Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 136/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 136/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 01-04-2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA ȘI PENTRU
CAUZE CU MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 136/2014
Ședința publică din 1 aprilie 2014
JUDECĂTOR DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI - A. D. B.
GREFIER - T. C.
D.- S. T. A. I. reprezentat prin:
I. F. - procuror
Pe rol se află soluționarea contestației formulată de inculpatul C. D. împotriva încheierii penale nr.32/26.03.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul contestator C. D., din Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ A., asistat de avocat T. L., apărătorul ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța pune în vedere participanților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Apărătorul ales al contestatorului și reprezentantul D.- S. T. A. I. învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat T. L., apărătorul ales al inculpatului contestator C. D., solicită admiterea contestației, casarea încheierii penale atacate și, rejudecând a se admite cererea de liberare pe cauțiune astfel cum a fost formulată.
Solicită a se fixa cuantumul cauțiunii și a se stabili un termen în care aceasta trebuie achitată.
Critică încheierea penală atacată sub următoarele aspecte:
Potrivit dispozițiilor art. 216 Cod procedură penală instanța se impune a verifica dacă sunt întrunite cerințele art. 223 al. 1 și 2 Cod procedură penală Cod procedură penală precum și dacă luarea față de inculpat a unei măsuri preventive mai ușoare este suficientă pentru îndeplinirea scopului măsurilor preventive prev. de art. 202 al.1 Cod procedură penală.
Susține că la pagina 5 din hotărârea atacată s-a motivat soluția de respingere a cererii de liberare pe cauțiune prin indicarea dispozițiilor art. 223 al. 2 Cod procedură penală respectiv a faptului că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Precizează că legiuitorul impune doar verificarea existenței acestor condiții.
Conform dispozițiilor art. 202 al. 1 Cod procedură penală s-a argumentat de către instanța de fond, printr-o simplă frază, că în cauză este întrunită cerința de proporționalitate a măsurii preventive în raport de acuzațiile care planează asupra inculpatului.
Relevă că în aplicarea instituției privind controlul judiciar pe cauțiune judecătorul se impune a efectua o analiză strictă, întemeiată, raportat la limitele legale, respectiv plata cuantumului cauțiunii întrucât aceasta reprezintă garanția că inculpatul va respecta obligațiile impuse de instanță.
Instanța de fond, în mod eronat a motivat că cererea este netemeinică raportat la dispozițiile art. 242 al. 10 Cod procedură penală, apreciind că nu se poate înlocui măsura arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară având în vedere aspectele care au fost analizate cu ocazia soluționării cererilor formulate de inculpat anterior precum și cu ocazia punerii în discuție a prelungirii măsurii arestării preventive.
Instanța se impune a stabili dacă există indicii că nu se va realiza scopul măsurii preventive prev. de art. 202 al. ultim Cod procedură penală.
Sub un alt aspect arată că la dosarul de urmărire penală nu s-a mai administrat nici o probă cu referire la inculpatul C. D.. Cât privește expertiza tehnică ce urmează a fi efectuată, arată că aceasta nu-l vizează pe inculpat întrucât la percheziția domiciliară de la acesta nu s-au ridicat obiecte.
Învederează că urmărirea penală se desfășoară pe raza județului A. iar inculpatul are domiciliul în C. și are un trai decent, câștigându-și existența prin mijloace normale.
Apreciază că nu există indicii privind impietarea bunei desfășurări a procesului penal prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune.
Concluzionând, susține că dispozițiile art. 216 al. 1 Cod procedură penală permit luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, fiind întrunite cerințele art. 223 al. 1 și 2 Cod procedură penală iar măsura este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 202 al. 1 Cod procedură penală. Inculpatul este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni de prejudiciu însă prin încheierea penală atacată nu se indică în ce constă acesta și nu există indicii privind participarea inculpatului la vânzare.
Reprezentantul D.- S. T. A. I., solicită respingerea contestației ca nefondate și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată.
Precizează că temeiul de drept prev. de art. 216 din actualul Cod de procedură penală este greșit indicat de către contestator raportat la limitele cadrului procesual prezent. Se impune a se face trimitere la dispozițiile art. 242 Cod procedură penală care reglementează revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive.
Dispozițiile art. 216 Cod procedură penală privesc luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune de către procuror, de judecător sau de instanța de judecată, inculpatul neaflându-se în această situație.
Prevederile art. 242 al. 2 Cod de procedură penală vizează situațiile în care se pot înlocui măsurile preventive în raport de îndeplinirea condițiilor acestora și a scopului prevăzut, respectiv buna derulare a procedurilor judiciare.
Susține că prima instanță a apreciat și a argumentat în mod corect asupra soluției de respingere a cererii de liberare pe cauțiune a inculpatului, raportat la problemele incidente în derularea procedurilor judiciare din dosar.
Sub un ultim aspect arată că instanța de fond ar fi admis cererea de liberare pe cauțiune dacă ar fi apreciat întemeiată această cerere.
Apărătorul contestatorului în replică arată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 216 al.1 Cod procedură penală, acestea reprezentând condițiile generale ale controlului judiciar pe cauțiune.
Instanța trebuie să se refere și la condițiile care reglementează instituția în sine, neputându-se analiza înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pe cauțiune fără a se verifica condițiile generale.
Instanța, în temeiul art. 242 al. 10 Cod procedură penală, dacă găsește întemeiată cererea de liberare sub control judiciar, o admite în principiu.
Arată că în mod eronat prima instanță a analizat subzistența condițiilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, aceasta impunându-se a se limita doar la analizarea întrunirii cerințelor prev. de art. 242 al.1,2 Cod procedură penală rap. la art.216 Cod procedură penală.
Inculpatul C. D., având ultimul cuvânt, susține că va fi prezent la toate solicitările organului judiciar. Mai învederează că mama sa este bolnavă de cancer și necesită tratamente cu citostatice.
JUDECĂTORUL DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI
DIN C. CURȚII DE APEL,
Asupra contestației, constată:
Prin încheierea penală nr. 32/26.03.2014, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului A. în dosarul nr._, în baza art. 242 alin. 10 NCPP, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune formulată de inculpatul C. D. iar, în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 100 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.03.2014 sub dosar nr._, inculpatul C. D., prin apărătorul său, a solicitat, în temeiul art. 242 alin. 2 NCPP, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. c NCPP, respectiv art. 216 NCPP. În conformitate cu art. 203, a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 216 NCPP și pe cale de consecință, să se stabilească cuantumul cauțiunii.
A arătat în motivare, în esență, că a fost arestat preventiv pentru săvârșirea mai multor infracțiuni comise în grup organizat, însă îi sunt aplicabile dispozițiile art. 242 NCPP privind înlocuirea arestării preventive, întrucât în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei personale a inculpatului, o măsură mai puțin restrictivă corespunde scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 NCPP.
Se mai arată că are cunoștință de condițiile controlului judiciar, că are un domiciliu stabil în localitatea C., o activitate profesională ce nu are legătură cu aurul și pe mama sa în întreținere. Mai arată că pentru a se respecta egalitatea de tratament cu ceilalți inculpați care nu mai sunt arestați preventiv, solicită înlocuirea măsurii arestării cu controlul judiciar pe cauțiune întrucât nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică.
Analizând cererea de față în baza textelor de lege aplicabile și a actelor dosarului, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului a reținut următoarele:
1. Inculpatul Coibanu D. este cercetat alături de alți inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 din Legea 39/2003; complicitate la contrabandă, prevăzută de art. 26 raportat la art. 270 alin. 2 lit. a raportat la art. 274 teza 2 (două sau mai multe persoane împreună) din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea 86/2006 (colectarea, deținerea, transportul, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bijuteriilor din aur de proveniență turcească); comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile suspuse marcării, fără a fi marcate prevăzută de art. 296/1 lit. l teza 2 din Legea 571/2003, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, referitor la elementul material al infracțiunii de contrabandă; totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
S-a reținut în esență în cursul anului 2013, până în prezent, dar cu data constituirii în anii anteriori, în jud. C., inculpatul Balkan Sedat, cetățean turc, a constituit o grupare infracțională organizată, având ca scop săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă cu bijuterii din aur aduse din Turcia, prin intermediul firmei de transport internațional de persoane cu autocare ., pe care o deținea. În calitate de administrator la . C., acesta avea legăturile formate în Turcia cu diverși bijutieri din Istambul și aducea marfa prin autocarele deținute, în spații ascunse, special construite pentru disimularea mărfii. Aceste autocare (cu nr._ ,_ ,_, 34.VRD.10, 34.VRD.22, 34.DF.1693 și 34.EG.1556), înmatriculate în România sau Turcia, veneau în și din Turcia ori România încărcate cu bijuterii din aur, noi ori declasate și sume de bani aferente tranzacțiilor efectuate, iar după debarcarea călătorilor la C., se deplasau la o locație izolată de lângă C., numită de membrii grupării „AEROPORT” și situată administrativ în ., jud. C., în zona fostei Ferme & Martie, care aparține ., societate administrată de numitul I. FETIN. Aici marfa era scoasă din compartimentele ascunse ale autocarelor și preluată de BALKAN SEDAT, C. D., C. M., C. G., P. I. D., O. VICTORAȘ, BIROL FACIC și dusă la diverse locații, în special domiciliile susnumiților pentru a fi sortată și distribuită.
Astfel, gruparea organizată satisfăcea necesitatea marilor societăți comerciale din Europa care comercializau cantități foarte mari de bijuterii din aur „la negru” – nefiscalizat, crescându-le profitul astfel și ilegal obținut, precum și vânzările realizate, prin posibilitatea vânzării gramului de aur la un preț mai mic și cu profit mai mare, dar, satisfăcea și necesitățile bijutierilor turci care aveau nevoie de piață de desfacere nefiscalizată și aur declasat, pentru topire și reutilizare în procesul de fabricație a noilor modele de bijuterii. În acest ultim sens, prin casele de amanet și/sau magazinele de comercializare a bijuteriilor noi, se desfășura ilegal și o intensă activitate de achiziție a unor cantități de aur declasat (rupturi, bijuterii vechi – uzate sau demodate, etc.) care erau date la schimb pentru achiziția de bijuterii noi sau chiar vândute de către persoane fizice către aceste magazine, la un preț cuprins între 78 și 85 lei/gram și care erau ulterior revândute și colectate centralizat, topite eventual și remise către bijutierii turci prin folosirea aceleiași rețele de contrabandiști. Această activitate, era derulată nu numai pe teritoriul României, ci și pe teritoriul altor state europene (Serbia, Polonia, Ucraina, Austria, Italia, Ungaria, Germania, ș.a.) și presupunea și aducerea altor bunuri de contrabandă ca: parfumuri, detergenți și chiar migranți – care erau numiți „musafiri”.
Mărfurile de contrabandă erau transportate cu autovehicule modificate în Turcia, cărora li s-au creat spații speciale disimulate și cu acces electronic codat, atât pentru autocarele firmei VARDAR TURIZM, cât și pentru autovehiculele folosite în România și celelalte țări din Europa pentru distribuția mărfii.
Inculpatul a fost arestat prin Încheierea nr. 36 din data de 11.12.2013 a Tribunalului A., măsură prelungită ulterior în condițiile legii, ultima prelungire fiind admisă prin Încheierea nr. 25 din data de 06.03.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, menținută de Curtea de Apel prin Încheierea penală nr. 69/11.03.2014.
2. Potrivit art. 242 alin. 2 NCPP, măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului scontat.
Potrivit art. 216 alin. 1 NCPP, în cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de inculpat, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 223 alin. (1) si (2), luarea acestei măsuri este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), iar inculpatul depune o cauțiune a cărei valoare este stabilită de către organul judiciar.
Potrivit art. 242 alin. 10 NCPP, dacă cererea are ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, dacă găsește cererea întemeiată, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere, dată în camera de consiliu, admite în principiu cererea și stabilește valoarea cauțiunii, acordând inculpatului termen pentru depunerea ei.
Potrivit art. 242 alin. 11 NCPP, dacă se depune cauțiunea în termenul fixat, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, admite cererea de înlocuire a măsurii preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, stabilește obligațiile ce vor reveni inculpatului pe durata măsurii și dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
3. Analizând textele anterioare judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului constată că instituția înlocuirii arestării preventive sau a arestului la domiciliu cu controlul judiciar pe cauțiune parcurge două etape.
Prima, în care se analizează dacă cererea este întemeiată, iar în cazul în care aceasta este apreciată ca întemeiată, se dispune admiterea în principiu și un termen în care inculpatul să depună cauțiunea stabilită.
A doua etapă este cea a depunerii cauțiunii și dacă aceasta se depune la termenul fixat, judecătorul admite cererea de înlocuire și stabilește obligațiile inculpatului pe durata controlului judiciar, iar dacă nu se depune cauțiunea în termenul fixat, cererea de înlocuire se respinge.
Ca atare, prima etapă a admiterii în principiu este în concret cea în care se dezbate temeinicia cererii, fondul ei și care este, deci, hotărâtoare în sensul dacă cererea de înlocuire se admite sau nu.
Aceasta deoarece, dacă cererea este admisă în principiu, la depunerea cauțiunii, judecătorul de drepturi și libertăți este obligat să o admită, nemaiputând reveni să analizeze temeinicia ei.
4. În consecință, analizând în faza etapei admiterii în principiu a cererii de înlocuire a arestării preventive cu controlul judiciar pe cauțiune, temeinicia cererii, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului constată că aceasta nu este întemeiată, deoarece elementele care au condus la arestarea inițială și prelungirea ei subzistă și în prezent, fiind întrunite cerințele art. 223 alin. 2 teza a II-a referitoare la condiția de pedeapsă, mai mare de 5 ani și la necesitatea privării de libertate a inculpatului pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea faptei, modul și circumstanțele de comitere a acesteia, anturaj, mediu, antecedente penale și alte împrejurări reținute cu ocazia arestării.
5. Astfel, faptele pentru care este cercetat inculpatul, presupus a fi comise împreună cu ceilalți inculpați și pentru care există indicii, așa cum s-a arătat, prin modul lor de comitere, forma continuată și aspectul transfrontalier prezintă o gravitate ridicată, concretizată și în limitele de pedeapsă, respectiv constituire de grup organizat, contrabandă, comercializarea pe teritoriul României de produce accizabile supuse marcării, cauzându-se prejudicii foarte mari, fiind fără relevanță la acest moment al cercetărilor faptul că nu s-a stabilit cu certitudine valoarea globală a acestuia întrucât cercetările vizează și acest aspect care mai este de probat, dar la acest moment există indicii că acest prejudiciu cauzat bugetului de stat este ridicat și, probabil, urmează să crească exponențial ca urmare a extinderii cercetărilor și față de alte persoane.
De asemenea, chiar dacă răspunderea penală este personală și măsurile preventive vizează în concret fiecare persoană cercetată în cadrul unui dosar, săvârșirea faptelor în grup organizat nu poate fi exclusă de la analizarea gravității faptelor și a pericolului concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpaților.
Ca atare, această împrejurare comună de grup se răsfrânge asupra fiecărei persoane pentru că, evident, e diferită situația juridică a unei persoane, față de care se analizează situația de luare sau nu a unei măsuri preventive, care a comis o faptă penală singură și a alta e situația unei alte persoane care a comis fapta în grup organizat, când, evident, pericolul social al faptei și cel al lăsării în libertate a unei asemenea persoane este mult mai mare, circumstanța specială a faptei transformându-se într-o circumstanță personală.
Evident că infracțiunile comise în grup sunt mult mai grave prin ele însele, prin ecoul produs în opina publică și prin curajul infracțional pe care-l presupun. În consecință, acest aspect al comiterii în grup organizat nu poate să nu fie analizat în cadrul soluționării unei cereri de arestare.
Se mai reține, totodată, modul de organizare a faptelor, respectiv coordonat prin codificarea limbajului și a persoanelor implicate, prin ingeniozitatea cu care au creat compartimente speciale greu de identificat în autovehiculele folosite pentru transportul bijuteriilor, aspect care potențează gravitatea faptelor și descoperirea lor de către organele abilitate.
Se mai remarcă în plus prejudiciile foarte mari, extinderea națională, modul de organizare, modul și a circumstanțele de comitere a faptelor (spații disimulate, crearea unei rețele, continuitate în timp și expansiune internațională, etc.), anturajul și mediul din care acesta provine (posibilitatea transportării de droguri, migranți și alte bunuri de contrabandă în locurile disimulate în autocare).
6. Pericolul pentru ordinea publică ce se impune a fi protejată prin privarea de libertate a inculpatului este actual, nefiind elemente noi care să conducă la concluzia că acesta s-ar fi diminuat și că ar fi necesară o reevaluare a măsurii preventive în sensul înlocuirii ei cu alta mai ușoară.
Pericolul pentru ordinea publică presupune o stare de fapt și care se manifestă printr-un sentiment de insecuritate în rândul comunității, stare de fapt ce trebuie întemeiată pe probe certe.
Aceasta presupune existența unei reacții colective față de anumite stări de lucruri negative cu impact imediat asupra opiniei publice. În speță, din probele administrate, rezultă că s-a produs un astfel de impact în rândul opiniei publice, astfel că se poate vorbi de existența unei temeri colective, iar în analizarea pericolului social concret pentru ordinea publică trebuie avute în vedere toate circumstanțele referitoare la fapte, dar și la persoana inculpatului.
Pentru a se susține că inculpatul prezintă un pericol public prin lăsarea lui în libertate care să justifice luarea arestării preventive trebuie să se demonstreze că întreaga colectivitate este afectată dacă acesta estbe liber, fiind necesar ca la dosar să existe date concrete din care să rezulte, fără echivoc, pericolul pentru ordinea publică, întrucât în caz contrar se poate ajunge la arbitrariul, situație inadmisibilă în luarea unei hotărâri în privința libertății persoanei. Dispozițiile art. 23 din Constituția României garantează libertatea individuală a persoanei, arestarea unei persoane făcându-se numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.
Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrale ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile în administrarea probelor. De asemenea, interesul individual al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate nu poate prima față de interesul general al colectivității civile care trebuie protejată de persoane care sunt cercetate pentru infracțiuni grave, cel puțin pentru o perioadă determinată.
Evident că opinia publică în fața lăsării în libertate a unui inculpat cercetat pentru infracțiuni foarte grave cum sunt cele de față constând în desfășurarea pe o perioadă mare de timp a unor acte de comercializare ilicită de bijuterii din aur, presupus a fi comise în grup organizat, cu acte materiale desfășurate pe teritoriul țării și pe teritoriul altor state, ar fi real tulburată cel puțin în contextul în care urmărirea penală este în faza incipientă, iar actele efectuate până la acest moment procesual nu au schimbat temeiurile inițiale ale arestării, ba mai mult le-au augmentat prin indiciile împrejurării că mai sunt și alte persoane suspecte de a fi comis aceste fapte împreună cu inculpatul de față.
Ca atare, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului a apreciat că în rândul colectivității s-ar crea și un sentiment de insecuritate în ce privește buna desfășurare a activităților de comercializare a produselor din aur, fiind afectată grav această activitate la care opinia publică, evident, că are un interes de a avea încredere în legalitatea tranzacțiilor.
7. Necesitatea privării de libertate pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică este evidențiată și de următoarele aspecte, mai arată judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului:
- reacția publică la lăsarea în libertate și reacția autorităților față de stoparea fenomenului infracțional comis în grup organizat
- posibilitatea ca lăsarea în libertate a inculpaților să încurajeze și alte persoane să comită astfel de fapte;
- crearea în rândul colectivității a unui sentiment de insecuritate prin urmările produse: prejudicii aduse bugetului de stat și activităților de comercializare în condiții de legalitate a produselor accizabile din aur;
- acreditarea ideii că justiția nu ar acționa suficient de ferm în asemenea cazuri, existând riscul unei neîncrederi în capacitatea organelor judiciare de a stopa infracțiuni de o mare amploare, cu implicații transfrontaliere;
- frecvența comiterii acestor fapte în contextul general al creșterii infracțiunilor economice cu prejudicii mari în dauna bugetului de stat;
- nu se poate face abstracție de pericolul social al faptei ca element constitutiv al infracțiunii, alături bineînțeles și de celelalte criterii arătate anterior, pentru că este evident că o infracțiune cu un pericol social ridicat produce o rezonanță socială negativă mai amplă.
8. Potrivit art. 202 alin. 1 și 3 NCPP: (1)„măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.”; (3),,orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
La acest moment procesual, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului consideră că măsura arestării preventive, în raport de motivele arătate, este oportună și justificată și reflectă cerința de proporționalitate cu scopul acesteia, bunei desfășurări a procesului penal și ocrotirea ordinii publice.
Evaluarea circumstanțelor cauzei și a conduitei inculpatului nu conduce la concluzia că o măsură preventivă mai ușoară ar corespunde scopului prevăzut de art. 202 alin. 1, câtă vreme nu sunt elemente noi care să atenueze pericolul pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpatului ori gravitatea faptelor.
Situația sa particulară - mama bolnavă, afacere privată de taximetrie - nu înlătură necesitatea privării sale de libertate pentru realizarea scopului măsurii preventive, măsură care, ca oricare altă restrângere de drepturi în cadrul procedurilor judiciare, implică un anumit grad de suferință, în caz contrat fiind lipsite de eficiență.
Nici situația particulară a celorlalți inculpați care au fost puși în libertate sub control judiciar nu este un element de noutate care să conducă la admiterea prezentei cereri, întrucât răspunderea penală este personală și situațiile juridice ale coinculpaților diferă în raport de gravitatea faptelor, contribuție, antecedente etc.
Termenul rezonabil al detenției nu este depășit în raport de cerințele CEDO având în vedere complexitatea deosebită a cauzei, numărul mare de acte și probe ce se administrează, activitățile de urmărire penală asupra unor persoane ce domiciliază pe întreg teritoriul țării.
Faptul că pentru unele din infracțiuni s-au redus limitele de pedeapsă nu înseamnă că gravitatea acestora s-a diminuat și nici impactul negativ asupra opiniei publice al lăsării sale în libertate, mai mult acestea se încadrează condiției de pedeapsă prevăzută de art. 223 alin. 2 NCPP.
Împotriva acestei încheiere a forlulat, în termen, contestație inculpatul, solicitând desființarea ei și, în rejudecare, a se admite cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune.
Inculpatul nu și-a motivat în scris contestația dar cu ocazia prezentării în fața judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel, prin apărător ales, a relevat motivele contestației, care au fost consemnate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
Reprezentanta D. și-a exprimat poziția în sensul respingerii contestației, cu motivarea, de asemenea, consemnată în partea introductivă a deciziei.
Analizând contestația inculpatului prin prisma textelor legale pertinente, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel reține:
Concluziile judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului referitoare la interpretarea textelor legale pertinente în materia înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune sunt corecte, reieșind, din modul de redactare a art. 242 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, că, înainte de a admite în principiu cererea de înlocuire, judecătorul de drepturi și libertăți cercetează temeinicia pe fond a cererii.
Deși o astfel de redactarea poate fi criticată prin prisma faptului că pune analiza condițiilor de temeinicie înainte de analiza condițiilor de admisibilitate în principiu, o rațiune care a stat la baza redactării există în aceea că s-a dorit să nu fie expus inculpatul efortului de a depune cauțiunea sub formă bănească sau sub forma constituirii garanției reale și, ulterior, organul judiciar să respingă cererea ca neîntemeiată.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului a raționat corect și în ceea ce privește persistența condițiilor prev. de art. 223 alin. 1 și 5 din noul Cod de procedură penală, care au întemeiat, până la acest moment procesual, arestarea și prelungirea arestării inculpatului.
Este adevărat că, în speță, există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile sub aspectul cărora este cercetat, sancționate cu pedeapsa de 5 ani sau mai mare și că privarea de libertate a inculpatului, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, privarea sa de libertate poate părea necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
La fel de adevărat este însă și că măsurile preventive se dispun nu numai pentru a înlătura o stare de pericol pentru ordinea publică ci și pentru a asigura buna desfășurarea a procesului, a împiedica sustragerea inculpatului sau săvârșirea de noi infracțiunii, scopuri prevăzute expres de art. 202 alin. 1 din noul Cod de procedură penală. De asemenea, în conformitate cu art. 202 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, în procesul de dispunere a măsurilor preventive, organele judiciare trebuie să aibă în vedere și proporționalitatea care trebuie să existe între măsura preventivă și acuzația adusă persoanei față de care este luată și necesitatea măsurii pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
În legătură cu această din urmă condiție, a necesității măsuri pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel consideră că, atunci când are de ales între mai multe măsuri preventive, trebuie să asocieze condiției de necesitate și pe aceea de suficiență, la care se referă expres art. 217 alin. 1 și art. 242 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, iar când constată că o măsură mai puțin drastică este suficientă pentru atingerea scopurilor legale, să dispună respectiva măsură.
Rațiunea pentru care legiuitorul a instituit măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost aceea de a asigura, prin perspectiva riscului de pierdere a cauțiunii depuse, îndeplinirea scopurilor prev. de art. 202 alin. 1 din noul Cod de procedură penală. Suficiența acestei măsuri preventive trebuie apreciată în concret, neputându-se conchide în acest sens în orice speță, oricât de însemnată ar fi valoarea cauțiunii.
În prezenta speța, în care inculpatul este acuzat de săvârșirea unor infracțiunii destul de grave, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel observă totuși că respectivele infracțiuni nu sunt unele de violență și care să atenteze la valori sociale primordiale precum viața, integritatea corporală, libertatea sexuală și altele asemenea.
În aceste condiții, dublate și de faptul că inculpatul este privat de libertate de peste 3 luni de zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel, spre deosebire de omologul său din cadrul tribunalului, apreciază că stabilirea unei cauțiuni, potrivite cu gradul de pericol social al infracțiunilor și cu situația materială a inculpatului, este suficientă pentru a garanta îndeplinirea scopurilor prev. de art. 202 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, mai ales dacă se are în vedere că, pe lângă plata cauțiunii, inculpatul va fi obligat să respecte și o . obligații menite și ele să asigure aceleași scopuri.
Prin instituirea unei astfel de cauțiunii judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel apreciază că se diminuează și pericolul social al lăsării în libertate a inculpatului, pe de o parte, tocmai prin aceea că respectarea restricțiilor impuse inculpatului este suplimentar garantată de riscul pierderii cauțiunii, iar, pe de altă parte, prin aceea că opinia publică va avea sentimentul că organele judiciare sunt, în continuare, destul de ferme în reacția lor față de persoanele acuzate de comiterea unor infracțiuni precum cele la care se face referire în speță.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a din noul Cod de procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel va admite contestația formulată de inculpatul C. D. împotriva încheierii penale nr. 32/26.03.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, pe care o va desființa integral și, rejudecând:
În baza art. 242 alin. 10 din noul Cod de procedură penală,
- va admite în principiu cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune,
- va stabili valoarea cauțiunii la suma de 40.000 lei; prin prisma criteriilor prev. de art. 217 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, văzând și că inculpatul deține o mică afacere de taximetrie, astfel cum inculpatul însuși a afirmat prin cererea de înlocuire, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel a considerat că această sumă nu este deosebit de împovărătoare pentru inculpat dar și că, în același timp, constituie, prin riscul pierderii ei, o piedică reală în calea unor eventuale încălcări ale măsurilor restrictive de control judiciar;
- va acorda inculpatului termen pentru depunerea cauțiunii până la data de 03.04.2014, ora 12.00, când judecătorul de drepturi și libertăți va proceda conform art. 242 alin. 11 sau alin. 12 din noul Cod de procedură penală.
Soluția prezentă se va comunica inculpatului pentru ca acesta să poată proceda conform art. 217 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, potrivit căruia consemnarea cauțiunii se face pe numele inculpatului, prin depunerea sumei de bani determinate la dispoziția Curții de Apel A. I..
Cu privire la suportarea cheltuielilor judiciare, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul curții de apel se va pronunța o dată cu încheierea prevăzută de art. 242 alin. 11 din noul Cod de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite contestația formulată de inculpatul C. D. împotriva încheierii penale nr. 32/26.03.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, pe care o desființează integral și, rejudecând:
În baza art. 242 alin. 10 din noul Cod de procedură penală,
- admite în principiu cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune,
- stabilește valoarea cauțiunii la suma de 40.000 lei și
- acordă inculpatului termen pentru depunerea cauțiunii până la data de 03.04.2014, ora 12.00, când judecătorul de drepturi și libertăți va proceda conform art. 242 alin. 11 sau alin. 12 din noul Cod de procedură penală.
Prezenta se va comunica inculpatului pentru ca acesta să poată proceda conform art. 217 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, potrivit căruia consemnarea cauțiunii se face pe numele inculpatului, prin depunerea sumei de bani determinate la dispoziția Curții de Apel A. I..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi,01.04.2014.
JUDECĂTOR DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI
A. D. B.
GREFIER
T. C.
Red. BA/Tehnored. CT
09.04.2014, 2 ex
J.F. D. M. S.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 230/2014. Curtea de... | Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
