Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 143/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 143/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 02-04-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 143/2014
Ședința publică de la 02 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. L. O.
Grefier C. M. N.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – S. T. A. I. este reprezentat de procuror I. F..
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatorul N. I. I. împotriva încheierii din data de 24.03.2014 pronunțată de Tribunalul A. - Secția penală în dosarul nr._ 9.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul inculpat N. I. I. asistat de apărător ales, avocat S. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, la interpelarea instanței, apărătorul ales al contestatorului, avocat S. S. învederează că prezenta contestație a fost formulată în termen, având în vedere că minuta încheierii a fost comunicată inculpatului la data de 28 martie 2014, inculpatul fiind prezent la dezbateri, dar nu și la pronunțare.
Curtea constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al contestatorului inculpat N. I. I., avocat S. S., solicită admiterea contestației, învederând că, în opinia lor, orice fel de măsură preventivă a încetat, conform prevederilor art. 16 alin. 3 din codul de procedură penală, la primul termen de judecată și de la acel moment, din 24 februarie și până în 24 martie, neavând nicio măsură preventivă, inculpatul s-a prezentat la instanță, astfel că nimic nu a justificat luarea acestei măsuri. Precizează că inculpatul a fost liberat din mai 2010, dată de la care acesta s-a prezentat la fiecare termen, nu a luat legătura cu martorii, apreciind astfel că nu era necesară luarea în continuare a măsurii preventive, având în vedere că nu există date că se va sustrage. Învederează că din anul 2010 inculpatul, deși a făcut demersuri, nu a reușit să-și găsească loc de muncă, singurul său venit fiind ajutorul social primit de la Primărie, iar în prezent a găsit o ofertă de muncă în Germania. Arată că inculpatul ar vrea să plece, iar această interdicție nu-i permite să-și găsească loc de muncă în străinătate. Apreciază că măsura nu este justificată având în vedere stadiul procesual. Învederează că inculpatul nu are antecedente penale și că limitele de pedeapsă pentru infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată s-au redus. Mai arată că declarațiile date de persoanele vătămate și de inculpați în fața instanței prezintă o altă situație și nu-l acuză pe inculpatul N., iar pe fondul cauzei vor pune doar concluzii de achitare. Apreciază că scopul măsurii preventive nu-și găsește justificare și solicită reținerea situației personale a inculpatului și admiterea contestației.
Reprezentanta D. solicită respingerea contestației ca nefondată, apreciind că în mod temeinic și justificat s-a dispus luarea măsurii preventive cu asigurarea prezenței inculpatului și a bunei derulări a procedurilor pentru a se preîntâmpina o eventuală tergiversare prin lipsa inculpatului de la termenele stabilite de instanță. Arată că orice măsură dispusă, în măsura în carte vor fi făcute dovezi care fac necesară deplasarea inculpatului, pot fi acceptate de instanță.
În replică, cu privire la tergiversarea cauzei, apărătorul ales al contestatorului învederează că inculpații Ș. sunt arestați în lipsă, aspect ce nu a oprit desfășurarea procesului și se întreabă cu ce se justifică dispunerea interdicției.
Contestatorul inculpat N. I. I., având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său. Precizează că a stat în arest preventiv mai mult de 1 an de zile, că a fost prezent la toate termenele de judecată și dorește să plece să muncească.
CURTEA DE APEL
Deliberând cu privire la contestația de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 24.03.2014, pronunțată de Tribunalul A. - Secția penală în dosarul nr._ 9, s-a dispus, în baza art.16 alin.3 din Legea 255/2013 coroborat cu art. 202 alin.4 lit.b Cod procedură penală luarea față de inculpații:
1.Z. M. zis P., fiul lui M. și Mana, n. la 08.02.1964, în mun. A. I., jud. A., domiciliat în Aiud, ., jud. A., CNP_
2.Ș. S. zis B., fiul lui P. și A., n. la 02.04.1988 în A. I., jud. A., domiciliat în Teiuș ., jud. A., CNP_
3.N. I. I. zis P., fiul lui V. și M. D., n. la 20.07.1974 în B., jud. A., domiciliat în ., ., jud. A., CNP_
4.Ș. A. zis J., fiul lui P. și A. n. la 15.05.1966, în Teiuș, jud. A., domiciliat în Teiuș, ., nr. 45, jud. A., CNP_, a măsurii preventive a controlului judiciar.
În baza art.215 alin.1 Cod procedură penală s-a dispus ca pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de către organul judiciar care a dispus măsura, respectiv Poliția Municipiului Teiuș pentru inculpații Ș. A. zis J. și Ș. S. zis B., Poliția Mun. Aiud pentru inculpatul Z. M. zis P., Poliția comunei Ș. pentru inculpatul N. I. I. zis P., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați.
În baza art. 215 al. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, s-a impus inculpaților să respecte următoarele obligații:
a) să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura.
În baza art. 215 al. 3 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpaților, că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive.
Pentru a da această încheiere a reținut Tribunalul A.-Secția penală, după expunerea încadrării juridice a faptelor reținute în cuprinsul rechizitoriului în sarcina inculpaților, a stării de fapt, a ciclurilor procesuale parcurse de prezenta cauză, că potrivit art. 16 alin.3 din Legea 255/2013 coroborat cu art. 202 alin.4 lit.b Cod procedură penală ,,în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori cea a obligării de a nu părăsi țara, aflată în curs de executare, se menține până la termenul de judecată acordat în cauză, când instanța poate lua împotriva inculpatului oricare dintre măsurile prevăzute de legea nouă’’.
Față de inculpații Ș. S. și N. I. I. a fost dispusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara prin încheierea penală din 13.09.2010 a Tribunalului A., aceeași măsură fiind dispusă față de inculpatul Z. M. prin decizia penală nr. 61/01.04.2010 a Curții de Apel A. I..
Prin încheierea penală pronunțată de Tribunalul A. la data de 26.04.2010, a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Ș. A..
Se constată că măsurile preventive dispuse față de inculpații Ș. S., N. I. I., Z. M. și Ș. A. sunt menținute în cauză.
S-a reținut, în considerentele încheierilor susmenționate, că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, respectiv argumentele care au întărit necesitatea privării de libertate a inculpaților s-au estompat, impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal și evitarea sustragerii inculpaților de la judecată, înlocuirea măsurii arestării cu o altă măsură mai puțin restrictivă, persoana inculpaților furnizând garanții menite să asigure buna desfășurare a procesului penal și evitarea influențării martorilor prin respectarea măsurilor impuse de art. 145 Cod procedură penală.
Au fost reținute în cauză dispozițiile Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și, în principal, a dispozițiilor art. 8 din convenție, potrivit cărora orice persoană are dreptul la o viață privată, la libertatea de circulație (art. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenție), precum și dreptul de a munci, cu precizarea că aceste drepturi și libertăți pot fi restrânse în anumite condiții, dar orice restrângere a acestora nu trebuie să fie excesivă și de lungă durată.
S-a apreciat că în raport de stadiul cercetării judecătorești și durata îndelungată a acestui proces, avându-se în vedere conduita inculpaților, care după ce au fost puși în libertate s-au prezentat la toate termenele de judecată, că este necesar a se crea inculpaților condițiile favorabile pentru a putea avea un trai decent și de a-și asigura mijloacele de existență prin muncă, dispunându-se măsura obligării de a nu părăsi teritoriul țării, respectiv liberarea provizorie sub control judiciar.
La analizarea oportunității unei măsuri preventive instanța are în vedere exigențele de oportunitate și scopul pentru care a fost instituită prin raportare la toate elementele care implică analizarea luării unei măsuri preventive conform art. 202 alin.1 Cod procedură penală.
Astfel, în speță, activitatea infracțională în care sunt implicați inculpații și pentru care sunt indicii, este una gravă (recrutare în vederea practicării cerșetoriei, prin inducerea în eroare și profitând de vulnerabilitatea victimelor), din rațiuni de utilitate procedurală, cauza aflându-se la al doilea ciclu procesual, după trimiterea cauzei spre rejudecare, se impune adoptarea unei măsuri preventive, pentru evitarea sustragerii inculpaților de la judecată și evitarea influențării martorilor, cu atât mai mult cu cât în cauză, după soluția de casare, s-au prezentat doar inculpații N. I. și Z. M..
Instanța a apreciat că în raport de circumstanțele personale (vârsta, starea de sănătate, împrejurarea că sunt întreținători de familie), de natura și complexitatea cauzei, o măsură preventivă neprivativă de libertate la acest moment procesual, este de natură să echilibreze interesul bunei desfășurări a procesului penal, prin prezența inculpaților la instanța de judecată, dar și dreptul acestora de a fi cercetați în stare a de libertate, ca stare de normalitate a derulării procedurilor judiciare penale.
Totodată, impunerea unor obligații în sarcina inculpaților lăsați în libertate, în sensul de a nu părăsi limita teritorială a teritoriului țării, poate fi o garanție eficientă în sensul că nu se vor sustrage de la judecată și nu ar perturba buna desfășurare a procesului penal.
În consecință, instanța a constatat că suspiciunea rezonabilă a comiterii faptelor de către inculpați subzistă și la acest moment procesual, astfel că în baza art.16 alin.3 din Legea 255/2013 coroborat cu art. 202 alin.4 lit.b Cod procedură penală a luat față de inculpații Z. M., Ș. S., N. I. I. și Ș. A. măsura preventivă a controlului judiciar.
Împotriva acestei încheieri a exercitat calea de atac a contestației inculpatul N. I. I., criticând încheierea primei instanțe pentru considerente de netemeinicie.
În susținerea contestației sale a arătat contestatorul că nu se justifică luarea măsurii preventive a controlului judiciar deoarece a fost arestat în cauză o perioadă mai mare de un an și de la data punerii sale în libertate și până în prezent a avut o conduită procesuală ireproșabilă. Afirmă inculpatul că a fost prezent la toate termenele de judecată, că a respectat programul de supraveghere și că de la data de 01.02.2014 și până la data de 24.03.2014 nu a fost suspus nici unei măsuri de supraveghere fapt ce îi dădea posibilitatea să părăsească nestânjenit țara.
Inculpatul mai face referiri în cuprinsul contestației sale la limitele de pedeapsă, la circumstanțele sale personale(lipsa antecedentelor penale) și la încercările eșuate de găsire a unui loc de muncă în România.
În susținerea contestației sale, contestatorul a depus la dosar o adeverință eliberată de Primăria comunei de domiciliu din care rezultă că este asistat social, o adeverință emisă de o societate comercială din care se desprinde refuzul de a-l angaja pe inculpat și un înscris în limba germană cu care inculpatul încearcă să acrediteze ideea ofertei unui loc de muncă în Germania.
Examinând încheierea contestată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Curtea de Apel Alba Iulia constată că este nefondată contestația exercitată de contestatorul N. I. I. pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Textul alin. 3 al art. 202 din Codul de procedură penală aduce în discuție și o condiție de proporționalitate arătând că, orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 211 alin. 1 din Codul de procedură penală, măsura preventivă a controlului judiciar se poate lua față de inculpat dacă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Trecând peste expunerea acestor texte de lege constatăm noi că în cauză sunt indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de care este acuzat. Prima instanță a realizat o analiză exhaustivă atât a faptelor de care este acuzat inculpatul cât și a indiciilor ce par a susține la acest moment învinuirile aduse. Par a fi întemeiate la acest moment susținerile inculpatului cum că, după momentul intrării în vigoare a Codului penal, limitele de pedeapsă au fost reduse pentru infracțiunile pretins a fi fost săvârșite(infracțiuni pentru care inculpatul a și fost condamnat în anteriorul ciclu procesual) dar această reducere a limitelor de pedeapsă nu plasează măsura preventivă luată de prima instanță în afara cadrului legal.
Ajungând în acest punct al expunerii noastre constatăm noi că, neîndoielnic, unicul scop pentru care se impune luarea unei măsuri preventive în prezenta cauză este legat de buna desfășurare a procesului penal și de împiedicarea inculpatului de a se sustrage de la judecata cauzei. Sunt foarte adevărate susținerile inculpatului cum că a fost prezent la toate termenele de judecată până la acest moment dar această prezență nu reprezintă altceva decât o atitudine procesuală absolut normală și nu una meritorie, ce să trebuiască a fi recompensată.
Pe de altă parte nu putem să nu observăm dorința inculpatului de a pleca în Germania în căutarea unui loc de muncă. Lăudabilă dorința acestuia de a-și obține mijloacele de existență pe căi licite și nu ilicite dar trebuie să remarcăm și faptul că inculpatul intenționează a se deplasa la o adresă necunoscută în căutarea unui loc de muncă incert(o persoană din localitate i-ar fi promis că îi va găsi un loc de muncă temporar în agricultură ,în Germania, pentru o perioadă de timp de aproximativ 6 luni). Or plecarea inculpatului la o adresă necunoscută pentru o perioadă ce nu poate fi estimată poate conduce la împiedicarea bunei desfășurări a procesului penal și necesită intervenția instanței pentru a împiedica o eventuală sustragere a inculpatului de la judecată.
Măsura preventivă luată de prima instanță, controlul judiciar, este, în ierarhia măsurilor preventive, situată pe treapta de jos a scării gravității măsurilor preventive. Această măsură preventivă este proporțională cu gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul(trafic de persoane, trafic de minori și constituire de grup infracțional organizat).Așa după cum am arătat în opinia noastră ea este necesară pentru a asigura scopul enunțat în cuprinsul art. 202 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Pentru aceste considerente vom respinge ca nefondată contestația exercitată de contestatorul N. I. I..
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația exercitată de contestatorul N. I. I. împotriva încheierii din data de 24.03.2014 pronunțată de Tribunalul A. - Secția penală în dosarul nr._ 9.
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2014.
Președinte,Grefier,
G. L. OdagiuCornelia M. N.
Red. / tehnored. G.L.O.
2 ex./29.04.2014
Jud. fond T. Ț.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 230/2014. Curtea de... → |
|---|
