoptat prin Legea Nr. 286 din 17 iulie 2009.
Dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul penal prevăd că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Identificarea legii penale mai favorabile se face prin compararea dispozițiilor legale succesive aplicabile in concreto inculpatului și nu in abstracto.
C. constată că infracțiunea de vătămare corporală gravă în forma săvârșită de inculpat se regăsește în Codul penal nou în dispozițiile art. 194 alin. 1 care prevăd că: „fapta prevăzută în art. 193 (lovirea sau alte violențe), care a cauzat vreuna dintre următoarele consecințe: a) o infirmitate; b) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; c) un prejudiciu estetic grav și permanent; d) avortul; e) punerea în primejdie a vieții persoanei, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.
În privința pedepsei principale prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală se constată că legea nouă ar fi mai favorabilă doar sub aspectul maximului special, care a fost redus de la 10 ani la 7 ani închisoare. Însă, în cauza de față, C. constată că instanța de fond s-a orientat în procesul de individualizare judiciară a pedepsei în mod corect spre minimul special prevăzut de lege, redus prin aplicarea dispozițiilor art. 320 indice 1 alin. 7 Cod procedură penală. În privința minimului special, legea nouă păstrează aceeași limită de pedeapsă, respectiv 2 ani închisoare, care potrivit dispozițiilor art. 396 alin. 10 din Noul Cod de procedură penală se reduce în aceeași măsură, cu 1/3, în cazul în care inculpatul solicită aplicarea procedurii simplificate de judecată, recunoscând fapta. Astfel, raportat la situația concretă aplicabilă în speță, nu se poate reține că legea nouă ar fi mai favorabilă inculpatului, motiv pentru care C. nu va încadra fapta în dispozițiile art. 194 alin. 1 lit. e din Noul Cod penal.
C. apreciază că pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului D. C. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 182 alin. 2 Codul penal din 1968, respectă cerința de proporționalitate cu natura și gravitatea faptei comise, nefiind oportună reducerea acesteia raportat la urmările faptei asupra părții vătămate și nefiind identificate împrejurări care să constituie circumstanțe atenuante și să justifice coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, astfel cum permiteau dispozițiile art. 76 Codul penal din 1968.
C. nu va da curs solicitării reprezentantului Parchetului referitoare la înlăturarea pedepsei accesorii, având în vedere dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, care prevăd că în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Din aceste dispoziții rezultă că în situația în care una dintre reglementări a fost identificată mai favorabilă în raport de pedeapsa principală, acea lege se va aplica și în privința pedepsei complementare și accesorii.
În cauza de față, atâta timp cât pentru aplicarea pedepsei principale a fost avută în vedere legea veche, aceasta va fi aplicabilă inculpatului și în privința pedepsei accesorii, fără a se proceda la înlăturarea acesteia. De altfel potrivit vechii reglementări aplicarea pedepsei accesorii a fost suspendată de instanță în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, fără a produce efecte în privința inculpatului.
Referitor la individualizarea modalității de executare a pedepsei, față de . Noului Cod penal, pentru a stabili legea penală mai favorabilă se impune a fi comparată instituția suspendării condiționate prevăzută de art. 81 Cod penal și dispoziția amânării aplicării pedepsei prevăzută de art. 83 din Noul Cod penal. C. constată că instituția suspendării condiționate prevăzute de art. 81 Cod penal este mai favorabilă, prin prisma condițiilor de acordare – nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligațiile de pe durata termenului de încercare sunt mai puține, dar și prin prisma efectelor reabilitării de drept pe care le atrage.
Singurul aspect care pare a fi mai favorabil în privința amânării aplicării pedepsei este termenul de supraveghere care potrivit art. 84 Noul Cod penal este de 2 ani și nu se adaugă durata pedepsei astfel cum prevedeau dispozițiile art. 82 Cod penal. Însă acest criteriu nu poate fi avut în vedere la determinarea legii penale mai favorabilă, ci au prioritate condițiile de acordare și efectele celor două instituții, aspect care reiese în mod cert din dispozițiile art. 16 alin. 2 din LPA nr. 187/2012 potrivit cărora pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.
Pe cale de consecință, nefiind identificate instituții penale mai favorabile reglementate de legea nouă aplicabile inculpatului D. C., C. constată că nu se impune admiterea apelului și desființarea hotărârii instanței de fond, dispozițiile acesteia urmând a fi menținute în întregime.
Față de precizarea făcută de apărătorul inculpatului la termenul de judecată din data de 3 februarie 2014, în sensul că apelul nu vizează latura civilă a cauzei, C. nu va proceda la analizarea modului de soluționare al laturii civile.
Raportat la cele de mai sus, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, C. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. C.-P. împotriva sentinței penale nr. 1734/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 NCPP inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în sumă de 300 lei din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu se avansează din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. C.-P. împotriva sentinței penale nr. 1734/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 NCPP obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în sumă de 300 lei din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu se avansează din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. P. S. I. M.
GREFIER,
T. C.
Red. PA
Tehnored. CT 2 ex/25 februarie 2014
J.F. N. D. P.
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 90/2014. Curtea de Apel ALBA... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
